Acasă Blog Pagina 3940

De la 1 ianuarie, intră în vigoare plata în șase parcări din centru

Mai multe parcări din Sibiu, care până acum au avut regim gratuit, vor fi introduse în sistemul de de plată al municipalității. Măsura va intra în vigoare încă din prima zi a anului viitor.
În ședința Consiliului Local din 28 noiembrie va fi suspusă spre aprobare o completare a Anexei 1 din Hotărârea Consiliului Local (HCL) 337/2018 referitoare la aprobarea tarifelor de parcare în Sibiu și pentru accesul autovehiculelor în zona pietonală din Centrul Istoric. Completarea se referă la necesitatea introducerii în sistemul de plată a unor parcări din Sibiu care până acum au avut regim gratuit.
Mai concret, este vorba despre șase zone de parcare, amplasate pe trei străzi centrale, precum și o parcare amenajată în Piața Unirii. Parcările sunt amplasate în toate clee trei zone de tarifare impuse de primărie. Interesant este faptul că strada Turnului are două zone de tarifare diferite, în funcție de distanța față de Piața Mare.
ZONA A

  • 9 MAI;
  • Ocnei (tronsonul dintre str. Faurului și str. Nicolae Teclu);
  • Faurului;
  • Turnului (tronsonul dintre str. Faurului și str. Valea Mare);

ZONA B

  • Turnului (tronsonul dintre str. Valea Mare și str. Malului/str. Cibinului);

ZONA C

  • Piața Unirii (parcarea situată în spatele și lateralul Centrului Cultural „Ion Besoiu”);

Aceste parcări, mai puțin cea din Piața Unirii, care este în curs de finalizare, au fost amenajate în urmă cu cinci ani, perioadă în care administrația nu a perceput niciun tarif și au avut drept scop fluidizărea traficului. Acum, potrivit documentului de completare a Anexei 1 la HCL 337/2018, motivul care determină modificarea regimului acestor parcări este „pentru a încuraja circulația cu alte mijloace (bicicleta ori mijloace de transport în comun) și de decongestionare a traficului în special în zona Centrului Istoric”.
Tarifele la această oră sunt:

ZONE TARIFARETARIFZILE/ORE
ZONA A2 lei/oră
10 lei/zi
LUNI – DUMINICĂ
08.00 – 22.00
ZONA B2 lei/orăLUNI – DUMINCĂ 08.00 – 22.00
ZONA C1 leu/oră
10 lei/zi
LUNI – DUMINICĂ 08.00 – 22.00
ZONA D1 leu/oră
10 lei/zi
LUNI – DUMINICĂ 06.00 – 22.00

 

Parlamentul European a votat noua Comisie Europeană

Parlamentul European a aprobat miercuri noii comisari, prezentați în plen de către președintele ales al comisiei, Ursula von der Leyen, după cum anunță oficial instituția. Noul guvern european ar putea fi învestit la sfârșitul săptămânii.
Votul desfășurat prin apel nominal a avut loc miercuri la prânz, iar deputații au aprobat noul Colegiu al Comisarilor cu 461 voturi pentru, 157 împotrivă și 89 abțineri.
Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a subliniat în fața parlamentului o serie de domenii critice în care vrea să intervină: protecția mediului și schimbările climatice, creșterea economică, incluziunea, inovarea și digitalizarea, precum și protecția democrației, a valorilor europene, a drepturilor cetățenilor și a statul de drept. De asemenea, aceasta a confirmat o serie de modificări ale portofoliilor pe care parlamentul le-a solicitat în urma audierilor ce au stabilit capacitatea candidaților de a-și exercita funcția de comisar și rolul încredințat.
Din Comisia Europeană face parte și europarlamentarul Adina Vălean, membru PNL, care a primit portofoliul transporturilor. Comisia are o trăsătură aparte, ca urmare a intenției președintelui CE de a avea o reprezentare egală a bărbaților și femeilor. Nu a reușit să-și atingă ținta, dar reprezentarea femeilor în comisie este cea mai mare de până acum: pe lângă președintele ales, componența actuală a Comisiei cuprinde 11 femei și 15 bărbați.
Noua Comisie trebuie acum numită în mod oficial de către șefii de stat sau de guvern ai UE. Este de așteptat ca mandatul său de cinci ani să înceapă la 1 decembrie.
Parlamentul European a anunțat și care a fost ponderea voturilor la președinții anteriori.

  • 10.2014 Jean-Claude Juncker: 423 voturi pentru, 209 împotrivă, 67 abțineri (numărul total al deputaților: 751)
  • 02.2010 José Manuel Barroso: 488-137-72 (numărul total al deputaților: 736)
  • 11.2004 José Manuel Barroso: 478-84-98 (numărul total al deputaților: 732)
  • 09.1999 Romano Prodi: 510-51-28 (numărul total al deputaților: 626)
  • 01.1995 Jacques Santer: 417-104-59 (numărul total al deputaților: 626)

 

Spirit civic: A văzut că fură dintr-o mașină, a imobilizat hoțul și a chemat Poliția

0

Un sibian a reușit să prindă un bărbat care furase o baterie de telefon și un portofel dintr-o autoutilitară parcată.
Marți după amiaza, un sibian a sesizat Poliția Municipiului Sibiu despre faptul că a surprins și a imobilizat un bărbat după ce a furat un portofel și o baterie externă de telefon dintr-o autoutilitară parcată pe Aleea Pajiștei din municipiu.
„Polițiștii care au intervenit au identificat persoana în cauză și au constatat că este vorba despre un bărbat în vârstă de 28 de ani, din județul Dâmbovița.
În cauză s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de furt, iar dâmbovițeanul a fost reținut 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentat instanței cu propunere de aplicare a unei măsuri preventive. Cercetările continuă la nivelul Biroului de Investigații Criminale Sibiu”, a spus Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJSibiu.

A furat peste 12.000 de lei din casa unei familii

Un tânăr din Topârcea a furat nu mai puțin de 12.600 de lei din locuința unui localnic Spărgătorul de case a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
Tânărul este bănuit că, în prima zi a acestei luni, în jurul orei 1.30, ar fi pătruns într-o locuință de pe strada Avram Iancu, de unde ar fi sustras suma de 12.600 de lei
În cursul zilei de marți Judecătoria Sibiu a admis propunerea procurorului de caz și a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a. tânărului hoț.
Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Municipiului Sibiu.

Coridorul de biciclete Ștrand – Centru – Sub Arini intră în execuție

Proiectul pistei de biciclete care va lega cartierul Ștrand de centru și de parcul Sub Arini intră în faza finală, cea de proiectare și execuție, însă nu va fi gata mai devreme de 2021. Primăria a anunțat numele firmelor care au câștigat licitația.
Contractul pentru proiectarea și construirea unui coridor de deplasare cu bicicleta care va lega cartierul Ștrand cu zona centrală a Sibiului, dar și cu Parcul Sub Arini, în valoare de 3,29 milioane de lei, a fost semnat de Astrid Fodor. Lucrările vor fi executate de asocierea de firme SC COMTRAM SA și SC PHOENIX COM SRL Sibiu.

Noul coridor va avea o lungime de aproximativ 2,3 km, iar pistele de bicicletă vor fi delimitate de traficul rutier și pietonal, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei. Pentru pistele cu dublu sens, a fost prevăzută o lățime de 2 metri, iar pentru cele cu  sens unic, 1 metru. Proiectul tehnic arată că în unele zone există și un spațiu de siguranță de 0,5 metri, până la 1 metru.
Potrivit municipalității, traseul asigură conectarea cu pistele de biciclete existente precum și conectivitatea integrată cu pista de biciclete propusă în cadrul proiectului de amenajare a malurilor râului Cibin și va cuprinde următoarele străzi:

  • Maramureșului, între zona podului CFR Alba Iulia și str. Aurel Popa;
  • Profesor Aurel Popa, între str. Maramureșului și zona str. Profesor Ioan Moga;
  • Doljului, între str. Maramureșului și str. Bihorului;
  • Bihorului, între străzile Doljului și Gorjului;
  • Gorjului, între străzile Maramureșului și Bihorului și tronsonul cuprins între străzile Bihorului și Ștrandului;
  • Ștrandului, între strada Gorjului și scările de acces către strada Moldovei;
  • George Coșbuc, tronsonul cuprins între străzile Transilvaniei și Dobrogei;
  • Theodor Neculuță;
  • Munteniei, între strada Theodor Neculuță și strada Pasajul Spitalului;
  • Pasajul Spitalului;

Termenul de finalizare al proiectul este 15 luni:

  • 3 luni pentru realizarea Proiectului Tehnic, obținerea avizelor și acordurilor și verificarea documentației;
  • 12 luni de la emiterea ordinului de începere al lucrărilor, pentru execuția și finalizarea acestora;

 

FOTO – Două noi spații de joacă au fost amenajate în Mediaș

Două noi locuri de joacă au fost amenajate, recent, de către responsabilii municipalității medieșene, proiectul-pilot de amenajare a unor astfel de spații continuând în oraș.
Este vorba despre locuri de joacă amenajate pe strada 1 Decembrie și în cartierul După Zid. Copiii din zonele respective au astfel la dispoziție locuri de joacă modern cu leagăne, tobogane și alte aparate, totul fiind amenajat după ultimele standarde în domeniu.
Un loc de joacă similar a fost inaugurat nu cu multă vreme în urmă și pe strada Sinaia din oraș, iar anul viitor va fi pus la unct un spațiu pentru cei mici și în cartierul Vitrometan. De asemenea, pe viitor se au în vedere încă două asemenea locuri de joacă pentru cei mici care vor fi amenajate în cartierele Vasia și Moșnei precum și pe strada Michael Weiss.
„Pe strada 1 Decembrie și în cartierul După Zid au fost amenajate noi locuri de joacă pentru copiii noștri. Acest program va reîncepe în primăvară cu modernizarea locului de joacă din cartierul Vitrometan. Le mulțumesc pentru implicare colegilor mei de la Direcția de Administrare a Domenului Public”, a precizat primarul Mediașului, Gheorghe Roman.

FOTO – Brad de 12 metri în centrul istoric al Mediașului

Bradul care va fi împodobit de municipalitatea medieșeană pentru perioada Sărbătorilor de Iarnă din acest an a fost amplasat în Piața Regele Ferdinand I, urmând ca în zilele următoare acesta să fie împodobit cu ornamente specifice sărbătorilor de iarnă.
Anul acesta, bradul natural, cu o înălțime de aproximativ 12 metri, a fost donat de către o persoană fizică din municipiul de pe Târnava Mare.
Responsabilii Primăriei Mediaș reamintesc faptul că iluminatul festiv de sărbători va fi pus în funcțiune începând cu data de 7 decembrie, atunci când vor avea loc și inaugurarea patinoarului amplasat în zona Centrului Cultural Casa Schuller, precum și concerte susținute de către artiști locali, dar și de către binecunoscuții Smiley și Compact.

Producătorii sibieni interesați de un punct de vânzare în Piața Volantă Transilvania pot depune dosarele

Producătorii și comercianții care dorescă să solicite locuri în Piața Volantă Transilvania pot depune cereri în această perioadă la Consiliul Județean.
Începând cu data de 25 noiembrie și până în 10 decembrie, Consiliul Județean Sibiu primește cereri pentru obținerea unui punct de vânzare în cadrul Pieței Volante Transilvania, pentru primul semestrul din 2020. Documentele se depun la Consiliul Județean Sibiu, Centrul de Informare pentru Cetățeni, aflat pe strada General Magheru nr. 14.
Evaluarea și selecția producătorilor agro-alimentari se va realiza conform Regulamentului de Organizare și Funcționare aprobat prin Hotararea CJ Sibiu nr. 92/2017, de către o comisie de evaluare. Rezultatele evaluării vor fi publicate pe pagina de internet a Consiliului Județean Sibiu, până la data de 20 decembrie 2019. Documentele necesare pentru înscriere sunt detaliate în cadrul procedurii de înregistrare, disponibilă aici.
Produsele admise în cadrul pieței includ: marfă produsă în ferma proprie, produse rezultate din procesarea materiei prime din producție proprie, dar și produse obținute din prelucrarea materiei prime locale, spre exemplu: paine obținută din grâu cultivat în județul Sibiu.
Producătorii locali au prioritate, însă și comercianții din afara județului pot accesa un loc în piață, dacă acestea rămân neocupate. Sunt admise persoane fizice cu Atestat și Carnet de comercializare, firme de tip PFA, II, IF – cu activitate principală de cultivare/producție , Cooperative Agricole, dar și Societăți Comerciale (SC) cu activitate principală de cultivare/producție. 
Piața Volantă Transilvania este administrată de Consiliul Județean, iar costurile de funcționare atașate acesteia sunt suportate de bugetul local. Serviciul Public Sala Transilvania asigură funcționarea săptămânală a pieței. 

CSU Sibiu joacă astăzi în Turcia

0

Echipa sibiană va disputa azi ultimul meci din această ediție a FIBA Europe Cup. CSU va juca pe terenul celor de la Bahcesehir Collage Istanbul. Partida va începe de la ora 17,00. ”Vulturii” speră să-și ia revanșa după înfrângerea la limită suferită în fața turcilor, 81-83, în meciul tur. În cazul unui succes al galben-albaștrilor, CSU Sibiu ar încheia grupa cu două victorii la rând, după patru eșecuri suferite înainte.
Baschetbaliștii sibieni au efectuat deplasarea la Istanbul cu mult optimism și speră să facă un meci bun împotriva celor de la Bahcesehir. Ei speră să repete prestația din Elveția de acum o săptămână, când s-au impus pe terenul celor de la Fribourg Olympic. Un succes le-ar asigura terminarea pe locul III în grupa D. De partea cealaltă, meciul are o miză mai mare pentru turci, care în cazul unei victorii ar încheia pe prima poziție grupa, în fața Oradei.
Partida dintre Bahcesehir Istanbul și CSU Sibiu va fi transmisă în direct pe canulul de youtube al FIBA. ”Este un meci care, poate părea fără miză pentru noi, dar cu miză pentru echipa din Turcia care țintește primul loc în grupă. În cazul victoriei vor reuși să-l obțină și probabil vor avea adversari mai ușori în următoarele meciuri din faza a doua a competiției. Pentru noi este un meci care ne mai poate închega puțin și ne ajută în pregătirea pentru meciurile din campionat care vor mai veni. De asemenea, este o ocazie pentru noi pentru a folosi mai mult jucătorii care au evoluat minute puține, să joace mai mult și să sperăm că vor da un randament bun. Este un meci în care putem exersa lucruri noi în apărare și putem să mai învățăm ceva. Sperăm să facem un meci bun și evident, dacă vom putea să obținem și victoria. Nu vom ezita să facem totul pentru a o obține”, a spus Dan Fleșeriu, antreonorul BC CSU Sibiu.

Sibiancă țepuită cu peste 11.000 de lei de falși angajați ai unei firme de electricitate

O octogenară din Sibiu a rămas fără o sumă importantă de bani după ce a fost victima unor indivizi care au pretins că sunt de la o companie de utilități.
Luni, o sibiancă, în vârstă de 83 de ani, a reclamat faptul că, în jurul orei 11, sub pretextul că sunt angajați ai unei societăți de electricitate și că doresc să repare un cablu electric, două persoane necunoscute au intrat  în locuința sa și au sustras bani și bijuterii în valoare de 11.700 de lei.
Polițiștii sibieni au deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de furt și desfășoară activități specifice in vederea identificării autorilor și aplicării măsurilor legale.
Pentru a nu deveni victima furturilor în propria locuință polițiștii sibieni vă recomandă să nu permiteți accesul în locuință persoanelor necunoscute care se prezintă în calitate de instalatori, electricieni, angajați ai firmelor de apă-canal, de comunicații, de cablu și televiziune, electricitate sau gaz. Pretextul că sunt angajaţi ai unor companii sau instituţii publice reprezintă una dintre cele mai utilizate căi prin care „falşii angajaţi” bat la uşa victimelor şi le solicită accesul în imobil pentru efectuarea unor așa – zise verificări.
De obicei, acești falși angajați sunt bărbați cu vârste cuprinse între 25 – 50 de ani, cu ten măsliniu adesea, care, de cele mai multe ori, poartă salopetă asemănătoare cu a firmei reale și pot prezenta legitimații false.
Această abordare a victimelor este similară și în cazul infracțiunilor de furt comise sub pretextul efectuării de reparații la acoperișul imobilului (montare / schimbare scocuri). La sfârșitul lucrării, executanții supradimensionează costurile reparațiilor ajungând chiar la șantajarea sau amenințarea victimelor cu acte de violență în cazul în care nu primesc suma de bani cerută. În unele cazuri, după plecarea acestor ”oameni de bine”, victima observă lipsa banilor, a bijuteriilor sau a altor bunuri.
De asemenea, este posibil ca, după efectuarea lucrărilor, persoanele respective, observând locuința și programul victimei, fie să revină pentru a sustrage bunuri, fie să dea informații altor grupuri infracționale specializate în furturi, tâlhării sau înșelăciuni.
În astfel de situații în care la ușa dumneavoastră apar persoane necunoscute pentru a efectua diferite lucrări pe care nu le-ați solicitat în prealabil, anunțați polițiștii pentru a interveni în identificarea persoanelor și verificarea intențiilor acestora, înainte de a le permite accesul în locuință.
“Aveți in vedere faptul că odată pătrunși în apartament, la terminarea așa zisei lucrări de reparație solicită o sumă mare de bani, în speranța că victima va aduce banii din locul unde îi păstrează. Urmăresc victima în timp ce ia banii din locul de păstrare după care îi distrag atenția și sustrag bani și alte bunuri de valoare din locul respectiv.   
De obicei, infractorii acționează în intervalul orar 8 – 17 și vizează îndeosebi persoanele vârstnice, de peste 70 – 75 de ani, care locuiesc singure sau care petrec mare parte a timpului singure. Aleg această categorie de persoane întrucât, pe de o parte se mizează pe capacitatea lor mai redusă de a reține detalii sau a-i recunoaște, iar pe de altă parte, se mizează pe capacitatea de rezistență fizică mai scăzută a vârstnicilor.
Nu uitați că firmele serioase anunță în prealabil faptul că angajații urmează să efectueze revizii sau controale”, a spus Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Peste 860 de locuri de muncă prin Rețeaua EURES

Angajatorii din Spaţiul Economic European oferă, prin intermediul reţelei EURES România, 869 locuri de muncă vacante în diferite țări.
Sunt oferite joburi în Austria, Danemarca,Franța, Finlanda, Germania, Malta, NorvegiA, Polonia sau Slovacia. Sunt oferite joburi în meserii precum şofer de autobuz, mecanic auto, vopsitor auto, tinichigiu auto, programator aplicaţii, tehnician canalizare, mecanic instalaţii sanitare de încălzire şi climatizare, personal în domeniul gastronomiei de sistem, recepţioner, operator excavator, ajutor electrician, pictor-decorator sau fierar-betonist.
Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă pot viziona ofertele accesând www.eures.anofm.ro, sau se pot prezenta la sediul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă din Sibiu, unde consilierul EURES îi poate îndruma.
 
Mai jos prezentăm oferta completă a joburilor oferite prin Rețeaua RURES:
Austria – 2 locuri de muncă pentru: ReactJS Fronted Developer;
Danemarca – 215 locuri de muncă pentru: manager de producţie, lucrător în fermă, lucratori în agricultura;
Finlanda – 2 locuri de muncă pentru: lucrători pentru producerea de elemente de beton;
Franţa – 67 locuri de muncă pentru: şofer de autobuz, mecanic auto, vopsitor auto, tinichigiu auto;
Germania – 110 locuri de muncă pentru: cameristă/roomboy, mecanic instalaţii sanitare de încălzire şi climatizare, personal în domeniul gastronomiei de sistem, recepţioner, operator excavator, ajutor electrician, pictor-decorator, fierar-betonist, sudor MAG, conductor tren marfar, manipulant de mărfuri, operator stivuitor;
Malta – 44 locuri de muncă pentru: producători si instalatori din aluminiu, electricieni, tehnician HVAC, tehnicieni de ridicare, instalator, tehnician frigorific, sudori;
Norvegia – 23 locuri de muncă pentru: vopsitor auto, electrician cu certificat DSB, tinichigiu auto, vopsitor auto, mecanic auto;
Olanda – 149 locuri de muncă pentru: procesor plante şi flori, lucrător la linie de producţie alimente, procesor bulbi de flori, sortator ambalator, lucrători în produţia de alimente, lucrători în sera de flori;
Polonia – 30 locuri de muncă pentru: specialist relaţii clienţi;
Slovacia – 12 locuri de muncă pentru: sticlar;
Slovenia – 3 locuri de muncă pentru: programator aplicaţii, tehnician canalizare;
Spania – 212 locuri de muncă pentru: muncitor agricultura-recoltat capsuni, faianţar/pavator, măcelar dezosator.
Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă pot viziona ofertele accesând www.eures.anofm.ro, sau se pot prezenta la sediul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă din Sibiu, unde consilierul EURES îi poate îndruma.

ISU Sibiu: Atenție la incendiile din sezonul rece

0

Odată cu scăderea temperaturilor, riscul la incendiu crește din cauza nerespectării măsurilor esențiale de prevenire a incendiilor.
În perioada octombrie 2018- martie 2019, s-au înregistrat peste 200 de incendii la locuințe și gospodării pe raza județului Sibiu, cele mai frecvente cauze find constituite de instalații electrice defecte sau improvizate, mijloacele de încălzire neracordate corespunzător precum și coşurile  de fum necurăţate. Pe lângă pagubele imense, incendiile au drept consecințe și pierderi de vieți omenești.
Pentru evitarea unor situaţii neplăcute, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu recomandă sibienilor respectarea cu strictețe a  următoarelor măsuri de prevenire împotriva incendiilor înainte și pe timpul sezonului rece.
Astfel, verificați, reparați, izolați termic și curățați periodic coșurile de evacuare a fumului, utilizați aparatele electrice, cablurile electrice, prizele, întrerupătoarele, dispozitivele de protecție fără defecțiuni sau improvizații, nuu suprasolicitați rețeaua electrică prin folosirea simultană a mai multor consumatori și upravegheați aparatele  electrice aflate sub tensiune.
De asemenea, nu amplasați materialele și substanțele combustibile în apropierea surselor de foc și nu folosiți sobele și  alte mijloace de încălzire cu defecțiuni sau improvizații, supraalimentate cu combustibili și neizolate termic față de materialele combustibile din jur.