În acest sfârșit de săptămână, o țesătoare din Gura Râului îi va învăța pe vizitatorii Muzeului ASTRA cum se țese un brâu tricolor. Atelierele se vor desfășura sâmbătă și duminică, între orele 10 – 16. Totodată, de Ziua Națională a României, duminică, vizitatorii Muzeului ASTRA vor avea acces gratuit în spațiile muzeale.
Manifestările fac parte din programul “Animă ASTRA”, al Muzeului ASTRA.“Când toată recolta era strânsă de pe câmp, începea munca femeilor la războiul de țesut. Se torcea lâna, se făcea fir, apoi se urzea. Bumbacul sau arniciul (bumbac colorat) se cumpăra de la prăvălie sau de la Sibiu. Firele se încărcau pe mosoare pentru urzeală, apoi pe țeghii pentru suveicile folosite la țesut. Operațiunile premergătoare țesutului se puteau face în șezători, împreună cu alte fete și femei; de urzit și nevedit se ocupau femeile mai în vârstă, deprinse cu aceste operațiuni. Țeserea se făcea de către fiecare, în casa sa, aproape de un geam prin care să intre lumina. Se va folosi războiul de țesut orizontal, vopsit cu verde, ca și grinzile casei din Gura Râului”, explică dr. George Tomegea, șef secție Arheologie, Etno-Arheologie și Arheologie Experimentală al Muzeului ASTRA.
Atelierele din acest weekend se vor desfășura în Pavilionul Muzeal Multicultural, respectiv intrarea principală în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului. Tot aici, pentru copii, va fi amenajat un atelier de împletit brățări tricolore.
Muzeul ASTRA oferă intrare gratuită, de 1 Decembrie, pentru toți vizitatorii.
Lecții de țesut un brâu tricolor, oferite de o gureancă, în Muzeul ASTRA
Primăria Sibiu caută director pentru noul Serviciu Public Administrare Baze Sportive și de Agrement
Primăria Sibiu a scos la concurs postul de director la Serviciul Public Administrare Baze Sportive și de Agrement al Municipiului Sibiu. Serviciul este unul nou, activ din 1 noiembrie, anul acesta, și se va ocupa, așa cum îi psune și numele, cu administrarea infrastructurii sportive existentă în oraș.
Primăria Municipiului Sibiu organizează un concurs de recrutare pentru ocuparea, pe perioadă nedeterminată, a funcţiei de director la Serviciul Public Administrare Baze Sportive și de Agrement al Municipiului Sibiu. Acest serviciu a fost aprobat în ședința Consiliului Local din 31 octombrie 2019 și va fi responsabil cu întreținerea și modernizarea bazei sportive din Sibiu. Serviciul se află în subordinea Consiliului Local Sibiu și va avea 10 angajați, incluzând postul de director.
Potrivit anunțului primăriei, cerințele pentru participarea la concurs și ocuparea funcției sunt: studii universitare de licență absolvite, respectiv studii superioare de lungă durată, vechime în specialitatea studiilor de minim 7 ani și cunoștințe de operare pe calculator la nivel ridicat.
Data limită pentru depunerea dosarelor este 10 decembrie. În 6 ianuarie 2020 vor avea loc două probe pentru candidați, cea eliminatorie, pe calculator și cea scrisă. Data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.
Serviciul Public Administrare Baze Sportive și de Agrement al Municipiului Sibiu va avea ca atribuții principale administrarea, exploatarea, amenajarea și întreținerea stadioanelor aflate în proprietatea municipiului Sibiu, a terenurilor de sport secundare, administrarea zonei de agrement constituită pe structura Lacului Binder, a complexului sportiv Skatepark și a altor zone de agrement aflate în proprietatea municipiului.
USR Cisnădie critică dur PUZ-ul noului cartier, Rubin, din Calea Cisnădiei
Noul cartier care se pregătește în Cisnădie, în continuarea Cartierului Arhitecților, este subiectul unor dispute aprinse între USR și primăria orașului Cisnădie. Cartierul va avea 19,5 hectare și va aduce o populație de circa 6.000 de locuitori peste cea existentă în zonă.
Cartierul Rubin, care se află în faza de elaborare a PUZ_ului, este cel mai nou proiect imobiliar din zona Cartierului Arhitecților, din Cisnădie. Potrivit proiectului, vor fi construite 74 de blocuri, cu o capacitate de 1.900 de apartamente. Potrivit estimărilor, se vor muta acolo nu mai puțin de 6.000 de suflete. Numai că apar, odată cu dezvoltarea acestui cartieri, o serie de probleme. Cei de la USR susțin că încearcă să evite repetarea greșelilor făcute de autorități în Cartierul Arhitecților și să oprească amplificarea problemelor existente. Formațiunea politică atacă PUZ-ul elaborat de constructor pentru cele 19,5 hectare și susține că cifrele din PUZ sunt cosmetizate și că situația în Cartierul Arhitecților se va agrava sub toate aspectele dacă nu va fi reanalizat Raportul de Mediu acordat PUZ-ului. USR Cisnădie a transmis Agenției pentru Protecția Mediului mai multe observații privitoare la Raportul de Mediu pe baza căruia s-a făcut PUZ-ul.

USR susține că „zona propusă pentru dezvoltare de către PUZ Rubin Development este, probabil, cea mai afectată de probleme din ansamblul zonelor rezidențiale noi din Județul Sibiu, sub toate aspectele: urbanism de slabă calitate, lipsa de servicii publice de educație și sănătate, căi de comunicații subdimensionate, lipsa transportului public în comun, poluare cu noxe, praf și poluare sonoră”. O listă întreagă de probleme sunt subliniate de cei de la USR:
- Nu se rezolvă problema unor conexiuni rutiere suplimentare prin care noii locuitori să se deplaseze către Sibiu, iar lărgirea DJ106C nu va avea, de fapt, nici un efect pozitiv pe termen lung, datorită creșterii traficului raportată la cei peste 6.000 de noi locuitori;
- Spațiul prevăzut pentru educație, deși o premieră în Cartierul Arhitecților, nici un dezvoltator neasigurând până acum astfel de spații care să fie apoi cedate Primăriei Cisnădie, nu este suficient nici măcar pentru copiii din cadrul noii zone rezidențiale propuse, cea mai mare parte dintre copii vor fi siliți să facă naveta la școli din Sibiu sau Cisnădie;
- Cu toate că în documentația PUZ cifrele sunt cosmetizate, spațiile verzi sunt extrem de limitate, nefiind acoperit nici pe departe necesarul de 26 mp/locuitor prevăzut în lege și în PUG-ul Cisnădiei;
- Trotuarele vor fi foarte înguste și în mare parte impracticabile, asemenea celorlalte zone ale Cartierului Arhitecților;
- Nu există piste de biciclete în interiorul zonei de dezvoltare;
- Transportul public rămâne, evident, tot la stadiul de situație conflictuală între autorități;
- Alimentarea cu apă se propune a se realiza prin puțuri forate, în condițiile în care SC Apă-Canal Sibiu a dat aviz negativ, neasigurând alimentarea cu apă pentru noul PUZ. Din documentația PUZ nu rezultă nici că o astfel de soluție ar avea expertizele și avizele necesare, asa cum prevăd normativele în vigoare.
Răspunsul Agenției Pentru Protecția Mediului Sibiu la observațiile USR Cisnădie asupra Raportului de Mediu a venit în ziua de 21 noiembrie 2019: „urmare a comentariilor dumneavoastră (…) vă comunicăm: observațiile dumneavoastră au fost trimise titularului de plan, urmând ca pe baza observațiilor justificate, propunerilor și comentariilor analizate și evaluate să aducă modificări proiectului de plan și/sau raportului de mediu elaborat pentru acesta, conform prevederilor din HG 1076/2004, cu modificările și completările ulterioare”.
Clinica MISAN MED: FACTORII CE DETERMINĂ OBEZITATEA
Obezitatea este o afecţiune care se caracterizează prin depozitarea excesivă a grăsimii corporale, fapt ce determină o creştere importantă în greutate, ne spune dr. Iulia Roxana Muntean, medic specialist diabet zaharat, nutriție și boli metabolice, din cadrul Clinicii MISAN MED care oferă consultații gratuite prin contract cu CJASS şi Casa OPSNAJ.
Cauze şi factori de risc
- Consumul caloric crescut – consumul alimentelor bogate caloric este mult mai ridicat decât rata de ardere de care dispune organismul;
- Tulburări de comportament alimentar – gustări interprandiale cu un bogat continut caloric, ingestie crescută şi frecventa de dulciuri, episoade de foame exagerata ce conduc la ingestie alimentară crescută într-o perioadă scurtă de timp, bulimia, hiperfagia, consum crescut de alcool, care prin aportul caloric şi stimularea apetitului, acţionează ca factor favorizant al obezităţii, sindromul de alimentaţie nocturnă.
- Factori genetici – cercetările şi studiile au identificat mai multe gene implicate în apariţia obezităţii. Factorii erediari contribuie într-o măsură semnificativă la apariţia obezităţii, mai concret la creşterea susceptibilităţii faţă de boală;
- Factorii de mediu şi comportamentali – aceştia reprezintă stilul modern de viaţă, alert şi cu o alimentaţie dezechilibrată care, în anumite condiţii, poate declanşa creşterea în greutate, alimentaţia hipercaloricăt ip fast-food. Sedentarismul (lipsa de activitate fizică) reprezintă un factor comportamental important care favorizează obezitatea, astfel consumul energetic redus contribuind la instalarea sau la accentuarea dezechilibrelor energetice;
- Factori psihologici – riscul de a dezvolta obezitate este mai frecvent la persoanelor care manifestă tulburări la nivel psihologic precum anxietate, depresie, stres cotidian, tulburari de personalitate;
- Factori endocrini – precum bolile hormonale şi ale tiroidei, afecţiuni hipotalamice;
- Consumul unor medicamente – printre medicamentele care predispun la obezitate se enumera contraceptivele orale, fenotiazine, antidepresive, antiepileptice, steroizi, antihipertensive. Aceste substanţe farmacologice, prin efectul lor asupra poftei de mâncare, pot favoriza aportul caloric excesiv, conducând la apariţia obezităţii.
- Factori fiziologici – sarcina, lactaţie, menopauza.
Tratament
Obţinerea greutăţii dorite presupune o dietă hipocalorică, corecţia tulburărilor de comportament alimentar, exerciţii fizice, farmacoterapie, intervenţii chirurgicale etc. Dieta trebuie să fie aleasă în funcţie de aderenţa pacientului, patologia asociată şi obiectivele terapeutice. Principiile generale ale unei diete hipocalorice constau în: limitarea consumului alimentar în afara meselor, evitarea alimentelor cu densitate calorică mare, mese mici şi fracţionate, stoparea fumatului şi un consum scăzut de alcool. Activitatea fizică este un element terapeutic de primă importanţă care trebuie, totuşi, individualizat şi adaptat la patologia asociată. Efortul fizic potenţează scăderea în greutate indusă de dieta hipocalorică, reduce insulinorezistenţa şi diminuează masa adipoasă intraabdominală. Numeroase studii au arătat că activitatea fizică reduce simptomatologia şi riscurile tuturor comorbidităţilor. Farmacoterapia este necesară pacienţilor la care în pofida terapiei nefarmacologice nu s-a reusit obţinerea greutăţii corporale stabilite. Chirurgia bariatrică are ca obiectiv modificarea aparatului digestiv astfel încât aportul alimentar să fie redus. După intervenția chirurgicală este nevoie de un suport psihologic și nutrițional continuu, pe termen lung.
FOTO – Accident mortal pe DN 7: TIR răsturnat peste un autoturism
Mai multe echipaje de prim ajutor intervin la această oră pe Drumul Național 7, între localitățile Boița și Lazaret, unde un TIR s-a răsturnat peste un autoturism.
Din primele cercetări ale polițiștilor, a rezultat că șoferul TIR-ului ar fi intrat pe contrasens într-o curbă și a a lovit autoturismul. ISU Sibiu intervine cu un echipaj de Descarcerare, o autospeciala de stingere și un echipaj SMURD, la fața locului fiind prezent și un echipaj al Ambulanței.
„Pe Drumul Național 7, la kilometrul 247, în afara localității Boița, șoferul unui ansamblu TIR condus spre Vâlcea, în curbă la dreapta, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un autoturism condus din sens opus. Șoferul ansamblului TIR a decedat. Din autoturism, șoferul și pasagera sunt răniți, constienți și vor fi transportați la spital”, a spus Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Unai Emery a fost demis de la Arsenal
Antrenorul Unai Emery și-a încheiat mandatul pe banca celor de la Arsenal Londra. Spaniolul a fost demis după mai bine de un an de la preluarea băncii tehnice a londonezilor. Decizia a fost luată de șefii lui Arsenal după eșecul din Europa League, 1-2 cu Frankfurt. A fost al șaptelea meci fără victorie pentru ”tunari”. ”Mulțumirile noastre cele mai sincere merg către Unai și colegii săi care au făcut eforturi de a readuce clubul la nivelul competițional pe care îl așteptăm și dorim cu toții. Îi urăm lui Unai și echipei sale succes în viitor”, a fost mesajul comunicat de Arsenal. În timpul mandatului său, Arsenal a jucat finala Europa League și a terminat Premier League pe locul 5, la un punct de ajungerea în Champions League. În locul său, Arsenal l-a numit pe suedezul Freddie Ljunberg ca antrenor interimar. Ljunberg este o legendă a clubului londonez, el făcând parte din cea mai mare echipă a lui Arsenal, cu Thierry Henry, Dennis Berkgamp, Robert Pires, Sol Campbell, Patrick Vieira sau David Seaman.
Cuplare conductă de apă potabilă pe strada Bradului
Apă Canal Sibiu S.A. anunță că marți, 3 decembrie 2019, între orele 08.00 – 16.00, vor avea loc lucrări de cuplare a noii rețele de distribuție a apei de pe strada Bradului cu strada Gorunului.
Pe perioada lucrărilor se va întrerupe furnizarea apei potabile pentru abonații din strada Bradului și pentru cei din strada Gorunului, porțiunea între străzile Stejarului și Bradului.
Abonații din zona menționată sunt rugați să-și asigure rezervele necesare de apă potabilă. În funcție de solicitări, Apă Canal Sibiu S.A. va pune la dispoziția consumatorilor afectați apă de utilizare menajeră prin intermediul unei autospeciale ce va staționa în zonă.
Lucrările sunt executate de firma Geiger în cadrul contractului de modernizare și reabilitare a opt străzi în Municipiul Sibiu, Zona Gușterița II și Turnișor IV, derulat de către Apa Canal Sibiu S.A.
Relații suplimentare pot fi obținute la Dispecerat, tel. 0269/222.777, telverde 08008.202.202.
Sibienii au răcit mai puțin în ultima perioadă
Numărul persoanelor cu viroze respiratorii a scăzut ușor față de ultima săptămână de monitorizare a celor de la Direcția de Sănătate Publică Sibiu. De aseamenea, în această săptămâna au fost semnalate două cazuri de gripă, însă, niciunul nu a fost confirmat cu laboratorul.
În cadrul sistemului de supraveghere de rutină a infecţiilor respiratorii acute şi a gripei, la nivelul judeţului Sibiu, au fost raportate 2.045 de cazuri, cu circa 3% mai puține faţă de cazurile din săptămâna anterioară când au fost raportate 2.108 cazuri.
Numărul pneumoniilor din această săptămână de supraveghere este de 400 cazuri. Cele mai multe cazuri (122) au survenit la grupa de vârstă 15-49 ani.
Noutatea din ultima săptămână de supraveghere este că au fost raportate două cazuri de gripă, dar nu au fost confirmate prin analize de laborator. Astfel, actuala săptămână este caracterizată ca lipsă activitate gripală.
















