Acasă Blog Pagina 4112

Despre tineri și consumul de alcool – dr. Sanda Dura, medic specialist psihiatru, Clinica MISAN MED

Conform Organizației Mondiale a Sănătății, alcoolul este a treia cauză de boală și moarte prematură pentru populația generală, fiind implicat în producerea a peste 200 de boli somatice și psihice diferite. Pentru populația în vârstă de 15-24 ani, acoolul este însă principalul factor de risc, fiind responsabil pentru unul din zece decese la femeile tinere și unul din patru decese la bărbații tineri.
 Tinerii manifestă o tendință naturală spre un comportament de explorare în toate domeniile vieții, care poate conduce la comportamentele de risc și în ceea ce privește alcoolul. Tot mai frecvent, consumul de alcool la petreceri este însoțit de fumat și consumul de droguri ilegale, accentuând efectele negative asupra sănătății. În general, adolescenții și tinerii sunt expuși consecințelor de scurtă durată ale alcoolului, cum sunt: intoxicația alcoolică acută (ebrietatea, beția), scandaluri, bătăi, problemele cu poliția, accidentele și decesele.
În ceea ce privește efectele alcoolului asupra organismului, într-un studiu european, mai puțin de jumătate din tinerii intervievați (42%) au considerat că alcoolul ar putea avea efecte dăunătoare asupra sănătăţii și doar unul din cinci a admis posibilitatea că ar putea să nu fie în stare să-şi controleze consumul. Prin urmare, tinerii au o percepție inadecvată asupra riscurilor, deoarece multe dintre dintre efectele alcoolului se instalează în timp (dependența de alcool, bolile cronice, tulburările psihice, marginalizarea socială).
În România, aproximativ 80% din adolescenții în vârstă de 16 ani au consumat cel puțin o dată în viață o băutură alcoolică și aproape o treime au trecut prin mai multe episoade de ebrietate. Vârsta medie la care tinerii încep să bea este de 14 ani, numărul băieților care încep să consume alcool dublându-se pe parcursul anilor de liceu. La vârsta de 18 ani, 15% dintre adolescenți îndeplinesc criteriile de diagnostic pentru dependență de alcool. Trebuie subliniat însă faptul că, atunci când tinerii români sunt chestionați cu privire la consumul de alcool, ei sunt tentați să ofere răspunsurile pe care le consideră convenabile, chiar dacă acestea nu reflectă realitatea. Prin urmare, nivelul consumului de alcool la această grupă de vârstă este, în realitate, cu mult mai mare decât cel prezentat în statisticile oficiale, fapt subliniat de către coordonatorii studiilor europene.
Cu cât vârsta de debut a consumului este mai timpurie, cu atât este mai puternică relația sa cu dependența de alcool ca adult și cu problemele de sănătate grave. Cei mai vulnerabili la efectele alcoolului sunt adolescenții care încep să bea înainte de a împlini 15 ani. Aceștia au un risc de până la șapte ori mai mare de a deveni mari băutori față de colegii lor care încep să bea după vârsta de 20 de ani. Copiii și adolescenții sub 18 ani nu ar trebui să bea deloc deoarece pentru această grupă de vârstă nu există o cantitate „sigură” de alcool, chiar și dozele mici putând avea efecte nocive. Deși majoritatea tinerilor consumă alcool ca mijloc de distracție sau pentru a uita de probleme, cel mai important factor care influențează atitudinea tinerilor față de alcool este consumul de alcool al părinților.
Șef Lucrări univ. Dr. Sanda Dura, medic specialist psihiatru, medic specialist Sănătate Publică
CLINICA MEDICALĂ MISAN MED SIBIU
Adresa: Strada Hipodromului Nr. 3B, Sibiu, România
Telefon:
+40 369 801 555
+40 269 245 516
+40 748 200 207
Fax: +40 369 801 805
E-mail:
[email protected]
[email protected]

Zeci de ateliere pentru copii pregătite la Festivalul Mediaș Cetate Medievală

În perioada 19-21 iulie, Primăria Municipiului Mediaș organizează Festivalul Mediaș, Cetate Medievală, Târg de meșteșuguri vii, ediția a XV – a ce se va desfășura la Hanul Greweln.
 
În cadrul acestui eveniment, cei mai mici iubitori ai perioadei medievale vor fi întâmpinați pe Aleea din Greweln de către bufoni, statui levitante, personaje pe catalige, zâne și statui vii. Totodată, ei vor fi invitați să participe la cele 20 de ateliere pregătite de către organizatori și de invitații acestora, pentru a învăța vechile arte și meșteșuguri.
În perioada festivalului vor avea loc mai multe ateliere, printre care se numără cele de pielărie, ceramică și modelaj, jocuri de societate medievale, muzică arhaică, dans, muzică de inspirație medievală, duel scenic și coregrafii cu săbii, bice și topoare tradiționale păstorești.
La final, vor ajunge în tabăra medievală, unde vor fi întâmpinați de ordinele cavalerești prezente la acest eveniment. Este vorba despre Ordinul Cavalerilor de Mediaș, Paladinii de Terra Medies, Teutonii Transilvaniei, Vulturii din Țara Călatei, Grupul de Reconstituire Istorică Terra Ultrasilvana, Anacronism sau Compania Dragonului, formațiile Van din Ungaria, Truverii, Cimpoierii de Transilvania, Huniadi Cantores, Peregrinii, CORBU, Lupus Dacus, grupurile de domnițe: Nosa și Zânele Silvane dar și animație stradală cu Funny Art, Centrul Cultural Petre Țuțea, Calfele călătoare și Teatrul Strada din Brașov.
 

„Marea Carte a Unirii” va fi lansată la Mediaș

Festivalul Medieval de la Mediaș, care se va desfășura între 19 și 21 iulie, a programat și o lansare de carte istorică.
 
Astfel, în cadrul celei de-a 15-a ediții a Festivalului Mediaș, Cetate Medievală, Vasile Lupașc-Sfintes va lansa „Marea Carte a Unirii”, la Muzeul Municipal, vineri, 19 iulie 2019, de la ora 18.30. Lucrarea prezintă extraordinara aventură istorică de la prima Unire a triburilor dacice până la Unirea înfăptuită de către Mihai Viteazul și mai apoi la evenimentele care au marcat nașterea națiunii române, Unirea lui Alexandru Ioan Cuza și Marea Unire de la la 1918.
Bogat și inspirat ilustrată, „Marea Carte a Unirii” se adresează în primul rând copiilor, dar informația istorică o face deosebit de valoroasă pentru toate categoriile de vârstă. Prefața volumului este semnată de către președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop.

Se îngroașă gluma: Poliția Sibiu lansează o campanie de prevenire a tâlhăriilor

Sunt tot mai multe tâlhării în Sibiu și județ, ultima fiind comisă duminică seara, în Cisnădie, iar polițiștii sibieni lansează o amplă campanie de prevenire a unor asemenea fapte.
 
Luni dimineața, o femeie a sesizat Poliția Orașului Cisnădie despre faptul că duminică seara, în jurul orei 22.15, în timp ce se deplasa pe Aleea Căpșunilor din Cisnădie, a fost urmărită de trei persoane necunoscute care i-au smuls geanta de pe umăr și au fugit. În cauză, polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.
Ca urmare a investigațiilor efectuate de către polițiști, au fost identificați și prinși trei tineri din localitate, în vârstă de 13, 16 și 17 ani, bănuiți de săvârșirea faptei. Față de minorii în vârstă de 16 și 17 ani, polițiștii au luat măsura reținerii 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentați unității de parchet competente cu propunere de arestare preventivă pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată. Cercetările continuă în vederea stabilirii și documentării întregii activități infracționale a persoanelor în cauză
În contextul înregistrării unui număr ridicat de fapte de tâlhărie la nivelul municipiului Sibiu, polițiștii sibieni lansează o amplă campanie de conștientizare și informare a membrilor comunității cu privire la gradul de pericol social ridicat al acestui tip de infracțiuni, reprezentat de moduri de operare, în speță, prin folosirea actelor de violență fizică.
„Infracțiunile de tâlhărie totalizează, în primele 6 luni ale anului 2019, în municipiul Sibiu, un număr de 29 de fapte. S-a constatat faptul că infracțiunile de acest gen se comit preponderent în mediul urban. Analizând cadrul infracţional prin prisma modurilor de operare, s-a constatat că infracțiunile de tâlhărie sunt săvârşite de grupuri de persoane (2-4), care acționează în condiţii şi împrejurări avantajoase, în speță în locuri puțin circulate și slab iluminate, făcând uz de amenințări cu folosirea de arme albe și acte de violență fizică.
Analizând profilul autorilor se poate concluziona că interesul infracţional se manifestă cu precădere la persoane de sex masculin, recidiviste sau provenite din medii sociale defavorizate, precum și la persoane tinere cu vârstele cuprinse între 13 și 20 ani.
Campania îşi propune ca principala direcţie de acţiune să fie orientată spre însuşirea de către grupurile țintă a unor măsuri de prevenire, astfel încât numărul de infracțiuni de acet gen să scadă. În acest sens, se impune informarea cetățenilor cu privire la modalitățile de prevenire a infracțiunilor de tâlhărie. De asemenea, prin această campanie se dorește conștientizarea cetățenilor cu privire la riscurile asociate expunerii unor obiecte de valoare în spațiul public, precum și informarea acestora cu privire la modurile de operare folosite de infractori.
Victimele acestui gen de infracțiuni sunt, în general, angajații unor societăți care încep / termină activitatea la ore târzii, persoanele care folosesc mijloacele de transport în comun, turiștii, persoanele vulnerabile din punct de vedere fizic (copii, vârstnici, femei).
În scopul prevenirii tâlhăriilor și informării cetățenilor cu privire la riscurile pe care le presupun aceste infracțiuni, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității și cei din cadrul structurilor de siguranță și ordine publică vor acționa în mediul stradal, în spații publice aglomerate și mijloace de transport în comun, vor participa la întâlniri cu angajații societăților din municipiul Sibiu și vor distribui materiale informativ-preventive”, a spus Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Oamenii legii recomandă să evitați preocupările care vă distrag atenția, respectiv transmiterea de sms-uri, vorbitul la telefon, accesarea internetului sau a rețelelor de socializare, atunci când vă aflați pe stradă, să evitați să vă deplasați pe alei întunecate, străzi izolate sau necirculate, să păstrați poșeta sau borseta în fața dumneavoastră, protejate de unul dintre brațe, iar dacă vă simțiți urmăriți, cereți ajutorul unei persoane de încredere sau anunțați poliția.

Din iunie 2021, orașul Cisnădie va avea un ambulatoriu dotat cu aparatură de ultimă generație

La Consiliul Județean a fost semnat contractul de finanțare pentru „Reabilitare și dotare cu aparatură medicală a Ambulatoriului integrat de specialitate din cadrul Spitalului Orășenesc Cisnădie”. Ambulatoriul din cadrul spitalului din Cisnădie funcționează într-o clădire construită în 1940.
Prin proiectul ”Reabilitare și dotare cu aparatură medicală a Ambulatoriului integrat de specialitate din cadrul Spitalului Orășenesc Cisnădie” se urmărește modernizarea construcției din anul 1940, unde funcționează ambulatoriul actual și care este realizată mixt, din zidărie portantă și beton, cu șarpantă dulgherească. Asta deoarece clădirea a fost realizată inițial pentru a avea funcțiunea de locuință și, ca atare, nici nu există o legătură directă cu clădirea spitalului.
„Proiectul propune reabilitarea acestei construcții, extinderea cu un edificiu nou, similar ca volum și modern ca estetică, aducerea secțiilor de ambulatoriu din spital în corpul nou modernizat și dotarea ambelor corpuri de clădire cu aparatură medicală necesară în vederea refuncționalizării spațiilor existente, pentru a asigura funcțiunile specifice de bază ale programului de ambulatoriu”, a afirmat Otilia Man, administratorul orașului Cisnădie.
Până în data de 30 iunie 2021, se vor crea spații moderne pentru ambulatoriul de specialitate și laboratoarele care îl deservesc, pe o suprafață de 1.912 mp, iar clădirea în ansamblu va asigura fluxurile medicale necesare, concomitent cu conectarea tuturor utilităților și instalațiilor necesare în noua construcție, ce va beneficia și de un sistem de management energetic.
Valoarea totală a proiectului este de 19.700.660,07 lei, din care valoarea finanțării nerambursabile alocate de MDRAP, în calitate de Autoritate de Management, este de 10.486.735,00 lei, respectiv 98,00% din valoarea eligibilă a proiectului (peste 2,25 milioane euro), ținând cont și de valoarea neeligibilă din cererea de finanțare, în sumă de 8.999.910,07 lei, inclusiv TVA.
În anul 2017 au fost efectuate în cadrul cabinetelor de specialitate din Ambulatoriul integrat din Cisnădie un număr de 9.277 consultații și un număr de 5.763 tratamente. În laboratoare s-au efectuat 11.252 investigații și 78.926 analize medicale. Ca urmare a implementării actualului proiect, va scădea numărul internărilor și rata generală de spitalizare, iar Ambulatoriul integrat de specialitate va fi dotat cu echipamente medicale și mobilier specific activităților medicale din spital.
De modernizarea unității medicale vor beneficia cadrele medicale și aproximativ 50.000 de potențiali pacienți.

Stagiunea de vară BIS Teatru începe în forță la Grădina BIS

0

Cât de frumoase sunt serile de vară când te bucuri de un spectacol de calitate în compania prietenilor! Ei bine, la Grădina BIS Teatru (strada Ștefan cel Mare, nr. 56) este din nou prilej de bucurie fiindcă din 19 iulie și până în 15 septembrie 2019 vor avea loc aici 22 de spectacole și evenimente pentru toate vârstele și gusturile.

Avanpremiera spectacolului  Delirium. Din însemnările unor nebuni va deschide vineri, 19 iulie de la ora 21:30 Stagiunea de vară BIS Teatru. Este vorba despre un dialog imaginar între două figuri emblematice ale artei moderne: Antonin Artaud (interpretat de Dan Țilea)—artistul complet (poet, eseist, dramaturg, actor, regizor de teatru) și pictorul Vincent van Gogh (Dumitru Stegărescu), ambii geniali și lunatici, a căror nebunie a fost catalizatorul unor creații ce și-au devansat timpul și au influențat puternic posteritatea. Primul consumă opiu și își duce viața într-o perpetuă suferință, fiind diagnosticat cu sifilis iar cel de-al doilea își taie o ureche și se sinucide la 37 de ani. Existențele lor zbuciumate și multiplele internări în ospicii sunt la originea unor concepții artistice deosebit de valoroase și inovatoare, aduse în dialog prin intermediul teatrului. Scenariul și regia sunt semnate de Bogdan Sărătean, iar componenta video de Alexandru Radu. Spectacolul este realizat cu sprijinul Spitalului de Psihiatrie „Dr. Gh. Preda” din Sibiu și este nerecomandat copiilor și adolescenților cu vârsta sub 16 ani.

Sâmbătă, 20 iulie, de la ora 21:00, publicul este așteptat să vadă sau să revadă Născut în ’90, în regia lui Bogdan Sărătean, una dintre producțiile cele mai reprezentative marca BIS Teatru, cu atât mai mult cu cât este prezentată la un moment aniversar, Asociația Culturală BIS împlinind 10 ani de activitate. Actorii Andrada Grosu, Aneea Opriş şi Claudiu Fălămaş, toți trei veniți pe lume în anii tulburi ce au urmat prăbuşirii regimului comunist, vor evoca momente biografice în context social-politic cu ironie, umor și nostalgie: jocurile copilărești, prima iubire, programele TV, școala, sistemul birocratic, clișeele de gândire, memoria cenzurii. Monologurile lor vor fi intercalate cu momente muzicale și imagini de arhivă.

Cei mici sunt așteptați duminică, 21 iulie, de la ora 11:00 la Povești africane cu Shama Leah & Dada Love, un spectacol interactiv și educativ, recomandat copiilor între 4 și10 ani. Peripețiile unei fetițe ce nu-și ascultă mama și se lasă păcălită de un cimpanzeu rău intenționat sunt relatate în română, engleză și ugandeză, fiind însă perfect inteligibile pentru cei mici.
Seara de duminică se va încheia cu un superconcert live, cu intrare liberă, susținut de Charlie Fălămaș, de la ora 20:00.
Programul complet al stagiunii poate fi consultat pe pagina de facebook BIS Teatru.
Biletele pentru toate spectacolele pot fi achiziționate online de pe www.kompostor.ro și de la Grădina BIS înainte de fiecare reprezentație. Prețul unui bilet este de 20 lei întreg și 10 lei redus. La spectacolul pentru copii biletul costă 10 lei.
Deschiderea Stagiunii de vară BIS Teatru este un eveniment cofinanțat de Consiliul Județean Sibiu.

12 din cele 13 proiecte depuse de cluburile sportive vor primi finanțare de la CJ Sibiu

Comisia de evaluare din cadrul Consiliului Județean Sibiu a încheiat analiza asupra proiectelor care au fost depuse  de structurile sportive de drept public care vor primi finanțare de la CJ. 12 din cele 13 proiecte au fost declarate eligibile.
Punctajul a fost stabilit de Comisia de evaluare. Singurul proiect care nu a îndeplinit condiția eligibilității este cel depus de Clubul Sportiv Universitar Sibiu prin care se dorea participarea echipei de juniori BC CSU Sibiu în competițiile organizate de Federația Română de Baschet. Cele 12 proiecte considerate eligibile sunt:


Urmează perioada de contestații, programată între 15 – 17 iulie. Rezultatele finale vor fi afișate pe site-ul Consiliul Județean în ziua de 19 iulie. Urmează apoi, aprobarea proiectelor în cadrul ședinței de consiliu de joi, 25 iulie.

Premieră nefericită pentru antrenorul Gazului Metan: a fost primul eliminat din cauza cartonașelor galbene

Antrenorul Gazului Metan, Edi Iordănescu, a fost primul tehnician eliminat din Liga I în acest sezon pentru două cartonașe galbene, după ce regula cartonașelor a fost introdusă și în cazul antrenorilor.
 
Iordănescu a fost extrem de supărat după ce Gaz Metan a condus cu 2-0 Chindia Târgoviște, dar jucătorii săi s-au văzut egalați pe final după o lovitură de la 11 metri îndelung contestat de antrenorul și jucătorii medieșeni.
Al doilea gol al dâmboviţenilor a fost marcat din lovitură de la 11 metri, după un henţ în careul medieşenilor. La acea fază, Iordănescu a făcut scandal pe margine şi a devenit primul antrenor care a primit două cartonaşe galbene şi a fost eliminat. Cartonaşele galbene la antrenori au fost introduse începând din acest sezon.
Edi Iordănescu nu s-a potolit şi a continuat scandalul şi la vestiare. La super flash interviul cu Neluţ Roşu, de la finalul partidei, s-a putut auzi cum antrenorul de la Gaz Metan ţipă şi strigă „ruşine”, cuvinte cel mai probabil îndreptate spre brigada de arbitri. În urma eliminării din partida de luni, antrenorul Edi Ioedănescu va fi suspendat cel mai probabil două etape.

Numele tău este Sibiu

0

Fiecare oraș are propria istorie și propria identitate. Oamenii fiecărei localități se regăsesc cu poveștile lor, cu bucurii, cu necazuri, cu bunici și nepoți, cu războaie și vremuri de pace, toate astea stau adunate peste secole într-un nume. Este numele cetății pe care nimeni n-ar trebui să-l cumpere sau să-l vândă. Sibiu este unul din orașele cu rezonanță în istoria României. Aici, civilizația s-a construit cărămidă cu cărămidă, de peste 800 de ani și poate și mai mult, iar numele Sibiu a devenit simbolul oamenilor care și-au clădit vieți aici, un simbol în varianta verbală pe care astăzi o considerăm denumire oficială, dar și în celelalte variante, precum Cibin, Cibinium sau Hermannstadt. Din acest motiv, este inadmisibil ca o companie privată, fie ea și una puternică, cu rădăcini în acest oraș, să reușească să cumpere – și mă refer aici la esența acestui termen, la conotația legală –  numele încărcat de istorie al orașului.
Legislația românească în domeniul mărcilor înregistrate este destul de explicită și în același timp vagă în ceea ce privește denumirile geografice ale unor locuri sau localități. Dacă cineva își imaginează că la OSIM se poate înregistra orice cuvânt ca marcă, doar pentru că este primul care solicită asta, se înșeală, și asta pentru că există o serie de limitări.
Sensul înregistrărilor de marcă este unul foarte logic. Denumirile de companii, de produse comerciale, expresiile utilizate pentru promovare ca sloganuri, toate astea pot fi protejate, pentru ca un competitor să nu poată să copieze aceste denumiri. În același timp, denumirile comune, uzuale, cele care desemnează indicații geografice sau mărci notorii au parte de un tratament special în legislație, tocmai pentru a nu permite abuzuri.
Înregistrarea unor mărci care conțin originea geografică este o realitate și o necesitate de multe ori. Și în acest caz există anomalii, vezi chiar Salamul de Sibiu care se produce astăzi și la Bacău sau Sinaia. Dar faptul că Scandia a ales să înregistreze ca marcă (și cineva de la OSIM a ales să admită acest lucru) doar cuvântul SIBIU, fie și în legătură directă cu un pate de ficat, este o nedreptate uriașă. Pentru că oricine este liber să folosească numele orașului (județului) dacă simte nevoia ca marca sa să precizeze originea. Dar numele orașului în sine este o marcă notorie a sibienilor, iar singurii care ar trebui să aibă dreptul să înregistreze, în orice clasă de mărci, acest cuvânt sunt cei din administrație, care reprezintă cetățenii din Sibiu prin delegare. Efectele acestei nedreptăți s-au văzut la momentul la care Sibiu Regiune Gastronomică Europeană nu a putut fi înregistrat la OSIM ca marcă. Pentru că Scandia a făcut opoziție, iar OSIM a aceptat-o. Ciudat este faptul că primăria orașului nu a făcut niciun demers pentru a opri și, apoi, pentru a repara această nedreptate.
Sibienii ar trebui să-și primească înapoi numele orașului lor, liber de orice constrângeri comerciale, liber de orice conotații culinare sau industriale, pentru că așa este corect. Apoi vor putea să-l împrumute, în anumite condiții, celor care vor să facă afaceri oneste și în beneficiul orașului.
 

Egal și mulți nervi: Gaz Metan Mediaș – Chindia Târgoviște 2-2

Gaz Metan a remizat cu Chindia Târgoviște, scor 2-2, în prima partidă din noul sezon al Ligii I, într-un meci în care medieșenii au condus cu 2-0, au fost egalați, iar antrenorul Edi Iordănescu a fost eliminat pe final pentru proteste vehemente.
 
Gaz Metan a avut prima ocazie în minutul 8, atunci când Darius Olaru a preluat în interiorul careului de 16 metri, a șutat, dar portarul Marian Aioani a reușit să rețină. Alb-negrii au deschis scorul în minutul 24, atunci când Sergiu Buș a înscris cu un șut din interiorul careului de 16 metri, după o centrare foarte bună a lui Valentin Crețu. În minutul 33, lovitura de cap a lui Darius Olaru a trecut puțin pe lângă poarta adversă.
Nasser Chamed l-a pus apoi la încercare pe portarul Chindiei cu un șut frumos de la circa 25 metri, însă acesta a reușit să respingă mingea în față. Sergiu Buș a reușit dubla cu două minute înainte de pauză. Nasser Chamed a centrat de pe partea dreaptă, Darius Olaru a trimis mingea cu capul, portarul a respins în față, iar Sergiu Buș pe fază a trimis-o în poartă.
Gaziștii au început în forță și actul secund, iar Darius Olaru a lovit bara cu un șut din interiorul careului de 16 metri. În minutul 65, Chindia a reușit să reducă din diferență. Mihai Neicuțescu a luat o acțiune pe cont propriu în partea stângă, a pătruns în careu și l-a învins pe Răzvan Pleșca.
Peste câteva minute, centralul George Rădulescu l-a iertat de eliminare pe Franck Yameogo care trebuia să vadă al doilea galben și implicit cartonașul roșu pentru un fault dur, iar la scurt timp jucătorul a fost schimbat chiar dacă începuse meciul din postura de rezervă. În minutul 84, Chindia a primit penalty după ce Lukas Droppa a atins mingea cu mâna, iar Ovidiu Bic a reușit să transforme.
În minutul 88, șutul lui Lukas Droppa de la 25 de metri a fost scos de portar de sub bară, iar la faza următoare Ely Fernandes a trimis puțin peste poartă. În prelungiri, Gaz Metan a cerut lovitură de pedeapsă după un henț al lui Neicuțescu în careul de 16 metri, însă centralul a lăsat jocul să continue, iar partida s-a încheiat la egalitate, scor 2-2.
Etapa viitoare, Gaz Metan joacă în deplasare derby-ul județului cu FC Hermannstadt. Partida este programată vineri, 19 iulie, de la ora 18.

Prima creșă din orașul Avrig va fi gata peste trei ani

Termenul de finalizare a primei creșe din Avrig, care se va ridica pe strada Gheorghe Lazăr nr.10, este iulie 2022. Studiul de fezabilitate pentru acest proiect a fost făcut în urmă cu doi ani și tot atunci s-a ajuns și la o estimare a costurilor.
Proiectul „Construire creșă în orașul Avrig, împrejmuire imobil și drum de acces” se va realiza cu fonduri europene nerambursabile, dar cea mai mare parte a cheltuielilor va fi suportată din bugetul local. Investiția totală se ridică la aproximativ 7,9 milioane de lei, din care 2,4 milioane de lei sunt bani europeni, iar 5,4 milioane de lei vor fi suportate de Consiliul Local Avrig.
Contractul de finanțare a fost semnat astăzi, la Consiliul Județean Sibiu, prilej cu care primarul orașului Avrig, Adrian David, a vorbit despre necesitatea construirii acestei creșe. „În orașul Avrig noi nu avem încă nicio creșă. Cererea de servicii integrate de îngrijire a copiilor între 0 și 3 ani este foarte mare, tocmai pentru că nu avem nicio creșă în oraș. Construirea unei astfel de instituții este oportună și se justifică pe termen lung”.
Deși contribuția bugetului local este una foarte mare, edilul a dat asigurări că vor fi bani pentru finalizarea creșei. „O să avem o contribuție importantă pentru că axa prin care au fost accesați banii impune un cost de doar 7.700 de euro/elev, ori construirea unui obiectiv de la zero este mult mai mare. (…)Bani sunt la buget. Probabil vom lua de la alte investiții pentru că este o prioritate(…) Bugetul permite finanțarea”, a mai declarat primarul Avrigului.

VIDEO | 13.710 vizitatori în Muzeul ASTRA, la sfârșitul săptămânii trecute

În patru zile, în intervalul 11 – 14 iulie, 13.710 vizitatori au trecut pragul Muzeului ASTRA, pentru a se bucura de peisaje și de activitățile organizate de instituție.
În acest interval, la Muzeul ASTRA s-a derulat proiectul „ASTRA Multicultural”, un eveniment aflat la cea de-a patra ediție.
Programul face parte din proiectul „Patrimoniu deschis”, care are ca scop readucerea valorilor multietnice în fața publicului vizitator. Acest lucru va fi realizat prin animații culturale în gospodăriile din muzeu, ateliere interactive, muzică și dansuri, meșteșuguri și un maraton gastronomic.
Timp pe patru zile, în Muzeul ASTRA peste 100 de artiști și muzicieni reuniți în 27 de ansambluri de dansuri și cântece populare și fanfare din România au întreținut atmosfera în Muzeul ASTRA în cadrul Festivalului de muzică și tradiții multietnice. Printre invitați s-a numărat și cunoscuta interpretă de muzică populară Veta Biriș, care a adunat ropote de aplauze, sâmbătă.
În weekend, au avut loc și Maratonul gastronomic multietnic, concertul aniversar dedicat Zilei Naționale a Franței și întâlnirea cu Ivan Patzaichin, care a oferit o lecție de introducere în construcție de bărci de lemn și plimbări cu canotcile.
Proiectul Muzeului ASTRA este cofinanțat de Consiliul Local Sibiu și Primăria Municipiului Sibiu și realizat cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu.
 


 
https://www.facebook.com/muzeulastrasibiu/videos/2422471701305763/?__tn__=kC-R&eid=ARDN1pSdXBB3_ghgQIstDmDNOYvuf1jUI-E9ecVCqs7JNlKySW89TIA_2rAXpNOHQXISdQ3gvpwK0DCK&hc_ref=ARSZRcErCpNn45Ruh4QhWL3bv0Kv6jYBEgtfrnKbpCYbMJy7Of7TVFzZi5FXLE5hOpA&fref=nf&__xts__[0]=68.ARBMiqxPEP6uwhNCevuYQ_jBjnGn-CNlDB7SDbzk8lcokWJW6ByaapiTN4btER8Sgd6jpsOCpLzBmm0f9ggPPzmz0_Xougaw71DimBuAjPWHHX-4djOHb4MYefg8sQgHLrcBRANKm3PSp8als4gQVaCZOk1Rb51Pnjh-aKI9d9allLUGdV32p-g2zpr-ZMMlR5ygSleFgZN_8YlO6gShLDir2bdTAbAa016biZDXp51CCpFeYyDNnirI_pd20UIQDxl2lw0Nsz77epoJKFqTSjMWsPInPChfPNtfDBWsA7DeSHgWUq1zEeKeHFRgL3iSHHuETtJojMYqd7BWIy3hRMk