Acasă Blog Pagina 4319

Tânăra rănită grav în accidentul de la Avrig a murit la spital

0
Tânăra de 24 de ani, rănită grav în accidentul de luni de la Avrig, a murit la spital. Aceasta a fost găsită la locul accidentului inconștientă, a fost resuscitată și dusă la spital în comă profundă. Medicii au făcut eforturi ca să o țină în viață dar acestea au fost în zadar.
”Pacienta de 24 ani, adusă în stare gravă la SCJU Sibiu, în comă profundă, în data de 11 februarie în urma accidentului rutier din zona Avrig a decedat în cursul serii trecute, la ora 19.50, în pofida eforturilor personalului medical de a-i salva viața.” a declarat Decebal Todăriță, purtător de cuvânt al Spitalului Clinic Județean Sibiu
Accidentul a avut loc pe DN1, în apropiere de Avrig. Tânăra era însoțită de o prietenă și mergea spe casă. Ea a pierdut controlul mașinii și a intrat pe constrasens unde s-a izbit violent de un TIR.

FOTO: A căzut ciment dintr-o cifă pe autostradă, o bandă de mers e blocată

0

Trafic restricționat pe autostradă! O bandă de mers de pe sensul Sebeș-Sibiu este blocată după ce dintr-o cifă a căzut ciment. Polițiștii fac verifcări pentru a îl identifica pe șofer.

”Pe A1, pe sensul de mers Sebeș – Sibiu, la km. 247+800, traficul rutier se desfășoară pe banda a doua, banda întâi fiind blocată de ciment căzut dintr-o cifă. Se fac verificări pentru identificarea șoferului.” a declarat Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu
Drumarii intervin și ei în zonă pentru a curăța șoseaua de ciment.

Ofertă atractivă de joburi în Europa prin EURES

Angajatorii europeni pun la dispoziţie  prin intermediul Rețelei EURES, 956 de locuri de muncă.
* Danemarca – 50 posturi (lucrători în agricultură – culegători mazăre);
* Finlanda – 31 posturi (lucrător forestier, muncitor constructor, pavator, sudor,operator cnc);
* Germania  – 64 posturi ( ajutor procesare produse, stivuitorist, sudor, fierar-betonist, lucrător finisaje construcţii, montator instalaţii sanitare, instalator, tehnician electronică, manipulant bagaje,şofer de camion, şofer autobuz);
* Irlanda – 57 posturi (ciontolitor tranşator carne, asistent social, îngrijitor persoane);
* Malta – 12 posturi (instalator, electrician/asistent electrician, tehnician aer condiţionat);
* Marea Britanie – 75 posturi  (infirmieri, farmacişti, îngrijitor persoane la domiciliu) ;
* Norvegia – 24 posturi  (măcelar, programator jocuri video, producator extern locuri video, vopsitor auto,  ghid caiac, ghid antrenor caiac, frizer);
* Olanda – 196 posturi  (culegător sparanghel, lucrător în sere cu bulbi de flori, lucrător în sere cu roşii, lucrător în sere cu ardei gras, lucrător în sere cu flori, lucrător în fabrica de alimnete, asistent manager, muncitori în grădinărit) ;
* Portugalia – 200 posturi (muncitor necalificat în agricultură – culegător de zmeură) ;
* Slovacia – 12 posturi  (sticlar) ;
* Spania – 206 posturi ( muncitor necalificat în agricultură – cules capşuni, afine, nectarine, tehnician turbine eoliene);
* Suedia – 24 posturi (mecanic auto, vopsitor auto, operator cnc-strungar, operator cnc-frezor, mecanic maşini utilaje grele);
* Ungaria – 5 posturi  (mecanic auto, grădinar, electrician, măcelar-vânzator).
Pentru ocuparea acestor posturi vacante se solicită experiență, calificare în domeniu precum şi cunoştinţe bune/foarte bune de limbă a statului respectiv sau de limbă engleză.
Persoanele cu domiciliul ȋn județul Sibiu, care corespund cerințelor ofertelor, se pot adresa asistentului EURES din cadrul A.J.O.F.M Sibiu, strada Morilor nr. 51A, etaj 4, camera 448, Sibiu, telefon 0269/210.882 int.119 pentru a fi informate, consiliate și mediate ȋn vederea obținerii unui loc de muncă ȋn străinătate, sau pot viziona detaliile ofertelor accesând portalul  EURES național  www.eures.anofm.ro.

Grădina Zoologică Sibiu licitează 3 spații care pot fi folosite pentru comerț

Cea mai veche Grădină Zoo din România organizează licitație pentru 3 spații din interiorul unității de agrement. Primul dintre ele, cu o suprafața de 22 de metri pătrați, este cel mai scump. Spațiul este localizat în zona urșilor și se licitează neamenajat. Pentru acesta prețul de pornire a licitației este de1.342 de lei pe luna respectiv 16.104 lei pe an.
Cel de-al doilea spațiu scos la licitație este cu doi metri pătrați mai mic decât primul și este localizat în zona tarcului jaguarilor. În cazul acestuia licitația pornește de la 1.220 de lei pe lună deci, dacă va fi adjudecat fix la prețul de pornire, câștigătorul licitației va scoate din buzunar pe an 14.640 de lei.
Un al treilea spațiu scos la licitație are o suprafață de doar 2 metri pătrați și este compus practic din două loturi de un metru pătrat fiecare. Prețul de strigare pornește de la 122 de lei pe lună.
Cei interesați își pot achiziționa caietul de sarcini până în 27 februarie contra sumei de 50 de lei iar ofertele se depun până în prima zi a lunii martie. Licitația se va desfășura în 6 martie la orele prânzului.
Spațiile de comerț din Grădina Zoologică Sibiu s-au vândut întotdeauna cu prețuri mari în cadrul licitațiilor. La fel de căutate sunt și căsuțele de la intrarea în obiectivul de agrement. Prețul mare este justificat de adresabilitatea crescută din parte turiștilor și sibienilor. Anual Grădina Zoologică sibiană strânge câteva sute de mii de vizitatori.

Cauți un job? Sunt peste 1.000 de posturi în Sibiu și județ

La nivelul județului Sibiu sunt disponibile în această săptămână un număr de 1.037 de locuri de munca vacante oferite de către 83 de angajatori.  Din totalul locurilor de munca, 32 se adresează persoanelor cu studii superioare. Se angajează, printre altele, analist calitate, asistent manager, consilier juridic, inginer electrician, manager proiect, programator sau șef schimb, în timp ce 1.005 posturi sunt pentru persoane fără studii superioare.
64 de joburi sunt pentru șoferi de autoturisme, camionete și autobuze, iar 8 posturi sunt oferite pentru controlori calitate. Alte 190 de locuri de muncă disponibile sunt pentru muncitorii necalificați în industria confecțiilor, iar 30 de locuri de muncă pentru confecționeri asamblori articole din lemn. 80 de posturi sunt oferite pentru confecționeri articole din piele și înlocuitori, iar 68 de locuri de muncă sunt pentru montatori subansamble.
Ofertă de locuri de muncă se înregistrează și la ospătari, unde sunt oferite 5 joburi, 9 locuri de muncă fiind oferite vânzătorilor. În același timp sunt oferite 62 de posturi pentru lucrători comerciali și 30 de joburi pentru spălători vase mari în bucătărie. Sibienii aflați în căutarea unei slujbe mai au la dispoziție posturi de operatori mase plastice, tâmplari, programatori, stivuitoriști sau vânzători.
Lista completă a posturilor disponibile poate fi consultată la sediul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței deMuncă Sibiu, strada Morilor numărul 51 A.

Adolescenții în dialog cu actorii pe scena de la Gong!

0

Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu prezintă la finalul săptămânii viitoare spectacolele „Alice” (vineri, 22 februarie, ora 19:00) și „Regulile Jocului” (sâmbătă, 23 februarie, ora 19:00). Cele două reprezentații vor fi urmate de o discuție liberă cu actorii, la care va participa și dramaturgul francez Yann Verburgh.
Ritmat și haios, spectacolul „Alice” este unul dătător de energie și conturează un loc al visării și al descoperirii. În povestea rescrisă de Yann Verburgh, Alice este imaginea Wonderland („cea mai firmă dintre toate firmele”) și reprezintă idealul de frumusețe feminină pentru tinerele adolescente. Nadia, o fetiță din Sibiu, devine încet – încet și fără voia sa Alice într-o aventură fascinantă alături de Iepurele Alb, Pisica de Chester, Regina de Cupă, Omida, Tweedledee și Tweedledum, Pălărierul și Iepurele de Martie. Textul spectacolului de la Sibiu este o creație ce are la bază cele două romane ale scriitorului englez Lewis Carroll – „Alice în Țara Minunilor” și „Alice în Țara Oglinzilor”. Montarea regizorului Eugen Jebeleanu creează cadrul unui spectacol deopotrivă pentru preadolescenți și părinți căci, într-un limbaj contemporan și cu o vizualitate modernă, pune întrebări despre relația dintre ei, așa cum este această relație condiționată de realitatea cotidiană. Din distribuția spectacolului fac parte actorii Anton Balint, Paul Bondane, Barbara Crișan, Cristina Drăghici, Mihaela Grigoraș, Andrei Sabău și Claudiu Urse. Producția de la Sibiu se bucură, de asemenea, de contribuția unor creatori importanți precum Velica Panduru (scenografie și light design), Alex Halka (muzică), Coralie de Gonzaga și Silviu Naicu (vide o).Spectacolul are o durată de aproximativ 1h15min și nu este recomandat celor cu vârsta sub 10 ani.
„Regulile jocului” este o montare impresionantă despre forța distrugătoare a războaielor și puterea salvatoare a imaginației. Nama și Oldo, doi copii, victime și totodată supraviețuitori ai ultimului dintre ultimele războaie, se întâlnesc pe ruinele unui oraș, își spun poveștile de viață și, din joacă, încep un plan de schimbare a regulilor unei societăți cu prea puțină magie pentru un copil. Însă jocul de imaginație nu durează foarte mult, iar peste visele lor intervin 5000 de zile și  distanța. Nama pleacă în Statele-Păcii, în timp ce Oldo rămâne în Țara Războaielor. În acest timp viețile celor doi se vor schimba, dar nu și dorința comună din inimile lor: o lume fără războaie. Scris și regizat de Yann Verburgh, într-un limbaj contemporan și poetic, spectacolul de la Sibiu provoacă o radiografie a lumii din jurul nostru, propunând un text de teatru politic cu un fir narativ clar și simplu. Construit în jurul unei utopii, textul păstrează un ton optimist, prin care propune o alternativă în mai bine prin puterea copiilor de a schimba regulile, textul francez fiind tradus în limba română de Diana Nechit. Universul creat pe scenă este unul al visului, cu o atmosferă post-apocaliptică articulată prin scenografia Velicăi Panduru și prin creațiile video ale Ioanei Bodale. Muzica pentru acest spectacol este o creație originală semnată de Claudiu Urse. Din distribuția spectacolului fac parte actorii Alexandra Șerban și Paul Bondane, cu intervenții înregistrate ale actorilor Mircea Corcoveanu, Barbara Crișan, Mihaela Grigoraș, Nicoleta Lefter, Jenő Major, Gabriela Mitrea, Nicolae Suciu și Claudiu Urse. Spectacolul are o durată de aproximativ o oră și nu este recomandat celor cu vârsta sub 10 ani.
Accesul publicului se face în limita locurilor disponibile, pe baza biletelor puse în vânzare atât online prin teatrulgong.ro, cât și la sediul Agenției Teatrale din str. Al. Odobescu nr. 4, de miercuri până vineri între orele 11:00 – 18:00, sâmbăta între orele 10:00 – 18:00, iar duminica de la 10:00 la 14:00. Prețul unui bilet este de 9 lei, tarif unic.

Peste 250 de tone de sare, împrăștiate pe străzile Sibiului

Reprezentanții Primăriei Sibiu spun că de marți dimineața de când a început să ningă și până în cursul serii de miercuri firmele de deszăpezire au fost în teren în permenență. Au acționat cu mașini cu plug și sărărițe împrăștiind pe drumurile municipiului în total 250 de tone de sare.
”În cursul zilei de marți s-au împrăștiat 150 de tone de sare și alte 100 de tone au fost folositeîn noaptea de marți spre miercuri. S-a acționat și manual pentru deszăpezirea parcărilor, trotuarelor, trecerilor pentru pietoni și a stațiilor de autobuz.”, anunță Iuliana Oprișan, consilier al Serviciului de Comunicare, Relații Externe și Marketing din cadrul Primăriei Sibiu.
Echipele sunt în teren și în momentul de față acționând împotriva ghețușului și a zăpezii rămase pe străzile secundare sau pe cele din cartiere.
Suma maximă alocată de municipalitate pentru serviciul de deszăpezire în sezonul rece 2018-2019 este de aproximativ 3,5 milioane de lei.
 

Scădere dramatică a tranzacțiilor imobiliare în Sibiu, în luna ianuarie

Piața imobiliară s-a prăbușit, pur și simplu, în Sibiu, în prima lună din an, mult peste nivelul scăderilor înregistrate în toată România: 46% reducere a tranzacțiilor față de anul trecut.
Piața imobiliară a scăzut în luna ianuarie, la nivel național, potrivit Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, cu aproximativ 15%, la 30.733 de imobile tranzacționate, fiind înregistrate cu 5.457 de imobile sub nivelul din decembrie. Comparativ cu ianuarie 2018, volumul tranzacțiilor a scăzut și mai mult, cu circa 22%, respectiv cu 8.749 de imobile mai puține.
În județul Sibiu, luna ianuarie a adus un număr de 482 de tranzacții imobiliare, din care 102 au fost proprietăți individuale. Au fost vândute 96 de terenuri agricole și 102 de terenuri intravilan fără construcții, respectiv, 162 cu construcții. Județul Sibiu se plasează pe poziția 22 la nivelul întregii țări, după numărul de tranzacții imobiliare, însă dacă analizăm doar tranzacțiile cu construcții (teren plus construcție), Sibiu se află pe locul 16. Față de ianuarie 2018, vânzările de construcții din Sibiu au scăzut cu 100 de unități, respectiv cu peste 38%, în timp ce numărul total de imobile vândute s-a înjumătățit, de la 893 unități câte era tranzacționate în urmă cu un an. Și vânzările de terenuri intravilan au scăzut dramatic, cu aproximativ 50%.
Numărul total de ipoteci înregistrate în ianuarie de ANCPI a fost de 540, dintre care numai 269 au fost ipoteci active pe unități individuale. Un număr de 158 de ipoteci au fost înregistrate pentru vânzări intravilan cu construcție. Județul Sibiu a fost pe locul 10 la nivel național, după numărul de ipoteci. Doar șase ipoteci au fost radiate (credite achitate).În urmă cu un an, în județul Sibiu erau înregistrate 650 de contracte de ipotecă.

În restul țării, după cum arată datele ANCPI, cele mai multe tranzacții s-au derulat în București, – 5.395, Ilfov – 2.623, Timiș – 1.736. Județele cu cele mai puține imobile vândute în aceeași perioadă sunt Sălaj – 173, Olt – 131, Tulcea – 42.
De remarcat că a crescut numărul ipotecilor, care echivalează cu credite ipotecare. În luna ianuarie 2019 acestea s-au ridicat la 17.371, cu 1.055 mai multe față de luna ianuarie 2018. Cele mai multe operațiuni de acest gen au fost înregistrate în București – 3.395,  Ilfov – 1.584, și Cluj – 1.114. La polul opus, se află județele Sălaj – 63, Harghita – 57, Gorj – 51.
Județele în care au fost vândute cele mai multe terenuri agricole în prima lună a anului 2019 sunt Galați – 460, Vrancea – 454, Brăila – 412.

FOTO – Incendiu de proporții la o fabrică de cherestea

O fabrică de cherestea din localitatea Cârța a fost serios afectată de un incendiu, în noaptea de miercuri spre joi. 3 autospeciale de stingerea din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu și un echipaj SMURD au intervenit la fața locului. Din fericire, nicio persoană nu a avut de suferit în urma incendiului. Pagubele sunt însă considerabile.
Incendiul s-a manifestat la un buncăr de rumeguș pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați, extinzându-se la aproximativ jumătate din hala fabricii de prelucrare cherestea, întinsă pe o suprafață de aproximativ 1000 de metri pătrați. A ars buncărul, precum și material lemnos și 4 utilaje aflate în hală. Nu a existat pericol de extindere la alte imobile. Pompierii încearcă acum să afle cauza de producere a incendiului.

Mai multe străzi din Sibiu și Mediaș, fără curent electric

Pentru efectuarea unor lucrări programate, se va întrerupe furnizarea energiei electrice, după cum urmează:
VINERI, 15 FEBRUARIE 2019
* între orele 8-15 în localitatea: SIBIU, strazile: BULEVARDUL VICTORIEI-blocuri; BULEVARDUL VICTORIEI-camine studentesti; BULEVARDUL VICTORIEI-bazin Olimpia.
* între orele 10-12 în localitatea: SIBIU, strazile: CERNA PANAIT; CALEA DUMBRAVII-partial; PRIVIGHETORII; ALEEA CALARETILOR; MOSOIU G-RAL; COSTACHE NEGRI; PORUMBESCU CIPRIAN; PIATA CRISAN; FILIMON; GOLESCU DINICU; HORIA; CLOSCA.
* între orele 10-12 în localitatea: SIBIU, strada: VALEA AURIE-cabana Valea Aurie.
* între orele 1500–1700 în â MEDIAS, strazile: DRUMUL GARII – PT 131; DRUMUL GARII – PT 109; DRUMUL GARII – PT 74; DRUMUL GARII – PT 110; si TARNAVA – întreaga localitate
În cazul apariţiei unor situaţii neprevăzute, lucrările pot fi reprogramate. Informaţii actualizate despre întreruperile programate sunt disponibile şi pe pagina de web a societăţii: www.sdeets.ro rubrica „Întreruperi programate – SDEE Sibiu” sau la „Call Center”, telefon 0800-801-929.

Cum se circulă la această oră în județul Sibiu

Angajații Secției de Drumuri Naționale din Sibiu au intervenit în ultimele ore pe cele mai importante drumuri din județul Sibiu pentru a preveni eventuale probleme de trafic. Astfel, Secția de Drumuri Naționale Sibiu a acționat în cursul nopții de miercuri spre joi pe mai multe drumuri din județul Sibiu cu un număr de 12 utilaje, fiind împrăștiate 7 tone de sare. S-a intervenit pe Drumurile Naționale 1, 7, 7C, 14, 14A și 14B.
În același timp, Secția Autostrăzi Sibiu a acționat cu 10 de utilaje și s-au împrăștiat 14 tone de sare și o tonă de soluție ecologică pe A1 și A3.

FOTO: Programul „Sibiu – Regiune Gastronomică Europeană” a fost lansat și la Mediaș

Miercuri după amiaza a avut loc și la Mediaș lansarea oficială a Porgramului „Sibiu – Regiune Gastronomică Europeană”, după ce marți seara o ceremonie similară de preluare a acestui titlu a avut loc și la Sibiu.
La un restaurant din oraș au fost prezenţi reprezentanţii institutului european care organizează acest program, dar şi cei ai regiunilor europene care au deţinut până acum acest statut, alături de conducerea Consiliului Județean Sibiu, șefi ai unor instituții județene, edilii Mediașului, manageri de societăți comerciale și ai unor instituții de învățământ.
La repectivul local, mai multe unități de alimentație publică din oraș, dar și producători din zonă au oferit un adevărat regal culinar, cu produse și mâncăruri specifice zonei, special pregătite pentru acest eveniment. În programul „Sibiu – Regiune Gastronomică Europeană” s-au înscris mai mulți comercianți, precum și o rețea de restaurante care va meniuri special dedicate acestui eveniment.
Pe întreg parcurs al anului 2019, în tot judeţul Sibiu vor fi organizate sute de evenimente cu specific culinar. Scopul acestui program este de a dezvolta turismul gastronomic, prin întărirea legăturii între urban şi rural.
„Tuturor celor care și-au adus contribuția la evenimentul de astăzi vreau să le mulțumesc pentru că sunt astăzi aici și îi asigur de permanenta mea susținere. Pe parcursul întregului an 2019, la Mediaș vor fi organizate evenimente cu caracter gastronomic, agenda culturală din acest an a Primăriei Mediaș cuprinzând toate evenimentele sub denumirea „Istorie, Tradiție și Artă Culinară în contextul Regiunii Gastronomice”. Consider că orice turist care va binevoi să ne viziteze va avea nenumărate motive să se îndrăgostească de orașul nostru și să se întoarcă cu drag la Mediaș”, a spus primarul Gheorghe Roman.