Acasă Blog Pagina 4154

Primăria a scos la licitație proiectarea pentru modernizarea Cartierului Terezian

După modernizarea cartierelor Vasile Aron, Hipodrom II și Valea Aurie, a venit rândul și Cartierului Terezian. Primăria Sibiu intenționează să reabiliteze două zone din acesta: zona 1, cuprinsă între Strada Gladiolelor, strada Râului, Strada Lungă, și calea ferată și zona 2 cuprinsă între Strada Lungă, Strada Cailor și Strada Popa Șapcă. După studiul de fezabilitate, acum Primăria Sibiu a scos la licitație proiectarea.
Potrivit caietului de sarcini publicat de primărie, se intenționează repararea carosabilului și a troturelor,  reamenajarea spațiilor verzi și înmulțirea locurilor de parcare. Suma pe care Primăria Sibiu o alocă este de 300.000 de lei fără TVA.
Această fază este împărțită în două etape:

  • Etapa 1 – pentru realizarea Documentației Avizare Lucrări Intervenție (DALI); (obligația este ca documentul să fie realizat în două luni de la semnarea contractului)
  • Etapa 2 – întocmirea Proiectului Tehnic pentru reparații capitale ale Cartierului Terezian: (două luni de la aprobarea bugetului rezultat din DALI prin Hotăre a Cosiliului Local)

Locuri de parcare, spații verzi, iluminat, canalizare
Una dintre obligațiile ce îi vor reveni constructorului este aceea de a înlocui rețeaua de apă potabilă și a branșamentelor, dar și canalizarea menajeră și pluvială. Mai mult, administrația intenționează să înmulțească locurile de parcare și astfel să optimizeze la maxim zonele prevăzute în contract. Parcările amenajate vor fi din prefabricate tip grilă înierbată. Iluminatul public va fi înlocuit și este prevăzut cu lămpi cu leduri care vor determina un cost mai scăzut. O atenție deosebită este acordată înmulțirii spațiilor verzi și a amenajării celor existente. La toate intersecțiile se vor lua în considerare treceri la nivel pentru persoanele cu handicap locomotor.
Termenul limită de depunere al ofertelor este de 12 iulie 2019, ora 15.00, iar valabilitatea lor este de șase luni.

FITS, ziua a cincea: întâlnire cu Matei Vișniec și cu „Un fel de super-eroi” și spectacole cu foc

Spectacole stradale sau indoor, conferințe, proiecții de film, expoziții, ateliere, evenimente muzicale sau care pun în evidență povești de dragoste în pași de dans fac parte din programul zilei de astăzi, la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu.
La ora 13, ne întâlnim cu Matei Vișniec, la Librăria „Habitus”, unde va avea loc o conferință ce va cuprinde și prezentarea volumului „Vi se pare cumva nedreaptă dispariția dumneavoastră?”, după care ne mutăm la Librăria „Humanitas”, unde vom participa la „Atunci, Carcasse”, un monolog suprarealist.
„E o pseudo-narațiune ce are în centrul ei deambulările tragicomice ale unui personaj bizar. Mariette Navarro trasează un parcurs inițiatic, o epopee organică a unui corp atât în epoca sa, cât și în înlăuntrul său. Carcasse stă în pragul dintre două lumi, iar întrebările sale retorice despre sensul lucrurilor, despre sensul călătoriei sunt expresia unui umanism duios și naiv, o reflecție din perspectiva unui „animal gânditor” asupra țelului existenței”, spun organizatorii Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.
Programul FITS 2019 continuă cu o nouă serie de spectacole-eveniment așteptate cu nerăbdare de publicul prezent în sălile de spectacole. Compania Fly Theatre din Atena prezintă o întâlnire cu Frida Kahlo, pictorița mexicană fiind interpretată de Katerina Damvoglou, într-o lume creată de Robin Beer, care utilizează materiale audio și video ce îmbracă scena și explorează povestea artistei, constrângerile fizice împotriva cărora a luptat ea, precum și durerea transformată de aceasta într-un univers plin de viață și de mișcare.
În cea de-a doua parte a zilei avem parte de „Dansul Pinguinului Imperial”, la Teatrul „Gong” din Sibiu, de o „Joacă de-a păpușarii”, de „Un cvintet… de pomină!” și de o reîntâlnire cu „Idioții geniali”.
Fanfara tunicilor roșii din Yorkshire va aduce, de la ora 20.45, pe strada Nicolae Bălcescu din Sibiu, un spectacol în uniforme, iar Michiel Hesseling și Jean-Michel Paré vor deveni „Un fel de super-eroi”, în Piața Habermann.
„Să nu te joci cu focul” va încheia seria spectacolelor stradale, astăzi, la ora 22.15, în Piața Habermann.
„Plin de flăcări de tot felul, one-woman show-ul „Să nu te joci cu focul!” este o incursiune într-o lume a senzualității și a forței vizuale. Cu un echipament de foc original și un spațiu mistic nemaiîntâlnit alcătuit din elemente de dans, teatru, jonglerii, muzică, efecte de foc și costume speciale, „Să nu te joci cu focul!” vă va transforma din spectatori pasivi în participanți implicați, ba chiar în personaje principale! Susținut în beznă totală, spectacolul pune în prim plan frumusețea pură a flăcărilor. Artista Jay Toor e pregătită de un show înflăcărat și va cuceri prin înfățișarea sa incendiară”, explică FITS.
„Love stories” va fi ultimul spectacol din agenda de astăzi. Spectacolul aparține Departamentului de Artă Teatrală din cadrul ULBS și pune în scenă povestea unei femei căsătorite de 20 de ani, cu doi copii mari și o situație materială bună.
Programul complet al zilei poate fi regăsit AICI.
 

Toată țara, cu excepția a două județe, se află în cod galben de ploi și vijelii

Instabilitate atmosferică și în aceste zile. Astăzi, până la oea 23:00, toată țara, cu excepția județelor Constanța și Tulcea, se află în cod galben. Sunt anunțate perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp și pe arii restrânse 40…60 l/mp.
Cu toate că avertizarea de cod galben iese din vigoare în această noapte, instabilitatea atmosferică este anunțată de meteorologi până în 20 iunie, la ora 23:00. Asta înseamnă că pot fi perioade în care se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15…25 l/mp, iar pe arii restrânse 35…40 l/mp.

Invitație la plimbare: “Bița Urbană-Hai la pedalat”

Sub genericul “Bița Urbană-Hai la pedalat”, medieșenii amatori de plimbări cu bicicleta sunt așteptați duminică, 23 iunie, de la ora 11, la parcurgerea unui traseu cu bicicletele.
 
La ora 11 are loc întâlnirea bicicliștilor la Casa de Lângă Sinagoga Mediaș și o scurtă lecție despre bicicliști versus șoferi, iar o oră mai târziu are loc plecarea pe traseul pregătit. La ora 13 are loc un picnic, vizionarea unui film și muzică.
Ideea evenimentului a pornit de la dorința unor medieșeni ca mersul pe bicicletă, fie ea de munte, fie de viteză, împachetabilă, chiar și cu roți ajutătoare, să fie promovat și, mai important decât atât, să fie făcut în siguranță.
Ca oamenii care vor să meargă la muncă, la școală sau la o cafea, să poată să facă asta, fiind protejați nu doar de o cască și regulile de circulație, cât și de ceilalți participanți la trafic. Și să aducă și Mediașul într-o lume unde bicicleta e noua mașină, pentru că este eco, sănătos și ieftin.
“Chiar dacă pedalezi sportiv, ești amator sau vrei doar să ieși la o plimbare cu copiii, vino la Casa de lângă Sinagogă in data de 23 iunie 2019, pentru o plimbare cu bicicleta, iar apoi la un picnic și o poveste.
Înainte de plimbare, o să învățăm cum să circulăm corect prin frumosul nostru oraș și cum putem avea grijă de noi și ceilalți participanți la trafic. Bița urbană este un eveniment de promovare a mersului pe bicicletă și beneficiile pe care le aduce – fluidizează traficul, nu poluează, eliberează locuri de parcare, este ieftin, ține omul în formă și oferă o nouă perspectivă de a descoperi orașul.
După plimbare, ne întoarcem în grădina Casei de lângă Sinagogă, unde vom avea muzică, înghețată, limonadă, vată pe băț și, cel mai important, oameni faini. Seara o să ne uităm la un film, tot cu biciclete. Pentru acest eveniment, trebuie să veniți cu voie bună și casca pentru mers cu bicicleta”, au precizat organizatorii.

Reconfirmare pentru Rodica Velțan în funcția de președinte al USR Cisnădie

Filiala USR Cisnădie și-a ales noul birou de conducere pentru un mandat de 2 ani. În cadrul Adunării Generale reunite pentru alegeri, membrilor filialei le-a fost prezentat Raportul de activitate al Biroului Local pentru cele 6 luni de mandat.
 
Obiectivele asumate la înființarea organizației locale au fost îndeplinite, iar activitatea membrilor a fost răsplătită cu un scor de 29,7% la alegerile europarlamentare pentru Alianța 2020 USR PLUS.
În noua structură de conducere, mandatul de președinte al Rodicăi Velțan a fost reconfirmat, iar în Biroul Local i se alătură Sorin Haidău, Mihaela Seușan, Liviu Coman și Iancu Ungureanu – vicepreședinți, Carmen Tobler, Andreea Zîmța, Liviu Iorgulescu și Alexandru Gheorghiu – membri.
„A fost o provocare intrarea în politică și sunt foarte bucuroasă că pot lucra în continuare cu niște oameni frumoși, onești și cu spirit civic. Avem împreună mult de muncit. Ne-am asumat obiectivul de a pregăti un program de administrare locală, care să răspundă nevoilor tuturor locuitorilor din Cisnădie, indiferent că sunt din vatră, din Cisnădioara sau Cartierul Arhitecților.
Încrederea acordată în 26 mai ne responsabilizează și vom fi deschiși propunerilor venite din partea comunității. Doar împreună vom putea să schimbăm lucrurile în administrația locală. Iar scopul nostru este să arătăm că se poate face politică și altfel.
Îi felicit pe colegii mei aleși în Biroul Local și știu că vom fi în continuare o echipă”, a declarat Rodica Velțan, președintele filialei USR Cisnădie. 
Biroul local se completează cu organele de control, respectiv Comisia de Arbitraj formată din Anca Tătaru, Andrei Gheorghe și Victor Ungureanu și cenzorul ales al filialei: Delia Constantinescu.

Cabană distrusă de un incendiu, la Cisnădie

O cabană de aproximativ 20 de metri pătrați a ars în noaptea de luni spre marți în Cisnădie.
 
Cabana era situată pe strada Livezii din Cisnădie, iar pentru stingerea incendiului au intervenit două echipaje din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență al localității Cisnădie.
Cabana era dezafectată. Pompierii încearcă acum să afle care a fost cauza de izbucnire a focului.

FOTO – Pompierii au înlăturat un brad care risca să rupă liniile de troleibuze și alimentare cu energie electrică

Pompierii medieșeni au înlăturat un brad care risca să rupă liniile de troleibuz și de alimentare cu energie electrică în cartierul Gura Câmpului.
 
Două echipaje de pompieri din cadrul Secției Mediaș au intervenit, luni seara, în municipiul Mediaș, pe strada 1 Decembrie, pentru tăierea și degajarea unui brad înalt de aproximativ 9 metri, care în urma precipitațiilor prezenta pericol de cădere pe linia de troleibuz, pe cablurile de curent electric și pe carosabil.
Intervenția promptă a salvatorilor a condus la înlăturarea pericolului.

FOTO – Locuințe inundate și copaci căzuți în Sibiu și județ în urma ploilor și vijeliilor de luni

0

Ploile și vântul puternic de luni dipă amiază au creat unele probleme în municipiul Sibiu și județ.
 
Astfel, în urma codului portocaliu de precipitații și a ploilor torențiale, pompierii sibieni au intervenit pentru evacuarea apei din trei subsoluri din municipiul Sibiu.
De asemenea salvatorii sibieni au intervenit pentru degajarea a trei copaci căzuți pe carosabil in municipiul Sibiu și Mediaș și au sprijinut angajații Electrica pentru îndepărtarea crengilor și a copacilor căzuți peste cablurile electrice in localitățile Agârbiciu și Axente Sever.
S-a intervenit cu patru autospeciale, cinci electropompe, 4 motopompe și 22 de ofițeri și subofițeri.

FOTO – Accident pe A1: Un microbuz a intrat într-un TIR

Un pasager a fost rănit, luni seara, după ce microbuzul în care se afla a intrat într-un TIR.
 
Potrivit Poliției Rutiere Sibiu, pe A1, la kilometrul 273+500 de metri, în zona viaductului Aciliu, șoferul unui microbuz nu a păstrat distanța de siguranță în mers și a intrat în coliziune cu un ansamblu TIR condus regulamentar în fața sa, pe banda 1.
Un pasager din microbuz a fost rănit și a primit îngrijiri medicale. Înacest moment circulația se desfășoară restricționat pe banda 2. În microbuzul implicat în evenimentul rutier se aflau cinci pasageri și șoferul.

Anexă cuprinsă de flăcări în Sibiu

Două echipaje de pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu au intervenit, luni după amiaza, în municipiul Sibiu, pe strada Dorobanților, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o magazie cu pericol de extindere la imobilele învecinate.
Incendiul a fost izolat și lichidat rapid de către pompierii sibieni. Focul a distrus anexa pe o suprafață de aproximativ 15 metri pătrați.

Aproximativ 260.000 de spectatori, în primele zile ale FITS 2019

Aproximativ 260.000 de oameni s-au bucurat în weekendul prelungit, cu ocazia Rusaliilor, de evenimentele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, eveniment aflat la cea de-a XXVI-a ediție și care se desfășoară în perioada 14 – 23 iunie.
În prima zi de Festival, aproximativ 79.000 de spectatori au participat la manifestările FITS, în cea de-a doua circa 82.000 de oameni, iar duminică, de Rusalii, peste 100.000 de spectatori au înregistrat evenimentele Festivalului, potrivit lui Constantin Chiriac, președintele FITS, după cum a declarat, luni, în deschiderea Bursei de Spectacole de la Sibiu.
Printre cele mai apreciate spectacole din acest weekend a fost „Izvorul dansului”, o colaborare între coregrafii Colin Dunne și Sidi Larbi Cherkaoui, inspirată din ritmul și sunetul dansului tradițional irlandez al lui Dunne.
De asemenea, publicul a răsplătit protagoniștii spectacolului „Stelele circului contemporan”, al trupei canadiene Machine de Cirque, care a îmbinat teatrul, dansul, acrobațiile, jongleriile și arta contemporană.
Dans israelian, la FITS 2019
Dansul israelian a fost și el prezent în acest prim weekend la FITS prin compania Vertigo, revenită la Sibiu cu o nouă propunere pentru public. Noul spectacol de dans al coregrafei Noa Wertheim se axează pe dorința individului de a se întregi, într-o realitate fragmentată a universurilor sociale și spirituale pline de provocări. Potrivit organizatorilor FITS, spectacolul „Doi în unu” antrenează atât lumea interioară, cât și pe cea exterioară, acordând atenție ecourilor venite din diferite direcții în procesul de dezvoltare a relațiilor metaforice dintre apropiere și depărtare, sine și celălalt.
Ce evenimente sunt programate în această săptămână, la FITS
Pentru săptămâna care urmează, organizatorii FITS au pregătit spectacole-eveniment, atât în stradă, cât și în săli, „Joy/Bucuria” lui Pippo Delbono, „Starea de asediu/State of Siege” de la Théâtre de la Ville-Paris și „Venezuela”, de la Batshva Dance Company fiind doar trei dintre acestea.
În plus, în această săptămână vor continua și conferințele speciale, spectacolele-lectură și lansările de carte, atât la Librăria „Habitus”, cât și la „Humanitas”.
Circul contemporan va fi din nou prezent la Redal Expo cu spectacolul „All Genius All Idiot”, care face haz de absurditățile vieții, ilustrând comportamentele umane cele mai animalice prin intermediul unor trucuri specifice acestei arte a spectacolului. „Compania Svalbard împinge limitele circului contemporan dincolo de imaginație, realizând o combinație cu elemente de teatru, dans și muzică live în acest spectacol original care vă va surprinde prin dimensiunea de suprarealism și talent ieșit din comun. Spectacolul „All Genius All Idiot” include elemente de chinese pole, mers pe sfoară la înălțime, stat în mâini și acrobații, totul pe o coloană sonoră live”, informează organizatorii FITS.
Apoi, spectacolul „Povestea prințesei deocheate”, multipremiat la cea mai recentă Gală a Premiilor UNITER, revine la FITS și are la bază un scenariu original, semnat de Silviu Purcărete, care pornește de la piesa kabuki a lui Tsuruya Nanboku al IV-lea. Inspirat de această tradiție artistică japoneză, Silviu Purcărete realizează un spectacol european folosind textul, regulile și spațiul kabuki, reinterpretate într-o manieră personală.
Cei care vor să fie conectați tot timpul cu evenimentele FITS își pot descărca aplicația de mobil FITS2019, pusă la dispoziție cu ajutorul partenerilor UniCredit Bank. Ea poate fi descărcată accesând Google Play și App Store.
Cei care vor să își cumpere bilete pentru spectacolele FITS 2019 o pot face online sau direct de la Agenția Teatrală din Sibiu (strada Nicolae Bălcescu 17), deschisă între orele 10 – 20.
 
 
FOTO: Dragoș DUMITRU, Adi Bulboacă, Sebastian Marcovici, Paul Băilă

Ziua Universală a iei va fi sărbătorită și la Mediaș

Medieșenii sunt așteptați în data de 23 iunie, de la ora 10, la Hanul Greweln, pentru a participa la manifestările dedicate Zilei Universale a Iei.
 
În program au fost incluse spectacole susține de Ansamblul „Purtata” Mediaș, Florile Târnavei, Andrei Bucur, Virgil Suciu și Sorin Poclitaru. De asemenea, pe parcursul zilei vor fi organizate mai multe ateliere de creație.
Ziua Universală a Iei este sărbătorită, în fiecare an, pe 24 iunie, pentru a promova cămașa din pânză cu broderii impresionante, care amintește de lada cu zestre a bunicii. Bluza tradițională românească este celebrată de români odată cu Sânzienele și cu Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul.
Pentru a arăta cât de mult o prețuiesc, oameni din peste 50 de țări din lumea întreagă îmbracă ia în această zi de sărbătoare. Popularitatea iei românești a crescut atât de mult, încât vedetele internaționale au început să o poarte ca ținută în tendințe.