Miercuri, premierul Marii Britanii, Boris Johnson ne-a demonstrat că nu trebuie să te numești Viorica Dăncilă pentru a arunca o țară în criză. Nu trebuie să fii Victor Ponta pentru a forța atingerea unui scop politic prin sabotarea arhitecturii constituționale. Boris Johnson e mândru nevoie mare că a suspendat parlamentul pentru a forța Brexitul, iar Trump îl aplaudă pe Twitter. Premierul britanic își dorește un mandat de 4 ani, dar nu se poate amăgi că va forța mâna Uniunii Europene.
E suficient să privim Italia, unde ultranaționalistul Salvini a pierdut puterea, o veste cât se poate de proastă pentru prietenul său Putin.
A trecut summitul G7 și UE a ieșit mai puternică, Macron pozitionându-se ca vectorul francez al UE și izolându-l pe Trump și semnalând autocraților în devenire că Occidentul democratic e mult mai puternic.
Într-un astfel de context putem privi altfel zombificarea PSD, decesul politic al marionetei lui Dragnea și criza guvernamentală.
Președintele Klaus Iohannis a refuzat să numească miniștrii propuși după ieșirea lui Tăriceanu din penultimul său mariaj politic. Iohannis a acționat corect de această dată, însă în discursul său de apărător al statului de drept lipsesc două lucruri extrem de importante pe care bineînțeles le-a trecut sub tăcere. A dat PSD „încă o șansă” când a numit-o pe Viorica Dăncilă. Astăzi este sacul de box, contracandidatul său preferat la alegerile prezidențiale, însă acțiunea deseori întârziată a președintelui în fața asaltului împotriva statului de drept, de pe vremea lui Dragnea, nu e chiar istorie antică. Bineînțeles, demiterea procurorului șef DNA Codruța Kovesi, pe care a semnat-o ca primarul, rămâne cea mai neagră pată a mandatului actualului președinte.
Cât despre Viorica Dăncilă, să o cităm pe încă doamna prim ministru via Radu Paraschivescu:
„Sfinţia voastră, I’m glad for this opportunity.”
„Vă asigur că există salarii pentru pensii şi salarii.”
„Cei 58 de kilometri de autostradă va ajuta la deconcesionarea traficului.”
„Jandarmeriţa a fost bătută cu bestialitate de protestanţi.”
„Cei care cer demisia preşedintelui PSD încalcă grav Constituţia României.”
Cade guvernul, moare PSD și Ponta îi vampirizează, nu merită să ne consumăm energia. Să o facă politicienii. Însă merită să îi reamintim președintelui Iohannis două lucruri: nu a fost el stavilă la asalturile împotriva statului de drept, ci cetățenii care au stat în frig și soare, au primit bastoane și spray lacrimogen, iar mișcarea „Vă vedem” a pichetat PSD ani de zile, când dumnealui mergea în vacanță. După cazurile Colectiv, Hexipharma și Caracal, presiunea publică a scos jegul de sub preș.
Politicienii se ocupă de politică, iar noi cetățenii suntem cu ochii pe ei, căci fără votul nostru, ei nu există.
Toți oamenii de bine
Polițiștii sibieni, mobilizați pentru Festivalul și Concursul Internațional ”George Enescu”
La nivelul Inspectoratul de Poliție al Județului Sibiu s-au luat măsuri suplimentare pentru ca Festivalul și Concursul Internațional ”George Enescu” de la Sibiu, să se desfășoare în bune condiții, fără incidente.
În intervalul 3-14 septembrie, pe perioada desfășurării în municipiul Sibiu a recitalurilor circumscrise Festivalului și Concursului Internațional ”George Enescu”, polițiști din cadrul formațiunilor operative ale Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu sunt angrenați în activități de asigurare și menținere a ordinii publice.
Prezenţa poliţiştilor sibieni are ca scop descurajarea comportamentelor antisociale şi prevenirea faptelor antisociale. Totodată, poliţiştii rutieri vor fi prezenţi în trafic pentru asigurarea fluenţei traficului rutier şi prevenirea ambuteiajelor.
Pentru siguranţa dumneavoastră, poliţiştii recomandă:
– Parcaţi vehiculele în spaţiile sau parcările special amenajate! În autoturisme nu trebuie lăsate la vedere bunuri de valoare!
– Aveţi grijă de bunurile pe care le aveţi asupra dumneavoastră când vă aflaţi în mulţime;
– Este bine să fiţi prudenţi în relaţiile cu persoanele cunoscute întâmplător;
– Este riscant să acceptaţi băutură, ţigări sau alimente de la persoane pe care nu le cunoaşteţi ori pe care le-aţi întâlnit de puţin timp;
– Nu trebuie să răspundeţi la provocări cu violenţă. Conflictele trebuie evitate;
– Alcoolul în exces vă poate angrena în dispute verbale ce pot avea consecinţe nefaste;
– Dacă vă însoţesc copiii, nu îi lăsaţi nesupravegheaţi;
– Cei mici este bine să cunoască numele complet al părinţilor, numărul de telefon, precum şi adresa de domiciliu, deoarece, la astfel de evenimente, riscul de a se rătăci creşte;
– În situaţia în care sunteţi martori ai unor fapte antisociale sau victime ale unor infracțiuni, nu ezitaţi să vă adresaţi celui mai apropiat poliţist sau să apelaţi gratuit numărul unic de urgenţă 112!
Dr. Raluca Bodea: Administrarea de imunostimulatoare generale fără discernământ este greșită
Există o preocupare generală din partea părinților ca înainte să îi introducă pe copii în colectivități sau pentru a preveni îmbolnăvirile în sezonul rece, să administreze copiilor produse medicamentoase pentru întărirea imunității. Potrivit pediatrilor, nu toți copiii au nevoie să fie expuși acestui exercițiu de prevenție, întrucât, uneori, putem obține efectul advers și anume, dereglarea unui sistem imunitar insuficient maturizat. Prin urmare, administrarea de imunostimulatoare generale fără discernământ, adică fără stabilirea profilului imunitar al copilului, este greșită. În ce situații trebuie să intervenim totuși pentru îmbunătățirea sistemului imunitar și prin ce metode, dar și cum poate fi depistată o imunitate scăzută, ne spune dr. Raluca Simona Bodea, medic primar pediatru.
Ce este imunitatea și care sunt organele responsabile cu această funcție?
Profilul imunitar este cel mai personalizat sistem din trupul nostru. Are ramificații ample în toate organele și aparatele organismului. Acționează unitar, este foarte dinamic, în permanentă dezvoltare și învățare. Fiecare copil poartă o „amprentă” imunitară individuală, formată din genetică și moșteniri familiale (aduse de la tată și mamă), la care se alătură sensibilitățile și predispozițiile lui specifice. Acesta reprezintă „startul” lui de la naștere, cu care copilul pleacă la drum. Se asociază „experiența personală”, adică toate infecțiile, manifeste sau nu, cu care copilul s-a întâlnit în viața lui, precum și imunitatea formată prin toate vaccinurile efectuate în copilărie. Mediul extern, cu toate provocările pe care le știm, are și el, rolul său.
Care sunt primii pași pe care părinții îi pot face pentru a-și ajuta copiii, încă din primii ani de viață, să dezvolte un sistem imunitar puternic?
Totul începe imediat după naștere când, după cum se știe, alăptarea prelungită la sân, până la 18-20 de luni, furnizează anticorpi și protejează organismul imatur și fragil al copilului. Se continuă cu o diversificare corespunzătoare vârstei și mai târziu cu o alimentație corectă și personalizată, adică adaptată nevoilor și sensibilităților digestive proprii fiecărui copil. Sfatul meu: „Căliți organismul copilului încă din perioada de sugar și copiii voștri se vor îmbolnăvi mult mai rar”. Aceasta este cea mai bună metodă prin care copilul sănătos se adaptează inteligent și eficient mediului în care trăiește, fie iarnă, fie vară.
Cum putem căli organismul copilului prin metode naturale?
Întărirea sistemului imun se face prin asigurarea dezvoltării armonioase a copilului pe toată perioada creșterii. Ea se face în timp, cu perseverență, cu o nutriție de calitate, cu stabilirea unui echilibru corect între protecția față de microbi (igienă) și contactul copilului cu mediul natural, care-i dezvoltă rezistența imunitară. Mai înseamnă o floră intestinală integră și eficientă, aer curat, cure heliomarine, administrarea corectă de vitamină D. Întărirea imunității nu este ceva „de sezon”! Preocuparea constantă a unui părinte informat, care-și cunoaște bine copilul, este esențială pentru atingerea acestor obiective.
Intervenim strict personalizat, atunci când există „provocări” pentru sistemul imun:
- epidemii de boli infecțioase;
- copil nevaccinat, intrarea în colectivitate pentru prima oară;
- în perioada de convalescență, după o boală mai severă;
- la bolnavii cronici;
- la prematuri și sugar etc.
Cât de importantă este nutriția în menținerea unei bune imunități? Care ar fi alimentele bune pentru o „imunitate de fier”?
Pe lângă factorul genetic, nutriția la copilul în creștere are un rol esențial în consolidarea apărării organismului împotriva infecțiilor de tot felul. Ceea ce nu știe lumea este că așa numitele „alimente imunocompetente”, care cresc rezistența organismului la infecții, nu au nicio valoare dacă sunt administrate sezonier, aleator sau în asocieri alimentare incorecte. Nu vreau să trec de generalități, să dau rețete, diete și regimuri prestabilite pentru că alimentația unui copil trebuie să fie analizată într-o continuă colaborare: părinte-copil-pediatru și nu furnizată după mode și modele, concluzii superficiale sau generale. Sfatul meu pentru părinți este: „Alături de iubirea și grija față de copilul vostru, nutriția sănătoasă și educația pentru ea trebuie să vă fie o preocupare constantă. Și nu uitați! Pediatrul este singurul nutritionist al copilului vostru, mare sau mic.”
În ce situații trebuie să intervenim pentru îmbunătățirea sistemului imunitar și prin ce metode?
Intervenim strict personalizat, atunci când există „provocări” pentru sistemul imun: epidemii de boli infecțioase; copil nevaccinat, intrarea în colectivitate pentru prima oară; în perioada de convalescență, după o boală mai severă; la bolnavii cronici; la prematuri și sugar etc.
Aprecierea medicală se face în funcție de copil. Esențiale sunt genetica, apărarea locală (imunglobulinele IgA secretorii), integritatea mucoasei respiratorii, care nu lasă microbii să pătrundă, compoziția secrețiilor din nas, prezența unei flore microbiane „prietenoase” în gură (microbiota) etc.
Ce măsuri pentru menținerea sănătății necesită introducerea copilului în colectivitate (creșă, grădiniță, școală)?
Nimic preventiv! În caz de epidemii sau endemii declarate în colectivități, prevenirea instituțională oficială este selectivă, doar pentru anumite boli, impunând anchetă epidemiologică minuțioasă și dezinfecție generală. În caz de boli infectocontagioase obișnuite, de sezon, există metode simple și eficiente, care pot fi aplicate de către părinți. Ele poate că nu rezolvă total problemele, dar sigur ajută. Principala metodă de protecție și cea mai eficientă este izolarea copilului de contactul infectant. Există metoda scăderii riscului de infecție, prin apărarea la „porțile de intrare” a microbilor în organism (nas, gură, gât, urechi, ochi, piele etc). Cum se face asta? Iată câteva exemple practice:
- Igienă corporală zilnică, riguroasă, inclusiv spălatul frecvent al feței și al mâinilor.
- ”spălătură nazală” (cu apă de mare spray), imediat după contactul infectant sau când vine acasă de la creșă/grădiniță (scade numărul de germeni/cm cub de mucoasă nazală).
- Menținerea integrității și continuității mucoasei respiratorii (prin umidificarea aerului și temperatura adecvată a mediului ambiant).
- Evitarea folosirii în exces a picăturilor de nas și aspirarea secrețiilor nazale atunci când copilul respiră bine și nu e înfundat.
- Menținerea unei microbiote sănătoase în cavitatea bucală (alimentație adecvată, igiena gurii și dinți sănătoși).
- Evitarea tratamentului cu antibiotice pentru starea de purtător sănătos de microbi în nas sau gât (de ex.: stafilococ), fără sfat medical specializat!
Ce se întâmplă când bombardăm sistemul imunitar cu medicamente și siropuri pentru creșterea imunității unui organism sănătos, care nu are nevoie de suplimente și stimulente?
Există expresia:”Să-i dăm ceva de întărire!” Știm că sunt mii de produse ce tratează imunitatea la copil. Toate se declară eficiente!….Și, ca urmare, toată lumea se grăbește să trateze cu ele imunitatea generală care, în peste 90% din situații, nu este afectată deloc atunci când copilul face infecții respiratorii frecvente. Această practică, ce se aplică preventiv prea des, toamna, strică echilibrul sistemului imun imatur al copilului mic. Administrarea de imunostimulatoare generale fără discernământ, adică fără stabilirea profilului imunitar al copilului, este greșită!
Un alt aspect este legat de administrarea în exces, la copii, a suplimentelor nutritive cu vitamine și minerale, pe motiv că le întăresc imunitatea! Nu este adevărat! Dacă au carențe specifice, dovedite prin analize, atunci, da! Dacă nu au lipsuri, aceste suplimente nu fac bine; ele doar îngrașă, suprasolicită organismul ca să elimine surplusul, intoxică, deci… prisosesc.
Cu cât timp înainte trebuie făcut tratamentul preventiv pentru imunizare pentru ca organismul să facă față cu succes asaltului virușilor în sezonul rece?
Efectul tratamentelor pentru creșterea imunității locale se vede abia după 1-3 luni, deoarece inerția de reacție a sistemului imun este mare. Acesta este unul din motivele pentru care părinților li se pare uneori că dau copilului remedii dar… nu există efect!
Tratamentul cu antibiotice, total nejustificat în afecțiunile virale, distruge flora intestinală, prelungește boala și interferează cu apărarea imunitară, facilitând complicații severe și suprainfectarea bacteriană.
Practic, un copil cu o imunitate bună, de câte ori ar fi normal să răcească în perioada sezonului rece?
În zona de climă temperată, în sezonul rece (toamnă-primăvară), cea mai frecventă cauză de îmbolnăvire la copil sunt infecțiile respiratorii virale. Ceea ce trebuie reținut este faptul că până la 5-7 episoade de viroză pe sezon (adică o viroză pe lună!), se situează în marja normalului la copilul preșcolar și nu ar trebui să îngrijoreze nejustificat părinții, determinându-i să ia măsuri excesive de tratament preventiv. Virozele se tratează simptomatic, cu medicație „de confort” și sunt, în marea lor majoritate, autolimitate; dezvoltă rar complicații sau suprainfecții. Tratamentul cu antibiotice, total nejustificat în afecțiunile virale, distruge flora intestinală, prelungește boala și interferează cu apărarea imunitară, facilitând complicații severe și suprainfectarea bacteriană.
Cum depistăm o imunitate scăzută?
Există imunitatea generală (sistemică) și există imunitate locală (la porțile de intrare a microbilor in organism, acolo unde organele comunică cu mediul exterior). La copil, dereglările imunității generale (înnăscute sau dobândite) sunt boli redutabile, amenințătoare cu viața, care afectează tot organismul și nu doar sistemul respirator. Nu e cazul, aici! Infecțiile respiratorii sunt boli contagioase, de sezon, dobândite prin contact cu altă persoană bolnavă, boli care, doar uneori, vin pe o imunitate locală mai scăzută. Refacerea epiteliului respirator după o astfel de infecție poate dura, funcție de agresivitatea virusului, între 2-8 săptămâni, timp în care copilul rămâne vulnerabil la orice infecție respiratorie cu care vine în contact. Așa se explică de ce unii copii contactează răceli una după alta sau prezintă persistența unor simptome ca înfundarea nasului, rinoree abundentă și tuse productivă, încă un timp după episodul acut. Acest fapt îngrijorează părinții și este interpretat greșit ca „scădere a imunității”.
Super competiție de kickboxing, la Mediaș
Amatorii de kickboxing din municipiul Mediaș vor avea parte de un adevărat regal, în 14 septembrie la Sala Sporturilor din cartierul Vitrometan, când se va desfășura a doua ediție a Cupei Mediașului la Kickboxing.
Competiția este dedicată amatorilor și profesioniștilor. Printre cei care vor face show în arena special pregătită la Sala Sporturilor se enumeră Edwin Petrea, Radau Mario, Muțiu Daniel, Medvinski Bogdan, Dan Popa, Oiegaș Flavius, Luca Chermes, Motamed Alin, Zdrabău Ionuț, Takacs Bogdan. Vor deschide meciurile de kickboxing Kovacs Noemi din Rodna și medieșeanca Streza Camelia. Intrarea este 15 lei.
Kickboxingul este un grup de arte marțiale și de lupte sportive în poziție verticală, care utilizează lovituri cu mâinile și picioarele, dezvoltate istoric din karate, Muay Thai și boxul classic. Kickboxingul poate fi practicat ca autoapărare, fitness general sau ca sport de contact.
Kickboxingul japonez își are originile în anii 1960, iar cel american a apărut la începutul anilor 1970. Kickboxingul poate fi considerat o artă marțială hibridă, format prin combinarea elementelor din diverse stiluri tradiționale de lupte.
Premii de 20.000 de lei la Mediaș Bike Marathon
Premii de peste 20.000 de lei. Asta îi așteaptă pe câștigătorii Mediaș Bike Marathon, competiție programată sâmbătă dimineața în Mediaș. Proiectul Mediaș Bike Marathon se află la a treia ediție și se adresează atât bicicliștilor amatori, cât și celor profesioniști.
Traseul parcurge atât zone special amenajate din rețeaua Colinelor Transilvaniei cât și dealuri cu iarbă, drumuri forestiere, ulițe din vechile sate-cetăți fortificate. Mediaș Bike Marathon este o competiție de ciclism cross country care are ca scop promovarea vieții active, mai aproape de natură și se adresează atât bicicliștilor amatori, cât și celor profesioniști.
Concursul se desfășoară de-a lungul a trei trasee de 25, 40, respectiv 75 de kilometri care parcurg mai multe localități din regiunea Târnavelor. Organizatorii „Mediaș Bike Marathon“ sunt Primăria Mediaș, Asociația de Turism și Ecologie Dianthus cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu, Colinele Transilvaniei, Direcției Județene pentru Sport și Tineret Sibiu și comunității locale de cicliști.
Pentru cei mici a fost pregătit, ca de fiecare dată, cursa ”Kids Race”, dedicată copiilor între 5-6 ani, 7-9 ani respectiv 10-13 ani, medalii de finisher și premii atractive. Premii consistente în bani și produse, tombolă, gulaș party și multe alte surprize nu vor lipsi nici anul acesta de la linia de start-finish.
Mii de sibieni și turiști au vizitat, weekendul trecut, Târgul Olarilor din Piața Mare
Weekendul trecut, 100 de meșteri olari din România, Ungaria și Republica Moldova au umplut Piața Mare. Centrul Sibiului a găzduit cea de-a 53-a ediție a Târgului Olarilor, organizat anual. Cu mic cu mare, mii de localnici şi turişti au luat cu asalt Târgul, bucurându-se de creațiile din lut.
Piaţa Mare a redevenit punct central al negoțului din Sibiu, sâmbătă, 31 august, și duminică, 1 septembrie. Meșteri vârstnici, din centre renumite de olărit, şi tineri care inovează în arta ceramicii şi-au dat întâlnire la Târgul Olarilor. Ei au adus aici obiecte decorative şi obiecte utilitare, de la oale pentru sarmale şi căni pentru ţuică, la clopoţei, ulcioare de nuntă, vaze şi cahle și au explicat tehnicile după care au lucrat, s-au tocmit cu mușteriii şi au vândut marfa.
„Păstrând caracterul interactiv, manifestarea a inclus activităţi pentru toate gusturile şi toate vârstele: cei mici şi cei mari, deopotrivă, au urmărit demonstraţiile la roata olarului ale meșterului Ion Rătezeanu din Găleșoaia, iar copiii au cunoscut bucuria de a face vase pe roata olarului şi de a le decora, în cadrul atelierelor special deschise pentru ei”, spun reprezentanții CJCPCT „Cindrelul – Junii Sibiului”.
Târgul Olarilor nu este o competiţie, dar juriul de specialitate acordă diplome meșterilor care se afirmă în plan naţional şi în perimetrul Târgului.
În acest an, juriul, format din prof. dr. Ilie Moise, dr. Mirela Crețu şi drd. Karla Roşca, a apreciat deopotrivă activitatea olarilor care, de zeci de ani, contribuie la dezvoltarea manifestării, cât și pe cea a creatorilor care au inovat prin design și creativitate.
Ediția 2019 a „Târgului Olarilor” a fost organizată de Consiliul Județean Sibiu, Centrul Județean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul-Junii” Sibiu, în parteneriat cu Complexul Naţional Muzeal ASTRA.
Lista Premiilor TÂRGUL OLARILOR, Sibiu, 2019
PREMIUL DE EXCELENŢĂ AL JURIULUI
- PÁLL VERONICA, PÁLL LÁJOS şi ANNAMARIA, Corund, jud. Harghita
- PÁLL ÁRPÁD, Corund, jud. Harghita
- RĂTEZEANU ION, Tg. Jiu, jud. Gorj
- TRUŞCĂ ŞTEFAN, Româna, Olt
- ATELIER DE FAMILIE SITAR, Baia Mare, jud. Maramureş
- ŢAMBREA GHEORGHE şi CARMINA, Horezu, jud. Vâlcea
- ILYÉS MIHÁLY, Corund, jud. Harghita
- COCOCI IONEL, Vădastra, jud. Olt
- MÁTHÉ DENES şi CAROLINA, Corund, jud. Harghita
- MOLNOS JOZSEF şi JULIANNA, Corund, jud. Harghita
PREMIUL PENTRU RECONSTITUIREA CERAMICII ISTORICE
- MITROI NICOLETA şi ION, Măldăieni, jud.Teleorman
PREMIUL PENTRU REVITALIZAREA MEŞTEŞUGULUI TRADIŢIONAL
- SÁRKANY SZOBOLCS şi MELINDA, Marghita, jud. Bihor
- BALINT CSABA şi ATELIERUL SCOUT NOCRICH
PREMIUL PENTRU PROMOVAREA CERAMICII UTILITARE
- ISTVÁN şi MARIA FÓRRO, Hódmezővásárhely,Ungaria
- FARKAS GÁBOR, Mezőmegyer, Ungaria
PREMIUL PENTRU PROMOVAREA CERAMICII UTILITARE ŞI DECORATIVE
- MATHE K. ARPAD ŞI IMOLA, Corund, jud. Harghita
PREMIUL PENTRU CERAMICA FIGURATIVĂ
- IONESCU DANIEL, Râmnicu Vâlcea, jud. Vâlcea
- VAJDA GÉZA, Corund, jud. Harghita
- VICTORIA şi VITALIE PARLUI, Chişinău, Republica Moldova
- DUMITRU FLORIN, Târgovişte, jud. Dâmboviţa
- SAVA NICOLAE, Bistriţa, jud. Bistriţa Năsăud
- AURELIA MARIANA ŞERBAN şi CRISTIAN DUMITRESCU, Bucureşti
PREMIUL PENTRU RESPECTAREA TRADIŢIEI ÎN STILUL MINIATURAL
- JOZSA LÁSZLO şi MÁRTA, Corund, jud. Harghita
PREMIUL PENTRU PROMOVAREA CERAMICII PRIN ATELIERE DE CREAŢIE
- BRIŢĂ IOAN şi COSTINEANU CAROLINA, Dumbrava, jud. Timiş
- ASOCIAŢIA „TONAL” SIBIU, Sibiu, jud. Sibiu
PREMIUL PENTRU ADAPTAREA FORMEI ŞI DECORULUI LA IMAGINEA MODERNĂ A CERAMICII
- MEZEI TAMAS, Sâncraiu, jud, Covasna
- TOTH ILONA şi JOZSEF, Zoltan, jud, Covasna
PREMIUL PENTRU FOLOSIREA TEHNICILOR TRADIŢIONALE ÎN INOVAREA CERAMICII
- BLEDEA DOINA, Baia Mare, jud. Maramureş
- BLEDEA ADRIANA, Baia Mare, jud. Maramureş
FOTO – Două persoane rănite la Coveș. Printre ele, o fetiță de cinci ani
Două persoane au fost rănite, luni seara, într-un accident rutier produs pe Drumul Comunal 31, pe raza localității Coveș.
O conducătoare auto de 27 de ani, din Avrig, a pătruns pe contrasens într-o succesiune de curbe și s-a izbit de un autoturism condus regulamentar. În urma evenimentului, două persoane au fost rănite. Este vorba despre un bărbat de 49 de ani, care s-a ales cu un traumatism la picior și o fetiță de 5 ani, care a ajuns la Unitatea de Primire Urgențe Sibiu pentru investigații medicale. Polițiștii rutieri au demarat o anchetă în acest caz.
Plin de șoferi băuți sau fără permise pe șoselele din județul Sibiu
În weekend, în cadrul activităților desfășurate în trafic, polițiștii rutieri au constatat 9 infracțiuni la regimul rutier.
Luni dimineața, pe DN 1, în afara localității Bradu, polițiștii rutieri au descoperit în trafic un șofer din Cinădie aflat sub influența băuturilor alcoolice, acesta având o concentrație alcoolică de 0,58 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat.
– polițiștii Biroului Rutier Sibiu au oprit pentru control în trafic, tot luni dimineața, un autoturism care circula pe Aleea Buia. În urma verificărilor efectuate, polițiștii rutieri au constatat că șoferul, un tânăr de 21 de ani, domiciliat în Bogatu Român, se afla sub influența băuturilor alcoolice, având o concentrație alcoolică de 0,86 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat.
Totodată, efectuându-se verificări cu privire la situația juridică a autoturismului s-a stabilit faptul că nu deține o poliță de asigurare valabilă luându-se măsura reținerii certificatului de înmatriculare și al plăcuțelor și aplicarea unei sancțiuni contravenționale cu amendă în valoare de 1.000 de lei.
În Șomartin, polițiștii rutieri au depistat în trafic un tânăr de 20 de ani, localnic, care conducea un motociclu neînmatriculat/neînregistrat.
În localitatea Păuca, polițiștii rutieri au descoperit, duminică, în trafic, un bărbat aflat sub influența băuturilor alcoolice, având o concentrație de 0,37 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. În urma verificărilor efectuate în baza de date, polițiștii au constatat că acesta nu poseda permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule.
În ultima zi a lunii august, pe DN 1, în localitatea Bradu, polițiștii rutieri au depistat în trafic un alt șofer aflat sub influența alcoolului, având o concentrație alcoolică de 0,58 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii din Agnita au oprit pentru control în trafic, sâmbătă, un conducător auto care circula pe strada Avram. Iancu din localitate. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că bărbatul care conducea autoturismul, în vârstă de 45 de ani, domiciliat în Bârghiș, nu deține permis de conducere.
Acesta le-a prezentat polițiștilor un permis de conducere emis de autoritățile din Cehia, însă efectuându-se verificări cu privire la documentul prezentat s-a constatat că acesta nu figurează cu permis de conducere eliberat de autoritățile străine. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără a deține permis de conducere.
Sâmbătă după amiaza, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Agnita au depistat în trafic un autovehicul neînmatriculat, autorizația provizorie de circulație emisă fiind expirată. Șoferul un bărbat în vârstă de 39 de ani, este cercetat penal pentru punerea în circulație și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.
Tot sâmbătă, o altă infracțiune la regimul rutier a fost constatată de către polițiștii Serviciului Rutier. Un șofer în vârstă de 51 de ani, domiciliat în Vâlcea, a fost oprit pentru control în trafic pe DN7, în afara localității Boița. În urma testării cu aparatul etilotest polițiștii au constatat că acesta se afla sub influența băuturilor alcoolice, având o concentrație 0,79 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat.
Vineri seara, un alt conducător auto aflat sub influența băuturilor alcoolice a fost depistat în trafic în localitatea Bungard. Conducătorul auto, în vârstă de 43 de ani, localnic, a fost testat de către polițiști cu aparatul etilotest, valoarea indicată fiind de 0,92 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat.
Polițistul acuzat că a încercat să violeze o fată de 12 ani, a fost arestat
Tribunalul Sibiu anunță arestarea preventivă pentru 18 zile a fostului polițist acuzat că a agresat sexual două minore. Vă reamintim că acesta era în timpul liber instructor de box și ar fi încercat, în mai multe rânduri să profite de cele două minore, care îi erau eleve.
În urma acuzațiilor, polițistul a fost reținut de procurori, pe 21 august, pentru 24 de ore și a fost prezentat, pe 22 august, judecătorilor de la Judecătoria Sibiu, cu solicitarea de arestare preventivă pentru 30 de zile. Propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, afost respinsă atunci,inculpatul fiind arestat la domiciliu. Astăzi, însă, judecătorii Tribunalului Sibiu au dispus arestarea lui.
„Azi, 02 septembrie 2019, în dosarul nr. 8919/306/2019, Tribunalul Sibiu a admis contestația formulată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu împotriva încheierii penale nr. 889 din data de 22.08.2019 și a încheierii de înlăturare omisiuni vădite din data de 23.08.2019, ambele pronunțate de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Sibiu în dosarele nr. 8919/306/2019 și nr. 8919/306/2019/a1, pe care le desființează în totalitate şi, procedând la o nouă judecată: Admite propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu și dispune arestarea preventivă a intimatului – inculpat I. G., pe o durată de 18 zile, începând cu data de astăzi, 02.09.2019, până la data de 19.09.2019, ora 24,00 inclusiv. Încheierea pronunțată de Tribunalul Sibiu este definitivă”, transmit reprezentanții instituției.
AICI puteți citi întreaga poveste.






