Un bărbat a fost prins sub grămada de lemne a unei schele care s-a prăbușit peste el. Polițiștii aflați la fața locului transmit că, în Șelimbăr, pe strada Pictor Brana, o schela din lemn, de aprox 30-35 m înălțime, s-a prăbușit în timp ce era demontată.
Un sibian în vârstă de 39 de ani, angajat al unei firme de construcții, care se afla sus pe o schelă de lemn, a fost prins sub o grămadă de lemne, după ce structura instabilă s-a prăbușit. Potrivit autorităților, muncitorii aflați în biserică încercau să demonteze acea schelă, iar victima se afla încă sus. Pompierii aflați la fața locului l-au extras de sub grămada de lemne, fiind prezent și o ambulanță SMURD. Primele informații arată că bărbatul este conștient, dar are traumatisme cranio-cerebrale deschise, fracturi membre inferioare și dureri coloană.
Polițiștii anunță că vor fi făcute cercetări sub aspectul savârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă și se vor stabili toate circumstanțele care au dus la producerea evenimentului.
A fost anunțat și Inspectoratul Teritorial de Muncă, iar un inspector s-a deplasat la fața locului.
„În timp ce demontau schela, un panou al acesteia s-a desprins necontrolat și a accidentat un lucrător provocându-i fracturi la picior și leziuni superficiale la cap. Omul conștient, a fost transportat la spital, iar cercetare acestui eveniment intră în responsabilitatea angajatorului. ITM va verifica și va aviza dosarul de cerectare, astfle încât să stabilească încadrarea ca accident de muncă sau în afara muncii”, a declarat Ana Gancea, purtător de cuvânt ITM.
La eveniment au intervenit un echipaj de pompieri, un echipaj de descarcerare și un echipaj Smurd pentru a acorda asistență medicală victimei.

Doi tineri băuți au lovit 7 mașini parcate, nici unul nu recunoaște că era la volan
Doi tineri băuți au făcut prăpăd cu o mașină, pe o străduță din oraș. Au fugit de un echipaj de poliție și au lovit mai multe mașini parcate. Au fost prinși în cele din urmă de oamenii legii, dar nu au vrut să spună care din ei era la volan. Unul dintre tineri nu are nici permis de conducere.
”În jurul orei 02:45, în municipiul Sibiu, polițiștii de ordine și siguranță publică au observat că, pe strada Dorului, un autoturism era condus cu viteză, iar la vederea echipajului de poliție, șoferul a pătruns pe Aleea Buia nerespectând semnificația indicatorului „Acces interzis” și avariind 7 autovehicule parcate. Polițiștii rutieri care au intervenit după producerea evenimentelor soldate cu pagube materiale, au constatat că în autoturismul în cauză se aflau doi tineri, ambii în vârstă de 26 de ani, domiciliați în localitatea Cristian.” a declarat Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu
Nici unul dintre ei nu a recunoscut că a condus mașina așa că polițiștii i-au testat pe amândoi cu etilotestul. Unul dintre ei avea o alcoolemie de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat iar celălalt care nu deține permis de conducere, avea 0,83 mg alcoolemie.
Polițiști au deschis în acest caz un dosar penal penru conducere fără permis dar și pentur conducere sub influența alcoolului, urmând să stabilească care din cei doi tineri se afla la volan.
Cea de-a treisprezecea ediție a Cupei Interstar începe de vineri
Timp de trei zile, pe sinteticul de la stadionul Municipal vor evolua peste 450 de copii din opt județe ale țării și dintr-o regiune din Serbia. De vineri până duminică, micuții fotbaliști se vor întrece la cea de-a treisprezecea ediție a Cupei Interstar. Este cel mai longeviv turneu de fotbal pentru copii și juniori ce se organizează la Sibiu. Întrecerea este dedicată sportivilor născuți în anii 2009, 2010, 2011 și 2012. ”Ne bucurăm că am ajuns aproape de debutul unei noi ediții a Cupei Interstar. Este un eveniment, traditional deja, atât pentru oraș cât și pentru cei implicați în fotbalul juvenil. Le dorim mult succes tuturor jucătorilor, iar celor care vor veni să îi vadă și să îi susțină le dorim un spectacol agreabil”, a spus Daniel Murasan, antrenor la Interstar Sibiu.

CSU Sibiu joacă astăzi pentru accederea în finala Cupei României
Baschetbaliștii sibieni sunt la două victorii de primul trofeu în ”era” Dan Fleșeriu. Astăzi, cu începere de la ora 17,00, CSU Sibiu va juca în semifinalele Cupei României împotriva lui Dinamo Știința București. Jocul va fi transmis în direct pe Digi Sport 4. ”Vulturii” pornesc mari favoriți împotriva ”câinilor roșii”. Învingătoarea se va califica în finală și va întâlni câștigătoarea partidei dintre CSM Oradea și Universitartea Cluj. Meciurile finale vor avea loc mâine, ultimul act la competiției urmând să înceapă de la ora 19,30. Turneul se desfășoară în Sala Polivalentă din Cluj Napoca. Chiar dacă elevii lui Dan Fleșeriu par a fi favoriți în confruntarea cu Dinamo, antrenorul principal își avertizează jucătorii să abordeze cu maximă seriozitate partida. ”Începe seria meciurilor decisive, care te pot elimina din competiție, de data aceasta cele din Cupa României. Jucăm cu Dinamo, un meci extrem de important, pe care trebuie să îl abordăm cu foarte mare seriozitate. Evident că suntem favoriți, presiunea e pe noi. Ne dorim extremde mult să facem nu doar o victorie, ci și un meci foarte bun. Ne-am pregătit în ultimele două săptămâni pentru asta și să sperăm că la ora meciului toată lumea va fi aptă și cu maximă energie, în așa fel încât să reușim o victorie”, a spus Dan Fleșeriu, înaintea partidei din semifinale.
Partidul Popular European are propriul Summit la Sibiu, în ziua de 9 mai, la Muzeul Astra
Liderii Partidului Popular European vor fi prezenți la Sibiu, pe 9 mai, fie că este vorba despre șefi de stat și de guvern, fie de lideri ai partidelor de opoziție din țările lor, anunță PPE, într-un summit al partidului care îl precede pe cel al Uniunii Europene.
Președintele Consiliului Europei, cel al Comisiei Europene și cel al Parlamentului European, Donald Tusk, Jean-Claude Juncker și Antonio Tajani, au fost invitați să participe la Summit-ul PPE, ce se va desfășura pe 9 mai în Complexul Muzeal Astra, din Calea Dumbrăvii. Principalul subiect de pe agenda întâlnirii liderilor PPE va fi legat de pregătirea întâlnirii din aceeași zi a șefilor de state și de guverne din UE, care va avea loc în sediul Primăriei Sibiu.
Întâlnirea popularilor europeni va fi prezidată de președintele PPE, Joseph Daul, alături de acesta vor fi prezenți Manfred Weber, președintele grupului parlamentar al PPE în Parlamentul European și principalul candidat pentru alegerile europene din acest an, și secretarul general al PPE, Antonio Lopez-Isturiz.
Au fost invitați Nicos ANASTASIADES (Cipru), Boyko BORISSOV (Bulgaria), Klaus IOHANNIS (România), Krišjānis KARIŅŠ (Letonia), Sebastian KURZ (Austria), Angela MERKEL (Germania), Andrej PLENKOVIĆ (Croația) și Leo VARADKAR (Irlanda).
Summitul PPE va avea loc între 10.30 și 12.30.
Proiectul “Construire Spital Clinic Județean de Urgență”, pentru prima dată în fața consilierilor locali din Sibiu
Astăzi a ajuns pentru prima dată în Consiliul Local proiectul Spitalului Clinic Județean de Urgență, care urmează să fie construit în zona Calea Șurii Mici de Consiliul Județean Sibiu.
Consilierii locali din Sibiu au avut în față astăzi, pentru prima dată, proiectul noului Spital de Urgență pe care Consiliul Județean intenționează să-l construiască în zona de nord-vest a orașului. Primăria Sibiu a inițiat proiectul de însușire a raportului de informare și consultare a publicului, necesar pentru elaborarea PUZ-ului. Acesta este primul dintre pașii pe care Primăria Sibiu și Consiliul Local îi au de parcurs pentru a elibera autorizația de construcție pentru noul spital.
Firma de arhitectură care s-a ocupt de elaborarea PUZ-ului necesar noului spital, A.Plan SRL, a parcurs deja toate etapele necesare cerute de lege, în privința informării și consultării publicului.
Potrivit raportului, principalele probleme semnalate de sibieni în legătură cu construirea Spitalului Clinic Județean de Urgență sunt cele de trafic, respectiv accesul și tranzitul în zonă, parcările, traficul pietonal. Proiectantul susține că a rezolvat toate aceste detalii, fiind înaintate poliției rutiere planșa de reglementare a circulației auto și pietonale, pentru avizare. Principalele modificări din zonă se referă la lărgirea Căii Șurii Mici la 4 benzi (35 de metri) cu trotuare de 3,5 metri. De asemenea, o serie de artere din zona spitalului vor fi lărgite.
Proiectul prevede un amplasament pe un teren de 202,250 metri pătrați, pe Calea Șurii Mici. Spitalul va fi unul integrat, atât pentru adulți, cât și pentru copii, și va presupune mutarea atât a Spitalului Județean de Urgență, cât și a Spitalului Clinic de Pediatrie.
Iuliu Mureșan, confirmat ca director executiv al FC Hermannstadt
FC Hermannstadt a anunțat oficial venirea lui Iuliu Mureșan la echipă, la numai 6 luni dupăp demiterea acestuia de la CFR Cluj. Mureșan a condus echipa din Gruia timp de 17 ani.
Potrivit comunicatului oficial al FC Hermannstadt, conducerea a ajuns la un acord cu Iuliu Mureșan pentru a prelua funcția de director executiv al clubului. „Fostul președinte al campioanei CFR Cluj a semnat cu gruparea sibiană un contract ce se întinde pe o perioadă de 3 ani și se va ocupa de coordonarea activității clubului”, se arată în documentul remis presei.
A doua veste este legată de Răzvan Zamfir, care se va ocupa de politica de transferuri a clubului și de departamentul de scouting. Acesta a lucrat împreună cu Mureșan și la CFR Cluj, fiind cunoscut pentru relațiile și conexiunile pe care le are.
În vârstă de 65 de ani, Iuliu Mureșan, de profesie medic ortoped, a fost președintele grupării CFR Cluj în perioada 2001 – 2018. În cele aproape două decenii, Mureșan a cucerit, cu gruparea din cartierul clujean Gruia, patru titluri de campion național, de tot atâtea ori trofeul Cupei României și de trei ori Supercupa României, la care se adaugă experiența acumulată în cele două competiții continentale, Liga Campionilor și Liga Europa.
Surpriză făcută de elevii „Clasei Prieteniei” de la Școala Nr. 2, în „Săptămâna Altfel”
Astăzi, marți, 16 aprilie elevii clasei a II a A, de la Școala Gimnazială Nr. 2 din Sibiu, sub îndrumarea învățătoarei Mariana Vaida au decis să viziteze redacția Ziarului Sibiu 100%, în cadrul programului educativ „Săptămâna Altfel”.
Copiii ne-au mărturisit că au așteptat cu emoție să vadă cum și unde se fac materialele de presă și ziarele pe care ei le văd acasă sau la chioșcuri. Împreună am făcut poze, copiii ne-au cântat, au admirat peștii din redacția ziarului și au pus o mulțime de întrebări despre ziare.
„Este grozav aici. Recunoaștem că ne atrage în mod deosebit acvariul cu pești, dar este interesant să vedem cum realizează ziariștii știrile și cum merg treburile într-o redacție”, au spus dragălașii micuți.
„Noi am fost prima dată la dumneavostră de Crăciun, la colindat, ne-a plăcut foarte mult cum am fost p:rimiți și am decis să mai venim. Pentru copii este interesant să afle cum ia naștere un ziar mai ales că, fiind în clasa a II-a A încep să descopere din ce în ce mai mult tainele scrisului și cititului. De asemenea, își pot descoperi anumite talente sau vocații care îi pot ajuta în alegerea unei meserii”, spune și doamna învățătoare.
Și pentru că cel mai bun exercițiu este practica, acest material de presă a fost scris împreună cu cei 18 copii, care împreună sunt „Clasa prieteniei”.
Ei sunt:
Andreas Daniel Guist
Angelica Mihaela Aron
Nicolae Solange Stelea
Gabriela Maria Pascu
Radu Marius Ghiță
Robert Andrei Totan
Mario Constantin Tuță
Nicolas Abodi Ferănț
Andreea Ștefania Margine
Rareș Cornel Voinescu
Alexandru Ioan Fekete
Raul Ionuț Ivan
Ovidiu Petre Hanzi
Sophia Salvador Frățilă
Anais Natalia Nicole Stoica
Andrei Li
Adina Cosmina Marian
Cristi Ciobanu
Despre Infecția cu Helicobacter Pylori, cu Dr. Andrada Schneider – Clinica MISAN MED
Infecția cu Helicobacter pylori (H. pylori) este întâlnită la aproximativ jumătate din populația lumii. Numeroase studii efectuate în ultimii 30 de ani au dovedit implicarea bacteriei în patogeneza multor afecțiuni. Este clar stabilit rolul bacteriei în ceea ce privește patogeneza ulcerului gastric și duodenal, a gastritei, cancerului gastric și a limfomului asociat ţesutului limfoid al mucoasei gastrice (MALT).
Contaminarea cu H. pylori se produce cel mai probabil prin consumul de apă și alimente contaminate, transmiterea infecției realizându-se pe cale oral-orală sau fecal-orală, ne spune dr. Andrada Ozana Schneider, medic specialist gastroenterologie, din cadrul Clinicii MISAN MED,
Semne și simptome
În general, pacienții infectați cu H. pylori sunt asimptomatici, nefiind descrise semne sau simptome clinice specifice. Atunci când semnele și/sau simptomele sunt prezente, acestea pot cuprinde:
- grețuri
- vărsături
- durere abdominală
- arsuri retrosternale
- diaree
- senzație de foame (cu precădere dimineața)
- halitoză (respirație urât mirositoare)
Cu toate acestea, infecția cu H. pylori este capabilă să cauzeze o serie de tulburări digestive, incluzând ulcerul și, mai rar, cancerul gastric. Ulcerul poate fi asimptomatic sau poate determina durere și disconfort, de regulă la nivelul abdomenului superior, balonare, sațietate precoce, inapetență, grețuri, vărsături, scaune de culoare închisă.
Când este necesară testarea pentru prezența infecției cu H. pylori?
Atât pentru pacienții simptomatici, cu suspiciune de infecție cu H. pylori, cât și pentru cei asimptomatici, dar cu un istoric familial de cancer gastric, este necesară testarea pentru prezența infecției cu H. pylori. Diagnosticul se poate stabili fie prin teste de laborator, fie prin intermediul endoscopiei digestive superioare:
- Determinarea antigenului fecal pentru H. pylori: foarte specific (98%) și sensibil (94%), oferă rezultate pozitive în stadiile inițiale ale infecției și poate fi utilizat pentru controlul eradicării post tratament;
- Testul respirator cu uree marcată cu carbon radioactive;
- Serologia H. pylori (depistarea în sânge a anticorpilor IgG pentru H. pylori): cu o specificitate și sensibilitate înaltă (mai mare de 90%), este o metodă utilă în detectarea infecțiilor noi, dar nu constituie testul potrivit pentru controlul eradicării post tratament;
- Endoscopia digestivă superioară cu prelevare de biopsie: permite prelevarea de mici fragmente de mucoasă gastrică din antrul sau corpul gastric, ulterior detectarea bacteriei în fragmentul biopsiat se va realiza prin examinarea histologică sau prin testul ureazei (test rapid).
Evoluția
Nu există un sistem de stadializare al infecției cu H. pylori, evoluția infecției este gastrită cronică – gastrită atrofică – metaplazia intestinală și în cele din urmă adenocarcinomul gastric (cancerul gastric).
Tratament
Tratamentul este indicat tuturor pacienților cu test pozitiv pentru infecția cu H. pylori.
Există 3 regimuri terapeutice utilizate pentru eradicarea infecției cu H. pylori:
1) tripla terapie standard: constă în asocierea timp de 10-14 zile a două antibiotice la un inhibitor de pompă de protoni (medicament care diminuează producția de acid din stomac);
2) cvadrupla terapie pe bază de Bismut: constă în asocierea timp de 10-14 zile a două antibiotice la un inhibitor de pompă de protoni și la un preparat pe bază de Bismut;
3) terapia secvențială: constă în asocierea secvențială timp de 5 zile a unui antibiotic la un inhibitor de pompă de protoni urmată de asocierea timp de 5 zile a două antibiotice la un inhibitor de pompă de protoni.
Confirmarea eradicării
Testul de confirmare a eradicării este indicat tuturor pacienților tratați pentru infecția cu H. pylori. Eradicarea poate fi confirmată prin testul respirator cu uree, determinarea antigenului fecal pentru H. pylori sau chiar prin endoscopia digestivă superioară efectuată după 4 săptămâni sau mai mult de la finalizarea tratamentului antibiotic. Tratamentul cu inhibitori de pompă de protoni va fi întrerupt cu 1-2 săptămâni înainte de efectuarea testului de confirmare a eradicării.
Persistența infecției cu H. pylori după două serii de tratament antibiotic impune efectuarea endoscopiei digestive superioare cu obţinerea prin biopsie a culturilor de H. pylori necesare testării sensibilităţii şi rezistenţei la antibiotic.
Concursul „Știu și aplic” și-a desemnat câștigătorii
Șase unități de învățământ au participat la concursul „Știu și aplic” – faza județeană, care a avut loc în 12 aprilie, la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară „Terezianum”. Competiția a fost organizată de Inspectoratul Teritorial de Muncă Sibiu și face parte din proiectul național „Valențe Culturale ale securității și sănătății în muncă pentru formarea unei culturi de prevenire în rândul tinerilor din licee și școli profesionale”. Evenimentul se adresează elevilor de liceu și cadrelor didactice din învățământul tehnologic, ciclurile inferior și superior și învățământ profesional.
Concursul a cuprins două etape. Prima etapă a constat într-o probă scrisă, individuală, iar a doua etapă a constat într-o probă practică, denumită „Identifică activitatea, riscurile de accidentare, alege corect echipamentul individual de protecție necesar și echipează-te corect”.
Rezultatele, pe secțiuni, au fost următoarele:
Locul I – Liceu, ciclu inferior (clasele IX- X): Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară „Terezianum” Sibiu
– Liceu – ciclu superior (clasele XI- XII): Liceul Tehnologic Mârșa Sibiu;
– Școală profesională: Colegiul Tehnic ”Independența” Sibiu;
Locul II – Liceu, ciclu inferior (clasele IX- X): Liceul Tehnologic Mârșa Sibiu;
– Liceu – ciclu superior (clasele XI- XII): Liceul Tehnologic SNGN Mediaș;
– Școală profesională: Colegiul Tehnic ”H.Coandă” Sibiu;
Locul III – Liceu, ciclu inferior (clasele IX- X): Colegiul Tehnic ”H.Coandă” Sibiu;
– Liceu – ciclu superior (clasele XI- XII): Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară „Terezianum” Sibiu;
– Școală profesională: Colegiul Tehnic ”H.Coandă” Sibiu;
În următoarea perioadă, echipele ocupante ale locurilor I din toate cele trei secțiuni participante se vor înscrise în vederea participării la concursul național care va avea loc la „Colegiul Tehnic Gheorghe Asachi” din Iași, în perioadă 17 – 19 mai.
„Felicităm toate echipele participante, elevi și cadre didactice, pentru eforturile depuse și rezultatele obținute”, le transmite inspectorul șef ITM Remus Furtună.



