Acasă Blog Pagina 4771

Proiecție-eveniment la Astra Film Cinema : Pe urmele aurului transilvănean

0

Cazul „Aurul Dacic“ a revenit de curând în atenția publicului, odată cu pronunțarea sentinței în cazul traficanților comorilor de milioane de euro furate din Sarmizegetusa Regia. Povestea s-a derulat pe parcursul unui întreg deceniu și a fost urmărită cu sufletul la gură și cu sala arhiplină toamna trecută la Astra Film Festival, iar unul dintre actorii dramei, actualul procuror general al României, a discutat cu publicul după proiecție.
Pe urmele aurului transilvănean este o poveste-thriller care va ține spectatorul țintuit în scaun, ce urmărește investigațiile desfășurate vreme de zece ani pe două continente, Europa și America de Nord, după furtul și traficarea unor artefacte arheologice. Ancheta, condusă de cel care avea să devină prim-procurorul României, pe atunci procuror general al județului Alba Iulia, a urmărit traiectoria celor 24 spirale misterioase de aur găsite de un pădurar în Carpații Transilvaniei, în apropierea Sarmizegetusei Regia.
Pe urmele aurului transilvănean pătrunde cu suspans, umor și dramă în lumea traficului de artefacte pe piața neagră internațională, aducând informații inedite despre vânătorii de comori, experții în antichități, suspecții arestați și cele 13 brățări dacice de aur recuperate. Documentarul va fi proiectat joi, de la ora 19:00, la Astra Film Cinema.
 
The hunt for Transylvanian gold/ Pe urmele aurului transilvănean, regia Andrei-Nicolae Teodorescu, România, USA, 2017, 51 minute
Prețul unui bilet este de 6 lei. Biletele se pun în vânzare cu 30 de minute înaintea începerii proiecției la Astra Film Cinema (Piața Mică 11, Sibiu).

O șoferiță neatentă a lovit o mașină și a proiectat-o în altă mașină parcată

0

Accident grav pe strada Rahovei, o șoferiță neatentă a lovit o mașină care circula regulamentar și a proiectat-o în alt autoturism parcat. Femeia de 63 de ani, nu a a cordat prioritate la intrarea pe strada Rahovei.
”În municipiul Sibiu, o conducătoare auto în vârstă de 63 de ani, din municipiu, a condus autoturismul pe Aleea Șelimbăr, iar la intersecția cu strada Rahovei, la efectuarea virajului la stânga, nu a acordat prioritate și a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar de către o sibiancă în vârstă de 31 de ani, fiind apoi proiectată într-un autoturism parcat.” a declarat Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu
În urma impactului, șoferița vinovată dar și femeia care circula regulamentar au fost rănite și transportate la spital unde au rămas internate. Polițiștii au deschis un dosar penal și fac cercetări pentru vătămare corporală din culpă.
 

Un șofer fără permis și băut la volan a fugit de polițiști împreună cu cei doi pasageri din mașină

Un tânăr de 24 de ani din județul Iași care locuiește fără forme legale în Sibiu a fost urmărit de polițiști în trafic după ce a refuzat să oprească la semnalele oamenilor legii. Tânărul a abandonat apoi mașina și împreună cu ceilalți doi pasageri a luat-o la fugă. Tânărul a încercat să scape de agenți pentru că era băut al volan și nu are nici permis de conducere. El a fost în cele din urmă prins și reținut.
”La data de 23 aprilie, în jurul orei 04,30, în localitatea Șelimbăr, la intersecția străzilor Doamna Stanca cu Prelungirea Bvd. Mihai Viteazu, polițiștii au efectuat semnalul regulamentar de oprire unui autoturism condus spre strada Regele Ferdinand și în care se aflau trei bărbați. Șoferul și-a continuat deplasarea urmărit de echipajul de poliție pe o distanță de 1 km, după care cei trei au abandonat autoturismul și au fugit. Pasagerii au fost prinși imediat de polițiști, iar în scurt timp a fost identificat și prins și bărbatul care se afla la volan, în vârstă de 24 de ani, domiciliat în județul Iași, fără forme legale în municipiul Sibiu.” a declarat Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu
Polițiștii au constatat apoi că tânărul nu are permis de conducere și era și băut la volan, avea o alcoolemie de 0,42 mg/l alcool pur îna erul expirat. El a fost reținut pentru 24 de ore și urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, cu propunere de arestare preventivă.
 

Tâlhar reținut de polițiști

În cursul zilei de luni, polițiștii medieșeni au reținut un bărbat cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată. Polițiștii spun că duminică seara în jurul orei 22, pe strada George Topârceanu din municipiul Mediaș, unui bărbat în vârstă de 41 de ani, localnic, i s-a sustras prin violență un rucsac în care avea suma de 200 de lei de către un alt medieșean în vârstă de 26 de ani. În urma agresiunii, victima a fost transportată la spital, unde a rămas internată pentru îngrijiri medicale suplimentare.
Presupusul agresor a fost identificat și prins de polițiștii Biroului Investigații Criminale Mediaș care au luat față de acesta măsura reținerii 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș cu propunere de arestare preventivă pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.  Cercetările continuă la nivelul Poliției Municipiului Mediaș.

Curajul în formă pură

Hristos a Înviat și totuși Evanghelia zilei ne poartă înapoi, la momentul morții și punerii în Mormânt a Mântuitorului. Suntem dinaintea unei aduceri aminte care nu ne onorează ca oameni.
Legați de trădarea noastră, prin moarte, și încă moarte pe Cruce. L-am ucis pe Dumnezeu crezând mai mult în vorbe decât în Cuvânt, lucru care, vai, dese ori se petrece și astăzi. Suntem salvați, ca omenire, de niște femei. Mai întâi Maica Domnului care rabdă până în sfârșit sabia crucii care-i sfâșie inima, plinind proorocia Dreptului Simeon. Apoi Maria Magdalena și Maria, mama lui Iosi, care priveau unde L-au pus pe Domnul cei dimpreună cu Iosif din Aritmateea (Marcu 15.43-46).
Grea imagine pentru judecarea sindromului trădărilor noastre ca oameni. Apoi noapte. Noapte grea. Femeile celelalte, care însoțeau pe Domnul, negociază în Ierusalim, la un preț pe care nu putem să ni-l închipuim, e apus de soare peste zi de Paște și neguțătorii știu asta, mirul pentru Mortul lor. O zi mai apoi, zi de Paște și sabath, nu pot mișca. Și dimineața zilei dintâi a săptămânii, numită de noi azi Duminică (Ziua Domnului) poartă mir spre groapa Lui. Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov și Salomeea. Poate au cumpărat mirul foarte de dimineață, în ziua aceea, dar prețul era oricum uriaș. Nu se tem nici de soldații care străjuiesc Mormântul și nici de umbrele nopții în cimitir, nu se tem că merg la un proscris, nu se tem că merg la Unul care rămăsese atârnat pe Cruce contorsionat și rupt de omenia noastră. Ele nu-și pierd curajul, nu-și pierd omenia. Aleargă la Mormânt. Unde cel mai probabil se afla deja Maica Domnului, care nu părăsise locul. Caută moartea și descoperă Învierea. Caută veste de tristețe și află bunăvestire, căci un Înger le vestește prietenește, ca între frați de Cruce: „Nu vă spăimântați! Căutați pe Iisus Nazarineanul, Cel Răstignit? Nu este aici. Iată locul unde L-au pus…” (Marcu 16.6). Primind cuvintele Îngerului și mesajul către Ucenicii Apostoli femeile fug de la mormânt „cuprinse de frică și de uimire” (Marcu 16.8). Pare paradoxal. Sunt mai curajoase sub zăbravnicul morții decât în straiul de lumină al Învierii. Rămân însă icoana curajului omenesc înfruntând întunericul morții
Duminica aceasta, așezată îndată după Lecția de credință a lui Toma, ne aduce aminte că Biserica nu induce niciodată umiliri inutile dinamicii Împărăției. Că suntem adunare de vise și ratări, de candidați la sfințenie și oameni nedeplini, de fricoși și curajoși deopotrivă. Că Dumnezeu nu are a pierde pe nimeni și în Școala Evangheliei lecțiile le dau și oamenii, nu doar Dumnezeu. Azi ne-au dat lecția ele. Femeile mironosițe. Curajoasele Dimineții fără sfârșit. E ziua lor și a tuturor femeilor creștine care caută să dea piatra de la ușa Mormântului, dezvăluind Învierea.
 

Ora de sănătate: Cum să te îngrijești ca femeie după ce devii mamă?

Evenimentul „Ora de sănătate” revine cu un nou sezon începând din 24 aprilie, într-o locație nouă: Exclusive Hotel&More.
Tema ediției din această lună este „Cum să te îngrijești ca femeie după ce devii mamă”. „Odată ce ai devenit mamă simţi că pentru tine a început o nouă viaţă. Nimic nu mai este aşa cum ştiai tu, nu mai poţi face aproape nimic din ceea ce făceai înainte de apariţia celui mic. Ceva, însă, a rămas neschimbat: tu eşti în continuare femeie şi e important să îţi împlineşti și nevoile personale. Atât pentru binele tău, cât şi pentru binele copilului”, transmit organizatorii.
Despre toate acestea vor vorbi dr. Elena Ucenic, medic primar obstetrică ginecologie, consilier metabolic balance și Ruxandra Marcu, psiholog.
Intrarea este gratuită, dar sunt valabile numai inscrierile confirmate pe mail [email protected].
Proiect al Asociaţiei Happy Moms, „Ora de sănătate” se adresează părinţilor din Sibiu, care sunt interesaţi de anumite teme cu caracter medical, oferind acestora posibilitatea de a interacţiona cu medici specialişti, în cadrul unor întâlniri lunare.

Ecologizare pe Olt

0

AJVPS Sibiu organizează în această perioadă mai multe activități pentru ecologizarea râului Olt.
În 31 martie a avut loc una dintre acțiuni, în urma căreia s-au strâns aproape o mie de saci de gunoi, peste două sute de persoane fiind prezente la curățenia generală.
Sâmbăta trecută a avut loc o altă acțiune de curățare, iar peste o sută de oameni au „greblat” zona Podul de fier, Lunca Mârșii până în zona Cenușa.
„S-au strâns peste 1.200 de saci cu gunoi, se estimează peste 6 tone adunate și depozitate temporarîin zona haltei CFR Mârșa si care vor fi transportate de GOA Avrig pe platforma de gunoi a orașului”, au transmis organizatorii acțiunii.
Potrivit acestora, ecologizarea continuă fiind programate acțiuni în fiecare sâmbătă din lunile aprilie și mai.
 

Klaus Iohannis, la plimbare cu bicicleta prin București – FOTO

Klaus Iohannis, cunoscut pentru pasiunea sa pentru sport, s-a plimbat, luni seară, cu bicicleta prin București. El a mers de la reședința sa până în Parcul Herăstrău și a precizat că a făcut aproximativ 3 minute.

 
”Văzând vremea splendidă de primăvară am decis să fac o plimbare cu bicicleta prin oraş să văd cum se prezintă (…). Am constatat că primăvara Bucureştiul este frumos, dar traficul este infernal, indiferent de anotimp şi de vreme, cred că aici se impun câteva măsuri foarte, foarte serioase de îmbunătăţire şi a infrastructurii de trafic, dar şi a reglementărilor în trafic. În rest, mi-aş dori să văd mai multă lume pe jos, mai multă lume pe bicicletă, dar cu timpul se întâmplă şi asta”, a spus Iohannis, citat de Agerpres.
 
Klaus Iohannis a spus că pe drum s-a salutat cu câţiva oameni şi că a văzut câteva feţe surprinse.

 
 
 
 
 
 
Klaus Iohannis schiază frecvent, face tenis și este un împătimit al mersului cu bicicleta făcând acest lucru și la Sibiu ori de câte ori a avut ocazia.

FOTO – Două șoferițe rănite într-un accident rutier în Sibiu

Două conducătoare auto, de 31 respectiv 62 de ani, au fost rănite în noaptea de luni spre marți, după ce autoturismele pe care le conduceau s-au izbit frontal. Accidentul rutier s-a produs pe strada Rahova din municipiul Sibiu pe fondul neacordării de prioritate. Surse din cadrul Ambulanței Sibiu spun că cele două conducătoare auto s-au ales cu traumatism toracic și de coloană cervicală și excoriații la membrele superioare. Lucrătorii Biroului Rutier Sibiu au început cercetările în acest caz pentru a stabili toate condițiile care au condus la producerea accidentului.
 
FOTO – www.facebook.com/InfoTraficSibiu

FOTO – Avrig Mountain Bike Race a ajuns la a 4-a ediție

În weekend Avrigul a devenit pentru 2 zile capitala mountain biking-ului din România.  Cei mai buni rideri s-au aliniat la start pentru Avrig Mountain Bike Race, prima etapă din Triada MTB 2018, dar și prima etapă a Cupei Naționale de Mountain Bike Maraton. Avrig Mountain Bike Race este la a 4-a ediție și în acest an a strâns la start 250 de sportivi din toată țara atât profesioniști cât și amatori. În plus sâmbătă au concurat 100 de copii sub 14 ani.  Locația aleasă pentru competițiile de sâmbătă și pentru startul și sosirea de duminică a fost Palatul Brukenthal Avrig unde cei prezenți au avut parte de o atmosferă deosebită pe durata celor două zile.
Competiția în sine a avut un format inedit, clasamentul final fiind dat de timpii înregistrați în 3 competiții. Sâmbătă dimineața a avut loc un contratimp individual unde fiecare concurent a parcurs un tur cronometrat pe un circuit de 2 km amenajat în grădina Palatului Brukenthal și pe străzile din împrejurimi. Mai târziu în aceeași zi a avut loc a 2-a probă, cea de Cross Country Short Track, în care pe același circuit toți concurenții au parcurs 6 tururi. Între cele două competiții cei 100 de copii s-au distrat în 5 concursuri dedicate vârstei lor. Duminică participanții au avut de ales între două trasee, unul de 43 și altul de 79 de km amenajate în jurul orașului Avrig, cu punctul culminat ceva mai jos de cabana Suru din Munții Făgăraș.
Traseele au primit din partea tuturor participanților, indiferent de nivelul, nota maxima. În acest sens organizatorii au făcut eforturi susținute în ultima perioadă pentru a curăța și marca aceste trasee și a le face cât mai sigure pentru cei care le parcurg. Majoritatea celor prezenți vor reveni cu siguranță anul viitor dacă nu chiar mai repede.
La categoria Elite, deși Arpad Kelemen a condus fără probleme cursa încă din prima ei parte, diferențele de timp între primii 6 clasați au fost destul de mici pentru acest tip de competiție, semn că nivelul sportivilor din România este în creștere.
Clasamente finale:
Traseu scurt
Cadeți

  1. Eduard Kubat (Dinamo-BikeXpert Racing Team)
  2. Grec Razvan Dan (Măgura Cisnădie)
  3. Călin Oprea (A.C.S. VeeTire Team)

Juniori

  1. Gabriel Silaghi (C.S. Mureșul Tg. Mureș)
  2. Silviu Buzan (Carcover Racing Team)
  3. Tudor Căzăceanu (Dinamo-BikeXpert Racing Team)

Amatori

  1. Adrian Mărășescu
  2. Florin Roman
  3. David Kecskes

Maraton
Elite

  1. Arpad Kelemen (NoMad Merida CST)
  2. Bogdan Duca (A.C.S. VeeTire Team)
  3. Lucian Logigan (Scott Geiger Team)

Amatori

  1. Sergiu Paraschivu
  2. Roman Alexandru Ionuț
  3. Sebastian Laurențiu Marin

Feminin
Traseu scurt
1.Cora Balteș (Scott Geiger Team)
Monica Serachitopol (Vodafone Cycling Team)
Emese Fodor (NoMad Merida CST)
Maraton
Suzanne Hilbert (NoMad Merida CST)
Doina Titei (NoMad Merida CST)
Alexandra Vulpe (Daimon)
Palatul Brukenthal Avrig a fost gazda generoasă a evenimentului, iar la buna desfășurare a evenimentului și-au adus contribuția Poliția Orașului Avrig, Poliția Locală Avrig, Inspectoratul de Jandarmi Județean Sibiu și Serviciul Public Salvamont Sibiu.
Pentru anul viitor organizatorii intenționează să păstreze aceeași perioadă din an pentru organizarea competiției și studiem posibilitatea de a o introduce în calendarul internațional.
Celelalte 2 etape ale Triadei MTB 2018 vor fi la la Păltiniș în 21 și 22 iulie, prima fiind în acest an și Campionat Național.
CREDIT FOTO – hila.ro

USR Sibiu: Coaliția pentru Familie nu trebuie confiscată de PSD!

Reprezentanții USR Sibiu au transmis un comunicat de presă asupra Coaliției pentru Familie. Vă prezentăm acest comunicat de presă.
Ca și cum nu ar fi făcut destulă mizerie în spaţiul public până acum, PSD Sibiu a mai livrat zilele trecute publicului sibian încă un exemplu de impertinență politică şi chiar umană, față de USR și PNL, dar şi faţă de familia românească și tradițiile sale în ansamblul său. Nu în ultimă instanţă, e sfidat cu repetiţie conceptul de „Adevăr”, absolut străin PSD-ului.
Considerăm că nu este necesar să reluăm punct cu punct comunicatul aberant al PSD Sibiu, în care nu găsim ancorele de realitate. Enormitățile celor de la PSD este bine să rămână doar în inventarul lor, orice reluare a temelor poate afecta din punct de vedere emoțional publicul sibian.
Observăm însă că, la semnalul liderului lor suprem, filialele PSD din țară se grăbesc, cu obişnuita obediență, să își aroge închipuitul rol de protector al familiei tradiționale și încearcă o confiscare a semnăturilor cetățenilor români în cadrul demersului „Coaliției pentru Familie”. Se încearcă o scindare a societății românești sub imboldul urii şi falselor spaime pe teme ce nu se află și nu se vor afla pe agenda politică. Suntem siguri că ceea ce fac coordonat acum este doar o perdea de fum pentru lucrurile mult mai grave la care acum lucrează PSD. Să fie modificările Codului Penal? Problemele economiei reale – cu care e incapabil să lucreze PSD-ul, creşterile cu minus? Sau toate la un loc?
Îi sfătuim pe cei de la PSD Sibiu să lase deoparte logica discursurilor și a sloganurilor sforăitoare, atât de prezente de altfel și în basmul lor numit „Program de guvernare” și să vadă cel puțin în al treisprezecelea ceas interesul României și al cetățenilor săi. Iar dacă tot îi îngrijorează familia românească, să se preocupe mai mult de problemele de sărăcie care afectează mai mult de jumătate dintre familiile din România, de riscul de excluziune socială a copiilor, de asistenţa socială reală, de nevoia românilor de a pleca la muncă în străinătate și câte alte subiecte de-a dreptul umilitoare pentru o țară care este membră a Uniunii Europene. E cu atât mai grav cu cât și PSD-ul are contribuția sa majoră la actuala stare de riscuri și presiuni asupra familiilor românești.
USR Sibiu este convins că deja nu mai e un secret pentru sibieni faptul că PSD Sibiu trăiește într-o lume în care votul luat prin promisiuni înşelătoare le dă iluzia puterii depline, a manevrării adevărului şi a iubirii necondiționate a cetățenilor. Poate ar fi bine ca PSD Sibiu să își facă minimum curaj de a ieși din luxosul lor sediu din Sibiu și să afle direct de pe stradă părerea sibienilor despre partidul și faptele lor. Spre deosebire de ei, membrii USR Sibiu fac asta zilnic, putând să privească în ochi orice sibian. Curaj, PSD! Îndrăzniți să credeți în români și să semnați inițiativa cetățenească „Fără penali în funcții publice”!

Peste 500 de elevi sibieni, în vizită la AFT de Ziua Forţelor Terestre

În fiecare an, la 23 aprilie se sărbătoreşte Ziua Forţelor Terestre, al căror patron spiritual şi ocrotitor este Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruinţă. Cu acest prilej, în toate garnizoanele din ţară şi în teatrul de operaţii din Afganistan s-au organizat manifestări dedicate acestei sărbători, cum sunt expoziţii, vizionări de filme documentare, exerciţii de mânuire a armamentului, prezentări de tehnică militară, armament şi echipamente sau ceremonii militare de depuneri de coroane şi jerbe de flori la monumentele eroilor. Primul episod consumat cu acest prilej a fost ceremonia militară dedicată Zilei Forţelor Terestre de la „Monumentul ostaşului din toate timpurile”, amplasat în faţa Cercului Militar. 
„Poate că este puțin ceea ce facem în anul centenarului, dar cu fiecare acțiune, fiecare  activitate la care participăm mai clădim ceva, clădim un trecut solid și lăsăm generației tinere o Românie frumoasă și modernă.”, a spus Ghiță Bârsan, rectorul Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Balcescu”.
La eveniment au participat membri ai administraţiei publice locale, ai comunităţii academice sibiene, foşti comandanţi ai instituţiei, reprezentanţi ai bisericii, şi, nu în ultimul rând, personalităţi din conducerea structurilor militare centrale.
„Am participat cu mare bucurie la această zi de sărbătoare a Forțelor Terestre ale Armatei Române, în zi de mare Praznic Creștinesc, ziua  Marelui Mucenic Sfântul Gheorghe. Așa cum știim cu toți, el este și patronul Forțelor Terestre. Le urez cu această ocazie cele mai bune gânduri celor care  au fost de-a lungul veacurilor militari, ostași ai armatei române, le mulțumesc pentru tot ceea ce fac, mult succes și multă sănătate.”, le-a transmis Marcel Luca, vicepreședintele Consiliului Județean Sibiu.
Academia Forţelor Terestre „Nicolae Balcescu”, prima şcoală militară românească, şi-a deschis uşile pentru vizitatori.  Peste 500 de elevi sibieni au participat la programul „Ziua Porţilor Deschise”. Copiii au fost foarte curioși și entuziasmați de fiecare activitate la care au participat Copiii au învățat să tragă cu pistolul, au corepondat prin intermediul stațiilor de emisie fie cu colegii lor, fie cu reprezentanții standului, au aflat cum trebuie să procedeze și să se salveze în situații extreme.
 
„Mă bucur că am participat la această experiență, iar cel mai mult mi-a plăcut atelierul unde am trans cu arma.”, a spus Miruna.
Foto: Academia Forţelor Terestre „Nicolae Balcescu”