În ultimele luni, numeroase persoane ne-au adus la cunoştinţă că au fost in-duse în eroare, chiar înşelate, de reprezentanţi ai unor companii de furnizare de electricitate şi gaze naturale, în vederea încheierii unui nou contract.
Abordarea la domiciliu a consumatorilor cu solicitarea documentelor de identitate şi a unei facturi mai vechi, cu o argumentaţie verbală neacoperită de contract şi necesitatea unor semnături ale clientului pe anumite documente, fără a da timp pentru a fi citite şi înţelese, reprezintă „reţeta” ce a fost semnalată de clienţi din judeţele: Iaşi, Suceava, Botoşani, Bacău, Neamţ, Alba, Sibiu, Mureş şi Hunedoara.
Orice consumator are dreptul să îşi aleagă și să schimbe furnizorul de energie (electricitate și/sau gaze naturale), prin alegerea unei oferte negociate din piața liberă, dar în acelaşi timp are şi dreptul de a nu fi supus unor practici înşelătoare, prin omiterea cu bună ştiinţă, a unor informaţii importante sau prin oferirea unor informaţii false.
“E.ON încurajează concurenţa, dar nu şi practicile neloiale sau înşelătoria. Tocmai de aceea am luat o serie de măsuri conform legislaţiei din România şi normelor stabilite de Autoritatea Naţională de Reglementare din domeniul Energiei (ANRE), împotriva celor care distribuie mesaje neadevărate şi înşelătoare şi rugăm consumatorii să ne sesizeze practicile neconcurenţiale ale furnizorilor de energie. Toate sesizările primite de la clienţi sunt redirecţionate către autorităţile statului, iar persoanele care sunt într-o situaţie similară sunt consiliate pentru a fi identificată cea mai bună soluţie”, spun reprezentanții E ON.
E ON atenționează clienții, în caz că interacționează cu un furnizor de energie să citească cu atenție conținutul tuturor documentelor puse la dispoziţie, să se asigure că au înţeles condițiile contractului și că acestea sunt în folosul consumatorului și să nu semneze nimic dacă lipsesc infirmații cum ar fi prețuri, termene de plată, valori taxă de reziliere sau dacă există câmpuri necompletate.
Sărbătoare pentru prichindeii din Tîrnava, de Ziua Copilului
Pentru al șaselea an consecutiv, Comuna Tîrnava marchează Ziua Internațională a Copilului. Cu acest prilej, cei mici vor avea ocazia să participe la diferite competiții culturale și sportive. Începând cu ora 17, în Căminul Cultural „George Enescu” va avea loc piesa de teatru „Corbul și Vulpea” prezentată de Teatrul T.a.C.T din Sighișoara, iar după reprezentație cei mici sunt invitați la dans și karaoke. De la ora 18, petrecerea continuă în curtea Școlii Generale „Stănescu Valerian” cu diverse jocuri distractive.
„Invităm pe această cale pe toți copiii din comuna noastră la un program dedicat lor. Teatru, karaoke, dans și jocuri distractive sunt elementele de bază a acestui eveniment special. Sperăm la o participare cât mai mare și să nu uităm că, în fiecare dintre noi încă există un suflet de copil”, spune Norbert Pleiner, primarul comunei Tîrnava.
FC Hermannstadt joacă astăzi ultimul meci pe Municipal din acest sezon

Fotbaliștii antrenați de Alexandru Pelici și Eugen Beza revin pe stadionul Municipal după finala Cupei României. Astăzi, FC Hermannstadt va juca ultimul meci pe teren propriu din campionat. Alb-roșii vor întâlni CS Mioveni. Partida va începe la ora 17,30. Duelul dintre cele două formații se poate vedea în direct pe Digi Sport 1. Pentru FCH este un joc important deoarece ei pot încheia campionatul fără eșec în fața propriilor suporteri. În tur, argeșenii și sibienii au încheiat la egalitate, scor 1-1.
Concurs de judo în Sala Transilvania
Clubul Sportiv Temerarul Sibiu împreună cu Federația Română de Judo și Direcția Județeană pentru Tineret și Sport Sibiu organizează în acest week-end Cupa Speranțelor la Judo. Competiția va avea loc în Sala Transilvania. Evenimentul este dedicat copiilor născuți în anii 2004, 2005, 2006, 2007, 2008, 2009, 2010 și 2011. La concurs vor participa sportivi din România, Austria, Bulgaria, Bosnia-Herțegovina, Cehia, Croația, Grecia, India, Italia, Republica Moldova, Serbia, Slovacia, Slovenia și Ungaria. Intrarea este liberă, spectatorii putând a urmări pe tatami concurenți de viitor. Cupa Speranțelor este la cea de-a doua ediție.
Expoziție permanentă de cahle în Turnul Pietrarilor, din 3 iunie
Duminică, 3 iunie, la ora 10:30, vor fi deschise porțile Turnului Pietrarilor din Mediaș pentru o expoziție permanentă de cahle pictate, manufacturate chiar în Mediaș la ultima fabrică de sobe manuale din România. Muzeul Turn Mediaș este o inițiativă Teracota și Asociația Imbold de a deschide turnurile cetății medievale și de a le converti în spatii culturale active. Initiațiva este susținută de autoritățile locale și încearcă să atragă atenția asupra potențialului turistic imens pe care îl are centrul istoric al Mediașului.
Vechiul turn, restaurat recent, funcționa ca poartă nordică a cetății și ca spațiu de lucru pentru breasla pietrarilor. Din iunie el va gazdui o selecție din arhiva de cahle transilvănene a fabricii și replici după colecția Muzeului Astra din Sibiu, atât modele autentice cât și reintepretări semnate de sculptorița Iulia Costescu.
O parte dintre lucrări au mai fost expuse doar în București în cadrul Nopții Albe a Galeriilor, la Acuarela, în Cetatea Alba Iulia de Ziua Națională și la Castelul Cantacuzino din Zamora.
„Cetatea Mediaș și Fabrica de Teracotă sunt două dintre simbolurile importante ale orasului. De doi ani ne gândim cum să le activăm cultural pentru a genera interes și a construi în Medias un punct de vizitare relevant pe culoarul turistic Sighișoara – Sibiu” a declarat Alexu Toader, project manager Asociatia Imbold.
Din 1906, la Teracota Mediaș fiecare cahlă este presată, finisată, glazurată și pictată manual. La fabrica de sobe pictate din Mediaș s-a transmis de la o generație la alta procedeul tehnologic de manufacturare a cahlelor de pământ ars, păstrându-se vie tradiția breslelor transilvănene de meșteșugari. Fabrica de teracotă din Mediaș produce manual în mod curent peste 300 de modele de cahle pentru sobe de teracotă, care pot fi simple sau ornamentale cu modele geometrice și decorative, glazurate multicolor și pictate manual înainte sau după ardere cu glazuri termorezistente. Teracota Mediaș lucrează constant cu restauratori, organizații și investitori în patrimonial cultural, cum sunt Muzeul Astra Sibiu, Fundația Mihai Eminescu Trust, casele restaurate din Viscri, conacul Apafi, Mălâncrav, conacul Banffy sau Fundația Michael Schmidt.
„Teracota Medias susține de la preluarea ei din 2016 identitatea culturală a orașului și poziționarea lui ca un centru turistic relevant pentru Transilvania. Mediașul și-a pierdut în ultimii 20 de ani mare parte din industrie si trebuie să se recalibreze în ton cu linia dată de Sibiu, Sighișoara și Brașov, orase în care turismul reprezintă un motor important” a precizat, George Radu, director Teracota.
Juniorii 3 ai Clubului Sportiv Municipal Mediaș au câștigat două medalii la Campionatul Național
Rezultate foarte bune pentru juniorii 3 ai Clubului Sportiv Municipal Mediaș, care au câștigat două medalii la Campionatul Național Individual de tenis de masă. Competiția a avut loc în localitatea Dumbrăvița din județul Timiș, în perioada 25-27 mai. CSM Mediaș a fost reprezentat de patru sportivi, Beatrice Hila, Mara Moca, Gabriela Herciu și Cristian Cîndea. Bilanțul a fost de două medalii. Astfel, Beatrice Hila a câștigat titlul de vicecampioană națională, iar Cristian Cîndea a urcat pe treapta a treia a podiumului competiției.
Aproape 9.000 de vizitatori în week-end, la Muzeul Astra
În perioada 26-28 mai 2018 (minivacanța de Rusalii), Muzeul ASTRA a înregistrat 8668 de vizitatori. În acest interval, au avut loc un atlier de prelucrare a lânii la Gospodăria din Poiana Sibiului (26 mai) și evenimentul Tradiții și cultură gastronomică de pe Țara Secașelor. Comuna Păuca (27 mai).
Programul a fost unul normal de vizitare la Muzeul ASTRA în perioada mai sus menționată. De asemenea, în duminica Rusaliilor si luni, de Sfanta Treime, slujba religioasa s-a ținut la biserica din Dretea.










