Acasă Blog Pagina 4544

De saptamana viitoare incepe supravegherea in sistem de santinela a virozelor, pneumoniilor si gripelor

Direcția de Sănătate Publică începe din 1 octombrie supravegherea stării de sănătate a populației din județul Sibiu în ceea ce privește infecțiile respiratorii acute, pneumoniile și gripa.  Anul trecut din sistemul de santinelă au facut parte 9 cabinete de medicină familială. Supravegherea se intinde pe o perioada de mai bine de 30 de saptamani de la debutul sezonului, adica luna octombrie și până spre sfârșitul lunii mai.

În sezonul rece din perioada 2017-2018, prin sistemul santinelă au fost raportate către DSP Sibiu mai bine de 50 de mii de cazuri de infecții respiratorii acute și aproape 10 mii de cazuri de pneumonii. Au fost înregistrate și 7 cazuri de gripă, la pacienți cu vârste cuprinse între 3 și 50 de ani. Majoritatea tulpinilor gripale au fost de tip AH1N1 sau B. Din păcate tot în sezonul trecut a fost înregistrat și un deces la un pacient diagnosticat cu gripă. Victima prezenta însă co-morbidități.
Medicii Direcției de Sănătate Publică spun că cea mai bună metodă de protecție împotriva bolii o reprezintă vaccinarea. Cel mai probabil, campania de imunizare antigripală va începe în acest an spre finele lunii octombrie, după ce vor fi ajuns la Sibiu dozele de vaccin repartizate de către Ministerul Sanătății județului nostru. Până la momentul de față au fost trimise în județ un număr de aproximativ 3 mii de doze de ser imunizant. Acestea vor fi împarțite spitalelor pentru a putea fi folosite în caz de urgență.
În lipsa vaccinului antigripal medicii spun că pot fi aplicate mai multe măsuri de protecție în vederea prevenirii infecțiilor acute ale căilor respiratorii.
”Evitarea expunerii la frig, purtarea de îmbrăcăminte și încălțăminte adecvata temperaturii din mediul ambiant, spalarea frecventă cu apă și săpun a mâinilor și folosirea batistelor în caz de strănut sunt doar câteva dintre măsurile de prevenție a imbolnavirilor.”, spune Krisztina Gaal, purtator de cuvânt al DSP Sibiu.
La acestea se adaugă și evitarea aglomerației din spațiile publice din cauza riscului mare de trannsmitere a infecțiilor respiratorii.
În caz de îmbolnavire se recomandă evitarea automedicației, consultarea medicului de familie cu privire la prescripția unui tratament adecvat și izolarea bolnavului la domiciliu pentru a se evita răspândirea bolii.

S-a reusit deszapezirea Transfagarasanului

0

Dupa o zi si o noapte de ninsori si vant puternic, drumarii au reusit sa scoata la lumina asfaltul de pe Transfagarasan. In zona a nins in timpul noptii iar la momentul de fata, in unele zone, zapada masoara si 18 centimetri.

„Dupa un efort considerabil, care a durat peste 24 de ore si a presupus interventia cu utilajele de deszapezire dupa fiecare repriza de ninsoare, colegii nostri de la Districtul Balea au reusit sa creeze condiii perfecte de trafic pe DN7C Transfagarasan. S-au folosit doua utilaje si s-au imprastiat peste 4 tone de material antiderapant.”, spun reprezentantii DRDP Brasov.
Chiar daca asfaltul este negru, soferii sunt sfatuiti sa circule cu prudenta. De asemenea pe DN 7 C este interzisa circulati pe timpul noptii, in intervalul orar 21.00-07.00 din cauza vizibilitatii reduse.
Anul acesta in zona Balea zapada a venit cu cel putin doua saptamani mai devreme decat anul trecut. Unul dintre recorduri in ceea ce priveste ninsorile a fost atins insa in 2010 cand, la inceput de septembrie, zapada masura aproape o jumatate de metru.

Noaptea dinspre miercuri spre joi, cea mai rece din intreaga saptamana

0

Meteorologii spun ca vremea se mentine rece, cel putin in aceasta noapte cand, pana si in municipiul Sibiu mercurul din termometre va cobori sub 0 grade.

La noapte va fi chiar un pic mai rece(…), daca azi-noapte minima s-a inregistrat la Dumbraveni, -2 grade, Sibiul a avut temperatura pozitiva, s-au inregistrat 5 grade, la Boita am avut iarasi +2 grade, statiile de munte au fost, evident cu temperaturi negative.(…) In noaptea aceasta va fi senin, temperaturile vor scadea, -3 la 0 grade.La Sibiu ne asteptam la -1 grad dar nu mult sub 0.”, spune Narcisa Milian, Seful Serviciului de Prognoza a Vremii Sibiu.
De joi vremea ar urma sa se incalzeasca. Si in zonele montane ninsorile vor fi inlocuite treptat cu lapovite. Dar chiar si asa, la altitudini mari, frigul isi va face simtita prezenta.
„De maine incepe in zonele inalte o incalzire datorita circulatiei atmosferice, in zonele mai joase vom avea temperaturi comparabile celor de astazi,  undeva intre 15 si 18 grade, urmand ca noaptea urmatoare toate temperaturile sa fie pozitive. Nu vor mai fi temperaturi negative si in zilele ce vin, timp de o saptamana, pana in 5, vor fi undeva la 20-22, in jurul acestor valori temperaturile. In timpul noptilor undeva la 7-10 grade.”, a mai adaugat meteorologul sibian.
Specialistii in meteorologie spun ca nu este prima oara cand in septembrie ninge la munte iar in Sibiu se inregistreaza valori negative. In 2010 a fost la fel de frig.

Sibiul, introdus în rețeaua de stații de alimentare a vehiculelor cu gaz natural comprimat

0

Sibiul, alaturi de Capitala și alte 7 orașe mari și-a găsit un loc pe harta primei rețele de stații de alimentare a vehiculelor cu gaz natural comprimat. În acest sens, consilierilor locali li se cere în ședința din această săptămână votul pentru studiul de oportunitate în vederea realizării unui astfel de proiect.

Stația ar urma să fie construită pe un teren cu o suprafață de 1916 metri pătrați, propietate a Municipiului Sibiu,situat pe Șoseaua Alba Iulia. Concesiunea ar urma să se facă pentru o perioadă de 49 de ani cu o posibilitate de prelungire pentru încă 24-25 de ani. Prețul de pornire a licitației a fost stabilit la 81,29 de euro pe metrul pătrat, ajungându-se astfel la o suma totala de peste 155.00 de euro.
Motivarea necesității proiectului pornește de la faptul că ” România trebuie să dezvolte până în anul 2020 o rețea de stații de alimentare a vehiculelor cu gaz natural comprimat(CNG), în scopul sprijinirii dezvoltării unui sistem de transport durabil și eficient și promovarea decarbonizării transportului rutier de-a lungul coridoarelor din rețeaua principală-TEN-T(rețeaua trans europeana de transport) prin lansarea CNG-ului ca și carburant alternativ în Romania”.
Realizarea investiției în Sibiu ar urma să aibă ca scop prevenirea și reducerea efectelor negative ale carburanților tradiționali asupra mediului și sănătății umane precum și alinierea la prevederile legislației în domeniu.
Specialiștii în domeniu spun cî gazul natural comprimat este un carburant fosil care are cea mai curată ardere și care prin folosire ca și combustibil pentru mașini, reduce cu 30% emisia de gaze cu efect de seră.
Conform datelor făcute publice de către Asociația Gazului Natural pentru Vehicule prima stație de acest gen a fost deja realizată în București și face parte dintr-un proiect de 9 stații a cărui valoare este de 5,2 milioane de euro.Restul stațiilor ar urma să fie construite în Sibiu, Craiova, Arad, Timișoara, Drobeta Turnu Severin, Deva, Pitești și Constanța.

Aproape 2,7 milioane de lei pentru lucrări în școli

0

Municipalitatea sibiană alocă aproape 2,7 milioane de lei pentru lucrări în școli și grădinițe.  Pe lista obiectivelor de investiții se numără 9 unități de învățământ. Majoritatea intervențiilor ar urma să aibă loc la rețelele de utilități. Sunt prevăzute însă și lucrări de construcție a unei rampe destinate persoanelor cu dizabilități sau de reabilitare a unor ateliere în care ar urma să își desfășoare activitatea elevii din învâțământul profesional dual.

Cea mai mare sumă, de aproape 570.000 de lei, este alocată pentru proiectul de ”Reabilitare instalație electrică la Școala Gimnaziala nr. 10 Sibiu”. Necesitatea lucrărilor vine după ce ”s-au constatat subdimensionări ale traseelor electrice, încărcări defectuoase ale circuitelor electrice, lipsa protecțiilor pe anumite circuite electrice în tablourile electrice, protecția la descărcările electrice atomosferice necorespunzătoare și nesatisfăcătoare, corpuri de iluminat și aparataj electric neconforme sau aflate într-o stare deficitară”. În urma investiției propuse instalația electrică va fi realizată din cupru, montată îngropat iar prizele și întrerupătoarele ar urma să fie înlocuite. În aceeași sump se va reabilita și instalația de iluminat de siguranță , instalația de protecție împotriva supratensiunilor atmosferice și instalația de semnalizare, alarmare și avertizare la incendiu.
O altă investiție importantă, în valoare de 516.956 de mii de lei este cea de reabilitare termică a Școlii Gimnaziale ”Ioan Slavici”de pe strada Macaralei. Aici pentru îmbunătățirea confortului elevilor și pentru reducerea consumului de gaze naturale va fi reabilitat sistemul de încălzire prin înlocuirea instalațiilor termice și a radiatoarelor învechite.
Suma de puțin peste 478.000 de lei este propusă și pentru reabilitarea instalației electrice de la Liceul Tehnologic ”Avram Iancu”. La aceeași unitate de învățământ, pentru suma de 331.511de lei va fi reabilitată și instalația termică prin înlocuirea vechilor sobe cu radiatoare și centrale termice.
Pentru reabilitarea atelierelor unde își vor desfășura activitatea elevii din învățământul în sistem dual din Liceul Tehnologic Henri Coandă s-a alocat suma de 367.685 de lei în timp ce pentru reabilitarea instalației electrice de la Grădinița cu Program Prelungit nr.18 s-a alocat o sumă de aproximativ 277.000 de lei.  Cu acești bani se va realiza un sistem de iluminat prin corpuri cu led ce va duce la reducerea consumului de energie electrică cu aproximativ 40%.
La Grădinița cu Program Prelungit nr. 29 se va amenaja o rampă de acces pentru persoanele cu dizabilități și un grup sanitar special destinat acestora. Investiția se ridica la peste 68.000 de lei.
Pentru reabilitarea instalației de gaz de la Gradinița 20 din Sibiu s-a alocat suma de 42.359 de mii de lei iar pentru construcțtia unei rampe de acces destinate persoanelor cu dizabilități la Școala Gimnazială nr. 10 s-a alocat o sumă de aproximativ 38.000 de lei.
Cumulul de investiții va fi supus votului Consiliului Local în ședinta din această săptămână.
 

Begu și Olaru au acces în ”careul de ași” la Tașkent

0

www.news.ro

3435 de dolari și 110 puncte WTA și-au asigurat deja perechea alcătuită din jucătoarele Irina Begu și Raluca Olaru, la turneul de la Tashkent. Tenismenele românce au acces în ”careul de ași” al întrecerii după un meci dificil, încheiat în set decisiv, scor 12-10. Sportivele noastre au început mai slab meciul din sferturi cu perechea Paula Kania&Yana Sizikova și au pierdut setul inaugural la 3. În cel de-al doilea ”nivel” ele au jucat mult mai bine și s-au impus cu 6-2. În decisiv, disputa a fost echilibrată, dar finalul a fost gestionat mai bine de Irina și Raluca, câștigând 12-10 și calificându-se în semifinale.

FC Hermannstadt a început ediția 2019 a Cupei României cu un succes!

0

După ediția 2018 de vis în Cupa României, finalista surpriză de anul trecut, FC Hermannstadt s-a întors în întrecerea care le-a adus atâtea bucurii fanilor, antrenorilor, jucătorilor și tututor acelora care sunt alături de gruparea din orașul de pe malul Cibinului. Revenirea în cupă a fost benefică, sibienii au stopat seria eșecurilor din acest sezon și s-au impus pe terenul echipei Academica Clinceni, scor 2-0. Golurile partidei au fost marcate de către Juvhel Tsoumou (min.53) și Petrișor Petrescu (min.66). Cătălin Căbuz, Ionuț Stoica, Cătălin Pîrvulescu, Claudiu Pamfile, Tiberiu Serediuc, Lucian Dumitrescu, Alexandru Dandea, Ali Vega, Petrișor Petrescu, Bruno Chalkiadakis și Juvhel Tsoumou au fost fotbaliștii care au fost introduși în teren, încă de la început, de Alexandru Pelici.

11 noi străzi în Sibiu

0

Consilierii locali ”botează” joi 11 noi străzi din Sibiu. Majoritatea acestora sunt amplasate în zona strazii Tractorului. Aici de-a lungul timpului au fost construite mai multe ansambluri rezidențiale. Străzile vor purta numele mai multor pietre prețioase sau semiprețioase folosite de obicei la confecționarea bijuteriilor.  9 dintre străzile nou înființate sunt: Diamantului, Rubinului, Safirului, Jadului, Opalului, Chihlimbarului, Ametistului, Perlei,și Zirconiului. Cea de-a zecea stradă reprezintă practic preluungirea unei artere deja existente. Astfel, strada Măceșului va fi practic o continuare a arterei deja existente. Cea de-a XI-a nou înființată stradă se numește Cuprului. Aceasta se află în zona străzii Granitului.
Niciuna dintre străzile de mai sus nu sunt însă preluate în totalitate în propietatea domeniului public al Municipiului Sibiu așa că, dezvoltatorii au obligația de a le întreține până la momentul la care ele vor fi predate către administrația sibiană.
Proiectul de hotărâre pe care consilierii locali îl dezbat joi a primit deja avizul Comisiei de Atribuire de Denumiri a Județului Sibiu.
 
 

Se întrerupe curentul electric în Sibiu și Șelimbăr

Pentru efectuarea unor lucrări programate, se va întrerupe furnizarea energiei electrice, după cum urmează:
VINERI, 28 SEPTEMBRIE 2018
* între orele 9-15 în SIBIU, strazile: RAMPA STEFAN CEL MARE.
* între orele 9-15 în SELIMBAR, strazile: ALEEA PETRU RARES.
În cazul apariţiei unor situaţii neprevăzute, lucrările pot fi reprogramate. Informaţii actualizate despre întreruperile programate sunt disponibile şi pe pagina de web a societăţii: www.sdeets.ro rubrica „Întreruperi programate – SDEE Sibiu” sau la „Call Center”, telefon 0800-801-929.

Peste 3.700 de șomeri în județul Sibiu

La sfârşitul lunii august 2018 erau înscrişi în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sibiu 3.703 şomeri, din care 1.719 femei, rata şomajului înregistrând valoarea de 1,87 %. Faţă de sfârşitul lunii iulie 2018 numărul şomerilor înregistraţi a scăzut cu 52 de persoane iar rata şomajului a înregistrat o diminuare cu 0,03 puncte procentuale.
Din punct de vedere al repartizării pe categorii socio-profesionale, 2.977 persoane sunt cu studii primare, gimnaziale, profesionale, 478 persoane cu studii liceale şi post-liceale iar 248 persoane cu studii superioare. Din totalul şomerilor, 967 sunt beneficiari de indemnizaţie de somaj şi 2.736 sunt şomeri neindemnizaţi, iar din punctul de vedere al grupelor de vârstă cele mai multe persoane, respectiv 974 au vârsta între 40-50 de ani, 754 de şomeri au vârsta între 30-40 de ani, 747 de şomeri au vârsta peste 55 de ani, urmează grupa de vârstă 50-55 ani cu 619 şomeri înregistraţi, 352 de șomeri au vârsta sub 25 de ani, iar cei mai puţini şomeri, respectiv 257 au vârsta între 25-30 de ani. Din punct de vedere al mediului de provenienţă, 1.179 aparţin mediului urban, în timp ce 2.524 provin din mediul rural.
În cursul lunii august 2018, au fost angajate ca urmare a acordării serviciilor realizate de AJOFM Sibiu 188 de persoane din care 79 femei.

Peste 1.300 de locuri de muncă pentru șomerii sibieni

La nivelul judeţului Sibiu sunt disponibile în această perioadă un număr de 1.361 locuri de muncă vacante oferite de către 97 angajatori. Din totalul locurilor de muncă oferite 63 de posturi se adresează persoanelor cu studii superioare şi anume analist calitate, consilier juridic, consilier orientare privind cariera, director societate comercială, director vânzări, fizician, inginer mecanic, inginer chimist, inginer textile, pielărie, inspector resurse umane, muzeograf,programator de sistem informatic sau şef serviciu instituţie publică, în timp ce 1.298 de posturi sunt pentru persoanele cu studii primare, gimnaziale, profesionale, liceale, post-liceale sau fără studii.
36 de joburi sunt pentru șoferi de autoturisme, camionete și autobuze, iar 26 de posturi sunt oferite pentru controlori calitate. Alte 183 de locuri de muncă disponibile sunt pentru muncitorii necalificați în industria confecțiilor, iar 14 locuri de muncă pentru instalatori apă și canal. 50 de posturi sunt oferite agenți servicii clienți, iar 14 locuri de muncă sunt pentru mecanici auto și mecanici utilaje. Ofertă de locuri de muncă se înregistrează și la ospătari, unde sunt oferite 7 joburi, 19 locuri de muncă fiind oferite și pentru zidari. În același timp sunt oferite 89 de posturi pentru lucrători comerciali și 15 joburi pentru lăcătuși mecanici și lăcătuși-montatori. Sibienii aflați în căutarea unei slujbe mai au la dispoziție posturi de operatori mase plastice, tâmplari, programatori, stivuitoriști sau vânzători.
Lista completă a posturilor disponibile poate fi consultată la sediul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Sibiu, strada Morilor numărul 51 A.

Zilele Recoltei, între 28 și 30 septembrie în Târgul Obor din Sibiu

0

Aceste zile vor fi un adevărat prilej de sărbătoare pentru agricultori, si producători locali dar și pentru persoanele care îşi doresc să cumpere produse proaspete şi de calitate. Peste 40 de producători de legume, fructe, vin și must își vor aduce produsele asigurând prețuri pentru buzunarul oricărui sibian.
În fiecare zi vor avea loc activități atât pentru copii cât și pentru părinți și bunici. Medicul Anamaria Iulian, nutriționistul copiilor va pregăti împreună cu cei mici o salată de fructe și va oferi părinților sfaturi despre nutriție și un stil de viață sănătos. Micuța FiFi va veni însoțită de Fifiprieteni și se va juca și ea împreună cu ei mici iar creativitatea copiilor va putea fi fructificată în cadrul atelierelor de creație organizate de către Diana Ribana. Mascote, statui vivante și oameni pe picioroange sunt doar câteva dintre surprizele care vă așteaptă la Zilele Recoltei în perioada 28-30 septembrie în Târgul Obor din Sibiu.
Fiecare seară de eveniment se va încheia cu un spectacol de jocuri și muzică populară. Vineri, Şcoala de dans „Ioan Macrea, Ansamblul Folcloric ”Comorile Arpasului”, Ansamblul Focloric ”Cibinul”, Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii” Sibiului însotiti de soliştii Alina Bîcă, Adrian Neamţu, Nelu Albu şi Robert Târnăveanu.
Sâmbătă, Grup Vocal “Doruri Sibiene”, Ansamblul Folcloric „Ceata Junilor”, Geanina Gavrilă, Sînziana Ştefan, Izabela Tomiţa, Dinu Iancu Sălăjanu.
Duminică, Şcoala de dans „Ioan Macrea”, Ansamblul Folcloric „Ceata Junilor”, Camelia Cosma Stoiţă, Traian Stoiţă, Răzvan Năstăsescu, Aurel Tămaş.
”Perioada septembrie – octombrie este cea mai importantă perioadă din an atât pentru producătorii agricoli, cât şi pentru gospodine, întrucât este perioada recoltei celor mai importante legume şi fructe, iar pentru gospodine, perioada cea mai grea, întrucât se pun murăturile, gemurile, conservele şi se umple pivniţa. Având în vedere importanţa acestei perioade, am considerat necesar să facilităm întâlnirea dintre producători/fermieri şi consumatori. Ne dorim ca acest eveniment – Zilele Recoltei – să fie o sărbătoare dedicată celor care trudesc zi de vară până-n seară pentru ca noi, sibienii, să avem pe masă fructe, legume și alimente sănătoase, o sărbătoare a micilor fermieri și produselor pe care ei le vor oferi gospodinelor”, a precizat directorul general al SC Piețe Sibiu SA, Teodor Birț.