Acasă Blog Pagina 4669

Autoritatile fac bilantul pagubelor produse de inundatii

Dupa aproape o saptamana de ploi zilnice si 3 zile de interventii pentru prevenirea sau reducerea pagubelor produse de inundatii autoritatile din tot judetul trag linie atat pentru a vedea valoarea pagubelor cat si pentru a putea interveni pentru reparatii.
La momentul de fata toti primarii localitatilor afectate de inundatii lucreaza la rapoarte pe care sa le transmita ulterior Comitetului Judetean pentru Situatii de Urgenta.
Din fericire la Sibiu inundatiile nu au facut pagube foarte mari. Vorbim despre cateva drumuri comunale afectate, cateva pasuni inundate respectiv 30 de subsoluri, pivnite sau imobile.
„Acum suntem in momentul in care centralizam datele care s-au inregistrat la nivel de primarii, am si instituit comisii prin Ordin al Prefectului care s-au deplasat la fata locului pentru a constata si evalua pagubele.(…) La ora actuala nu putem spune ca avem pagube insemnate nici la operatori economici nici foarte mari la cetateni.”, spune  Adela Muntean, prefectul judetului.
S-au inregistrat inundatii in municipiul Sibiu si localitatile Selimbar, Saliste, Agnita, Sura Mica, Altana, Nocrich, Hosman si Glamboaca.

Ziua Nationala a Americii

0

Vino la Papa Mitch  in 04.07.2018 sa ne distram de Ziua Americii cu muzica country si dans!
Muzica live sustinuta de Oswald Band incepand de la ora 17!
Tombola cu premii Papa Mitch!

Ce reprezintă tricolorul pentru dumneavoastră?

„Pentru mine tricolorul reprezintă un simbol al patriei, al României. Călătorind în Statele Unite ale Americii, am fost mândră să port cu mine emblema patriei și să o fac cunoscută mai departe sub formă de mici cadouri”, Ana Mihaela Stanciu.
 
„Ziua Națională a Drapelului Românesc pentru mine înseamnă Origine, Unire, Patriotism, Istorie și tot ce ține de România. Eu zic că tricolorul trebuie cinstit și purtat cu mândrie tot timpul. Cum eroii martiri și-au dat viața pentru acest drapel, noi avem obligația de a-i cinsti pe eroii noștri și tricolorul”, Mihai Olescu.
 
„Tricolorul este simbolul naționalității tuturor românilor. Pentru mine reprezintă simbolul egalității și al identității tuturor românilor și trăiesc un sentiment de mândrie cu orice prilej în care îl văd fluturând în zare”, Mariana Mureșan.
 

„Tricolorul simbolizează identitatea mea națională. Nu pot să spun că reprezintă cel mai important lucru pentru mine, dar îl respect și sunt mândru de el”, Paul Stanciu.
 
„Pentru mine tricolorul este simbolul țării, în sensul că atunci când văd steagul României în alte țări mă simt confortabil, mă simt în siguranță, pentru că știu că mai sunt și alți români acolo. Simt că face parte din familie tricolorul, deoarece tata are o colecție de steaguri în casă” Sandra Popimoise.
 
„Fiind o persoană care își iubește țara și mă consider un naționalist convins, tot ceea ce este în culorile drapelului românesc îmi provoacă emoție, bucurie și mândrie. Nu ezit nicio clipă să mă afiseșz cu drapelul ori de câte ori am ocazia”, Alexandru Olaru.
 

Gaz Metan și-a adus doi jucători portughezi

Formația Gaz Metan Mediaș a adus doi jucători portughezi pentru sezonul 2018-2019 al Ligii 1 Betano, în încercarea de a nu mai avea probleme cu retrogradarea, așa cum s-a întâmplat în sezonul recent încheiat. Sub comanda antrenorului Mihai Teja au ajuns fundașul dreapta Nuno Miguel Lopes şi portarul Batista Ricardo.
Nuno Miguel Lopes, în vârstă de 31 de ani, a evoluat de-a lungul carierei pentru nume mari din Europa. Format la Benfica Lisabona, el a jucat între 2009 şi 2012 pentru FC Porto, după care s-a transferat la Sporting Lisabona, unde a fost legitimat între 2013-2017. Lusitanii l-au împrumutat însă în mai multe rânduri, iar în sezonul 2013-2014 a jucat pentru Olympique Lyon. Miguel Lopes a fost legitimat ultima dată în Turcia, la Akhisar Belediyespor, echipă care a încheiat pe locul 11 ultimul sezon. În 2012, Miguel Lopes a stârns patru selecţii în echipa naţională a Portugaliei şi a făcut parte din lotul lusitanilor pentru Campionatul European din 2012.
Portarul Batista Ricardo, în vârstă de 31 de ani, a strâns selecţii la echipele de U20 şi U21 ale Portugaliei și a jucat în cariera sa la formațiile Fulham, Milton Keynes Dons, Wycombe Wanderers, Sporting Lisabona, Olhanense, Nacional Madeira, Vitoria Setubal, iar ultima dată a evoluat în Angola la Libolo. În 25 iulie 2011, Batista Ricardo, care îl va înlocui la Gaz Metan Mediaș pe Alexandru Greab care a fost pus pe lista de transferuri, a fost suspendat doi ani după ce a fost depistat pozitiv.
În afara celor doi portughezi, Gaz Metan Mediaș l-a mai adus în această vară pe fundașul central francez Bradley Diallo, în vârstă de 27 de ani. Acesta este un produs al clubului Olympique Marseille și a evoluat în cariera sa la echipele Oldham Athletic, White Star Bruxelles și Los Angeles Galaxy.

Ciclism, orientare turistică și drumeție la Zilele Tineretului Medieșean

Sub deviza “Să promovăm mișcarea, sănătatea și natura” Centrul de Integrare prin Terapie Ocupațională Mediaș va desfășura în parteneriat cu Primăria Mediaș și Direcția Județeană pentru Sport si Tineret Sibiu, acțiunea sportivă intitulată “Zilele Tineretului Medieșean” ciclism – drumeție – orientare turistică, în cadrul programului de utilitate publică “Sportul pentru Toți”.
Acțiunea în cauză nu constituie o competiție sportivă, și se adresează bicicliștilor amatori. La eveniment vor participa beneficiarii și angajații Centrului de Integrare prin Terapie Ocupațională Mediaș precum și membrii ai comunității medieșene. Acțiunea se va desfășura sâmbătă, 7 iulie, între orele 9-13 și cuprinse o tură pe biciclete pe ruta Mediaș –Valea Lungă – Păucea și retur, o drumeție la Biserica Evanghelică din Păucea, o probă de orientare turistică la situl ”Movilele de la Păucea” și un picnic la Valea Lungă/Păucea. La eveniment vor participa circa 50 de persoane.

Investiții pentru securitatea la incendiu la o gradiniță din Mediaș

Investiție importantă la o unitate de învățământ din Mediaș. Clădirea grădiniței numărul 12 din municipiul de pe Târnava Mare a avut parte de intervenții specifice, iar în prezent corespunde normelor în vigoare privind securitatea la incendiu. Finanțarea lucrărilor de la Grădinița Numărul 12 a fost realizată de la bugetul local al municipiului Mediaș, valoarea investiției fiind de aproximativ 400.000 de lei.
Pentru a putea obține autorizația ISU în acest sens, a fost construită o scară exterioară de acces, au fost reabilitați hidranții în interiorul și exteriorul clădirii și au fost montați senzori de fum. Vineri dimineața a avut loc loc recepția la terminarea lucrărilor de securitate la incendiu, a imobilului de pe strada Constantin Brâncoveanu în care funcționează grădinița numărul 12. Acestea au fost necesare pentru obținerea autorizației de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Sibiu.

FOTO – Intrarea în municipiu, transformată în groapă de gunoi

Intrarea în municipiul Mediaș dinspre Sighișoara s-a transformat, duminică, într-o veritabilă groapă de gunoi. Unii medieșeni certați cu cele mai elementare norme de bun simț au aruncat la câțiva metri de intrarea în oraș mai multe deșeuri, cutii din carton sau diferite ambalaje, locul arătând deplorabil.
Angajații operatorului de salubritate din oraș au efectuat o acțiune de igienizare și în scurt timp locul a fost curățat. Revoltat de imaginile deplorabile de la intrare în municipiu, primarul Gheorghe Roman a postat imaginile pe pagina sa de Facebook și a făcut un apel către medieșeni ca pe viitor să ajute administrația locală să-i identifice pe locuitorii orașului care aruncă deșeurile la voia întâmplării.
„Așa au considerat unii concetățeni de-ai noștri că trebuie sa depoziteze resturile menajere. Aceste fotografii au fost făcute duminică în parcarea de la intrarea în Mediaș dinspre Brateiu. Le mulțumesc colegilor mei de la EcoSal pentru intervenție. Dragi mediesșeni, ajutați-ne să îi identificăm, să îi putem sancționa pe semenii noștri care nu înțeleg că atât pădurile cât și alte locuri publice trebuie să fie menținute curate”, este mesajul primarului Gheorghe Roman postat pe Facebook.

FOTO-VIDEO: Intervenție dramatică de salvare a unui cal căzut între șine pe un pod de cale ferată

Intervenție dramatică de salvare a unui cal ce a căzut între șine și traverse pe un pod de cale ferată. S-a întâmplat pe podul de peste pârâul Rossbach, din cartierul Tineretului. Animalul a alunecat și a rămas blocat pe calea ferată. Pompierii au intervenit de urgență iar mai bine de o jumătate de oră s-au luptat să salveze calul. Un tren a fost oprit până când intervenția a fost finalizată.
”Un cal a alunecat, duminică seara, în jurul orei 21:00, pe traversele podului de cale ferată, construit peste pârâul Rossbach, în cartierul Tineretului, din municipiul Sibiu şi a rămas blocat cu membrele posterioare între traverse şi şine, fiind nevoie de mobilizarea pompierilor pentru salvarea acestuia şi deblocarea traficului feroviar. Intervenţia a durat aproximativ o jumătate de oră. Echipajul de pompieri a reușit să ajute calul să se ridice și să părăsească podul în siguranță.” a declarat Cristina Criveanu, purtător de cuvânt al ISU Sibiu
Din fericire, calul s-a ales doar cu câteva zgârieturi iar viața nu îi este pusă în pericol.

 

Centrele de permanenta nu se desfiinteaza, primesc finantare

Dupa ce s-au vehiculat zile in sir informatii cu privire la inchiderea centrelor de permanenta, reprezentantii Ministerului Sanatatii vin cu un anunt care ar putea sa ii bucure cel putin pe cei proventitii din zonele rurale, sau pe cei care nu au un medic de familie. Centrele de permanenta nu se desfiinteaza, din contra, primesc finantare pentru a putea functiona si pe viitor.
Guvernul a aprobat prin Ordonanta de Urgenta suplimentarea bugetului Ministerului Sanatatii este suplimentat cu peste 25 de milioane de lei tocmai pentru a se putea asigura continuitatea asistentei medicale primare prin intermediul centrelor de permanenta.
Sorina Pintea, sefa de la Sanatate spune insa ca intotdeauna e loc de mai bine.
„Activitatea centrelor de permanenta este o componenta de baza a sistemului sanitar romanesc, care necesita evaluare pentru a identifica modalitatile de eficientizare, astfel incat pacientii sa poata beneficia de srervicii medicale indiferent de zona in care se afla sau de ora la care ele sunt necesare.”, este de parere Sorina Pintea.
La nivel de tara sunt peste 350 de centre de permanenta care au contract cu CAS.
In judetul Sibiu functioneaza 4 astfel de centre. Unul dintre ele este in municipiul Sibiu iar celelalte in Saliste, Agnita si Avrig.

Ultimele spectacole din stagiune 2017-2018 a Teatrului de Balet Sibiu

0

Luna Iulie îi va aduce pentru ultima dată pe membrii companiei Teatrului de Balet Sibiu în față publicului, în stagiunea 2017-2018. Un ultim spectacol indoor și deja tradiționalul eveniment Geneza vor marca sfârșitul stagiunii aniversare a TBS.
În data de 11 Iulie, de la ora 19:00, pe scena sălii Thalia, se va dansa spectacolul “Legături-Bolero”. Un spectacol de dans contemporan care a avut premiera în data de 12 Mai a acestui an. Coregrafia ambelor momente este semnată de către Aleisha Gardner, evenimentul reprezentând o explorare a sinelui, a relațiilor cu ceilalți și a forței fiecăruia dintre noi.
Devenit deja tradiție, și unul dintre cele mai importante spectacole ale stagiunii, spectacolul din cadrul programului “Geneza” din Piața Mare va aduce în fața publicului 4 momente originale, semnate de tineri coregrafi, pentru unii dintre ei acest eveniment marcând chiar debutul coregrafic.
“Prin acest program vrem să dăm șansa cât mai multor tineri să se afirme, să caute adânc în ei și să aducă în fața spectatorului tot ce au ei mai bun. Geneza este felul nostru de a-i provoca și de a le da o șansă în același timp de a-și confrunta talentul cu critica directă și nefiltrată a publicului. Luna Iulie reprezintă momentul în care familia TBS transmite toate gândurile ei de recunoștință spectatorilor care ne-au însoțit în această aventură care a fost stagiunea 2017-2018. Pentru întreaga companie urmează o binemeritată vacanță în care ne vom pregăti pentru reîntâlnirea din Septembrie.” a declarat domnul director Ovidiu Dragoman.
Spectacolul Geneza va avea loc pe data de 20 Iulie, în Piața Mare, începând de la ora 21:00. Intrarea este liberă.
 

O noua actiune de dezinsectie in Sibiu

Municipalitatea a contractat un nou serviciu de dezinsectie. De aceasta data se va actiona impotriva tantarilor. Dezinsectia se va face in noptile de 3 si 4 iulie insa numai daca vremea o va permite.
„In perioada 3-4 iulie, in functie de conditiile meteo, Primaria Sibiu va desfasura a doua actiune de dezinsectie impotriva tantarilor, etapele de apel si rapel, pe raza municipiului Sibiu. Actiunea este planificata sa se desfasoare pe timpul noptii, in intervalul orar 21.00-04.00.”, spune Iuliana Oprisan, consilier birou presa, Primaria Sibiu.
Prima actiune de dezinsectie s-a facut in perioada 3-5 mai cand s-a actionat atat impotriva tanatarilor cat si a capuselor.
Cea de-a treia actiune impotriva tantarilor a ar urma sa aiba loc in perioada septembrie-octombrie.
Pentru dezinsectie se folosesc substante admise in tara noastra, care au obtinut avizul Ministerului Sanatatii, respectiv a Institutului de Sanatate Publica.
Pentru mai  multa siguranta reprezentatii municipalitatii le recomanda sibienilor sa nu stea in raza de actiune a substantelor imediat dupa ce acestea au fost pulverizate. Sibienii trebuie sa asigure, de asemenea si siguranta animalelor de companie.
Valoarea totala a actiunilor de dezinsectie este de aproximativ 112.000 de lei.
 
 

Sibiul ramane pana marti sub cod galben de inundatii

Oltul, Siretul si Suceava sunt raurile pentru care hidrologii au prelungit avertizarea de cod galben de inundatii. Atentionarea ramane activa pana in data de 3 iulie la ora 16.00.
Sunt vizate pe Olt judetelel harghita, Covasna, Brasov si Sibiu.
Se estimeaza „Cresteri de debite si niveluri ca urmare a propagarii viitorilor formate anterior in amonte cu depasirea cotelor de aparare.”, se arata in informarea emisa de catre Institutul National de Hidrologie si Gospodarire a Apelor.
In ultimele zile, inundatiile, consecinta a ploilor care pareau sa nu se mai opreasca, sunt de-a dreptul dramatice. La nivel de tara, 4 oameni si-au pierdut viata, doua poduri au fost luate pana la aceaasta ora de ape, sunt zeci de drumuri inundate iar in anumite localitati sute de case au fost puri si simplul facute una cu pamantul !