Luni dimineaţa, la Sucursala Iernut, un angajat şi-a pierdut viaţa din motive medicale. Un salariat al Sucursalei Iernut, în vârstă de 56 de ani, şef de echipă la formaţia de întreţinere armături, lucra în camera vanelor de lângă turnul de răcire împreună cu alţi colegi, când s-a simţit rău.
Nu au existat probleme de natura tehnică în incinta unde își desfăşurau aceştia activitatea. Colegii i-au acordat primul ajutor şi au alertat imediat asistenta medicală şi un echipaj SMURD s-a prezentat de urgenţă la faţa locului. Salariatul era luat în evidenţa medicală cu probleme cardiace, având programare la medicul cardiolog pe data de 28 mai.
Pacientului i s-au făcut procedurile de resuscitare, fără a răspunde însă la stimuli. Din păcate, deşi au fost depuse toate eforturile de către personalul medical, acesta nu a mai putut fi salvat. “Compania Romgaz este alături de familia îndurerată, asigurând-o de tot sprijinul şi transmite în aceste momente de doliu, sincere condoleanţe”, se arată într-un comunicat al Romgaz Mediaș.
FOTO – Arhivă
Un angajat Romgaz a decedat la locul de muncă
Dan Fleșeriu, după primul meci al finalei campionatului: ”Atitudinea noastră în apărare ne-a ucis pur și simplu”
Antrenorul principal al lui CSU Sibiu s-a arătat dezamăgit de atitudinea elevilor săi din cea de-a doua repriză a meciului I cu Oradea (87-89), din finala Ligii Naționale de Baschet Masculin. Dan Fleșeriu a spus că partida s-a pierdut în sfertul III, dar că speră ca jucătorii săi să își regăsească atitudinea care a dus echipa pe primul loc în campionat și în finala competiției. ”Am făcut o mulțime de greșeli. Am jucat mult prea lent față de ceea ce facem noi de obicei. Au fost două reprize total diferite. Pentru noi, a doua repriză a fost ceva de neînțeles. Atitudinea noastră în apărare ne-a ucis pur și simplu. Am pierdut sfertul III cu 16 puncte și nu am fost în stare să facem o apărare suficient de bună, chiar dacă am fi avut probleme cu faulturile. Oradea a răspuns mult mai bine în sfertul III și cred că acolo am pierdut meciul. În sfertul IV tot a trebuit să venim din urmă, iar rezultatul de minus două puncte aproape că nu este realistic. Îi felicit pe cei de la Oradea. Au făcut un meci bun, iar noi ne pregătim în momentul acesta pentru meciul următor. Sperăm ca în 48 de ore să regăsim atitudinea care ne-a adus pe primul loc și care ne-a adus în finală”, a declarat Fleșeriu.
Sportivii de la Temerarul au câștigat 3 medalii în Austria
Judokanii sibieni au participat în această lună la o competiție în ”țara valsului”. Sportivii pregătiți de Ionel Chioveanu au luat startul la Turneul Internațional Judo Zelweg și au avut o comportare bună, reușind să cucerească trei medalii în competiție. Dan David, Alexandra Stancu și Fabian Dascălu au fost cei ce au reușit să urce pe podiumul de premiere al întrecerii. Fiecare a câștigat un bronz la categoria lor. În afara lor, Andrei Chioveanu și Florin Rotar au fost alți judoka care s-au remarcat, aceștia terminând pe poziția a cincea. La eveniment au fost prezenți peste 1000 de judoka, din 18 țări. CS Temerarul Sibiu a avut șase reprezentanți în concurs.

Cristian Achim: ”A fost un meci jucat într-o sală absolut fantastică”

Tehnicianul celor de la CSM Oradea și echipa sa au fost la înălțime în primul meci al finalei Ligii Naționale de Baschet Masculin. Aflați la a patra finala de campionat în formula cu Achim pe bancă, orădenii au început excelent câștigând în Sala Transilvania cu 89-87 și au 1-0 la general. Cristian Achim a fost mulțumit de evoluția elevilor săi, spunând că meciul a fost unul cu două reprize diferite, în a doua, jucătorii reușind să controleze meciul fizic și nu au mai dat voie acelor recuperări ofensive ale lui CSU, care au fost în prima repriză la un nivel mai mare. Antrenorul a ținut să laude încă o dată publicul sibian și modul cum aceștia își încurajează echipa, spunând că îi place să vină la Sibiu tot timpul, chiar dacă este adversar al ”vulturilor”. ”Ca să poți să bați Sibiul în această sală trebuie să ai ceva (n.r. aruncările de 3 puncte și procentaj bun la libere) pentru că ei sunt foarte energici, sunt motivați tot timpul și publicul îi motivează. A fost un meci demn de o finală. Sigur, cu greșeli generate de presiunea momentului pentru ambele echipe. De asemenea a fost un meci jucat într-o sală absolut fantastică. Întotdeauna mi-a plăcut să vin la Sibiu, chiar dacă sunt adversar. Meciul a avut două reprize, practic. În sensul în care Sibiul ne-a dominat în prima categoric. În repriza a doua, în schimb am reușit noi să controlăm meciul fizic și nu am mai dat voie acelor recuperări ofensive, mult prea multe din prima repriză să se transforme în coșuri ușoare, chiar dacă au fost și în a doua repriză. De asemenea, ne-am îmbunătățit un pic aruncările de trei puncte, în repriza a doua. Aș dori să îmi felicit jucătorii. Știți foarte bine, indiferent cine ar fi câștigat, finala nu este jucată și se termină doar în momentul când o echipă va face trei victorii. Vom rămâne foarte concentrați și sper să facem un joc bun și în meciul doi”
Hoț de mașini la 19 ani. Un tânăr din Sibiu a fost prins de polițiști fără permis, la volanul mașinii furate
Polițiștii sibieni au reușit să rezolve un caz de furt de mașină, după ce, la sfârșitul săptămânii trecute, un sibian a reclamat poliției faptul că, în perioada 22 – 23 mai, persoane necunoscute i-au furat autoturismul parcat în municipiul Sibiu, pe strada Negoveanu.
În urma activităților de verificare efectuate, în ziua următoare, în jurul orei 18, în municipiul Sibiu, în zona Podului Gării, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Sibiu au depistat autoturismul în cauză, la volan fiind descoperit un tânăr în vârstă de 19 ani, domiciliat în satul Șoroștin, acesta fiind bănuit că ar fi sustras autoturismul, conducându-l pe raza municipiului Sibiu, deși nu are permis de conducere.
“În cauză s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de furt în scop de folosință și conducere fără permis, tânărul fiind reținut 24 de ore pe bază de ordonanță.
Acesta a fost prezentat instanței, iar judecătorul de drepturi și libertăți a dispus arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.
Cercetările continuă la nivelul Serviciului de Investigații Criminale Sibiu”, a spus Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Sibiul și trei localități din județ, fără curent electric
Pentru efectuarea unor lucrări programate, se va întrerupe furnizarea energiei electrice, după cum urmează:
MARTI 28 MAI
- între orele 8-14 în SIBIU strada A. COTRUS, I. ALBABEI, D. CANTEMIR, IRIMIE, BELDICEANU, SACEL.
- între orele 9.30-16 în DUMBRAVENI strazile HOREA, CLOSCA, PANDURILOR, N. BALCESCU, GHE. DOJA.
MIERCURI 29 MAI
- între orele 9-17 în CHIRPAR.
- între orele 9.30-16 în DUMBRAVENI strazile C. VODA, DIGULUI, N. PUSCAS.
JOI 30 MAI
- între orele 8-16 în DARLOS strada MOARA DE APA.
În cazul apariţiei unor situaţii neprevăzute, lucrările pot fi reprogramate.
Informaţii actualizate despre întreruperile programate sunt disponibile şi pe pagina de web a societăţii: www.sdeets.ro rubrica „Întreruperi programate – SDEE Sibiu” sau la „Call Center”, telefon 0800-801-929.
Week-end plin de șoferi prinși băuți la volan
Trei șoferi au fost prinți băuți la volan de polițiștii sibieni. Sâmbătă dimineața, pe Calea Șurii Mari din municipiul Sibiu, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus de către un sibian în vârstă de 51 de ani. La testarea alcoolscopică a bărbatului a rezultat o concentrație de 0,94 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, pe numele șoferului întocmindu-se dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului
Duminică, pe Șoseaua Alba Iulia din municipiul Sibiu, polițiștii rutieri au depistat un bărbat în vârstă de 27 de ani, din Gura Râului, în timp ce conducea un moped deși nu deține permis de conducere, mopedul fiind neînregistrat sau neînmatriculat. În plus, la testarea alcoolscopică a persoanei în cauză a rezultat o concentrație de 0,28 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. Pe numele șoferului s-a deschis dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.
Luni dimineața, pe strada Abatorului din municipiul Sibiu, polițiștii rutieri au depistat un alt șofer aflat sub influența alcoolului. În urma testării alcoolscopice a sibianului în vârstă de 28 de ani, aflat la volanul unui autoturism, a rezultat o concentrație de 0,84 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. În cauză s-a întocmit dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Înfrângere pentru CSU în primul joc al finalei Ligii Naționale
Revenirea în finala Campionatului Național de Baschet Masculin, seniori, după 20 de ani nu a fost cum se așteptau fanii sibieni. CSU a pierdut jocul inaugural, 87-89 în fața campioanei României în exercițiu, CSM Oradea. Este al doilea succes al bihorenilor în Sala Transilvania, din acest sezon, precedenta victorie fiind reușită tot la această diferență. ”Vulturii” au jucat foarte bine în prima repriză. Ei au câștigat ambele sferturi, 22-18 și 21-17, intrând la cabine în avantaj, 43-35. Sfertul III, cel în care echipa lui Dan Fleșeriu a fost cea mai bună formație în ultimii doi ani, nu a fost deloc unul reușit pentru galben-albaștrii. Bihorenii au dominat total în ambele faze, gazdele au ratat continuu și au greșit la câteva faze, iar Oradea a pus 30 de puncte pe tabelă, cu 16 mai multe decât CSU. Astfel, s-a intrat în ultimele zece minute cu scorul de 57-65 în favoarea jucătorilor antrenați de Cristian Achim. În sfertul 4, oaspeții au menținut avansul de opt puncte până cu un minut înaintea finalului. Sfârșitul partidei a fost incredibil, Hardy, slam dunk, Tamulis, aruncare reușită de trei puncte cu 11 secunde rămase și Philmore, alte trei puncte de la distanță au adus CSU la un punct de Oradea, 87-88, cu patru secunde până la fluierul arbitrului. La ultima fază, Richards a transformat o liberă, iar Cooper nu a putut marca de la un coș la celălalt și s-a terminat 87-89, în favoarea bihorenilor. Aceștia conduc 1-0 la general. CSU a pierdut avantajul terenului propriu și este obligată să câștige jocul 2, de miercuri, pentru a mai spera la obținerea trofeului.
FC Hermannstadt a pierdut la Voluntari după un nou meci slab în deplasare

Echipa sibiană a rămas pe loc retrogradabil și după penultima etapă a play-out-ului. FC Hermannstadt nu a profitat de eșecul Dunării Călărași, de pe teren propriu cu Gaz Metan (0-1) și a pierdut în deplasare, la Voluntari. Ilfovenii s-au impus cu 2-1 după reușitele lui Gabriel Deac și Doru Popadiuc, respectiv Juvhel Tsoumou. Primele cincisprezece minute au fost mai bune pentru sibieni, care și-au creat două faze din două cornere, însă scorul a rămas 0-0. Imediat, Gabi Deac a deschis scorul pentru FCV, după un voleu cu latul, iar repriza s-a încheiat 1-0, fără a mai fi ocazii.
Partea secundă a început tot cu Voluntariul în atac. Gabi Deac a avut șansa de a face dubla, după o acțiune frumoasă în careu, însă a ratat ținta din opt metri. În minutul 50, lucrurile au devenit și mai rele pentru sibieni, Offenbacher fiind eliminat după un fault la Laidouni. Aflați cu un om în plus, jucătorii lui Bergodi au pasat mult, iar Deac și-a încercat șutul pentru a treia oară, însă Căbuz a fost la post și a respins. FCH a reușit egalarea în minutul 75, după o centrare splendidă a lui Mățel și o reluare excelentă cu capul a lui Juvhel Tsoumou. Șapte minute s-au putut bucura fanii lui FCH de 1-1, deoarece Adrian Bălan l-a găsit magistral pe Popadiuc și acesta nu l-a iertat pe Căbuz făcând 2-1 și stabilind scorul final, în ultimele treisprezece minute nemaifiind nicio ocazie. Cristiano Bergodi a fost extrem de inspirat în schimbările efectuate, Laidouni și Bălan fiind printre cei mai buni fotbaliști de pe teren, din momentul când au fost introduși în joc. După acest rezultat, FC Voluntari face 30 de puncte și și-a asigurat rămânerea pentru încă un sezon pe prima scenă a fotbalului românesc. FC Hermannstadt rămâne la un punct de locul de baraj ocupat de Dunărea Călărași. Astfel, în ultima etapă, pe stadionul Municipal, cele două formații se vor bate pentru baraj.
ALEGERI 26 MAI: Rezultate provizorii – ORA 18.00: PSD și USR+PLUS, umăr la umăr, la 22%
Cele două partide de pe locurile doi și trei, PSD și Alianța 2020 USR+PLUS se află în acest moment, după numărarea voturilor de pe procesele verbale din 412 secții din străinătate și 18729 secții din România, la o diferență de sub 30.000 de voturi, la un procentaj ce depășește puțin 22%.
În cazul în care USR reușește să mai adune din ultimele procese verbale, circa 30 de secții de votare, mai mult de 30.000 de voturi, PSD va coborî pe locul al treilea, o poziție pe care n-a mai ocupat-o la niciun scrutin din istoria democratică a României. În același timp, partenerii de alianță, ALDE, rămân în afara Parlamentului European, cu un procent de puțin peste 4%, fără să fi primit un număr prea mare de voturi.
De remarcat și faptul că PMP, partidul fostului președinte Traian Băsescu, și-a îmbunătățit ușor rezultatul, asigurându-și un loc în Parlamentul European. Același lucru se poate spune și despre partidul fostului prim-ministru Victor Ponta, care se situează undeva între 6 și 7 procente, cu cel puțin un mandat.

Liviu Dragnea, încarcerat la Penitenciarul Rahova în huduielile bucureștenilor
Liviu Dragnea, președinte al Camerei Deputaților, președinte PSD, a fost încarcerat la Penitenciarul Rahova, după momente dramatice, cu români care au huiduit mașinile ce au plecat de la domiciliul politicianului, cu urmăriri ca-n filme prin București, cu mașini de diversiune și cu reacții virulente ale bucureștenilor în fața penitenciarului.
Nu cu mult timp în urmă considerat cel mai puternic om din România, Liviu Dragnea și-a încheiat cariera politică îngenunchiat, ascunzându-se de fotografi și de cetățeni, dus la Rahova, unde va trebui să fie supus unui control amănunțit, specific condamnaților, și să intre în carantină. Exact în momentele în care mașina cu Dragnea intra pe porțile de la renumita pușcărie Rahova, Viorica Dăncilă, înconjurată de o serie de lideri PSD, anunța că nu demisionează și vorbea despre unitatea partidului.

Liviu Dragnea a fost condamnat de Înalta Curte de Justiție și Casație la 3 ani și jumătate în dosarul angajărilor fictive de la Protecția Copilului Teleorman, dosarul care i-a creat porecla de politician care a furat de la copii. Înalta Curte a menținut pedeapsa dată de instanța de fond, pe baza unor probe considerate de juriști indubitabile, inclusiv mărturii ale altor persoane vinovate. Probabil că instanța va trebui să decidă și în cazul pedepsei de 2 ani cu suspendare, care ar putea să-i aducă un spor la actuala pedeapsă.
Liviu Dragnea este al doilea președinte al PSD, și în același timp al doilea președinte al Camerei Deputaților, care își încheie cariera la pușcărie, în urma unei condamnări pentru corupție, după Adrian Năstase, condamnat în 2012 și 2014 în două dosare diferite.
https://sibiu100.ro/featured/166210-liviu-dragnea-condamnat-la-3ani-si-sase-luni-de-inchisoare-cu-executare/


