Inspectoratul pentru Situații de Urgență Sibiu a amendat cu 50.000 de lei Promenada Sibiu, noul mall din oraș, din cauza lipsei autorizației de securitate la incendiu. Amenda a fost dată în urma unei activități de control care a avut loc ieri, 14 noiembrie, la sediul noului complex comercial.
„În urma verificărilor s-a aplicat o sancțiune contravențională în cuantum de 50.000 ron, conform legii, pentru punerea în funcțiune a construcției fără obținerea autorizației de securitate la incendiu”, spun cei de la ISU.
În contextul acestei situații un echipaj de pompieri militari va fi prezent la Promenada Sibiu, în fiecare zi, în intervalele orare cu aglomerări de persoane pâna se va obține autorizația de securitate la incendiu.
De asemenea, pentru a nu se crea confuzii pompierii au explicat în ce constau aceste autorizații.
Astfel, autorizație de securitate la incendiu este actul administrativ emis, în baza legii, de inspectoratele pentru situații de urgență prin care se certifică, în urma verificărilor în teren și a documentelor privind realizarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor, îndeplinirea cerinței esențiale – securitate la incendiu – la construcții, instalații tehnologice și alte amenajări; autorizația de securitate la incendiu conferă persoanelor fizice sau juridice, deținătoare ale construcțiilor, instalațiilor și ale altor amenajări, dreptul de a le edifica, de a le pune în funcțiune și de a le exploata din punctul de vedere al îndeplinirii cerinței esențiale – securitate la incendiu ;
Totodată, avizul de securitate la incendiu este actul emis, în baza legii, de inspectoratele pentru situații de urgență, ca urmare a depunerii inițiale a documentației tehnice de proiectare pentru îndeplinirea cerinței esențiale – securitate la incendiu – a construcțiilor, instalațiilor și altor amenajări , în conformitate cu prevederile reglementărilor tehnice în vigoare.
Noul mall, amendat cu 50.000 de lei pentru lipsa autorizației de securitate la incendiu
CNAS anunță redistribuirea cardului european de sănătate
Potrivit reprezentanților Casei Naționale de Asigurări de Sănătate se reia tipărirea și distribuția cardurilor europene de sănătate. În acest send a fost semnat un acord – cadru pentru o perioadă de 3 ani, începând de astăzi, 15 noiembrie.
Cardul va fi primit gratuit, costurile de producție și distribuție fiid suportate din FNUASS (Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate). În urma licitației desfășurate conform reglementărilor legale în vigoare, a fost atribuit acordul – cadru, la un preț unitar pentru un card european de 7 lei + TVA.
Cardul se eliberează la solicitarea asiguratului, care va depune în scris, la sediul casei de asigurări de sănătate în evidenţa căreia se află, o cerere – tip. În termen de 7 zile de la depunerea solicitării, cardul va fi primit de asigurat la adresa de domiciliu, prin servicii poștale.
„Analizăm posibilitatea dezvoltării aplicației cardului european de sănătate în așa fel încât să nu mai fie obligatorie deplasarea solicitantului la casa de asigurări de sănătate, iar cererea de eliberare a cardului să poată fi transmisă și online”, a declarat Vasile Ciurchea, președintele CNAS.
De asemenea, mentionăm că Certificatul de Înlocuire Provizorie a Cardului European de Sănătate, în perioada de valabilitate înscrisă pe document, oferă aceleași drepturi ca și Cardul European de Asigurări de Sănătate.
Cardul european de asigurări sociale de sănătate (CEASS) oferă dreptul la asistență medicală devenită necesară în timpul şederii temporare pe teritoriul statelor membre UE, Spaţiul Economic European sau Confederaţia Elveţiană. Cardul european nu acoperă situaţia în care asiguratul se deplasează într-un stat membru al UE/SEE/Confederaţia Elveţiană în scopul obţinerii unui tratament medical planificat.
CEASS acoperă doar serviciile medicale obţinute de la furnizorii care fac parte din sistemul de securitate socială din ţara respectivă. Pentru anumite servicii, este posibil să fie necesară co-plata, chiar dacă în România aceleaşi servicii sunt decontate integral. Acest lucru depinde de sistemul de asigurări din ţara în care sunt acordate aceste servicii.
Perioada de valabilitate a Cardului European de Asigurări de Sănătate este de doi ani de la data emiterii.
Călător prin România cu Alexandra Cristian. Cascada cu apă termală din Toplița
Țara noastră adăpostește numeroase comori, mai mult sau mai puțin promovate iar scopul meu este să le descopăr și să le fac cunoscute tuturor. România este minunată și nu contenește să mă surprindă. În drumurile mele am găsit locuri spectaculoase, iar cascada de la Toplița este cu adevărat unică.
Cascada cu apă termală din Toplita este un monument al naturii care face parte dintr-o arie protejată de interes național, o rezervație naturală de tip geologic și peisagistic. Cascada Toplița este singura de acest fel din România și a doua din Europa – Saturnia din Italia. Aceasta oferă vizitatorilor o imagine feerică mai ales datorită culorii schimbătoare.
Cascada s-a format prin căderea apei termale cu o temperatura de 27 grade C, provenind din izvorul Bradu. Apa are un conținut ridicat de carbonat de calciu și își schimbă aspectul datorită depunerii de travertin. Deși era seară când am ajuns eu, verdele înca strălucea, apa era încântătoare iar impactul vizual, unul ireal de fumos.
Mă aflam în fața unui cadru de poveste și inima îmi sălta de bucurie. Am aflat că este unică în țară iar asta m-a încântat și mai tare. Am urmărit pentru câteva momente spectacolul naturii, cu imaginea apei care se pravălea peste stânca de deasupra drumului, acea pata de culoare verde smarald adunată la baza muntelui. Impresionant!
Acest obiectiv este interesant de vizitat si pe timpul iernii când datorită temperaturilor scăzute din zonă, cascada se transformă în țurțuri de gheață, oferind privitorului o imagine de poveste.
Cascada se află la marginea localității Toplița, către stațiunea Bradu. Nu este greu de ajuns la ea, tocmai pentru ca se află la drum, așadar, șansele să o ratați sunt foarte mici.
Toplița este un oraș din județul Harghita, pe cursul râului Mureș, încadrat de munții Călimani, Giurgeului și Gurghiului.
FOTO – Incendiu devastator în pădurea de lângă Mălâncrav
10 hectare de vegetație și pădure s-au făcut scrum într-un incendiu violent de pădure care le-a dat de furcă pompierilor sibieni mai bine de 24 de ore.
Zeci de pompieri, reprezentanți ai Ocolului Silvic și Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din Dumbrăveni au intervenit,începând de miercuri și până joi seara pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o pădure de lângă Mălâncrav.
Intervenția pompierilor a fost una extrem de dificilă din cauza pantei abrupte, a fumului și condițiilor meteo nefavorabile.
Incendiul a distrus două hectare acoperite cu vegetație uscată și aproximativ opt hectare de litieră pădure, iar cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de folosirea focului deschis în spații deschise.
Romanele românești ale secolului al XIX-lea se văd la Muzeul ,,Franz Binder” din Piața Mică
Toate romanele românești din secolul al XIX-lea se pot vedea, începând de vineri, de la ora 12, la Muzeul de Etnografie Universală „Franz Binder” din Piața Mică.
Aici va avea loc vernisajul expoziției interactive „Romanul românesc al secolului al XIX-lea”, în cadrul căruia va fi inaugurat un muzeu digital al romanului românesc.
„Pentru prima dată în cultura română, toate romanele românești din secolul al XIX-lea au fost scanate și prelucrate digital. Informațiile rezultate au fost integrate astfel într-un muzeu digital care reconfigurează toate reprezentările secolului al XIX-lea, din punct de vedere literar”, spune Cosmin Călinescu, purtătorul de cuvânt al Complexului Național Muzeal ASTRA.
Evenimentul este realizat de Muzeul ASTRA și Revista „Transilvania”.
„1989 – un an ce nu trebuie uitat”, într-o expoziție foto-documentară, în Piața Mare
Anul Revoluției va fi marcat de Muzeul Național „Brukenthal” din Sibiu printr-o expoziție foto-documentară.
„1989 – un an ce nu trebuie uitat” va fi deschisă în Piața Mare și va fi ilustrată prin intermediul a 12 panouri, materiale documentare aparținând Muzeului Național „Brukenthal”, asociate principalelor momente ale evenimentelor din decembrie 1989 la Sibiu, „în contextul istoriei contemporane și a necesității creării unei colecții cu bază materială complexă, în beneficiul generațiilor viitoare”, după cum spun organizatorii.
Expoziția va fi deschisă în perioad 15 noiembrie – 15 decembrie.
„Veți regăsi în fotografii spații urbane, clădiri și oameni a căror implicare a fost marcată de căderea regimului comunist și de formele de rezistență asociate acestei schimbări”, anunță curatorii expoziției, dr. Raluca Teodorescu și dr. Dana Hrib.
Expoziția este realizată cu ajutorul lui Sergiu Mihail Chideșa (colecția modern – contemporan), Răzvan Malanca și Ramona Muntean (conservare), iar prelucrarea grafică a acesteia îi aparține lui Chris Balthes.
Expoziția face parte din proiectul „Muzeul viu – 30 de ani de la Revoluţia din 1989”.
Început de săptămână pe acorduri de pian, la Biblioteca ASTRA
Luni, va fi o seară pe acorduri de pian, la Biblioteca Județeană ASTRA din Sibiu. În Sala Festivă, Mădălina Pașol va susține un recital de pian alături de laureații concursului „Valori pianistice”, începând cu ora 19.
Cunoscuta pianistă Mădălina Pașol și laureații concursului „Valori pianistice” sunt invitații evenimentului care va încheia sezonul 2019 al Stagiunii “ICon Arts@Biblioteca ASTRA”. În completarea programului bogat, de care s-a bucurat un public numeros pe cuprinsul întregului sezon, evenimentul va cuprinde un recital de pian din care vor face parte lucrări de J.S. Bach, L. van Beethoven, F. Chopin, F. Liszt, E. Grieg, G. Dinicu și A. Piazzolla.
Pe lângă Mădălina, Pașol, luni seara, vor interpreta Sabina Tomulescu, Andrei Martinescu și Ștefan Buzdugan, talentați interpreți care promit să devină viitoare nume mari ale muzicii clasice românești.
Expoziție și degustare de vinuri
Și cu acest prilej, Biblioteca Județeană ASTRA va pregăti o expoziție de colecție inspirată de programul concertului. Seara se va încheia printr-o invitație la degustare de vinuri oferite de partenerii Stagiunii “ICon Arts@Biblioteca ASTRA”.
Mădălina Paşol a concertat ca solistă sau în formaţii camerale împreună cu artişti de renume mondial. După absolvirea Liceului de Artă „George Enescu” a obţinut o bursă de studii la Universitatea de Arte din Berlin, la clasa prof. Georg Sava şi apoi la clasa prof. Pascal Devoyon. Pentru merite deosebite obţine bursa “Nachwuchs Forderung Stipendium – NaFog” a Senatului Cultural German, oferită pentru cursurile de Master, precum şi diploma de Pianist Concertist. Activitatea artistică a Mădălinei Paşol a fost recunoscută prin premii, burse, diplome la concursuri naţionale şi internaţionale: bursa NaFog a Senatului Cultural German, bursa Fundaţiei Paul Hindemith, bursa Universităţii de Arte din Berlin, bursa pentru studiile doctorale ale Universităţii de Muzică din Bucureşti, bursa Fundaţiei Georg Schumann, Concursul Internaţional pentru pian Feruccio Busoni, Concursul Internaţional ARD – Munchen, Marele Premiu – Concursul Internaţional de concerte Târgu Mureş.
Din anul 2014, Mădălina Paşol se dedică promovării tinerelor talente, artiştilor români şi valorilor culturale naţionale pe plan regional şi internaţional în cadrul Institutului de Arte pe care îl conduce. Printre iniţiativele culturale se numără “Pianina – Play me – CANTA!” în colaborare cu Metrorex – Bucureşti şi concertele educative din cadrul Festivalului Music Film Festival 2015 organizat de ARCUB. Institutul de Arte a devenit la scurt timp de la înfiinţare o instituţie culturală care promovează arta şi cultura în spaţii neconvenţionale. Mădălina Paşol a susţinut cursuri de măiestrie, concerte şi recitaluri în Europa şi Asia.
Evenimentul va avea intrarea liberă, prin rezervare la adresa [email protected].
Stagiunea “ICon Arts@Biblioteca ASTRA” este un proiect inițiat de UCIMR – Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România în parteneriat cu Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu.
Rodica Ispas din Avrig, primul meșter român care va participa la un program de „Craft Residence”
Rodica Ispas, meșter popular originar din Avrig, va participa la un program de „Craft Residence”, în Suedia.
Aceasta este primul meșter român ce va participa la un program de „Craft Residence”.
“Consiliul Județean Sibiu prin Muzeul ASTRA a facilitat în această perioadă participarea unuia dintre cei mai recunoscuți meșteri populari și profesori în ale țesutului din România, doamna Rodica Ispas din Avrig, județul Sibiu, la primul program de mobilitate Craft residence organizat de Regional Handicraft Advisor Västarvet, Suedia”, arată Muzeul ASTRA.
Proiectul se desfășoară în perioada 4 – 17 noiembrie în orașul Skövde, din regiunea Västra Götaland – Suedia, și se bazează pe conceptul „slöjd”, tradus prin „ce putem face cu propriile mâini”, și pe dialog cultural între cele două țări, România și Suedia.
“În cadrul programului de mobilitate Craft residence participă doi creatori populari, Rodica Ispas din Avrig și Git Skoglund din Gothenburg. Timp de două săptâmâni, cele două doamne iau parte la întâlniri, dezbateri și prezentări în domeniul țesutului cu specialiști în domeniu și grupuri de meșteri locali, realizează un schimb de experiență, de tehnici și cunoștințe, demonstrând propria tehnică de lucru în cadrul Studioului Skaraborgshemslojdforening (Skara Crafts Association), fiind încurajate să exploreze și să își dezvolte propria creativitate”, a explicat Elena Găvan, muzeograf al Muzeului ASTRA.
După participarea grupului din Västra Götaland la cea de a XXIV-a ediție a Olimpiadei „Meșteșuguri artistice tradiționale”, desfășurată la sfârșitul lunii iulie a anului în curs, programul “Craft Residence” este a doua acțiune desfășurată sub egida acordului de cooperare în domeniul promovării patrimoniului, culturii și turismului încheiat între Consiliul Județean Sibiu și regiunea Västra Götaland din Suedia în anul 2017, prin Muzeul ASTRA.
Stadionul Municipal Sibiu a fost omologat. Primul meci, cu CFR pe 1 decembrie
Veste mare pentru iubitorii fotbalului din județul Sibiu și nu numai. Cu puțin timp în urmă, la stadionul Municipal din Sibiu au fost prezenți cei care alcătuiesc Comisia de Omologare a stadioanelor din Liga I, comisie alcătuită din reprezentanți LPF și FRF.
Stadionul Municipal Sibiu a fost omologat pentru meciurile din Liga I, de către comisia de omologare, iar revenirea lui FC Hermannstadt pe teren propriu este oficială. ,,Este o veste foarte bună pentru echipa noastră, dar și pentru suporteri. Comisia de omologare alcătuită din reprezentanți ai LPF și FRF ne-au acordat omologarea pentru a disputa meciurile echipei pe teren propriu. Este un moment foarte important pentru noi. Va schimba foarte multe lucruri. Publicul va fi mai aproape de echipă, iar asta ne poate aduce rezultate mai bune și prestații mai consistente”, a declarat Iuliu Mureșan, președinte A.F.C. Hermannstadt
Lucrările de modernizare a Stadionului vor continua, însă până când arena va fi cea din proiectul făcut public recent de Primăria Sibiu. Pe această cale, conducerea A.F.C. Hermannstadt transmite mulțumiri municipalității din Sibiu și a tuturor celor implicați în procesul de modernizare pentru condițiile îmbunătățite pe care le deține acum Stadionul Municipal. ,,Vreau să mulțumesc în mod deosebit Primăriei Sibiu, doamnei primar Astrid Fodor , departamentul tehnic al primăriei și cel de domeniu public și tuturor celor care și-au depus contribuția pentru a ajunge să jucăm în sfârșit acasă, la Sibiu! Exista o colaborare foarte bună între A.F.C. Hermannstadt și Primăria Sibiu.S-a refăcut gazonul cu o infrastructură de 45cm adâncime, cu un drenaj foarte bun, un sistem de irigare performant, cu un sistem de încălzire a gazonului pe curent electric și cu rulouri de gazon aduse din Slovacia. S-a instalat nocturna, care este una corespunzătoare cerințelor în vigoare, deși este una provizorie până când va fi gata tot stadionul”, a mai spus Iuliu Mureșan. A.F.C. Hermannstadt va anunța în zile următoare informații despre vânzarea abonamentelor și biletelor pentru meciul următor de pe teren propriu. Partida va fi disputată împotriva campioanei României, C.F.R. Cluj, duminică, 1 decembrie, ora 19,00.

Baschetbaliștii CSM Mediaș întâlnesc BC Athletic Constanța în Liga Națională
Echipa de baschet a Clubului Sportiv Municipal Mediaș întâlnește, vineri seara, pe teren propriu, formația Baschet Club Athletic Constanța, într-o partidă contând pentru etapa a 6-a a Ligii Naționale de Baschet Masculin.
În etapa precedentă, jucătorii medieșeni s-au impus pe terenul celor de la CSM Târgu JJiu, scor 98-80. Echipa din Constanța a cedat la limită pe propriul teren, în fața celor de la CSM Galați, scor 74-75. Înaintea acestei confruntări, echipa din Mediaș se află pe ultimul loc al podiumului cu patru victorii și o înfrângere, în timp ce constănțenii ocupă locul 5 cu 2 victorii și trei înfrângeri.
Confruntarea din Sala Sporturilor Mediaș este programată vineri, 15 noiembrie, cu începere de la ora 18, intrarea fiind liberă.
„Jocul va fi unul de luptă. Echipa din Constanța are câțiva jucători de calitate în lot, așa că trebuie să fim concentrați de la început până la sfârșit. Sprijinul fanilor din Mediaș ne oferă un avantaj și ne inspiră să jucăm cât mai bine, așa că vă așteptăm la meci să ne susțineți. Vom face tot posibilul să facem un spectacol grozav și să obținem victoria”, a declarat jucătorul Jacob Gibson înaintea partidei.
Primăria Sibiu a prelungit cu un an, prin negociere directă, contractul pentru deszăpezire pentru această iarnă
Primăria Sibiu nu a reușit să finalizeze licitația pentru semnarea unui contract de salubritate și deszăpezire multianual, astfel că a fost nevoită să prelungească contractul cu Terra Building SRL, compania care primise anul trecut, alături de o firmă din Deva, serviciile stradale.
Serviciile de deszăpezire și salubritate stradală au fost sub semnul întrebării, până de curând. Aflată într-un cerc vicios, din cauza procedurilor de licitare, a cotestațiilor și evaluărilor, Primăria Sibiu n-a reușit să găsească o companie cu care să semneze un contract multianual. Licitația din 2018 a fost blocată de contestații. O a doua încercare a fost demarată în luna august 2019, când a fost publicată documentația pentru un contract pe patru ani. Evaluat la un preț de 61.851.200 lei, contractul licitat are ca obiect “servicii de salubrizare – activități de măturat, spălat, stropit și întreținere a căilor publice și curățarea și transportul zăpezii de pe căile publice și menținerea în funcțiune a acestora pe timp de polei sau de îngheț, în Municipiul Sibiu și stațiunea Păltiniș”. Pe 8 octombrie a fost data limită de depunere a ofertelor, iar primăria ne-a spus că au fost patru firme înscrise. Cu toate astea, evaluarea acestor oferte nu s-a încheiat încă, astfel încât să mai putem avea în această iarnă o firmă cu un contract nou.
Teoretic, pe 6 noiembrie, orașul a rămas fără firmă de salubritate stradală și deszăpezire, chiar în prag de iarnă. Anul trecut, dată fiind situația neclară cu vechea licitație, a fost semnat un contract de salubritate și deszăpezire pentru un an, cu asocierea Salubritate SA, Deva – Terra Building, Sibiu. Semnat în 7 noiembrie 2018, în condiții de urgență, contractul a expirat în urmă cu o săptămână.
În acest context, primăria a decis să facă un nou contract cu Salubritate SA – Terra Building SRL, pe încă un an. „Dat fiind faptul că această procedură nu s-a încheiat și pentru a asigura continuitatea serviciilor de salubrizare și deszăpezire stradală, Primăria Sibiu a încheiat prin negociere directă un contract cu asocierea SC Salubritate Deva și SC Terra Building SRL, valabil pentru un an de la semnare (7 noiembrie 2019). Valoarea totală a acestui contract este 14,3 milioane de lei, din care 3,46 milioane lei sunt alocați pentru deszăpezire, plățile urmând să se efectueze în funcție de lucrările și serviciile efectiv prestate de operator.”, ne-a comunicat Primăria Sibiu.
Asta înseamnă că, în ciuda complicațiilor juridice și administrative, iarna asta avem firmă de deszăpezire. Conform contractului încheiat, așa cum ne-a transmis primăria, operatorul dispune de „13 autospeciale cu echipamente pentru îndepărtarea mecanizată a zăpezii și pentru împrăștierea materialului antiderapant lichid și solid, alte 6 utilaje pentru îndepărtarea zăpezii și 16 utilaje pentru transportul zăpezii. De asemenea, operatorul va avea pregătiți 96 de muncitori pentru îndepărtarea manuală a zăpezii și pentru împrăștierea manuală a antiderapantului. În ceea ce privește aprovizionarea cu material antiderapant, operatorul are obligația contractuală de a avea în stoc 50% din cantitățile de antiderapant prevăzute a fi necesare.”
Dacă anul trecut primăria a plătit 14,6 milioane de lei, noul contract, tot pe un an, se va ridica la 14,3 milioane de lei, după cum ne-a transmis serviciul de comunicare al Primăriei Sibiu, din care 3,46 milioane lei sunt alocați pentru deszăpezire, „plățile urmând să se efectueze în funcție de lucrările și serviciile efectiv prestate de operator.”
DRDPB – deszăpezirea din județ
Potrivit reprezentanților Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov, pentru drumurile județului Sibiu, în momentul acesta există un stoc de sare de peste 3.200 de tone, ceea ce înseamnă 27% din programul de 12.204 tone de sare, atât cât se estimează că va fi nevoie în această iarnă. Cu privire la utilajele care vor fi folosite, Robert Elekeș, purtătorul de cuvânt al instituției, spune că sunt planificate 12 utilaje proprii și 50 de utilaje închiriate. Până în momentul de față, au intrat doar 10 utilaje pentru manevrarea sării, dar nu și lame, pentru că vremea a fost foarte caldă pentru această perioadă.
Mediaș, 11 utilaje
În Mediaș, există un număr de 11 utilaje, ale companiei EcoSal, care se va ocupa de deszăpezirea orașului în acest sezon. EcoSal Mediaș spune că a făcut pregătirile necesare pentru buna desfăşurare a activităţii de deszăpezire. În perioada 15 noiembrie 2019 – 15 martie 2020, 9 ofiţeri de serviciu din cadrul societăţii vor supraveghea întreaga activitate. Totodată, un număr de 73 de lădiţe cu nisip, vor fi amplasate pe străzi precum: Stadionului, Baznei la intersecţia cu 1 Decembrie, Unirii, Mihai Eminescu, Dealul Cucului, Metanului, 9 Mai, Bucegi, dar și în stațiile de autobuz din municipiu.
De asemenea, se vor amplasa şi grămezi de material antiderapant pe străzile în pantă, pe care accesul utilajelor este imposibil în cazul unor ninsori abundente. Stocul materialelor antiderapante la data de 13 noiembrie însumează 34,6 metri cubi de nisip cu sare şi 134,46 de tone de sare.
Utilajele vor interveni pentru deszăpezire pe 156 de străzi din municipiul Mediaş, 34 dintre acestea având gradul de prioritate I.








