
Revenirea celei mai bune tenismene din România la Fed Cup a fost de bun augur pentru naționala tricoloră. După jocurile bune de ieri în care româncele conduceau 2-0 la general, Simona Halep a asigurat prezența țării noastre în Fed Cup. Astăzi, numărul I mondial a făcut spectacol contra elvețiencei Patty Schnyder. A fost 6-2, 6-1 în favoarea Simonei. Halep a fost ovaționată de public, care a creat din nou o atmosferă de vis. Duelul dintre România și Elveția s-a încheiat 3-1 după ce jucătoarele din ”țara cantoanelor„ s-au impus în partida de dublu. Patty Schnyder și Jill Teichmann au câștigat în decisiv în fața duetului format din Mihaela Buzărnescu și Sorana Cîrstea. A fost 6-0, 0-6, 6-10 în favoarea adversarelor tenismenelor noastre.
România s-a calificat în grupa mondială! Simona Halep a câștigat și meciul de azi
Victorie clară: Juventus – Gaz Metan Mediaș 0-3
Gaz Metan a obținut o victorie consistentă în deplasare cu Juventus București, 3-0, într-o partidă în care Ely Fernandes a reușit o triplă. Prima oportunitate a partidei le-a aparțnut jucătorilor lui Cristian Pustai prin Crețu, care a șutat puțin pe lângă poarta lui Drăghia în minutul 9. Juventus a avut o ocazie uriașă în minutul 13 prin Drăghici, care a rămas singur în fața porții, însă Rosado a reușit să devieze în corner șutul. După numai un minut, Rosado a fost foarte aproape să deschidă scorul pentru Gaz Metan, însă reluarea sa din interiorul careului a trecut peste poarta gazdelor. Medieșenii au deschis scorul în minutul 27. Rondon a preluat o minge la marginea careului, a pătruns în suprafața de pedeapsă și i-a pasat lui Ely Fernandes care e reluat în poarta lui Drăghia. Cu câteva minute înainte de pauză, Rabei a avut o ocazie importantă pentru Juventus, șutul său din lovitură liberă trecând puțin peste poarta lui Pleșca. Ultima ocazie a primei reprize le-a aparținut jucătorilor lui Marius Baciu, Elek șutând pe lângă poartă din aproximativ 10 metri.
Repriza a doua a început cu o ocazie uriașă a celor de la Juventus, în minutul 53. Ciobanu a pătruns pe partea stângă, a intrat în careu de unde a șutat puțin pe lângă poarta lui Pleșca. În minutul 56, Gaz Metan a obținut o lovitură de la 11 metri, după ce Joao Diogo a fost faultat de portarul gazdelor, însă Drăghia a reușit să respingă în corner șutul de al 11 metri al lui Rondon. Gaz Metan și-a mărit avantajul în minutul 64 prin același Ely Fernandes, care a șutat impecabil din interiorul careului și l-a învins pe portarul gazdelor. Ely Fernandes a făcut tripla în minutul 70, în urma unei faze confuze. Rondon a pătruns pe partea stângă, a șutat, balonul a fost deviat, iar Ely Fernandes a înscris cu capul. Arbitrul asistent a indicat eronat offside, însă centralul Andrei Chivulete a validat golul. Sergiu Popovici a avut și el o oportunitate de a înscrie în minutul 85, însă șutul său din 7-8 metri a trecut puțin pe lângă poarta gazdelor.
În urma acestui rezultat, Gaz Metan acumulează 18 puncte și urcă pe locul de baraj din play-out. Medieșenii joacă etapa viitoare pe teren propriu cu FC Botoșani. Partida e programată duminică, 29 aprilie, de la ora 17.30.
Bolile Copilariei, în dezbatere publică
Medieșenii sunt invitați, peste numai câteva zile, la o dezbatere publică pe teme medicale. Sala de conferinţe a Centrului Cultural Casa Schuller din Mediaș va găzdui miercuri 25 aprilie, de la ora 17, o dezbatere publică pe tema Bolile Copilăriei. Iniţiatorul dezbaterii pe tema Bolile Copilăriei, este Organizaţia de Femei din cadrul Partidului Naţional Liberal Mediaş. Invitaţi vorbitori vor fi Monica Sîrbu, medic primar pediatru, Livia Savu, farmacist şi psihoterapeut, iar din partea Spitalului Municipal va fi prezent managerul Gheorghe Nicorici. Intrarea la acest eveniment este liberă.
Turneu Internațional de tenis de câmp, la Mediaș
Clubul Sportiv ProAs Sibiu-Mediaș în parteneriat cu Primăria Mediaș organizează a 42-a ediție a Turneului Internațional de Tenis pentru juniorii sub 18 ani ITF, grad 2. Turneul se desfășoară în perioada 21-29 aprilie 2018 la Baza de Tenis Dafora Mediaș. Este cel mai de amploare eveniment sportiv internaţional al municipiului Mediaş şi judeţului Sibiu, la Mediaș anunțându-și participarea peste 130 de sportivi. Atfel, în municipiul de pe Târnava Mare vor ajunge tenismeni din Anglia, Canada, Cehia, Cipru, Croaţia, Danemarca, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, India, Italia, Japonia, Macedonia, Moldova, Polonia, Portugalia, Rusia, Serbia, Slovenia, Slovacia, Spania,S.U.A, Turcia, Ungaria, Ucraina, România.
Competiția este inclusă în calendarul competiţional al International Tennis Federation şi al Federaţiei Române de Tenis. Categoriile de concurs sunt 4 la număr: simplu fete, simplu băieţi, dublu fete, dublu băieţi. „Meciurile se desfășoară în fiecare zi de la ora 9 până la ora 20. Iubitorii de sport în general și cei pasionați de tenis în special sunt așteptați să vizioneze meciurile atât de băieți cât și de fete. Intrarea este liberă”, spun organizatorii.
Constantin Chiriac, Cetățean de onoare al județului Sibiu
Directorul Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu, Constantin Chiriac, va primi titlul de Cetățean de onoare al județului Sibiu, un proiect de hotărâre în acest sens aflându-se pe ordinea de zi a următoarei ședinte a Consiliului Județean Sibiu.
„Constantin Chiriac este o personalitate recunoscută în plan local, național și internațional, remarcândându-se printr-o bogată activitate în domeniul cultural, artistic educativ precum și managerial. Prin susținuta activitate culturală și artistică a avut o contribuție majoră la dezvoltarea județului Sibiu”, se arată în proiectul de hotărâre.
Constantin Chiriac s-a născut la 3 octombrie 1957, în localitatea Prisăcani, județul Iași. A studiat actoria la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale din București pe care a absolvit-o în anul 1980.
Cariera managerială a început-o în anul 1993 când a devenit directorul Casei de Cultură a Studenților din Sibiu, conducând după aceea o serie de instituții printre care și Centrul Cultural European din București.
Din anul 2001 a preluat conducerea Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu, instituție care organizează anual festivalul Internațional de teatru de la Sibiu, cel mai mare festival de artele spectacolului din lume, după cigrele ediției de anul trecut.
Pe marele ecran, s-a remarcat prin rolurile avute în filmele „Moromeții”, „Croaziera” și ”Undeva la Palilula”, dar a jucat în 18 filme și în peste 48 de spectacole de teatru susținând și 23 de spectacole one man show, având recilaluri în 56 de țări.
Pentru înreaga activitate a fost decorat prin decret prezidențial cu Ordinul Național pentru Merit în grad de cavaler. De asemenea, a obținut de două ori premiu pentru Cel mai bun manager de teatru din România, la Gala UNITER.
Titlul de cetățean de onoare al județului Sibiu se oferă persoanelor române sau străine, indiferent de domeniul în care își desfășoară activitatea, care au adus o contribuție deosebită la promovarea prestigiului județului Sibiu în plan național și internațional.
Titlul onorific se acordă din anul 2013, printre personalitățile care l-au primit până acum fiind Lucreția Ciobanu, Ion Besoiu și regizorul Mircea Mureșan.
An fanstastic pentru Mo Salah! Starul lui Liverpool a egalat un record stagional

Vedeta celor de la FC Liverpool a egalat recordul de goluri reușit într-un singur sezon de Premier League! Mo Salah a marcat cel de-al 31-lea gol din campionat pentru formația sa în egalul cu West Bromwich Albion, scor 2-2. Reușită care l-a adus în aceeași listă cu trei fotbaliști uriași: Alan Shearer (Newcastle United, 1995-1996), Cristiano Ronaldo (2007-2008) și Luis Suarez (2013-2014). ”Egyptian king” precum este supranumit de fanii cormoranilor mai are trei etape la dispoziție pentru a scrie istorie și a-i depăși pe cei trei menționți. Liverpool va mai juca împotriva echipelor Stoke City, Chelsea Londra și Brighton&Hove Albion.
Leo Messi intră încă o dată în istorie pentru catalani

Fotbalistul argentinian a egalat un nou record! Vedeta celor de la FC Barcelona a marcat în a cincea finală de Cupa Spaniei, în victoria echipei sale contra Sevillei, 5-0. Datorită acestei reușite împotriva andaluzilor, Leo Messi l-a egalat pe legendarul Telmo Zarra, golgeterul all-time al celor de la Athletic Bilbao. Zarra reușise primul acest lucru după golurile marcate în finalele din 1942, 1943, 1944, 1945 și 1950, pe când Messi a înscris în 2009, 2012, 2015, 2017 și 2018.
Aici puteți vedea golul lui Messi:
https://www.youtube.com/watch?v=VsO8-jGKgSg
FCSB s-a împiedicat pe terenul campioanei României!

Roș-albaștrii nu au putut obține cel de-al patrulea succes la rând în campionat! FCSB s-a împiedicat pe terenul campioanei României, Viitorul Constanța. A fost 2-2 după o partidă în care fotbaliștii lui Gheorghe Hagi au condus 2-0. Ionuț Vînă a deschis scorul pentru gazde după un gol splendid. Atacantul a șutat de la aproape 30 de metri imparabil, Bălgrădean neavând reacție. Cicâldău a fost aproape de a majora scorul după o eroare a portarului bucureștenilor, dar reluarea sa a lovit bara. Totuși, Viitorul a făcut 2-0 prin Cristi Gavra (min.35) după un șut din interiorul careului. Practic, timp de 42 de minute, constănțenii au dominat total meciul de la Ovidiu, și-au mai creat și alte ocazii de a marca și jocul mergea în favoarea lor.
Totul s-a schimbat în minutul 44 când Dennis Man a redus diferența la numai un gol, după o reluare din 5 metri. Repriza secundă a fost favorabilă oaspeților care au dominat și au fost aproape chiar de victorie. Budescu a egalat la puțin timp de la reluare după un șut splendid din lovitură liberă. Teixeira, execuție în bară și același Costică Budescu, șut peste poartă au avut șansa de a aduce cele trei puncte pentru FCSB. S-a încheiat 2-2 și liderul campionatului acumulează 42 de puncte, cu 12 peste Viitorul. Datorită acestui rezultat de la Ovidiu, CFR Cluj poate profita de pasul greșit, iar dacă va câștiga va egala la puncte formația antrenată de Nicolae Dică.
Barcelona a câștigat a 30-a Cupă a Spaniei

Ediția cu numărul 116 a Cupei Regelui a revenit catalanilor. FC Barcelona a cucerit trofeul cu numărul 30 în cea de-a doua competiție din fotbalul spaniol. Jucătorii pregătiți de Ernesto Valverde au făcut show în finală. Ei au învins fără drept de apel pe FC Sevilla, 5-0. Luis Suarez, cu o dublă în minutele 14 și 40, Leo Messi (min.31), Andres Iniesta (min.52) și Philippe Coutinho (min.79) au fost autorii golurilor pentru formația învingătoare. Partida s-a disputat pe stadionul Wanda Metropolitano (Atletico) din Madrid.
Irina Begu aduce România la un punct de grupa mondială

Numărul 37 WTA a făcut o partidă excelentă în cel de-al doilea meci al duelului cu Elveția. Irina Begu a învins tenismena numărul I a ”țării cantoanelor”, Timea Bacsinszky. A fost 6-4, 6-1 în favoarea jucătoarei gazdă. Rezultat care duce România la numai un punct de calificarea în grupa mondială. Disputa s-a terminat surprinzător de rapid și concludent în favoarea Irinei, doar o oră și 18 minute au evoluat cele două sportive în Sala Polivalentă din Cluj. În afară de primele opt game-uri în care Timea a condus 2-0, 3-2 și s-a aflat la egalitate 4-4, restul duelului a aparținut în totalitate lui Begu. Irina a servit mai bine, a returnat excelent și a făcut mai puține erori neforțate față de oponenta sa. Atmosfera a fost una deosebită, iar Simona Halep poate încheia socotelile cu Elveția, duminică de la ora 12,00. Ea trebuie să o învingă la rândul său pe Bacsinszky ca restul partidelor să nu mai conteze în ecuația victoriei.


