Acasă Blog Pagina 4055

Restricții de circulație cu ocazia Mediaș Bike Marathon

0

Vor fi impuse mai multe restricții de circulație, vineri și sâmbătă, cu ocazia desfășurării competiției Mediaș Bike Marathon.
 
Astfel, vineri, 6 septembrie și sâmbătă, 7 septembrie, vor exista anumite restricții de circulație în zonele tranzitate de către concurenți. Vineri, circulația pe strada Johannes Honterus va fi restricționată începând cu ora 17 și interzisă sâmbătă, de la ora 6 la ora 19.
Startul competiției va avea loc pe strada Johannes Honterus, motiv pentru care atât riveranii, dar și ceilalți locuitori ai orașului sunt rugați să nu lase autoturismele parcate pe stradă. Măsura este necesară în vederea bunei desfășurări a evenimentului și pentru siguranța participanților la competiție și a spectatorilor
De asemenea, pentru buna desfășurare a competiției și siguranța participanților, medieșenii sunt rugați să circule cu prudență pe străzile După Zid, Târnavei, Ștefan Octavian Iosif, Cloșca,Avram Iancu, Nicolae Filipescu, Mărășești, Gheorghe Lazăr,Buzdului, Plopului, 9 Mai, Pasaj CFR, Aurel Vlaicu și strada Petru Maior.

Un sibian a rămas fără 5.000 de lei. O femeie i-a furat banii prin „Metoda Pomana”

0

Infractorii inventează metode care mai de care mai ingenioase pentru a fura din locuințele oamenilor. O astfel de modalitate de furt poate fi numită și „Metoda Pomana”.
 
Un bărbat de 78 de ani, sibian, a fost marți victima unei infracțiuni de furt din imobil, prejudiciul creat fiind de 5.000 de lei. Sub pretextul că dorește să ofere fructe și bani pomană, bărbatul i-a permis unei femei necunoscute accesul în imobil. Aceasta i-a cerut să îi schimbe o sumă de bani, iar după plecarea acesteia victima a constatat lipsa celor 5.000 de lei. Polițiștii Biroului Investigații Criminale Sibiu continuă cercetările în vederea identificării și depistării autoarei.
Plecând de la acest caz, pentru a nu deveni victima furturilor în propria locuință săvârșite prin diverse metode, cei certați cu legea fiind extrem de inventivi, polițiștii sibieni au transmis câteva recomandări.
Nu permiteți accesul în locuință persoanelor necunoscute care se prezintă în calitate de reprezentante ale unor instituții de stat sau private, lanțuri de magazine, firme cunoscute de produse de curățenie sau cosmetice, care pretind că execută reparații la instalațiile sanitare, de gaz sau energie electrică, iar dacă în imobilul în care locuiți, îndeosebi la blocuri, aveți vecini în vârstă, singuri, preveniți-i asupra acestui mod de operare utilizat de cei certați cu legea.
Instruiți-vă copiii să nu dea detalii persoanelor necunoscute despre locatarii blocului, programul acestora, bunurile pe care le dețin și încercați să rețineți cât mai multe detalii privind persoanele care vi se par suspecte ca prezență în imobil: aspect, înălțime, culoarea părului, trăsături specifice, tatuaje, cicatrici, hainele cu care sunt îmbrăcate, caracteristicile bunurilor pe care le au asupra lor (genți voluminoase), direcția de deplasare și mijlocul de deplasare.
Acești prieteni falși pot fi femei cu aspect îngrijit, limbaj bine dezvoltat, cu vârste cuprinse între 25 – 45 de ani, foarte prietenoase, inspiră încredere, se prezintă singure la ușă în timp ce o altă persoană sau mai multe așteaptă izolarea victimei după care pătrund în locuință și sustrag bunuri. De asemenea, sub pretextul că execută reparații la instalațiile sanitare, pot fi și bărbați cu aspect îngrijit, cu vârste cuprinse între 25 – 50 de ani, care, de obicei, poartă salopetă asemănătoare cu a firmei reale și pot prezenta legitimații false.
Când astfel de persoane se prezintă la ușa locuinței, avertizați-le că veți anunța poliția, fără a le permite accesul. Dacă reușesc să pătrundă în apartament, la terminarea așa zisei lucrări de reparație solicită o sumă de bani mare, mizând pe faptul că victima va aduce bani din locul unde îi păstrează. Urmăresc victima în timp ce ia banii din locul de păstrare după care îi distrag atenția și sustrag bani și bijuterii din locul respectiv.
Cei care se îndeletnicesc cu săvârșirea acestui gen de furturi vizează persoanele vârstnice, de peste 60 de ani, domiciliate la bloc, singure sau care petrec mare parte a timpului singure. Aleg această categorie întrucât, pe de o parte, infractorii mizează pe capacitatea mai redusă a acestor persoane de a reține detalii sau a-i recunoaște, iar pe de altă parte, infractorii mizează pe capacitatea de rezistență fizică mai scăzută a vârstnicilor.

Mai multe străzi din Șelimbăr, fără apă potabilă

0

O avarie apărută la rețeaua de distribuție în comuna Șelimbăr a dus la întreruperea furnizării apei pe mai multe străzi din localitate.
Astfel, Apă Canal S.A. anunță că se întrerupe furnizarea apei potabile pentru consumatorii de pe strada Mihai Viteazul, pe segmentul dintre străzile Crinului și Podului ( imobilele de pe partea dreapta, în sensul de mers dinspre Sibiu), precum și de pe strada Stadionului.
În zonele adiacente și în cartierul Tineretului pot apărea scăderi ale presiunii și ușoare tulburări ale apei.
Se estimează că remedierea avariei va avea loc în jurul orei 18.00.
Relații suplimentare pot fi obținute la Dispecerat, tel. 0269/222.777, telverde 08008.202.202.

Ciobanii din Răşinari prepară unt, jintiţă şi caş din lapte de oaie, după metode tradiţionale, în Muzeul ASTRA

0

Oierii din Răşinari se vor afla, duminică, în Muzeul din Dumbrava Sibiului, pentru a le arăta vizitatorilor cum se pregătesc preparatele din lapte de oaie, după procedeele tradiţionale pe care ei le folosesc la stână.
În acest sfârşit de săptămână, pe 8 septembrie, între orele 11 – 17, în Muzeul în Aer Liber din Dumbrava Sibiului, în zona păstorit, se va desfăşura atelierul gastronomic „Cocoloș, caș și smântână / Toate bune ca la stână”.
Potrivit reprezentanţilor CNM ASTRA, cu această ocazie, mai mulți oieri din Mărginimea Sibiului, îndeosebi din Rășinari, vor pregăti aici preparate din lapte de oaie – unt, jintiță, caș și cocoloș – după procedeele tradiționale folosite la stână.
„8 septembrie este Sântămăria Mică sau Precista Mică și marchează începutul toamnei, natura își schimbă înfățișarea iar oamenii vestimentația: A trecut Sântămăria / Să lepădăm pălăria. De la jumătatea lunii septembrie, ciobanii coboară cu oile de la munte îndreptându-se spre câmpie unde vor ierna. Acum se apropie vremea răvășitului oilor, sfârșitul contractului dintre ciobani și proprietarii animalelor. Înainte ca fiecare sătean să-și ia oile și brânza cuvenită pentru perioada în care ovinele au fost date la pășune, are loc o ultimă petrecere, sus la munte, unde preparatele care se consumă sunt cele specifice la stână”, explică Raluca Iliuț, muzeograf al Muzeului ASTRA.
În cadrul atelierului gastronomic, ciobanii vor folosi instrumentarul tradițional de la stână, cu elemente specifice cum sunt crinta, bădăul, forma de caș, ceaunul, lingurile de lemn, cârpătoarele şi cuțitele.
Atmosfera va fi animată, în pauzele de la gătit, cu cântecele din fluier ale ciobanilor.
 

Elevii din Mediaș și zona de nord a județului, așteptați să se înscrie la Clubul Copiilor

0

Începând de luni, 9 septembrie 2019, între orele 9-17.30, părinții, copiii și elevii din municipiul Mediaș şi localităţile alăturate sunt aşteptaţi la Clubul Copiilor Mediaș pentru înscrierea la cercurile care vor funcţiona în acest an școlar.
 
Se vor face înscrieri pe tot parcursul lunii septembrie, de luni până vineri. Oferta educațională din noul an şcolar cuprinde 20 de cercuri, printre care se numără Muzică vocal – instrumentală, Chimie experimentală, Foto, Oratorie și dezbateri, Engleză, Teatru, Dans modern, Balet, Atelierul fanteziei, Dans popular, Creaţie confecţii, Artă decorativă, Desen, Pictură, Agrobiologie, Ecologie, Tenis de masa, Informatică,  Ciclism și Carting.
În anul şcolar precedent, Clubul Copiilor Mediaș a organizat numeroase activităţi educative cu elevii, desfăşurate atât pe plan local şi judeţean, cât şi la nivel naţional, cu rezultate remarcabile, roade ale implicării şi pasiunii cadrelor didactice şi ale elevilor pe care îi coordonează.
Participarea copiilor la cercurile unității de învățământ este gratuită, dar se face pe baza înscrierii. Pentru fiecare cerc se completează o fișă de înscriere separată, la care se anexează o copie după certificatul de naștere a copilului. Aceste două acte trebuie depuse la sediul clubului, situat pe strada Nucului la numărul 5.

Amatorii de mișcare, așteptați la Crosul Bucuriei

0

Centrul de Integrare prin Terapie Ocupațională Mediaș în parteneriat cu Primăria Mediaș, Direcția Județeană de Tineret și Sport Sibiu, Asociația de Turism și Ecologie Dianthus Mediaș,Apele Române, Crucea Roție Mediaș, Poliția Locală și Jandarmeria Mediaș organizează în data de 28 septembrie de la ora 10, la Barajul Ighiș din Mediaș, a patra ediție a “Crosului Bucuriei”.
 
Sub deviza “Contribuie la bucuria celor din jurul tău prin simpla ta participare la “Crosul Bucuriei”, toți amatorii de mișcare sunt așteptați să fie alături de rezidenții și angajații Centrului de Integrare prin Terapie Ocupațională Mediaș, sportivii din cadrul Clubului Sportiv Școlar Mediaș, voluntarii din cadrul Asociației Dianthus și a Asociației Phoenix Speranța, elevii școlilor gimnaziale din Mediaș precum și invitați din comunitate, la un eveniment sportiv accesibil tuturor.
Crosul constă în parcurgerea unei distanțe de doi kilometri în jurul Barajului Ighiș, distanța putând fi fi parcursă și în pas de plimbare. Va fi un cros atipic, fără clasamente și timpi, cu mesaje motivaționale de-a lungul traseului și cu premierea tuturor participanților. Efortul participanților va fi răsplătit cu medalii, diplome de participare, participarea la tombolă și multă bucurie.

Primăria Mediaș ar putea cumpăra autogara din oraș

Pentru o perioadă, Mediașul ar putea să rămână fără autogară. Proprietarul acesteia a informat municipalitatea locală printr-o adresă că vrea să o vândă, iar la nivelul administrației locale din Mediaș a fost formată o comisie pentru a analiza oportunitatea achiziționării acesteia.
 
Proprietarul Autogării Mediaș, societatea BAT, vrea să o vândă, iar la nivelul Primăriei a fost constituită o comisie de analiză a necesității și oportunității achiziționării acesteia. Unul dintre punctele înscrise pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Mediaș din luna august, a fost un proiect de hotărâre privind constituirea comisiei de analiză a necesității și oportunității achiziționării unui imobil.
Concret este vorba despre clădirea și terenul unde funcționează Autogara Mediaș, pe care proprietarul dorește să le vândă. Comisia care va decide este formată din câte un consilier local de la fiecare formațiune politică și funcționari din aparatul de specialitate al primarului. 
Dacă se va decide achiziționarea Autogării Mediaș de către municipalitate, ea ar putea ajunge prin hotărâre de Consiliu Local în administrarea societății Meditur.
“În ultima ședință a Consiliului Local s-a pus în discuție adresa pe care Primăria Mediaș a primit-o din partea proprietarului Autogării Mediaș. Prin adresa formulate către noi, proprietarul ne spune că are intenția de a scoate la vânzare locația respectivă și sigur că în aceste condiții Consiliul Local va trebui să ia o decizie cu privire la cumpărarea sau nu a imobilului și terenului din zona respectivă.
În ședința Consiliului Local s-a stabilit formarea unei comisii, iar din aceea comisie am propus să facă parte câte un consilier aparținând fiecărui partid politic. În perioada următoare opinia mea este aceea că această comisie se va întâlni cu reprezentanții societății BAT Mediaș și sper ca împreună să se ia cea mai bună decizie”, a spus primarul Mediașului, Gheorghe Roman.

Se oprește curentul electric în Sibiu și alte trei localități din județ

Pentru efectuarea unor lucrări programate, se va întrerupe furnizarea energiei electrice, după cum urmează:
MIERCURI 4 SEPTEMBRIE
• între orele 9-16 în OCNA SIBIULUI, strada: CETATII.
JOI 5 SEPTEMBRIE
• între orele 9-13 în SIBIU, strazile: BALCESCU N–partial; PAPIU ILARIAN; POPOVICI TIMOTEI–partial; TIPOGRAFILOR–partial; TELEFOANELOR.
• între orele 8-14 în SIBIU, strazile: LECTOR; SIMION MEHEDINTI; FABRICII; GHETARIEI.
• între orele 9-15 în MIERCUREA SIBIULUI, strazile: TARGULUI, nr. 49-103, 51-78; LIVEZILOR.
• între orele 9-13 în CISNADIE, strada: BAILOR – partial.
În cazul apariţiei unor situaţii neprevăzute, lucrările pot fi reprogramate. Informaţii actualizate despre întreruperile programate sunt disponibile şi pe pagina de web a societăţii: www.sdeets.ro rubrica „Întreruperi programate – SDEE Sibiu” sau la „Call Center”, telefon 0800-801-929.

Amenzi de 9.000 de lei pentru transport de lemne fără documente legale

În cursul zilei de luni, polițiștii Serviciului de Ordine Publică – Biroului Protecția Fondului Forestier și Piscicol au desfășurat mai multe acțiuni pe raza localităților Orlat, Gura Râului și Poplaca, în cadrul Planului comun de acțiune “Scutul pădurii”, pentru prevenirea și combaterea activităților ilegale de tăiere, transport și valorificare a materialului lemnos.
“În cadrul activităților specifice desfășurate, polițiștii au descoperit în trafic două autoturisme care transportau material lemnos, în urma verificărilor efectuate fiind constatată o neconcordanță între cantitatea de material lemnos înscrisă în avizul de însoțire și cea transportată efectiv.
În aceste condiții, polițiștii au aplicat două sancțiuni contravenționale în valoare de 9.000 de lei, conform prevederilor Legii nr. 171/2010. Totodată, materialul lemnos, respectiv 3,87 mc cherestea rășinoasă a fost confiscată.  Acțiunile polițiștilor pe această linie continuă”, a spus Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Se schimbă rețeaua de apă pe strada Lacul lui Binder. În zonă se va întrerupe furnizarea apei

0

Joi, 5 septembrie, între orele 08.00 și 18.00, se vor executa lucrări de cuplare a noii rețele de distribuție a apei potabile de pe strada Lacul lui Binder. În intervalul menționat se va sista furnizarea apei pentru consumatorii de pe strada Țiglarilor numerele 93 – 103, precum și din blocurile A 5 și B 4.
Abonații sunt rugați să-și asigure rezervele necesare de apă potabilă. La reluarea furnizării este posibil ca apa să fie ușor tulbure atât la consumatorii din zona afectată cât și de pe străzile adiacente.
Apă Canal Sibiu SA va pune la dispoziția populației apă de utilizare menajeră prin intermediul unei autocisterne ce va staționa în zona blocului A 5. Relații suplimentare pot fi obținute la Dispecerat, tel. 0269/222.777, telverde 08008.202.202.

UPDATE | Accident cu trei mașini pe DN1, la Șelimbăr. O femeie însărcinată, rănită

0

UPDATE, ora 20.10: 
Pompierii militari au intervenit pentru lichidarea unui început de incendiu la compartimentul motor al uneia dintre autoturismele implicate.
 
Două persoane, printre care și o femeie însărcinată, au ajuns la spital după ce au fost implicate într-un accident, marți seară, pe DN1, la Șelimbăr. Potrivit autorităților, accidentul a fost produs de un sibian de 50 de ani, care se afla în stare de ebrietate.
„Din primele cercetări, polițiștii rutieri au constatat faptul că două autoturisme s-au încadrat pe bandă regulamentar pentru a efectua virajul la stânga spre localitatea Selimbar, iar în timp ce se asigurau pentru a efectua această manevră un autoturism i-a lovit din spate”, a precizat Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu.
Șoferul care a produs accidentul se afla în stare de ebrietate, având 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat, și este rănit.
La fața locului au intervenit echipaje de descarcerare, pompieri militari și echipaje SAJ Sibiu.
Potrivit SAJ Sibiu, echipajele medicale au transportat la spital o femeie de 28 de ani, însărcinată, cu traumatism cranio-facial, și un bărbat cu fractură deschisă la un picior.
În aceste momente, traficul în zonă se desfășoară alternativ, pe o bandă.
 
 

Se caută operatori economici pentru lucrări de modernizare în Ocna Sibiului

Lucrările de modernizare la infrastructura rutieră și cea de agrement din stațiunea balneară Ocna Sibiului sunt scoase la licitație de Consiliul Județean Sibiu. Operatorii economici interesați de aceste lucrări sunt așteptați să își depună oferta până în data de 23 septembrie 2019. Valoarea estimată a contractului pentru execuția lucrărilor este de 4.911.397,07 lei fără TVA.
Investiția pentru lucrările de modernizare din Ocna se realizează în cadrul proiectul „Dezvoltarea infrastructurii turistice în stațiunea balneoclimaterică Ocna Sibiului” pentru care Primăria Orașului Ocna Sibiului, în parteneriat cu Consiliul Județean Sibiu, a obținut fonduri europene. Valoarea totală a proiectului este de 19.613.388,30 lei, inclusiv TVA, din care valoarea cheltuielilor eligibile este de 16.671.380,05 lei.
„Parteneriatul dintre Unitatea Administrativ Teritorială Ocna Sibiului, în calitate de lider, și Unitatea Administrativ Teritorială Județul Sibiu, în calitate de partener, trebuie să asigure o contribuţie proprie totală de 2% din valoarea totală eligibilă a proiectului și anume suma de 392.267,77 lei. Proiectul presupune modernizarea infrastructurii rutiere în lungime de 3.106 ml și realizarea unei parcări în suprafață de 5.560 mp”, se arată într-un comunicat trimis de reprezentanții CJ.
Vor fi modernizate străzile Lacului, Sărăturii, Trecătoarei, Podului, Alămorului și Reabilitarea DJ 106 B (străzile Salinelor, Mihai Eminescu, Mândrii și De Jos). De asemenea, se va extinde parcarea aflată la intrarea în stațiune. Totodată, va fi reabilitată infrastructura de agrement de utilitate publică prin amenajarea unei zone de agrement și sport pentru sănătate și a parcului „Statuia Minerului”. Vor fi amenajate Lacul Pânzelor, Lacul fără fund și Lacul Verde, precum și un teren de joacă în zona locuințelor ANL.
Toate detaliile despre acest proiect sunt puse la dispoziție pe site-ul Consiliului Județean Sibiu.