Acasă Blog Pagina 4340

FOTO – Ambulanță nouă pentru SMURD Copșa Mică

La Centrul de Instruire şi Pregătire al Pompierilor Voluntari SMURD a avut loc ceremonia de predare a noii ambulanţe SMURD. Ambulanţa a fost achiziţionată prin grija Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, împreună cu Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, în cadrul Programului Operaţional Regional (POR) 2014–2020 “Îmbunatatirea capacitatii de interventie la urgentele medicale – Regiunea Centru”.
La eveniment au fost prezenți primarul, viceprimarul și consilieri locali din Copșa Mică, dar și reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu, ai SMURD Sibiu, primari din localităţile susţinătoare ale serviciului, membrii ai asociaţiilor locale (Sfatul Bătrânilor, Grupul de Dezbateri Publice sau Femina și locuitori din Copșa Mică.
Evenimentul a început cu sfinţirea noii maşini de către preotul ortodox Claudiu Cândea, care a urat apoi echipajului SMURD cât mai multe misiuni îndeplinite cu succes cu noua maşină. Reprezenţanţii Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Cpt. Dumitru Croitoru” au ţinut să felicite echipajul civil al SMURD Copşa Mică, acesta fiind unul din foarte puţinele echipaje SMURD susţinute financiar, direct de comunitatea locală pentru activitatea depusă şi apoi au prezentat invitaţilor dotările noii maşini.
„Mulţumim pe această cale domnului secretar de stat în cadrul MAI, dr. Raed Arafat, pentru sprijinul şi suportul constant acordat SMURD Copşa Mică, de la înfiinţare şi până în prezent”, au precizat reprezentanții Primăriei Copșa Mică.

Dent Estet Sibiu – performanța cu care se mândresc uimește Europa

1

Proiect de amploare pentru Dent Estet la Sibiu: două milioane de euro pentru inaugurarea a două noi clinici, una pentru adulți și cealaltă pentru copii.

 Grupul de clinici Dent Estet continuă planul de investiții și ajunge la începutul acestui an la un total de zece unități dentare, odată cu deschiderea a două clinici în Sibiu, una pentru adulți și cea de-a doua adresată exclusiv copiilor. Valoarea investiției în cele două noi unități se ridică la aproape două milioane de euro, cea mai mare investiție în segmentul de clinici stomatologice din Sibiu și din regiune. În total, cele două clinici cumulează un număr de 12 unituri dentare, iar printre dotări se numără singurul centru de radiologie integrat într-o clinică din Sibiu, complet echipat și 100% digitalizat, un studio foto digital, o sală de training și un centru de pregătire și certificare a profesioniștilor din medicina dentară.

 Deschiderea celor două noi clinici de la Sibiu se înscrie în strategia de business a companiei în ceea ce privește planurile de investiții și extindere în alte orașe din țară, în afara Bucureștiului. Pe lângă cele două clinici din Sibiu și cele șapte din București (patru pentru adulți, două clinici Dent Estet 4 Kids și o clinică Dent Estet 4 Teens), Dent Estet mai este prezentă în Timișoara, cu o clinică pentru copii.
„Piața de servicii stomatologice s-a dezvoltat foarte mult în ultimii ani. Suntem foarte încântați să aducem la Sibiu leadershipul și modelul de business pe care Dent Estet și l-a asumat cu succes încă de acum 20 de ani. După parteneriatul strategic cu Polisano de acum doi ani, ne consolidăm, astfel, prezența la nivel regional, dar și aria de servicii oferite pacienților. Poziționat în inima țării, Sibiul este o alegere strategică în planul nostru de investiții și ne propunem ca în scurt timp să polarizeze și pacienți din județele învecinate inclusiv pe segmentul de stomatologie”, spune Mihai Marcu, Președintele Consiliului de Administrație al MedLife.
Clinica Dent Estet Sibiu pentru adulți are o suprafață de 750 de metri pătrați și un număr de șapte unituri dentare A-Dec, liderul absolut în Statele Unite ale Americii în producția de unituri dentare. Este cea mai mare clinică stomatologică, 100% digitalizată din Sibiu și reunește sub același acoperiș toate specialitățile medicinei dentare. Dent Estet 4 Kids Sibiu dispune de cinci unituri și se întinde pe o suprafață de aproape 200 de metri pătrați. Serviciile sunt personalizate și adaptate nevoilor copiilor și adolescenților, iar medicii sunt specializați exclusiv în tratamente dentare dedicate copiilor și relaționării cu aceștia. Clinica dispune de soluții pentru abordarea pacienților anxioși și oferă consultanță psihologică, pentru a spori confortul copiilor, dar și al părinților.
„Când vine vorba de sănătate, avem în vedere întotdeauna investiții pe termen lung. De aceea, suntem extrem de fericiți că marcăm cei 20 de ani de activitate printr-un eveniment deosebit, deschiderea primelor noastre clinici în Sibiu. Avem un respect foarte mare pentru comunitatea de medici stomatologi de aici și suntem convinși că împreună putem crea în Sibiu un pol al excelenței în medicina dentară și un reper de servicii premium în materie de stomatologie. Credem în educația și în pregătirea medicilor din țara noastră, dar și în puterea pe care o formare continuă o are atât pentru dezvoltarea pieței, cât și pentru educarea pacienților. În acest sens, am demarat deja și în Sibiu cursurile și programele educaționale ale școlii Dental Office Managers, prin care instruim continuu profesioniștii din domeniul medicinei dentare”, spune dr. Oana Taban, Fondator & Director General al grupului Dent Estet.
Echipa care lucrează în noile clinici din Sibiu este formată din 35 de persoane, dintre care aproape jumătate sunt medici. Echipa medicală cuprinde medici din Sibiu, ce activează exclusiv în clinicile Dent Estet. Compania își propune să crească numărul medicilor din clinici, inclusiv cu medici români plecați în afara țării, care au aplicat și doresc să revină în România și cu care deja se poartă discuții avansate. Odată cu deschiderile de la Sibiu, Dent Estet ajunge la un număr de 320 de angajați și colaboratori și rămâne cel mai mare angajator de pe piața serviciilor de medicină dentară din România.
„Echipa Dent Estet este definită de cultura de «sharing», ceea ce înseamnă că medicii și personalul din Sibiu vor beneficia de experiența și know-how-ul dobândit de noi de-a lungul timpului. De aceea, medici din București își vor oferi expertiza vizitând periodic clinicile din Sibiu pentru schimburi de experiență și implementarea integrală a procedurilor. Aducem la Sibiu întreaga noastră viziune pentru inovație și servicii de excelență în medicina dentară și suntem extrem de bucuroși să primim cereri de angajare de la medici români din afară, ne dorim ca ei să rămână în România și să facă performanță aici”, spune Cristian Taban, Director Executiv Dent Estet.

Investiții în tehnologie și aparatură în premieră la Sibiu

Clinica Dent Estet Sibiu pentru adulți este dotată cu tehnologie high-tech integrată, dispune de un studio foto digital, de un centru de radiologie dentară integrat și de o sală de intervenții pentru chirurgia dentară. Fiecare pacient este preluat de un medic coordonator și asistat de o echipă multidisciplinară, certificată internațional, pentru un confort sporit și o eficientizare a timpului petrecut în clinică.
Printre aparatura disponibilă în premieră în Sibiu se numără laserul WaterLase®, una dintre cele mai avansate tehnologii stomatologice laser disponibile la nivel mondial, care folosește energia laserului și a apei. Considerat cap de serie în SUA, aparatul este folosit în intervenții pentru implant dentar, tratamente endodontice, terapie parodontală, intervenții stomatologice chirurgicale, intervenții asupra țesuturilor moi.
Laserul stomatologic EPIC BIOLASE (SUA), o inovație în stomatologia digitală, care contribuie la tratamente sigure și precise, dar mai ales crește gradul de confort al pacientului în cabinetul dentar, reducând semnificativ durerea și numărul de vizite la medicul stomatolog.
Clinica dispune de o serie de alte tehnologii digitale, pentru a acoperi toate nevoile pacienților și orice solicitări de tratamente dintre cele mai complexe.
Scannerul intra-oral 3Shape Trios Real Color (Danemarca), ce oferă beneficiul simulării 3D în culorile reale ale dinților și țesuturilor pacienților, astfel încât rezultatul tratamentului devine predictibil, sigur și elimină eroarea umană aproape complet.
Tomografia computerizată CBCT de la KaVo OP 3D™ (Germania), reprezintă cea mai înaltă tehnologie digitală și oferă acuratețe maximă în diagnosticarea unei afecțiuni maxilo-faciale prin imagistică 3D, fotografii 3D, panoramare în 2D și cefalometrii, toate într-un singur dispozitiv.
Laborator propriu și integrat de tehnică dentară digitală Aspen, este un laborator propriu de tehnică dentară de ultimă generație asistat de tehnicieni dentari. Prin intermediul acestuia este eficientizat timpul de lucru al medicului, iar pacienții au posibilitatea de a beneficia, în mai puțin de 24 de ore, de un produs similar dintelui natural.
 Centrifuga ENDORET PRGF (SUA), un aparat care utilizează forța centrifugă prin care se separă plasma cu proteine din sângele pacientului, în aproximativ 8 -10 minute, pentru ca aceasta să fie folosită ulterior în vindecarea zonelor pe care s-a intervenit chirurgical.
 Radiografia digitală, care permite o vizualizare în detaliu la nivelul cavității bucale, atât de către medic, cât și de către pacient.
Microscopul electronic LEICA M320 F12 (Germania), ce permite o documentație în timp real în sistem video full HD și o comunicare rapidă și eficientă cu pacientul. Oferă un unghi larg de vizualizare și o profunzime largă a câmpului de vizualizare.
Future Smile Studio, studio de diagnostic 3D, ce permite configurarea și construcția digitală a zâmbetului.
***
Despre DENT ESTET
Grupul DENT ESTET este încă de la înființare, din anul 1999, lider de piață în domeniul serviciilor de medicină dentară din România. În cei 20 de ani, echipa s-a extins la un număr de 320 de specialiști, dintre care 93 sunt medici. Aceștia au tratat de-a lungul timpului peste 80.000 de pacienți. DENT ESTET deține 10 clinici stomatologice multidisciplinare în București, Timișoara și Sibiu, destinate tuturor categoriilor de vârstă, 3 divizii de excelență unice în România (Implant Division, Esthetic Division și Advanced Orthodontic Division), primul laborator de tehnică dentară digitală Aspen și 2 studiouri foto digitale specializate Future Dental Smile. Toate acestea reunesc un număr de 57 de cabinete pe o suprafață totală de 3000 de metri pătrați, care includ si  3 săli de chirurgie complet utilate și 3 centre de diagnostic și radiologie digitală cu expunere minimă la radiații.
Recunoscut pentru contribuția la dezvoltarea domeniului stomatologic privat din țara noastră, grupul de clinici DENT ESTET a inaugurat anul trecut prima clinică dentară complet digitalizată din România și cel mai mare centru Planmeca Digital Academy.
Printre inovațiile majore aduse pe piața din România se numără DENT ESTET 4 KIDS (2008) și DENT ESTET 4 TEENS (2012), primele clinici stomatologice din România și din Estul Europei dedicate exclusiv copiilor și adolescenților și, nu în ultimul rând, Asociația Dental Office Managers (ADOM), sub umbrela căreia se desfășoară cursurile primei școli de manageri dedicați clinicilor de medicină dentară.
Din anul 2016, DENT ESTET face parte din grupul MedLife, cel mai mare operator privat de servicii medicale din țara noastră.
Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați:

Sunt anunțate probleme la emiterea rovinietelor și a peiajelor

Duminică, 3 februarie, vor fi probleme cu emiterea rovinietelor și a peajelor, anunță reprezentanții Companiei Naționale de Admnistrare a Infrastructurii Rutiere.

Astfel, toți șoferii trebuie să știe că, duminică, începând cu ora 01:00, pentru o perioadă de maximum 60 minute, este posibil ca emiterea rovinietelor și a peajelor să fie îngreunată/întreruptă ca urmare a unor lucrări de mentenanță la sistemul informatic.       

ULTIMA ORĂ – Sindicaliștii Romgaz ies în stradă. „Vor să înființeze la București și nu la Mediaș structuri și activități”

Sindicaliștii producătorului național de gaze, Romgaz Mediaș, se pregătesc pentru proteste. Un miting de protest ar urma să aibă loc marți, 5 februarie, între orele 9-12, în fața sediului Romgaz situat în Piața Constantin Ioan Motaș din Mediaș. Motivul protestului este legat de suspiciunea sindicaliștilor care cred că odată cu aprobarea noii organigrame, ar putea fi înființate la București și nu la Mediaș, diferite structuri ale companiei de gaze. O cerere pentru aprobarea mitingului a fost depusă la Primăria Mediaș.
„Ca urmare a desfășurării procesului de consultare referitor la propunerea modificării organizatorice a Romgaz, Biroul Executiv al Sindicatului solicită aprobarea unei manifestații în fața Romgaz, în Piața Constantin Ioan Motaș, în data de 5 februarie 2019 în intervalul 9-12. Solicităm aceasta deoarece există suspiciunea ca odată cu aprobarea noii organigrame se se înființeze la București și nu la Mediaș structuri și activități”, se arată în cererea depusă la Primăria Mediaș de către președintele Sindicatului Liber Romgaz, Ioan Stoicovici.

Note de plată

0

Proaspăt acutizată în România este ceea ce se poate numi pe bună dreptate „tirania bancară”. Cum s-a acutizat? Simplu, după teoria băţului înfipt în muşuroiul de furnici.  Nu cred că există puşti curios din fire, să nu fi zgândărit în copilăria lui un muşuroi de furnici ca să-şi stâmpere curiozitatea. Şi nu puţini – când s-au trezit cu zgândăritele în păpuc sau pe cracul pantalonului – au jurat să nu mai încerce a doua oară.

Se vede treaba că guvernul n-a zgândărit niciodată  vre-un furnicar, ca să-şi înveţe lecţia. Las’ c-a învăţat-o acum, băgând băţul în muşuroiul bancar, fără să se documenteze în prealabil. Frate guvernule al României, tu nu ştii oare că acelea sunt termite şi nu furnicuţe carpatine? Tu nu ştii oare că în climatul propice din colonii, ceea ce şi noi suntem, cohones-urile bancare pot ajunge la dimensiuni de şenilate? Şi tu chestiile astea vrei să le dezumfli, înţepându-le cu o scobitoare? Cum altfel se poate numi intenţia ta de a-l speria pe BauBau cu un bau timid, numit – inspirat, trebuie să recunosc – „taxa pe lăcomie”?
Căci iată cum se văd lucrurile de pe piscul avuţiei bancare şi multinaţionale: o lume exclusivă a celor foarte puţini, pe care noi, muritorii de rând nu-i putem vedea! Ei au creat lucrurile de care nu avem nevoie ( dar pentru care unii îşi vând chiar sufletul şi îşi pun singuri gâtul în lanţurile aurite ale creditărilor ) precum maşini luxoase, modă, plasme … Ei, cei câţiva, controlează banii care controlează vieţile celor mulţi, pentru care nu au decât dispreţ. Ei, cei câţiva, care deţin arma letală numită televiziunea globală, declanşează zilnic teroare care să inducă frică, panica aceea care declanşează boli şi războaie, apoi cumpără ambele tabere, ca să menţină omenirea  sclavă în neajunsurile ei. Şi frica, se ştie, vine de la diavol. Prin deducţie logică, noi, muritorii de rând care nu-i vedem, ştim cine sunt. Şi tu, frate guvernule al României, care foloseşti spada în lupta cu tunul, să nu fi ştiut că ghiuleaua o ia în cap tot românul, pe care-l jertfeşti ca pe mielul de Paşti ?
Căci scopul lor este mult peste însclavizarea naţiunii române. Este să te oprească pe tine, creaţia lui Dumnezeu, de a-ţi găsi integritatea spirituală! Este să ţi-l scoată din inimă pe Hristos, singurul care te vrea liber, iar dacă nu se poate, să-ţi smulgă inima din piept cu El cu tot! Este să-ţi golească Ţara, pe care ţi-a dat-o Dumnezeu, de tine însuţi, ca să-şi aşeze ei poponeţele lor milionare, dar, nici o grijă, şi muritoare, în acest colţ de rai. Note de plată pentru păcatele noastre! Dar nu cred că vreţi să ştiţi cum va arăta decontul lor!!!

Ping-pong

0

Una dintre cele mai generoase surse de informaţie pentru un ziarist sunt taximetriştii. Aceştia, prin natrura meseriei, devin cu timpul fini psihologi şi sociologi. Ei cunosc cel mai bine România profundă a marilor oraşe, au cele mai bune idei de administraţie urbană, cunosc starea generaţiei tinere după viaţa de noapte, gradul de nervozitate a populaţiei după sălbăticirea din trafic şi multe din nădufurile omului obişnuit, dar şi halul în care românului i s-a strâmbat mintea prin gulgutele otrăvite pe care le înghite pe nemestecate seara la televizor. Totul e să conversezi.

Aşa am aflat de la un taximetrist senior, care a stat 6 luni în Canada la un nepot, prin comparatie, definiţia dictaturii birocratice absurde care paralizează orice liberă iniţiativă la noi: „În România orice faci, împingi vagoane!” De la altul, cu viziune în spaţiu, am aflat cum ar fi putut primăriţa să fluidizeze circulaţia Sibiului pe gratis: „Invitând vre-o cinşpe taximetrişti cu experienţă la o cafea la primărie, cu harta oraşului în faţă şi într-o juma’ de zi avea soluţia pe masă, nu să arunce mii de euro pe gâtul unei firme străine de Sibiu!” Corect, dar hămesiţii ăia să nu se înfrupte şi ei de pe spinarea românului?  Să fim generoşi, c-aşa-i poporul ăsta, prost de bun şi cu memoria scurtă.
Dar cea mai faină analiză a momentului o aflai deunăzi: „ bip, bip, bip …ăştia joacă ping-pong în mutra românului!” În primul rând să vă explic. Bip-urile înlocuiesc epitetele la adresa puterii, opoziţiei şi preşedinţiei deopotrivă,  pe care din motive binecuvântate nu le pot reproduce aici. Citez concluzia: „ toţi o apă şi-un pământ, unul mai nehalit ca altul”.  Apoi să încerc, pe limba mea, să sintetizez viziunea – cât se poate de corectă – a omului asupra stării de buimăceală a naţiunii: cresc salariile (ping) – mafioţii cresc preţurile (pong); te anunţă că nu se mai scumpeşte gazul (ping) – vine factura cu potenţial de infarct (pong);  vrea guvernul una-alta (ping) – nu vrea prezidentul (pong); vrea el una-alta (ping) – nu vrea guvernul (pong);  faci grâu să dai pâine la toată Europa (ping) – pui pe masa copiilor aluat congelat din te miri ce prăpădită de ţară fără grâu(pong); ai judeţul plin de lapte şi la Slimnic e plin de mere(ping) – copiii tăi primesc la şcolă lapte din Deltă şi mere din Polonia (pong) … Şi ultima-i şi cea mai tare: luaţi voi bănci taxa pe lăcomie (ping) – ba luaţi voi fraierilor, că noi suntem tartorii,  euro umflat  încât să nu-l puteţi duce (pong);  vino Mugurel să dai socoteală, că eşti Bancă Naţională (ping) – ba p-a mătii (pong) … şi de aici iarăşi sus preţurile (pong), sus ratele (pong) … pong, pong şi iar pong în mutra românului.

Îl trimitem pe roboțelul Costică în America?

„Salut, numele meu este Stoica Eduard și sunt destul de sigur că acest mesaj nu va fi citit vreodată, dar îmi încerc norocul. Sunt elev la Colegiul Național „Octavian Goga” din Sibiu și fac parte dintr-o echipă care participă la concursul internațional de robotică FTC (First Tech Challenge). 2019 este al doilea an în care participăm la acest concurs, care cuprinde mai multe faze: faza regională, faza națională și faza internațională, în SUA. Noi credem că putem să ajungem până acolo, să ne reprezentăm țara, însă nu avem resursele necesare”.

Așa începe e-mailul trimis de Eduard Stoica redacției noastre. Vă sună cunoscut? Abia dacă s-au întors tinerii liceeni care au participat la „Zero Robotics High School Tournamen”, organizat de NASA și acum sunt alții care au nevoie de ajutorul nostru. Dar știți ce? Noi îi vom ajuta, iar motivele sunt multe și întemeiate. Sunt tineri inteligenți, cu viziune, care doresc să arate lumii ce înseamnă inovație și, mai presus de toate, sunt tinerii noștri și au nevoie de 3.500 de euro pentru a arăta lumii de ce sunt în stare. Dacă noi, cei mulți, le întoarcem spatele, atunci Eduard are dreptate: nimeni nu va citi vreodată acest mesaj.
Sunt unsperezece elevi de clasa a XI-a și a XII-a, de la Colegiul Național „Octavian Goga”, determinați să ajungă în SUA, la Detroit, în finala concursul internațional de robotică FTC (First Tech Challenge). Au descoperit competiția anul trecut, din dorința de a face mai mult decât programa școlară, din dorința de a explora. Au participat și le-a plăcut foarte mult. Și-au dat seama cum merg lucrurile și își doresc cu ardoare să participe și anul acesta. Sunt deciși să ajungă în finala acestei competiții care se va desfășura, la sfârșitul primăverii, la Detroit. Alături de ei, ca profesori coordonatori, sunt două profesoare de informatică și una de germană. Ele sunt Mădălina Sibişan, Ana-Maria Minea și Felicia Pătcaş.
„Eu i-am propus uneia dintre profesoare să participăm. Eram foarte supărat că nu aveam nicio activitate extrașcolară interesantă, de genul acesta. Am tot căutat pe internet și am dat de acest concurs. Ne-am propus să încercăm, pentru că mi se părea o idee foarte frumoasă. Anul trecut, fiind prima noastră participare, am primit gratuit kitul din America, cu toate piesele de care aveam nevoie pentru proiectul din concurs. Anul acesta însă, fiind a doua participare, lucrurile nu mai stau așa”, spune Eduard.  

Roboțelul Costică merită 3.500 de euro

Într-adevăr, lucrurile nu mai stau așa. Ei trebuie să construiască pentru concurs un roboțel care să facă față probelor din concurs, atât ghidat de o telecomandă, cât și individual, prin senzori. Nu au nevoie de bani pentru kit, pentru că este prea târziu să-l mai comande. Acesta ar trebui să vină din America. Nu ar ajunge la timp. Dar se descurcă singuri. Reciclează piese de anul trecut, apelează și la diverse magazine care pot să-i ajute și reușesc să-l construiască.
„Noi aproape din orice putem construi ceva”, spune Eduard.
Și așa este, pentru că roboțelul a prins contur. Numele lui este Costică și va fi programat să intre într-un ring unde va lua și va pune lucruri la înălțime și unde va împinge cuburi dintr-un loc în altul. Aceasta este tema din 2019: înălțimea. Eduard spune că, deși pare o temă ușoară, nu este așa. Costică va avea de dus la bun sfârșit multe provocări pentru a aduna puncte. De ce l-au numit așa?
„Păi, avem un mecanic pe care îl cheamă Costică la școală și de anul trecut tot ne dă scule. Fără sculele lui ne-am fi descurcat mult mai greu. Așa ne-am gândit să-i spunem Costică”, povestește amuzat tânărul.
Adevărul este că se apropie prima dată din concurs. În perioada 1–3 martie, la Cluj, are loc etapa regională. Va urma cea națională la București, unde elevii vor sta 5 zile, și cea internațională, din America. Copiii au nevoie de bani, pentru deplasări, cazări și materiale promoționale. Le trebuie hanorace, tricouri, pixuri. Au și de anul trecut, însă, ei spun că print-ul nu a fost așa de bun și s-a cam dus. Ar avea nevoie de până în 3.500 de euro, pentru că sunt mulți, sunt 11.
„Foarte interesant la acest concurs este faptul că nu se bazează neapărat pe produsul pe care îl faci. Oricine poate construi. Se bazează pe relațiile pe care ți le faci în concurs, pe socializare. Trebuie să fii prieten cu celelalte echipe, să contribui la ceva din concurs, să lucrezi împreună cu ceilalți competitori, să faci schimb de idei. Asta contează mai mult decât să câștigi și pentru noi este o lecție importantă”, spune Eduard.
Asta este lecția noastră. Împreună, ca o mare echipă, îi putem ajuta pe acești copii să zboare alături de roboțelul lor, întâi la Cluj, apoi la București și, de ce nu, în America. Pentru că asta contează cel mai mult acum.
Detalii despre proiect puteți găsi pe pagina de facebook a copiilor: Bi/ytes RO 086 CNOG Sibiu.

Oricine își dorește să-i ajute poate dona în contul asocieției Colegiului „Octavian Goga” (Asociația „Prietenii Colegiului Octavian Goga”)

cont bancar nr. RO57RZBR0000060014574102

deschis la Raiffeisen Bank

reprezentat prin prof. Delia Nemeș


 

Gala Sportului Sibian, eveniment special dedicat acelora care au reprezentat Sibiul cu mare cinste în 2018

0

Sala de conferințe a Consiliului Județean din Sibiu a fost plină aseară cu oameni care în 2018 și de-a lungul timpului au reprezentat orașul nostru cu mare cinste pe plan național și internațional la întrecerile sportive la care au participat. Antrenori, sportivi și oameni implicați în sport au fost premiați de CJ la Gala Sportului Sibian. Premianții au fost recompensați la Categoria ”Sport Olimpic”, Categoria ”Sport Neolimpic”, Categoria ”Antrenori Sport Olimpic”, Categoria ”Antrenori Sport Neolimpic”, Categoria ”Merit pentru întreaga activitate”, Categoria ”Ambasador Al Sportului Sibian” și Categoria ”Tinere Speranțe”. Prezentarea a fost făcută de către Adrian Bibu, directorul Sălii Transilvania din Sibiu și om care s-a dedicat sportului ani buni, fiind multiplu medaliat la Campionatul European, Campionatul Mondial și Campionatul Național de Taekwon-do ITF. Gala a fost deschisă de președinta Consiului Județean, Daniela Cîmpean, care s-a declarat extrem de fericită pentru că ea și colegii săi au ocazia să-și arate recunoștiința față de sportivi, antrenori și toți cei care au pus umărul la rezultatele obținute. ”Mă bucur nespus, eu și colegii mei să vedem că în această seară avem crema sportului sibian. Suntem onorați să vă avem aici alături de noi. Suntem bucuroși că am ajuns să punem în practică o dorință a noastră mai veche. Și anume, dorința de a ne arăta recunoștiința pe care o avem față de dumneavoastră”, a spus Daniela Cîmpean. Premianții au fost următorii:
Sporturi Olimpice:

  1. Alexandra Pașca (Judo, CSȘ Șoimii Sibiu, antrenor Ovidiu Ionaș)


2. Andrei Anghel (Judo, CSȘ Șoimii Sibiu, antrenor Ovidiu Ionaș)

3. Ionel Bucur (Echitație, CSM Sibiu)

Mențiuni:

  1. Ionuț Bucur (Echitație, CSM Sibiu, antrenor Ionel Bucur)


5. Diana Cucerzan (Sărituri în Apă, CSȘ Sibiu, antrenor Ioan Badiu)

6. Lucian Logigan (Ciclism, CS Pro Cycling, antrenor Mauro Calzoni)

7. Andreea Dragoman (Tenis de Masă, CSM Mediaș, antrenor Dan Daniel)

8. Tabita Teușan (Atletism, CSȘ Șoimii Sibiu, antrenoare Ligia Cuciorovschi)

9. Peter Herman (Atletism, CSȘ Mediaș, antrenor Vasile Herman)

10. Victor Cornea (Tenis de Masă, Tenis Club Pamira, antrenor Marius Vecerdea)

Antrenori Sporturi Olimpice:

  1. Ovidiu Ionaș
  2. Ionel Bucur
  3. Ioan Badiu


Mențiuni:

  1. Tudor Oprea
  2. Dan Daniel
  3. Ligia Cuciorovschi
  4. Vasile Herman
  5. Marius Vecerdea
  6. Marius Băcilă
  7. Vălean Purece

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Sporturi Neolimpice: 

  1. Cătălin Păturan (Karate, CS Ippon Mediaș, antrenoare Dora Hanga)
  2. Oana Pavel (Taekwon-do, CS Puma, antrenor Alin Lăzurcă)
  3. Peter Herman (Atletism, CSȘ Mediaș, antrenor Vasile Herman)


 
 
 
 
 
Mențiuni:

  1. Marius Dancu (Taekwon-do, CS Puma, antrenor Alin Lăzurcă)
  2. Vlad Văcariu (Taekwon-do, CS Puma, antrenor Alin Lăzurcă)
  3. Călin Cazacu (Popice, CS Orașul Tălmaciu, antrenor Gheorghe Țivrea)
  4. Ștefan Bălan (Popice, CS Orașul Tălmaciu, antrenor Gheorghe Țivrea)
  5. Lucian Logigan (Ciclism, CS Pro Cycling, antrenor Mauro Calzoni)
  6. Andreea Pavel (Taekwon-do, CS Puma, antrenor Alin Lăzurcă)
  7. Alexandru Mitru (Popice, CS Orașul Tălmaciu, antrenor Gheorghe Țivrea)

Tudor Isacu


 
 
 
 
 
 

 
 
 
 
 
Antrenori Sporturi Neolimpice:

  1. Alin Lăzurcă
  2. Dora Hanga
  3. Gheorghe Țivrea


 
 
 
 
 
Mențiuni:

  1. Vasile Herman
  2. Tudor Oprea
  3. Cristina Andrei


 
 
 
 
 
Merit pentru întreaga activitate:

  1. Manu Petre (Atletism) – merit pentru întreaga activitate; 4 sportivi participanți la Jocurile Olimpice, medalii naționale și internaționale obținute de sportivii săi


2. Daniela Cîrlan (Atletism) – participantă la JO Atena 2004 și Rio de Janeiro 2016; multiplă campioană națională și medaliată în probele de 2km marș, 5km marș, 10km marș, 20km marș, 1000m pistă, semi-maraton și maraton. Ea a fost medaliată balcanică, europeană și mondială, câștigătoare de probe de maraton în țară și în afară

3. Teodor Tulpan (Alpinism) – Reușite în alpinism, cea mai mare fiind cucerirea celui mai înalt vârf montan din lume în 2003, Everest.

4. Steliana Nistor (Gimnastică) – Bronz Olimpic la JO Beijing 2008, triplă medaliată la Campionatul Mondial de la Stuttgart 2007 și 5 medalii obținute la Campionatul European de Gimnastică Artistică

5. Mihaela Stănuleț (Gimnastică) – Campioană Olimpică la Los Angeles 1984, Vicecampioană Mondială la Budapeste 1983 și medaliată cu bronz la Campionatul European de la Goteborg 1983

Ambasadori ai Sportului Sibian:

  1. Daniel Natea (Judo și Sambo, descoperit de Ionel Chioveanu) – Campion European și Mondial de Sambo, Multiplu Campion Balcanic și Multiplu Campion Național la Judo
  2. Echipa de Baschet în Scaun Rulant din cadrul Asociației Diakoniewerk
  3. Fundația Comunitară din Sibiu reprezentată de Ciprian Ciocan – pentru promovarewa ideii de mișcare sportivă prin organizarea Maratonului Sibiului
  4. Echipa Arena Platoș reprezentată de Andi Fazekaș – pentru dezvoltarea unei baze sportive care permite practicarea schiului de performanță pentru juniori, dar și pentru dezvoltarea sportului de masă în general


 
 
 
 
 
Tinere Speranțe:

  1. Secția de judo a Clubului Miado s (antrenoare Andreea Ionaș, președinte Adrian Mihai) – copii multipli campioni naționali și internaționali
  2. Echipei de Mini-rugby a CSM-CSR Sibiu (antrenori Horia Stoica și Răzvan Borcan) – campioni naționali la categoria sub 8 ani


 
 
Aici puteți vedea Gala și premierea:
https://www.facebook.com/SalaTransilvania/videos/935310043341257/

S-a dat start înscrierilor pentru Cupa ULBS la Schi și Snowboard

0

Cea de a VI-a ediție a Cupei Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu la Schi și Snowboard va avea loc duminică, 17 februarie, la Arena Platoș.  Competiția este organizată de specialiştii Facultăţii de Ştiinţe și cei ai asociaţiei Alumni ULBS. Partenerii evenimentului sunt Visma, Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, Arena Platoș și Centrul Aria.  Ediția din acest an este dedicată aniversării celor 50 de ani de la înființarea Universității „Lucian Blaga” din Sibiu. Concursul de schi se va desfășura pe șase categorii. Este vorba despre profesoare, profesori, absolvente, absolvenți, studente, studenți. Competiția de snowboard are doar două categorii. Una dintre acestea este dedicată studentelor, absolventelor și profesoare, iar cea de-a doua este pentru studenţi, absolvenţi şi profesori. Înscrierile se fac online la adresa http://evenimente.ulbsibiu.ro/event.cupadeschi până în 15 februarie, ora 12:00.

FOTO – Atenție, șoferi. Condiții grele de trafic pe DN 1 și DN 7

La această oră se înregistrează ceață densă pe Drumul Național 7 (Valea Oltului) și pe Drumul Național 1(Sibiu – Brașov).
“Polițiștii sibieni îi sfătuiesc pe șoferi să circule cu viteză redusă, să mărească distanța între autovehicule, să nu frâneze brusc, să se asigure foarte bine înainte de schimbarea direcției de deplasare și să semnalizeze din timp orice astfel de manevră. Folosiți luminile de ceață doar în condițiile în care se manifestă acest fenomen meteo”, a precizat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
La această oră este în vigoare este o atenționare de Cod Galben de ceață. Vizibilitatea este sub 200 de metri, iar local aceasta poate scădea la mai puțin de 50 de metri. În județul nostru, sunt vizate de Codul Galben de ceață localitățile Sibiu, Cisnădie, Avrig, Tălmaciu, Săliște, Șelimbăr, Miercurea Sibiului, Porumbacu de Jos, Cristian, Turnu Roșu, Arpașu de Jos, Sadu, Boița

„Scrisori către mine”, cartea unui doctor cu suflet

Marți, 29 ianuarie, de la ora 18:00 la Biblioteca Astra, corpul B, în Sala de Lectură de la etajul 5, Dr. Alina Felicia Tărnăuceanu și-a lansat prima sa carte. Este o carte de suflet, scrisă cu profunzimea unui om care aproape zilnic trăiește la limita dintre viață și moarte, un om care știe să salveze, dar care are și tăria de a se înclina morții atunci când nu are cum să o învingă. Cartea se numește „Scrisori către mine” și însumează o serie de eseuri dedicate vieții, trăirilor umane, a limitelor și a modului în care acestea pot fi depășite. Spiritul și de multe ori experiența medicului Alina Tărnăuceanu se regăsesc cu ușurință în rândurile așternute în această carte.

La lansare i-au fost alături zeci de prieteni și oameni dragi, iar despre curajul și inițiativa ei de a lansa o carte au vorbit Liliana Blaga, purtătorul de cuvânt al Serviciului Județean de Ambulanță, profesorul și criticul literar Ion Dur și psihologul Mihaela Bucuță.
„Esențele tari, știți bine, că se țin în sticluțe mici. Cam în formula aceasta aș vorbi eu despre carte. Este subțire așa cum apăreau înainte de 90 plachetele de versuri. […] Cartea Alinei Tărnăuceanu este simbolică prin forma ei și prin conținutul pe care îl are. Am făcut lectura ei în grabă, însă am citit pagină cu pagină. În toți cei 35 de ani pe care îi am de critică literară nu m-am dus niciodată să vorbesc despre o carte fără să o citesc, deși știu că se practică. În eseurile din această carte descoperim o gândire pozitivă, un demers rațional, cu o logică foarte strânsă și care pendulează fie între un mecanism în care a treia posibilitate nu există, fie o ipostază în care a doua posibilitate nu există. Cu alte cuvinte este o gândire de foarte multe ori în doi și în trei timpi”, spune prof Ion Dur, în cadrul lansării.
Pe întrega durată a evenimentului dr. Alina Tărnăuceanu a fost emoționată și plină de recunoștință față de toți cei care au răspuns invitației de a veni la lansare.
„Cărticica este începutul evoluției în origini. Nu este îndreptar. Este doar reflexia mea în oglinda sufletului, este modul meu de viață. Și pentru că sunt orator din obligație, înainte de a vorbi, gândesc și scriu. Și din așchiile le care le folosesc cât de rar pot, încerc să-mi aprind scânteia”, spune d-na doctor.
Dr. Alina Felicia Tărnăuceanu este născută în 26 mai 1969 la Tg. Jiu. A urmat Facultatea de Medicină din Craiova. La Sibiu a venit în anul 1995 și lucrează în cadrul Serviciului Județean de Ambulanță din anul 1998. În prezent este managerul acestei instituții.

A venit vacanța, dar începe semestrul al doilea cu evaluări și bacalaureat

În această săptămână se încheie cursurile primului semestru pentru elevi. De astăzi, 1 februarie, ei intră în vacanța intersemestrială. Va fi o vacanță scurtă, de doar o săptămână și se vor întoarce la ore, în 11 februarie. Semestrul II le aduce copiilor primăvara, o săptămână relaxantă și plină de activități în cadrul programului „Școala Altfel”, dar și multe provocări celor care doresc să participe la olimpiade și concursuri, dar și celor care au de susținut Evaluări Naționale și Bacalaureatul.

Semestrul se încheie în 15 iunie, odată cu începerea mult așteptatei vacanțe de vară. Săptămânile acestuia sunt despărțite de vacanța de primăvară care începe în 20 aprilie și se încheie în 5 mai. Pentru clasele terminale din învăţământul liceal, anul şcolar se încheie în data de 31 mai 2019, iar pentru clasa a VIII-a, în data de 7 iunie 2019.

Ce înseamnă semestrul II pentru elevii sibieni

Pentru elevii sibieni cel de-al doilea semestru înseamnă multă muncă și emoții pentru cei care aleg să-și testeze cunoștințele prin olimpiade și concursuri. În acest semestru au loc atât fazele județene, cât și cele naționale ale olimpiadelor școlare pentru toate disciplinele de învățământ de la gimnaziu și liceu. Tot în acest semestru au loc Evaluările Naționale pentru clasele a II-a, a IV-a, a VI-a și a VIII-a. Acestea vor fi urmate de etapa de admitere computerizată la liceu și clasa profesională. Să nu uităm de Examenul Național de Bacalaureat și de examenele de calificare nivel I, II, III și IV pentru învățământul profesional și tehnic.
De asemenea, Constantin Dincă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Sibiu spune că sunt șanse mari ca și în acest an, la fel ca în ultimii ani 8 ani, să se susțină simularea Examenului de Evaluare Națională (clasa a VIII-a) și a Examenului Național de Bacalaureat (clasele a XI-a și a XII-a).
Și pentru că semestrul al II-a nu înseamnă doar examene și stres elevii vor fi implicați în multe proiecte Erasmus+, vor avea parte timp de 5 zile de „Şcoala altfel”, program pe care multe dintre școlile sibiene îl derulează în lunile calde de primăvară. Data limită de organizare a „Școlii Altfel” fiind 31 mai.
Pe 5 iunie este sărbătorită Ziua învățătorului. Nu este o zi liberă, însă fiecare școală poate decide ce activități vor face elevii în acea zi.