Miercuri dimineața, timp de două ore, în gara din Sibiu s-a desfășurat un amplu exercițiu de simulare a unei situații de alertă, ca urmare a descoperirii unui bagaj în care se afla un dispozitiv explozibil improvizat.
Toate structurile cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice au participat miercuri, la un exercițiu în Stația CFR din municipiul Sibiu. A fost simulată o situație de alertă ca urmare a depistării unui dispozitiv explozibil improvizat.
Exercițiul a avut ca principale obiective verificarea modalităților de acțiune a forțelor de menținere a ordinii și liniștii publice în cazul unor situații de alertă și a modului de colaborare interinstituțională în asemenea cazuri. De asemenea, a fost testată modalitatea de intervenție a forțelor de ordine în Stația CFR Sibiu având în vedere lucrările de modernizare ale acesteia.
La acest exercițiu, organizat de Poliția Transporturi Sibiu, au participat lucrători din cadrul Biroului de Intervenție Pirotehnică din cadrul S.R.I. Sibiu, lucrători din cadrul Centrului Chinologic Sibiu care au acționat împreună cu câinii de serviciu, efective ale Inspectoratului Județean de Jandarmi Sibiu, Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu, Poliției Locală Sibiu, Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Sibiu, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism Sibiu, iar din cadrul Poliției Sibiu, efective de ordine publică și echipa de cercetare la fața locului a Serviciului Criminalistic.
FOTO – „Bagaj suspect” descoperit în gara din Sibiu
Noua stagiune a Teatrului de Balet Sibiu debutează cu două premiere de dans contemporan
Noua stagiune a Teatrului de Balet Sibiu vine cu două premiere de dans contemporan și două colaborări internaționale.
Cea de-a XII-a stagiune a TBS va debuta în 1 octombrie, la ora 19, când vor avea loc premierele spectacolelor „Amurg”, cu dansatorii Teatrului de Balet Sibiu, în colaborare cu Sandra Mavhima, coregraf din București, și „45”, în colaborare cu Teatrul de Dans din Poznań, Polonia.
„<Amurg> este starea de tranziție, crepusculul prelungit atât de necesar introspecției, la final găsindu-ne libertatea de a renaște într-o nouă formă. <Amurgul> este trecerea de la constrângerea cercului perfect la structura amorfă care ne eliberează odată cu venirea nopții. E întoarcerea în interiorul nostru, regăsirea de sine ca proces ireversibil și inevitabil, dar nu în izolare ci în mijlocul haosului microcosmosului în care trăim”, își descrie Sandra Mavhima spectacolul.
Sandra Mavhima este dansator, coregraf și producător de dans, fiind unul dintre cei mai apreciați artiști români din noua generație. Potrivit TBS, aceasta are în portofoliu creații proprii de o valoare artistică excepțională și colaborări cu instituții de artă prestigioase.
A doua zi, de la aceeași oră, va fi reluat spectacolul „Amurg”, iar Teatrul de Dans Polonez va prezenta „Recolta”.
Spectacolul „45”, pus în scenă de compania poloneză, este unul versatil, luând forma spațiului în care se dansează.
„Structura piesei este strâns legată de istoricul companiei de dans poloneze care, încă de la începuturile sale, nu a avut propria sa scenă”, arată reprezentanții TBS. Cel de-al doilea spectacol prezentat de către artiștii polonezi, „Recolta” face trimitere la ritualurile care însoțesc momentul recoltei și la ciclicitatea vieții conceptualizate etnografic, antropologic și filozofic.
Pe 3 octombrie, tot de la ora 19, se vor pune în scenă piesele „Fragile” și „Rhapsody in Blue” cu dansatorii Teatrului de Balet Sibiu, în coregrafia neozeelandezei Aleisha Gardner. Toate reprezentațiile vor avea loc la Sala Thalia.
Biletele pot fi achiziționate de pe kompostor.ro sau de la sediul Casei de Cultură a Municipiului Sibiu, situat în Parcul Tineretului nr. 1.
Casieria este deschisă de luni până joi între orele 9 – 16 și vineri în intervalul orar 9 – 13.30.
Prețul biletelor este zece lei, iar elevii, studenții și pensionarii beneficiază de 50% reducere.
Spitalul Județean Sibiu, în topul spitalelor reclamate de pacienți pentru luare de mită
Un raport realizat de firma de audit Anti-Bribery Synergy, la comanda Ministerului Sănătății, arată că aproape 4.000 de români au dat șpagă/mită într-un spital din România în acest an, la cererea angajaților, medici sau asistente. Spitalul Județean din Sibiu se află pe această listă neagră, cu 28 de răspunsuri pozitive ale pacienților care au răspuns la întrebare.
Potrivit Anti-Bribery Synergy, sinteza publicată folosește date colectate prin răspunsul afirmativ la întrebarea nr. 9 “VI S-AU SOLICITAT BANI SAU ATENȚII DE CĂTRE MEDICI SAU ASISTENTE?” din cadrul Mecanismului de Feedback al Ministerului Sănătății pentru fiecare lună calendaristică în intervalul ianuarie 2019 – iulie 2019. Statisticile au fost realizate pe baza răspunsurilor pacienților din 352 de spitale din România, iar numărul total de răspunsuri afirmative s-a ridicat la 3.900.
Spitalele cu cele mai multe răspunsuri pozitive sunt Spitalul Universitar de Urgență din București, Spitalul Județean de Urgență din Brăila și Spitalul Clinic de Urgență Sf. Ioan din Capitală. Alte cinci spitale din București se regăsesc în primele 10 clasate, care însumează aproximativ 1.000 de persoane care susțin că li s-a cerut o sumă de bani în spital.
Anti-Bribery Synergy este un organism acreditat internaţional şi cu operaţiuni la nivel global specializat în audit, evaluare şi certificare a sistemelor de management anti-mită, bazate pe standardul internaţional ISO 37001.
Programul Ministerului Sănătății se derulează începând cu 2016, când a fost emis un ordin care obligă fiecare spital să le înmâneze pacienților, la externare, chestionare de feedback, iar răspunsurile trebuie transmise către Ministerul Sănătății.
Chestionarul de feedback este completat prin SMS sau online și cuprinde un set de 10 intrebari:
- Cât de mulțumit sunteți de serviciile medicale oferite de spital?
- Cât de mulțumit sunteți de activitatea și implicarea medicului?
- Cât de mulțumit sunteți de curățenia din spital?
- A fost nevoie să cumpărați medicamente sau alte materiale sanitare?
- Cât de mulțumit sunteți de activitatea și implicarea asistentelor medicale?
- Ați primit explicații clare cu privire la diagnostic și tratament?
- Ați recomanda unei persoane apropiate să se trateze la acest spital?
- Starea dumneavoastră de sănătate este mai bună după externare?
- Vi s-au solicitat bani sau atenții de către medici sau asistente?
- Doriți să raportați responsabilului anticorupție al Ministerului Sănătății faptul că vi s-au solicitat bani sau atenții?
Spitalul Clinic Județean de Urgențe Sibiu se află într-o zonă superioară a clasamentului realizat de cei de la Anti-Bribery Synergy, pe locul 44 din 352 de spitale, cu un un număr de răspunsuri pozitive (28) care poate creiona un volum destul de mare de cazuri de corupție medicală.
În studiu sunt 86 de spitale fără nici măcar un răspuns pozitiv de mită, în total fiind peste 200 de spitale cu mai puțin de 10 pacienți care au reclamat faptul că li s-a solicitat o atenție sau bani de către medici.
Aici puteți consulta lista cu toate spitalele incluse în studiul MS:
https://anti-bribery.org/ro/2019/09/11/raport-de-sinteza-a-principalului-indicator-de-monitorizare-a-performantelor-masurilor-anti-mita-in-spitalele-din-romania/
Flora și fauna din Sub Arini, analizate în weekend de Asociația „Tură în Natură”
„Cunoaște natura din jurul tău!”. Acesta este apelul lansat de Asociația „Tură în Natură” din Sibiu, care va inaugura, sâmbătă, 28 septembrie, de la ora 12, un traseu tematic, pe pajiștea din fața Stadionului Municipal din Parcul Sub Arini.
Potrivit organizatorilor, evenimentul va consta în organizarea unor tururi ghidate pentru observarea elementelor de floră și faună din Parcul Sub Arini, precum și a unor ateliere pentru copii și adulți cu jocuri pentru cunoașterea naturii din Sibiu. Tururile ghidate vor fi găzduite de specialiști în ecologie și științele naturii.
Evenimentul este adresat tuturor vârstelor.
Detalii pot fi aflate pe pagina de Facebook a evenimentului, la numărul de telefon 0752.453.614 sau la adresa de e-mail [email protected].
Vin ploile!
Începând din această seară sunt anunțate ploi moderate catitativ. Meteorologii au emis o informare în acest sens, care intră în vigoare în această seară, de la ora 18.00 și rămâne valabilă până vineri, 27 septembrie, la ora 9.00.
În intervalul menționat va ploua temporar în toată Transilvania. În cursul serii și al nopții de miercuri spre joi (25/26 septembrie), ploile se vor semnala în special în nordul regiunii, iar pe parcursul zilei de joi, 26 septembrie, va ploua în toată regiune. Ploile se vor retrage apoi, spre sudul regiunii și în zona de munte. Cantitățile de apă vor depăși local 25…20 l/mp, iar în zona Carpaților Orientali 20…25l/mp.
Cel mai bun Centru medical SPA din România este în Sibiu
Centrul Aria Sibiu a primit premiul pentru cel mai bun centru medical SPA din România, în cadrul celei de-a cincisprezecea ediție a Congresului anual al turismului balnear și spa, care a avut loc la Afrodita Resort & SPA, Băile Herculane, în perioada 18-21 septembrie, organizat de OPTBR și SPA Business Networking Event, integrând Forumul și Bursa de turism balnear din România.
Congresul a adus pentru prima dată laolaltă ambele piețe – balneo și SPA & wellness – deoarece doar împreună putem crește renumele României ca destinație balneară & SPA, putem identifica soluţii în dezvoltarea cât mai rapidă a pieţei autohtone, cât și pentru sincronizarea cu tendinţele internaţionale ale turismului de sănătate, pe cele două componente: tratament și prevenție / relaxare.
Societățile cu cele mai semnificative contribuții în dezvoltarea turismului de sănătate au fost premiate în cadrul Galei Turismului Balnear și SPA din România – editia I. Premiile au fost oferite de OPTBR – membru al ESPA (European SPA Association), după modelul ESPA de evaluare a aplicațiilor. De asemenea, la Gală a participat și Csilla Mezosi – Secretar General al ESPA.
Lista completă a câștigătorilor:
- Cea mai completă stațiune balneară: Stațiunea balneoclimaterică Sovata
- Cel mai bun centru de terapii alternative: Centrul Shakti
- Cel mai bun hotel (2* sau 3*) cu bază de tratament balnear: Diana Resort
- Cel mai bun centru medical spa: Centrul Aria
- Cel mai bun hotel cu spa și bază de tratament, în clădire istorică, renovată păstrând arhitectura originară: Hotel Palace, Govora
- Cea mai bună pensiune cu SPA: Country Spa Health & Beauty Retreat
- Cel mai bun hotel cu spa: Marele premiu – Grand Hotel Balvanyos, Balvanyos Resort
Premiul special al juriului – hotel President Spa 4*, Băile Felix
Cel mai bun concept SPA: Herculum Spa, Afrodita Resort & Spa
Premiul special al juriului – Grand Santerra Spa, Balvanyos Resort
Cea mai bună destinație de sănătate cu bază de tratament și centru SPA: Ana Hotels Europa & Ana Aslan Health Spa
Premiul special al juriului – hotel Internațional, Băile Felix
Premiul special al juriului – Afrodita Resort & Spa
Cel mai bun centru tip day SPA: Shiseido Spa at Stejarii Country Club
Cel mai bun hotel (4* sau 5*) cu bază de tratament balnear: Lotus Therm Spa & Luxury Resort, Băile Felix
- a) Premiul special al juriului – Ana Hotels Europa & Ana Aslan Health Spa
- b) Premiul special al juriului – Hotel President, Băile Felix
- Cel mai bun program de tratament balnear: Sanatoriul Balnear și de Recuperare Techirghiol
Premiul special al juriului – Ana Hotels Europa & Ana Aslan Health Spa
Cea mai bună bază de tratament balnear: Centrul medical Sanconfind
Premiul special al juriului – Sanatoriul Balnear si de Recuperare Techirghiol
Cele mai bune produse cosmetice (din ingrediente naturale): Pure Altitude – Grand Santerra Spa, Balvanyos Resort
Cel mai bun program de sănătate: corp-minte-suflet: Akasha Wellness Retreat
Cel mai complex program sănătate și stare de bine la birou: Marele premiu –myhive Immofinanz Services România
Membrii juriului sunt profesioniști SPA – care lucrează de minimum 17 ani în străinătate. Toni Androne – Președintele Asociației SPA-urilor din America Latină, Director Spa – Hoteluri Villa Bejar și Cuernavaca & Tequesquitengo, Larisa Marinica, Consultant SPA, Internațional SPA Judge & Speaker, Spa Director la Four Seasons Hotels and Resorts, la Sharm el Sheikh și Crina Alexandru, Consultant SPA
Piața balneară din România a înregistrat în 2018 o cifră de afaceri de mai bine de 288 de milioane de euro, iar în 2019 se estimează o creștere cu peste 12%, deci 322 de milioane de euro.
Oferte pentru șomerii sibieni: Aproape 1.200 de joburi în această săptămână
În această săptămână, la nivelul judeţului Sibiu sunt disponibile un număr de 1.178 de locuri de muncă vacante oferite de către 86 angajatori. Din totalul locurilor de muncă, 38 se adresează persoanelor cu studii superioare.
Se caută, printre altele, consilier instituţii publice, inginer geodez, inginer mecanic, inginer producţie, inginer topograf, inginer textile, pielărie, manager, programator sau proiectant inginer mecanic, în timp ce 1.140 sunt pentru persoane fără studii superioare.
47 de joburi sunt pentru șoferi de autoturisme, camionete și autobuze, iar 11 posturi sunt oferite pentru controlori calitate. Alte 81 de locuri de muncă disponibile sunt pentru muncitorii necalificați în industria confecțiilor, iar 30 locuri de muncă pentru agenți de securitate. 25 de posturi sunt oferite pentru ajutor de bucătar și ospătar, iar 100 de locuri de muncă sunt pentru agenți servicii client.
Ofertă de locuri de muncă se înregistrează și la zidari, unde sunt oferite 18 joburi, 19 locuri de muncă fiind oferite vânzătorilor. În același timp sunt oferite 70 de posturi pentru lucrători comerciali și 10 joburi pentru instalatori instalații tehnico-sanitare și de gaze. Sibienii aflați în căutarea unei slujbe mai au la dispoziție posturi de operatori mase plastice, tâmplari, programatori, stivuitoriști sau vânzători.
Lista completă a posturilor disponibile poate fi consultată la sediul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Sibiu, strada Morilor numărul 51 A.
Inconștienți pe șoselele județului: Șoferi băuți sau fără permise de conducere
Șoferi băuți, fără permise de conducere sau cu permise necorespunzătoare categoriei. De așa ceva au avut parte polițiștii rutieri sibieni în ultimele ore pe drumurile din județ.
Marți, pe strada Avram Iancu din Agnita, polițiștii au oprit pentru control în trafic un ansamblu de vehicule format din autoturism și remorcă. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că ansamblul de vehicule era condus de un bărbat în vârstă de 39 de ani, domiciliat în județul Brașov, al cărui permis de conducere nu este corespunzător categoriei din care acest ansamblu de vehicule face parte. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu permis necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul respectiv.
În Porumbacu de Jos, polițiștii rutieri au descoperit marți seara un alt ansamblu de autovehicule condus de un bărbat al cărui permis de conducere era necorespunzător categoriei din care acesta face parte. Totodată, au constatat că autorizația de circulație provizorie a autoturismului a avut valabilitate până la data de 21 septembrie 2019, fiind neînmatriculat. Conducătorul auto, în vârstă de 21 de ani, domiciliat în județul Brașov, este cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu permis necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul respectiv.
Pe Drumul Județean 106, polițiștii din Agnita au descoperit în trafic un bărbat care conducea un autoturism fără a deține permis de conducere și care se afla sub influența băuturilor alcoolice. Mașina a fost oprită pentru control în trafic în jurul orei 1, pe raza localității Brădeni. Bărbatul de la volan, un tânăr în vârstă de 24 de ani, domiciliat în județul Mureș, nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicul iar rezultatul testului cu aparatul etilotest a indicat valoarea de 0,52 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală cu privire la infracțiunile de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoana care nu posedă permis de conducere și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoana care se află sub influența băuturilor alcoolice.
În sfârșit, pe raza localității Racovița, polițiștii rutieri au oprit pentru control în trafic un autoturism. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că bărbatul care conducea mașina, în vârstă de 23 de ani, domiciliat în Turnu Roșu, nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicul. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoana care nu posedă permis de conducere. .
FOTO – O șură a luat foc la Marpod
Aproximativ o tonă de fân și zeci de metri pătrați dintr-o șură au ars, miercuri după amiaza, în urma unui incendiu care a avut loc la Maropd.
Pompierii din cadrul ISU Sibiu au intervenit cu trei autospeciale de stingere și o autospecială de prim ajutor SMURD în localitatea Marpod pentru localizarea și stingerea unui incendiu izbucnit la o șură.
Incendiul a fost localizat, iar în prezent se lucrează pentru stingerea focului. În urma incendiului a ars o tonă de fân și aproximativ 30 de metri pătrați din respectiva șură.
Medieșean reținut pentru că a obligat o minoră să se prostitueze
Anul trecut și pe parcursul acestui an, un tânăr din Mediaș a determinat o minoră de 15 ani să se prostitueze, el fiind reținut de polițiști.
În cursul zilei de marți, un bărbat din Mediaș a fost reținut pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunii de proxenetism. Polițiștii Serviciului Investigații Criminale Sibiu au reținut în sarcina acestuia faptul că, în perioada 2018-2019, ar fi determinat o minoră de 15 ani să practice prostituția în favoarea sa, înlesnind această activitate și obținând astfel diverse sume de bani.
„Bărbatul, în vârstă de 21 de ani, este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de proxenetism, în cursul acestei zile urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu cu propunere de arestare preventivă. Instanța a decis arestarea preventivă pentru 30 de zile.
Minora a fost preluată de către Direcția Generala de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu. Cercetările în acest dosar continuă”, a explicat purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Luciana Lazăr.
Tragicul accident mortal de pe Șos. Alba Iulia: Tânărul internat în spital a ieșit de la terapie intensivă
Tragicul accident rutier petrecut în noaptea de duminică spre luni a lăsat o familie în doliu, nenumărate regrete în rândul familiei și prietenilor, un tânăr aflat pe patul de spital, care a stat multe ore la limita dintre viață și moarte, și un vinovat, care va trebui să poarte povara faptelor sale pentru tot restul vieții. Vârsta de 19 ani, automobilul total nepotrivit pentru experiența șoferului și lipsa unei educații rutiere adecvate, au condus la unul dintre cele mai dramatice accidente din Sibiu, din acest an.
Șoferul este Lucian S S. Are 19 ani și a suferit cele mai puține leziuni în acest accident. Autoturismul pe care îl conducea era un Audi A5, primit cadou de la părinți, potrivit informațiilor din apropierea grupului din care cei trei făceau parte. Lucian avea permisul de conducere luat în septembrie 2018. Imediat după impact, Lucian a ieșit singur din automobil. Medicii SMURD l-au consultat și a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. A fost diagnosticat cu „fractură de maleolă dreaptă, fractură ulna dreaptă și plagă radiocarp”, fiind trimis acasă cu recomandări medicale. Poliția l-a testat atât pentru alcool, cât și pentru droguri, iar testele au fost negative. Este cercetat pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.
Robert Ucenic, aflat pe scaunul din dreapta, este fiul medicului ginecolog Elena Ucenic. El a fost accidentat grav și a fost internat la Terapie Intensivă, în Spitalul Județean. Potrivit lui Decebal Todăriță, purtător de cuvând al Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, „a fost diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral cu hemoragie subarahnoidiană și contuzii. A fost internat pe Secția Neurochirurgie si se află la ATI sub supraveghere, respiră singur, dar este sedat pentru că era foarte agitat”. Ulterior, informațiile de la spital au confirmat o evoluție bună a sa. „Este conștient, are o evoluție spre bine și va fi mutat pe Secția Neurochirurgie”, ne-a precizat Tudoriță.
Pe locul din spate se afla Andrei Grosu, absolvent al Liceului Pedagogic din Sibiu, proaspăt student la Cluj. A fost nevoie de descarcerarea lui, iar manevrele de resuscitare nu au avut succes. Mama sa este profesor și inspector de biologie.














