O donație impresionantă de materiale educaționale în limba germană pentru școlile din Sibiu și din țară a fost făcută de editura „Veritas” din Austria. Instituția a donat 27.093 de cărți și materiale educaționale pentru școlile din Sibiu și din țară prin intermediul Departamentului de Pregătire a Personalului Didactic – linia germană din cadrul Facultății de Științe Socio-Umane din Sibiu. Cărțile și caietele însoțite de CD-uri vor fi distribuite cadrelor didactice din școli cu sprijinul unei rețele de parteneri implicați din comunitatea sibiană.
Donația este rezultatul unui proiect de mobilitate profesională Erasmus + care a contribuit la dezvoltarea unor relații solide și durabile cu parteneri din Austria. În 2016, 30 de învățători și profesori austrieci au avut ocazia să asiste la orele de predare în limbă germană la câteva școli din Sibiu.
Donația este coordonată de Liane Iunesch, conferențiar universitar la Facultatea de Științe Socio-Umane din Sibiu care se va ocupa de distribuirea resurselor educaționale cu sprijinul Comisiei pentru Educație a Forumului German din Sibiu și al Clubului de Afaceri German.
„Am primit o gamă variată de materiale didactice pentru clasele I-VIII pe care cadrele didactice de la secția germană le pot folosi pentru a construi experiențe de învățare interactive la clasă, care să le stimuleze creativitatea elevilor și să le dezvolte abilități esențiale. Am fost plăcut surprinși încă o dată de generozitatea editurii “Veritas”, dar și de promptitudinea cu care s-a mobilizat voluntar o rețea de parteneri din Sibiu. Având în vedere dimensiunea donației, am avut nevoie de tot sprijinul pentru depozitarea, organizarea și distribuirea materialelor primite. Am reușit deja să împărțim cu ajutorul voluntarilor o parte cărțile și caietele primite în județul Sibiu și vom continua să distribuim materialele educaționale și în restul țării profesorilor interesați”, precizează Liane Iunesch, coordonatoarea proiectului”, spune coferențiarul.
Donație impresionantă de materiale educaționale în limba germană
Biletele pentru primele două meciuri din Finala Ligii Naționale s-au vândut
Interes uriaș la Sibiu pentru prima finală de Campionat Național a lui CSU Sibiu, după 20 de ani de la ultimul titlu cucerit. Biletele s-au epuizat foarte rapid, astfel încât meciul I și meciul II dintre CSU Sibiu și CSM Oradea se vor juca cu casa închisă. Se anunță o atmosferă incredibilă în Sala Transilvania, fanii ”vulturilor” fiind gata să facă totul pentru a-și ajuta echipa să facă eventul în ediția 2018-2019 a Ligii Naționale de Baschet Masculin. În 27 mai jocul inaugural al finalei va începe la ora 18,00, iar în 29 mai, de la ora 19,00. Toate partidele din ultimul act al competiției vor fi transmise în direct pe Digi Sport.
FC Hermannstadt a căzut pe loc retrogradabil
Echipa sibiană a urmat exemplul Dunării Călărași și a avut două etape groaznice cu echipele moldovene, Politehnica Iași și FC Botoșani. Jucătorii lui FCH au făcut două partide extrem de slabe, în care au câștigat doar un punct norocos și aceste rezultate i-au adus în postura de prima retrogradată, cu două runde înainte de finalul sezonului competițional 2018-2019. De prestația fotbaliștilor lui Vasile Miriuță au profitat tocmai jucătorii din Călărași, ce au urcat la un punct peste FCH și pot profita cei ai Voluntariului, care se pot duce la șase puncte de sibieni, în cazul în care se vor impune în această seară, la Mediaș.
Clasament play-out:
- Dinamo București – 42 puncte
- Gaz Metan Mediaș – 39 puncte
- FC Botoșani – 38 puncte
- Politehnica Iași – 31 puncte
- FC Voluntari – 27 puncte
- Dunărea Călărași – 25 puncte
- FC Hermannstadt – 24 puncte
- Concordia Chiajna – 16 puncte
Pentru alb-roșii urmează două etape cruciale în care trebuie să obțină minim trei puncte ca să spere la a prinde la locul de baraj. FC Hermannstadt va juca pe terenul Voluntariului, iar în ultima etapă va primi vizita Dunării Călărași.
După 20 de ani, Sibiul trăiește Finala în galben și albastru
În august 2018, BC CSU Sibiu deschidea Festivalul Medieval, avându-i pe toți jucătorii îmbrăcați în ”mușchetari”. Pe moment a părut o acțiune amuzantă, de imagine, dar astăzi ne putem da seama că în aceea seară baschetul sibian a început să rescrie într-un stil propriu romanul ”După 20 de ani” al lui Alexandre Dumas. Nu a fost vorba de săbii, pelerine sau de pălării ci de acea stare de spirit aparte, cu dor de 1999. De-a lungul sezonului, nu doar lotul s-a legat, ci și valorile care au ținut mereu CSU la loc de cinste în Sibiu și speranța vie. ”Toți pentru unul, 1 pentru toți” a devenit dintr-o lozincă un ”mod de lucru” iar unitatea dintre club, oraș și fani i-a readus pe ”vulturi”, după 20 de ani, în frumoasa și onoranta postură de a juca din nou cu trofeul pe masă. Galben-albaștrii sunt în Finală și își doresc ca suporterii lor cu ”inimi galben-albastre” să se bucure de ea.
Apel la Fair-play
Baschetul va fi la înălțime, cele două echipe făcând o propagandă fantastică Ligii Naționale în toate meciurile jucate în acest sezon, din campionat sau în Finala Cupei României. ”Suntem siguri că de meciurile care vor avea loc la Sibiu și Oradea se vor bucura atât fanii celor două echipe cât și suporterii neutri din toată țara, care iubesc baschetul. Prin urmare, facem un apel la Fair-Play și prietenie, la sală, dar și în mediul online, întrucât, indiferent de tensiunile din trecut, trebuie să înțelegem momentul extraordinar în care ne aflăm, munca jucătorilor celor două echipe și implicarea antrenorilor, managementului și a partenerilor de-a lungul întregului sezon, din dorința de a produce un moment de bucurie și mândrie pentru suporteri! Cea mai bună echipă va învinge pe teren la capătul acestei finale, dar ambele merită aplauze și respect de la primul meci și până la cel din urmă”, au spus oficialii CSU Sibiu.
Surprize pentru fanii lui CSU
Fiind un moment festiv, CSU Sibiu a pregătit mai multe surprize pentru fanii care vor călca pragul Sălii Transilvania la meciurile 1 și 2, din 27 și 29 mai. Frumoasa sibiancă, Arias va mixa pentru Kevin Hardy, colegii lui și suporterii celei mai iubite echipe din orașul nostru. Aceasta a mixat de-a lungul timpului la Untold și Neversea. ”Vulturii” își doresc să fie la înălțime și de aceea îi aduc alături pe artiștii trupei ”Pe Picioroange”, Carmen Stroia și Liviu Bledea, reveniți după un lung turneu în Statele Unite. Pe lângă muzică, dansul nu lipsește nici de această dată. CSU Sibiu Dancers by Fantasy Dance vor înveseli din nou atmosfera între sferturi, în timp ce alte momente spectaculoase de street dance vor fi pregătite de echipele de performanță ”Young Till Death” și ”Iron Kids”, din cadrul studioului Kolorat Dance din Sibiu.
În Fan-Zone va fi un Fan Shop, face-painting, tatuaje temporare cu Finala și CSU, un photo-corner cu un decor dedicat Finalei și Insula Naturo Juice. Totodată, în timpul meciului se va organiza concursul ”Shoot & Win” pentru spectatori. Pentru aceste meciuri, clubul va amenaja o zonă VIP pe parchet, cu catering inclus și alte surprize pentru posesorii acestor tichete.
Studio ”După 20 de ani”
În 27 mai jocul inaugural al finalei va începe la ora 18,00, iar în 29 mai, de la ora 19,00. Toate partidele din Finala Ligii Naționale de Baschet Masculin vor fi transmise în direct pe Digi Sport. În primul meci, cu o oră și jumătate înainte, finala va fi deschisă pe pagina de Facebook a clubului sibian cu studioul ”După 20 de ani”. Sebastian Munteanu va fi moderatorul unui dialog de 20 de minute, care va prefața meciurile 1 și 2, amintind totodată de cele întâmplate în 1999. Acest proiectest e sprijinit de Livestream România. ”Așadar, aveți toate motivele să veniți la meciuri și să îi susțineți pe băieți în ultimul act al acestui sezon! După 20 de ani, scriem împreună o pagină de istorie pentru CSU, dedicată generațiilor de fani cu inimi galben-albastre”, au mai spus oficialii sibieni.
Peste 750 de specialiști în psihiatrie vor fi la Sibiu, la sfârșitul lunii mai
În perioada 29 mai – 1 iunie, la Sibiu are loc cea de-a VII-a ediție a Congresului Naţional de Psihiatrie 2019, cu participare internațională, cu tema „Sănătate mintală și psihiatrie: tradiții, provocări și perspective”.
Congresul va fi prezidat de prof. dr. Cătălina Tudose, președintele Asociaţiei Române de Psihiatrie şi Psihoterapie (A.R.P.P.), iar la Sibiu vor fi prezenți profesionişti care activează în domeniul sănătăţii mintale: psihiatri, psihologi, asistenţi sociali, sociologi, antropologi și studenţi.
Lucrările congresului se vor desfăşura la Hotel Ramada (Strada Emil Cioran, nr. 2), unde timp de 4 zile, în 3 săli de conferințe, cei peste 750 de participanți vor avea oportunitatea de a participa la un maraton științific complex. Sesiuni plenare, simpozioane, cursuri, workshop-uri, sesiuni de comunicări orale și e-postere vor fi susținute de peste 60 de conferențiari de prestigiu, atât din România, cât și din străinătate. În cadrul congresului va avea loc și Forumul A.R.P.P. cu tema „Proceduri medicale în psihiatria românească între necesități și constrângeri”.
„În condițiile înregistrării unor valori îngrijorător de crescute ale morbidității prin boli psihice ca și ale costurilor plătite de societate, ne dorim o întâlnire fructuoasă a profesioniștilor interesați în exercitarea cu demnitate a acestei frumoase profesii și în promovarea drepturilor cetățenilor români la diagnostic, la tratament, la reabilitare și nu în ultimul rând la prevenția suferințelor psihice”, a declarat prof. dr. Cătălina Tudose, președintele A.R.P.P. și președintele Congresului Național de Psihiatrie.
Necesitatea înființării unui departament dedicat tinerilor specialiști, aspecte legate de educația academică a medicilor din țară cu propuneri de îmbunătățire a acestui proces, nevoi și particularități ale comunicării A.R.P.P. cu instituțiile guvernamentale, organizațiile de pacienți, mass-media, justiția și, nu în ultimul rând, cu specialiștii din alte domenii sunt doar câteva din temele abordate în cadrul congresului.
Holograf și Ioana Ignat vor concerta de Ziua Mediașului
Medieșenii sunt așteptați la două super concerte weekendul următor. În seara zilei de 2 iunie, în Piața Corneliu Coposu din municipiu vor concerta Holograf și Ioana Ignat cu ocazia Zilei Mediașului, manifestare care este organizată începând de anul trecut.
Pentru primul week-end al lunii iunie, municipalitatea a pregătit o serie de evenimente culturale și artistice pentru a marca Ziua Mediașului.
Prima atestare documentară a Mediașului datează din 3 iunie 1267. Municipiul de pe Târnava Mare este al doilea oraș ca mărime din județul Sibiu. Conform recensământului efectuat în 2011, populația municipiului Mediaș se ridică la 47.204 locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră 55.153 de locuitori.
Este un centru important de exploatare a gazului metan (din anul 1900). În secolul al XIX-lea, vechile centre meșteșugărești s-au transformat în fabrici și s-au produs aici primul cristal și primul email românesc.
Lucrări de reabilitare pe drumurile Gura Râului – Orlat și pe drumul Orlat – Jina, de 1,5 milioane de euro
Consiliul Județean Sibiu a anunțat că va începe reabilitarea mai multor tronsoane pe trei drumuri județene afectate de calamități. A fost dat ordinul de începere a lucrărilor pentru proiectare și execuție.
Firmele care au primit contractele de reabilitare a drumurilor județene DJ 106J și DJ 106 E, pe mai multe tronsoane, vor începe lucrările de reparații și ar trebui să le finalizeze până în luna octombrie, după cum spune Consiliul Județean.
Este vorba despre trei obiective de investiții ale CJ:
– ”Consolidare drum județean DJ 106 J, intersecție DJ 106 A Gura Râului-Orlat, între km 0+000 – 4+900”. Contractul, în valoare de 2.809.813,87 lei cu TVA, a fost încheiat cu SC GG Tehnic Proiect SRL din Sibiu.
-”Reabilitare a drumului județean DJ 106 E, km 45+400, km 45+550, km 46+850, km 47+450, km 47+700”. Contractul a fost semnat cu SC Prompt VSP SRL din Cluj-Napoca și se ridică la 2.445.040,03 lei fără TVA
– ”Refacere drum județean DJ 106 E, Cristian-Orlat-Săliște-Jina-lim.jud.Alba, între localitățile Sibiel și Jina”. Contractul a fost încheiat cu SC Prompt VSP SRL și este în valoare de 1.762.104,81 lei fără TVA.
Termenul de finalizare a serviciilor de proiectare și execuție pentru toate cele trei contracte este de 5 luni (o lună pentru proiectare și patru luni pentru execuție), iar cheltuielile cu cele trei investiții depășesc 7 milioane lei (circa 1,5 milioane de euro).
Sibiul are două noi sensuri unice în centru
Începând cu data de 23 mai, Sibiul va avea două noi sensuri unice pe două străzi. Este vorba despre strada Tursimului și despre strada Onisifor Ghibu. Reprezentanții Primăriei spun că măsura a fost luată în contextul mutării sediului Direcției Fiscale Locale și a Poliției Locale pe strada Turismului. Se urmărește, astfel, o mai bună sistematizare a traficului în zona acestui sediu.
Primăria anunță că pe strada Turismului, pe tronsonul dintre strada Lânii și strada 16 februarie se va circula în continuare în dublu sens, dar pe tronsonul dintre strada 16 februarie și șoseaua Alba Iulia se va circula în sens unic, dinspre strada Lânii spre șoseaua Alba Iulia. Pe strada Onisifor Ghibu se va circula în sens unic, dinspre șoseaua Alba Iulia spre strada Charles Darwin.
Șoferii sunt rugați să circule cu atenție sporită în această perioadă de acomodare și să respecte semnificația indicatoarelor rutiere. Poliția Locală va fi prezentă în zonă cu echipaje pentru a facilita trecerea la noul sistem de circulație.
Sondaj surprinzător realizat de IMAS pentru Europa FM: PSD aproape de locul al treilea, cu 21%
Ultimul dintre sondajele de opinie având subiect alegerile de duminică a fost realizat de IMAS la cererea Europa FM, cu doar patru zile înainte de ziua votului. Rezultatele arată un declin vertiginos al PSD, până spre cota de 20%, cotă de care se apropie Alianța 2020 USR PLUS.
Cel mai recent sondaj de opinie dintr-o serie mai lungă realizată de IMAS la cererea Europa FM, având ca subiect alegerile europarlamentare, arată o distanțare surprinzătoare a PNL de PSD, partidul social democraților având o pierdere de electorat de câteva procente bune. PSD ar lua, potrivit sondajului, 21,1% voturi, în timp ce PNL ar primi 28,5%. Este cea mai mare diferență dintre cele două partide, în favoarea liberalilor, din această campanie electorală. În plus, Alianța 2020 USR PLUS a urcat vertiginos aproape de 20 de procente, fiind la un pas să depășească PSD.
Celelalte două partide semnificative, ProRomânia și ALDE, au aproape de 10 procente, cu precizarea că este primul sondaj în care partidul lui Victor Ponta îl depășește pe cel al lui Tăriceanu.
O revenire interesantă are și partidul lui Băsescu, PMP, care în acest sondaj trece de pragul electoral, cu peste 6 procente. În schimb, UDMR pare că nu mai are nicio șansă să prindă pragul pentru a-și trimite un deputat în Parlamentul European. În prezent, maghiarii din România au doi eurodeputați.
Sondajul IMAS, realizat la comanda Europa FM, a fost facut între 2 și 20 mai, prin telefon. Au raspuns 1.010 persoane cu vârsta de peste 18 ani. Eroarea sondajului este de +/- 3,1%.
Sondajul a avut și întrebări legate de alegerile prezidențiale din toamnă. Rezultatele arată o ușoară creștere pentru Klaus Iohannis, 43,5%, urmat de Călin Popescu Tăriceanu (19,8%) și Dacian Cioloș (13%). Liviu Dragnea coboară cu 1,7% față de luna aprilie, având doar 7,0% din opțiunile de vot, după cum reiese din sondajul realizat de IMAS.

Despre Neuropatia diabetică periferică cu dr. Iulia Roxana Muntean, medic specialist diabet zaharat, nutriție și boli metabolice – Clinica MISAN MED
Persoanele cu valori mari ale glicemiei pentru o perioadă lungă de timp au un risc important de a dezvolta neuropatie diabetică, leziune ce apare la nivelul tuturor nervilor. Predispuse să dezvolte această afecţiune sunt persoanele cu un control glicemic slab (cu valori glicemice mari pentru o perioadă îndelungată de timp), cu dislipidemie (nivelul colesterolului, trigliceridelor mare), hipertensivi şi supraponderali.
Iniţial bolnavul poate fi asimptomatic, în timp însă apar semne şi simptome cum ar fi durere, amorţeală sau furnicături în special la nivelul membrelor inferioare. Alţi factori care influenţează apariţia neuropatiei, vechimea diabetului (peste 10-15 ani), stilul de viaţă (fumatul, consumul de alcool, sedentarism), factorii genetici, factorii metabolici (alte afecţiuni asociate dislipidemie, hipertensiune arterială), factorii vasculari (lezarea vaselor sangvine ce deservesc nervii), factorii inflamatori/proinflamatori.
Cele mai frecvente semne şi simptome ale neuropatiei diabetice
- la nivelul membrelor, în special la cele inferioare: amorţeală, înţepături, arsura, durere, contracţii musculare, scăderea sensibilităţii, iniţial a celei termice şi dureroase, scăderea forţei musculare
- sistemul digestiv: greaţă, vărsături, balonare, diaree, constipaţie
- sistemul cardio-vascular: hipotensiune ortostatică (scăderea tensiunii arteriale la ridicarea din clino – în ortostatism însoţită de ameţeală, transpiraţii)
- sistemul renal: probleme la urinat
- probleme sexuale: disfuncţie erectilă, uscăciunea vaginului.
Neuropate diabetica periferică se mai numeşte şi neuropatia diabetică senzitivo-motorie sau simetrică. În cadrul acestei afecţiuni sunt afectate în special membrele inferioare şi cele superioare. Cel mai frecvent pacienţii prezintă:
- senzaţie de amorţeală
- scăderea sensibilităţii termice şi dureroase iniţial şi ulterior şi a celei tactile
- durere, furnicături, arsură, înţepături, durere ascuţită, crampe, sensibilitate extremă la atingerile uşoare.
Poate să apară slăbiciune musculară şi diminuarea/pierderea reflexelor osteotendinoase la nivelul călcâiului ducând în cele din urmă la deformări ale piciorului, deformarea degetelor piciorului numite „degetele ciocan” sau chiar prăbuşirea articulaţiei piciorului mijlociu („piciorul Chacot”).
La nivelul zonelor cu sensibilitate scăzută pot apare răni/leziuni ce pot trece neobservate, care se pot infecta. Netratată la timp infecţia poate afecta osul, în acest caz fiind necesară amputaţia.
Ce trebuie să facem?
Pentru testarea sensibilităţii nervoase sunt folosite anumite teste: testul diapazonului, pentru a evalua sensibilitatea vibratorie, testul cu monofilament pentru evaluarea sensibilităţii tactile şi la presiune, precum şi testul cu tip termul pentru evaluarea sensibilităţii termice. Odată diagnosticată neuropatia diabetică, cel mai important este prevenirea progresiei leziunii nervoase. Principala modalitate de prevenire a progresiei leziunii nervoase este controlul glicemic corespunzător. Iniţial unii pacienţi pot prezenta chiar o accentuare, înrăutăţire a simptomatologiei, atunci când vor obţine un control glicemic adecvat.
Tratament
Medicamentele frecvent folosite în tratamentul neuropatiei diabetice: acidul alfalipoic, benfotiamina, antidepresivele triciclice, anticonvulsivante: pregabalin, gabapentin, opioide. Examinarea piciorului joacă un rol important în cadrul tratamentului neuropatiei diabetice. Persoanele cu diabet şi mai ales cele cu neuropatie diabetică trebuie să-şi inspecteze şi să-şi îngrijească atent în fiecare zi piciorele. Fumatul agravează neuropatia diabetică şi creşte şi mai mult riscul de amputaţie. De aceea renunţarea la fumat joacă un rol foarte important în tratamentul neuropatiei diabetice.
MUNTEAN IULIA ROXANA – MEDIC SPECIALIST DIABET ZAHARAT, NUTRIŢIE ŞI BOLI METABOLICE
CONSULT GRATUIT PRIN CONTRACT CU CJASS
CLINICA MEDICALA MISAN MED SIBIU
Adresa: Strada Hipodromului Nr. 3B, Sibiu, România
Telefon:
+40 369 801 555
+40 269 245 516
+40 748 200 207
Fax: +40 369 801 805
E-mail:
[email protected]
[email protected]





