Acasă Blog Pagina 4743

Atleții sibieni, la înălțime în concurs

0

Atleții Tabita Teușan și Tudor Arsin au alergat foarte bine la etapa I a Campionatului Național de cadeți și juniori II. În ciuda unui vânt de față neprielnic pentru concurenți, sâmbătă, la București, specialista probei de 800 de metri a fost cea mai rapidă din concurs. Tabita a încheiat cursa în 2 minute, 15 secunde și 26 de sutimi. Colegul său de la Clubul Sportiv Școlar Șoimii Sibiu a participat la două probe. Tudor a fost primul la 100 de metri viteză și a terminat pe poziția secundă la 200 de metri. În prima probă, el a avut timpul de 11 secunde și 20 de sutimi, iar în a doua, 22 de secunde și 87 de sutimi. În ambele, Tudor Arsin a reușit nou record personal. Întrecerea a avut loc pe stadionul Iolanda Balaș. Au participat 419 sportivi. Tabita Teușan este antrenată de prof. Ligia Cuciorovschi. Tudor Arsin se pregătește sub comanda prof. Adrian Toma. ”Tudor i-a învins pe favoriți și a câștigat locul I în concurs. Este un lucru excepțional pentru el. Practic, era un necunoscut, acum toată lumea știe de el”, a declarat prof. Adrian Toma.

„Al cincilea anotimp” la Colegiul Independența

În perioada 10 – 12 mai, la Colegiul Tehnic „Îndependența” din Sibiu a avut loc evenimentul „Zilele Independenței”. În aceste zile a fost o suită de mainifestăzi, printre care „Ziua Porților deschise” și cea de-a cincea ediție a artelor în dialog „Al cincilea anotimp”. Au participat 22 de instituții școlare, 5 fiind din alte județe.
„Al cincilea anotimp”, proiectul din acest an a fost creat din proiecțile sufletești ale liceenilor, iar prin tema lui s-a urmărit stimularea fanteziei și a spiritului creativ prin promovarea frumosului artistic, ilustrat în concepte ca: literatură, poezie, călătorie, fotografie, muzică.
Proiectul a fost structurat pe patru secțiuni. Prima secțiune a fost cea de creație literară, „Phantasia”, cea de-a doua reprezentări vizual-artistice „Art-anotimpuri” planșă, afiș tematic, desen, poster, grafitti  surprinzând  într-un joc al formelor și culorilor al cincilea anotimp, cea de-a treia secțiune a fost cea media „Ineditum” (instantanee inedite, atipice), un concurs de fotografie și un concurs de prezentări Powe – Point /reportaje digitale. Cea de-a IV-a și ultima secțiune a fost un concurs tematic „ Al cincilea anotimp”,  o activitate interactivă cu întrebări și sarcini de lucru din domeniul artelor, fiecare instituție de învățământ desemnând 3 participanți ce s-au confruntat pentru a-și etala cunoștințele, abilitățile argumentative, talentul artistic și spontaneitatea.
Au fost trei zile dedicate Cilegiului Independența, în care elevii și-au putut exprima liber emoțiile, în care cei care au dorit să cunoască oferta educațională a acestei instituții de învățământ, au făcut-o. De asemenea au avut loc două competiții. Un concurs de legislație și conducere auto și Cupa Independența la Volei.


 

Pod nou pentru locuitorii din Săsăuș

Consiliul Județean Sibiu a semnat contractul privind servicii de proiectare și execuție lucrări pentru obiectivul de investiții ”Construirea pod pe drumul județean DJ 105 A, km 15+890, în localitatea Săsăuș” cu asocierea de firme Prodial SRL, Pod Proiect SRL, Repcons SRL și Instal Grup SRL. Valoarea contractului este de 1.863.429,29 lei fără TVA, iar termenul de finalizare a proiectării și execuției lucrărilor este de 12 luni.
Podul din localitatea Săsăuș (comuna Chirpăr) a fost distrus de apă în urmă cu 5 ani, în amonte fiind amenajat un pod provizoriu care, la rândul lui, a fost deteriorat în mai multe rânduri de ploile abundente. Realizarea unui pod nou în satul Săsăuș este posibilă în baza finanțării atrase de Consiliul Județean Sibiu prin Programul Național de Dezvoltare Locală.

Volumul Shangri La – Frumusețea fără margini a divinului. Calea către fericire” va fi lansat la Sibiu

Joi, 17 mai 2018, la ora 18, în Sala de Consiliu a Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu (etaj 1, corp B) va avea loc lansarea volumului „Shangri La – Frumusețea fără margini a divinului. Calea către fericire”, a autorului Marius Ghidel, prezent la eveniment. Cu aceeași ocazie, cei interesați se vor bucura de întreaga ofertă de carte a Editurii Dharana, prin directorul său, Ioan Busuioc.
Evenimentul va fi moderat de Maria Timuc, invitată specială. Volumul semnat de Marius Ghidel va fi prezentat în formula unor discuții deschise cu tema sensul vieții și iubirea ca stare de conștiință.

Fără permis și băut la volan

Un tânăr de doar 19 ani a băut bine și s-a urcat apoi la volan. Avea o alcolemie uriașă iar mai mult decât atât, băiatul nu are nici permis de conducere. S-a întâmplat în Avrig iar tânărul, localnic, s-a ales cu dosar penal.
”În orașul Avrig, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Mihai Viteazu de către un localnic în vârstă de 19 ani. Cu această ocazie, s-a constatat că șoferul nu deține permis și se află sub influența băuturilor alcoolice, rezultatul testării alcoolscopice fiind de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat.” a declarat Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu
Tânărul s-a ales cu dosar penal pentru conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului. El trebuie să dea acum explicații în fața anchetatorilor pentru faptele sale.
 

Lucrări de cuplare la rețeaua de apă din Avrig

„Apă Canal” SA Sibiu anunță că miercuri, 16 mai 2018, între orele 8-16, vor avea loc lucrări de cuplare a noii conducte de pe strada Cloșca din Avrig la rețeaua de distribuție a apei potabile. În timpul intervenției, se va sista furnizarea apei pentru consumatorii din blocurile ( numerele 16,17,18,19,20,21,22,22 A,23,23B,24,25,25B,26,27,28) Abonații din imobilele menționate sunt rugați să-și asigure rezervele necesare de apă potabilă. Relații suplimentare pot fi obținute la Dispecerat, tel. 0269.222.777, Telverde 08008.202.202.

Vânzători de produse cosmetice, încălțăminte și haine contrafăcute prinși de polițiști

Polițiștii au prins în ultimele zile mai mulți vânzători de produse cosmetice, încălțăminte și haine contrafăcute. Două persoane care aveau asupra lor peste 30 de recipiente de produse cosmetice purtând însemnele unor mărci celebre, au fost depistate în trafic, în localitatea Nocrich. Alți patru comecianți de produse contrafăcute au fost prinși în timp ce le vindeau în Târgul Obor și în Piața Mare.
”La data de 11 mai, pe DJ 106 Sibiu – Agnita, în localitatea Nocrich, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus de către o femeie în vârstă de 30 de ani, din județul Vâlcea, care era însoțită de către un bărbat în vârstă de 37 de ani, din același județ. La controlul efectuat asupra autoturismului, s-a constatat că cei doi transportau peste 30 de recipiente de produse cosmetice purtând însemnele unor mărci înregistrate, despre care pasagerul a declarat că îi aparțin și că dorește să le comercializeze, fără a prezenta documentele legale de proveniență.” a declarat Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu
În Târgul Obor, oamenii legii au depistat alte două persoane care vindeau produse contrafăcute. ”Polițiștii au identificat o femeie în vârstă de 55 de ani și un bărbat în vârstă de  21 de ani, ambii domiciliați în județul Galați, care comercializau produse de îmbrăcăminte și încălțăminte purtând însemnele unor mărci înregistrate, dar care nu prezentau caracteristicile produselor originale.” a precizat Elena Welter
Cu parfumuri contrafăcute la vânzare au fost prinși în Piața Mare și doi tineri de 19 și, respectiv 21 de ani. Toate produsele au fost confiscate de polițiști iar în cele trei cazuri s-au deschis dosare penale și fac cercetări pentru punere în circulație a unor produse purtând o marcă identica sau similară cu o marcă înregistrată.
 
 

Cod galben de ploi în 23 de județe, inclusiv Sibiu

Meteorologii anunță în cea mai mare parte a țării perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse care vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, izolat cu aspect de vijelie și căderi de grindină. Chiar în aceste momente, până la ora 15:45 Județul Sibiu se află în cod galben de averse de ploi și descărcări electrice. Sunt vizate localitățile Mediaș, Agnita, Șeica Mare, Axente Sever, Biertan, Moșna, Iacobeni, Bârghiș, Valea Viilor, Alțina, Brădeni, Chirpăr, Merghindeal, Mihăileni și Bruiu. Sunt posibile și căderi mici de grindină.

De asemenea, în seara zilei de marți (15 mai) și în noaptea de marți spre miercuri (15/16 mai) în Oltenia, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei, vestul și nordul Munteniei și în zona de munte a Banatului și Crișanei va ploua torențial, iar cantitățile de apă vor depăși 30 l/mp și izolat 50…60 l/mp. Este emis și de această dată un cod galben valabil de mâine, de la ora 18:00 și până miercuri, ora 9:00.

Șofer prins cu peste 100 de kilometri/oră în oraș

Un șofer din Mediaș a stabilit un mic record de viteză la sfârșitul săptămânii trecute. Sâmbătă, el a fost surprins de aparatul radar al Poliției Rutiere circulând în oraș, aproape de ieșirea din Mediaș spre Moșna, cu 104 kilometri/oră. Șoferul a rămas fără permisul de conducere pentru următoarele 3 luni, el fiind nevoit să achite și o amendă de 1.305 lei.
Nu este singurul șofer pasionat de viteză sancționat de polițiști pentru că circula cu mult peste limita legală. Anul trecut, un șofer a fost prins la volanul unui autoturism pe Șoseaua Sibiului având o viteză de 153 de kilometri/oră.

Șoferi prinși băuți la volan, în Mediaș

Doi șoferi au fost prinși băuți la volan pe raza municipiului Mediaș. Primul conducător auto, un bărbat în vârstă de 45 de ani, din Dumbrăveni, a fost prins sâmbătă pe strada Stephan Ludwig Roth având o concentrație de 0,47 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat.
Duminică dimineața în jurul orei 2.30, în municipiul Mediaș, pe strada Stadionului, a fost identificat un alt șofer care a consumat alcool înainte de a se urca la volan. Este vorba despre un medieșean în vârstă de 47 de ani, al cărui rezultat pe aparatul etilotest a fost de 0,63 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat.
Pe numele ambilor șoferi au fost întocmite dosare penale de cercetare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Încep lucrările la rețelele de apă și canalizare pluvială pe strada Cibin

Compania Apa Târnavei Mari anunță demararea lucrărilor de reabilitare a rețelei de apă și de canalizare pluvială pe strada Cibin din municipiul Mediaș. Lucrarea, în valoare de 732.323,59 lei, se va derula cu finanțare de la bugetul local al municipiului Mediaș și vine să rezolve o problemă sesizată în numeroase rânduri de cetățenii din zona cartierului Vitrometan. Investiția are în vedere reabilitarea rețelei de apă în lungime de 230 de metri liniari, executarea unui cămin de apă și a trei hidranți, precum și a unui număr de 12 de branșamente la condominii. Reabilitarea rețelei de canalizare pluvială constă în executarea a 400 de metri liniari rețea canalizare pluvială, 18 cămine, 39 guri de scurgere ape pluviale în carosabil.
Lucrările se vor desfășura de la intersecția străzii Calafat cu strada Cibin, precum și intersecția străzii Sebeș cu strada Cibin. Lucrarea se va executa pe tronsoane, iar pe timpul derulării acesteia nu va fi necesară întreruperea circulației în zonă. Pe porțiunea de lucru vor fi semnalizări corespunzătoare, iar circulația se va desfășura în condiții de atenție sporită. Lucrarea se va derula în perioada 15 mai-30 iunie 2018.
Proprietarii de garaje și de autoturisme, din zona în care se vor desfășura lucrările sunt rugați să elibereze amplasamentul pe durata desfășurării execuției, pentru a nu obstrucționa accesul utilajelor și pentru a evita producerea de accidente.

Masina facuta praf de un stalp de iluminat public

O masina a fost grav avariata luni dimineata pe strada Autogarii din municipiul Sibiu dupa un stalp de iluminat public s a prabusit peste ea.

Locuitorii zonei dpun ca o alta masina ar fi agatat firele si de aici s a produs nenorocirea.
Pana la momentul de fata propietarul autoturismului avariat este de negasit.
Reprezentantii municipalitatii spun ca in aceasta dimineata utilajul de ridicari a agatat cu bratul un cablu de fibra ceea ce a dus la doborarea stalpului.
„Masina avariata va fi reparata in baza asigurarii utilajului de ridicari”, spune Mirela Gligore, purtator de cuvant al Primariei Sibiu.
„Conducatorul auto are 51 de ani, este din localitatea Saliste si nu se afla sub influenta alcoolului.”, anunta reprezentantii Politiei Sibiu.