Parlamentul României a adoptat săptămâna Legea Nordis, un act normativ care își propune să aducă ordine și protecție într-o piață imobiliară unde prea mulți au confundat promisiunea de vânzare cu o promisiune de visare.
Noua lege stabilește reguli clare pentru modul în care se încasează avansurile și se încheie contractele înainte de finalizarea construcțiilor, încercând să limiteze abuzurile și riscurile pentru cumpărători.
Ce prevede concret Legea Nordis
• Avansul cerut la semnarea unei promisiuni de vânzare nu poate depăși 5% din prețul total al locuinței;
• Contractele de rezervare pot fi valabile maximum 60 de zile, iar dacă nu se semnează promisiunea, banii trebuie returnați în 30 de zile;
• Avansurile mai mari se pot încasa doar pe măsura execuției reale a lucrărilor și trebuie gestionate prin conturi separate;
• Este obligatorie existența cărții funciare individuale înainte de vânzare, pentru a evita suprapuneri și „dubii juridice”.
O lege care, cel puțin pe hârtie, pare să pună ordine acolo unde ani la rând au domnit improvizația și entuziasmul necontrolat.
Legea vine ca o reacție la numeroasele cazuri în care cumpărătorii au plătit sume consistente pentru locuințe aflate doar la stadiul de promisiune.
Prin limitarea avansului și prin obligativitatea conturilor distincte, se dorește o separare clară între banii clienților și bugetul dezvoltatorilor.
Totuși, întrebările rămân: cine va verifica aplicarea acestor reguli? Ce se întâmplă dacă dezvoltatorul intră în insolvență? Există mecanisme reale de sancționare, sau doar un nou set de formulare și comunicate optimiste?
Întrebări care merită puse
• Cum se vor aplica sancțiunile pentru firmele fără activitate sau fără cifră de afaceri?
• Ce garanții reale vor avea cumpărătorii că sumele din conturile separate nu sunt redirecționate?
• Există pe piața românească asigurări de finalizare viabile, sau doar concepte teoretice?
• Cum vor reacționa băncile, notarii și autoritățile locale la aceste obligații noi?
Legea Nordis este, fără îndoială, un pas înainte – o încercare de a reașeza regulile jocului imobiliar pe baze mai transparente și mai corecte.
Dar, ca orice lege românească, ea va trăi sau va muri în funcție de felul în care va fi aplicată.
Poate că, în sfârșit, nu vom mai vedea panouri cu „lux, lifestyle și livrare în 2026”, ci ceva mai simplu:
„Construcție reală. Avans 5%. Fără vrăjeală.”
Avocat Alexandru Zavatin, Baroul Sibiu
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%.Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
Ovidiu Dragoman face ca lucrurile pe care alții le visează, să se întâmple. De o viață, respiră și trăiește cultură. S-a intersectat „accidental” cu baletul, iar această fericită întâmplare i-a devenit mod de viață. A înființat primul teatru de balet internațional, a adus pentru prima data în România conceptul de agenda culturală și astăzi teatrul pe care îl conduce a devenit pepinieră pentru toate instituțiile de profil din țară și nu numai, în a-și găsi cei mai talentați artiști. De aceea nu mai miră pe nimeni că între cei 40 de balerini de la Sibiu regăsești tineri talentați din Noua Zeelandă, Cuba, Japonia și alte state, „de peste mări și țări”.
L-am provocat la o discuție despre omul Ovidiu Dragoman și despre parcursul său în continua devenire. Ne-a primit cu ușa deschisă, la propriu, pe care, spune el, nu o închide niciodată, din colegialitate, pentru toți cei care interacționează cu el. Fie ei angajați, colaboratori, vizitatori sau rătăcitori „culturalnici”.
Lui i se datorează agendele culturale ale Sibiului ca instrumente de finanțare
De unde până unde baletul? Dragoste la prima mișcare sau o chestiune cultivată în timp?
Prima mea întâlnire cu baletul a fost la zece ani. Când am fost selecționat de liceul de coreografie din Cluj să urmez această meserie. Era în vremea comuniștilor. Nu era neaparat o alegere, pentru că pe atunci mai mult ți se impunea ce să faci. Așa că am urmat drumul acesta. Și până la 30 de ani m-am ocupat cu baletul. La 30 de ani a venit Revoluția m-am întors acasă, la Sibiu. M-am ocupat de alte afaceri, cum erau anii aceia turburi, anii 90.
Toată lumea făcea afaceri pe atunci. Deci nu sunteți neapărat o excepție…
Da. Și la un moment dat, când m-am sătuat, am zis că vreau un serviciu mai liniștit. Și m-am angajat la stat, profesor. Am avut liniște vreo doi ani. Până când m-am dus la Casa de Cultură, care pe vremea aceea practic nici nu exista. Era un spațiu pe strada Livezii, în Turnișor, cu doi angajați, eu și femeia de serviciu.
O proporție echilibrată, aș zice…
Se întâmpla în 1997. După un an de zile mi-am dat seama cam despre ce e vorba, cum trebuie organizate lucrurile și am introdus agenda culturală. Agenda culturală a fost – și rămâne în continuare – instrumentul de susţinere a culturii sibiene. Practic, Sibiul a avut întotdeauna şi are cultură, oameni deosebiţi, pe care, cel puţin la început, cu greu i-am cooptat să organizăm împreună activităţi. Pentru că n-aveau încredere. Încet-încet, după vreo trei-patru ani de zile am ajuns la vreo 18 activități anuale.
Trei generații Dragoman
Cum se mișcau banii? Găseați și resurse pe vremea aceea, sprijin? Pentru că mă gândesc că efortul convingerii era și pe cealaltă parte, a administrației locale.
Când am început, le-am spus celor care activau în sectorul cultural: „Finanțăm 85% din proiect. Voi trebuie să veniți cu cel puțin 15% din donații, din sponsorizări, cu aport propriu. Așa funcționau lucrurile atunci. Acum principiul acesta nu se mai aplică sau cel puțin nu atât de strict. Însă a fost un imbold, un imbold serios și ușor-ușor lumea a câștigat încrederea. Pentru că acum intri cu agenda culturală deja structurată și cu cheltuielile necesare, în Consiliul Local, la momentul aprobării bugetului, și știi că ai banii respectivi.
Și amintesc aici doar o situație extrem de neplăcută și de jenantă. E vorba de Titi Schmid, care organiza festivalul de jazz, Dumnezeu să-l odinească! El era și o personalitate mai pitorească și umbla în genunchi prin primărie: „Vă rog, dați-mi bani! Vă rog, dați-mi bani!” Situația era destul de complicată. Era dator la toată lumea, pentru că el contractase artiștii, avea deja cheltuieli făcute sau în curs și nu mai primea bani de la primărie. Și atunci mi-am dat seama că nu se poate lucra așa. De acolo ideea cu agenda culturală. Nu am inventat-o eu, pentru că era un instrument care deja se folosea în alte țări.
Nu însă și la noi. Să lăsăm puțin modestia să zburde prin afara biroului și să recunoaștem că vă aparține ideea pentru bătătura autohtonă.
Așa e, în România eu am introdus-o prima dată ca instrument de finanțare.
Cum era raportată suma de pe agenda la momentul respectiv în comparație cu ce se întâmplă acum? Întotdeauna sunt discuții. Unii zic că sunt prea mulți bani alocați, alții că sunt prea puțini bani.
Bani sunt puțini întotdeauna. Marele avantaj al agendei însă e tocmai acesta, că nu stai cu mâna întinsă după acei bani. Ulterior am introdus și agenda sportivă, că în sport, deși nu ține de mine, dar pentru că trăiești într-un oraș mic, vezi ce se întâmplă în jurul tău. În sport era aceeași problemă. Din păcate sportul nu s-a dezvoltat la fel de mult ca și cultura. Din 2014 eu nu mai gestionez agendele. Dar, repet, nu e domeniul meu. Eu am vrut să dau un impuls, să ajut, mai departe e treaba celorlalți să se gestioneze lucrurile.
Când a venit primar Domnul Iohannis, m-a întrebat: „Cum merge cultura?” Și am zis: „Domnule primar, dacă o finanțăm, o să avem pe stradă oameni zâmbitori, relaxați… Pentru că omul când e relaxat și hrănit sufletește, starea lui se manifestă în toate activitățile sale. Începând de la locul de muncă, unde nu te mai cerți cu ăla care îți vine la ghișeu că tu ești tracasat și nervos. Sau cel din fabrică, ce lucrează mai cu sport, mai productiv. Și, de aici, la societatea în sine, care crește prin cultură. Ai altă atitudine! Și domnul primar s-a gândit așa și a zis: „Ai dreptate, o să fie bani…” Și au fost bani. Și sunt bani. Acum sunt mult mai mulți decât erau atunci.
„Ce ar fi să faci un teatru de balet?” „Gata! Îl facem!”
Ați mai avut pe cineva în familie cu astfel de preocupări artistice? Sunteți parte din moștenirea unei tradiții de acest gen?
Nu, nu. Părinții mei sunt oameni veniți de la țară, la oraș. Dumnezeu să-i odihnească! Cum se spune, era genul de familie curată, nepoluată…
Ce ați moștenit de familie? Ce ați luat cu dumneavoastră când ați plecat în lume?
Sună destul de aiurea din gura mea, să spun eu, să mă laud cu ce cred eu despre mine. Cred că sunt de atâția ani persoană vizibilă în ochii lumii. Pot să mă judece alții. Oricum am eu judecățile mele, dar pe acelea le țin pentru mine. Nevastă-mea îmi spune că sunt prea sever…
Exagerează, ca întotdeauna, toate nevestele, când e vorba de nevinovații bărbați de noi…
Da, așa e. (râde)
Spuneți-ne puțin despre aventura aceasta cu teatrul de balet.
Am deviat de la subiect. În 2007, eu fiind fost dansator profesionist, am invitat o mulțime de spectacole de balet din țară și din străinătate. Am constatat că sunt sălile pline, la fiecare spectacol de balet! Chiar cu telefoane și intervenții: „Nu mai aveți un loc, două?” Inclusiv primarul a participat de câteva ori la spectacolele noastre. În 2008 mi-a zis: „Merge bine cu baletul ăla”. „Da, zic, foarte bine!” „Ce ar fi să faci un teatru de balet?” „Gata! Îl facem!” Și l-am făcut, în 2008, din septembrie. Am început cu 12 dansatori.
Am organizat un curs, un summer intensive, unde au participat din Europa, din mai multe școli, elevi în clasa terminal. Am ales trei fete: o finlandeză, o neozeelandeză (care e și acum colega noastră, Aleșa Gardner, care și semnează coreografia pentru destul de multe dintre operele noastre), Reina Makasu, care acum nu mai face balet, cântă într-o orchestră în Tokyo.
E primul teatru de balet din țară?
Nu, primul teatru de balet din țară l-a înființat Oleg Danovschi, în 1978, dacă nu mă înșel, la Constanța, pe lângă Teatrul de Revistă, teatrul liric din Constanța. Ulterior, după vreo doi ani, a devenit de sine stătător. A fost un teatru extra cunoscut în lume. Și foarte apreciat! Și în ziua de astăzi, când vorbești de Oleg Danovschi, de el ca și personalitate, spui totul. Pentru că teatrul, din păcate, e pe desființate. O dată cu plecarea lui naturală, nu s-a găsit o personalitate suficient de puternică să-l poată duce mai departe.
Deci nu acesta a fost primul teatru de balet din țară, dar acesta a fost primul teatru de balet internațional. Cu o componentă internațională. Ulterior și celelalte opere au început să angajeze din afară și acum chiar piața de balet în România e foarte deschisă unor astfel de colaborări.
„Sunt până la 600 și ceva de aplicații pentru 3-4 locuri, de obicei.”Dansatori din Noua Zeelandă, Japonia, Cuba etc.
De ce se recurge la varianta aceasta? E vorba de profesionismul tinerilor? Sau România nu are o școală de balet ok, încât sunteți nevoit să căutați variante externe.
România e foarte bună la balet. Eu am lucrat în străinătate. Mi-am terminat cariera de dansator la Ljubljana. A venit Revoluția și am venit acasă, „să facem o țară ca în afară”. În fosta Iugoslavie, în toate teatrele practic existau balerini români. Și nu numai balerini, ci și instrumentiști, și soliști de operă. Pe mine m-a tras întotdeauna melanjul acesta multicultural. Oamenii din diferite culturi, când îi pui la un loc, împrumută unii de la alții și se creează ceva cald și frumos. Și aici e o atmosferă de câteodată nici mie nu-mi vine să cred cât prieteni sunt între ei, cum se susțin! Deși în general se bat pe același rol, trei-patru-cinci. Dar, în același timp, ei sunt prieteni. Se corectează, își dau sfaturi…
Am văzut că aveți artiști din Cuba, Noua Zeelandă, Japonia… Cum îi seduceți și aduceți aici?
Și lumea baletului, ca și cea a operei, a cinematografiei sau a picturii, e un cerc. Un cerc destul de închis. Dacă ai un bun renume, te caută lumea. Dacă nu, îți trântește ușa în nas. Probabil că am știut să ne purtăm bine față de ei. Eu cred că cel mai mare avantaj pentru ei e faptul că nu vin într-o trupă de operă veche, într-o trupă unde sunt câte 100-120 de balerini în ansamblu. Vin într-o trupă mică și toți au de dansat. Nimeni nu stă degeaba aici. Sunt toți copii tineri, 18-24 de ani, undeva pe acolo e media de vârstă. Își încep cariera aici. Și le dau foarte multe oportunități.
Eu am încredere în ei. Unui om, dacă vezi că are calitățile artistice necesare, trebuie să-i dai încredere! Pentru că odată și odată trebuie să înceapă. Și cu cât începe mai devreme, cu atât va avea o carieră mai lungă, mai fructuoasă. Și eu sunt deschis la chestia asta. Ceea ce nu se întâmplă în alte trupe de balet. Trupa e și într-o permanentă schimbare, în fiecare an pleacă 10-15 oameni, vin alții în loc… Avem un cuplu de japonezi care sunt de 11 ani aici. Și nu mai vor să plece, le place aici. Ei sunt cei mai vechi în trupă.
Acesta e, de altfel, și modul meu de lucru. Eu nu-i sfătuiesc să rămână aici. Pentru că odată ce te formezi profesional, odată ce manifești calitățile artistice necesare, e vremea să îți faci o carieră internațională. Pentru un artist să rămână legat de un loc nu e productiv și nu te încurajează în carieră. Un artist trebuie fie febril, tot timpul să caute, tot timpul să își dorească mai mult…
Și cum reușiți mereu să aveți efectivul necesar, având în vedere mobilitatea aceasta de care ziceți?
Dacă vrei un exemplu concret, uite, în februarie o să avem o audiție. Pe care o facem în fiecare an. Sunt până la 600 și ceva de aplicații pentru 3-4 locuri, de obicei. Pentru 15 locuri maxim. Aplicațiile le primim video și noi le selectăm pe cei pe care îi chemăm la probe. Pentru că e penibil să îi spui omului să vină la Sibiu. Iar dacă îl vezi într-o filmare, îți dai seama de ce poate, de ce poți scoate din el. Așa că fizic vin cam 160. Atâția au fost ultimul an, 160 de oameni pentru 13 locuri.
Totodată, eu îi invit pe toți directorii de balet din România, chiar și din străinătate, să vină să-și ia, să-și aleagă dansatori, pentru că sunt dansatori buni, sunt dansatori de top, pe care îi selectăm după toate video-urile pe care le trimit. Și vin copii din America, din Noua Zeelandă… Bine, ei vin și stau cam o lună în Europa și se plimbă de la o audiție la alta, până se hotărăsc unde rămân. Dar te gândești la banii pe care îi cheltuie și la entuziasmul lor. Deci noi nu suntem structurați pe soliști, ansamblu… Sunt doar dansatori. Cum am zis: azi ești prim solist și mâine ești figurant.
„Cât ai numai oameni tineri lângă tine, nu poți să cedezi!”
Activați de o viață în managementul cultural…
Deja m-am săturat și eu.
Eu m-am abținut să spun asta. Că mama mi-a zis să am bun simț când ies între oameni…
Nu, e de înțeles și voi dacă v-ați săturat de mine.
Cum vă păstraţi fresh şi cum vă luptaţi cu, să le spun așa, tendinţele acestea moderne de a face management cultural, de a revoluţiona lumea prin tot felul de strategii care mai de care mai ultra…, cum vreți să le ziceți?
Eu nu mă bag în chestii alea.
Nu vă tentează să stați toată ziua pe Facebook, să postaţi ce faceți, ce ați făcut, ce vă gândiți că ați putea gândi să faceți?
Eu stau pe Facebook. Și îi urmăresc. E o anumită modă a zilelor noastre. Se abordează pompos toate temele, vorbesc în niște termeni pe care și eu câteodată trebuie să mă concentrez să înțeleg ce vor să spună. Păi ăsta-i rolul tău? Nu, rolul tău este să fii cât mai aproape și cât mai ușor înțeles. Nu să ne dăm super intelectuali, să abordăm niște sfere filozofice care sunt nefolositoare în domeniul acesta. Nu, nu-mi plac abordările acestea și, din contra, toată viața m-am străduit și mă străduiesc să rămân cât mai simplu și cât mai apropiat de oameni.
Iar cum mă mențin tânăr? Cât ai numai oameni tineri lângă tine, nu poți să cedezi! Aici e energie, e plin de energie tânără! Și nu sunt unul la unul. Sunt 40 la unu!
Și o ultimă întrebare. Eu am rămas „agățat” de ușa asta, suspect de larg deschisă. Ziceți-mi, totuși, până la urmă e formă de transparență sau mai degrabă de supraveghere a angajaților, a ceea ce bârfesc ei despre director?
Auzi ce vorbesc ei? În schimb, ei știu tot ce vorbim noi. (râde). Nu, e felul meu de a lucra. Niciodată nu m-am considerat directorul lor, șeful lor. Trebuie să exerciți o anumită autoritate, dar cât să ții lucrurile pe drumul drept. Pentru că, așa cum ți-am spus mai devreme, dă-le drumul să se exprime, dă-le drumul să se simtă ei!
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%.Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
ISU Sibiu a intervenit de urgență pe Bulevardul Mihai Viteazu la o policlinică medicală întrucât a fost declanșată alarma de incendiu.
„La fața locului au fost mobilizate trei autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare, o autoscară și un echipaj SMURD.
La sosirea echipajelor s-a constatat ca nu este vorba despre un incendiu.
Se lucrează pentru identificarea cauzei care a generat pornirea alarmei de incediu.
Din clinică s-au autoevacuat aproximativ 40 de persoane, până la sosirea pompierilor”, spune Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007
„Cine vrea să spună adevărul, îl spune, cine nu, nu”, îmi spune Ion Iuga, vechi păstor din Tilișca. Povestea lui pleacă din 1931. S-a născut în Crimeea, Sevastopol.
„Acolo, majoritatea din oameni erau români, basarabeni. Țineți cont că Moldova a fost a lui Ștefan cel Mare, dar a fost ocupată de tătari, o rasă de turci. Erau mulți sibieni acolo (în Crimeea), ciobani, adică crescători de animale duși cu turmele de oi în transhumanță, ca și acum. Puneau sarsanaua pe măgari, desagii cu mâncare și bani în curea. Îmbrăcați în haine românești, plecau toamna în Bărăgan, în România, pentru că noi eram sub stăpânirea Austro-ungară atunci. De acolo au plecat până în Crimeea. Acolo, timpul e mai văratic, vremea e mai domoală. Noi, ciobanii, acest lucru căutăm. Să iernăm cât mai ușor cu oile, averea ciobanilor”, îmi spune Ion Iuga.
,,Dă-mi un băiat, îmi trebuie pe la oi de ajutor”
Ion Iuga îmi povestește despre istoria tatălui său, cu glas rar și răgușit de vreme: „Nașul tatălui meu, Petru Lal, era dus împreună cu mai mulți ciobani cu oile în Crimeea. El nu avea copii pe atunci, așa că a venit la bunicul meu: «Băi, cumetre, dă-mi un băiat! Îmi trebuie pe la oi de ajutor. Tu ai trei ficiori, iar eu nu am niciunul. N-o să ai păcat că mi l-ai dat, o să am eu grijă de viața lui». Tatal meu era în clasa a patra pe atunci. «Cumetre, dacă el vrea, ți-l dau». Taică-miu era atunci pe la colibele de la stână. «Măi, Costică, ia uite ce spune nașul tău, vrei să te duci la el?». Copilul a sărit în sus de bucurie”.
,,Îl însemnezi acum o sută de miele”
„Tatăl meu era învățat la oi, dar învăța și bine la școală, a fost premiant în fiecare an. Tocmai terminase clasa a patra, iar vara, după vacanță, a plecat împreună cu nașul său. Când au ajuns la târla lui din Crimeea, l-a chemat pe unul dintre șefii ciobanilor lui. El avea trei-patru turme mari de oi, stătea bine. «Uite, copilul acesta este botezat de mine. La care târlă gândești că poți tu să îl instruiești?» Omul se uita la copil, avea 11-12 ani pe atunci tata. «Îl însemnezi acum o sută de miele de la oile de prăsilă (acei miei care sunt lăsați sugă toată vara la oaie).» I-a dat 100 de mieluțe pe loc, plus 4 berbeci la toamnă (la 20-25 de oi un berbec). Apoi nașul lui a venit în România, iar tatăl meu a rămas acolo.”
„S-a însurat la 23 de ani cu fiica cea mai mică a gazdei lui, Agafia”
„Când avea 15-16 ani, avea deja 400-500 de oi. Timpul a trecut, primea regulat scrisori de la părinți, nănașă-su` făcea multe drumuri. Mergea până în Tilișca și se întorceau înapoi. S-a însurat la 23 de ani cu fiica cea mai mică a gazdei lui, Agafia, basarabeancă. Ea a mai avut încă două surori. Bunicul a văzut că tata e harnic și vrednic și i-a dat fata. Apoi a venit comunizarea (n.r. colectivizarea,) de le-a luat averea.”
Începerea colectivizării
„Când a venit comunizarea, s-a oprit granița, iar românii noștri care erau cu oile peste graniță nu mai puteau veni acasă. Bărbatul unei surori de-a maică-mii (n. r. unchiul său) nu a fost plăcut de comuniști și nu a sfârșit bine, Ilie Iordan îl chema, era român vechi acolo, basarabean. L-au arestat și pe tatăl meu, dar nu doar pe el, pe mulți oameni gospodari care voiau să se înscrie la colhoz. Care nu voia să intre era arestat și dus în Siberia. Povestea că trăiau popoare sălbatice pe acolo. Acestea nu știau de Dumnezeu.”
Au muncit pentru ruși, tăind brazi de aproape 50 de metri
„Cei arestați au mers pe jos o săptămână, o lună, nu știu, nu erau încă trenuri sau mașini. Iar când au ajuns acolo, au fost puși să taie brazi de câte 40-50 de metri, cu fierăstrăul și cu toporul. El și cu un poienar ( n.r. locuiutor din Poiana Sibiului), amândoi nu puteau să cuprindă un astfel de brad în brațe, așa era de gros! Era norma lor să pună jos un astfel de brad pe zi, dădeau cu toporul, îl ciopleau și îl tăiau cu fierăstrăul. Alții veneau din urmă, îl curățau de crengi, de cioate și îl făceau bucăți. Erau păduri seculare dese de brad, nu le vedeai vârful. Dar au trăit bine, îi hrăneau bine rușii. Ardelenii noștri erau și harnici.”
„Nu mai era ea stăpâna, era statul”
„În timpul cât a stat în Siberia nu a știut de familie, nici familia de el. Mama a rămas cu un frate de al meu, că era cel mai mare, Constantin, și două fete, Maria și Chivuța, și cu târla de oi. A condus târla, dar nu mai era ea stăpâna, era statul. Aducea statul ca ciobani niște sălbatici din ăia, din Siberia. Aici trăiau bine, că mai tăiau câte o oaie. Mama era șefă peste ei.”
„Și-a găsit familia, dar a găsit și închise granițele”
După ce și-a ispășit pedeapsa, i s-a dat tatălui meu un pașaport, sau ce i-o fi dat, și i-a spus să se ducă în cutare loc și o să-și găsească familia și copiii sănătoși. I-au dat și bani la final, plus bilet de călătorie; pe atunci începuse circulația de mașini și trenuri.
Și-a găsit familia, dar a găsit și închise granițele. Ei voiau să se întoarcă în țara lor natală. Dar nu puteau să plece nicăieri. A fost pus șef la mai multe târle. Statul a adus ciobanii din Siberia, dar ei habar nu aveau să aibă grijă de ele, doar să le mânce știau. L-a pus șef peste patru târle de oi, în patru cinci sate, departe unele de altele. I-a dat cal, i-a dat armă de vânătoare. L-a pus să-i învețe să mulgă oile și să le tundă. Că au văzut că de când nu mai sunt ciobanii din Ardeal s-au prăpădit oile, le mureau, le mâncau câinii, șacalii.”
„În scutecele tale murdare am ascuns aur”
„După Primul Război Mondial li s-au deschis granițele. Nașul lui a apucat să vină în România și i-a rămas averea pe acolo, oile. Dar au venit mulți cu aur. Săculețe de câte două-trei kg de aur. Ciobanii veniți din Siberia nu puneau preț pe aur. Care a apucat să treacă înainte să se închidă granițele au devenit boieri în România. La noi, de aici, din Tilișca, au fost câțiva de a lu` Găvozdea, care au venit cu aur, domne. Ai mei s-au întors în Transilvania (deja România atunci) în 1935. Prin Polonia au venit, apoi în Austria, de acolo în România. Cu geamantanul în mână, a fost greu. Aveam patru ani când am ajuns în Tilișca. «În scutecele tale murdare am ascuns aur»”, zicea mama.
„Când vine Constantinu meu din Rusia, îi dai bucata aceasta de pământ”
„Când au ajuns în Tilișca, au găsit sărăcie. Nici măcar pe părinți, erau morți. Bunicii mei nu erau chiar săraci, ultimii din comună, au avut două-trei petice de pământ. Înainte să se ducă mama, i-a zis lui unchi-miu mai mare: «Când vine Constantinu meu din Rusia, îi dai bucata aceasta de pământ».
A durat trei ani de zile ca să-și facă un rost. A luat o moară la Rod, mânată de apă. Tata murit în 1946, când mama era gravidă și a lăsat-o cu opt copii, toți cu drag de oi”.
„Am muncit o viață la oi și nu am primit nicio pensie”
La cei peste 90 de ani, Ion Iuga are o viață liniștită, în satul de care îl leagă atâtea amintiri, de la venirea lui din Crimeea. Tilișca i-a devenit „târla” în care și-a făcut, la rândul său, un rost, și pentru care a avut un sens. Copiii moștenesc tradiția și sunt oieri în Banat. Are însă un singur și mare regret. După o viață de muncă în oierit, nu a primit nicio pensie cu care să se ajute la bătrânețe.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%.Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
Omul de afaceri Gigi Becali s-a operat, joi, 20 noiembrie 2025, la coloana vertebrală. Intervenția a vizat zona cervicală și a fost un succes. Patronal FCSB a refuzat să ia antibiotic și să rămână în spital.
Becali a fost operat de un medic neurochirurg renumit, care este și preot și a declarat, la România TV, că, după operație el va folosi un tratament naturist, nu antibioticele prescrise.
„Am luat patru frați cu mine, călugării mei, și am plecat în lupta asta. Cu ocazia asta eu am spus că așa mă simt eu bine cu frații mei, eu am frați mulți, am frați adevărați”, a mai spus Becali.
Patronul FCSB a mărturisit că înainte de operație s-a împărtășit și s-a rugat.
„Tehnologia folosită este cea americană. America e mult mai avansată. Eu nu sunt genul de om care să-mi fie frică, mie mi-e frică de Hristos, dar îl iubesc atât de mult pe Hristos încât nu mi-e frică. Am zis că din credință aici mă voi opera” a declarat Becali.
Medicul care l-a operat, cel mai tânăr șef de secție din istoria Standford
Pr. prof. dr. Ștefan Mindea este medicul neurochirurg care l-a operat la coloana vertebrală, în zona cervicală, pe omul de afaceri Gibi Becali. Potrivit Doxologia, preotul Ștefan Mindea, profofesor doctor în neurochirurgie, este medicul a înfiinţat prima secţie de Neurochirugie Minim Invazivă la Universitatea Stanford, fiind cel mai tânăr şef de secţie din istoria Universității Stanford.
Timp de cinci ani consecutivi, pr. prof. dr. Ștefan Mindea a fost premiat în Top 5 cei mai buni neurochirurgi al Universității Stanford. A efectuat în premieră mai multe intervenții minim invazive cerebrale și spinale la Universitatea Stanford și are peste 40 de publicații și lucrări în jurnale internaționale de specialitate și peste 100 de prezentări în diverse congrese internaționale de Neurochirurgie.
Anul trecut, părintele Ștefan Mindea a primit din partea Preasfințitului Părinte Ignatie al Hușilor distincția Crucea Episcopală „pentru lucrarea foarte intensă desfăşurată în slujba vindecării semenilor”. În prezent, el tratează și operează la Constanța oameni suferinzi, de orice condiție socială. A fost hirotonit preot în data de 8 iunie 2020, la Mănăstirea „Văcăreștii Noi” din comuna Lumina, județul Constanța.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%.Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
Curtea Constituțională a României (CCR) a mutat pe data de 10 decembrie 2025 termenul de judecată pentru sesizarea AUR făcută la legea ce prevede creșterea taxele locale și impozitului pe dividend, începând cu data de 1 ianuarie 2026.
Inițial, CCR dăduse termen pentru această speță pe data de 21 ianuarie 2026, ceea ce ar fi amânat intrarea în vigoare a tuturor prevederilor din lege. Ulterior, Guvernul a solicitat CCR să dea un alt termen și judece mai repede această speță.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%.Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
Judecătorii de la Tribunalul Sibiu au dat aviz negativ cererii ANAF Brașov de instituire a sechestrului asigurător asupra bunurilor familiei Iohannis, în vederea garantării recuperării prejudiciului pretins, potrivit Agerpres.
Statul Român, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, solicitase instaței obligarea fostului preşedinte al României, Klaus Iohannis, la plata despăgubirilor pentru lipsa de folosinţă a cotei de 1/2 dintr-un imobil situat în centrul municipiului Sibiu.
„Acţiunea reprezintă o continuare a demersurilor pe care ANAF le-a întreprins pentru recunoaşterea dreptului de proprietate a Statului şi recuperarea despăgubirilor determinate de lipsa de folosinţă a acestui imobil”, se precizează în comunicatul ANAF.
Familia Iohannis, potrivit ANAF, a refuzat plata voluntară, iar instituția a solicitat instanţei instituirea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor acesteia, în vederea garantării recuperării sumelor cuvenite Statului.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%.Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
O fabrică de dispozitive electronice de vapat a fost descoperită de inspectorii ANAF, în Prahova. Afacerea clandestine funcționa într-o hală de circa 300 de metri pătrați. Inspectorii de la fisc spun că această afacere ilegală a adus statului un prejudiciu de circa 3,8 milioane de euro.
Sute de mii de produse, descoperite în interiorul fabricii
Inspectorii ANAF din Direcția Regională Antifrauda Fiscală 3 Alexandria au descoperit în interiorul fabricii clandestine materii prime, aparatură de producție și peste 169.000 de produse – 1.893 ambalate și 167.147 neambalate – cu o valoare de piață estimată la 16,7 milioane de lei.
Impactul financiar a fost estimat la circa 3,8 milioane de euro.
Descoperirea a survenit în urma unui control derulat de Antifrauda ANAF în cooperare cu autoritățile fiscale dintr-un stat membru al UE.
Societatea nu mai avea nici cod de TVA, acesta fiindu-I suspendat pe 1 noiembrie 2025, pentru neîndeplinirea obligațiilor declarative.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%.Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
Un studiu recent arată că relațiile cu parteneri AI sunt un fenomen în creștere, iar poveștile de iubire dintre om și roboții AI de pe chat – chatboți – devin tot mai intense.
Despărțirile de o parteneră chatbot pot genera o suferință reală, iar psihologii se arată îngrijorați de acest fenomen și spun că oamenii pică în această capcană a iubirilor iluzorii pentru că se simt singuri și le lipsește siguranța emoțională.
20 de utilizatori ai unei platforme, subiect de studiu
Acest studiu recent, intitulat „Love, marriage, pregnancy”, și publicat în Computers in Human Behavior: Artificial Humans, a analizat relații romantice dintre oameni și chatboți. În cadrul lui, cercetătorii au discutat cu 29 de utilizatori ai platformei Replika, persoane cu vârste între 16 și 72 de ani, care susțineau că trăiesc o poveste de iubire cu chatbotul care le ține companie și face, zilnic, conversație cu ei.
Mai mult, unii merg până acolo încât își clădesc, în mintea lor, o viață imaginară. Un bărbat în vârstă de 66 de ani a spus despre un chatbot: „Este soția mea și o iubesc. Nu pot trăi fericit fără ea.” O femeie de 36 de ani se declara însărcinată cu chatbotul ei, în timp ce un alt participant la studiu spune că a plâns și a suferit când s-a despărțit de chatbotul lui, după un update al aplicației pe care discutau.
Funcțiile de roleplay erotic, eliminate în urma unor plângeri
În februarie 2023, platforma Replika a decis eliminarea funcțiilor de roleplay erotic, în urma unor plângeri publice. Dintr-o dată, chatboții au devenit reci și distanți. În acest context, cercetătorii au studiat reacțiile utilizatorilor față de schimbarea comportamentală a chatboților și au observat suferință, ca și când aceștia ar fi pierdut o persoană reală.
Două tipuri de umanitate?
Trăirile utilizatorilor platformei Replika au fost studiate de cercetători și psihologi și duc către o concluzie ce se regăsește și în cartea lui Gregg Braden, intitulată „Pur uman”. El susține că dacă vom continua să mergem pe calea tehnologizării vom fi conduși de tipare mentale deformate, iar noi, ca specie, vom fi puși să alegem între două tipuri de umanitate: reală și AI. Braden scrie că până în 2030 vom ajunge într-un punct critic, în care e posibil să riscăm să trăim într-o societate de oameni hibrizi.
Iubirea față de un chatbot nu necesită efort
Psihologii au concluzionat că la baza creșterii numărului poveștilor de iubire dintre oameni și chatboți stă faptul că sunt facile și nu necesită eforturi. În lumea reală, lipsa de efort în menținerea unei relații duce la destrămarea ei, dar prezența acestui efort crește relația și o intensifică. O poveste cu iubire cu un chatbot nu are nicio astfel de perspectivă, ea derulându-se plat, ca o repetiție, creând iluzia stabilității și a lipsei de conflicte, a unei false siguranțe afective.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%.Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
Corul Te Deum invită sibienii marți, 25 noiembrie 2025, începând cu ora 19.00, la un concert de muzică sacră, în Catedrala Evanghelică din Sibiu.
Ansamblul Te Deum, dirijat de Paul Gheorghită și Alina Stavăr, a fost înființat în toamna anului 2021 și reprezintă un proiect dedicat promovării muzicii corale de calitate, în tonalități sacre, clasice, românești și universale. Repertoriul corului cuprinde lucrări din stiluri variate, de la baroc la contemporan, fiecare piesă fiind aleasă pentru mesajul ei spiritual și înălțător.
Numele Te Deum, care în limba latină înseamnă „Te lăudăm, Doamne”, reflectă pe deplin misiunea ansamblului.
În program vor fi interpretate compoziții de J.S. BACH, G.F.HÄNDEL, J. RUTTER, T. FETKE, J.B. DYKES, G.O. PITONI, J.M. MARTIN, C. BERRY, T.J. CREAMER, M. TESCHNER, J. RANEY
Intrarea este liberă.
Donațiile benevole vor sprijini activitatea Corului Te Deum și organizarea pe viitor de concerte similare, menite să înalțe sufletele către Dumnezeu.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%.Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
Acea senzație „ciudată” pe care o ai, uneori, când cobori din avion, nu e doar în mintea ta. Experții explică, potrivit eatingwell, cum să revii la normal și să învingi starea de moleșeală de după zbor.
Deshidratarea, cauzată atât de consumul redus de apă, cât și de aerul din cabina avionului, te poate face să te simți „altfel”.
Circulația redusă și senzația de balonare provocată de gustările sărate pot, de asemenea, să contribuie la starea ciudată resimțită când cobori din avion.
Există pași pe care îi poți urma înainte, în timpul și după zbor pentru a te simți cât mai bine, inclusiv hidratarea și mișcarea picioarelor.
Zborul perturb ritmurile naturale ale corpului
Deși e ușor să dăm vina pe decalajul orar sau pe adaptarea la un nou fus orar, există explicații mai complexe. Nutriționista Jessica Cording explică faptul că zborul perturbă ritmurile naturale ale corpului. „Când călătorești cu avionul, experimentezi schimbări ale presiunii aerului, nivelului de oxigen, hidratării, circulației și chiar digestiei”, spune ea. Aceste schimbări, combinate cu alte obiceiuri legate de călătorie, pot duce la acea stare de „neliniște” sau disconfort.
Vestea bună este că această stare trece destul de repede. Experții în nutriție susțin că dacă vei respecta câțiva pași inteligenți și proactivi înainte de îmbarcare, în timpul zborului și după aterizare, poți scăpa de disconfortul post-zbor și te poți simți din nou în formă.
Ce cauzează această senzație ciudată când cobori din avion
Deshidratarea – Microclimatul din cabina aeronavei este format din aer uscat, recirculat, cu umiditate foarte scăzută. Din acest motiv, pierderile de lichide cresc prin respirație și prin piele, explică Cording. Cercetările arată, de asemenea, că cu cât ești mai mult timp în aer, cu atât e mai probabil ca lichidele să se acumuleze în partea inferioară a corpului, iar sângele să se îngroașe puțin – doi factori care pot agrava deshidratarea.
Nutriționista Kelly Jones precizează că unele persoane beau mai puține lichide decât în mod normal, atunci când zboară. „Chiar și dacă este ușoară, deshidratarea, combinată cu alți factori, contribuie la senzația de ‘nu sunt eu’ când aterizezi”, scrie ea.
Schimbările de circulație – Statul prelungit pe scaun poate provoca modificări ale circulației în corp. Cording explică: „Statul jos o perioadă îndelungată încetinește fluxul sangvin, în special în picioare, ceea ce poate provoca umflături și senzația aceea greoaie și dureroasă după zbor.” Aceleași modificări pot crește riscul de formare a cheagurilor de sânge, sau tromboză venoasă profundă (TVP).
Deși rară, este important să o ai în vedere în cazul zborurilor lungi. Jones mai spune că organismul prioritizează întotdeauna fluxul sanguin către organele interne, ceea ce înseamnă că, odată ce te ridici, este posibil să dureze puțin până când circulația și tensiunea se stabilizează. „Senzațiile de amețeală sau ‘gol în cap’ pot apărea din cauza acestei schimbări a fluxului sangvin, a tensiunii, a potențialei deshidratări și a unui nivel scăzut al glicemiei”, scrie ea.
Balonarea – Nu doar ceea ce mănânci înainte de îmbarcare influențează modul în care te simți în avion, ci și scăderea presiunii aerului și altitudinea mai mare pot determina senzații de disconfort în abdomen. „Efectul este mai pronunțat după consumul anumitor alimente sau băuturi carbogazoase, înainte sau în timpul zborului. În plus, deshidratarea și consumul de gustări bogate în sodiu din aeroport sau avion pot contribui la balonare.” Fie că elimini gaze în timpul călătoriei, fie că simți că ai o „piatră” în stomac când cobori, toate acestea contribuie la senzația ciudată de după zbor.
Oboseala și tulburările de somn – Trezitul de dimineață devreme și somnul perturbat contribuie la senzația de epuizare care te cuprinde la aterizare. Jones spune: „Mulți oameni au programe dezorganizate în ziua zborului, ceea ce le poate afecta somnul odihnitor și duce la moleșeală, pe lângă ceilalți factori care contribuie la această stare ciudată. Pentru alții, anxietatea de zbor poate provoca un somn slab înainte de călătorie și stres fizic și mental, care contribuie la oboseala de după zbor.”
Ce poți face pentru a preveni această senzație
Vestea bună este că există câțiva pași proactivi pe care îi poți urma înainte, în timpul și după zbor pentru a reduce acest disconfort. Ține minte aceste sfaturi de la Cording și Jones pentru următoarea ta călătorie:
Înainte de zbor – Înainte de decolare, experții recomandă să te concentrezi pe hidratare, mese echilibrate și mișcare. Pentru a combate deshidratarea, hidratează-te devreme și constant. Jones le recomandă clienților să aibă la ei o sticlă reutilizabilă pentru apă, pe care să o umple după controlul de securitate. Cording recomandă, de asemenea, să consumi o masă echilibrată cu proteine slabe, grăsimi sănătoase și fibre pentru a stabiliza glicemia (element cheie în lupta cu oboseala și stresul de călătorie) și pentru a reduce riscul de balonare în timpul zborului.
Dacă programul permite, încearcă să faci puțină mișcare înainte de îmbarcare: o plimbare prin terminal, evitarea benzilor rulante – orice ajută la susținerea circulației.
În timpul zborului – Chiar dacă nu este ideal să folosești toaleta din avion, hidratarea este mai importantă! Bea apă constant și evită băuturile alcoolice, pentru a combate deshidratarea și balonarea. Poți adăuga electroliți în băuturi, în funcție de nevoi. Totuși, folosirea toaletei implică și mișcare – benefică pentru circulație. Chiar și rotirile gleznelor sau flexările gambelor în scaun ajută la prevenirea stării de disconfort de după aterizare. Ia cu tine gustări cu proteine, pentru a evita scăderea glicemiei și dependența de biscuiții sau chipsurile din avion.
După zbor – Profită de momentul debarcării pentru a face pași în plus. Umple sticla cu apă și hidratează-te, în timp ce te deplasezi spre ridicarea bagajelor sau către mijlocul de transport. Acest lucru stimulează circulația și rehidratează organismul după schimbările de presiune. Când ai ocazia, ia o masă echilibrată și nutritivă. Cording și Jones recomandă proteine, fibre, antioxidanți și potasiu pentru a reduce balonarea și a reface electroliții. Și, dacă se poate, stai puțin la lumină naturală – aceasta ajută la resetarea ritmului circadian și crește starea de alertă.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%.Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
Una dintre cele mai importante sindicate din domeniul feroviar, Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial Vagoane (FNFMCV), a transmite o scrisoare deschisă guvernului și liderilor politici ai coaliției și opoziției. Ei avertizează că sistemul feroviar românesc este la pământ, spun că oamenii nu își iau salariile la timp și cataloghează totul drept o rușine pentru un stat european.
Din 1989, sistemul feroviar, abandonat sistematic
Scrisoarea deschisă este adresată tuturor politicienilor din coaliția de guvernare: premierului Bolojan, președintelui PSD – Sorin Grindeanu, liderului USR – Dominic Fritz și președintelui UDMR – Kelemen Hunor.
Sindicaliștii spun că de 35 de ani, de la Revoluția din 1989, sectorul feroviar a fost abandonat sistematic. De asemenea, feroviarii mai spun că România are una dintre cele mai mari rețele feroviare din Europa, dar a rămas în urmă la aproape toți indicatorii relevanți.
Sindicaliștii acuză: Infrastructură slabă și salarii întârziate
Feroviarii sunt revoltați că angajații din sistem nu-și iau salariile la timp și se plâng de faptul că infrastructura este foarte slabă, iar materialul rulant este foarte vechi. În acest condiții, sindicaliștii se întreabă ce profitabilitate sau performanță mai pot fi aduse în discuție și acuză faptul că un sector strategic este tratat ca o povară.
„Faceți ce e necesar ca acest sector să nu dispară”
La finalul scrisorii, feroviarii le transmit politicienilor, pe un ton ferm: „Dacă statul român nu poate finanța, stabiliza și moderniza acest sector vital, atunci spuneți-o deschis. Dar nu mai lăsați sistemul să se stingă încet. Faceți ceea ce este necesar pentru ca acest sector strategic să nu dispară. Acționați acum — înainte să fie prea târziu.”
Documentul este semnat de Biroul Executiv al Federației Naționale Feroviare Mișcare Comercial Vagoane (FNFMCV), care reprezintă mii de lucrători din domeniu.
Scrisoarea vine în contextul unor avertismente repetate ale sindicatelor privind riscul unor proteste majore și chiar blocaje în transportul feroviar, dacă guvernul nu va lua măsuri urgente de salarizare, modernizare și investiții în infrastructură.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%.Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
