Acasă Blog Pagina 4495

Astra Film Festival 2018 stabilește un nou record: peste 70.000 de participanți, peste 25.000 de bilete AF Junior și proiecții full-dome sold-out în 24 de ore

0


Festivalul Internațional Astra Film Sibiu 2018 s-a încheiat duminică, 21 octombrie. A 25-a ediție Astra Film Festival a atras cifre impresionante de participare, reafirmându-și statutul de cel mai popular festival de film documentar din Europa Centrală și de Est. 
Peste 70.000 de oameni au participat la Astra Film Festival 2018, în creștere cu 5% față de 2017. Aproximativ 30% dintre acești pasionați ai filmului de non-ficțiune au venit la Festival din țară și din străinătate, restul provenind din Județul Sibiu.
Astra Film Festival 2018 a primit peste 70.000 de spectatori și participanți de-a lungul celor 7 zile ale evenimentului, între 15 și 21 octombrie, în ușoară creștere  față de ultimii ani. Peste 25.000 de bilete au fost vândute pentru evenimentele aliniate în cadrul Astra Film Junior, care și-a celebrat anul acesta a 10-a ediție. Biletele pentru proiecțiile full-dome s-au epuizat în 24 de ore, prin urmare toate vizionările 360 de grade din secțiunea AFF 2018 – Viitorul e azi au avut loc cu casa închisă.
Festivalul a inclus peste 400 de evenimente cinematografice și a prezentat o selecție de 128 de filme documentare de top, dintre care 55 de producții din 30 de țări au participat la competiția AFF 2018 în cele 5 secțiuni competiționale. Cele mai bune producții au fost apreciate și jurizate de o echipă internațională de specialiști din domeniul cinematografiei de nonficțiune, care le-a acordat premii ce valoreză peste 25.000 de euro.
Publicul festivalului a umplut din nou sălile de proiecții și a avut, în această săptămână, oportunitatea vizionării unei colecții impresionante de filme documentare, a aflat detaliile din spatele camerei direct de la regizorii prezenți la proiecții, a participat la discuții panel și masterclass-uri cu profesioniștii din branșa filmului, la evenimente imersive în dom-uri și concerte speciale. Săptămâna dedicată cinematografiei documentare de la Sibiu, ediția a 25-a a AFF, s-a încheiat în admirația zecilor de mii de cinefili cu proiecția filmelor premiate.
„Preocuparea pentru cinematografia realității este într-o continuă creștere în ultimii ani după cum ne confirmă prezența copleșitoare la evenimentele AFF din această ediție aniversară. Suntem încântați de fiecare dată să aducem pentru publicul cinefil o săptămână de film de nonficțiune și evenimente de cea mai bună calitate. De 25 de ani, cinematografia realității se vede de la Sibiu, iar limbajul filmului documentar continuă să transmită povești reale, emoționante și de pretutindeni”, a spus Dumitru Budrala, director-fondator Astra Film Festival.
Ediția a 26-a a Festivalului Internațional Astra Film Sibiu va avea loc între 14 și 20 octombrie 2019.
Festivalul Internațional Astra Film Sibiu a fost lansat în 1993 ca un proiect inovator în Europa Centrală și de Est și a avut timp de 25 de ani o contribuție semnificativă la stabilirea unui cadru pentru dezvoltarea cinematografiei asupra artei filmului de non-ficțiune, sprijinind dezvoltarea genului și deschizând noi orizonturi pentru realizatori. Astra Film Festival 2018 este organizat de Astra Film, CNM Astra și Fundația Astra Film, cu sprijinul Consiliul Județean Sibiu, al Ministerului Culturii și Identității Naționale și al Centrului Național al Cinematografiei. Evenimentul este cofinanțat de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiului Sibiu și de Uniunea Europeană prin Programul Europa Creativă.
Astra Film Festival se află sub Înaltul Patronaj al Președintelui României.
 

Două persoane rănite după ce o mașină s-a izbit de un cap de pod

0

Două persoane au fost rănite, joi după amiaza, într-un accident rutier produs pe Drumul Național 14A, în afara localității Blăjel. Șoferul unui autoturism care circula spre Târnăveni nu a adaptat viteza pe un sector de drum în curbă, a pierdut controlul direcției și a intrat într-un cap de pod. Două persoane s-au ales cu leziuni în urma accidentului rutier. Pentru acordara primului ajutor a intervenit un echipaj SMURD Mediaș, victimele fiind transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Polițiștii rutieri au deschis un dosar de cercetare în acest caz.

Soma ar putea sista serviciile de salubrizare în 7 localități din județul Sibiu

Compania Soma, în calitate de delegat al ”Contractului de concesiune a gestiunii activității de colectare și transport a deșeurilor municipale în Zona 1 Sibiu” va proceda la sistarea serviciilor de salubrizare care fac obiectul Contractului, incepand cu data de 1 noiembire 2018, pentru următoarele localități: Gura Râului, Loamneș, Rășinari, Slimnic, Roșia, Șura Mica, Vurpăr, motivat de neplata facturilor restante emise pentu prestarea serviciului din aceste localitati.
În acest moment, compania SOMA are de recuperat debite cu termenul de plată depășit totalizând 1.451.294,38 lei, suma în care se regasesc mai multe facturi, unele emise încă din luna august 2017.
„Pentru a preveni situatia de fata si a veni in sprijinul UAT-urilor restante am transmis in data de 29.08.2018 o notificare prin care solicităm achitarea sumelor restante sau o propunere fermă de eșalonare a acestora din partea Autoritatilor, însa până la data redactării prezentei nu s-a îndeplinit niciuna din solicitări. Astfel, ne vedem nevoiți să recurgem la clauzele contractuale si la legislatia in domeniu, care prevad sistarea colectării, în incercarea de a limita pierderile create de prestarea unui serviciu neremunerat și de a solicita recuperarea debitelor în instanță.
Ne cerem scuze față de cei 28.000 de locuitori pentru disconfortul creat, mai ales în condițiile în care, o parte dintre aceștia au înțeles să achite la timp taxele locale de salubritate. Menționăm că suntem în imposibilitatatea de a face distincția între cei care au platit sau nu taxele locale, motiv pentru care suntem nevoiți să aplicăm clauzele legale și contractuale care permit sistarea serviciului, cu afectarea ambelor categorii de cetateni.
Precizam că, pentru colectarea cantității de deșeuri care nu a fost achitată în termenul scadent, societatea noastră a cheltuit resurse financiare importante, constând in costuri cu: taxe si impozite locale, taxe și impozite la Bugetul de Stat, taxe privind eliminarea deșeurilor, salariile personalului, carburanții auto, etc.
Compania SOMA tine in mod deosebit sa mulțumeasca cetățenilor pentru intelegerea acestei situatii și îi asigură că, imediat ce se vor achita debitele restante, activitatea de colectare a deșeurilor municipale se va relua in parametrii de frecventa si de calitate a serviciului”, se arată într-un comunicat al Soma
Reprezentanții Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Eco Sibiu au transmis un punct de vedere referitor la declarațiile responsabililor Soma.
„Referitor la comunicatul de presă transmis de S.C. SOMA S.R.L , privitoare la sistarea serviciului de colectare și transport al deșeurilor municipale din cele 7 localități de pe raza Județului Sibiu, în baza dreptului la replică, facem următoarele precizări:
* Confirmăm situația debitelor restante ale celor 7 u.a.t-uri ( Gura Râului, Loamneș, Rășinari, Slimnic, Roșia, Șura Mică, și Vurpăr), apărute ca urmare a unui concurs de 2 factori – valoarea neactualizată a taxei de salubritate și gradul scăzut de colectare al acestei taxe.
* Aducem la cunoștința opiniei publice că ADI ECO Sibiu, ca mandatar al tuturor u.a.t-urilor din județ, face eforturi încă din luna mai a acestui an pentru colerarea taxei de salubritate cu nivelul actual al veniturilor și modificărilor legislative precum și corelarea acesteia cu cantitățile de deșeuri real generate, având credința că acest proces se va finaliza în decursul lunii noiembrie 2018.
* Totodată ADI ECO Sibiu a declanșat procedura de mediere între S.C. SOMA S.R.L și organele de conducere ale celor 7 primării, în vederea găsirii unei soluții temporare care să evite suspendarea serviciului precum și eșalonarea datoriilor în cauză.
* ADI ECO Sibiu își exprimă încrederea că, având la bază noile prevederi legislative, mai exact O.U.G 74/2018, noul mecanism de calcul al taxei de salubritate care va fi instituit prin regulamente de aprobare, va reflecta mai fidel nivelul taxei raportat la cantitatea de deșeuri generată, dar și la modul cum cetățenii vor înțelege să colecteze selectiv fracțiile reciclabile de deșeuri.
* Vom reveni în cel mai scurt timp prin darea către publicitate a rezultatelor medierii între S.C. SOMA S.R.L și cele 7 u.a.t-uri cu privire la evitarea suspendării serviciului”, se arată în răspunsul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Eco Sibiu.

Fanii lui Hermannstadt vor protesta în fața arenei Municipal împotriva firmei care se ocupă de lucrările la stadion

0

D’acii 2017 Sibiu Facebook

Mersul greoi al lucrărilor la stadion, promisiunile neonorate că FC Hermannstadt va juca în acest an la Sibiu și realitatea din jurul arenei Municipal a adus o nemulțumire profundă la Sibiu, nu doar în jurul echipei și al oficialilor, dar și al suporterilor. Fanii doresc să ia măsuri în această privință. Mai exact, membrii galeriei D’acii 2017 organizează un protest în 2 noiembrie în acest sens, iar orice suporter al echipei este invitat să se alăture. Fanii vor protesta pentru a încerca să stopeze amânările repetate și speră să modifice mersul lucrărilor la stadion pentru ca echipa lor favorită să revină cât mai repede acasă. ”A sosit timpul ca suporterii sibieni să se întoarcă din nou acasă, de această dată va fi însă diferit. De această dată nu vom mai lua parte la un meci de fotbal în care este angrenată echipa ce a făcut cinste acestui oraș, de data aceasta suporterii sibieni se strâng în fața Stadionului Municipal să protesteze pentru o cauză, aceea de a stopa nesimțirea, lipsa de interes și de a trage un semnal de alarmă firmei căreia i-a fost destinată reabilitarea Stadionului Municipal Sibiu. Noi, D’acii 2017 ținem cont de dorința suporterului sibian și organizăm un protest autorizat în data de 2 noiembrie, ora 17,00, în fața Stadionului Municipal. Acum este momentul cel mai potrivit pentru suporterii sibieni să își manifeste dorința ca echipa noastră să revină acasă și să încercăm împreună să stopăm amânările repetate lipsite de baze reale, lipsă de interes și nesimțirea din partea celor implicați în reabilitarea Stadionului Municipal Sibiu, mai exact firma Construcții S.A. Vă așteptăm în număr cât mai mare la acest protest prin care dorim să modificăm mersul lucrărilor la stadion! Revenim acasă! 2 noiembrie, ora 17,00, stadionul Municipal Sibiu!”, este mesajul evenimentului creat de fanii pe pagina lor oficială de facebook.
D’acii 2017 Sibiu Facebook

”Suntem foarte nemulțumiți de constructori. Ne mint de pe o zi pe alta. Ni s-a spus că la meciul cu Steaua jucăm acasă, apoi la fel la meciul cu CFR. Ni s-a spus înaintea meciului cu Steaua că vor aduce 60 de muncitori în prima zi a săptămânii, noi am fost la stadion și am văzut 4 oameni. Numai minciuni! Ne-am săturat să tot jucăm în deplasări și să nu ne susțină nimeni pe noi! Vrem să adunăm cât mai mulți oameni și să fim uniți. Avem 250 de oameni care au anunțat că vin la protest, noi ne așteptăm să avem în jur de 300-500 de oameni la protest. Vin oameni din Cisnădie, din Tălmaciu…din Sebeș. Noi sperăm ca în martie să jucăm acasă și să audă cine trebuie să audă”, a declarat Cristian Florin Coldea, reprezentant al Galeriei.

Monitorizarea EKG ambulatorie

0

Dr. Sergiu Constantin Batâr, medic specialist cardiolog, RMN Diagnostica Sibiu
Sau, monitorizarea Holter EKG, după numele inventatorului său, constă în înregistrarea de lungă durată a evenimentelor aritmice și ischemice, care nu au putut fi surprinse pe electrocardiograma de repaus, sau la testarea de efort. Aceasta este de tip continuu, de 24, 48, până la 72 de ore (și la aceasta ne vom referi în continuare), sau intermitența, prin diferite dispozitive invazive sau noninvasive, mai recent introduse în practica, pentru surpinderea unor evenimente aritmice ce nu pot fi decelate la monitorizarea continuă de maxim 72h. Acestea din urmă își fac tot mai mult loc în practica curentă, cu observația că unele sunt dispozitive implantabile, altele sunt costisitoare pentru sistemele medicale, iar altele, deși au capacitatea de a înregistra continuu, sau de a surprinde potențial orice eveniment, prezintă o memorie de stocare limitată, sau depind de pacient pentru declanșarea înregistrării.
Pacienții cu tulburări de ritm sau conducere se pot prezenta în diferite moduri. De la complet asimptomatici, când se depistează un puls anormal, sau un EKG anormal la un control de rutină, pâna la situații dramatice, când prezintă sincopa- pierderea completă a cunoștinței, accident vascular cerebral- când substratul este o fibrilație atrială- inclusiv cu paralizii, dar cel mai des aceștia prezintă simptome specifice cardiovasculare cum ar fi palpitații- își simt bătăile inimii, dureri toracice, dispnee- lipsa de aer, fatigabilitate- oboseala care nu survenea la un efort care înainte era normal. Tulburările în activitatea electrică a inimii sunt relativ frecvente în populația generală, și acestea pot fi benigne, când necesită minime corecturi în stilul de viață, sau corectarea unor patologii reversibile extracardiace (tulburări endocrine, tulburări în metabolismul hidroelectrolitic, etc.), sau pot fi situații deosebit de grave care pun viața în pericol, și pot avea o cauză severă structurală (de exemplu boala cardiacă ischemică, sau valvulopatii). O să exemplificăm cateva din cele mai importante aritmii și tulburări de conducere.
Fibrilatia atriala (aritmie supraventriculara cu pierderea ritmului normal sinusal) este cea mai des întâlnită aritmie cardiacă cu durata prelungită, cu peste 25% din adulții peste vârsta mijlocie susceptibili de a dezvolta o astfel de aritmie. Până în 2030, este anticipat ca 14-17 milioane de pacienți să sufere de FiA în UE, cu până la 215 000 de cazuri noi diagnosticate anual. Aceasta este asociată cu risc crescut de deces prin moarte subită,  și complicații morbide, cum ar fi insuficiența cardiacă, accident vascular cerebral (20-30% se datorează FiA- un număr tot mai crescut având fibrilație atrială silențioasă, paroxistică), și internări frecvente și reducerea calității vieții (inclusiv prin declin cognitiv și demență vasculară).
Aritmiile ventriculare maligne si moartea subita cardiaca. De foarte multe ori moartea subită cardiac apare prin tulburări de ritm ventricular, de obicei substratul acestora fiind cardiopatia ischemică. De aceea apar în tot mai multe locuri publice dispozitive automate de defibrilare, ce pot fi utilizate de către populația generală, fără să aibă instrucție specifică medicală (mall-uri, metrouri, autostrazi, etc.). Din cele 17 milioane de decese cardiovasculare pe an, se estimează că 25% sunt morți subite cardiovasculare, la populația vârstnică prevalența fiind mai mare datorită bolii ischemice, dar o estimare grosieră prezintă cifra de aprox 9000 de morți subite cardiace în Europa, și 6200 în SUA, pe an, la tineri, când cauzalitatea poate fi iluzorie inclusiv după autopsie, dar specific acestui grup sunt abuzul de droguri, canalopatii (tulburări în transportul ionilor în celule), miocardita și alte cardiomiopatii.
Bradicardiile severe– bătai rare- ce pun în pericol viața și necesită implantare de pacemaker (dispozitiv subcutanat ce stimulează cordul să bată la frecvențe normale) au o frecvență dificil de estimat, dar unele statistici arată o creștere a ratei de implantare a pacemakerlor de la 820 de pacienți, per million indivizi din populația generală, în 2005, la 930 de pacienți, per million, în 2011, cu medii variabile de la 1290 de dispozitive, per milion in Germania- 2011, la 600, în Irlanda în același an.
Aceste anomalii cardiace au potențialul de a fi depistate prin Holter EKG, mai ales la măsuratori repetate, lucru benefic mai ales la categoria de pacienți ambulatori, relativ asimptomatici (uneori totuși cu simptome importante cum ar fi pierderi de cunoștiință, sau palpitații dernajante), care nu au avut spitalizări, dar care prezintă suspiciuni la controlul de rutină, în încercarea de a găsi cauze reversibile ale alterării tabloului clinic.
 
Referinte: Dumitru Zdrenghea si Colab., Compendiu de electrocardiografie clinica, Ed. Clusium 2005; Cardiac pacing and cardiac resynchronization therapy- ESC clinical practice guidelines 2013 (si Addenda publicata online); 2015 ESC Guidelines for the management of patinets with ventricular arrhythmias and the prevention of sudden cardiac death; 2016 ESC guidelines for the management of atrial fibrillation.
 
În cadrul ambulatorului de specialitate RMN Diagnostica Sibiu pacienții pot beneficia de consultații gratuite, în contract cu CAS pentru specialitatea CARDIOLOGIE – dr. Sergiu Batâr, medic specialist cardiolog.
Pentru informații suplimentare și programări puteți suna la telefon 0269 243121.
SIBIU, strada Someşului nr.19
email: [email protected]

FOTO – Mediașul a marcat Ziua Armatei Române

0

Moment simbolic în istoria poporului român, înscris în calendarul sărbătorilor de suflet ale românilor, ziua de 25 octombrie este Ziua Armatei Române, o zi de glorie şi de cinstire pentru eroismul şi jertfele prin care, de-a lungul vremii, oştirea noastră şi-a îngemănat faptele de arme cu soarta neamului românesc, îndeplinindu-şi misiunea nobilă de a apăra unitatea naţionala şi integritatea teritorială a statului român.
Ziua Armatei Române a fost marcată, joi, şi în Cimitirul Eroilor din Mediaş, unde a avut loc un ceremonial militar – religios urmat de depuneri de coroane. La manifestare au participat edilii Mediaşului, reprezentanţi ai partidelor politice, ai instituţiilor publice, cadre militare, veterani de război, elevi de la școlile gimnaziale și liceele din Mediaș, dar şi reprezentanți ai societăților comerciale din oraș.

Două poiecte Erasmus la Liceul de Artă

0

Anul școlar 2018-2019 a început pentru  Liceul de Artă cu vești foarte bune: 100% promovabilitate la examenul de Bacalaureat 2018 pentru absolvenții seriei curente, 2 noi proiecte Erasmus+ aprobate, KA 229, unul având coordonator, pentru a doua oară, Liceul I.I.S.S. Giannelli, din Parabita, Italia iar cel de al doilea având coordonator Szkola Podstawowa nr 9 im. 42 Pulku Piechoty w Bialymstoku, Bialystok, Polonia.

Primul proiect Erasmus+ al liceului, ”Notes of Europe-N.O.E” s-a derulat în perioada 01.09.2015-31.08.2018 proiect coordonat de Liceul I.I.S.S. Giannelli, din Parabita, Italia. Partenerii acestui proiect au fost școli de muzică din Spania, Cehia, Turcia, Germania, Lituania, Estonia, Marea Britanie si Romania, Liceul de Artă participând cu 34 de elevi și 27 de profesori.
Activitățile proiectului, s-au desfășurat în 8 din cele 9 țări partenere, întâlnirea programată în octombrie 2016 in Turcia, Gaziantep, a fost anulată din cauza conflictelor violente petrecute la granița Turciei cu Siria.
Obiectivele acestui proiect au fost:
  • Stimularea multilingvismului
  • Promovarea ideii de diversitate culturală
  • Explorarea relației dintre muzică și identitate culturală
  • Încurajarea dialogului între persoane din medii sociale diferite
Fiecare mobilitate a elevilor a avut ca obiectiv dezvoltarea abilităților de interpretare muzicală înpreună cu colegii lor din Europa, având ocazia să cânte în orchestră sau in cor, urmând de fiecare dată programul propus de țara gazdă. Selecția elevilor s-a făcut după criterii clar stabilite de toate țările partenere și anume: competențe speficice ridicate de interpretare muzicală (pentru instrumental principal studiat), competențe de comunicare în limba engleză și rezultate școlare foarte bune.
Elevii noștri au cântat în 7 orchestre Europene, constituite din elevii  țărilor partenere, diversitatea programelor concertelor fiind punctul forte al întâlnirilor, programme stabilite de fiecare țară gazdă. Au fost concerte de muzică clasică, muzică de film, pop, rock, jazz și folclor.  De exemplu, concertul din Marea Britanie a fost transmis live pe YouTube în 22 februarie 2018, având în repertoriu piese ale unor mari artiști/formații pop precum Queen, Beatles, Led Zeppelin, Coldplay și Adele.
Intâlnirea de final a proiectului a avut loc în Italia,orașul Parabita, unde in Orchestra NOE s-au cantat piese clasice aparținând marelui compositor Giuseppe Verdi și muzica de film a binecunoscutului Erico Moricone.
În urma experienței acumulate de-a lungul întâlnirilor de proiect, elevii Liceului de Artă au beneficiat de o pregătire suplimentară pentru viitoarea lor carieră muzicală, orchestra liceului având acum în repertoriu piese rock adaptate simfonic fiind în pregătire un band rock al liceului. Elevii au profitat, pentru pregătirea lor profesională de experiența  dobândită într-o orchestră diferită sub bagheta unor dirijori din țări diferite cu tehnici de dirijat diferite, limbajul comun fiind muzica.
Colaborarea excelentă a țărilor partenere din proiectul N.O.E. a dus a dezvoltarea unui nou parteneriat Erasmus+, A.R.A.C.N.E., “Art Achieves New Europe”, obiectivul principal al noului proiect fiind dezvoltarea simțului de apartenență la o familie europeană, prin implicarea tinerilor în evenimente si proiecte artistice, evidențiind valorile culturale europene. În noul proiect, 2018-2020, elevii vor avea ocazia participării la schimburi de experiență legate de artele plastice, la descoperirea patrimoniului cultural al unor țări precum Estonia, Turcia, Cehia, Italia si Marea Britanie.
Al doilea proiect, „Edu-lab”, se prezintă ca o noutate pentru liceul nostru, având ca parteneri unități școlare din Turcia și Polonia (țară coordonatoare). Acest proiect are ca obiective întărirea dimensiunii Europene a educației prin cooperare internațională, dezvoltarea de către elevii participanți de competențe în domeniul TIC și al comunicării într-o limba străină, stimularea creativității și inovării elevilor în domeniul matematicii și științelor naturii. Durata de implementare al acestui proiect este de 2 ani, începând cu 01.10.2018.

FC Hermannstadt va juca în Moldova! Miriuță: ”Încet, încet, trebuie să strângem puncte”

0

Fotbaliștii sibieni tocmai ce au plecat spre Moldova, destinația finală fiind Iași. Mâine, cu începere de la ora 18,00, alb-roșii vor întâlni echipa antrenată de Flavius Stoican, Politehnica. FC Hermannstadt are nevoie de punct sau puncte în această deplasare, după ce ei au pierdut meciul cu Astra si se află la egalitate de puncte cu ultima clasată, FC Voluntari. ”Ne așteaptă un meci foarte greu la Iași! I-am văzut săptămâna trecută, au făcut o partidă foarte bună la CFR. Este o echipă cu jucători de valoare și cu un antrenor, Stoican, care face o treabă bună acolo. Eu am început cu stângul, din păcate nu am reușit împotriva Astrei Giurgiu să facem un rezultat pozitiv. Ne-am dorit cu toții, au fost acolo niște greșeli individuale pe care sperăm să nu le mai facem pe viitor. Dar, să revenim la meciul cu Iașiul, ne dorim să câștigăm. De aceea mergem acolo, de aceea facem deplasarea aceasta lungă. Încet, încet trebuie să strângem puncte, nu mai avem timp”, a declarat antrenorul Vasile Miriuță.

#Va vedem: Presedintele este obligat sa reactioneze si sa nu cedeze”

Protestatarii de la „Va vedem” ii cer Presedintelui Iohannis sa nu cedeze si sa nu permita revocarea lui Augustin Lazar.
Peste 200 de sibieni au participat la flashmob-ul de astazi.
Presedintele este obligat sa reactioneze si sa nu cedeze.(…) Presedintele are acum un argument extraordinar de puternic in opinia Comisiei de la Venetia. A ignora acel argument al Comisiei si a lua drept bun argumentul lui Tudorel Toader prin care Justitia trebuie sa fie subordonata politicului devine de data asta complicitate si va deconta impreuna cu acesti arhitecti ai raului.”, a declarat Radu Vancu.

Două accidente în același timp și la distanță mică, pe DN1

0

Două accidente grave au avut loc pe DN1, în același timp și la distanță mică unul față de celălalt. Polițiștii și echipajele medicale intervin acum la ambele accidente.

În zona localității Șelimbăr, două autoturisme s-au ciocnit iar în urma impactului doi bărbați au fost răniți. Aceștia au suferit traumatisme cranio-cerebrale, au fost preluați de un echipaj SMURD și sunt transportați la spital pentru a primi îngrijiri medicale. Accidentul s-a produs din cauza nepăstrării distanței de siguranță de către șoferul uneia dintre mașinile implicate. Ambele autoturisme circulau spre Brașov.
Un alt accident rutier a avut loc în apropiere de localitatea Mohu, două autoturisme fiind implicate. Traficul rutier este îngreunat pe DN1.

 

Cea mai importantă Cupa a Europei la Taekwon-do ITF se desfășoară la Sibiu!

0

Campioni mondiali și europeni vor fi printre sportivii care se vor lupta pentru medaliile puse în joc la Cupa Europei. Cea mai importantă competiție de acest gen se desfășoară în perioada 26-28 octombrie, în Sala Transilvania din Sibiu. Orașul nostru va fi reprezentat de sportivii CS Hwarang Sibiu, antrenați de Florin Bîrluț și de sportivii Puma Club Sibiu, antrenați de către Alin Lăzurcă. ”Această competiție a fost adusă cu greu în Sibiu de către Federația Română de Taekwon-do și clubul nostru, motiv pentru care vreau să mulțumesc conducerii Federației Europene și tuturor membrilor care au votat ca această cupă să se țină la Sibiu. Pentru noi este un moment special și vrem să sărbătorim ca și Federație și ca și clubul Puma această mare cupă”, a declarat Ciprian Banea, vicepreședintele Federației Române de Taekwon-do și reprezentant al Clubului Puma.
Cupa Europei este organizată de PUMA Club Sibiu, sub egida Federaţiei Române de Taekwon-do ITF şi a Federaţiei Europene de Taekwon-do ITF. Proiectul este co-finanţat de Primăria Municipiului Sibiu şi de Consiliul Judeţean Sibiu. ”Este cel mai mare eveniment din Europa pe taekwon-do itf. Suntem onorați că acest lucru se întâmplă în România. Cu siguranță scriem istorie astăzi, cu ceea ce facem. Sunt peste 1300 de participanți în competiție”, a declarat Cosmin Oprescu, președintele Federației Române de Taekwon-do ITF.
 

Weekenduri speciale, la Festivalul Tânăr de la Sibiu

0

Cele două weekenduri cuprinse în ediția a patra a Festivalului Tânăr de la Sibiu, care va avea loc între 2 și 11 noiembrie, la Teatrul Gong, vor aduce evenimente speciale – spectacole de teatru din Franța și Italia și ateliere de gătit pentru copii și părinți.
Finalul de săptămână 3 – 4 noiembrie este weekendul francez, în care vor fi prezentate patru spectacole venite la Sibiu din Hexagon: „Mingea roșie/ La Balle Rouge”, „Cubix”, „Vânt din pupă/ Vent Debout” și „Zdrențe/ Frusques”. Prețul unui bilet pentru fiecare dintre cele patru spectacole este de 9 lei.
În plus, Teatrul Gong va fi luminat timp de trei seri în culorile steagului Franței, iar întreg evenimentul, susținut de Teatroskop – Institutul Francez, marchează sezonul cultural România – Franța.
Spectacolul vizual de operă „Mingea roșie” al companiei La Balle Rouge va fi prezentat celor cu vârste de peste 4 ani, pe 3 noiembrie, de la ora 11.00. O serie de forme geometrice din spumă prind viață și devin personaje reale. ,,Mingea Roşie” recreează diferite stadii ale unei relații de iubire, de la întâlnirea îndrăgostiților până la nașterea copilului.
„CUBiX”, spectacol al companiei Théâtre Sans Toit, de Mathieu Enderlin, este recomandat spectatorilor cu vârste de peste 6 ani – poezii vizuale și jocuri de mâini – și va fi prezentat pe 3 noiembrie, de la ora 18.00.
Compania Des Fourmis dans la lanterne prezintă, pe 4 noiembrie, de la ora 11.00, „Vânt din pupă”, de Fabien Debrabandere, care spune povestea unei fetițe a cărei viață se întoarce cu susul în jos când descoperă o lume foarte diferită de a ei – plină de tot felul de cuvinte, sunete, scrieri și desene. Ea cunoaște doar lumea tăcerii, iar astfel, o avalanșă de trăiri înfricoșătoare, dar intrigante o învăluie. Spectacolul este recomandat celor cu vârste de peste 5 ani.
Act2 Catherine Dreyfus prezintă, pe 4 noiembrie, de la ora 18.00, spectacolul coregrafic „Zdrențe”, recomandat copiilor cu vârste de peste 4 ani. Patru personaje se trezesc în țara hainelor nimănui, iar, rând pe rând, personalitățile lor se impun și totul devine posibil.
Weekendul 9 – 11 noiembrie este dedicat gastronomiei, cu ateliere de gătit și prezentarea spectacolelor „Să gătim cu picioarele/ Cooking with your feet” (Italia) și „Eat Me” (România).
Atelierele de gătit Mini Zucchini încep la Institutul National de Gastronomie pe 9 noiembrie, de la ora 17.00, și sunt dedicate copiilor cu vârste de peste 4 ani. Se va discuta despre ce mâncare le place cel mai mult, despre ce știu copiii despre ea, de unde provin ingredientele și cum ajută ele la dezvoltarea sănătoasă. Se va găti individual și pe echipe timp de o oră și jumătate. Alte ateliere vor avea loc pe 10 și 11 noiembrie, de la orele 10.00 și 12.00, în același spațiu.
„Să gătim cu picioarele” al companiei Teatro dei Piedi, de Laura Kibel și Verónica González, va fi prezentat pe 10 noiembrie, de la orele 11.00 și 18.00, celor cu vârste de peste 5 ani. Spectacolul vorbește despre arta de a mânca bine, revelată de scriitorul Pellegrino Artusi la finalul secolului 19 în celebrul său manual. Acțiunea este plasată în Italia dintre două secole, între romantism și epoca modernă, iar pe fundal se aud arii de Rossini, Verdi și Puccini.
Spectacolul „Eat Me”, de Alexandra Felseghi, va fi prezentat de compania Create.Act.Enjoy pe 10 noiembrie, de la ora 20.00, și este dedicat adolescenților. El vorbeşte despre plăcerea vinovată a chipsurilor ascunse în spatele canapelei și despre importanţa unui abdomen „cu pătrăţele” în raport cu fericirea şi acceptarea personală.
Biletele pentru ediţia din acest an a Festivalului Tânăr de la Sibiu pot fi achiziţionate atât de la agenţia de bilete a Teatrului Gong, cât şi online, de pe platformele entertix.ro şi myticket.ro.
Preţul unui bilet variază între 9 şi 14 lei, în funcţie de spectacol şi de locul ocupat în sală. Pentru biletele cumpărate online NU este perceput comision.