Salvamontiștii din Cisnădie au demarat reamenajarea Traseului Cicloturistic Montan ,,Măgura Cisnădiei”.
În aceste zile a fost finalizat primul segment, Cisnădie – vf Măgura, iar săptămâna viitoare se va lucra la al doilea segment.

„Salvamont România, mereu pentru punerea în valoare și promovarea potențialului turistic al țării și pentru promovarea unui turism de calitate desfășurat în condiții de siguranță. Va așteptăm pe cărări de munte cu bicicleta sau în bocanci!”, scriu salvamontiștii pe pagină oficială de Facebook a Salvamont România.
Activitatea este cuprinsă în cadrul programului Salvamont România – „100 de ani România. Sărbătorim Împreună”.
Traseul a fost înființat în anul 2008 și are o lungime de 31,5 km, dificultate medie și o altitudine maximă de 1304 m. Traseul este destinat bicicliștilor iubitori de munte.
Florin Piersic, la Sibiu. Despre copilărie, bancurile cu Iohannis şi plimbările cu Ion Besoiu
Ultima zi a Festivalului Internaţional de Film Transilvania, ce a avut loc în perioada 20 – 24 iunie, a adus un invitat de onoare. Cunoscutul actor Florin Piersic a venit la proiecţia peliculei „Paraşutiştii”, un film care a avut premiera în anul 1972, în România.
Proiecţia din Piaţa Mare, din cadrul TIFF 2018, a umplut scaunele din centrul orașului, publicul ascultând cu interes poveştile savuroase ale actorului.
Florin Piersic spune că se simte legat de oraşul de pe Cibin, copilărind o perioadă pe strada Hecht nr. 2. Pentru el, acele timpuri au fost de pus la suflet şi mărturiseşte că nicicând nu le va da uitării.
„Foarte multe secvenţe din filmele în care am jucat au fost filmate aici, la Sibiu. Nu pot să uit niciodată acest oraş în care am jucat de foarte mult ori. Cine credeţi că a fost spectatorul meu permanent când veneam în turnee cu Teatrul Naţional din Bucureşti? Şi pe atunci nu era nici preşedintele României, nici primarul Sibiului: Iohannis. Am auzit glume spunându-se pe seama noastră. Ştiţi care e culmea răbdării la români? Să îl asculte pe Florin Piersic şi să traducă Iohannis. Dumnealui ştie gluma asta, pentru că am avut ocazia să i-o spun chiar eu. Atunci când a aflat că eu am primit paşaport pentru Republica Moldova şi am fost declarat de preşedintele Moldovei cetăţean al Republicii Moldova, după două zile, Klaus Iohannis, pe care îl iubesc, m-a chemat la Cotroceni alături de Stela Popescu şi ne-a dat unul din cele mai mari premii, Steaua României în grad de Ofiţer. Eu asta nu pot să uit niciodată”, spune Florin Piersic.
În discursul său, a amintit şi despre ultimul concert susţinut la Filarmonica de Stat Sibiu. În cadrul spectacolului, a fost narator în Suita „Peer Gynt”, de Edvard Grieg. „Mi-e drag de dumneavoastră, de Sibiu. Nu demult am avut aici un concert la Filarmonică. Directorului Filarmonicii, vă rog din toată inima, să îi spuneţi că <Florin v-a pomenit cu foarte mult drag şi că a fost unul din spectacolele cele mai frumoase pe care le-a avut aici, la Sibiu, la Filarmonică>. Vă rog să îi transmiteţi şi directorului TNRS că îi îmbrăţişez pe toţi şi Festivalul lor îl iubesc, îl felicit, şi sper că într-o zi, cândva, dacă oi mai apuca, aş vrea să vin la acest Festival cu un recital la care vă invit cu toată dragostea, intitulat <Florin Piersic pur şi simplu>”, a transmis Piersic.
Înainte de proiecţia filmului, actorul a povestit şi de filmările de acum mai bine de patru decenii, în „Paraşutiştii”, în regia lui Dinu Cocea. „Eu sunt acela care în 1971-1972 am fost distribuit în filmul <Haiducii lui Şaptecai>, <Săptămâna nebunilor>, <Zestrea Domniţei Ralu>. Pe cine urmam eu în acest film jucând rolul Haiducului lui Şaptecai? Pe Jimmy Besoiu, un actor pe care l-am iubit. Ultimul meu drum pe aici prin Piaţa asta a fost acum aproape un an, când mă ţinea de braţ şi ne plimbam amândoi şi povesteam. Astăzi poate ne zâmbeşte de undeva dintr-o stea. L-am pomenit pentru că a fost aproape de inima mea. Nu cred că au fost 4-5 filme din cele 49 în care am jucat în care nu mi-a fost partener”, a spus Piersic.
În ”Paraşutiştii”,Florin Piersic a interpretat rolul lui Luncan, un comandant intransigent de la o unitate de paraşutişti.
Peripeții de acum 40 de ani
Pe scena TIFF, actorul şi-a amintit cu nostalgie de colegii de film care s-au ridicat la cer, dar şi de câteva dintre peripeţiile prin care a trecut în filmarea secvenţelor, alături de Grigore Baştan, inventatorul parașutei militare româneşti.
„Într-o zi, după ce filmasem la Bobocu, lângă Buzău, ne-am gândit să ajungem cu toată echipa de filmare la Constanţa. Dragilor,uitaţi-vă la mine. Sper că mă ţin pantalonii şi că de data asta mi-am pus chiloţi de tablă. Ne-am ridicat la 2.000 de metri. Nu mi-am putut imagina că echipa m-a luat în avion ca să mă pună să sar cu paraşuta. Mă copii, vreau să vă spun doar atât. Când am ajuns în avion, îmbrăcat în costumul lui Luncan, Baştan mi-a zis: <Vreau să sari cu paraşuta din avion!>. Am zis: <Care paraşută?> Că nu vedeam niciuna. Zice: ‘Ai o paraşută în spate! Dacă nu se deschide paraşuta, ţii de cârligul ăsta de la piept şi dacă vezi că dacă după zece secunde nu s-a deschis paraşuta, tragi de el şi se deschide a doua paraşută>. Am zis: <Da. Şi dacă nu se deschide nici a doua?>. Spune: <Atunci poţi să uiţi!>. Eu vă dau cuvântul meu de onoare că am avut curaj să fac toate cascadoriile, dar nu îmi place să stau la etaj şi să mă gândesc că aş putea sări de acolo. Copii, s-a rugat Baştan de mine, se tot învârtea avionul deasupra Aeroportului Constanţa, şi mi se spunea să sar. I-am zis lui Baştan: <Cred că e o glumă, nu pot nici să mă apropii de uşa asta>. El tot vorbind cu mine, a prins momentul. Şi acum simt aici piciorul pe care mi l-a dat Baştan. Am zburat din avion. Nu o să vă daţi seama văzând filmul că eu, ieşind din avion, am strigat <Mamaaaaa!>. Nu am avut atunci pantaloni de tablă, dar când am auzit că s-a deschis paraşuta prin aer, mă gândeam că m-am ţăcănit. Nu ştiu dacă vreodată aţi făcut pe dumneavoastră, dar vă sfătuiesc să săriţi cu paraşuta şi dacă nu o să faceţi pe voi, să îmi daţi şi mie un telefon”, a povestit Florin Piersic.
De asemenea, actorul a rememorat şi o ieşire în oraş cu Silviu Stănculescu, colegul lui de platou. „Am hotărât să ieşim într-o sâmbătă în oraş îmbrăcaţi în costumele cu care eram în film, adică eu ofiţer colonel şi el maior. Şi azi mă doare umărul de câte ori am dat din mână, întrucât treceau soldaţi care ne salutau. În centrul Constanţei, intrăm în restaurant. Vedeam fetele că se uită ciudat la noi. A venit una din ele şi a zis că suntem actori, Piersic şi Stănculescu. Am zis: ‘Nu, ne-au mai spus şi alţii că semănăm. Dar noi suntem ofiţeri, am venit de la Aeroportul Kogălniceanu”, îşi aminteşte artistul.
La final, Piersic a declarat că aşteaptă să fie invitat de o televiziune urmărită, pentru a spune: „Atâta lume a fost la Sibiu, la proiecţia filmului <Paraşutiştii>, că nici nu am mai putut ieşi de acolo, era să fiu linşat. Vă port de-a pururi în inima mea. Să vă dea Dumnezeu sănătate şi vă mulţumesc mult că m-aţi ascultat”.
UPDATE FOTO-VIDEO: O mașină încărcată cu lemne s-a izbit într-o casă la Apoldu de Sus. Două persoane sunt încarcerate
UPDATE: Cei trei bărbati răniți au fost transportați de urgență la spital cu mai multe traumatisme. Doar unul dintre ei a fost prins între fiarele cabinei și a fost descarcerat de către pompieri. Cele trei victime au însă nevoie de îngrijiri medicale și mai multe investigații.
Știrea inițială.
O mașină încărcată cu lemne s-a izbit într-o casă de pe marginea drumului. S- întâmplat pe DN1, în localitatea Apoldu de Sus iar două persoane au rămas încarcerate în cabină. Traficul rutier este îngreunat în zona producerii accidentului.
”Accidentul s-a produs pe DN 1, la intrarea înlocalitatea Apoldu de Sus. Șoferul unui camion care transporta lemne, circulând spre Alba, a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu o casă de pe partea stângă a sensului de mers.” a declarat Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu
Pompierii lucrează în aceste momente pentru a descarcera victimele din cabina camionului. Din fericire, acestea sunt conștiente. ”Intervine Detașamentul Sibiu cu o autospecială de Descarcerare și o ambulanță Smurd, Stația de Pompieri Miercurea Sibiului cu 2 autospeciale de stingere cu apa și spumă și o ambulanță SAJ.” a declarat Cristina Criveanu, purtător de cuvânt al ISU Sbiu
Mașina implicată în accdient este o camionetă de 3,5 t, în care se aflau 3 bărbați, cu toții au fost răniți. Șoferul vinovat are 52 de ani și este din Miercurea Sibiului.
S-au stabilit grupele Cupei României la Minifotbal 2018
Vineri a avut loc tragerea la sorți pentru stabilirea grupelor Cupei României la Minifotbal 2018, competiție organizată de Asociația Club Sportiv „Luceafărul” Sibiu în parteneriat cu Federația de Minifotbal din România, în perioada 29 iunie – 1 iulie, la Sibiu. În urma tragerii la sorți, organizată la Deva, cele 96 de echipe participante au fost împărțite în 32 de grupe, meciurile urmând să se joace în prima zi a competiției.
Cele 96 de formații înscrise la Cupa României, un număr record pentru competițiile de minifotbal din România, au fost împărțite în 32 de grupe de câte trei echipe, în urma tragerii la sorți de vineri. În prima parte a competiției, echipele din fiecare grupă vor juca între ele iar la finalul zilei doar primele două clasate vor merge mai departe. Din cele 96 de echipe calificate în faza grupelor, doar 64 vor ajunge în prima fază eliminatorie. În caz de egalitate în faza grupelor, se vor executa lovituri de la 7 metri iar învingătoarea va primi un punct în plus.
Programul competiției
Cupa României la Minifotbal va debuta vineri, 29 iunie, meciurile urmând să se joace pe parcursul întregii zile, pe 8 terenuri din oraș. Partidele din faza grupelor încep la ora 9 și se vor încheia după ora 20. Echipele calificate vor juca pe 30 iunie în etapa I eliminatorie, după care vor urma șaisprezecimilie și optimile de finală. În ultima zi a turneului echipele rămase în cursa pentru trofeu vor încerca să ajungă în finala mare, care este programată la ora 16:30 și va stabili câștigătoarea Cupei României la Minifotbal 2018, ediția a VIII-a.
„La o primă analiză a echipelor și a primelor confruntări din faza grupelor impresia este una foarte rezervată. Este evident, căci prima șansă o au în fiecare grupă echipele din prima urnă valorică, întrucât poziția lor fruntașă este conferită de poziția deținută în clasamentul general național. Însă Cupa este o competiție a surprizelor, cel mai elocvent exemplu l-au dau dat chiar și în fotbalul mare concitadinii noștri, FC Hermannstadt, care au jucat finala acum câteva săptămâni. Dintre echipele noastre, atenția este atrasă de Juventus Sibiu, a cărei intenție este de a câștiga trofeul. O recomandă palmaresul , valoarea (3 jucători la naționala României) și experiența, câștigând acest trofeu în 2012, la Iași. Alte echipe sibiene din Campionatul Luceafărul sunt Marcă Înregistrată, locul 4 la Cupa Romaniei Sibiu 2012, în timp ce Sporting și Tricolorii – debutante – încearcă un parcurs cât mai bun în acest turneu.”, a declarat Teodor Lalu, președintele Asociației Club Sportiv „Luceafărul”, organizator local.
8 echipe din Sibiu participă la Cupa României la Minifotbal
Sibiul va fi reprezentat la Cupa României la Minifotbal 2018 de 8 echipe. Formațiile sibiene care vor lupta pentru trofeu sunt: Juventus Sibiu, Corner Sibiu, Cariocas Cafe Sibiu, Rangers Sibiu, Sporting Sibiu, FC Valea Aurie Sibiu, Tricolorii Sibiu, Marcă Înregistrată.
„Nume cunoscute în minifotbal vor fi așteptate la Sibiu, precum Old Boys București, Corvinul Hunedoara, La Bolta Alba Iulia, Boromir Vâlcea. Prezența lor ne onorează și ne dă asigurări că vom avea o competiție echilibrată, iar toate celalalte care alcătuiesc un tablou de 96 de echipe năzuiesc la surpriza cea mare. Personal le doresc tuturor baftă și bun venit în frumosul nostru oraș”, a mai spus organizatorul evenimentului, Teodor Lalu.
Componența celor 32 de grupe este următoarea:
Grupa I – FC Boromir Rm-Vâlcea, ADER Ploiești, Mugurelul Chiuiești Dej; Grupa II – Colosseum 2005 Iași, Red Army Brad, EMI Corporation Bistrița; Grupa III – Continental AP Timișoara, Squadra Turda, Liriada Brașov; Grupa IV – Convenabil Tulcea, Peppy Dolce Vita Tg-Jiu, D&D Garage Bistrița; Grupa V – AS Electroconat Deva, Dedeman Reșița, Zimbru Vaslui; Grupa VI – AS United Focșani, AS Glissando Timișoara, Real Tg-Jiu; Grupa VII – AS Wolf Constanța, Railex Botoșani, Mureșul Piatra Neamț; Grupa VIII – VLD Trans Baia Mare, Fenix Play Piatra Neamț, MFC Confort Urban București; Grupa IX – Juventus Sibiu, Știința U Craiova, Grant Elite Piatra Neamț; Grupa X – FC Gilău Florești, Fan Courier Zalău, Mica Frăție Gorj Tg-Jiu; Grupa XI – Joga Bonito Alba Iulia, AS Tomita Lazăr Focșani, La Maria și Ion București; Grupa XII – Nurvil Rm-Vâlcea, Marca Înregistrată Sibiu, Joga Bonito Florești; Grupa XIII – RMC 24 Alba Iulia, Hooligans Târgoviște, Andy Team Pitești; Grupa XIV – DIA Guard II Divino Zalău, Flash FT Alba Iulia, Tricolorii Sibiu; Grupa XV – FC Boromir Deva, FC Ergad Arad, Viitorul Timiș Brașov; Grupa XVI – Gimsport Bacău, Inter Calan Hunedoara, E.ON Iași; Grupa XVII – La Bolta Alba Iulia, FC Valea Aurie Sibiu, Napoli Arad; Grupa XVIII – Flamura Roșie Arad, Old Boys București, Maracana Biled Timiș; Grupa XIX – Luxury Team București, Decor Plus Iași DGB, FC CSKA Reșița; Grupa XX – Conexinstal Cluj Napoca, M Design Iași, Sporting Sibiu; Grupa XXI – FC Labradores Rm-Vâlcea, RED Dogs Cugir, Pick’up Baia Mare; Grupa XXII – Diavolii Roșii Hunedoara, Avastar Pașcani, Ninirox Timișoara; Grupa XXIII – TEC Buftea, VIG Pavaje Beclean (Bistrița), Rangers Sibiu; Grupa XXIV – FSCB Beiuș, Pera BMW Deva, D’Angelo Sport București; Grupa XXV – MFC Ploiești, Vulturii Alerad Construct Dej, Real Criscior Brad; Grupa XXVI – Cariocas Cafe Sibiu, Arobs Transilvania Florești, Young 1967 Baia Mare; Grupa XXVII – Zoppas Industries Timișoara, Spartanii Orăștie, Corner Sibiu; Grupa XXVIII – Amicii Buzău, FC Reggio Brașov, Bătrânii București – Victory Cup; Grupa XXIX – Inter Galați, DR. Brown’s Baia Mare, FC Muncelului Bistrița; Grupa XXX – Danco Pro București, Baumit Alba Iulia, Dacii Liberi Bistrița; Grupa XXXI – MFC Corvinul Hunedoara, Comelf Bistrița, Arnsberg Alba Iulia; Grupa XXXII – Real Pro Taxi Bistrița, SEBN Drobeta Turnu Severin; Dream Team Brașov.
Cele 96 de echipe vor juca 160 de meciuri, în trei zile, pe 8 terenuri din Sibiu. Este vorba de patru terenuri de lângă Stadionul „Municipal”, Complexul Sportiv „Luceafărul” și de alte patru terenuri de la Baza Sportivă Patinoar din Parcul Sub Arini Sibiu, Școala Generală nr. 19 Sibiu și Moara Panalim – Baza Sportivă Panalim.
Cupa României la minifotbal 2018 este organizată de Asociația Club Sportiv „Luceafărul” Sibiu 2009, în parteneriat cu Federația de Minifotbal din România, acțiunea fiind cofinanțată de Consiliul Local și Primăria Municipiului Sibiu. Evenimentul este posibil cu sprijinul Agenției Grey Projects și al altor parteneri care s-au alăturat proiectului.
Un nou stoc de vaccin hexavalent a ajuns la Sibiu
Directia de Sanatate Publica Sibiu a primit in cursul serii de luni un numar de aproximativ 8 mii de doze de vaccin hexavalent.
„DSP Sibiu a primit 7890 de doze de vaccin hexavalent care se administreaza de catre medicul de familie la 2, 4 si 11 luni.”, spune Krisztina Gaal, purtator de cuvant al Directiei de Sanatate Publica a judetului Sibiu.
Recipientele cu ser imunizant au inceput deja sa fie distribuite medicilor de familie din intreg judetul.
Vaccinul protejeaza de boli cum ar fi difteria, tetanosul, poliomirlita sau hepatita de tip B.
La momentul la care stocul de vaccin a ajuns la Sibiu mai erau in tot judetul disponibile mai putin de 400 de doze.
Actualul stoc de vaccin va asigura campania de vaccinare cel putin pana la finele acestui an.
Bărbat reținut după ce a condus băut și fără permis
Un bărbat de 29 de ani din Roșia a fost reținut de polițiști după ce în urmă cu mai bine de o lună a fost prins băut la volan iar oamenii legii au constatat atunci că nu are nici permis de conducere. Avea o alcoolemie de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat.
”Polițiștii Biroului Rutier Sibiu au reținut un bărbat cercetat penal pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul rutier. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 29 de ani, domiciliat în comuna Roșia, care, la data de 20 mai, a fost depistat conducând un autoturism pe DJ 104 G, în afara localității Roșia, fără a deține permis de conducere și având o alcoolemie de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii nivelului alcoolemiei în sânge.” a declarat Elena Welter,purtător de cuvânt al IPJ Sibiu
După ce au fnalizta cercetările, polițiștii l-au reținut pe bărbat pentru 24 de ore, urmând ca acesta să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu cu propunere de aplicare a măsurii controlului judiciar. El este cercetat penal pentru conducere fără permis și refuz de recoltare a probelor biologice pentru stabilirea alcoolemiei din sânge.
Sală de sport pentru elevii Școlii Gimnaziale Bathory Istvan
Un corp de clădire al Școlii Gimnaziale Bathory Istvan din municipiul Mediaș va fi refăcut și transformat în sală de sport. Unitatea de învățământ medieșeană nu dispune de o sală de sport, iar la ultima ședință a Consiliului Local Mediaș, aleșii locali au aprobat un proiect de hotărâre care prevede reabilitarea unui corp de clădire anexă al școlii și amenajarea unei săli de sport. În raportul care a însoțit proiectul de hotărâre este stipulat faptul că școala nu dispune de sală de sport, iar orele de educație fizică se desfășoară cu mare dificultate pe timp nefavorabil, în condiții improprii pe holurile școlii sau în sălile de clasă, fiind perturbate celelalte ore de curs.
Pentru că unitatea de învățământ este amplasată în imediata apropiere a cetății medievale și a Mănăstirii Franciscane care adăpostește și Muzeul Municipal din oraș nu este posibilă construcția unei săli de sport. În acest sens, reamenajarea unei construcții anexă în suprafață de 42 de metri pătrați va asigura condiții minimale pentru realizarea pregătirii fizice generale a elevilor. Printre lucrările care vor fi executate se numără refacerea acoperișului, refacerea zidurilor și a tencuielilor, realizarea izolației termice, executarea zugrăvelilor interioare și exterioare sau reabilitarea instalațiilor termice. Valoarea totală a lucrărilor este de aproape 240.000 de lei.
Se modernizează stațiile de călători din Mediaș
31.000 de lei va primi operatorul de transport public de călători din Mediaș, Meditur, pentru modernizarea a două stații de călători foarte utilizate de către călători. Este vorba despre Stația Market Penny de pe Șoseaua Sibiului, care deservește un număr de 7 trasee și care utilizată de un număr mare de călători.
De asemenea, stația de pe strada Baznei, sensul de mers spre centrul orașului, va beneficia de modernizări. Stația respectivă deservește 6 trasee ale Meditur, fiind utilizată de un număr important de călători. Hotărârea privind alocarea celor 31.000 de lei a fost aprobată de aleșii locali din Mediaș în cadrul ședinței aferente lunii iunie.
Florin Teodor Morar: „Sibiul este, în sine, o poezie”
Un oltean, născut în Moldova, s-a descis să scrie o carte de poezii dedicată SibiuluI, intitulată chiar așa: „Sibiu și poezie”. Este vorba despre Florin Teodor Morar. S-a născut într-un aprilie înflorit în orașul Câmpulung , udeva prin anii 71. Un personaj pe care merită să-l întâlnești, merită să-l cunoști.
„Tatăl meu era moldovean, iar mama olteancă. Sufletul meu deja trecuse de regionalisme, trecuse într-o Românie Mare, frumoasă ca doina și ia. Școala am făcut-o în orașul Caracal, dar studiile superioare nu le-am terminat. Ce pot spune…am fost și rămân un rebel. Am trăit, am iubit, am plâns în Caracal toată viața, dar asta nu m-a oprit să admir și frumusețea altor locuri”, spune Florin.
L-am întrebat de când scrie și de ce o carte de poezii despre Sibiu?
„Pasiunea de a scrie a venit târziu, undeva pe la 40 și ceva de ani. Când nu mai ai cu cine să vorbești începe cântecul, se naște poezia.
Lirismul este forma lacrimilor zâmbind. Este un paradox, dar poezia este o lacrimă ce cântă. De ce scriu despre Sibiu? Pentru că este o emblemă, Sibilu este multicultural, este, în sine, o poezie fiind ales și Capitală Europeană Culturală. Asta atestă imensa lui putere de a promova România”, mai spune Florin.
Prin cartea „Sibiu și poezie”, își dorește să aducă un alt mod de promovare, un alt fel de a transmite ce suntem ca neam.
„Românul s-a născut poet, Sibiul este o poezie și nu știu dacă eu l-am ales sau frumusețea lui m-a ales pe mine. Am scris 40 de cărți, am publicat doar una, de fapt, două într-una: „Jurnal de apocalipsă” și „Citește-mă”. Jurnalul este o serie de eseuri, iar citește-ma este o poezie pe vreo 29 de poeme”, explică Florin.
Nu se va opri aici și cărțile lui vor continua să apară. Următoarea este „Ultimul cocor”, o carte doar de poezie, iar Florin se lasă provocat și de lumea fascinantă a teatrului. Urmează să pună în scenă, în Caracal, o piesă de teatru.
Rămâne să-l cunoașteți și să concluzionați dacă este exact așa cum se descrie el: „Mă numesc Florin Teodor Morar și iubesc Sibiul. Sunt un călător desculț prin sinceritate”.

Cupa României la Karate Kyokushin a rămas la Sibiu
„Sibiu, Karate International Event”, eveniment care a adunat peste 150 de participanți din țară și din străinătate, în perioada 20-24 iunie, la Sibiu și Păltiniș, a ajuns la final. Turneul a cuprins cinci acțiuni, printre care și Cupa României la Karate Kyokushin, competiție cucerită de karatiștii de la Clubul Sportiv „Hirsch”, care au obținut nu mai puțin de 21 de cupe și medalii. Trofeul la categoria masculin din cadrul Karate Grand Prix, main event-ul turneului, a rămas în România, fiind câștigat de un sportiv din Cluj-Napoca. La eveniment au participat sportivi și oficiali din România, Serbia, Ungaria, Bulgaria, Germania și Elveția.
După cinci zile pline de activități, „Sibiu, Karate International Event” s-a încheiat duminică, 24 iunie. Competiția a debutat miercuri, 20 iunie, cu Tabăra de vară și Cursul de arbitraj, acțiuni organizate în stațiunea Păltiniș, la Centrul de Agrement Trecătoarea Cerbilor, la care au participat peste 150 de sportivi români și străini, în compania invitatului special al evenimentului, Eduard Gabathuler 7 Dan din Elveția. „Ne-am antrenat de trei ori pe zi și ne-am simțit foarte bine la Păltiniș. De cinci ani vin în România să predau acest curs și mă bucur să văd că oamenii evoluează și sunt dispuși să învețe. Cristi (nr. Christian Hirsch) face o treabă extraordinară, îl felicit pentru tot ce a reușit. Mie îmi place foarte mult Sibiul și vin cu drag ori de câte ori mă invită. Mai mult, vin la Sibiu de 3-4 ori pe an și îmi doresc să petrec mai mult timp aici, deoarece îmi plac mult cultura și istoria locului”, a declarat Eduard Gabathuler, care a avut rolul de instructor și supervisor al competiției.
Acțiunile de la Păltiniș au avut ca scop pregătirea tehnică-tactică, fizică-psihică și teoretică a sportivilor, dar și dezvoltarea formei sportive în vederea obținerii celor mai bune performanțe în competiții. Totodată, în cadrul acțiunii au fost formați și perfecționați sportivi interesați de obținerea licenței de arbitraj.
Sportivii sibieni au cucerit podiumul la Cupa României
Ziua de sâmbătă a fost dedicată celei mai importante competiții deschise de la noi din țară, Cupa României la Karate Kyokushin desfășurându-se la Sala Transilvania din Sibiu. Peste 150 de participanți au luat parte la întrecerile Cupei României, organizate pe categorii de vârste la copii, cadeți și juniori. Anul acesta, Cupa României a rămas la Sibiu, karatiștii de la Clubul Sportiv „Hirsch” obținând cele mai multe cupe și medalii din cadrul competiției, 21 la număr. Podiumul a fost completat de Clubul Sportiv Rokan din Sibiu, care s-a clasat pe locul al doilea, și de Clubul Sportiv Power Karate din Cluj-Napoca, care a obținut locul trei.
Cupa României a fost urmată de Karate Grand Prix, o probă specială la care s-au întrecut sportivi din România și Serbia. Categoria feminin a fost câștigată de Andrea Milosevic, sportivă din Serbia. Pe treapta a doua a podiumului s-a clasat Andreea Frăsie, de la Clubul Sportiv „Hirsch”, care a pierdut finala la cântar. Trofeul la categoria masculin a fost câștigat de un sportiv clujean, Vlad Bobocea, component al Clubului Sportiv Power Karate.
„Sibiu, Karate International Event” s-a încheiat duminică, la Păltiniș, cu Examenul de grad și examenul pentru arbitri, susținute după programa de examinare internațională conform regulamentelor IFK. Arbitrii au primit calificări A, B și C, iar cei patru participanți la examenul pentru centura neagră au promovat cu toții, unul dintre aceștia obținând și gradul 3 Dan, care i-a adus și titulatura de Sensei. Este vorba de Sensei Csaba Mult de la Clubul Sportiv Dodi Kyo – Tg. Mures.
„Examenul a fost dur, a durat patru ore, iar vremea urâtă l-a îngreunat, fiind frig și ploaie. Cu toate acestea, ne bucurăm că totul s-a încheiat cu bine. Sibiu, Karate International Event a fost un eveniment frumos, cu acțiuni reușite, dar greu, totodată, pentru că a adunat mai multe activități, toate contracronometru. Obiectivele au fost îndeplinite, totul a mers conform planului, așa cum ne-am propus. Felicitări tuturor participanților!”, a declarat Christian Hirsch, președintele Clubului Sportiv „Hirsch”, organizatorul evenimentului.
Proiectul a venit ca o continuare a Campionatului Mondial de Karate Kyokushin, organizat anul trecut la Sibiu, și cu ocazia aniversării a 20 de ani de activitate a Clubului Sportiv „Hirsch”. Evenimentul a avut ca scop pregătirea participanților pentru Campionatul Mondial de Kata de anul viitor. Totodată, scopul organizatorilor a fost de a menține județul Sibiu pe harta evenimentelor majore de karate kyokushin și a promova regiunea ca un centru activ, care contribuie la promovarea și dezvoltarea artelor marțiale.
Evenimentul a fost organizat de Clubul Sportiv „Hirsch”, fiind cofinanțat de Consiliul Local și Primăria Municipiului Sibiu. Acțiunea este posibilă cu sprijinul partenerilor: Universal Construct Market, Agenția Grey Projects, Justice Security, Legion Guard, ProSportEquipment, Pensiunea Alina Sibiu, Pensiunea Alpin, DJST – Centrul de Agrement Trecătoarea Cerbilor și Staff Consulting & More.
Astăzi este Ziua Drapelului Naţional
Ziua Drapelului Naţional este marcată, în fiecare an, la 26 iunie, fiind instituită prin Legea 96/1998, scrie Agerpres. Drapelul tricolor este un simbol naţional, alături de stemă, sigiliu şi imn, aşa cum prevede Constituţia României din 1991 modificată şi completată prin Legea de revizuire nr. 429/2003. În forma actuală, Constituţia stabileşte, prin Articolul 12, că „drapelul României este tricolor; culorile sunt aşezate vertical, în ordinea următoare, începând de la lance: albastru, galben, roşu”, potrivit www.cdep.ro şi www.constitutiaromaniei.ro.
Drapelul Naţional a fost decretat, pentru prima dată, ca simbol naţional de Guvernul revoluţionar provizoriu din Ţara Românească, la 14/26 iunie 1848, având deviza „Dreptate – Frăţie” înscrisă pe el, aşa cum arată „Istoria României în date”, Ed. Enciclopedică, 2003.
El nu a suferit transformări majore de-a lungul istoriei. Doar distribuţia culorilor (în materie de proporţie şi poziţie) s-a schimbat într-o anumită măsură, fiind egalizată după Revoluţia de la 1848, când, sub impactul spiritului revoluţionar francez, multe dintre statele Europei au adoptat ca drapel naţional steagul standard cu trei culori.
Documente sigilografice atestă faptul că, în unele epoci istorice, drapelul românesc avea cele trei culori dispuse orizontal, cu roşul în partea superioară, galbenul în mijloc şi albastrul la bază. De asemenea, proporţia culorilor nu a fost aceeaşi cu cea de acum (33% pentru fiecare culoare). Cele trei culori pot fi identificate pe steaguri datând din vremea lui Mihai Viteazul şi chiar Ştefan cel Mare.
În contextul revoluţionar al anului 1848, cu arborarea noilor drapele tricolore ca simboluri ale unor state naţionale, şi revoluţionarii români, aflaţi la Paris la izbucnirea revoluţiei, arborau drapelul albastru, galben, roşu. Aşa avea să fie şi consfinţit, ca drapel naţional, prin Decretul nr. 252 al guvernului provizoriu de la Bucureşti, deşi, iniţial, apăruseră drapele tricolore cu benzile dispuse pe orizontală, potrivit siteu-lui www.presidency.ro.
Guvernul provizoriu întărea că „Steagul naţional va avea trei culori – albastru, galben şi roşu”. Deviza română, care va fi scrisă atât pe steaguri cât şi pe monumentele şi decretele publice, se va compune din aceste două cuvinte „Dreptate, Frăţie”. Drapelul naţional tricolor, roşu-galben-albastru, astfel decretat la 14/26 iunie 1848, a fost sfinţit a doua zi, în cadrul Marii Adunări Naţionale de pe Câmpul Filaretului, numit de atunci Câmpia Libertăţii.
La 3 iunie 2013, Comisia parlamentară de revizuire a Constituţiei a hotărât reintroducerea stemei ţării pe tricolor, în legea fundamentală. Amendamentul propus de deputatul PSD, Gheorghe Emacu, a fost votat cu 13 voturi „pentru” şi o abţinere, fără o dezbatere prealabilă a membrilor Comisiei. Prin adoptarea acestui amendament, alineatul 1 din Articolul 12 urma să fie reformulat astfel: „Drapelul României este tricolor, având pe fondul galben stema ţării; culorile sunt aşezate vertical, în ordinea următoare, începând de la lance: albastru, galben, roşu”. Propunerea legislativă privind revizuirea Constituţiei României, care includea şi acest amendament, s-a aflat în lucru la comisiile permanente ale Senatului, având numărul de înregistrare L233/2014, dar la 27 decembrie 2016 a fost retrasă de către Senat.
Ziua Drapelului Naţional este marcată de autorităţile publice şi de celelalte instituţii ale statului, prin organizarea unor programe şi manifestări educative cu caracter evocator sau ştiinţific, consacrate istoriei patriei, precum şi prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităţilor Ministerului Apărării Naţionale şi ale Ministerului de Interne. Cu prilejul acestei zile, în Capitală şi în toate municipiile reşedinţă de judeţ, sunt organizate ceremonii publice de înălţare a Drapelului Naţional.
Cel mai mare drapel al României, care a constituit un nou record mondial, a fost desfăşurat, la 27 mai 2013, pe aerodromul Clinceni. Drapelul, cântărind aproximativ 5.000 kg, a avut dimensiunile de 349,425 x 226,917 metri, rezultând o suprafaţă declarată de 79.290,39 mp.
Instanţa supremă ar putea pronunţa sentinţa definitivă în dosarul Bica – Videanu
Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar putea pronunţa, marţi, sentinţa definitivă în dosarul în care fosta şefă a DIICOT Alina Bica a fost condamnată în primă instanţă pentru favorizarea infractorului, informează Agerpres.
La ultimul termen de judecată, un procuror de la DNA a cerut condamnarea Alinei Bica şi pentru infracţiunile pentru care a fost achitată de prima instanţă, iar pedeapsa să fie majorată.
De asemenea, DNA a cerut condamnarea fostului ministru Adriean Videanu, achitat în faza de fond a procesului pentru complicitate la abuz în serviciu.
„Trebuie să ţineţi cont de reaua-credinţă a inculpatei”, a spus atunci procurorul, subliniind că Alina Bica şi-ar fi încălcat competenţele atunci când a ridicat sechestrul asigurător pe acţiunile pe care Adriean Videanu le deţinea la SC Titan Mar.
În ultimul cuvânt, Adriean Videanu a declarat că el nu a întâlnit-o niciodată pe Alina Bica, în afara şedinţelor de guvern în care aceasta participa în calitate de secretar de stat la MJ. El a explicat atunci că acţiunile la purtător pe care le avea la SC Titan Mar SA erau ipotecate la o altă societate, iar el nu ar fi avut niciun beneficiu în ridicarea sechestrului pus de procurori.
În noiembrie 2016, Alina Bica a fost condamnată la patru ani de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea făptuitorului, însă a fost achitată pentru două infracţiuni de abuz în serviciu şi o alta de favorizarea făptuitorului. În acelaşi dosar, fostul ministru Adriean Videanu a fost achitat pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu.
Potrivit DNA, pe 24 septembrie 2013, DIICOT a dispus în dosarul Romgaz sechestru asigurător asupra bunurilor imobile deţinute de Adriean Videanu până la concurenţa sumei de 277.000.000 lei, inclusiv asupra a 80 de acţiuni deţinute de acesta la SC Titan Mar SA.
În perioada următoare, cu ajutorul Alinei Bica, Adriean Videanu a reuşit să înstrăineze acţiunile pe care le deţinea la Titan Mar, operaţiune facilitată şi de faptul că, înainte de impunerea sechestrului, fostul ministru al Economiei a făcut demersuri pentru transformarea celor 80 de acţiuni nominative pe care le deţinea în acţiuni la purtător.
DNA mai arată că, după ce a fost pus sub acuzare în dosarul Romgaz, Adriean Videanu a făcut mai multe plângeri la DIICOT împotriva instituirii sechestrului, toate fiind însă respinse. Cu toate acestea, la data de 25 februarie 2014, procurorul-şef al DIICOT Alina Bica, deşi nu avea competenţa, a admis o plângere depusă de Videanu şi a dispus ridicarea sechestrului pe acţiuni.
DNA mai susţine că, în cursul anului 2013, omul de afaceri Ovidiu Tender i-a cerut sprijinul Alinei Bica pentru a obţine o condamnare cu suspendare în dosarul RAFO, aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti. Alina Bica le-a solicitat subordonaţilor săi de la DIICOT să ceară în instanţă condamnarea lui Tender la o pedeapsă cu suspendare, potrivit procurorilor DNA.
Astfel, în contextul în care, în primăvara anului 2013, Ovidiu Tender era judecat în dosarul RAFO instrumentat de DIICOT, în care rechizitoriul a fost întocmit de şefa instituţiei, omul de afaceri a pus, prin avocaţii săi, la dispoziţia lui Ionuţ Florentin Mihăilescu, fost ofiţer de poliţie judiciară şi consilier al Alinei Bica, documente privind respectiva cauză penală, în scopul consultării şi exprimării unei opinii, atât de el, cât şi de către Bica, pentru a avea şansa unei soluţii favorabile.
„Având în vedere relaţia existentă între Mihăilescu Ionuţ Florentin şi Bica Alina Mihaela, numitul Tender Ovidiu i-a cerut sprijinul magistratului prin intermediul angajatului şi avocaţilor săi în vederea formulării unei apărări favorabile inculpatului Tender Ovidiu, luând în considerare că procurorul Bica Alina Mihaela a fost cel care a instrumentat dosarul şi a dispus trimiterea în judecată a acestuia. Pentru sprijinul acordat, în scopul arătat mai sus, Mihăilescu Ionuţ Florentin, angajat al SC Prospecţiuni SA, firmă deţinută de Tender Ovidiu, a beneficiat de un card emis de Unicredit Bank, în care îi sunt virate diferite sume de bani.
De asemenea, din actele şi lucrările dosarului nr.393/P/2013, a rezultat că Mihăilescu Ionuţ Florentin şi Bica Alina Mihaela au dobândit bunuri imobile (teren), iar, pentru disimularea provenienţei acestora, actele de proprietate au fost întocmite pe numele lui Gavrilă Ştefan şi pe numele altor persoane interpuse”, spunea DNA.









