O specie scârboasă de „intelectuali” cocliţi de ideologia „politically” corectă – care nu este nimic altceva decât o formă perversă de cenzură mentală – a scos capul în România peste cota de avarie. Un exemplu recent este o expoziţie organizată la Timişoara într-o instituţie publică, nu privată (!), de o ticăloşie blasfemiatoare atât de cruntă încât, deşi aş vrea să v-o descriu spre informare, ca să aveţi întreaga dimensiune a porcăriei, nu pot, că mi se face rău. Şi nu de la stomac, ci de la inimă, de acolo unde, în fiecare dintre noi, oricât de căzuţi în păcate am fi, sălăşluieşte Chipul lui Hristos. În ăştia, nu.
Cine vrea să vadă mai mult să caute pe reţele. Sigur i s-a făcut acestui eveniment „cultural” o reclamă deşănţată, aşa cum de regulă se face atunci când trebuie să-i bagi în cap acestui popor mioritic răul pe post de bine şi binele pe post de rău. Adică să-l întorci cu fundul în sus, în poziţia „politically” corectă. Nici nu mă mir de furtunile care dau cu acoperişurile caselor de pământ şi de grindina care zdrobeşte totul în cale. Credinţa populară spune că se mânie Sfântul Ilie. Mai spală şi el duhoarea ticăloşiilor noastre pe unde se mai poate spăla câte ceva doar cu apă.
Dar nu despre blasfemia în sine merită să vorbim, căci mulţi s-au înieptat impotriva lui Hristos de-a lungul timpului şi au sfârşit prin a striga: „M-ai învins, Galileene!” Ci despre un mucegai hidos care încearcă să se aşeze pe spiritualitatea românească, precum „rafinata” intelectualitate susţinătoare a „evenimentului” de la Timişoara, cei care cu gura plină au lăudat blasfemia, oficiali şi aşa-zişi oameni de cultură, de altfel cu funcţii înalte în conducerile unor (se spune) prestigioase instituţii publice, din cele care taie frunza la câini pe banii contribuabilului. Ăştia-s mai rău decât hoardele de tătari din vechime, care treceau prin ascuţişul sabiei doar trupurile. Ăştia s-au pus pe tăiat sufletele! Şi ce nume aveau hulitorii! Toate străine. Interesant cine ocupă poziţii de conducere în instituţiile de cultură, cică românească! Şi pentru că încă n-a sosit timpul să ne smulgă din inimă Chipul lui Hristos cu inimă cu tot, încearcă batăr să-l mânjească şi tot au făcut ceva dinaintea stăpânului lor şi tată al minciunii. Ba au mai susţinut cu acest prilej că ei sunt cei „chemaţi” să „culturalizeze” acest popor înapoiat, care suntem noi, românii.
Cine sunt ăştia? Nimeni nu i-a descris atât de bine, precum Sfântul Apostol Pavel în Epistola către romani, cam de pe la versetul 22 până la 32.  Citiţi şi vă cruciţi, ca să ştiţi. Dacă vreţi să ştiţi pe de-antregul. Dacă nu, poftiţi măcar o mostră: „… Grăitori de rău, urâtori de Dumnezeu, ocărâtori, semeţi, trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele … fără dragoste, fără milă …” ( 30, 31 ) Dar muuult mai concludent este contextul din care am extras această mică mostră, adică toate cel zece versete ale acestui capitol întâi al Epistolei. Şi se-ntind ca pecinginea peste ţară!