Acasă Blog Pagina 3981

Femeie însărcinată, rănită într-un accident rutier

Trei persoane, printre care o femeie însărcinată, au fost rănite, marți seara, după ce autoturismul în care se aflau a ieșit de pe șosea și s-a răsturnat într-o groapă.
Evenimentul s-a produs pe Drumul Județean 107B, în afara localității Alămor. Polițiștii rutieri spun că șoferul autoturismului, în vârstă de 39 de ani, pe fondul neatenției în conducere, a ieșit de pe șosea și s-a răstunrat într-o groapă, în zonă fiind efectuate lucrări de reabilitare a drumului respectiv.
La fața locului au intervenit două echipaje SMURD pentru acordarea de îngrijiri medicale persoanelor rănite.  Două femei, de 32 și 37 de ani, au fost transportate la Unitatea de Primire Urgențe Sibiu pentru investigații medicale. Polițiștii rutieri au demarat cercetările în acest caz.

Rezultate bune pentru popicarii sibieni la Cupa României

0

Timp de două zile, la Orlat a avut loc cea de-a doua etapă a Cupei României la popice veterani sub și peste 60 de ani. Jucătorii Clubului Sportiv Orașul Tălmaciu au avut o comportare foarte bună în concurs. Ei au cucerit primele patru locuri la U60 și au avut un reprezentant în top 3 la peste 60. Evenimentul a avut la start popicari din Buziaș, Băicoi, Cluj, Hoghiz, Hunedoara, Tălmaciu și Târgu Secuiescu. S-au lansat 120 bile mixte. Federația Română de Popice a fost reprezentată de Victor Stacojiu, iar arbitrul acțiunii a fost Liviu Mailat. Rezultatele au fost următoarele:
Clasament U60:

  1. Sorin Mitru (CS Oraș Tălmaciu) – 582 p.d.
  2. Gheorghe Verde (CS Oraș Tălmaciu) – 578 p.d.
  3. Ștefan Bălan (CS Oraș Tălmaciu) – 559 p.d.
  4. Călin Cazacu (CS Oraș Tălmaciu) – 558 p.d.
  5. Aurel Lazăr (CS Oraș Tălmaciu) – 541 p.d.

Clasament 60+:

  1. Csaba Iancso (CS Târgu Secuiesc) – 516 p.d.
  2. Nicolae Gherasim (CS Buziaș) – 515 p.d.
  3. Silvestru Haran (CS Oraș Tălmaciu) – 507 p.d.

FC Hermannstadt s-a calificat în sferturile Cupei României

0

 
Echipa sibiană a obținut prima victorie cu Eugen Neagoe pe bancă. FC Hermannstadt a făcut o partidă foarte bună la Mioveni și și-a asigurat calificarea în sferturile Cupei României. A fost 2-0 pentru alb-roșii, la capătul unei partide dominate clar de formația noastră. Prima ocazie importantă i-a aparținut lui Gabriel Debeljuh. Atacantul lui FCH a trimis peste din careu, fiind faultat clar de un jucător al Mioveniului, însă arbitrul partidei nu a dictat lovitură de la unsprezece metri pentru oaspeți. Afonso Taira a fost și el aproape de gol, însă șutul său a fost respins splendid de portarul Sima. Ocaziile Sibiului au fost aproape să se răzbune în minutul 37, când Măzărache a reluat cu capul din 6 metri, însă Novo a avut șansă, mingea lovind bara transversală. După această fază, Hermannstadt a revenit în atac, iar Debeljuh, foarfecă în bară și Offenbacher, șut puțin peste poartă au fost aproape de deschiderea scorului. Repriza secundă a început cu același Debeljuh în prim plan, însă nici de această dată vîrful croat nu a reușit să marcheze, portarul Mioveniului respingând lovitura sa de cap. Dominația sibienilor a dat roade până la urmă, Offenbacher a deschis scorul după un șut de la 25 de metri. Gazdele au avut o șansă de a egala după o lovitură liberă, însă reluarea lui Balint a trecut lângă bară. Finalul a aparținut lui FC Hermannstadt, Mattia Persano a profitat de o eroară gravă în defensiva galben-verzilor și a stabilit rezultatul final, 2-0. Emanuel Novo, Srdjan Luchin, Ionuț Stoica, Sorin Bușu, Andrei Cordea, Lucian Buzan, Lucian Dumitriu, Petrișor Petrescu, Afonso Taira, Daniel Offenbacher și Gabriel Debeljuh au fost jucătorii trimiși în teren de Eugen Neagoe. Pe parcursul disputei au mai intrat în teren Persano, Yazalde și Joalisson. După acest rezultat, FC Hermannstadt este prima echipă calificată în primele opt formații ale competiției. În această seară se va afla cea de-a doua, în duelul Universitatea Cluj-FCSB.

Știai că în interiorul unei hote e paradisul bacteriilor? Cum trebuie curățată și igienizată hota

0

Deși am fi tentați să credem că baia este încăperea din locuință cu cele mai multe bacterii, realitatea este alta. Bucătăria deține acest neplăcut „record”. Asta pentru că aici se manipulează materie organică în condiții de umiditate și de temperatură care favorizează apariția și propagarea microorganismelor dăunătoare sănătății. Așa se face că, oricât am fi de atenți să păstrăm curățenia în bucătărie, dacă acordăm atenție doar suprafețelor vizibile, nu vom reuși să igienizăm cu adevărat. La interiorul hotei, de exemplu, aproape niciodată nu curățăm, ceea ce o face o zonă propice formării de bacterii.
Deși curățarea unei hote este sarcina cea mai neplăcută atunci când vine vorba de curățenia în bucătărie, aceasta poate fi făcută mai ușoară urmând doar câteva sfaturi de întreținere corectă a acestui indispensabil aparat de bucătărie.
Hota – oferte (LINK)
Utilitatea unei hote este, așa cum știm, atragerea și ”aspirarea” fumului, aburilor și mirosurilor dintr-o bucătărie atunci când gătim. Odată cu acestea, însă, sunt ”aspirate” și picături de grăsime care se depun pe componentele hotei și pe filtrele acesteia. Astfel, hota își îndeplinește tot mai anevoios misiunea de purificare a aerului și de eliminare a mirosurilor din bucătărie. De aceea, pentru a ne asigura că hota funcționează la capacitate maximă și își îndeplinește funcționalitățile fără greș, trebuie să o curățăm periodic, cu aceeași frecvență cu care o folosim. În plus, grăsimea depusă pe partea de jos a unei hote este foarte flamabilă, fiind un real pericol de fiecare dată când o flacără riscă să ajungă la ea, atunci când folosim o tigaie sau un wok, de exemplu.
Sunt mai multe feluri de hote, cu diferite caracteristici: telescopice, decorative, încorporabile etc. Toate au, însă, ceva în comun: funcționalitatea. În general, hotele au un sistem de filtrare a particulelor de grăsime și un sistem de sucțiune a fumului și aburilor.
Hota – oferte (LINK)
Acestea sunt zonele unei hote în care se produce cea mai mare acumulare de grăsime și, deci, care trebuie curățate cel mai des. Recomandabil ar fi să o facem lunar iar, o dată pe an, să curățăm și zona din interior a hotei.
Pentru curățarea filtrelor metalice ale unei hote trebuie să le demontăm și să le spălăm fie în mașina de spălat vase, fie într-o soluție de amoniac și apă fierbinte. Alte trucuri pentru curățarea filtrelor unei hote sunt: aplicarea unei soluții pentru eliminarea grăsimii și lăsată să acționeze. Când grăsimea s-a înmuiat, putem freca temeinic cu un burete de vase, mai exact cu partea aspră a acestuia, sau cu o perie de plastic. Apoi, clătirea acestora tot în apă fierbinte.
Link oferte hote
O altă metodă de curățare a unei hote este punerea la fiert, sub hotă, câteva oale/cratițe mari cu apă care trebuie adusă la temperatura de fierbere. În această apă se dizolvă bicarbonat de sodiu, foarte lent, pentru a nu da în foc, iar apoi trebuie lăsați aburii acestei soluții să înmoaie murdăria de pe hotă. Apoi, filtrul metalic al acesteia trebuie spălat într-un lighean, cât timp grăsimea este înmuiată și se elimină mai ușor. Imediat ce au fost spălate filtrele, acestea trebuie șterse bine și lăsate să se usuce înainte de a fi montate înapoi.

Taximetrist sibian bătut și tâlhărit de patru tineri

0

Luni dimineața, un taximetrist sibian a alertat Poliția anunțând că a fost bătut și tâlhărit și către patru tineri băuți.
În fapt, în urma cercetărilor și investigațiilor efectuate, polițiștii au stabilit că sibianul, în vârstă de 50 de ani, în timp ce se afla în timpul serviciului, pe taxi, a fost agresat și lovit în afara autoturismului de patru tineri băuți.
Ulterior, la întoarcerea în autoturism a văzut că i-a dispărut un telefon mobil și suma de 960 lei, prejudiciul estimat fiind de 2.000 de lei.
În urma cercetărilor, Polițiștii de la Investigații Criminale Sibiu au identificat un minor de 15 ani, care ar fi comis tâlhăria.
Polițiștii sibieni continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată.

Sibiul a devenit roșu pe harta europeană a pestei porcine. Va fi interzis comerțul cu carne de porc

0

Județul Sibiu a fost inclus și el pe harta europeană a Pestei Porcine din cauza focarelor existente până în acest moment. Comisia Europeană a extins zonele din România în care este interzis comerțul intracomunitar cu carne de porc din cauza Pestei Porcine Africane.
În urma ultimei actualizări a Comisiei Europene, pe harta roșie au fost incluse încă patru județe, printre care și Sibiul. Celelalte trei sunt Caraș-Severin, Alba Neamț. Decizia urmează să fie aplicată după ce va fi publicată în jurnalul oficial.
Cu aceste noi patru localități trecute pe hartă, în România mai sunt doar patru județe care au scăpat de interdicțiile pentru export. Este vorba despre Suceava, Harghita, Mureș și Cluj. Iar pentru alte două, Bistrița-Năsăud și Sălaj, se aplică restricții parțiale.
Primul focar de pestă porcină a fost semnalat în țara noastră, în iulie 2017.
În Sibiu, primul caz de pestă porcină a fost confirmat în 10 octombrie la Colun. De atunci au mai fost confirmate alte trei focare în Șura Mică, Amnaș și Alămor.

Scandal și lovituri în cap după o tamponare între o mașină și o căruță

Un eveniment rutier produs între un autoturism și o căruță s-a lăsat cu lovituri cu obiecte contondente în cap și scandal mare.
Duminică seara, o femeie a reclamat la 112 faptul că pe strada Principală din localitatea Nou a izbucnit un scandal. La fața locului s-au deplasat polițiști, în urma verificărilor efectuate fiind stabilit că la intersecția străzilor Principală și Bisericii din localitatea Nou s-a produs un eveniment rutier în care au fost implicate un autoturism și o căruță
La scurt timp după producerea acestui eveniment, la fața locului a apărut tatăl conducătorului auto care se afla în acea zonă și care, cu un obiect contondent, i-a aplicat o lovitură în zona capului uneia dintre persoanele care erau în căruță.
„Victima acestei agresiuni, un localnic în vârstă de 39 de ani, a fost preluată de un echipaj al ambulanței și transportată la U.P.U. Sibiu în vederea acordării de îngrijiri medicale. Agresorul, în vârstă de 43 de ani, localnic, a fost reținut pentru 24 de ore iar în cursul acestei zile a fost prezentat instanței cu propunere de luare a unei măsuri privative de libertate, fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de loviri sau alte violențe.
Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sibiu a dispus împotriva sa măsura controlului judiciar pentru 60 de zile. Cercetările sunt continuate de către lucrătorii Secției Nr. 1 Poliție Rurală Șelimbăr”, explică Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Evenimente pentru toate vârstele, la Festivalul Tânăr de la Sibiu: ateliere pentru bebeluși și copii, spectacole de lectură și expoziții

0

Teatrul „Gong” a pregătit, pentru primele zece zile din luna noiembrie, perioadă în care se va desfășura Festivalul Tânăr de la Sibiu, o serie de ateliere pentru bebeluși, copii de toate vârstele, spectacole de lectură și expoziții.
Astfel, șapte ateliere, două spectacole de lectură și trei expoziții de fotografie și desen sunt incluse în programul celei de-a cincea ediții a Festivalului Tânăr de la Sibiu, care va avea loc în perioada 1-10 noiembrie, la „Teatrul Gong”.
„Greenarium propune, în primele trei zile de festival, un atelier de creat mini-grădini, dedicat copiilor cu vârste de peste șase ani. Timp de o oră și jumătate, copiii vor afla lucruri interesante despre unele dintre cele mai captivante meserii, se vor juca cu pământ, plante vii și pietre colorate și va lua acasă propriul „greenariu” cu o plantă într-un glob de sticlă”, explică reprezentanții Teatrului „Gong”.
Prețul unui bilet este de 14 lei. Atelierele vor avea loc pe 1 și 2 noiembrie, de la ora 12, și pe 3 noiembrie, de la ora 10, în Sala Studio.
Copiii vor crea personaje
De altfel, Lavinia Braniște va susține, pe 2 noiembrie, de la ora 10, în Sala Studio, atelierul de lectură și desen „Întâlnire cu Rostogol”. Atelierul va porni de la o discuție cu copii în vârstă de șapte și opt ani despre cele trei cărți cu Rostogol apărute în ultimii ani la Editura Arthur, scrise de Lavinia Braniște și ilustrate de Andrei Măceșanu.
Copiii vor putea pune întrebări scriitoarei și ilustratorului, apoi își vor imagina că sunt ei înșiși scriitori și ilustratori.
Pornind de la un fragment din „Rostogol și vulcanii noroioși” și de la câteva ilustrații, copiii vor trebui să își imagineze o altă continuare a poveștii, să creeze personaje sau să completeze cadre de bandă desenată cu dialoguri. Un bilet pentru atelierul care durează o oră și jumătate costă 14 lei.
Atelier de dezvoltare personală pentru copiii cu tulburări de spectru autist
Flute Theatre din Marea Britanie va susține, pe 2 noiembrie, de la ora 15, în Sala Etaj, un atelier de dezvoltare personală pentru copii cu tulburări de spectru autist și familiile lor. Atelierul, care durează o oră și jumătate, este dedicat persoanelor cu vârste de peste zece ani. În centru va sta Kelly Hunter, creatoarea metodei „hunter heartbeat”, care are la bază ritmul inimii, folosită pentru o serie de jocuri senzoriale, de ajutor pentru persoanele cu tulburări de spectru autist. Până la 15 copii cu nevoi speciale pot experimenta în cadrul acestui atelier jocuri senzoriale de teatru, alături de Kelly și actorii companiei de teatru. Prețul unui bilet este de 14 lei.
Dans, filmare și editare
Compania de dans Miyazaki C-Dance Center, namstrops, va prezenta, pe 5 noiembrie, de la ora 10, în Sala Oglinzilor a Forumului Democrat German, atelierul de video-dans „DaDaDaDa Da”. Recomandat copiilor cu vârste cuprinse între opt și 11 ani, este structurat pe șapte niveluri, împletind dansul, filmarea, editarea cu plăcerea de a crea împreună un film de trei minute. Abordarea namstrops s-a născut din „metoda de învățare a dansului creativ pe bază de proiect”, dezvoltată de Chiyoe Matsumoto, profesor emerit la Universitatea Ochanomizu, după metodele „educației fizice artistice contemporane” și „educației fizice prin expresie”, care îi aparțin profesorului Rumiko Takahash. „Namstrops”, inversul cuvântului „sportsman”, nu este doar numele companiei, ci și titlul metodei și filozofiei care aduc laolaltă sportul, arta și educația. Prin alăturarea lor, a luat naștere atelierul „expresii fizice” al companiei namstrops, singura trupă de dans care folosește gimnastica ritmică în școlile din Japonia. Reprezentația este sold- out.
„Greierele și furnica”, în Sala Oglinzilor
Pe 6 noiembrie, de la ora 10, în Sala Oglinzilor a Forumului Democrat German, va avea loc atelierul „Grasshopper”, dedicat copiilor cu vârste cuprinse între opt și 11 ani. Cinci dansatori, în coregrafia semnată de Akifumi Toyofuku, Souhei Minowa și Takafumi Kodama, după dramaturgia lui Rumiko Takahashi, vor interpreta povestea „Greierele și furnica”. Prin acest atelier, care va dura 50 de minute, membrii trupei vor reinterpreta povestea din punctul de vedere al greierului și inversa toată acțiunea. Reprezentația este sold-out.
Ateliere de gătit pentru micuții peste patru ani
Echipa Mini Zucchini va susține, în ultimele trei zile de festival, un atelier de gătit dedicat copiilor cu vârste de peste patru ani. Se va discuta despre mâncarea preferată și ce știu copiii despre ea, de unde provin ingredientele și cum ne ajută ele. Se va găti, individual sau în echipe, în funcție de rețetă. Atelierele vor avea loc în Sala Studio, pe 8 noiembrie, de la ora 17, pe 9 noiembrie și pe 10 noiembrie, de la orele 10 și 12. Prețul unui bilet este de 14 lei.
Atelier pentru bebeluși și părinți
Pe 9 noiembrie, de la ora 14, în Sala Etaj a Teatrului Gong, va avea loc un atelier pentru bebeluși și părinți pus în scenă de Sanja Frühwald, Till Frühwald și Giordana Pascucci. Atelierul este dedicat copiilor cu vârste cuprinse între zece și 24 de luni.
„Cei trei membri ai trupei vor reda fiecare mișcare, sunet și stare de spirit a bebelușilor, dezvoltând un dialog jucăuș și imprevizibil. Prețul unui bilet este de 14 lei”, anunță „Gong”.
Festivalul Tânăr de la Sibiu aduce și spectacole de lectură
Spectacolul de lectură „Povestea gaborilor”, de Mădălina Brândușe și Andrei Șerban, după o piesă scrisă în cadrul proiectului „Culese din Telciu”, va fi prezentat pe 4 noiembrie, începând cu ora 14, la Sala Studio, și este recomandat persoanelor de toate vârstele. Spectacolul vorbește despre relaţiile sociale dintre gaborii din Telciu şi populaţia majoritară neromă si realitățiile cotidiene ale copiilor ai căror părinți sunt plecaţi la muncă în străinătate. Textul are la bază o serie de 13 interviuri, din perioada iulie-august 2019, timp în care actrița Mădălina Brândușe împreună cu actorul și regizorul Andrei Șerban au petrecut o lună la Telciu, ca rezidenți în cadrul programului „Culese din Telciu. Rezidențe de cercetare și creație artistică”.
Un al doilea spectacol-lectură, „Celule de bază”, de Petro Ionescu și Raul Coldea, scrisă în cadrul aceluiași proiect, va fi prezentat pe 4 noiembrie, de la ora 17, în Sala Studio. „Celule de bază” este rezultatul unei cercetări desfășurate în comunele Telciu și Romuli care are ca punct de pornire structurile familiale și factorii economici care le influențează. Textul are la bază interviuri luate persoanelor din aceste comunități și pune accentul pe povești în care migrația și componenta de gen sunt extrem de relevante. Reprezentația va fi urmată de lansarea publicației Făpturile din Romuli, produsul final al rezidenței artistice, la care vor participa Cristian Grecu și Gabriela Herța.
Expoziția „Alandala – Circ contemporan în Sibiu” va fi deschisă pe 2 noiembrie, de la ora 10:30. Aceasta aduce laolaltă poze realizate în diferite școli de circ recreațional din Europa (Galway Community Circus – Irlanda, Ecole de cirque de Bruxelles – Belgia, Cirque Toameme – Elveția, Zaltimbanq – Luxembourg și Școala de circ Alandala – România). Circul contemporan capătă o nouă formă, pretutindeni în Europa de Vest, ca activitate recreativă, metodă de incluziune socială și unealtă non-formală în educație.
Expoziția „Tânăr” a lui Paul Mureșan
Pe 3 noiembrie, la ora 10.30, va avea loc vernisajul expoziției „Tânăr”, de Paul Mureșan, artist, regizor, animator și ilustrator. A expus în importante săli europene, dar este cunoscut și pentru scurtmetrajele sale animate multi-premiate „Pui de somn” (2014) şi „Mamă, tată, am să vă spun ceva” (2016). Filmele au fost selecționate la festivaluri din întreaga lume, iar „Pui de somn” a fost desemnat cel mai bun film românesc la Anim’est 2014. Noul lui scurtmetraj animat, „Ceva”, a fost prezentat deja în mai multe festivaluri internaționale. În acest moment, Paul Mureșan se concentrează pe diverse proiecte personale, în timp ce scrie la lucrarea de doctorat despre animație ca dimensiune paralelă.
Spectacolele Teatrului „Gong”, prin aparatul de fotografiat al lui Dragoș Dumitru
Pe parcursul Festivalului va putea fi admirată și expoziția de fotografie a lui Dragoș Dumitru, o retrospectivă a spectacolelor din repertoriul Teatrului pentru Copii și Tineret „Gong”.
Biletele pentru spectacolele din cadrul Festivalului sunt disponibile online, pe Entertix.ro.
Festivalul Tânăr de la Sibiu este finanțat de Primăria Municipiului Sibiu și susținut de UNITER prin Fondul Timbrului Teatral. Acțunea e cofinanțată de Centrul Cultural German și coprodusă de Radio România.
Partenerii evenimentului sunt Conceptual Lab by Theo Nissim, Tursib și Rollercoaster PR.
 
 

Minoră de 13 ani, dispărută de acasă

UPDATE – Minora s-a întors acasă în cursul după amiezii de marți.
Polițiștii sibieni caută o minoră de 13 ani a cărei dispariție de la domiciliu a fost anunțată luni după amiaza. Mama unei minore a anunțat polițiștii Secției nr. 5 Poliție Rurală Axente Sever despre plecarea voluntară de la domiciliu a fiicei sale, Cojocar Nicoleta, domiciliată în Târnava.
Tânăra are 1.60 metri înălțime, 60 de kilograme, fața ovală, păr lung șaten, ochi verzi.

La data plecării purta pantaloni de culoare albă, bluză de culoare albă inscripționată cu litere negre pe piept, vestă de culoare neagră și pantofi sport de culoare vișinie.
Polițiștii sibieni desfășoară cercetări ample pentru descoperirea copilei. Persoanele care pot oferi informații cu privire la acest copil sunt rugate să apeleze 112 sau să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție.

Doi șoferi prinși băuți la volan

Luni seara, polițiștii rutieri din Mediaș au prins un șofer băut la volan, care a fost inițial oprit pentru depășirea limitei legale de viteză.
Conducătorul auto a fost înregistrat de aparatul radar circulând cu viteza de 79 de kilometri/oră pe Șoseaua Sibiului din municipiu, iar în urma verificărilor s-a constatat că se afla sub influența băuturilor alcoolice, având o concentrație de 0,60 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat.
Conducătorul auto, un bărbat din Axente Sever, în vârstă de 67 de ani, este cercetat penal aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autoturism de către o persoană a cărei alcoolemie depășește limita legală.
Marți dimineața, în Agnita, polițiștii rutieri au descoperit în trafic un alt șofer aflat sub influența băuturilor alcoolice. Conducătorul auto, în vârstă de 45 de ani, localnic, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,45 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autoturism de către o persoană a cărei alcoolemie depășește limita legală.

Spectacolul „Moroi”, în care juca actrița Ema Vețean, înlocuit cu „Steaua fără nume”, la TNRS

0

Spectacolul „Moroi” în care juca actrița Ema Vețean, ce s-a stins din viață recent, nu va mai fi jucat în zilele următoare, ci va fi înlocuit cu „Steaua fără nume”.
„Rațiunea supremă a teatrului și a fiecărui actor este să aducă bucurie măriei sale, publicul. Din respect pentru dispariția prematură a Emei Vețean dintre noi, spectacolul „Moroi”, în regia lui Alexandru Dabija, care o avea în distribuție pe Ema Vețean, programat pentru 31 octombrie și 1 noiembrie, va fi înlocuit de spectacolul „Steaua fără nume”, în regia lui Florin Coșuleț”, spune Constantin Chiriac, directorul general al TNRS.
Biletele achiziționate inițial rămân valabile pentru spectacolul „Steaua fără nume”, pot fi returnate în Agenția Teatrală, online ([email protected] – pentru biletele cumpărate online) sau în seara reprezentațiilor (31 octombrie și 1 noiembrie).
„Steaua fără nume” îi are în distribuție pe actorii Cătălin Pătru (Profesorul Miroiu), Cendana Trifan (Mona / necunoscuta), Adrian Neacșu (Grig), Serenela Mureșan (Domnișoara Cucu), Florin Coșuleț (Șeful gării), Mihai Coman (Udrea / Ichim), Patricia Buraga (Eleva), Viorel Rață (un țăran / Pascu / conductorul) și Sanda Anastasof (o voce).
„Steaua fără nume. Poveste imaginată și pusă pe hârtie de Mihail Sebastian înainte de apusul destinului său nedrept, dar și la apusul unei extraordinare perioade a literaturii și culturii noastre, cea interbelică! Piesa este scrisă într-o cheie predominant comică, dar atinge sublim teme majore ale umanității. Rețeta poveștii e simplă, dar profund umană! O stea! O iubire! O gară! În demersul nostru pământesc parcă totul se reduce la a prinde sau a nu prinde trenul. Trenul acesta pe cât de comun, pe atât de personal. Trenul acesta ce te poate duce sau aduce, cine știe de unde și cine știe către unde! Spre o stea, o iubire, o gară”, își descrie spectacolul Florin Coșuleț, actor și regizor al TNRS.
 
FOTO: „Moroi”/  SIBFEST

Se oprește curentul electric în Cisnădioara

Pentru efectuarea unor lucrări programate, se va întrerupe furnizarea energiei electrice, după cum urmează:
VINERI 1 NOIEMBRIE
· între orele 9-16 în CISNADIOARA, strazile: GEORGE MATEI CANTACUZINO; HENRIETA DE LA VRANCEA; NICOLAE GHICA BUDESTI; GRIGORE IONESCU.
În cazul apariţiei unor situaţii neprevăzute, lucrările pot fi reprogramate. Informaţii actualizate despre întreruperile programate sunt disponibile şi pe pagina de web a societăţii: www.sdeets.ro rubrica „Întreruperi programate – SDEE Sibiu” sau la „Call Center”, telefon 0800-801-929.