Un biciclist de 37 de ani a fost rănit, marți seara, pe Bulevardul Corneliu Coposu din municipiul Sibiu, în fața Maternității, în urma coliziunii cu un autoturism.
Autoturismul era condus de un șofer în vârstă de 29 de ani. La locul accidentului rutier a intervenit un echipaj al Ambulanței Sibiu, care i-a acordat primele îngrijiri medicale biciclistului, care a suferit politrumatisme în urma evenimentului, victima fiind transportată la Unitatea de Primire Urgențe Sibiu.
„Din primele cercetări rezultă că biciclistul, care circula pe strada Gheorghe Lazăr, a pătruns în intersecția cu Bulevardul Coposu fără să respecte semnificatia culorii roșu a semaforului electric în funcțiune, a virat stânga și a intrat în coliziune cu autoturismul condus regulamentar spre strada Constituției”, spune Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Biciclist rănit în fața Maternității din Sibiu
CSM Mediaș s-a calificat în faza a doua a Cupei României
Echipa de baschet a Clubului Sportiv Municipal Mediaș s-a calificat în faza a doua a Cupei României după ce s-a impus și în partida retur, împotriva celor de la CSM Miercurea Ciuc, scor 87-70. Mihai Popa i-a trimis în teren pe Nicoară, Iliescu, Nikolic, Barnes și Gibson, în timp ce oaspeții au început partida cu cu Movileanu, Laszlo, Magusar, Cergic și Lufile.
Medieșenii au început partida tare, câștigând primul act al confruntării cu scorul de 31-23. Sfertul secund a fost unul echilibrat, scorul la pauza mare fiind 50-38.
După revenirea de la cabine, cele două echipe au mers cap la cap, scorul înaintea actului decisiv fiind 67-52. Ultimul sfert al confruntării a fost adjudecat tot de echipa din Mediaș, care s-a impus cu scorul de 87-70.
Cel mai bun marcator al medieșenilor a fost Octavian Popa Calotă, cu 15 puncte la care a mai adăugat 2 recuperări și 5 pase decisive. Andrei Iliescu a terminat partida cu 13 puncte, o recuperare și 4 pase decisive. Nikola Siladji a reușit 12 puncte, 8 recuperări și o pasă decisivă. Titus Nicoară și Jacob Gibson au marcat câte 11 puncte fiecare. Andrei Albu și Rareș Hancaș au debutat în această seară în baschetul profesionist.
Pentru CSM Mediaș urmează confruntarea din prima etapă a Ligii Naționale de Baschet Masculin. CSM Mediaș va întâlni pe teren propriu formația CSM Focșani, vineri, 11 octombrie, cu începere de la ora 18.
Festivalul Tânăr de la Sibiu marchează prin cinci spectacole cei 30 de ani trecuți de la Revoluție
Ediția din acest an Festivalului Tânăr de la Sibiu va marca, prin cinci spectacole, cele trei decenii ce au trecut de la Revoluție.
Cele cinci spectacole românești care vorbesc despre comunism sunt „Amalia respiră adânc”, „An Tan Tina”, „Cultul personalității”, „În umbra marelui plan” și „Tipografic Majuscul”. Festivalul Tânăr de la Sibiu se va desfășura la Teatrul „Gong” în perioada 1 – 10 noiembrie.
„Prin programul din acest an, am ținut neapărat să nu uităm. Sunt 30 de ani de la Revoluție și vorbim prea puțin despre asta. Memoria este o formă de adevăr fără de care nu putem să construim o societate puternică, iar prin selecția propusă la Sibiu deschidem un dialog responsabil și asumat între generații. Poveștile ne aduc împreună și ne salvează!”, spune Adrian Tibu, managerul Teatrului „Gong” și al Festivalului.
Poveștile despre comunism, puse în scenă la „Gong”
Astfel, „Amalia respiră adânc”, realizat de Asociația culturală Bis, este un spectacol ce recompune destinul României, din anii 1960 și până în 2000, în toată absurditatea sa, prin povestea unei femei în ipostazele de adolescentă-pionier, mamă și cetățean în vârstă. One-woman-show-ul cu Andrada Grosu, după un text al Alinei Nelega, este un mozaic al sensibilităţii şi al emoţiei fireşti. Spectacolul are o durată de o oră și zece minute și este recomandat persoanelor cu vârste de peste 14 ani.
Apoi, „An Tan Tina”, performance independent, este o adaptare liberă după volumul „Fals tratat de manipulare” al Anei Blandiana. Recomandat persoanelor cu vârste de peste 16 ani, spectacolul o are în centru pe actrița Nicoleta Lefter. Cu înregistrări din timpul Revoluției din decembrie 1989, e un spectacol de teatru-document în care artiștii mixează live imagini, povești și sunete pentru a reproduce atmosfera de panică și teroare care predomina în toată țara în acea perioadă. Ana Drăghici s-a ocupat de partea vizuală, Alexandros Raptis, de sunet, iar Denisse Conn Tubacu a realizat montajul video. „An Tan Tina” are o durată de 55 de minute.
În ceea ce privește „Cultul personalității”, scris și regizat de Mihai Lukács, acesta este un spectacol al companiei Giuvlipen. Oana Rusu, Andrei Șerban și Raj-Alexandru Udrea alcătuiesc distribuția, Iulia Toma a semnat scenografia, Nicky Stevens și Rekabu, muzica, iar Claudiu Cobilanski, partea video. „Cultul personalității” este un experiment performativ de relaționare cu istorii recente și personalități decedate, pornind de la stenograme ale Biroului politic al Partidului Muncitoresc Român și dosare de Securitate. Personajele sunt Nicolae Ceauşescu, Ana Pauker şi Gheorghe Gheorghiu-Dej. Spectacolul, care are o durată de 90 de minute, va fi prezentat pe 4 noiembrie, de la ora 18.
„În umbra marelui plan”, producție a companiei Reactor de creație și experiment, este semnat de Catinca Drăgănescu. Distribuția este formată din Raluca Mara, Oana Mardare, Paula Rotar și Doru Taloș, scenografia a fost realizată de Anda Pop, iar Catrinel Bejenariu a asigurat asistența creativă. Spectacolul este o cronică de familie care urmărește mutaţiile sociale, politice şi morale din societate şi efectele acestora asupra individului și vieții lui intime. „În umbra marelui plan” este o ȋncercare subiectivă de a reconstitui istoria unui experiment social de proporţii ale cărui consecinţe ȋncă ne bântuie: omul nou şi mitul naţional al promised land-ului autohton. Recomandat tuturor grupelor de vârstă, spectacolul, cu durata de o oră și 35 de minute, va fi prezentat pe 1 noiembrie, de la ora 20.
„Tipografic Majuscul” este un spectacol al Teatrului Odeon semnat de Gianina Cărbunariu. Scenariul care stă la baza spectacolului este un colaj de documente și interviuri. Producția e un exercițiu de imaginație, o ficțiune ce încearcă să chestioneze urmele unei realități din istoria recentă și felul în care ele ne ajută să înțelegem lumea în care trăim astăzi. Distribuția este alcătuită din Cătălina Mustaţă, Alexandru Potocean, Gabriel Răuţă, Mihai Smarandache și Silvian Vâlcu. Scenografia este semnată de Andrei Dinu, coregrafia a fost realizată de Florin Fieroiu pe muzica lui Bobo Burlăcianu. Spectacolul cu durata de o oră și 25 de minute este recomandat persoanelor cu vârste de peste 12 ani.
Doi sibieni, personaje principale
Tema din acest an a Festivalului se regăsește și în vizualul posterului celei de-a cincea ediții, realizat de Dan Șușa.
Personajele sunt doi sibieni. Anabela Rusu, în vârstă de trei ani, învață în grupa germană la Grădinița nr.16.
„Cu cravată sau fără, cu pampoane sau fără ele, pentru ea ședința foto a fost o „joacăʺ cu personaje imaginare specifice vârstei: ursuleți, dinozauri, vrăjitoare, prinți și prințese. Abia așteaptă spectacolele pentru copii din cadrul Festivalului”, transmit reprezentanții Teatrului „Gong”.
David Roth are 18 ani și este elev în clasa a XII-a la Colegiul Național „Gheorghe Lazărʺ din Sibiu. „De mic am avut visul de a deveni un «star», de a ajunge cunoscut și am încercat să îl ating în diferite domenii – actorie, regie, prin scris scenarii, prin muzică și poate chiar prin felul meu de a fi. Am vrut să particip la Festivalul Tânăr în acest mod pentru că am iubit fiecare colaborare cu Teatrul Gong prin intermediul SibiuPlays și pentru că e încă un pas făcut în direcția visului meu. Nu m-am gândit vreodată că voi ajunge «model», dar a fost o experiență foarte interesantă și mulțumesc teatrului pentru oportunitateʺ spune David.
Festivalul Tânăr de la Sibiu, cu un program dedicat copiilor și adolescenţilor, reunind întreaga familie, are ca menire construirea unui public nou pentru teatrele dramatice. Timp de zece zile, el va propune peste 40 de spectacole și evenimente.
Premiul Nobel pentru medicină a fost câștigat de trei cercetători care ușurează drumul în lupta cu cancerul și alte boli grave
A fost acordat premiul Nobel pentru medicină și fiziologie. Anul acesta au fost premiați cercetătorii Gregg L. Semenza, Peter J.Ratcliffe şi William G.Kaelin Jr., pentru studiile privind adaptarea celulelor la schimbările nivelurilor de oxigen. Descoperirea deschide calea pentru dezvoltarea unor noi și promițătoare strategii de combatere a cancerului, anemiei și altor boli. Premiul Nobel pentru sănătate se decernează anual pentru descoperiri majore în domeniul medicinei şi al ştiinţelor naturii.
Importanţa fundamentală a oxigenului a fost înţeleasă cu câteva secole în urmă, însă modul în care celulele se adaptează la modificarea nivelurilor de oxigen a fost multă vreme un mister. Premiul Nobel pentru Medicină din acest an recompensează studiul care dezvăluie mecanismele moleculare care stau la baza modului în care celulele se adaptează la variaţiile cantităţii de oxigen disponibil.
Detectarea nivelului de oxigen disponibil este esenţial pentru un număr mare de afecţiuni. Descoperirile laureaţilor din acest an, care au identificat mecanismul molecular ce reglează activitatea genelor ca răspuns la diferite niveluri de oxigen, au o importanţă fundamentală pentru fiziologie şi deschid calea către noi strategii promiţătoare de combatere a anemiei, cancerului şi a multor alte boli.
Cine sunt cei trei câștigători? William G. Kaelin jr. este cercetător american, profesor de medicină la Universitatea Harvard, Sir Peter J. Ratcliffe este cercetător britanic, profesor la Universitatea Oxford, iar Gregg L. Semenza este cercetător american, profesor la Johns Hopkins University.
În 2019, valoarea fiecărui premiu Nobel este de nouă milioane de coroane suedeze, aproximativ 827 de mii de euro. Cei trei premianți pentru Medicină și fiziologie vor împărți suma primită.
Medieșenii, așteptați cu produse de sezon și concerte la Festivalul Recoltei
Ziua Recoltei, tradiționala sărbătoare a toamnei din Mediaș, va avea loc sâmbătă, 12 octombrie 2019, în Piața Corneliu Coposu, începând cu ora 10.30.
Medieșenii sunt așteptați să viziteze târgul de produse meșteșugărești, special organizat cu acest prilej, să savurezefructele, legumele și preparatele tradiționale oferite de producătorii locali, și, nu în ultimul rând, să se bucure de spectacolele de muzica și dans popular susținute de soliștii vocali Nicoleta Voica, Ciprian și Mihaela Istrate, Mariana Deac, Vasile Coca, Nicu Novac și Ciprian Picovici alături de Ansamblul artistic profesionist „Mureșul”, Grupul instrumental „Ceterașii de pe Câmpie” și dansatorii, interpreții și instrumentiștii Ansamblului folcloric „Purtata” din Mediaș.
Primăria municipiului Mediaș împreună cu unitățile de învățământ medieșene au pregătit o serie de spectacole de muzică, dans și divertisment susținute de elevii școlilor și grădinițelor medieșene. Nu vor lipsi de asemenea jocurile, concursurile și surprizele pentru cei mai mici locuitori ai orașului.
Piața Transilvania, 7 ani de existență, sărbătoriți cu „Recoltele toamnei”
La 1 septembrie, Piața Transilvania a împlinit 7 ani de la înființare, timp în care a funcționat în fiecare sâmbătă, între orele 8 – 14, cu foarte mici excepții când a fost suspendată pentru organizarea unor competiții în Sala Transilvania sau dimpotrivă, când a fost extinsă pe mai multe zile, în preajma sărbătorilor.
Pentru a marca acest moment, Consiliul Județean Sibiu și Serviciul Public Sala Transilvania au sărbătorit ”Recoltele toamnei”, împreună cu producătorii locali și cu sibienii prezenți la piață sâmbătă, 5 octombrie 2019.
La eveniment au luat parte vicepreședinții Consiliului Județean Sibiu, Christine Manta-Klemens și Marcel Constantin Luca, mai mulți consilieri județeni, directorul executiv al DSVSA Sibiu, Șerban Țichindelean, primarii localităților Avrig, Rășinari și Arpașu de Jos, o delegație poloneză din regiunea Wielkopolska, cu care CJ a încheiat un acord de cooperare și reprezentanți ai presei.
Producătorii locali au purtat ținute tradiționale, și-au amenajat standurile cât mai dichisit, și s-au bucurat de prezența oficialilor.

Muzica și jocul, aduse de ”Călușerii” din Rășinari și de ”Purtata Avrigului” au însuflețit atmosfera din piață, iar prezența doamnelor de la Șezătoarea din Avrig și a elevilor de la Școala din Arpașu de Jos cu produse artizanale sau cu produse din cămara bunicii au fost pata de culoare și de gust a acestei sărbători. Gustul a fost completat cu must proaspăt stors din teascul adus tocmai de la Râu Sadului, de către Ciprian Minea.
”Ne bucură să vedem că un proiect al Consiliului Județean Sibiu, pe care l-am susținut în 2012 alături de colegii mei consilieri județeni și pe care am continuat să îl susțin când am ajuns președinta Consiliului Județean, a dat roade. Trăim o satisfacție să vedem saltul făcut de piață: dacă în 2012 erau 50 de producători, după 7 ani avem 180. Piața Transilvania a ajutat micii producători locali să își poată comercializa produsele și să se dezvolte. Sibienii au îmbrățișat acest proiect, dovadă fidelitatea lor față de produsele din această piață. Pentru foarte mulți sibieni, sâmbăta dimineața drumurile duc la Piața Transilvania, ceea ce denotă calitatea produselor. Îndemn sibienii să dea dovadă de patriotism local în privința alegerii produselor agro alimentare de la producătorii autentici”, a declarat președinta Daniela Cîmpean, cu ocazia aniversării a 7 ani de la înființarea Pieței Transilvania.

În perioada 2012 – 2019, Consiliul Județean Sibiu a alocat aproape 800.000 lei pentru Piața Transilvania, sume folosite pentru dotarea pieței și pentru funcționarea acesteia.
Înfiinţarea unei pieţe volante a fost unul dintre proiectele strategice ale Consiliului Judeţean Sibiu, proiectul bucurându-se de susţinerea consilierilor judeţeni. Partenerii acestui proiect au fost la început Camera Agricolă a județului Sibiu şi Sala Transilvania. Locul identificat ca fiind cel mai potrivit pentru desfăşurarea acestei pieţe, mai ales din punct de vedere al accesibilităţii, a fost spațiul din jurul Sălii Transilvania, serviciul public aflat în subordinea Consiliului Judeţean Sibiu.
Dacă la prima ediţie au participat în jur de 50 de producători de produse agroalimentare din judeţul Sibiu, după șapte ani numărul acestora a crescut la 180 de producători autorizaţi din judeţul Sibiu şi din judeţele limitrofe. Această dezvoltare se datorează în primul rând faptului că producătorilor nu li se percepe nicio taxă, iar condiţiile oferite sunt foarte bune.

Pentru buna funcţionare a pieţei, Consiliul Judeţean Sibiu a achiziţionat prin Serviciul Public Sala Transilvania dotările necesare: mese, umbrele, scaune şi vitrine frigorifice. Piaţa beneficiază de un birou pentru medicul veterinar de zonă, dotat cu un frigider unde sunt depozitate probele ridicate pentru analize. De asemenea, pentru verificarea cantităţilor, cumpărătorii au la dispoziţie un cântar de control aflat în holul Sălii Transilvania.
Producătorii provin din toate zonele județului Sibiu, precum și din judeţele limitrofe Alba, Vâlcea, Brașov, dar și Hunedoara, Bistrița, Olt și Gorj.

Ziua Internațională pentru reducerea riscului dezastrelor naturale, marcată la Mediaș
Mediașul marchează ziua de 13 octombrie – Ziua Internațională pentru reducerea riscului dezastrelor naturale.
Municipalitatea medieșeană organizează joi, 10 octombrie, începând cu ora 12, în incinta Bibliotecii Municipale „Stephan Ludwig Roth” o prezentare a istoricului inundațiilor din municipiul de pe Târnava Mare.
Elevii claselor a IX – a și a X – a Științele naturii, intensiv engleză, de la Liceul Teoretic „Axente Sever” Mediaș, îndrumați de profesorul Daniel Scorobeț vor lua parte la prezentarea realizată de inginerul David Ioan, consilier situații de urgență, în cadrul Primăriei Municipiului Mediaș.
Zeci de service-uri din Sibiu, fără autorizație. Controale RAR în toată țara, cu amenzi mari
Registrul Auto Român a făcut mai multe controale în ultimele două luni în service-urile din toată țara. În Sibiu, au fost verificate 70 de service-uri și amendate jumătate din ele.
La puțin timp după ce a fost implicat într-unul din cele mai mari scandaluri de corupție din istoria sa, Registrul Auto Român a derulat o amplă campanie de control în service-uri din întreaga țară. Potrivit datelor transmise de instituția care se ocupă de evidența și siguranța autovehiculelor din România, dar și de supravegherea service-urilor auto, a controlat în ultimele două luni 891 de companii care desfășoară activități specifice. În urma acestor controale au fost aplciate amenți de 1,2 milioane de lei.
„Inspectorii Departamentului Supraveghere Piaţă au constatat următoarele neconformităţi: lipsa autorizaţiei tehnice de funcţionare; comercializarea unor componente provenite din procesul de dezmembrare a sistemelor de frânare şi direcţie; utilizarea în procesul de reparaţii a unor componente provenite din procesul de dezmembrare a autovehicule, fără a avea acceptul proprietarului autovehiculului reparat; lipsa inspecţiilor finale care să demonstreze conformitatea lucrărilor de reparaţii efectuate. Ca urmare a neconformităţilor constatate, inspectorii Registrului Auto Român au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare de 1.229.000 lei”
Sucursala din Sibiu a RAR a anunțat propriile rezultate: amenzi de 120.000 de lei, în doar 5 zile de control, care au cuprins 70 de service-uri auto. Controlul a fost realizat de Departamentul de Supraveghere Piață al RAR. Nu mai puțin de 35 de service-uri auto, dintre cele controlate, au fost găsite vinovate de încălcarea legislației, respectiv de lipsa autorizației tehnice de funcționare sau de lipsa inspecțiilor finale care să demonstreze conformitatea lucrărilor de reparații efectuate.
Cuplare conductă de distribuție cu sistarea furnizării pe mai multe străzi din cartierul Ștrand
Apă Canal Sibiu S.A. anunță că miercuri, 09.10.2019, vor avea loc lucrări de cuplare a unui tronson de conductă de distribuție apă potabilă PE Dn 110, care alimentează blocurile 27 și 29 din str. Ștrandului.
Urmare a manevrelor ce vor fi efectuate, se va sista furnizarea apei potabile în intervalul orar 08:00 – 17:00, în perimetrul delimitat de străzile Ștrandului, Vrancei și Hațegului.
Abonații sunt rugați să-și asigure rezervele necesare de apă potabilă. Apă Canal Sibiu S.A. va pune la dispoziția consumatorilor din zona afectată apă pentru utilizare menajeră, prin intermediul unei autospeciale ce va staționa la intersecția străzilor Ștrandului cu Hațegului.
La reluarea furnizării, este posibil ca apa să fie ușor tulbure.
Relații suplimentare pot fi obținute la Dispecerat, tel. 0269/222.777, telverde 08008.202.202.


