La nivelul județului Sibiu sunt disponibile în această perioadă un număr de 1.029 de locuri de muncă vacante oferite de către 78 de angajatori. Din totalul locurilor de muncă, 47 se adresează persoanelor cu studii superioare.
Se caută, printre altele, inginer căi ferate, drumuri și poduri, inginer construcții civile, inginer electroenergetică, inginer instalații pentru construcții, manager financiar, programator, proiectant inginer instalații, șef birou, șef schimb sau specialist în domeniul calității, în timp ce 982 de posturi sunt pentru persoane fără studii superioare.
58 de joburi sunt pentru șoferi de autoturisme, camionete și autobuze, iar 10 posturi sunt oferite pentru controlori calitate. Alte 121 de locuri de muncă disponibile sunt pentru muncitorii necalificați în industria confecțiilor, iar 32 de locuri de muncă pentru confecționeri asamblori articole din textile. 25 de posturi sunt oferite pentru dulgheri, iar 65 de locuri de muncă sunt pentru montatori subansamble.
Ofertă de locuri de muncă se înregistrează și la ospătari, unde sunt oferite 5 joburi, 17 locuri de muncă fiind oferite vânzătorilor. În același timp sunt oferite 65 de posturi pentru lucrători comerciali și 20 de joburi pentru lăcătuși mecanici. Sibienii aflați în căutarea unei slujbe mai au la dispoziție posturi de operatori mase plastice, tâmplari, programatori, stivuitoriști sau vânzători.
Lista completă a posturilor disponibile poate fi consultată la sediul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Sibiu, strada Morilor numărul 51 A.
FOTO – Incendiu de vegetație la Săcel. Focul a ajuns la un gard din lemn
Pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu împreună cu membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Săliște au intervenit, miercuri în jurul amiezii, pentru izolarea și stingerea unui incendiu izbucnit la vegetația uscată. Focul a distrus 2.000 de metri pătrați de vegetație uscată, dar și 20 de metri dintr-un gard de lemn. Incendiul a fost lichidat rapid de pompieri, fără alte probleme. Nicio persoană nu a avut de suferit în urma incendiului.
CSU Sibiu joacă astăzi primul meci din sferturile Cupei României
Galben-albaștrii revin în fața proprilor suporteri la patru zile după succesul impresionat din campionat, în fața echipei SCM Timișoara. De data aceasta, ”vulturii” vor evolua în Cupa României, împotriva lui SCM Craiova. Meciul din această după masă va începe la ora 18,15 și va fi turul sferturilor de finală ale competiției. Partida va fi transmisă în direct pe Digi Sport. Ultimele bilete disponibile se pot achiziționa de la casieria Sălii Transilvania, înainte cu o oră de startul disputei. Baschetbaliștii lui CSU Sibiu sunt hotărâți să tranșeze cât mai clar confruntarea, pentru a-și crește șansele de calificare, încă dinaintea returului de la Craiova. ”Craiova este un adversar greu. Ne-am mai întâlnit de trei ori cu ei, în acest sezon, dar de data aceasta, în Cupa României, este diferit. Sunt două meciuri și contează mult rezultatul din primul meci, pentru a vedea abordarea care trebuie să o avem în meciul din deplasare. Echipa e pregătită, jucătorii sunt toți sănătoși, doar încă obosiți, pentru că au dost două meciuri într-o săptămână. Sper să avem energie să putem pune presiune mare asupra echipei din Craiova, astfel încât să creăm o diferență de puncte cât mai mare, după acest prim meci. Totuși, știm că echipa Craiovei are jucători foarte experimentați și nu cred că ne putem culca pe rezultat. Evident, suntem favoriți și trebuie să arătăm asta pe teren”, a spus Dan Fleșeriu, antrenrul BC CSU Sibiu.
Cupa Cibinium la gimnastică artistică
CSȘ Sibiu, CSȘ Lugoj, CSȘ Reșița, CSȘ Buzău, CSȘ Dinamo București, CSȘ Gloria Arad, CSȘ Brașovia Brașov, CSA Steaua București și LPS Bistrița au fost cluburile ce au avut reprezentanți, la ediția 2019 a Cupei Cibinium la gimnastică artistică. Evenimentul a avut loc în 5 aprilie, în Sala de gimnastică a clubului sibian. Concursul a fost dedicat gimnaștilor de la nivelul I, II și III, juniori. Gazdele au avut rezultate bune la primele două.
4 medalii pentru Robert Dumitrescu
La nivel I, juniori, Santiago Tasso a câștigat aur la inele, Alexandru Blidaru a făcut la fel la cal, Sebastian Torcică a fost cel mai bun la sol și al treilea la bară fixă, iar Ștefan Pițigoi a fost al treilea la sărituri. La nivel II, juniori, CSȘ Sibiu a încheiat pe locul II în clasament. Robert Dumitrescu, Alin Boldijer și Luca Perișanu au făcut parte din echipă. În finalele pe aparate, Robert Dumitrescu a fost gimnastul care s-a remarcat. El a fost al doilea la individual compus, a câștigat aur la inele, argint la paralele și bronz la cal. Echipele CSȘ-ului din Sibiu ce a participat în concurs au fost antrenate de Cristina Bobeș, Dorina Opriș și Adrian Căpățână. ”Obiectivul principal pe care l-am avut pentru acest concurs a fost verificarea nivelului de pregătire al gimnaștilor în vederea participării la Campionatele Naționale și Școlare. La juniori I, nivelul este unul mulțumitor cu rezultate bune și foarte bune. În ceea ce privește nivelul 2 și 3 mai avem unele dificultăți în pregătire pe care sperăm să le rezolvăm cu bine”, a declarat antrenoarea Cristina Bobeș.
Poliția Locală Sibiu se mută în sediu nou
De la începutul săptămânii viitoare, Poliția Locală Sibiu se va muta într-un sediu nou.
Începând de luni, 18 martie, Poliția Locală Sibiu se va muta în noul sediu de pe strada Turismului. Acest serviciu public va ocupa etajul II al clădirii și subsolul, ca spații tehnice. Pentru relația cu cetățenii, la parterul acestui sediu, va fi disponibil un ghișeu care va fi și casierie. Mutarea Poliției Locale Sibiu în noul sediu este definitivă.
Pentru a sesiza Poliția Locală Sibiu, locuitorii municipiului au la dispoziție mai multe mijloace de comunicare directă. Este vorba despre numărul scurt 0369/911 la care răspunde non-stop dispeceratul, dar și modulul de raportări incidente din aplicația Sibiu City App sau adresa de email [email protected]
FOTO – Zeci de mii de flori vor fi plantate în Mediaș
Zeci de mii de flori vor fi plantate şi în acest an în municipiul Mediaş. Angajaţii Direcției de Administrare a Domeniului Public din oraș au lucrat permanent la foc continuu pentru pregătirea răsadurilor şi florilor care urmează să fie plante în diferite zone ale municipiului Mediaş.
Pe lângă cele 70.000 de lalele și panseluțe, vor mai fi plantate begonii, gazanii, tagetes, muscate curgătoare sau petunii. De asemenea, în mai multe zone din municipiu, inclusive în cartierele unde au fost amenajate parcări la domiciliu urmează să fie plantați arbori și arbuști ornamentali.
“Încă din toamna anului trecut s-au plantat în parcurile și zonele verzi din municipiul Mediaș 40.000 de bulbi de lalele și 30.000 de panseluțe, flori care vor înfrumuseța zonele verzi și parcurile în această primăvară. De asemenea, în acest an Primăria Mediaș prin Direcția de Administrare a Domeniului Public va planta un număr de aproximativ 50.000 de flori anuale din diverse specii cum ar fi begonii, gazanii, tagetes, muscate curgătoare sau petunii.
O parte dintre aceste flori anuale sunt produse la sera situate pe strada Constantin Brâncoveanu. Pe parcursul anului 2019 se vor planta o serie de arbori și arbuști ornamentali din diverse specii inclusiv în zonele unde au fost amenajate parcări la domiciliu”, a spus Mihaela Calborean, directorul Direcției de Administrare a Domeniului Public Mediaș.
Ora Pământului va fi marcată la Mediaș
Medieșenii sunt așteptați și în acest an la evenimentul Ora Pământului. Evenimentul este programat în 30 martie între orele 20.30-22, este organizat de Asociația Dianthus din oraș și va fi marcat printr-o alergare nocturnă în zona Binder din oraș. Va fi o oră și jumătate de mișcare și sănătate, o alergare pe un traseu de 4 kilometri, o oprire pentru servirea unui ceai și pentru a admira panorama Mediașului din zona “La Brazi”.
Ora Pământului a apărut ca un răspuns la o întrebare simplă: cum îi putem determina pe oameni să conştientizeze una din cele mai mari ameninţări actuale, schimbările climatice? Totul s-a concretizat într-o campanie care promova un gest pe cât de simplu, pe atât de puternic: stingerea luminilor.
Se întâmpla pe 31 martie 2007, la Sydney, când două milioane de case şi sedii de companii australiene au stins luminile timp de o oră. Ora Pământului. În 2008, 50 de milioane de oameni au ales să celebreze Earth Hour. În 2010, 4.500 de orașe din 128 de ţări au participat la Earth Hour pe 27 martie, campania devenind, astfel, cea mai mare acţiune de mediu din toate timpurile.
În prezent, comunitatea de susţinători Earth Hour a atins 2 miliarde de oameni, din peste 7.000 de oraşe, din peste 152 de ţări.
Portalul www.sibiu.ro, platforma de e-administrație și aplicația de plată a parcării vor fi indisponibile în weekend
La sfârșit de săptămână Primăria Sibiu va efectua o serie de lucrări pentru înlocuirea generatorului care alimentează clădirea instituției în cazul unor întreruperi ale alimentării cu energie electrică.
Pentru aceste lucrări care se vor desfășura de vineri, 15 martie, ora 16 până duminică, 17 martie, ora 20, este necesară sistarea curentului electric, ceea ce va întrerupe și funcționarea Data Center-ului Primăriei.
Din această cauză portalul www.sibiu.ro (cu site-ul de turism, cel de patrimoniu și cultură, precum și site-urile serviciilor publice găzduite pe serverele Primăriei), platforma de e-administrație pe care se fac plăți online, precum și aplicația de plată a parcării – Parcare Sibiu vor fi temporar indisponibile, în acest interval.
Se reiau lucrările la șantierele deschise în Sibiu
Odată cu încălzirea vremii, Primăria Sibiu a dispus firmei contractate pentru reparații a străzilor din municipiul Sibiu să reia lucrul. Direcția Tehnică a Primăriei va emite comenzi de remediere a defectelor constatate pe timpul sezonului rece, inclusiv defectele reclamate de sibieni prin intermediul modulului de raportare incidente al aplicației Sibiu City App, temperaturile permițând acum lucrul cu asfaltul.
Prima lucrare importantă de reparații va începe de miercuri, 13 martie în Piața Unirii, pe cele două bretele din perimetrul dintre Hotel Continental Forum – Cazarma 90 – strada Andrei Șaguna. Astfel, în perioada 13 – 16 martie constructorul va freza vechiul asfalt. Traficul nu se va închide, dar se va circula cu restricții și îngustări. Municipalitatea sibiană precizează că locurile de parcare din această zonă vor fi indisponbile în perioada lucrărilor, șoferii având posibilitatea să parcheze pe Cazarma 90 sau în alte spații de pe străzile adiacente.
Pentru a evita blocajele, șoferii sunt rugați să aleagă rute ocolitoare, în funcție de direcția de deplasare.
În această perioadă vor fi reluate lucrările pentru modernizarea unei zone din cartierul Hipodrom, între străzile Nicolae Iorga, Calea Cisnădiei și Aleea Frații Buzești, amenajarea Lacului lui Binder, vor fi efectuate reparații capitale ale străzilor din zona de blocuri din cartierul Turnișor și se va continua cu amenajarea de parcări în mai multe zone de blocuri din oraș.
De asemenea, s-au emis ordinele de începere a lucrărilor pe noi șantiere de modernizare, pentru care contractele au fost semnate în anul 2018. Este vorba despre cartierul Broscărie – strada Ștefan cel Mare 147, strada Dorobanților și amenajarea canalizării pluviale pe strada Podului.
FOTO – Arhivă
Încep lucrările de modernizare a DJ142G dintre Copșa Mică și Motiș
Consiliul Județean Sibiu a demarat lucrările la drumul Copșa Mică – Motiș, lucrare finanțată prin PNDL, cu suma de 21,33 milioane de lei. Durata lucrărilor va fi de aproximativ 2 ani.
Marți, 12 martie, Consiliul Județean Sibiu a dat ordinul de începere a lucrărilor de execuție pentru modernizarea Drumului Județean 142 G Copșa Mică-Motiș, după ce cu o zi înainte a avut loc predarea amplasamentului către constructor, eveniment la care au participat administratorul public al județului, Sebastian Dotcoș, consilierul președintei pe probleme tehnice inginerul Ovidiu Breaz, inginerul Horia Brad din cadrul Serviciului Patrimoniu, Investiții al Consiliului Județean Sibiu, alături de toți avizatorii, de dirigintele de șantier și de primarii localităților prin care tranzitează Drumul Județean 142 G, respectiv Copșa Mică și Valea Viilor.
Cei 10,4 kilometri de drum vor fi modernizați până la sfârșitul anului 2020, contractul de proiectare și execuție fiind în valoare de 21.333.914,25 lei cu TVA. Finanțarea acestei investiții este asigurată majoritar din fonduri guvernamentale obținute de Consiliul Județean Sibiu prin Programul Național de Dezvoltare Locală.
Proiectul, intitulat „Revigorarea turismului în situl U.N.E.S.C.O. Valea Viilor, prin modernizarea drumului județean Drumului Județean 142 G Copșa Mică-Motiș”, prevede, pe lângă lucrările de modernizare a părții carosabile, și lucrări la sistemul de scurgere a apelor, semnalizări și marcaje rutiere, amenajarea intersecțiilor cu drumurile laterale și lucrări de stabilizare a drumului. Din cele șase poduri aflate pe lungimea drumului, cinci vor fi reabilitate, iar un pod va fi demolat și se va construi altul nou.
Potrivit indicatorilor tehnici aprobați de Consiliul Județean, lucrările presupun o asfaltare pe un strat în localitățile Copșa Mică, Valea Viilor și Motiș, cu aplicarea unui geocompozit (plasă) și asfalt de 4 centimetri, peste asfaltul existent. În zonele extravilane ale drumului, lucrările vor însemna 15 centimetri de agregate (pietriș) stabilizate cu ciment plus două straturi de 4 și 5 centimetri de asfalt de două tipuri, aplicate peste astructura asfaltică existentă. Vor fi reabilitate 5 poduri, peste cursurile de apă Râul Vorumloc (km 2 + 062), Valea Viilor, Valea Patru Hotare, Râul Vorumloc (km 8 + 960) și peste Valea Honăgoaș. Va fi constrit un pod nou, la km 6 +160, peste Râul Vorumloc.
Guvernul a amânat oficial data limită de depunere a Declarației Unice
Guvernul a anunțat oficial extinderea termenului limită de depunere a Declarației Unice, termen care era inițial 15 martie. Anterior, ministrul Finanțelor declarase că va înainta în guvern această propunere, aflată în dezbatere publică.
Românii care obțin venituri din activități independente și din drepturi de autor vor avea posibilitatea de a depune declarația Unică până pe data de 31 iulie, după cum a decis Guvernul. „Am prelungit acest termen de la 15 martie, cum era inițial, la 31 iulie. Declarația Unică poate fi depusă online prin Spațiul Privat Virtual (SPV) și prin portalul e-guvernare”, a declarat premierul Viroica Dăncilă în ședința de Guvern de astăzi.
Tot la 31 iulie a fost stabilit și termenul de plată a impozitului pe venit și a contribuțiilor sociale obligatorii. Același termen va fi în vigoare și pentru bonificația la depunerea declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice prin mijloace electronice de transmitere la distanță și plata integrală a obligațiilor fiscale. Termenul de 31 martie prevăzut în Codul fiscal, pâna la care organul fiscal central transmite, în sistem informatic, unităților Trezoreriei Statului fișierul care cuprinde valoarea bonificației acordate reprezentând contribuția de asigurări sociale va fi prorogat până la data de 15 august 2019 inclusiv.
Motivele invocate la elaborare proiectului țin de „noutate procedurii” în ce privește transmiterea electronică a declarațiilor, de numărul mare de accesări al portalului ANAF, care riscă să se blocheze pe 15 martie și de timpul scurt de la care formularele au devenit accesibile.
Începând din acest an, Declarația Unică poate fi depusă doar online. Prin intermediul Declarației unice, trebuie declarate următoarele tipuri de venit realizat: venituri/pierderi din activități independente venituri din drepturi de proprietate intelectuală, venituri din cedarea folosinței bunurilor venituri din activități agricole, silvicultură și piscicultură, determinate în sistem real venituri din transferul titlurilor de valoare venituri din investiții realizate din străinătate, precum dividende, dobânzi, pensii.








