Ca în fiecare an, Asociația „We Help” Sibiu demarează un proiect prin care dorește să aducă zâmbetul pe buze celor mai puțin fericiți. Cei care vor să se alăture proiectului „ShoeBox”, care așază într-o cutie de pantofi bucuria, de Crăciun, sunt așteptați să se înscrie completând un formular de înscriere până pe 10 noiembrie.
„ShoeBox, pentru noi, reprezintă o încercare mică de a face lumea un loc mai bun. Luna decembrie este acea perioadă a anului în care încercăm să fim mai buni și să ne asigurăm că măcar de Crăciun fiecare copil să aibă șansa de a deschide un cadou. Este șansa fiecăruia de a pune un zâmbet pe fața unui copil de sărbători. Acest proiect nu ar fi un succes fără ajutorul voluntarilor, de aceea anul acesta îi invităm pe cei doritori să se alăture echipei noastre”, este apelul membrilor „We Help”.
Voluntarii vor trebui să colecteze cadourile în căsuța „ShoeBox”, amplasată în Târgul de Crăciun de la Sibiu, în perioada 3 – 18 decembrie, între orele 16-18, respectiv 18 – 20.
Cei interesați să facă fapte bune în preajma sărbătorilor de iarnă trebuie să completeze formularul de înscriere disponibil pe www.goo.gl/FnKcim.
Asociația „We Help” este o organizație umanitară, neguvernamentală, apolitică și non-profit, iar proiectul „ShoeBox” este o campanie pentru colectare de cadouri și distribuirea lor către copiii din familii defavorizate.
Un bărbat din Rășinari arestat după ce a bătut un consătean
Un bărbat din Rășinari a fost arestat după ce a bătut un consătean. Cei doi erau băuți când s-au certat într-un bar din localitate iar apoi nu a fost decât un pas până la bătaie.
”Un bărbat în vârstă de 41 de ani, din Rășinari, a fost arestat preventiv, fiind cercectat penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală. În fapt, la data de 18 octombrie, în jurul orei 22,00, în timp ce se afla în incinta unui local din Rășinari, pe fondul consumului de alcool, bărbatul l-ar fi agresat fizic pe un consătean, în vârstă de 31 de ani. În urma sesizării primite de către polițiști la data de 25 cotombrie, în cauză s-a deschis un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală.”a declarat Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu
Agresorul a fost reținut de polițiști iar apoi instanța a dispus arestarea lui preventivă pentru 30 de zile, fiind cercetat penal pentru vătămare corporală din culpă.
Avarii la o conductă de apă. Zona Industrială Vest și 10 localități sunt afectate
Avarie majoră la conducta de transport de pe strada Asachi din Sibiu, anunță reprezentanții societății Apă Canal. Din cauza acestei avarii vor avea loc scăderi considerabile ale presiunii până la întreruperea totală a furnizării, funcție de consumul din rețea.
Probleme vor fi pentru abonații din: Zona Industrială Vest, zona Ogorului – Frunzei, str. Aviației (parțial), Șoseaua Alba Iulia (între str. Turda și str. Salzburg), precum și din localitățile Cristian, Șura Mică, Ocna Sibiului, Mândra, Loamneș, Hașag, Păuca, Presaca, Bogatu Român și Broșteni.
„Echipele de intervenție au fost mobilizate la fața locului, estimându-se că lucrările vor fi încheiate în jurul orelor 23:00”, transmit reprezentanții companiei.
Relații suplimentare pot fi obținute la Dispecerat, tel. 0269/222.777, telverde 08008.202.202.
Se discută proiectul pentru modernizarea a două stații de călători din Mediaș
Consilierii locali din municipiul Mediaș vor discuta la ședința Consiliului Local proiectul privind modernizarea a două stații de călători foarte utilizate de către călători. Este vorba despre Stația Market Penny de pe Șoseaua Sibiului, care deservește un număr de 7 trasee și care utilizată de un număr mare de călători.
De asemenea, stația de pe strada Baznei, sensul de mers spre centrul orașului, va beneficia de modernizări. Stația respectivă deservește 6 trasee ale Meditur, fiind utilizată de un număr important de călători. Pentru lucrările de modernizare ale celor două stații au fost alocate fondurile necesare la una dintre ședintele trecute ale Consiliului Local.
Curating in Dark times – întâlnire cu Galit Eilat la Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu
Miercuri, 24 octombrie 2018, a avut loc la Biblioteca Județeană ASTRA, în cadrul proiectului Spațiul telescopic al cunoașterii, dezvoltat de artista Lia Perjovschi, prelegerea curatoarei Galit Eilat, Curating in Dark Times. Cu această ocazie au fost aduse în discuție teme actuale care privesc interacțiunea dintre arta contemporană și spațiul public. Criza refugiaților, migrația, conflictele din fâșia Gaza, xenofobia, islamofobia, epurarea etnică sunt doar câteva dintre ideile care au animat această întâlnire.
Cu o experiență îndelungată în ceea ce privește arta contemporană, Galit Eilat a expus câteva elemente definitorii care determină discontinuitatea care se manifestă la nivel public, în sfera politicii, dar și la nivel personal. În viziunea acesteia, arta contemporană creează spații de dialog, unde sunt aduse la lumină incoerența și lipsurile societății globale contemporane. În acest sens, sunt definitorii conflictele, războaiele și lipsa unei comunicări reale între comunități. În egală măsură, cooperarea, acțiunea, dar și dialogul deschis joacă un rol esențial în construirea unui discurs coerent. Arta contemporană pare să fie terenul cel mai sensibil, unde artiștii, conectați la probleme esențiale, reușesc să surprindă cu sensibilitate și acuratețe, dificultățile prin care trec o serie întreagă de comunități din întreaga lume.
Cercetarea curatoarei Galit Eilat cuprinde teme legate de interferențele dintre artă și ideologia politică, teologie, statul națiune și discursul istoric. Cu o experiență practică vastă, constituită în proiecte legate de anumite regiuni sensibile ale lumii, aceasta propune în continuare un studiu aprofundat și aplicat al schimbărilor sociale, așa cum sunt surprinse în arta vizuală contemporană.
Atelierul s-a desfășurat cu sprijinul Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu, al Consiliului Județean Sibiu, b7, tranzit.ro.
Aproape 12.000 de lei, chiria lunara pentru singura scoala din Turnisor
Municipalitatea sibiana pune la bataie aproape 12.000 de lei lunar pentru a inchiria de la Parohia Evanghelica imobilul in care functioneaza Scoala Ginmaziala nr.10, singura unitate de invatamant din cartierul Turnisor. Aici invata anul acesta un numar de 177 de elevi.
Contractul de inchiriere, stabilit la suma de 11.890,84 de lei pe luna pentru o perioada de 5 ani trebuie sa treeaca urgent de votul de joi al consilierilor locali. In caz contrar, scolarii ar putea ramane fara o cladire unde sa isi poata desfasura activitatea educationala. Actualul contract de inchiriere se incheie in 31 octombrie.
”Scoala Gmnaziala nr.10 Sibiu(…)precizeaza ca desfasurarea procesului instructiv-educativ al unitatii de invatamant, in conditii optime necesita utilizarea in totalitate a resurselor si spatiilor puse la dispozitie, solicitand in acest sens incheierea unui contract de inchiriere pentru spatiul aflat in folosinta, in scopul desfasurarii activitatii de invatamant.”, se arata in proiectul ajuns deja pentru studiu in mana consilierilor locali.
Din suma totala stabilita ca si chirie, Parohia evanghelica va incasa doar 50%. Restul banilor se vor constitui intr-un fond administrat de Primaria Sibiu care va fi folosit pentru lucrari de reparatii si intretinere a imobilului.
Un nou spațiu destinat bebelușilor în zonele de agrement ale Sibiului
Municipalitatea alocă bani pentru construcția unui nou spatiu destinat bebelusilor. După parcul Sub Arini și Grădina Zoologică va bebeficia de un astfel de spațiu. Investiția pentru cea de-a doua căsuță a bebelușului se ridică la 82.339,50 de lei.
Căsuța bebelușului va fi compusă din o cameră pentru alăptat și schimbat scutece și o încăpere dotată cu toaletă și chiuvetă. Imobilul destinat bebelușilor va fi racordat la toate rețelele de utilități.
Construcția va avea o suprafață totală de peste 15 metri patrați iar suprafața utilă va fi de 10,45 de metri pătrați.
Proiectul de investiție va fi supus aprobării consilierilor locali în această săptămână.
FOTO – Cavalerii Turnului Înclinat din Ruși cinstesc Centenarul
Ultima ispravă a Cavalerilor Turnului Înclinat din Ruși a avut loc, vineri, 26 octombrie 2018, când copiii-cavaleri au plantat 10 stejari, reprezentând cele 10 provincii istorice românești.
Acțiunea face parte dintr-un șir de activități dedicate sărbătoririi Centenarului Marii Uniri, în cadrul proiectului educațional ,,De un secol împreună”, cu sprijinul Direcției Silvice Sibiu, Ecomuzeul Regional Sibiu și al Asociației Ecotinsib.
Pentru cele 10 provincii istorice romanești, însemnând Maramureș, Crișana, Transilvania, Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova , Bucovina și Basarabia, au fost plantate câte un pui de stejar, de care vor avea grijă câte o echipă de trei copii-cavaleri, creându-se astfel o puternică și simbolică legătură.
În cadrul acțiunii a fost plantat și un al XI-lea pui de stejar, simbol al trăiniciei și curajului Cavalerilor Turnului Înclinat din Ruși, care se va afla în grija bravilor scutieri, aspiranți la gradul și onoarea de a fi cavaleri ai falnicului Turn.( scutierii sunt cei mai tineri recruți în familia Cavalerilor Turnului Înclinat )
Cavalerii Turnului Ȋnclinat din Ruși, este un club de inițiativă comunitară pentru tineri, aflat sub egida Fundației Noi Orizonturi, care are scopul de a promova patrimoniul local și eco-turismul. Din acest club fac parte peste 30 de elevi ai Școlii Gimnaziale Ruși, dar și elevi ai Școlii Gimnaziale Slimnic, precum și absolvenţi ale acestora.
Asemenea cavalerilor, copiii sunt ȋncurajaţi să preţuiască adevăratele valori morale şi să se pună ȋn slujba binelui şi frumosului, prin iniţierea unor acţiuni menite să schimbe faţa localităţii dar şi mentalitatea localnicilor.
Așa cum cei din vechime prețuiau slovele înălțătoare și pline de înțelepciune, tot așa Cavalerii Turnului Înclinat din Ruși se orientează după preceptul antic ,,Per aspera ad astra”.
“Basme din Banat. Lecturi și reinterpretări urbane”. Lansare de carte și vernisaj expoziție de fotografie
Marți, 30 octombrie, ora 14, în Muzeul în are liber, Pavilionul Muzeal Multicultural, sala Auditorium (Str. Pădurea Dumbravă nr. 16) are loc vernisajul expoziției de fotografie și lansarea volumului de basme, rezultate ale proiectului cultural “Basme din Banat. Lecturi și reinterpretări urbane”. Expoziția va putea fi vizitată zilnic, între orele 9-17, până duminică, 4 noiembrie 2018.
În cadrul evenimentului vor fi expuse peste 15 eseuri fotografice și texte creative realizate de elevii de la 7 școli și licee din Timișoara și din Teregova (județul Caraș-Severin). Expoziția și volumul ilustrează parcursul creativ al adolescenților implicați în proiect.
„Eroii de poveste” au participat la ateliere creative și la o tabără urbană, unde cu ajutorul etnologilor și a altor specialiști locali au înțeles și au trecut prin propriul filtru valorile de patrimoniu imaterial din regiunea Banatului. Proiectul “Basme din Banat. Lecturi și reinterpretări urbane” i-a încurajat pe acești elevi să redescopere timp de mai multe luni plăcerea lecturii basmelor, în special a celor în grai bănățean.
Proiectul a pornit de la o serie de basme din Banat, culese în două volume (“Basme din Banat. Lecturi postcanonice” a prof. dr. Otilia Hedeșan și “Banatul multicultural astăzi. Basme și povestiri” a dr. Eliana Popeți) și s-a materializat cu implicarea a peste 70 de adolescenți care au „remixat” vechile basme bănățene prin intermediul fotografiei și a scrierii creative.
Proiectul “Basme din Banat. Lecturi și reinterpretări urbane” este realizat de către Asociația Sinaptica împreună cu partenerii săi, Asociația Regia Artistică Timișoreană și Universitatea de Vest din Timișoara și este co-finanțat de către Administrația Fondului Cultural Național. Perioada de derulare a proiectului: martie – noiembrie 2018. Mai multe detalii despre proiect, pot fi accesate aici: https://www.facebook.com/BasmedinBanat/
Asociația SINAPTICA a fost înființată în 2015, la inițiativa unui grup de experți din domeniile cultură, educație și formare profesională, al dezvoltării și implementării de proiecte finantate din fonduri nerambursabile si al managementului organizațional. SINAPTICA urmărește să ofere sprijin organizațiilor și indivizilor prin conceperea, organizarea, desfășurarea și promovarea de activități și proiecte în domeniile educației și formării profesionale pentru copii, tineri, adulți și vârstnici, prin promovarea artei și culturii, mediului, turismului și dezvoltării rurale, cercetării fundamentale și aplicative.
Regia Artistică Timișoreană s-a înființat în anul 2014 și susține și promovează tinerii artiști și accesibilitatea actului cultural în spațiul public.
Universitatea de Vest din Timișoara este cea mai mare universitate din vestul țării și se profilează pe piața educațională globală ca un lider regional cu importante legături înspre comunitatea academică internațională atât din perspectiva cercetării științifice, cât și a programelor de studii – 15.000 de studenți în 11 facultăți.
Tânără aflată pe șosea, lovită de un autoturism. A decedat la spital
UPDATE 29 OCTOMBRIE – Tânăra rănită a decedat luni dimineața la spital din cauza rănilor suferite.
Accident rutier, duminică seara, în Șelimbăr, pe Prelungirea Mihai Viteazul. O tânără în vârstă de 20 de ani, aflată pe șosea, a fost lovită de un autoturism condus regulamentar de un șofer de 21 de ani. Tânără a fost transportată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu pentru o evaluare medicală. Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz pentru a clarifica toate circumstanțele în care s-a produs acest eveniment.
Minor rănit după ce a intrat cu bicicleta într-un autoturism
Un minor de 14 ani din Mediaș a suferit un autoaccident, duminică seara, pe strada Avram Iancu din oraș. Acesta se deplasa cu o bicicletă și în timp ce era atent la telefonul mobil, a intrat cu bicicleta într-un autoturism parcat pe strada Avram Iancu. În urma accidentului, copilul a fost rănit, fiind transportat la Compartimentul Primire Urgențe al Spitalului Municipal Mediaș pentru acordarea de îngrijiri medicale. Traficul rutier pe strada Avram Iancu nu a fost afectat de acest eveniment rutier.
Sibienii au aprins lumânări în memoria victimelor de la Colectiv
Zeci de sibieni s-au adunat duminică seara, în Piaţa Mare, pentru a comemora victimele care au pierit în urma tragediei de la clubul Colectiv din Bucureşti.
Aceştia au mers, apoi, către Catedrala Mitropolitană Sibiu, unde a avut loc o slujbă dedicată victimelor de la Colectiv.
“Oamenii aceştia, într-un fel sau altul, cu voie sau fără de voie, au oferit inimii mari a României posibilitatea de a se restarta. Nu ne-a ieşit neapărat. Dar poate că de aici putem pleca mai departe, cu altă sensibilitate şi cu altă dragoste faţă de semeni şi faţă de Dumnezeu. Vreau să vă mulţumesc frumos pentru că ajutaţi să nu uităm. Vreau să aveţi convingerea că nu e nimic pierdut dacă mergem mai departe, nefiind indiferenţi unii faţă de ceilalţi. Dumnezeu să îi mângâie pe cei rămaşi în urma celor plecaţi. Zilele acestea, şi astăzi la Liturghie, i-am pomenit pe supravieţuitori şi pe cei care le stau alături. Mărturia lor este dovada că câteodată poţi să scapi din Iad, dar nu scapă sufletul tău din aducerea aminte. Să ne rugăm pentru ei să meargă cu tărie mai departe şi să înţelegem că România nu stă în instituţii, ci în oameni şi vocaţii. Sper ca niciodată fenomenul Colectiv să nu mai aibă urmări vădite fizice“, a declarat părintele Constantin Necula.
După slujbă, sibienii s-au întors în Piaţa Mare, unde au aprins, din nou, lumânări.
În incendiul din Colectiv şi-au pierdut viaţa 65 de persoane – 27 în noaptea tragediei şi 38 ulterior, în spitale din Bucureşti şi din străinătate. Una dintre aceste persoane și-a pus capăt zilelor, în urma suferințelor îndurate.
Incendiul din clubul Colectiv a izbucnit în timpul unui concert al trupei rock Goodbye to Gravity, care lansa albumul „Mantras of War”. Solistul Andrei Găluţ este singurul membru al trupei care a supravieţuit tragediei.








