Unul dintre cei mai importanți jucători ai Gazului Metan și-a prelungit contractul cu formația de pe malurile Târnavei Mari. Nasser Chamed va îmbrăca încă doi ani tricoul Gazului Metan. Mijlocașul originar din Insulele Comore și-a prelungit înțelegerea cu formația pregătită de Edward Iordănescu. Astfel, acesta a semnat un contract valabil pentru încă două sezoane.
Fetiță de 8 ani, accidentată în timp ce traversa regulamentar
Accident rutier, marți după amiaza, la ieșirea din Cristian spre Săliște. O fetiță de 8 ani, localnică, angajată regulamentar în traversarea străzii, pe trecerea de pietoni, a fost acroșată de un autoturism care circula spre Sibiu condus de o femeie de aproximativ 50 de ani. Minora a fost rănită în urma evenimentului, ea suferind un traumtism la piciorul stâng. A fost transportată la Spitalul Luther pentru acordarea de îngrijiri medicale.
FOTO – Trafic alternativ în apropierea sensului giratoriu Veștem după ce două TIR-uri s-au tamponat
UPDATE – Traficul a revenit la normal în jurul orei 18.10.
Două TIR-uri s-au tamponat în urmă cu puțin timp pe Drumul Național 7, în apropierea sensului giratoriu de la Veștem. Potrivit polițiștilor rutieri, două TIR-uri care circulau pe direcția Vâlcea-Sibiu s-au tamponat față-spate. Nicio persoană nu a fost rănită. Traficul se desfășoară alternativ la această oră.
FOTO – Incubator nou pentru Secția Neonatologie a Spitalului Municipal Mediaș din donațiile oamenilor cu suflet
Începând de marți, Secția de Neonatologie a Spitalului Municipal Mediaș are un incubator nou-nouț pentru. Acesta a fost donat unității medicale medieșene în urma unui proiect derulat de către Clubul Rotaract Mediaș alături de Grupul Local Mămici, Pitici și Burtici, care au au demarat la finele anului trecut campania de strângere de fonduri intitulată Împreună pentru nou-născuții din Mediaș.
Campania și-a propus să strângă suma de 45.000 lei, care era necesară pentru achiziția unui incubator, a unui aparat de vizualizare vene și a unui detector de bilirubină. Acestea sunt destinate Secției de Neonatologie a Spitalului Municipal Mediaș.
Marți, incubatorul a fost donat Secției de Neonatologie, după ce au fost strânși deja 43.000 din cei 45.000 de lei propuși la începutul proiectului. Incubatorul a costat 30.000 de lei, iar restul banilor vor fi folosiți pentru achiziționarea unui aparat de vizualizare vene și a unui detector de bilirubină.
„Incubatorul a fost deja montat la Secția de Neonatologie a Spitalului Mediaș. Multumim din suflet tuturor celor care au susținut această campanie. Am reușit să adunăm 43.000 lei din cei 45.000 stabiliți. Urmează să achiziționăm și detectorul de bilirubină și aparatul de vizualizare a venelor. Joi, 16 mai 2019, avem un nou eveniment pentru a aduna și restul banilor. Vă mulțumim din suflet. Am demonstrat că suntem o comunitate unită și împreună reușim ceea ce ne propunem”, a spus Ina Lupu, inițiatorul campaniei.
Cinci locuri din Sibiu pe care nu trebuie să le ratezi
Sibiul este fără doar și poate unul dintre cele mai renumite orașe din România. Zeci de mii de turiști vin la Sibiu din toate colțurile planetei, pentru a descoperi cultura, istoria și tradițiile locale. Dacă vrei să descoperi Sibiul așa cum trebuie, iată o listă cu cinci locuri din Sibiu pe care nu trebuie să le ratezi, mai ales dacă ești la prima vizită în oraș. Ține minte că poți vizita aceste locuri fie într-o zi, fie în două sau mai multe, în funcție de timpul de care dispui.
- Piața Mare/Piața Mică
De departe cele mai cunoscute două obiective, aflate unul lângă celălalt, din întreg orașul sunt piețele Sibiului, respectiv Piața Mare și Piața Mică. Aici veți găsi cele mai frumoase clădiri din oraș, biserici, turnuri și muzee care vă vor încânta privirea și sufletul. Locurile sunt numai bune de pus în poze, așa că veți avea ocazia să plecați din piețele orașului cu amintiri de neuitat. Piețele sunt locații ideale și pentru a lua masa sau a bea o cafea, la unul dintre restaurantele sau cafenelele din incinta acestora.
- 2. Casino Continental Forum Sibiu
După o zi lungă de vizitare a orașului, e timpul pentru relaxare. Dacă ai ales să stai la un hotel din centrul Sibiului, unul dintre cele mai bune locuri de cazare este Continental Forum. Având camere spațioase și moderne, hotelul are un tarif bun per noaptea de cazare. Mai mult, în incinta hotelului se află și un casino, ideal pentru cei care vor să se destindă, dar nu și pentru a scăpa de agitație. Dacă aveți nevoie de puțină distracție la cazinou, dar într-o atmosferă mai restrânsă click aici pentru a descoperi cele mai bune oferte ale operatorilor online, înainte de un somn binemeritat. Să nu uităm nici de viața de noapte a Sibiului, din ce în ce mai renumită la nivel european, o altă posibilă variantă pentru cei care preferă să își încheie ziua cu o petrecere în club sau cu un cocktail la bar.
- 3. Turnul Sfatului
Dominând centrul Sibiului, Turnul Sfatului este locul în care cele două piețe ale Sibiului se unesc. Construit în secolul al XIII-lea, turnul ținea mai demult loc de intrare în cea de-a doua centură de fortificații a Sibiului. Nu doar că turnul este o clădire frumoasă și încărcată de istorie, însă puțini călători știu că poți urca în turn pentru o priveliște de ansamblu asupra orașului. Înarmați-vă cu încălțări comode și, după ce urcați cele șapte etaje, veți vedea Sibiul de sus în toată splendoarea lui.
- 4. Muzeul Brukenthal
De departe cel mai cunoscut obiectiv cultural din Sibiu, muzeul Brukenthal este locul în care veți găsi una dintre cele mai vaste colecții de artă din România. Fiind compusă din obiecte românești și de la artiști străini, la Brukenthal veți găsi, printre multe alte comori, “Car cu boi” al lui Nicolae Grigorescu, “Uciderea pruncilor” al lui Pieter Bruegel cel Bătrân și multe altele. Biletul de intrare este mai mult decât decent ca preț, iar întregul muzeu poate fi vizitat în cel mult o oră.
- 5. Muzeul Astra
La câteva minute de mers cu taxiul de centrul Sibiului se află muzeul Astra, unul dintre cele mai frumoase muzee în aer liber din România. O oază de liniște și verdeață, la Astra veți putea simți și intra în pielea românilor și cum au trăit aceștia în urmă cu zeci sau chiar sute de ani. Case tradiționale, mobilă de demult, construcții bătrânești, pe toate le puteți admira aici. În plus, locul în sine este foarte bine îngrijit, așa că veți putea să vă bucurați de o zi de relaxare la doar câțiva kilometri de aglomerația urbană.
Vasile Miriuță, despre meciul cu Dinamo: ”Avem nevoie de victorie mâine și împreună cu publicul sper să câștigăm”
Tehnicianul lui FC Hermannstadt este de părere că mâine, de la ora 18,15, pe stadionul Municipal din Sibiu echipa sa va întâlni cea mai bună formație din play-out, Dinamo București. Partida dintre reprezentanta orașului nostru pe prima scenă a fotbalului românesc și ”câinii roșii” se poate vedea în direct la Digi Sport 1. ”Vom întâlni cea mai bună echipă din play-out, după parerea mea. Au demonstrat-o și etapa trecută când i-au bătut fără drept de apel pe cei de la Mediaș. Noi venim după o victorie obținută cu greu să zic așa cu Chiajna, chiar dacă am avut multe ocazii până la urmă s-a terminat 1-0. O victorie muncită de băieți. Vreau să mulțumesc încă o dată publicului care a fost al doisprezecelea jucător. Sunt sigur că mâine vor fi alături de băieți și vor fi al doisprezecelea jucător pentru că avem nevoie de ei. Știu că vor fi momente mâine când vom suferi cu Dinamo, dar sper ca și în momentele acelea grele să fie alături de noi. Ca indisponibilități îl avem pe Tătar care este suspendat și pe Pârvulescu, care știm că are problema cu operația, în rest tot lotul este valid. Am mare încredere în băieți și mâine. Avem nevoie de victorie mâine și împreună cu publicul sper să câștigăm”, a declarat Vasile Miriuță.
Mircea Rednic, printre antrenorii de top în opinia lui Miriuță
Vasile Miriuță a mai adăugat faptul că odată cu venirea lui Rednic la Dinamo acesta a revitalizat echipa și a adus jucători buni. ”Îl respect mult pe Mircea Rednic. Venirea lui la Dinamo a fost de bun augur. A revitalizat echipa, a adus jucători buni. Părerea mea că la ora actuală dintre antrenorii români este în top 3. Au jucători de valoare, ca Nistor, Montini și Sorescu, dar încă o dată suntem pregătiți și gata să facem un meci mare”, a mai spus antrenorul lui FCH.
Legea radarelor: polițiștii sunt obligați să stea cu radarele-pistol la maxim 10 metri de mașina inscripționată
Proiectul de lege care reglementează modul în care sunt utilizate radarele poliției a fost votat într-o nouă formă de Parlament, după ce Curtea Constituțională a admis cererile președintelui Iohannis și a cerut modificarea textului. Principala modificare este eliminarea obligației de a avertiza prin panouri prezența radarelor.
Potrivit noii forme a legii adoptate de Parlament, radarul de tip pistol va fi utilizat doar la o distanță maximă de 10 metri de autovehiculele poliției rutiere fără însă ca acest lucru să fie semnalizat cu panouri. La reexaminarea legii de către Parlament, din proiect a fost eliminată acum prevederea prin care orice tip de radar ar fi trebuit presemnalizat prin panouri de atenționare. Președintele Iohannis a sesizat CCR privind o serie de neclarități în textul de lege, precum și necorelarea cu noile prevederi privind achitarea, din 2019, a amenzii la jumătate în termen de 15 zile sau faptul că măsurile nu conduc la creșterea siguranței pe drumurile publice, cum propuneau autorii legii. Curtea Constituțională a admis o parte din sesizarea șefului statului și a declarat proiectul neconstituțional.
”Dispozitivele mobile, de tip pistol, destinate măsurării vitezei se utilizează la o distanță maximă de 10 metri de autovehiculele care prezintă înscrisurile și însemnele distinctive ale poliției rutiere. Se interzice utilizarea dispozitivelor de măsurare a vitezei din autovehicule care nu prezintă înscrisurile și însemnele distinctive, de către polițiști care nu poartă uniforme,cu înscrisuri și însemne distinctive conform alin. (l) şi care nu sunt amplasate în locuri vizibile”, stabilește proiectul adoptat de Parlament.
Proiectul nu a fost susținut de Poliție și MAI, cele două instituții susținând că îi este îngrădită posibilitate de surprinde în trafic pe cei care înalcă legea. Proiectul în forma adoptată va fi transmis spre promulgare președintelui Iohannis, care poate retrimite, la rândul său, în Parlament, proiectul, cu noi observații.
Vulnerabilitate gravă la WhatsApp, care a permis instalarea de programe-spion prin simpla apelare
WhatsApp a descoperit un bug de securitate care permite folosirea funcției de apelare audio pentru instalarea de la distanță a unui spyware (program informatic care spionează și trimite informații).
Utilizatorii WhatsApp atacați erau lipsiți de apărare în fața programului, deoarece acesta se instala automat, indiferent dacă răspundeau sau nu la apelul audio. Simpla activare a protocolului permitea atacatorului să instaleze programul pe telefonul celui apelat. Compania WhatsApp spune că spyware-ul are amprenta unei companii cunoscute pentru dezvoltarea acestui tip de software pentru agenții guvernamentale. Speculațiile vorbesc despre firma israeliană NSO, care a spus că dezvoltă într-adevăr astfel de cod pentru clienții săi, însă modul în care acesta este folosit de clienți este în responsabilitatea acestora. Compania WhatsApp, care aparține Facebook, crede că au fost vizați anumiți utilizatori, nefiind vorba de un atac de amploare. Problema a fost rezolvată iar în acest moment aplicația nu mai este vulnerabilă la respectivul program spyware.
WhatsApp susține că a informat Departamentul de Justiție al Guvernului SUA și mai multe organizații pentru apărarea drepturilor civile.
Băut bine s-a urcat la volan și a distrus trei mașini
Aseară, în jurul orei 23:00, un sibian de 33 de ani a făcut praf trei mașini după ce s-a urcat băut bine la volan. Acesta conducea un autoturism pe strada Mașiniștilor și, la un moment dat, a pierdut controlul direcției de deplasare, a pătruns pe sensul opus și a intrat în coliziune cu un autoturism parcat pe partea stângă pe care l-a proiectat într-un alt autoturism parcat în apropiere.
Toate cele trei mașini implicate au fost avariate. Potrivit polițiștilor, la testarea alcoolscopică a celui aflat la volan a rezultat o concentrație de 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Sibianul a fost însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat două probe biologice în vederea stabilirii nivelului alcoolemiei în sânge, fiind întocmit dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Întreruperi de curent în Sibiu și Mediaș
Pentru efectuarea unor lucrări programate, se va întrerupe furnizarea energiei electrice, după cum urmează:
MIERCURI 15 MAI
· între orele 8.30-14.30 în MEDIAS strazile CALUGARENI, I. MANIU, POSADA, RASNOV, T. CIPARIU.
· între orele 8-14 în SIBIU strazile A. COTRUS, I. ALBABEI, D. CANTEMIR, IRIMIE, BELDICEANU, SACEL – partial.
VINERI 17 MAI
· între orele 8.30-14.30 în MEDIAS strazile POSADA, RASNOV, T. CIPARIU.
În cazul apariţiei unor situaţii neprevăzute, lucrările pot fi reprogramate. Informaţii actualizate despre întreruperile programate sunt disponibile şi pe pagina de web a societăţii: www.sdeets.ro rubrica „Întreruperi programate – SDEE Sibiu” sau la „Call Center”, telefon 0800-801-929.
O femeie din Ocna a condus fără permis și a intrat într-un tir
O femeie de 41 de ani din Ocna Sibiului s-a urcat la volanul unei mașini deși nu deținea carnet de conducere și a intrat cu mașina într-un ansamblu tir. Accidentul a avut loc ieri, 13 mai, în jurul orei 14:00, pe raza localității Slimnic.
Femeia a pătruns dintr-o parcare pe strada Principală fără să acorde prioritate și a intrat în coliziune cu tir-ul condus regulamentar de un tânăr în vârstă de 23 de ani, din județul Alba. Din fericire, au fost înregistrate doar pagume materiale.
În urma verificărilor făcute de polițiștii ajunși la fața locului s-a stabilit că femeia nu deține dreptul de a conduce. I s-a întocmit astfel, dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.
„Barometrul de opinie”, comandat de Academia Română, îl dă pe Iohannis favorit la prezidențiale. Instituția contestă însă acest sondaj
INSCOP, institut de sondare a opiniei publice, a dat publicității un sondaj de opinie având ca temă alegerile prezidențiale din acest an, dar și pe cele europarlamentare. Sondajul confirmă celelalte sondaje apărute pe piață, dar Academia Română, creditată de INSCOP ca fiind instituția care a comandat sondajul, contestă că a cerut acest sondaj.
”Un asemenea sondaj cu tentă electorală, apărut în plină campanie electorală, nu a fost niciodată comandat de Academia Română”, a transmis Academia Română, refuzând să-și asocieze numele cu acest sondaj. De fapt, sondajul a fost comandat de in institu din subordinea Academiei, Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale ”Ion I.C. Brătianu”.
Potrivit Barometrului de opinie publică realizat de INSCOP Research, rugaţi să indice cu cine ar fi înclinaţi să voteze la alegerile prezidenţiale din acest an, 31,3% dintre cei chestionaţi îl aleg pe Klaus Iohannis (PNL), 12,3% pe Călin Popescu Tăriceanu (ALDE), 9,8% pe Liviu Dragnea (PSD), 6,8% pe Dacian Cioloş (USR şi PLUS), 4,5% pe Corina Creţu (Pro Romania), 2,2% pe Kelemen Hunor (UDMR), 1,5% alt candidat. 20% declară că nu sunt hotarâţi, 7,1% că nu vor merge la vot, iar 4,5% nu ştiu sau nu răspund.
Din totalul opţiunilor de vot exprimate, Klaus Iohannis (PNL) beneficiază de o intenţie de vot de 45,8%, Călin Popescu Tăriceanu (ALDE) de 18,0%, iar Liviu Dragnea (PSD) de 14,3%. Urmează Dacian Cioloş (USR şi PLUS) cu 9,9%, Corina Creţu (Pro România) cu 6,5%, Kelemen Hunor (UDMR) cu 3,2%, alt candidat cu 2,2%.
Potrivit cercetării, faţă de luna martie, se observă o creştere a intenţiei de vot pentru Klaus Iohannis (de la 37,5% în martie la 45,8% în aprilie 2019), Călin Popescu Tăriceanu (de la 15,2% în martie la 18% în aprilie) şi Victor Ponta (de la 7,2% în martie la 10,4% în aprilie). În schimb, înregistrează o scădere a intenţiei de vot Liviu Dragnea (de 17,4% în ianuarie 2019 la 16,8% în martie, respectiv 14,3% în aprilie) şi Dacian Cioloş ( 12,7% în ianuarie la 13,0% în martie, respectiv 9,9% în aprilie). Datele comparative din lunile ianuarie şi martie sunt extrase din cercetări sociologice anterioare realizate de INSCOP Research la comanda Fundaţiei Konrad Adenauer.
În ceea ce privește alegerile europarlamentare care vor avea loc peste 2 săptămâni, se constată o evoluție. Astfel, 39% din cei intervievați sunt siguri că merg la vot. Dintre românii care îşi exprimă o opţiune de vot, ceea ce reprezintă 63,1% din eşantion, 27,6% intenţionează să voteze cu PNL (faţă de 26,3% în martie), iar 25,5% cu PSD (faţă de 26,9% în martie). Urmează Alianţa 2020 USR-PLUS cu 16,5% (faţă de 15,3% în martie 2019), ALDE cu 9,2% (9,3% în martie) şi Pro România cu 9,1% (acelaşi scor ca în sondajul precedent). UDMR înregistrează o intenţie de vot la limita pragului electoral de 4,8% (faţă de 5% în martie). Pentru PMP şi-au exprimat intenţia de vot 3,9% dintre respondenţi (faţă de 4,4% în martie). 1,1% dintre cei chestionaţi au ales UNPR, 0,6% PSR, 0,5% PRU, 0,3% PSDI, 0,2% BUN, PRO DEMO 0,2%. Pe de altă partea, situaţia e puţin schimbată, dacă se iau în considerare doar respondenţiii care sunt siguri că merg la vot, adică 39.2%. Din cei 39.2% care ar merge sigur la vot, PSD ar obţine 26.4%, fiind urmat de PNL cu 26.1%. Locul al treilea, cu o creştere spectaculoasă, ar fi Alianţa 2020, cu 20.1%. Locul al patrulea ar fi ocupat de Pro Romania (8.5%), urmat de ALDE (8.2%), UDMR (4.0%) şi PMP (3.5%).
Pe locul întâi în topul încrederii în personalităţi publice se află preşedintele Klaus Iohannis cu un nivel de 41% încredere multă şi foarte multă, înregistrând o creştere de peste 3 puncte procentuale, comparativ cu luna martie a acestui an. Pe locul al doilea în clasamentul încrederii se situează Gabriela Firea cu 25,2%, în creştere faţă de ianuarie 2019 (când era cotată cu 23,9% încredere multă şi foarte multă).
Urmează Mugur Isarescu cu 22,3% şi Victor Ponta cu 22,1%, preşedintele PRO România fiind în scădere uşoară faţă de luna martie a acestui an când înregistra 24,5%. Lista este continuată de Călin Popescu Tăriceanu cu 21,8% (menţinându-se la un nivel similar celui înregistrat în martie) şi Dacian Cioloş cu 21,4% (în uşoară scădere faţă de sondajul precedent când înregistra 23,2% încredere multă şi foarte multă). Preşedintele PNL Ludovic Orban beneficiază de o cotă de încredere cu 17,3%, faţă de 16,4% în martie 2019. Dan Barna este cotat cu 15% încredere multă şi foarte multă, în creştere constantă din noiembrie anul trecut (când înregistra 7%) pânâ în prezent.
Liviu Dragnea are doar 12,8% încredere ( faţă de 13,2% în martie, respectiv 12,6% în ianuarie), iar Traian Băsescu – 12,4% (faţă de 11,7% în martie, respectiv 10% în ianuarie).
Barometrul de opinie publică al Academiei Române a fost realizat de INSCOP Research, la comanda LARICS – Laboratorul de Analiză a Războiului Informaţional şi Comunicare Strategică, din cadrul Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale „Ion I. C. Brătianu” al Academiei Române.
Datele sondajului de opinie au fost culese la nivel naţional în perioada 12 aprilie – 3 mai 2019.
Volumul eşantionului a fost de 1.050 persoane şi este reprezentativ pentru populaţia României, neinstituţionalizată, cu vârsta de 18 ani şi peste 18 ani.
Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 3%, la un grad de încredere de 95%.
Sondajul a fost realizat pe baza unui chestionar aplicat de operatorii de interviu la domiciliul respondenţilor în toate judeţele României şi în sectoarele Municipiului Bucureşti.
Eşantionul de tip multi-stratificat, probabilistic a fost validat pe baza datelor oficiale ale Institutului Naţional de Statistică.
”Biroul Prezidiului Academiei Române a luat la cunoştinţă cu surprindere de faptul că un institut al Academiei Române – este vorba despre Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale «Ion I.C. Brătianu» – a dat publicităţii un sondaj de opinie privitor la aspecte actuale ale vieţii politice româneşti. Un asemenea sondaj cu tentă electorală, apărut în plină campanie electorală, nu a fost niciodată comandat de Academia Română. Reamintim că instituţia noastră nu se implică în chestiuni de natură politică”, transmite Biroul Prezidiului Academiei Române, fără să conteste însă acuratețea datelor prezentate.








