Acasă Blog Pagina 4685

Încep probele scrise din prima sesiune a examenului naţional de Bacalaureat

Probele scrise ale examenului de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie, încep luni cu testul de Limba şi literatura română, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale, informează Agerpres.
Marţi se va desfăşura proba la Limba şi literatura maternă – E)b): maghiară, germană, sârbă, slovacă, croată, turcă, ucraineană şi italiană.
Miercuri va avea loc proba obligatorie a profilului – E)c), iar ultima probă scrisă din această sesiune, proba la alegere a profilului şi specializării – E)d), este programată joi, 28 iunie.
Pentru susţinerea probelor scrise, în cele 440 de centre de examen s-au înscris 136.871 de candidaţi din toate promoţiile (118.856 de candidaţi din promoţia curentă, respectiv 18.015 candidaţi din promoţiile anterioare).
Afişarea primelor rezultate, care se va face în centrele de examen şi pe site-ul bacalaureat.edu.ro, este prevăzută pentru data de 4 iulie, până la ora 12,00. În aceeaşi zi, vor putea fi depuse contestaţiile, în intervalul orar 12,00 – 16,00. Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 9 iulie.
Accesul candidaţilor în centrele de examen la probele scrise se face în intervalul 7,30 – 8,30 pe baza unui act de identitate valid, cu fotografie.
Timpul destinat redactării unei lucrări scrise este de trei ore, calculat din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fotocopiate pentru fiecare candidat.

Moţiunea de cenzură – prezentată luni în plenul Parlamentului

Moţiunea de cenzură „Demiterea Guvernului Dragnea-Dăncilă, o urgenţă naţională!”, iniţiată de PNL va fi citită luni în plenul Parlamentului, scrie Agerpres. PNL, USR şi PMP au depus, săptămâna trecută, la Parlament, moţiunea de cenzură intitulată „Demiterea Guvernului Dragnea-Dăncilă, o urgenţă naţională!”. Documentul a fost semnat de 152 de parlamentari.
Birourile permanente ale celor două Camere au decis ca moţiunea de cenzură să fie prezentată luni în Parlament, iar miercuri să fie dezbătută şi votată.
Semnatarii moţiunii de cenzură cer demiterea premierului Viorica Dăncilă, susţinând că „nu are curajul şi puterea de a se opune deciziilor arbitrare ale şefului de partid”.
„Doamna Viorica Dăncilă trebuie demisă, deoarece nu are nici curajul şi nici puterea să se opună deciziilor arbitrare ale şefului său de partid. Astfel, chiar sub ochii prim-ministrului, legile justiţiei sunt mutilate, pentru interese politice obscure. Codurile penale sunt modificate cu dedicaţie! (…) Guvernul Dăncilă face politica partidului, în funcţie de nevoia şefului de partid, nu de nevoile oamenilor! Au trecut aproape doi ani de la preluarea guvernării şi PSD-ALDE nu a făcut nimic bun pentru români. Dar, în schimb, faceţi, zilnic, câte ceva pentru voi. Lucraţi zi de zi pentru deziderate strict personale şi care sunt contrare aşteptărilor românilor!”, se arată în moţiunea de cenzură.
Reprezentanţii Opoziţiei susţin că Guvernul Dăncilă este mai incompetent decât primele două guverne PSD-ALDE.
„Oricât de prost ar guverna, doamna Dăncilă pare că va rămâne la Guvern atâta vreme cât îşi păstrează singura sa calitate, aceea de a nu fi „conflictuală” cu şeful său de partid. Am ajuns astăzi să dezbatem o moţiune de cenzură împotriva celui de-al treilea guvern garantat de domnul Dragnea, deoarece Guvernul Dăncilă ameninţă, prin miniştrii săi, proprietatea privată a 7 milioane de contribuabili la Pilonul 2 de pensii. Nu există nicio garanţie că Guvernul Dăncilă nu-i va lăsa pe actualii angajaţi fără banii de pensie! Am ajuns cu toţii să ne ruşinăm atunci când vorbim despre Guvernul României, fie în plan extern, fie în interiorul ţării. Nu a fost niciun moment un secret faptul că doamna Viorica Dăncilă nu îndeplineşte decât formal această funcţie, adevăratul prim-ministru fiind, în fapt, domnul Liviu Dragnea. De la începutul anului de când aţi fost învestită în funcţia de prim-ministru, nu aţi reuşit decât să afundaţi economia ţării şi mai tare, să generaţi panică şi neîncredere în rândul investitorilor străini, să-i goniţi din ţară pe cei deja existenţi şi să adânciţi şi mai tare evoluţiile economice negative”, mai arată semnatarii moţiunii de cenzură.
De asemenea, ei spun că Guvernul a eşuat şi în gestionarea demersurilor de îndeplinire a obiectivelor de referinţă din Mecanismul de Cooperare şi Verificare.
„Cele mai importante probleme ale sistemului judiciar au rămas nerezolvate! În schimb, actul de guvernare a fost deturnat în dauna intereselor cetăţenilor români. Nu mai puteţi nega faptul că preocupările dumneavoastră în domeniul justiţiei au urmărit planuri ascunse, pentru a asigura protecţia unor lideri politici în faţa rigorilor legii. Aţi îndepărtat actul de justiţie de principiile constituţionale privitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi vă străduiţi din răsputeri să creaţi o castă de cetăţeni mai presus de lege”, adaugă semnatarii documentului.
„Daţi un vot favorabil acestei moţiuni şi veţi da o şansă României ca să aibă un guvern responsabil, eficient, competent, interesat exclusiv de problemele oamenilor şi nu supus doar intereselor personale ale unui singur individ! Avem convingerea că în majoritatea PSD-ALDE se află, încă, parlamentari responsabili, care s-au săturat să le fie ruşine atunci când sunt întrebaţi despre Guvernul Dăncilă. Aşteptăm un gest de responsabilitate din partea fiecărui parlamentar, care a jurat solemn că-şi va îndeplini cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor!”, mai spun iniţiatorii.
Pentru a trece moţiunea de cenzură este nevoie de 233 de voturi favorabile. PSD şi ALDE au, împreună, 248 parlamentari, în timp ce numărul deputaţilor şi senatorilor PNL, USR şi PMP este 155.

Alpha Sport Team participă cu două echipe la Festivalul de BabyBaschet de la Mangalia

0

După ce anul trecut s-a clasat în careul de ași al Campionatului Național de BabyBaschet, clubul Alpha Sport Team participă și anul acesta la competiția de la Mangalia. Două echipe vor avea sibienii în concurs. Turneul se desfășoară în perioada 25-30 iunie. Începând din acest an, formatul competiției va fi diferit, astfel că nu se va realiza un clasament și nu se va decerna titlul de campioană.  „Formatul evenimentului s-a schimbat, astfel că nu se va mai ține clasament. Cu toate acestea, vom urmări evoluțiile baschetbaliștilor noștri și suntem convinși că vom face din nou o impresie frumoasă la Mangalia, la fel ca anul trecut. Copiii sunt pregătiți, ne-am antrenat mult și am participat la numeroase competiții în prima jumătate a anului, am încercat să îi acomodăm și cu jocurile în aer liber, efectuând antrenamente și alergări în Parcul Sub Arini. Mangalia reprezintă pentru noi mai mult decât o competiție, este un mod de a sărbători un sezon plin, un an de muncă! Mulțumim tuturor celor care ne-au sprijinit, părinților si partenerilor! Le doresc succes tuturor copiilor si să avem zile frumoase, pline de baschet!”, a declarat Alexandru Hulpuș, antrenor și președinte Alpha Sport Team Sibiu.
ACS Alpha Sport Team Alb Sibiu a fost repartizată în grupa H, alături de ABC Laguna Negru București, ABC Shooting Stars Albastru Buftea, CSU 2 Ploiești, CS Dinamo CSS Nr. 6-1 București, AS BC Fan Baschet Mov Otopeni, ACS MC Ball Mangalia, ACS Dan Dacian Alb București, ACS MKS 2018 Târgu Mureș și ACS U-BT Roșu Cluj-Napoca.
ACS Alpha Sport Team Verde Sibiu face parte din grupa F, alături de ACS Baschet Star 3 Oradea, ACS Juniors Craiova, CS Preventis Iași, CS MP Sport Timișoara, ACS Gladius Târgu Mureș, CSA Axiopolis Sport Cernavodă, ABC Leii Albaștri București și ACS Artensia 1 București.
Cele două formații Alpha Sport Team vor fi conduse de antrenorii Alexandru Hulpuș și Eduard Kirr. Fiecare lot este format din 14 jucători.
Loturile de jucători prezenți la Mangalia:
ACS Alpha Sport Team Alb Sibiu: David Dinescu, Răzvan-Narcis Istrate, Luca Radu, Alexandru Rotar, Victor-Ștefan Achirei, Mihnea Iridon, Alexandru Ghișe, Matei-Vasile Ianul, Filip Itu, Rareș-Teodor Herciu, Sebastian Băcilă, Vlad Hulpuș, Cristian Șuteu, Alexandru Luca. Antrenor: Alexandru Hulpuș.
ACS Alpha Sport Team Verde Sibiu: Ștefan Bordean, David Oros, Călin Vârcolacu, Matei Milea, Martin Milea, Alexandru Chioar, Andrei Bândescu, David Huminic, Rareș Rânjeu, Radu Ilie, Ianis Vișa, Tudor Purcar, Lucian Pitariu, Constantin Șutană. Antrenor: Eduard Kirr.
Acțiunea este co-finanțată de Consiliul Local și Primăria Municipiului Sibiu. Participarea la Festivalul de BabyBaschet a fost posibilă cu sprijinul sponsorilor și partenerilor Alpha Sport Team Sibiu.

6000 de sibieni au cerut, duminică seara, alegeri anticipate şi demisia lui Dragnea

Sibienii au organizat un nou protest, duminică seara, avizat de Primăria municipiului Sibiu.
Aceştia au scandat împotriva liderului PSD şi a Partidului Social – Democrat, pornind din Piaţa Mare şi urmând, după cum îl numesc ei, „traseul Revoluţiei”, pe strada Nicolae Bălcescu – Piaţa Unirii – Calea Dumbrăvii – bulevardul Mihai Viteazu – strada Rahovei – strada Semaforului – strada Ştefan cel Mare – strada Bâlea – Piaţa Mare.
În total, au fost aproximativ 6.000 de sibieni care au scandat „Noi nu suntem o naţie de hoţi”, „Liviu Dragnea să ajungi/  Îmbrăcat în multe dungi”, Uniți, salvăm toată România”, ”Noi suntem poporul, jos cu infractorul”, ”Cuib de hoți și de mafioți”, „Mulţi ani trăiască/ Dragnea să primească”, „La mulţi ani, Liviule, îţi urează străzile”, „Anticipate!”, „Dragnea, ai răbdare, la Jilava e răcoare”, „Demisia!” şi „În grădina PSD cântă cucuveaua/ Liviu Dragnea şi ai lui şi-au găsit beleaua!”.
Manifestanţii s-au oprit pentru câteva minute în faţa sediului Tribunalului Sibiu, de pe strada Calea Dumbrăvii, unde au aplaudat şi au scandat „DNA, te vom apăra!”, iar pe bulevardul Mihai Viteazu, în zona Bisericii, au făcut linişte pentru câteva minute, în semn de respect faţă de instituţie.
Pe strada Bâlea, la casa şefului statului, coloana de demonstranţi a aplaudat şi a scandat numele preşedintelui. Carmen Iohannis a ieşit la fereastră şi i-a salutat, aplaudându-i. Aici, manifestanţii au intonat „Deşteaptă-te române”, după care şi-au continuat traseul către sediul PSD Sibiu din centrul oraşului, unde au strigat „PSD, ciuma roşie!”.
Protestele din Sibiu vor continua toată săptămâna.
https://www.facebook.com/164059226972348/videos/1925520324159554/
 
https://www.facebook.com/164059226972348/videos/1925701084141478/
 

FOTO – 100 de medalii în Anul Centenarului pentru copiii de la Biserica din Cimitirul Ortodox Mediaș

Momente emoționate, duminică, după slujba de la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel și Sfinții Mărturisitori Transilvăneni”, din Cimitirul Ortodox al Municipiului Mediaș. 100 de copii care frecventează lăcașul de cult medieșean au primit din partea preotului Flaviu Fleșer 100 de medalii în Anul Centenarului.
Medaliile oferite simbolizează legătura de unire dintre cei din 2018, Anul Centenarului și cei care acum un secol au înfăptuit Marea Unire. Medaliile au chipul bisericii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel și Sfinții Mărturisitori Transilvăneni” și a Centrului Bisericesc închinat Sfântului Iierarh Nectarie și au fost oferite copiilor care frecventează biserica și participă la activitățile sociale și culturale organizate în acest lăcaș de cult.
„E anul 2018, un an în care România sărbătorește Centenarul Marii Uniri. Este un an în care ar trebui să vibrăm mai mult din punct de vedere spiritual, dar și din punct de vedere național. Și pentru că sunt 100 de ani de la marea Unire, astăzi am pregătit 100 de medalii cu chipul bisericii noastre și a Centrului Bisericesc închinat Sfântului Iierarh Nectarie, pe care să le oferim copiilor care se apropie de biserica lui Hristos, care caută o educație frumoasă, care se lasă pătrunși de tot ceea ce Dumnezeu le propune în această viață.
Sunt 100 de medalii care simbolizează în fond legătura de unire din noi, cei din anul acesta, viețuitori pe pământ și cei care au înfăptuit în urmă cu 100 de ani Marea Unire, un deziderat asemenea unui miracol fără de care noi astăzi nu eram ceea ce suntem”, a pus preotul Flaviu Fleșer.

FOTO – Ziua Universală a Iei a îmbrăcat medieșenii în port popular, la Muzeul Gazelor

Medieșenii au participat în număr mare, duminică, la a IV-a ediție a evenimentului dedicat Zilei Universale a Iei. Manifestarea s-a desfășurat la Muzeul Gazelor Naturale între orele 13 și 16. Evenimentul a cuprins vernisajul colecției „Straie Alese” al Ligiei Pop, care va putea fi vizitată până în data de 29 iunie, între orele 9-16, un recital al grupului folk Motto, ateliere pentru copii și tradiționala decernare a titlului SânzIAna 2018, recomandarea organizatorilor fiind ca toți interesați să vină în cele mai alese straie populare.
Manifestarea a fost organizată de către Straie Alese – Ligia Pop, Muzeul Gazelor Naturale, Pledoarie pentru Ie, Șezătoare Mediaș, I Love Mediaș.
„Ne-am alăturat cu bucurie încă din primul an în care sărbatoarea de Sânziene și-a propus să îmbrace întreaga planeta în ia Românească. Dacă în primii ani ne-am concentrat pe recuperarea și introducerea iei ca obiect vestimentar în peisajul urban, evenimentul s-a îmbogățit de la un an la altul cu noi valențe și abordări. În 2015 Ziua Iei a devenit ziua portului popular românesc, serbat la Mediaș printr-o recompunere a unei serbări cămpenești.
În anul centenarului s-a născut firesc ideea ca evenimentul să se desfășoare în jurul personalității Reginei Maria a României, o veșnică îndrăgostită și promotoare a portului popular, înnobilând evenimentul din acest an cu o expoziție de Straie Alese din colecția personală a doamnei Ligia Pop”, au spus organizatorii evenimentului.

FOTO – Ziua Universală a Iei a adunat sute de medieșeni la Hanul Greweln

Sute de medieșeni au participat, duminică, la o nouă ediție a manifestării devenită deja tradițională în municipiu. Orașul a marcat, duminică, Ziua Universală a Iei printr-un eveniment care a avut loc la Hanul Greweln. Municipalitatea a organizat un eveniment pe 24 iunie la Hanul Greweln, care a cuprins ateliere și expoziții tematice, un spectacol de muzică populară și un concert de fanfară. Marcarea acestui eveniment, Ziua Universală a Iei, reprezintă o tradiție în ultimii ani în municipiul de pe Târnava Mare. Primăria și Direcția pentru Cultură Mediaș au pregătit și un program artistic care a fost susținut de Costel Popa, Cosmina Fulea, Ansamblul Purtata și Fanfara Formusika.

FOTO – Tradiția a mers mai departe, la Festivalul Caprei din Tîrnava

Localitatea Tîrnava a găzduit pe parcursul zilei de duminică Festivalul Caprei, al „Produselor Tradiţionale de pe Târnave” şi “Bursa de Capre”. Evenimentul a ajuns anul acesta la a 3-a ediția și și-a propus să promoveze tradiţia şi produsele tradiţionale, precum și susţinerea fermelor prin asigurarea existenței materiale şi implicit a micilor fermieri, prin creşterea caprelor şi a păşunatului, beneficiarii fiind crecătorii de capre din zonă şi întreaga comunitate.
Festivalul în sine este o piaţă volantă de produse alimentare şi se adresează întregii comunităţi locale, printr-o serie de activităţi, cum ar fi expoziţia de animale cu licitație şi unelte agricole, tombolă cu diverse premii constând în produse tradiţionale, concursuri şi jocuri interactive pentru copii şi degustări de produse tradiţionale atât pentru cei mici cât și pentru cei mari.
Festivalul a fost organizat de către Primăria Tîrnava, în colaborare cu Asociaţia Caprimed, punctele principale de atracție fiind obiceiurile și meșteșugurile din Transilvania, precum și dezvoltarea comunitară, comercială și turistică, dar nu în ultimul rând Regiunea Tîrnava, importantă în cooperare și lanțul UNESCO. Acțiunea a fost cofinanțată de Consiliul Județean Sibiu.
La standuri,vizitatorii au putut degusta şi cumpăra specialităţi din brânză, carne de capră și ied, gemuri, siropuri, ceaiuri şi condimente, pâine de casă, uleiuri, vinuri şi alte bucate delicioase din zona Târnavelor, iar atmosfera a fost întreținută de programul artistic “Cântecul ṣi Voia Bună la Tîrnava”. Acesta a fost susținut de cunoscuți interpreţi de muzică populară, printre aceștia aflându-se Doiniṭa Simbotin, Emilia Munteanu, Aurica Bacea, Robert Târnoveanu ṣi Ansamblul de dansuri populare ”Cununa” Agnita.

FOTO – Sute de medieșeni au protestat, duminică seara, în centrul orașului

Câteva sute de medieșeni au protestat, duminică seara, începând cu ora 18, nemulțumiți de politicile duse de alianța PSD-ALDE. Oamenii s-au strâns la ora 18 în Piața Corneliu Coposu, pe platoul din fața Primăriei Mediaș de unde au plecat spre sediul PSD din Piața Regele Ferdinand I. Acolo, protestatarii au scandat lozinci precum „PSD-ciuma roșie”, „Demisia” sau „Dragnea pentru noi/Este o ladă de gunoi”. Medieșenii au revenit apoi în piața din fața sediului administrației locale. Întregul protest s-a desfășurat fără niciun fel de incidente.

Copiii își creează mini-grădini, la Teatrul „Gong”

Copiii pot încerca mai multe profesii, într-un singur loc, și anume la Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong”. Aici, fiecare copil poate fi designer, arhitect, constructor de case pentru plante, meșter siclar, magician, chimist, botanist, horticultor, psiholog, ecologist, bonă, ong-ist sau salvator al naturii.
Toate meseriile pot fi încercate în cadrul atelierului de creație „Mini-Grădini”, recomandat copiilor cu vârsta cuprinsă între șase și zece ani și care va fi susținut pe 27 iunie și 4 iulie, de Anton Balint.
„După ce a trecut prin toate ipostazele, copilul va lua acasă propriul greenariu cu o plantă suculentă într-un glob de sticlă. În timpul atelierului, copilul tău se va juca cu pământ, plante vii și pietricele colorate. Acestea sunt materialele de bază cu care își va construi singur propria mini-grădină. Pentru că suculentele se întrețin foarte ușor, responsabilizarea se face într-un mod distractiv și simplu, având grijă de plăntuță și oferindu-i apă rareori”, spun organizatorii evenimentului.
Înscrierile la ateliere se fac pe baza biletelor cumpărate exclusiv de la sediul Teatrului din strada Alexandru Odobescu nr. 4, conform programului Agenţiei de bilete: miercuri, joi, vineri între orele 11 – 18, sâmbătă 10 – 18 și duminică 10 – 14. Prețul unui bilet este de 14 lei și asigură accesul la atelier o singură dată, incluzând toate materialele necesare. Locurile sunt limitate la 10 (maxim 12) participanţi/atelier. La finalul proiectului, copiii păstrează toate obiectele create în cadrul atelierelor.

Elevii își aprofundează, în vacanță, cunoștințele de limba franceză

70 de elevi din școlile și liceele din Sibiu își aprofundează cunoștințele de limba franceză, în vacanță, îmbinând teoria cu practica și distracția.
Până pe 27 iunie, la Colegiul Tehnic „Cibinium”, sub genericul „Art’tidune”, are loc Universitatea francofonă de vară de la Sibiu, ediția a XV-a.
„Limba franceză este vehiculul care transportă ideile, cunoștințele și impresiile ce stau la baza celor cinci ateliere ludice, cu tema comună <artele manuale și vizuale – de la teorie la practică>. Atelierele sunt animate de cinci tineri, francezi nativi și francofoni”, spune Florentina Chidu, coordonator de programe al Asociației de Prietenie „Ille et Vilaine” Sibiu.
Toti elevii participanți vor trece prin atelierele de linogravură, fabricare de săpun şi lumânări, teatru, fotografie, muzică şi dans.
Potrivit organizatorilor de la Casa Franceză, proiectul urmăreşte aprofundarea şi perfecţionarea competenţelor de comunicare orală în limba franceză prin activităţi ludice ale elevilor care studiază limba franceză la şcoală. Programul este, de asemenea, o alternativă pentru ocuparea timpului liber al tinerilor.
Universitatea francofonă de vară este deschisă tuturor elevilor care doresc să petreacă o vacanţă plăcută împreună cu alţi colegi din alte şcoli, să înveţe lucruri noi despre artele manuale și vizuale în limba franceză, să socializeze şi să se distreze.

Evaluare Națională. 411 note mărite, în urma contestațiilor, în județul Sibiu

Elevii nemulțumiți de primele rezultate de la Evaluarea Națională au putut depune contestații. După soluționarea acestora, cele mai multe note au fost mărite, iar 35 dintre ele au rămas nemodificate.
În județul Sibiu, au fost depuse 639 de contestații la limba română, matematică, limba maternă germană și limba maternă maghiară.
Potrivit prof. Constantin Dincă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Sibiu, la română au fost înregistrate 314 contestații, la matematică 281, la limba maternă germană 43, iar la maghiară una singură.
193 de note au fost micșorate, cele mai multe, respectiv 117, la matematică, iar elevul care a depus contestație la maghiară a primit și el mai puțin.
În total, au fost mărite 411 note, adică 236 la română, 143 la matematică și 32 la germană.
35 dintre ele au rămas nemodificate, respectiv 12 la română, 21 la matematică și două la germană.