Acasă Blog Pagina 4648

Expoziţie: 10 ani de la inaugurarea Galeriei de Artă Românească

Miercuri, 18 iulie, la ora 13, în Sala Multimedia a Casei Albastre, va avea loc deschiderea expoziției intitulate 10 ani de la inaugurarea Galeriei de Artă Românească. Anul acesta Muzeul Național Brukenthal aniversează împlinirea a zece ani de la inaugurarea Galeriei de Artă Românească.
Pentru prima oară în istoria muzeului, colecției de pictură românească i s-a dedicat un spațiu special (alături de expozițiile de artă europeană din Palatul Brukenthal), situat la etajul al doilea al Casei Albastre, în care sunt expuse lucrări remarcabile ale celor mai importanți artiști din România secolelor XVIII-XX. Conceptul expozițional a fost realizat pe baza unei cercetări complexe a patrimoniului de peste 1500  de lucrări de pictură. Expunerea fundamentată pe principiile cronologic, stilistic, comparativ şi sincronic, evidențiază influenţele curentelor europene asupra artei naţionale, precum şi specificitatea acesteia, urmărindu-se totodată asigurarea unei atmosfere plăcute, de satisfacție estetică și relaxare.
“Expoziția de față are un caracter documentar și prezintă cele mai importante aspecte ale existenței galeriei, de la constituirea colecției de pictură românească, la cercetarea acestui patrimoniu, elaborarea conceptului expozițional, apoi la reabilitarea clădirii și amenajarea spațiului (care au avut loc printr-un amplu proiect desfășurat în cadrul programului „Reabilitarea Monumentelor Istorice din România” al Ministerului Culturii, în cursul anului 2008, și au adus sălile de expune și depozitare la standardele corespunzătoare), munca „din spatele scenei”, conservarea și restaurarea patrimoniului, până la inaugurarea galeriei, expozițiile temporare, activitățile cu publicul și publicații etc.
Unul dintre proiectele dedicate aniversării unui deceniu de existență a Galeriei de Artă Românească, intitulat „Lucrarea lunii”, vă invită să reveniți periodic în spațiile expoziției permanente. Câte un tablou aflat pe simeza expoziției este prezentat vizitatorilor prin texte speciale destinate separat publicului adult și celor mici. În felul acesta, în acest an aniversar oferim admiratorilor de artă posibilitatea de a stabili o relație mai apropiată cu operele de artă, de a pătrunde în intimitatea actului de creație și a atmosferei aparte pe care un tablou îl creează în spațiul în care este expus.
Aniversați în același an în care sărbătorim Centenarul Unirii, cei 10 ani de existență a Galeriei de Artă Românească se încarcă de emoție și semnificații în sensul respectului valorilor cultural artistice ale acestei țări, al administrării profesioniste și responsabile a patrimoniului cultural național și al bucuriei întâlnirii cu tezaurul de cultură și artă al României”, explică organizatorii expoziției.

„Centre Comunitare pentru Sibiu”, în dezbatere publică

Asociația România 100 (R0100), prin filiala Sibiu 1, propune dezbaterii publice proiectul „Centre Comunitare pentru Sibiu” – proiect ce are ca scop identificarea și amenajarea unui spațiu pilot, dedicat asociațiilor și fundațiilor non-profit din Municipiul Sibiu, ce desfășoară activități cu impact în comunitatea locală.
Acest proiect poate veni în ajutorul ONG-urilor care nu dețin un punct de desfășurare a activității și poate fi totodată un generator de proiecte și activități pentru cetățenii din cartierele Sibiului. Totodată acest centru va servi la închegarea relațiilor între ONG-uri precum și la a facilita schimbul de idei sau proiecte comune.
Acest proiect s-a lansat în urma unor consultări și s-a inspirat din parteneriatul pe care județul Sibiu îl are cu departamentul înfrățit Rennes, unde astfel de centre sunt funcționale și susținute de către comunitate.
Dezbaterea va avea loc astăzi, în data de 17 iulie 2018, de la ora 18:00 la Academia Evanghelică Sibiu situată pe str. Livezii, nr. 55, în sala de conferințe.
Au confirmat participarea reprezentați ai Primăriei Municipiului Sibiu, ai ONG-urilor locale, ai partidelor politice precum și al altor instituții cu competente în această zonă.
Comunitatea locală RO100 Sibiu1 s-a constituit de către oameni cu spirit civic, care vor să se implice pentru a genera schimbare atât pe plan local, cât și național. Dorim să contribuim prin idei și proiecte cu impact pozitiv pentru Sibiu și pentru România.

Flacăra Unirii ajunge, marți, la Sibiu

Flacăra Unirii va fi adusă marți în inima Transilvaniei, la Sibiu. După ce au parcurs 300 de kilometri din cei 1.300 pe traseul Alba Iulia-Chișinău, participanții la Marșul Centenar vor ajunge în Piața Mare la ora 14 și vor împărtăși sibienilor impresiile despre experiența verii până la ora 23.
Zeci de unioniști din București, Chișinău, Grătiești, Pitești, Botoșani și alte localități din România și Republica Moldova au purtat Flacăra Unirii în cea de-a treia etapă a Marșului Centenar, pe traseul Sighișoara–Apold-Agnita-Nocrich-Sibiu.
„Suntem dornici să ne întâlnim cu sibienii astăzi, la prânz, să îi invităm alături de noi în următoarea etapă a marșului. Până aici am avut ocazia să vedem locuri pe care în alt mod nu le-am fi văzut, am întâlnit oameni calzi, deschiși, patrioți, care ne-au mărturisit că visul lor cel mai mare este Unirea. Împreună transformăm acest vis în realitate la Chișinău, pe 1 septembrie”, a declarat Ștefan Gabriel Lupu, vicepreședinte pentru Muntenia al Acțiunii 2012.
Flacăra Unirii este purtată sub forma unei ștafete pe o distanță de 1300 de km, în 11 etape a câte cinci zile, până la Chișinău. Cei care doresc să participe la Marșul Centenarului își pot alege una dintre etapele de aici: http://www.unire2018.ro/detalii_marsul_centenarului și îl pot contacta pentru înscrieri pe Nicolae Capcelea, nr. tel. +40752421442, adresă e-mail – [email protected].

Peste 240 de cadre didactice susțin miercuri definitivatul

245 de cadre didactice susțin miercuri, 18 iulie, examenul de definitivat, începând cu ora 10:00. Candidații intră în sălile de examen până la ora 8:45. Cei mai mulți candidați care doresc să susțină definitivarea în învățământ s-au înscris la educatori și învățători limba română. În Sibiu este un singur centru de examen, la Colegiul Național „George Barițiu”.

Prima afișare a rezultatelor înregistrate de participanții la proba scrisă are loc în 24 iulie. În zilele de 24 și 25 iulie se depun contestațiile, care vor fi soluționate în intervalul 25 – 27 iulie. Rezultatele finale se afișează în 27 iulie.
Listele nominale cu candidații admiși vor fi transmise la Ministerul Educației Naționale în săptămâna 30 iulie – 3 august, MEN urmând să valideze rezultatele examenului prin ordin de ministru.

Film realizat de două asociații sibiene, la Festivalul de Film și Istorii la Râșnov

„141A.D – Misiune în Dacia”, lungmetrajul artistic realizat de două asociații culturale din Sibiu a fost finalizat și va avea avanpremiera la sfârșitul acestei săptămâni, duminică 22 iulie 2018, în cadrul Festivalului de Film și Istorii Râșnov. De la ora 14, la Cinematograful Amza Pellea din Râșnov, iubitorii de film și istorie pot urmări  unul dintre puținele filme românești cu acțiune desfășurată  în perioada antică, când civilizațiile daco-gete și Imperiul Roman trăiesc în legendă și război.
Stilistic, producția sibiană, „141 A.D-Misiune în Dacia” reprezintă primul lung-metraj românesc independent de mister și mitologi antică. Alături de superproducțiile cinematografice  Dacii (1966), Columna (1968) și Burebista (1980), producția sibiană tratează narativ aceeași epocă, a istoriei vechi românești. Scenariul filmului urmărește povestea Centurionului Marcus, trimis pentru o misiune specială în teritoriile necunoscute ale dacilor liberi din afara Imperiului, în anul 141 era noastră (AD-Anno Domini).
În distribuția filmului regăsim pe Cristian Stanca, Augustin Ungureanu, Cătălin Neghină, Laura Petresc, Florin Nicula, Cristian Ciomaga și mulți alții. Filmul este o coproducție a Asociației Nova Polaris Sibiu și a Asociației Culturale Veteres Milites, tot din Sibiu și reprezintă debutul cinematografic în lung-metrajul de ficțiune al regizorului Octavian Repede.
Următoarea avanpremieră a filmului  este în data de 29 august 2018, cinema Arta, Târgu-Mureș în cadrul Festivalului Internațional al Televiziunilor și Producătorilor Independenți, SIMFEST.

FOTO – Fără permis și băut și-a făcut mașina praf într-un accident rutier

Un tânăr de 25 de ani din municipiul Mediaș, fără permis și băut, și-a făcut mașina praf, marți dimineața în jurul orei 5, pe strada Mihai Viteazul din oraș. Acesta circula spre cartierul Gura Câmpului, iar la un moment dat a pierdut controlul direcției și s-a izbit violent de un stâlp. Tânărul, care era singur în mașină, a fost rănit în urma accidentului rutier, fiind transportat la la Compartimentul Primire Urgențe al Spitalului Municipal.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,72 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. Polițiștii rutieri din Mediaș au deschis un dosar de cerctare în acest caz, medieșeanul fiind cercetat pentru vătămare corporală din culpă, conducere sub influența alcoolului și conducere fără permis.

4 răniți după ce două autoturisme s-au lovit

Accident rutier, luni seara, în municipiul Mediaș. 4 persoane au fost rănite după ce două autoturisme s-au ciocnit pe strada Ștefan Octavian Iosif. Potrivit Poliției Rutiere, o conducătoare auto a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar. 4 persoane au fost rănite, fiind transportate la spital.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu, cele 4 persoane au suferit traumatisme și contuzii minore la membrele inferioare, fiind transportate la Urgența Spitalului Municipal din oraș de echipaje ale Ambulanței și SMURD Mediaș. Polițiștii rutieri din Mediaș au început cercetările în acest caz pentru a stabili toate condițiile în care s-a produs accidentul rutier.

Peste 1,3 milioane pentru reparatiile drumului 106 E

Guvernul a alocat o suma de peste 1,3 milioane de lei pentru reparatii la Drumul Judetean 106 E, artera puternic afectata in urma inundatiilor din ultimele saptamani.
 

„Pentru Consiliul Judetean Sibiu suma de 1.305.000 lei, suma pe care am solicitat-o Guvernului Romaniei pentru refacerea Drumului Judetean 106 E, la kilometrul 44+400, undeva la iesire din Jina catre Alba-Sugag. Aceasta suma a si fost aprobata de Guvernul Romaniei.(…) Suma solicitata va fi pusa la dispozitia Consiliului Judetean pentru refacerea portiunii respective de drum.”, a declarat prefectul Adela Muntean.

Pagube au fost inregistrate si pe drumul ce leaga Sibiul de Paltinis. Acest tronson este inca in evaluare asa ca nu se stie care este valoarea pagubelor. Pentru eventualele lucrari pe acest drum cel mai probabil sumele necesare vor fi alocate in sedinta Guvernului de saptamana viitoare.
La nivelul judetului Sibiu suma necesara pentru lucrari la podetele si malurile afectate de viituri se ridica la aproape 3 milioane de lei.

Două localități din județul Sibiu, fără curent electric

Pentru efectuarea unor lucrări programate, se va întrerupe furnizarea energiei electrice, după cum urmează:
MARTI, 17 IULIE 2018
* între orele 8-10.30 în localitatea AVRIG pe strazile: Ghe. Lazar (partial), Noua, Ceferistilor (partial), Campului, Caltun, Balea, Stadionului, Barcaciu.
* între orele 8-16 în localitatea ORLAT pe strada Noua (partial).
MIERCURI, 18 IULIE 2018
* între orele 8-14 în localitatea ORLAT (partial).
JOI, 19 IULIE 2018
* între orele 9-15 în localitatea AVRIG pe strazile: Nicolae Balcescu, Bisericii.
În cazul apariţiei unor situaţii neprevăzute, lucrările pot fi reprogramate. Informaţii actualizate despre întreruperile programate sunt disponibile şi pe pagina de web a societăţii: www.sdeets.ro rubrica „Întreruperi programate – SDEE Sibiu” sau la „Call Center”, telefon 0800-801-929.

Proiectil descoperit pe un câmp din județul Sibiu

Pirotehniștii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu intervin la această oră la Șeica Mare pentru asanarea unui element de muniție. Este vorba despre un proiectil perforant de război, calibrul 122 de milimetri. Acesta a fost descoperit de către un localnic pe un câmp. Proiectilul va fi ridicat de către echipa pirotehnică, urmând să fie depozitat până în momentul în care se va decide distrugerea lui.

Pagube de aproape 3 milioane de lei in urma inundatiilor din judet

Comiisiile locale au finalizat marti analiza pagubelor produse de inundatii in judetul Sibiu.
In urma evaluarilor din teren s-a sjuns la concluzia ca suma necesara ce trebuie solicitata Guvernului pentru rezolvarea situatiilor aparute, depaseste 2,5 milioane de lei.
Cele mai mari sume au fost alocate pentru statia de apa de la Orlat, pentru repararea celor 14 podete afectate in localitatea Mosna si pentru reparatiile necesare drumului Tilisca-Rod.
S-a votat alocarea a 205.000 in Miercurea Sibiului pentru repararea a 8 podete, 100.000 de lei pentru constructia unui zid de protectie la Talmacel, peste 300.000 de lei pentru localitatea Mosna in vederea repararii a 14 podete, 125.000 de lei pentru reparatia a 5 podete in Gura Raului sau cate 75.000 de lei pentru reparatii la podetele afectate in urma viiturilor in localitatile Ocna Sibiului si Saliste.
„La Mosna sunt 14 podete afectate, iar reabilitarea acestora, am discutat si cu primarul si domnul comandant(n.red. comandant Cosmin Balcu), aceste podete care au fost afectate,  ca sa intelegeti, deservesc cetatenii. Sunt de utilitate publica, nu sunt pentru nimeni personal.”, a declarat Prefectul Adela Muntean astazi in cadrul sedintei Comitetului pentru Situatii de Urgenta al judetului Sibiu.
Pentru localitatea Valea Viilor s-a alocat suma de 330 de mii de lei. Aici sunt 14 podete afectate care necesita reparatii urgente.
 
In ceea ce priveste locuintele afectate, cele mai multe au fost in localitatile Ocna Sibiului, Cristian si Talmaciu.
Banii vor veni din fondurile de rezerva ale Guvernului si vor fi folosite exclusiv pentru lucrarile de reparatii innurma inundatiilor.
 

FOTO – Marşul Centenarului a ajuns la Copşa Mică

Duminică 15 iulie 2018 participanții la Marșul Centenarului, plecați de la 1 iulie 2018 de la Alba Iulia, au ajuns la Copșa Mică. Traseul zilei a fost Dumbrăveni-Mediaș-Copșa Mică, de aproximativ 32 de kilometri. Oficialitățile din Copșa Mică i-au găzduit pe drumeți în Centrul de Pregătire al Pompierilor Voluntari iar veteranii acestui serviciu local au fost însărcinați cu prepararea unei cine pentru oaspeți. Neavând spații de cazare dedicate în oraș, Pompierii Voluntari și-au amenajat spațiul pentru a veni în ajutorul participanților la marș.
Participanții la Marțul Centenarului, elevi, studenți și români din Basarabia cărora li s-au adăugat pe drum frați din România, au urmat în marș un traseu prin localitățile Alba Iulia – Turda – Cluj – Reghin – Târgu Mures – Sighișoara – Dumbrăveni și se îndreaptă spre Slimnicși Sibiu. Punctul terminus al marșului este orașul Chișinău din Republica Moldova, unde speră să ajungă la data de 1 septembrie. Luni dimineața, participanții la Marşul Centenarului s-au pus din nou în mișcare, cu destinația zilei Slimnic.