Acasă Blog Pagina 4483

Florin Acsinte este noul jucător al echipei FC Hermannstadt

0

Echipa sibiană și-a completat lotul cu încă un jucător. În vârstă de 31 de ani, Florin Acsinte este primul fotbalist român adus de Vasile Miriuță, după ce tehnicianul a adus înainte doi străini. Acsinte a semnat un contract valabil până la finalul acestei ediții de campionat. El ajunge la FC Hermannstadt din postura de jucător liber de contract. Acsinte evoluează pe postul de fundaș stânga, iar ultima sa echipă a fost FC Botoșani. În cariera sa, Florin a evoluat în aproape 150 de meciuri în Liga 1. Fundașul originar din Botoșani și-a început cariera la echipa locală, iar în vara anului 2009 s-a transferat la Dinamo II. La începutul anului următor a revenit la FC Botoșani unde a jucat până în ianuarie 2016, evoluând între timp, cu gruparea moldavă, inclusiv în două partide din preliminariile Ligii Europa. În 2016, Acsinte s-a transferat la Pandurii Tg. Jiu, iar după o jumătate de an a ajuns la FC Voluntari, echipă cu care a câștigat atât Cupa României, cât și Supercupa, în 2017, după finale cu Astra Giurgiu, respectiv FC Viitorul. Apoi, în pauza de iarnă, a revenit la FC Botoșani, grupare de care s-a despărțit la finalul sezonului 2017-2018.

HC Sibiu începe primul retur de campionat cu un meci pe teren propriu

0

HC Sibiu joacă mâine primul meci din returul I de campionat. Jucătorii sibieni primesc vizita celor de la AHC Potaissa Turda, meciul urmând să aibă loc în Sala Transilvania, începând cu ora 17:30. Partida va conta pentru etapa cu numărul VI din Divizia A la handbal masculin. În tur, formația din Turda s-a impus pe teren propriu la o diferență de opt goluri, scor 38-30.
Un egal și o victorie pe teren propriu
Pentru HC Sibiu va fi al treilea meci consecutiv pe teren propriu, după partida din Cupa României, cu SCM Poli Timișoara, și meciul cu liderul seriei, CSM Oradea. Sibienii speră că vor face un meci bun joi și vor reuși să profite faptul că vor juca acasă, având în vedere că sunt neînvinși în această ediție de campionat în Sala Transilvania, locație unde au obținut un egal și o victorie. „Este al treilea joc consecutiv pe teren propriu după cel de Cupa României în fața lui Poli Timișoara și cel de etapa trecută, încheiat cu o victorie în fața liderului CSM Oradea. Ne așteaptă un joc dificil în fața celor de la Turda, dar sperăm să continuăm forma bună arătată în jocurile precedente și să câștigăm toate punctele puse în joc”, a declarat președintele HC Sibiu, Matei Damian.   
Radu David, conducătorul de joc al formației sibiene, speră într-un rezultat pozitiv. Jucătorii s-au pregătit bine pentru acest meci și vor lupta pentru a obține victoria. „Ne așteaptă un meci greu, contra unei echipe tinere, care practică un handbal în viteză. În meciul tur ne-au pus probleme cu o apărare avansată, dar noi ne-am pregătit mult în ultima săptămână și sperăm că vom reuși să contracarăm această apărare. Sperăm să facem un meci bun și să obținem un rezultat pozitiv”, a declarat Radu David, jucătorul HC Sibiu. 
Returul I de campionat
Amintim că sistemul competițional din acest sezon este diferit, astfel că în prima fază a competiției se va juca în sistem fiecare cu fiecare, tur-retur I și tur-retur II, urmând să aibă loc două meciuri acasă și două în deplasare, în compania tuturor oponenților din grupă.

Cristiano Ronaldo scrie istorie la Juventus

0

www.bbc.co.uk

Fotbalistul portughez continuă să scrie istorie în fotbalul mondial. După ce a reușit să doboare recorduri la Manchester și la Madrid, Cristiano Ronaldo face la fel și la Juventus Torino. Ultima sa ispravă a fost în acest week-end, CR7 reușind să marcheze o dublă și să aducă trei puncte echipei sale pe terenul lui Empoli, scor 2-1. Datorită acelor două goluri, el a ajuns la 7 goluri în 10 meciuri, performanță care a fost atinsă ultima oară de un jucător al ”Bătrânei Doamne” în sezonul 1957-1958. Atunci, John Charles reușea acel lucru în zece meciuri, el fiind golgeterul competiției la finalul campionatului, cu 28 de goluri.

Din 1 noiembrie plata parcării în Sibiu se poate face prin intermediul SMS-ului

Pentru plata parcării sibienii au avut la dispoziție până acum următoarele metode de plată: achiziția unui tichet de la automatele stradale cu cash sau card, achiziția unui tichet de la comercianții parteneri sau de la sediul Serviciului de Administrare a Domeniului Public sau achiziția unui abonament de la sediul serviciului public amintit sau pe platforma de e-administrație.
Din 1 noiembrie, odată cu intrarea în vigoare a noilor tarife, la instrumentele de plată de mai sus se adaugă plata plata prin SMS. Plata prin SMS se va face la numărul 7420. În funcție de zona în care se face parcarea și de intervalul în care se dorește parcarea, conținutul SMS-ului va fi diferit:
PARCARE PENTRU O ORĂ:
* ZONA A (parcările din zona centrală):
trimiteți SMS cu textul 324_număr înmatriculare (tarif 0,45 Euro+ TVA)
* ZONA B (parcări cu timp limitat la maxim 2 ore – Piața Cibin, Malului, Morilor, Dârstelor, Măsarilor):
trimiteți SMS cu textul 325_număr înmatriculare (tarif 0,45 Euro + TVA)
* ZONA C (restul parcărilor cu plată din oraș, altele decât cele din zonele A, B și D):
trimiteți SMS cu textul 326_număr înmatriculare (tarif 0,25 Euro + TVA)
* ZONA D (parcările periferice – Calea Șurii Mari, Oborul de Vite și Drumul Ocnei):
trimiteți SMS cu textul 327_număr înmatriculare (tarif 0,25 Euro + TVA)
PARCARE PENTRU O ZI:
Trimiteți SMS cu textul 328_număr înmatriculare (tarif de 2,20 Euro + TVA). Astfel, pe parcursul respectivei zile plata efectuată va fi valabilă în oricare dintre zonele A, C și D, dar nu și în zona B unde timpul de parcare este limitat la maxim 2 ore.
Zona în care vă aflați va fi semnalizată pe indicatoarele de parcare amplasate în zonă, dar și prin indicatoare adiționale și pe lateralele automatelor de plată.
Pentru a oferi cât mai multe variante de plată și cât mai simple, municipalitatea a finalizat o aplicație mobilă pentru plata parcării, aceasta aflându-se în teste în prezent. Aplicația va fi pusă la dispoziția cetățenilor în cursul lunii noiembrie. În aplicație vor fi disponibile 3 instrumente de plată:
* Plata prin SMS
* plata cu cardul bancar direct prin aplicație și
* plata prin intermediul creditului preplătit (similar ca procedură cu sistemul PrePay în telefonie, spre exemplu).
După finalizarea testărilor, aplicația se va putea descărca gratuit din Google Play sau AppStore, deci poate fi utilizată pe sistemul Android cât și pe IoS.
Din 1 noiembrie se schimbă perioadele de taxare și pentru tichetele eliberate de automatele stradale. În prezent tichetele de parcare se eliberează pe două intervale orare: 8-14 și 12-18. Din 1 noiembrie tichetele de parcare vor fi eliberate fie pe o oră (2 lei în zonele A și B și 1 leu în zonele C și D) fie pe ziua în curs, de luni până duminică, între orele 8-22 (10 lei în zonele A, C și D, nu și în zona B).

MEN introduce teste grilă la BAC și Evaluarea Națională!

0

Ministerul Educaţiei Naţionale a modificat structura subiectelor de examen, astfel încât acestea vor conţine 40% întrebări grilă, întrebări cu alegere duală sau întrebări cu răspuns „Adevărat” sau „Fals”. Reprezentanţii MEN susţin că, astfel, răspunsul elevilor va fi notat obiectiv.
Potrivit reprezentanţilor MEN, unele discipline, precum Geografia, aveau astfel de itemi obiectivi. Astfel, începând cu evaluările din anul 2019 şi testele de examen de la Istorie, Matematică sau Limba Română vor conţine întrebări închise. Schimbările la examenele de Bacalaureat şi Evaluarea Naţională pentru clasa a VIII-a nu au fost consultate public, arată Mediafax.
Ponderea itemilor obiectivi va creşte cu 40% la examenele de Bacalaureat şi Evaluarea Naţională, anunţă secretarul de stat pentru învăţământul preuniversitar, Ionel Florian Lixandru, precizând că astfel va fi redusă doza de subiectivism din test. Joi vor fi afişate modelele noi de subiecte.
“În urma mai multor analize pe care le-am făcut vara, pentru a încerca să eliminăm pe cât posibil diferenţele între evaluare iniţială şi cea de la contestaţii, am propus să se crească ponderea itemilor de tip obiectiv în structura subiectelor. Nu se schimbă subiectele, nu se schimbă programul. Astfel de subiecte există. Doar am dorit să creştem ponderea acestui tip de itemi tocmai pentru a evita diferenţele de evaluare şi subiectivismul în evaluarea lucrărilor”, a spus, miercuri, pentru Mediafax, secretarul de stat pentru învăţământul preuniversitar, Ionel Florian Lixandru.
Lixandru susţine că itemii obiectivi pot fi întrebări cu variante de răspuns multiple, o întrebare cu alegere duală, sau întrebare cu răspuns „Adevărat” sau „Fals”.
“Creşterea itemilor de tip obiectiv în structura subiectelor la 40% asta s-a propus pentru a evita diferenţele de evaluare între cea iniţială şi evaluarea la contestaţii, cum s-a întâmplat în sesiunile anterioare”, a mai spus secretarul MEN.
Lixandru susţine că noile reguli vor fi aplicate începând cu examenele din vara anului 2019.
“Joi (n. r. 1 noiembrie) vor fi afişate modele de subiecte pentru toate disciplinele, vor vedea tipurile de subiecte. Totul este în beneficiul elevului. Reducea acea doză de subiectivism din evaluare. Pe cât posibil, evaluarea să fie una obiectivă”, a mai spus Ionel Florian Lixandru, conform aceleiași surse.

Sibiul marcheaza 175 de ani de la înfiinţarea Artileriei Române

0

Militarii ce au servit Artileria Română, nobila armă din dotarea Forţelor Terestre, au dat dovadă de ataşament faţă de ţară, dârzenie, disciplină, simţul datoriei şi al onoarei militare. Puterea de sacrificiu şi curajul sunt valorile pe care le-au arătat pe câmpul de luptă şi le-au afirmat cu tărie decenii la rand, memorabile rămânând faptele de eroism din Războiul de independenţă, Războiul de reîntregire a neamului sau în cel de-al Doilea Război Mondial.
Anul acesta, la 10 noiembrie, sărbătorim 175 de ani de existenţă a Artileriei Române Moderne. Joi, 8 noiembrie 2018, începând cu ora 11, la Centrul de Instruire pentru Artilerie Terestră şi Artilerie Antiaeriană „Ioan Vodă” din cadrul Şcolii de Aplicaţie pentru Unităţi Sprijin de Luptă „General Eremia Grigorescu” va avea loc celebrarea împlinirii celor 175 de ani de
la înfiinţarea Artileriei Române Moderne.
În cadrul evenimentului se vor desfăşura o ceremonie militară şi religioasă dedicată acestei aniversări, o depunere de coroane la monumentul comemorativ, urmate de simpozionul cu tema „Artileria română
modernă la ceas aniversar”. La activitate au fost invitaţi să participe reprezentanţi ai autorităţilor publice locale, reprezentanţi ai eşalonului superior, personalităţi de marcă din mediul universitar sibian şi cadre militare în rezervă şi în retragere care au desfăşurat o activitate prodigioasă în slujba artileriei române.

întreruperi de curent în 3 localități din județul Sibiu

Pentru efectuarea unor lucrări programate, se va întrerupe furnizarea energiei electrice, după cum urmează:
VINERI, 2 NOIEMBRIE 2018
* între orele 9.30-13 în NOCRICH, SAT.
* între orele 9-14 în SEBESUL DE JOS-TOTAL.
* între orele 7.30-9.30 în AVRIG, strada: SASILOR.
În cazul apariţiei unor situaţii neprevăzute, lucrările pot fi reprogramate. Informaţii actualizate despre întreruperile programate sunt disponibile şi pe pagina de web a societăţii: www.sdeets.ro rubrica „Întreruperi programate – SDEE Sibiu” sau la „Call Center”, telefon 0800-801-929.

Vineri va fi lansată campania „Un milion pentru Unire” în județul Sibiu

Vineri se va lansa campania de semnături „Un milion pentru Unire” în județul Sibiu.Toți sibienii sunt invitați să participe la sărbătorirea celor 100 de ani de la Marea Unire în cetatea din Alba Iulia, pe 1 decembrie, inițiativă a Alianței pentru Centenar și a primarilor din județul Alba.
„La 100 de ani de la Marea Unire ne aflăm la o răscruce: fie ne mobilizăm pentru a salva ce se mai poate din acest An Centenar, abandonat de stat, fie pierdem definitiv șansa de a pune pe masa istoriei, din nou, chestiunea reîntregirii naționale prin unirea cu Basarabia. La Alba Iulia vom merge zeci de mii de oameni, din toate colțurile țării, din Chișinău și până la Carei, așa că îi așteptăm și pe sibieni să își reprezinte județul”, declară președintele Acţiunii 2012, George Simion.
Campania de semnături „Un milion pentru Unire” se desfășoară în toată România, Republica Moldova și în Diaspora, în aceasta fiind antrenate sute de asociații și voluntari care își doresc Unirea. Scopul campaniei este de a aduna 1 milion de semnături, care vor oferi cadrul legal pentru revizuirea Constituției prin introducerea unui preambul în care va fi menționată ideea de reîntregire națională. De asemenea, aceștia își pot înregistra semnătura online pe site-ul semnez.eu, ulterior apropiindu-se fizic la cel mai apropiat cort din zona unde locuiesc, deschis până la sfârșitul lunii decembrie.

Incendiu la un saivan, pompierii intervin de urgență

0
Incendiu la un saivan din Avrig. Pompierii au fost chemați să intervină de urgență. Aceștia au plecat cu două autospeciale cu apă și spumă, un echipaj SMURD dar și un echiaj de intervenție al Serviciului de Voluntari din Avrig.
Incendiul a fost localizat iar pompierii lucrează acum pentru a îl lichida. Arde pe o suprafață de 60 metri pătrați o cantitate mică de furaje. Din fericire, nu sunt victime.

“Frozen Love” va fi tema “Hotel of Ice” din acest sezon

Chiar dacă mai sunt câteva săptămâni bune până la începerea lucrărilor de edificare a unicului Hotel de Gheaţă din zona de sud – est a Europei, organizarea întregului proiect a început deja, astfel că iubitorii de inedit şi adrenalină se vor putea bucura, pentru al paisprezecelea sezon consecutiv, de obiectivele “Ţinutului de Cleştar” din inima Masivului Făgăraş – Bâlea Lac.
Fără a fi încă stabilite toate detaliile, responsabilii proiectului au început deja primele acţiuni de promovare, au demarat procedura de rezervări şi au iniţiat strategia şi concepţia pentru noul sezon. După studierea mai multor variante, s-a decis ca tema noului Hotel de Gheaţă de la Bâlea Lac să fie “Frozen Love”, în acest sezon find promovată dragostea şi pasiunea pentru natură, aer curat, drumeţie montană şi Masivul Făgăraş în timpul anotimpului rece.
Îndată ce condiţiile meteorologice vor fi prielnice pentru acest demers, la Bâlea Lac, vor începe lucrările de ridicare al celui de-al paisprezecelea Hotel de Gheaţă şi al celorlalte construcţii (Biserica de Gheaţă, “satelitul” din cele trei igluuri, pârtiile şi zonele de distracţie pe zăpadă etc).
Astfel, concepţia şi amenajările Hotelului de Gheaţă vor respecta şi vor fi inspirate din tema aleasă, iar camerele principale ale obiectivului vor purta numele unor locuri şi obiective din zona Masivului Făgăraş, atracţii turistice a căror contribuţie deosebită la notorietatea turistică a regiunii nu pot fi neglijate. Vizitatorii obiectivului din acest sezon vor ajunge foarte uşor, în doar câteva minute, de pe Vârful Suru, la Lacul Avrig, Vârful Negoiu, Valea Doamnei, Cabana Podragu, Castelul de lut din Valea Zânelor sau Palatul Brukenthal de la Avrig, ghidându-se după câteva elemente simbol ale fiecărei atracţii, imortalizate artistic în gheaţă. “Călătoria” prin zona Masivului Făgăraş va continua şi în complexul de igluuri, camerele de aici urmând a purta numele “Rezervaţia Arpăşel”, “Vârful Moldoveanu” şi “Poiana Neamţului”.
Şi pentru că 2018 este anul în care România Mare sărbătoreşte Centenarul, organizatorii proiectului Hotelului de Gheaţă de la Bâlea Lac s-au gândit să marcheze şi ei acest important eveniment al istoriei neamului. Ca urmare, s-a luat decizia ca, în premieră pentru acest obiectiv, restaurantul ce va fi amenajat în holul principal al obiectivului să poarte un nume, în acest sezon acesta fiind denumit “Regele Ferdinand I al României – Întregitorul”, Regele României ce a pecetluit Marea Unire de la Alba Iulia.
Unul dintre evenimentele ce vor marca, în sezonul 2018 – 2019, existenţa Hotelului de Gheaţă reprezintă lansarea pe piaţă a unui parfum ce poartă numele temei proiectului. “Frozen Love” va fi creat de Astrid Friedrich şi va avea două versiuni, pentru femei, respectiv bărbaţi.
Parfumul „Frozen Love” va deveni suvenirul principal al sezonului ce urmează, și va putea fi achiziționat de la Hotelul de Gheață și în magazinele cosmetice de specialitate.
Deocamdată, la Bâlea Lac condiţiile meteorologice nu permit, în niciun fel, desfăşurarea unor etape din procesul de construire a obiectivelor cuprinse în Proiectul de Marketing Turistic “Hotel of Ice- Bâlea Lac”, dar lucrările vor începe imediat ce stratul de zăpadă de aici va fi îndeajuns de consistent şi gheaţa lacului Bâlea va depăşi în grosime 20 de centrimetri.
Dacă nu vor interveni probleme deosebite, Hotel of Ice Bâlea Lac va fi deschis pentru vizitare în Ajun de Crăciun.

Super ateliere și lecturi pentru copii la Festivalul Tânăr de la Sibiu

0

Cea de-a patra ediție a Festivalului Tânăr de la Sibiu prezintă anul acesta, în perioada 2 – 11 noiembrie, 16 ateliere de creație. Programul a fost creat pentru a dezvolta o platformă de dezbatere între public și artiști, ca o experiență prelungită
spectacolelor de la scenă. Prin tehnicile folosite, coordonatorii atelierelor își propun să promoveze educarea prin participare și dezvoltarea unei gândiri critice și creative. Accesul la evenimente se face în funcție de proiect, de la intrare gratuită până la bilete cu valoarea de 14 lei.
Aflată pentru prima dată în România, compania „Mere Phantoms” din Canada aduce la Sibiu magia teatrului de umbre printr-un performance itinerant și un atelier de creație pentru copiii cu vârsta peste 5 ani. Cei mici vor fi provocați să își construiască propriile instalații de hârtie pentru a compune scene fantastice, care prind viață cu ajutorul unor baghete luminoase ce proiectează umbre pe pereți astfel încât poveștile să prindă viață. Cele două ateliere de creație vor avea loc la Casa Franceză (strada Konrad Haas) vineri, 2 noiembrie de la ora 17:00 și sâmbătă, de la ora 10:00, iar fiecare sesiune are o durată de aproximativ o oră și treizeci de minute. Prețul unui bilet la atelier este de 14 lei.
Totodată compania de teatru din Canada propune un performance itinerant, o instalație cu lumini și umbre, ca o experiență unică și intimă construită ca un tur de 15 minute, pentru grupe de câte 10 spectatori, în Sala Studio a Teatrului Gong. Cele două reprezentații au fost programate vineri, 2 noiembrie, de la ora 11:00 și sâmbătă, 3 noiembrie, de la ora 17:00. Intrarea este gratuită, pe bază de rezervare.
Cei mici sunt invitați, de asemenea, la un atelier de lectură și de desen despre cele trei cărți cu „Rostogol” apărute în ultimii ani la editura Arthur, scrise de Lavinia Braniște și ilustrate de Andrei Măceșanu. Lavinia Braniște va face o scurtă lectură din cel mai recent volum al seriei „Rostogol și vulcanii noroioși”, după care copiii vor fi provocați să deseneze alături de tânărul
ilustrator Andrei Măceșanu și să își prezinte lucrările după imaginația fiecăruia. Atelierul va avea loc vineri, 2 noiembrie, de la ora 18:00, al Institutul Național de Gastronomie din strada Cetății și este recomandat copiilor cu vârsta peste 6 ani. Intrarea la acest atelier este gratuită, pe bază de rezervare.
Seria atelierelor de lectură și desen continuă sâmbătă, 3 noiembrie, de la ora 10:00, în Sala Studio a Teatrului Gong. „Regele Piticuț” este un basm scris de Radu Vancu și publicat în 2017 la editura Cartier, cu ilustrații de Irina Dobrescu. După o scurtă discuție despre etapele formării unei cărți ilustrate, participanții vor lectura un fragment din carte pentru a continua mai apoi povestea, reimaginată, prin desene, sub îndrumarea celor doi invitați. Intrarea la acest atelier este gratuită, pe bază de rezervare, iar accesul este recomandat copiilor cu vârsta peste 5 ani.
Pornind de la cartea scrisă și ilustrată de Irina Dobrescu, „Lupul jucător de poker” se transformă într-un atelier de desen și joc pe roluri, în care copiii participanți vor avea posibilitatea să își aleagă personaje și să refacă povestea lor. Această sesiune este recomandată copiilor cu vârsta peste 7 ani și va avea loc luni, 5 noiembrie, de la ora 11:00, în Sala Studio de la Teatrul Gong. Intrarea participanților este gratuită, pe bază de rezervare. Cele trei ateliere de lectură (Rostogol, Regele Piticuț și Lupul jucător de poker) vor fi moderate de Vlad Pojoga, redactorul șef al Revistei Zona Nouă.
Programul de ateliere continuă în zilele de marți – 6 noiembrie, miercuri – 7 noiembrie și joi – 8 noiembrie printr-o provocare lansată de actorul Anton Balint, cu ajutorul căruia cei mici vor descoperi lumea plantelor suculente, dar și cum se construiește și întreține un terariu cu plante pe care îl vor construi împreună pentru a-l îngriji mai apoi acasă. Atelierele „Greenarium” sunt recomandate copiilor cu vârsta peste 6 ani și vor avea lor de la orele 17:00, la Institutul Național de Gastronomie din strada Cetății. Prețul unui bilet la acest atelier este 14 lei.
Mini Zucchini revine la Sibiu cu un nou modul de ateliere de gătit pentru copiii cu vârsta între 4 și 10 ani. În primul rând discutăm despre ce mâncare ne place cel mai mult, despre ce știu copiii despre ea, de unde provin ingredientele și cum ne ajută ele să creștem mari și sănătoși. Curățăm, tăiem, amestecăm, condimentăm, ornăm, iar la final degustăm și comentăm
produsul finit. Cele cinci ateliere vor avea loc vineri, 9 noiembrie, de la ora 17:00, precum șisâmbătă, 10 noiembrie și duminică, 11 noiembrie, de la orele 10:00 și 12:00. Prețul unui bilet la acest atelier costă 14 lei.
„DADADADA DA” este un atelier foarte popular în școlile din Japonia. Acesta este structurat pe șapte capitole, împletind dansul, stabilirea coregrafiei, filmarea, editarea, urmărirea video-ului cu plăcerea de a crea împreună un film de trei minute cu cele realizate la atelier. Abordarea dansatorilor japonezi de la „namstrops” folosită în cadrul acestui proiect s-a născut din „metoda de învățare a dansului creativ pe bază de proiect” dezvoltată de Chiyoe Matsumoto, profesor emerit la Universitatea Ochanomizu. Acest atelier va avea loc vineri, 9 noiembrie, de la orele 10:00 și 13:00, la Sala Oglinzilor din strada G-ral Magheru.
Totodată, ediția din acest an prezintă un atelier pentru profesioniști. Compania Flute Theatre din Marea Britanie va organiza un atelier de teatru pentru predarea unor tehnici de lucru cu copiii cu autism. Acest atelier este dedicat pedagogilor și va avea loc sâmbătă, 3 noiembrie, de la ora 15:00, la Colegiul Național Samuel von Brukenthal din Sibiu. Biletele pentru ateliere pot fi achiziționate atât de la Agenția de Bilete a Teatrului Gong (miercuri – vineri, de la ora 11:00 la 18:00, sâmbăta, între orele 10:00 și 18:00, și duminica, de la ora 10:00 la 14:00), cât și online, de pe platformele entertix.ro și myticket.ro. Rezervarea locurilor la atelierele cu intrarea gratuită se poate face prin e-mail la adresa [email protected] sau direct la sediul agenției de bilete de la parterul Teatrului „Gong”. Nu se pot face rezervări telefonice.
Festivalul Tânăr de la Sibiu este finanțat de Primăria Municipiului Sibiu și susținut de Teatroskop și UNITER.

Cantitate suplimentara de vaccin impotriva gripei pentru judetul Sibiu

Judetul Sibiu beneficiaza de o suplimentare a numarului de doze de vaccin impotriva gripei. Este vorba de o cantitate de 6000 de doze care a ajuns la Sibiu odata cu cea de-a patra transa de vaccin antigripal anuntata initial de Ministerul Sanatatii.

„A ajuns si ultima transa de vaccin antigripal pentru sezonul 2018-2019 in judetul Sibiu, in numar de 12.500 de doze. Astfel, in acest sezon sibienii beneficiaza de 26.630 de doze de vaccin gratuit ceea ce reprezinta circa 78% fin totalul persoanelor catagrafiate pentru vaccinare impotriva gripei.”, spune Krisztina Gaal, purtatorul de cuvant al Directiei de Sanatate Publica Sibiu.
De cand a inceput campania de vaccinare antigripala a acestui sezon si pana in prezent au fost imunizati un numar de 5842 de sibieni.
De la inceputu lunii si pana in prezent au fost raportate in judetul sibiu un numar de 4 suspiciuni de gripa. Cazurile nu au intrunit insa conditiile necesare pentru a fi confirmate cu laboratorul.