Acasă Blog Pagina 4482

Focare de scrapie la Sibiu

Specialiștii Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor spun că în județul Sibiu au fost depistate 5 focare de scrapie, o boală letală a ovinelor, în localitățile Șalcău, Presaca, Loamneș și Bogatu Roman. Scrapia este o boală neurodegenerativă, foarte ușor transmisibilă care afectează oile și caprele și care le este fatală. Boala se manifestă prin incoordonări în mers, prurit, scrâșniri din dinți, hemipareze și la final decesul animalului.

Primul focar a fost descoperit în localitates Șalcău. Aici au fost luate deja masurile necesare. Au fost asanate un număr de peste 80 de ovine în încercarea de a împiedica extinderea maladiei. Un al doilea focar a fost confirmat și în localitatea în Bogatul Român. Aici vor fi sacrificate joi 188 de oi.
Asanările vor continua și în localitatea Presaca.
”Pentru exploatarea din localitatea Presaca, cu acceptul ANSVSA, s-a ales optiunea genotipării efectivului iar în urma testăriis-a constatat că un număr de 89 de capete au gene puțin rezistente sau genetic susceptibile iar 99 de capete au gene rezistente.”, anunță reprezentanții DSVSA Sibiu.  Aici vor fi sacrificate doar cele 89 de animale care ar putea avea boala restul putând rămâne în exploatație însă numai sub atenta supraveghere a veterinarilor.
Exploatațiile din localitatea Loamneș așteaptă încă rezultatele testărilor de genotipare. Și aici vor fi sacrificate animalele despre care se consideră că ar putea avea boala.
Fermierii care și-au pierdut animalele vor fi despagubiți în urma unei evaluări a exploatației realizate de către membrii unei comisii din care fac parte medici și alți specialiști. Animalele sunt duse apoi la abator pentru sacrificare. Abatorul oferă un preț iar diferența până la prețul stabilit de către comisie va fi plătită fermierului din bugetul de stat.
Boala ovinelor vine chiar în momentul în care țara noastră se confruntă din plin cu un focar de pestă porcină.

159 de clădiri din tot județul nu au autorizație de securitate la incendiu

Șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Sibiu, colonelul Cosmin Balcu spune că la momentul de față, la 3 ani de la tragedia din clubul Bucureștean ”Colectiv” în urma căruia și-au pierdut viața un număr de 65 de persoane,  159 de unități din tot județul nu au încă autorizația de securitate la incendiu. Vorbim aici despre zone comerciale, spații de recreere, școli, instituții publice și bineințeles cluburi.

În ceea ce privește spațiile de distracție destinate în special tinerilor, din 34 de clădiri din județ în care funcționează cluburi, 14 nu au la momentul de față autorizația de securitate la incendiu emisă conform legii, de către ISU Sibiu.
”Avem 34 de clădiri în care funcționează cluburi. Dintre acestea 14 obiective, 14 clădiri, nu dețin autorizație de securitate la incendiu dar care intră sub incidența Legii 28 din 2018 pentru completarea Legii 307 din 2016 privind cerința esențială de securitate la incendiu.”, spune Cosmin Balcu, șeful pompierilor sibieni.
Motivele pentru care aceste unități funcționează în continuare chiar cu riscul de a pune în pericol viața celor care le calcă pragul sunt multiple. În fruntea tuturor stă însă un fel de vid legislativ. Practic, dacă o clădire îndeplinește câteva dintre cerințele minime de securitate ea poate funcționa pe mai departe. La fel se întâmplă și în cazul unităților pentru care s-a depus parte din documentație și s-a obținut avizul de securitate. Atenție însă! Avizul nu trebuie confundat cu autorizația! Vestea bună este că lucrurile au început cât de cât să se miște de la momentul la care a crescut cuantumul amenzilor.
”Sunt foarte multe motive pentru neintrarea în legalitate. De exemplu, sunt foarte puțini verificatori, arhitecți și proiectanți abilitați pe cele două cerințe, de construcții și instalații. Sunt foarte multe lucrări la nivel național… Poate fi și o mică delasare din partea unora, poate și la noi la Inspectorat nu am stat întotdeauna în termenele de 15 și 30 de zile pentru că depindem de volumul de lucrări iar resursa noastră umană este limitată. Motivele pot fi ample atât din partea noastra instituțional, dar în special este în partea beneficiarilor care poate nu au avut un ritm, să spunem, asiduu. Aici intervine și mentalitatea noastră: lasă că merge și așa. După ce au fost sancționați au aplicat legea.”, mărturisește inspectorul șef Laurențiu-Cosmin Balcu.
Valoarea amenzilor a urcat de la câteva sute de lei la sume cuprinse între 20.000 și 100.000 de lei.
Printre cele 159 de unități care nu dețin autorizația de securitate la incendiu se numără construcțiile din zona comercială a Șelimbărului și chiar Sala Transilvania. În cazul celei de pe urmă, la fiecare eveniment important,șeful ISU dispune prezența pompierilor la fața locului pe timpul desfășurării evenimentului tocmai pentru a putea preveni o tragedie similară celei din Colectiv.
”Și săptămâna trecută, și în această saptămână avem cel puțin două echipaje complete cu autospeciale cu apa și spumă care sunt la fața locului pe toată perioada desfășurării acestor activități în așa fel încât să nu împiedicăm ci să sprijinim și să fim alături de comunitatea din care facem parte.”, explică șeful ISU.
La polul opus se situeaza Sala Thalia. Instituția a reușit să obțină autorizația de securitate la incendiu. În ceea ce privește școlile, acolo unde spațiul a permis s-au construit scări exterioare, din fier.
Date fiind condițiile actuale, până la momentul la care toate unitățile unde au loc aglomerări de persoane vor intra în legalitate în ceea ce privește autorizația de securitate la incendiu, inspectorii ISU nu au altceva de făcul decât să ofere consiliere și să facă prevenție. Dar și așa riscul există!
”De întâmplat se poate ăntâmpla orice și oricând. Nu putem prezice viitorul. Însă printr-o politică de prevenție, prin impunerea legii și prin conștientizarea tuturor cetățenilor asupra riscurilor existente, prin această atitudine am putea reduce astfel de tragedii.”, a mai adătugat Balcu.
În lipsa autorizației, unitățile publice au obligația de a afișa la intrarea în clădire un mesaj prin care cei care intră acolo să știe că se află într-un imobil care prezintă un potențial risc.
 

Cătălin Păturan a cucerit 4 medalii europene la karate

0

Sportivul de la CS Ippon Mediaș a luptat foarte bine la Campionatul European de Karate WUKF. Cătălin Păturan a cucerit 4 medalii în competiția desfășurată în Malta. El a obținut aur la echipe rotativ cadeți și la echipe shobu sanbon cadeți, argint la -75 kg. cadeți și bronz la Open individual cadeți. Concursul a avut loc în localitatea Ta Qali, în perioada 23-28 octombrie. România a fost cea mai bună națiune din întrecere. Sportivii noștrii au cucerit 147 de medalii, aproape de 3 ori mai mult față de locul II, Italia.

Ana Maria Popescu a câștigat trofeul Cupei României la spadă!

0

www.sport.ro

Campioana olimpică și-a trecut în palmares un nou rezultat important la spadă feminin! După argintul mondial obținut în luna iulie, Ana Maria Popescu a revenit pe plan național, ieri reușind să cucerească trofeul Cupei României. Concursul s-a disputat în Sala de Scrimă ”Ana Pascu” din București. Ana a avut cinci meciuri și s-a impus în toate. În drumul său spre aur, ea a trecut de Bianca Păuna (15-3) de la LPS Craiova și de dinamovistele Ana Maria Melintescu (15-8), Mihaela Leonte (15-8), Amalia Tătăran (15-13) și Raluca Sbîrcia (15-11).
 
www.antena3.ro

Rafa Nadal pierde locul I în ierarhia mondială! Rivalul său revine de luni pe primul loc

0

www.tennisworldusa.org

Anul 2018 a fost plin de probleme de sănătate pentru Rafael Nadal, pe tot parcursul său. Totuși, ibericul venea la Paris din postura de numărul I mondial și spera să îl mențină până la final. Nu a fost cazul, tenismenul a fost nevoit să se retragă, înainte disputării primului meci în turneu și astfel, de luni, Novak Djokovic va reveni pe prima poziție în clasamentul ATP. Motivul retragerii lui Nadal este o accidentare în zona abdominală. ”Mă simţeam bine în ultimele zile, dar am început să resimt dureri în zona abdominală, iar medicii mi-au recomandat să nu joc. Am simţit dureri mari atunci când serveam şi exista riscul unei rupturi abdominale”, a declarat Nadal, într-o conferinţă de presă la Paris. Potrivit Marca, antrenamentele dure pe care Rafa le-a făcut pentru a fi în formă la ultimele două turnee ale anului ar fi cauza noile probleme medicale ale lui Nadal. ”Am ajuns de câteva zile la Paris şi mă simţeam mai bine decât anticipam în urmă cu o săptămână. Aşa cum toată lumea ştie, nu am mai jucat de la US Open. A fost un an dificil pentru mine, din punct de vedere al accidentărilor. Medicul mi-a spus că e posibil să pot juca un meci, poate. Dar că dacă e să joc tot turneul, cu siguranţă va apărea o ruptură. Ar fi fost ceva serios şi nu vreau asta. Nu ar fi fost corect faţă de nimeni să intru pe teren ştiind că nu am şanse să joc tot turneul. Îmi pare rău, evident, dar nu pot decât să accept şi să merg mai departe”, a mai spus Nadal.

FOTO: Căruță nesemnalizată lovită de o mașină, un copil a fost rănit

0

O căruță nesemnalizată a fost lovită de o mașină iar în urma impactului un copil de 7 ani a fost rănit. Accidentul a avut loc între Dobârca și Miercurea Sibiului iar copilul rănit se afla în căruță împreună cu bunicul său.

”Pe DJ 106G, Dobarca – Miercurea Sibiului, o căruță nesemnalizată a fost lovită în spate de un autoturism condus regulamentar de un bărbat de 43 de ani din Dobârca. Un minor de 7 ani, pasager în atelaj, a fost preluat de medici și transportat la spital. Conducătorul atelajului este bunicul copilului, în vârstă de 64 de ani, din Miercurea Sibiului, acesta nu a suferit vătămări corporale.” a declarat Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu
Copilul a fost preluat de un echipaj SMURD de la Miercurea Sibiului și transportat la spital. Acesta a suferit un traumatism la o mână.

Concert simfonic sub bagheta dirijorului Leonardo Quadrini

0

Dirijorul Leonardo Quadrini se va afla pe scena Sălii Thalia, joi, 1 noiembrie, unde va susţine un concert simfonic, alături de orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu.
În cadrul evenimentului ce face parte din stagiunea 2018 – 2019 a Filarmonicii, va interpreta solistul Cristian Florea la violoncel.
Începând cu ora 19, iubitorii de muzică clasică vor putea asculta Giuseppe Martucci – Nocturna pentru orchestră, op.70, IGM 33, Edward Elgar – Concert pentru violoncel și orchestră în mi minor op. 85, Serghei Prokofiev – Suita nr. 2 – Romeo și Julieta.
Accesul publicului se realizează în baza biletelor puse în vânzare la Sala Thalia (str. Cetății nr. 3-5), de luni până joi în intervalul orar 10-12 și 13-16 sau în seara concertului la intrarea în sală. În funcție de loc, prețul unui bilet este de 20, 30 sau 40 de lei. Elevii, studenții și pensionarii beneficiază de o reducere de 50%.

Spectacolul de balet clasic „Baiadera”, pus în scenă la TNRS

0

Povestea frumoasei baiadere Nikia, dansatoare într-un templu indian, revine pe scena sibiană sâmbătă, începând cu ora 19, la Teatrul Naţional „Radu Stanca”.
Aici se va juca spectacolul de balet clasic „Baiadera”. Reprezentația are la bază coregrafia originală a lui Marius Petipa și muzica lui Ludwig Minkus. Adaptarea coregrafică pentru spectacolul de la Sibiu este realizată de Aleisha Gardner și Kirill Ermolenko.
Reprezentaţia pune în scenă o poveste despre dragostea eternă, mister, destin și dreptate.
„Baiadera” a avut premiera mondială la Bolshoi Theatre Sankt Petersburg în data de 4 februarie 1877. La Sibiu, spectacolul a fost jucat pentru prima dată în 25 octombrie 2017.
Biletele pot fi achiziționate de pe site-ul instituției www.sibiuballet.ro, de pe site-urile partenere kompostor.ro sau bilete.ro sau de la punctul de vânzare situat în Piața Mare, în incinta Centrului de Informare Turistică din clădirea Primăriei Sibiu.
Prețul unui bilet este de 10 lei. Elevii, studenții și pensionarii beneficiază de o reducere de 50%.

Începe cea de-a șasea ediție de Sibiu Football Days

0

400 de jucători vor fi prezenți la cea de-a șasea ediție Sibiu Football Days, eveniment fotbalistic dedicat copiilor și juniorilor născuți în anii 2008, 2009, 2010 și 2011. Alba, Mureș, Brașov, Harghita, Caraș Severin și Sibiu sunt județele care vor fi reprezentate în competiție. Turneul se va desfășura în perioada 2-4 noiembrie, la terenul sintetic de la stadionul Municipal. Întrecerea este organizată de ASFC Interstar Sibiu cu sprijinul DJTS Sibiu si AJF Sibiu. Acțiunea este co-finanțată de Primaria Sibiu și Consiliul Local Sibiu, prin Agenda Sportivă 2018.

Măgura Cisnădie întâlnește echipa din Galați

0

www.prosport.ro

Handbalistele antrenate de Alexandru Weber și Bogdan Nițu pot reveni pe traseul victorios după 2 partide în care Măgura a reușit numai un punct, 24-24 cu HC Zalău. Ada Moldovan și compania sunt favorite să obțină toate cele trei puncte în etapa a opta, în disputa cu echipa CSM Galați. Partida se va juca mâine, în Sala Polivalentă din Cisnădie, cu începere de la ora 18,00. Măgura se află pe locul 4 în clasamentul general, cu 14 puncte strânse, după 4 victorii, 2 egaluri și un eșec. De partea cealaltă, moldovencele se află tot pe poziția a ”patra”, dar din partea cealaltă a clasamentului, cu 7 puncte, după 2 victorii, un egal și 4 înfrângeri.

Leo Messi a revenit la antrenamente

0

FC Barcelona Twitter

Fanii Barcelonei au motive și mai multe de optimism pentru viitorul apropiat. După succesul incredibil cu rivala din Madrid, scor 5-1, astăzi, cel mai bun fotbalist al echipei a revenit la antrenamente. Deși, inițial medicii au anunțat că Leo Messi va lipsi aproximativ 3 săptămâni, vedeta catalanilor s-a întors mai repede, la doar 11 zile de când și-a fracturat mâna, în partida din campionat cu FC Sevilla. Astfel, argentinianul ar putea să joace din nou pentru Barca chiar de duminică. Adversara formației sale este tocmai rivala Sevillei, Betis.

Florin Acsinte este noul jucător al echipei FC Hermannstadt

0

Echipa sibiană și-a completat lotul cu încă un jucător. În vârstă de 31 de ani, Florin Acsinte este primul fotbalist român adus de Vasile Miriuță, după ce tehnicianul a adus înainte doi străini. Acsinte a semnat un contract valabil până la finalul acestei ediții de campionat. El ajunge la FC Hermannstadt din postura de jucător liber de contract. Acsinte evoluează pe postul de fundaș stânga, iar ultima sa echipă a fost FC Botoșani. În cariera sa, Florin a evoluat în aproape 150 de meciuri în Liga 1. Fundașul originar din Botoșani și-a început cariera la echipa locală, iar în vara anului 2009 s-a transferat la Dinamo II. La începutul anului următor a revenit la FC Botoșani unde a jucat până în ianuarie 2016, evoluând între timp, cu gruparea moldavă, inclusiv în două partide din preliminariile Ligii Europa. În 2016, Acsinte s-a transferat la Pandurii Tg. Jiu, iar după o jumătate de an a ajuns la FC Voluntari, echipă cu care a câștigat atât Cupa României, cât și Supercupa, în 2017, după finale cu Astra Giurgiu, respectiv FC Viitorul. Apoi, în pauza de iarnă, a revenit la FC Botoșani, grupare de care s-a despărțit la finalul sezonului 2017-2018.