Acasă Blog Pagina 4238

Despre Infecția cu Helicobacter Pylori, cu Dr. Andrada Schneider – Clinica MISAN MED

0

Infecția cu Helicobacter pylori (H. pylori) este întâlnită la aproximativ jumătate din populația lumii. Numeroase studii efectuate în ultimii 30 de ani au dovedit implicarea bacteriei în patogeneza multor afecțiuni. Este clar stabilit rolul bacteriei în ceea ce privește patogeneza ulcerului gastric și duodenal, a gastritei, cancerului gastric și a limfomului asociat ţesutului limfoid al mucoasei gastrice (MALT).
Contaminarea cu H. pylori se produce cel mai probabil prin consumul de apă și alimente contaminate, transmiterea infecției realizându-se pe cale oral-orală sau fecal-orală, ne spune dr. Andrada Ozana Schneider, medic specialist gastroenterologie, din cadrul Clinicii MISAN MED,
Semne și simptome
În general, pacienții infectați cu H. pylori sunt asimptomatici, nefiind descrise semne sau simptome clinice specifice. Atunci când semnele și/sau simptomele sunt prezente, acestea pot cuprinde:

  • grețuri
  • vărsături
  • durere abdominală
  • arsuri retrosternale
  • diaree
  • senzație de foame (cu precădere dimineața)
  • halitoză (respirație urât mirositoare)

Cu toate acestea, infecția cu H. pylori este capabilă să cauzeze o serie de tulburări digestive, incluzând ulcerul și, mai rar, cancerul gastric. Ulcerul poate fi asimptomatic sau poate determina durere și disconfort, de regulă la nivelul abdomenului superior, balonare, sațietate precoce, inapetență, grețuri, vărsături, scaune de culoare închisă.
Când este necesară testarea pentru prezența infecției cu H. pylori?
Atât pentru pacienții simptomatici, cu suspiciune de infecție cu H. pylori, cât și pentru cei asimptomatici, dar cu un istoric familial de cancer gastric, este necesară testarea pentru prezența infecției cu H. pylori. Diagnosticul se poate stabili fie prin teste de laborator, fie prin intermediul endoscopiei digestive superioare:

  • Determinarea antigenului fecal pentru H. pylori: foarte specific (98%) și sensibil (94%), oferă rezultate pozitive în stadiile inițiale ale infecției și poate fi utilizat pentru controlul eradicării post tratament;
  • Testul respirator cu uree marcată cu carbon radioactive;
  • Serologia H. pylori (depistarea în sânge a anticorpilor IgG pentru H. pylori): cu o specificitate și sensibilitate înaltă (mai mare de 90%), este o metodă utilă în detectarea infecțiilor noi, dar nu constituie testul potrivit pentru controlul eradicării post tratament;
  • Endoscopia digestivă superioară cu prelevare de biopsie: permite prelevarea de mici fragmente de mucoasă gastrică din antrul sau corpul gastric, ulterior detectarea bacteriei în fragmentul biopsiat se va realiza prin examinarea histologică sau prin testul ureazei (test rapid).

Evoluția
Nu există un sistem de stadializare al infecției cu H. pylori, evoluția infecției este gastrită cronică – gastrită atrofică – metaplazia intestinală și în cele din urmă adenocarcinomul gastric (cancerul gastric).
 Tratament
Tratamentul este indicat tuturor pacienților cu test pozitiv pentru infecția cu H. pylori.
Există 3 regimuri terapeutice utilizate pentru eradicarea infecției cu H. pylori:
1) tripla terapie standard: constă în asocierea timp de 10-14 zile a două antibiotice la un inhibitor de pompă de protoni (medicament care diminuează producția de acid din stomac);
2) cvadrupla terapie pe bază de Bismut: constă în asocierea timp de 10-14 zile a două antibiotice la un inhibitor de pompă de protoni și la un preparat pe bază de Bismut;
3) terapia secvențială: constă în asocierea secvențială timp de 5 zile a unui antibiotic la un inhibitor de pompă de protoni urmată de asocierea timp de 5 zile a două antibiotice la un inhibitor de pompă de protoni.
Confirmarea eradicării
Testul de confirmare a eradicării este indicat tuturor pacienților tratați pentru infecția cu H. pylori. Eradicarea poate fi confirmată prin testul respirator cu uree, determinarea antigenului fecal pentru H. pylori sau chiar prin endoscopia digestivă superioară efectuată după 4 săptămâni sau mai mult de la finalizarea tratamentului antibiotic. Tratamentul cu inhibitori de pompă de protoni va fi întrerupt cu 1-2 săptămâni înainte de efectuarea testului de confirmare a eradicării.
Persistența infecției cu H. pylori după două serii de tratament antibiotic impune efectuarea endoscopiei digestive superioare cu obţinerea prin biopsie a culturilor de H. pylori necesare testării sensibilităţii şi rezistenţei la antibiotic.
 

Concursul „Știu și aplic” și-a desemnat câștigătorii

0

Șase unități de învățământ au participat la concursul „Știu și aplic” – faza județeană, care a avut loc în 12 aprilie, la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară „Terezianum”. Competiția a fost organizată de Inspectoratul Teritorial de Muncă Sibiu și face parte din proiectul național „Valențe Culturale ale securității și sănătății în muncă pentru formarea unei culturi de prevenire în rândul tinerilor din licee și școli profesionale”. Evenimentul se adresează elevilor de liceu și cadrelor didactice din învățământul tehnologic, ciclurile inferior și superior și învățământ profesional.
Concursul a cuprins două etape. Prima etapă a constat într-o probă scrisă, individuală, iar a doua etapă a constat într-o probă practică, denumită „Identifică activitatea, riscurile de accidentare, alege corect echipamentul individual de protecție necesar și echipează-te corect”.
Rezultatele, pe secțiuni, au fost următoarele:
Locul I  – Liceu, ciclu inferior (clasele IX- X): Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară „Terezianum” Sibiu
–  Liceu – ciclu superior (clasele XI- XII): Liceul Tehnologic Mârșa Sibiu;
– Școală profesională: Colegiul Tehnic ”Independența” Sibiu;
Locul II – Liceu, ciclu inferior (clasele IX- X): Liceul Tehnologic Mârșa Sibiu;
–  Liceu – ciclu superior (clasele XI- XII): Liceul Tehnologic SNGN Mediaș;
– Școală profesională: Colegiul Tehnic ”H.Coandă” Sibiu;
Locul III – Liceu, ciclu inferior (clasele IX- X): Colegiul Tehnic ”H.Coandă” Sibiu;
– Liceu – ciclu superior (clasele XI- XII): Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară „Terezianum” Sibiu;
– Școală profesională: Colegiul Tehnic ”H.Coandă” Sibiu;
În următoarea perioadă, echipele ocupante ale locurilor I din toate cele trei secțiuni participante se vor înscrise în vederea participării la concursul național care va avea loc la „Colegiul Tehnic Gheorghe Asachi” din  Iași,  în perioadă 17 – 19 mai.
„Felicităm toate echipele participante, elevi și cadre didactice, pentru eforturile depuse și rezultatele obținute”, le transmite inspectorul șef ITM Remus Furtună.

Peste 1.000 de ouă, încondeiate de studenți în această seară

0

Peste 1.000 de ouă vor fi încondeiate de către studenții români și străni în cadrul unui concurs aflat la cea de a patra ediție. Tinerii își dau întâlnire astăzi, 17 aprilie, de la ora 19:00, iar evenimentul se va desfășura în toate căminele Universității „Lucian Blaga” din Sibiu. Este o inițiativă a conducerii universității menită să le amintească studenților obiceiurile zonelor din care provin și să vopsească ouăle în tradiția specifică acelei zone.
„Concursul devenit tradițional va fi o oportunitate pentru studenți de a aduce în fața celorlalți obiceiurile de acasă, din zona din care vin. Încondeiatul ouălor va reprezenta o activitate inedită și pentru studenții străini care studiază la ULBS prin programele Erasmus. Ei vor fi inițiați de către colegii români, în taina acestui obicei”, a declarat conf. univ. dr. Ramona Todericiu, director general administrativ adjunct.
În total, studenții vor încondeia aproximativ 1.000 de ouă, vor coace cozonaci și gogoși de post.
 

Axente Sever are buget: 23 de milioane de lei pentru 2019

23 de milioane de lei reprezintă bugetul pentru acest an al comunei Axente Sever.  La ședința Consiliului Local, a fost invitat și președintele Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, alături de reprezentanți ai comunității din Axente Sever, clerici, reprezentanți sau ai instituțiilor de învățământ.
Cea mai importantă investiție derulată pe parcursul acestui an o reprezintă reabilitarea și modernizarea Drumului Comunal 6 Agîrbiciu-Șoala, lucrare ce este estimată a fi finalizată în acest an. De altfel, în anul 2019, investițiile în infrastructură reprezintă 78% din bugetul local. De asemenea, va fi achiziționat și un plug de zăpadă, necesar pentru întreținerea drumurilor comunale în sezonul rece.
Pentru învățământ, a fost alocat un buget de aproximativ 479.000 lei, iar ca investiții, va fi pavată curtea școlii din satul Agîrbiciu și se va fi realizată încălzirea centrală la grădinița din Axente Sever.
În planul de investiții realizate la nivelul comunei se regăsește și amenajarea unei capele mortuare în localitatea Agîrbiciu, fiind inițiate în același timp și demersurile pentru întocmirea documentației necesare pentru modernizarea străzilor rămase neasfaltate în Axente Sever și Agîrbiciu.
„Sunteți o comunitate norocoasă, pentru că ați știut să exploatați și alte surse de venituri, cel puțin pe Programul Național de Dezvoltare Locală, la Consiliul Județean aveți cei mai mulți bani absorbiți pentru investiții.
Doresc să vă felicit pentru acest lucru, deoarece nu mulți primari au avut curajul să își asume responsabilitatea derulării unor astfel de investiții. Axente Sever este o comună despre care se poate spune că este cu adevărat o comună europeană”, a precizat Daniela Cîmpean, președintele Consiliului Județean Sibiu.
 

29 de străzi din Mediaș, fără gaze naturale

0

Un număr de 29 de străzi din Mediaș vor rămâne fără gaze naturale joi. Compania Delgaz Grid informează că pentru efectuarea unor lucrări de cuplare a unor conducte noi la sistemul de distribuţie este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaze naturale joi, 18 aprilie, începând cu ora 9, pe mai multe străzi din municipiul Mediaş.
 
Este vorba despre străzile Stejarului, Oituz, Iazului, Fântânii, Valea Adâncă, Alunului, Răchitei, Ulmului, Şerpuită, Pinului, Piatra Craiului, Buzdului, Seşului, Ioan Budai Deleanu, Gheorghe Lazăr, Târgului, Alexandru cel Bun, Florilor, 9 Mai, Frasinului, Fagului, Principe Bathory, Carpenului, Căpşunilor, Plopului, Fundătura Plopului, Panorama, Virgil Popoviciu şi Marin Ciortea.
„Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil începând cu ora 18. Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.
În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).
Lucrările de cuplare a conductelor şi branşamentelor noi la sistemul de distribuţie constituie o etapă a unui proiect de investiţii al companiei Delgaz Grid care a vizat înlocuirea de conducte şi branşamente de gaze naturale în lungime de peste 3 kilometri pe străzile Fagului, Plopului, Bathory, 9 Mai, Alexandru Cel Bun, Florilor, Panorama, Carpenului şi Frasinului.
Investiţia, în valoare totală de peste 1,8 milioane de lei, are ca scop îmbunătăţirea siguranţei şi a calităţii serviciului de distribuţie a gazelor naturale pentru clienţii din Mediaş”, se arată într-un comunicat de presă al companiei Delgaz Grid.

FOTO – Peste 80 de elevi au participat la concursul județean „Din vremea strămoșilor”

Școala Gimnazială Ighișu Nou a organizat un concurs județean intitulat „Din vremea strămoșilor”, la care au participat elevi din 11 instituții de învățământ din județul Sibiu.
 
Dacă la prima ediție accentul a fost pus pe tradiții și obiceiuri, la ediția din acest an s-a pus accentul pe monumente și obiective turistice din județul Sibiu. În această competiție aufost implicați 84 de elevi și 24 de cadre didactice de la un număr de 11 instituții de învățământ din județ.
Concursul „Din vremea strămoșilor” s-a adresat elevilor claselor I-XII, din orice formă de învățământ. Copiii au realizat lucrările în ultimele săptămâni, iar acestea au fost expuse în cadrul unei expoziții realizate în Biserica Evanghelică din Ighișul Nou.
Marele premiu al concursului a fost câștigat de elevii Școlii Gimnaziale din Jina. De asemenea, fiecare elev participant a primit o diplomă și o medalie, fiind de asemenea realizate clasamente cu școlile participante.

Peste 1.600 de burse pentru elevii din Mediaș în 2019

Consilierii locali din Mediaș au discutat marți după amiaza, când a fost programată o ședință extraordinară a Consiliului Local, asupra burselor care vor fi acordate în acest an elevilor din oraș.
Sunt propuse pentru a fi acordate elevilor de la unitățile de învățământ din oraș un număr de 1.608 burse. La ciclurile primar, gimnazial şi liceal vor fi acordate 545 de burse sociale, fiecare în valoare de 30 de lei, 74 de burse de studiu în valoare de 35 de lei/elev, 964 de burse de merit în valoare de 40 de lei fiecare şi 25 de burse de performanţă în valoare de 60 de lei/bursa.
Suma totală alocată pentru bursele elevilor din Mediaș este de 531.000 de lei.

Proxenet arestat pentru că a obligat mai multe fete să se prostitueze, după ce le-a injectat heroină

0

Procurorii de la Crimă Organizată au arestat două persoane din Cluj care racolau tinere, le drogau cu heroină și le obligau să se prostitueze în diferite orașe din țară. Fetele au fost aduse și Sibiu, în apartamente închiriate în regim hotelier.
DIICOT Cluj a transmis o informație potrivit căreia a arestat doi bărbați sub acuzația de trafic de persoane în formă agravată şi în formă continuată, proxenetism în formă continuată, trafic de droguri de mare risc în formă continuată, acces ilegal la un sistem informatic în formă agravată şi în formă continuată, şi de alterare a integrităţii datelor informatice.
După cum reiese din datele DIICOT, procurorii au descoperit că ununul dintre cei doi, Sorin Irinel Cincă, un bucureştean în vârstă de 37 ani, era cel care se ocupa de racolare. Începând din 2014, acesta a recrutat mai multe tinere pe care le-a exploatat sexual, obligându-le să se prostitueze în apartamente închiriate în regim hotelier în mai multe oraşe, printre care se numără Cluj Napoca, Sibiu, Craiova şi Oradea.
„Inculpatul le-a înlesnit acestora activitatea de prostituţie, prin gestionarea unor conturi pe site-uri de profil, obţinând sume de bani de pe urma practicării prostituţiei”, spune DIICOT.
Cincă a ales o metodă diabolică, pentru a le controla pe fete: le-a dat să consume droguri, în special heroină injectabilă, „creându-le astfel o stare de dependenţă faţă de această substanţă”.
Cel de-al doilea bărbat arestat este furnizorul de droguri, Andrei Codruţ Dinu, despre care anchetatorii susţin că „a deţinut şi a vândut droguri de mare risc (Metadonă) inculpatului, pe care i le-a expediat acestuia sub formă de pachete prin intermediul firmelor de curierat”.
La percheziție, procurorii au descoperit 47 de comprimate de metadonă de 20 de mg, 12 comprimate de metadonă de 5 mg, 16 telefoane mobile, 11 cartele SIM, 2 memory stick-uri, 2 carduri de memorie, acte de identitate ale altor persoane, înscrisuri, un cântar electronic de mare precizie şi sume de bani.
Judecătorii au aprobat arestarea pentru 30 de zile a celor doi.

VIDEO Incendiu devastator la Catedrala Notre Dame din Paris

0

Sute de ani de istorie mistuiți de flăcări în mai puțin de două ore. Catedrala Notre Dame din Paris a fost cuprinsă de un incendiu puternic. Monumentul se afla în lucrări de reparații și reconsolidare. Autoritățile franceze nu pot spune dacă devastatorul incendiu a fost un atentat sau accident. Acoperișul catedralei a fost în întregime cuprins de flăcări, iar una dintre turle s-a dărâmat. Imaginile cutremurătoare ale incendiului le puteți viziona aici.

Procesul lui Liviu Dragnea, amânat pentru 20 mai. Manifestații pro și contra în fața Înaltei Curți

Judecătorii au amânat procesul lui Liviu Dragnea și au dat termen pe 20 mai, pentru ca avocații inculpaților să-și poată construi apărarea. Decizia vine ca urmare a cererii DNA de schimbare a încadrării faptelor.
Procesul lui Liviu Dragnea, în care este acuzat de angajarea fictivă a unor persoane la DGASPC Teleorman, în perioada în care era președinte CJ Teleorman, are deja o sentință în primă instanță, de condamnare la 3 ani și jumătate de închisoare. Căile de atac au adus dosarul la Înalta Curte unde a ajuns la ultimul termen, în care mai erau de audiat ultimii martori. De asemenea, Liviu Dragnea, care la termenul anterior nu s-a putut prezenta, deoarece era internat în spital, a fost și el audiat.
Liderul PSD a afirmat din nou că este „total nevinovat” și că dosarul său este unul politic. La termenul de luni, Dragnea a obținut o nouă amânare, pe 20 mai. Până atunci, în data de 19 aprilie ar trebui să se pronunțe Curtea Constituțională pe sesizarea făcută de Florin Iordache, vicepreședinte PSD și vicepreședinte al Camerei Deputaților, privind completurile specializate de 3 judecători.
Termenul de la Înalta Curte a fost unul extrem de animat, zeci de susținători ai lui Dragnea aflându-se față în față cu contestatarii acestuia, care i-au strigat permanent „La pușcărie!”. Zona a fost păzită de jandarmi, care au instalat garduri metalice de protecție.

Traistă-n băț

0

În simplitatea sa, vocea arhaică a poporului român a avut de-a lungul timpului multe de spus. Obiceiurile și tradițiile neamului nostru au îmbogățit viața aspră și uneori nedreaptă a țăranului român. Zilele treceau mai repede când așteptau o sărbătoare, iar un astfel de prilej de bucurie era și Săptămâna Floriilor. Și mai mult, această săptămână anunța apropierea sfârșitului Postului Mare și Învierea Domnului.
Dincolo de semnificațiile religioase, cele ale sărbătorii care marchează intrarea triumfală a lui Hristos în Ierusalim, Săptămâna Floriilor aduce obiceiuri moștenite din timpuri vechi. Este perioada în care pomii prin putere pentru a rodi, prin urmare în această săptămână se spune că nu e bine să plantăm pomi. Sâmbăta dinaintea Floriilor, numită și Sâmbăta lui Lazăr, stă sub semnul strămoșilor. Dar este și sâmbăta în care se practica datina Lăzărelului, un obicei ce amintește de un vechi zeu al vegetației care murea și renăștea la începutul fiecărei primăveri. La Moșii de Florii, oamenii dădeau de pomană plăcinte, în amintirea unui Lazăr care a murit de pofta plăcintelor.
Cele mai cunoscute simboluri ale Floriilor rămân crenguțele de salcie sau de răchită. Elemente esențiale ale aceste sărbători, ele simbolizează regenerarea și nemurirea. Se credea că salcia înmugurește mai repede decât alți copaci tocmai pentru a sluji la sărbătoarea dinaintea Paștilor. Rămurelele duse la biserică în ziua de Florii amintesc de o veche legendă care spune că salcia ar fi ajutat-o pe Maica Domnului în drumul său către crucea de pe Golgota. Acestea erau duse apoi acasă și așezate sub streașină sau sub icoane, considerând că acea casă era protejată de incendii, grindină sau trăsnete.
În Duminica Floriilor numită și a florilor sau a vlăstarilor, apăreau florile cu care se înfloreau ouăle de Paști. Tot atunci, se spune despre cei care îndrăzneau să se spele pe cap că vor albi ca pomii. De asemenea, era ziua când avea loc Nunta Urzicilor, adică ziua când acestea înfloreau și nu mai erau bune de mâncat.
Se mai spunea că vremea din ziua de Florii se va repeta și în Duminica Paștilor. În ceea ce privește vremea, luna aprilie, luna lui Prier, însemna timp favorabil, prielnic semănării holdelor. Dacă vremea era înșelătoare, cu un timp friguros și secetos, aprilie anunța sărăcie și mai era denumită „traistă-n băț”. Eu sper să avem traistele pline tot anul, să ne purtăm avuția nu în vârful unui băț, ci în adâncul inimii, cu bucurie și recunoștință.

Tragedie: un copil de numai 3 ani și-a pierdut viața după ce a căzut în fosa din curtea școlii

Un copil în vârstă de 3 ani a murit după ce a căzut în fosa septică din curtea școlii și grăndiniței dintr-un sat din județul Iași. Poliția face o anchetă pentru a stabili vinovații.
Un caz cutremurător s-a petrecut în județul Iași, în satul Buda din comuna Brăiești, unde un copil de numai 3 ani și-a pierdut dramatic viața. Copilul a fost descoperit în fosa septică a școlii, aflată în aceeași curte cu grădinița din localitate. Fosa era acoperită cu o tablă ruginită și se pare că micuțul a tras-o la o parte sau pur și simplu tabla nu era fixată. Au fost alertate serviciile de ambulanță iar medicii au încercat să-l salveze pe copil, însă era prea târziu.
Polițiștii au început cercetările pentru ucidere din culpă, fiind declarată moarte suspectă.