Acasă Blog Pagina 4797

Programări online pentru depunerea documentelor la Serviciul de Evidență a Persoanei Sibiu

Primăria Sibiu ia măsuri pentru eficientizarea activității Serviciului de Evidență a Persoanei de la care sibienii obțin actele de identitate. Scopul acestora este eliminarea aglomerației de la ghișee. Din 2 aprilie, pe site-ul www.sibiu.ro este disponibilă o aplicație pentru programarea online la ghișeu în vederea depunerii actelor: https://extranet.sibiu.ro/evidentapersoanelor/. Prin această metodă programările se pot face cu 3 luni înainte. Programarea online se face prin completarea următoarelor date pe un formular electronic:
– Data și ora pentru care doriți programarea – veți selecta de pe un calendar data dorită și ora respectivă care vor fi afișate doar dacă sunt disponibile; programările se fac din 10 în 10 minute
– Nume, prenume și CNP
– Telefon și email
După confirmarea rezervării, cetățeanul va primi un email cu un cod de acces pe care îl poate utiliza în aplicație pentru a consulta detaliile, pentru a anula sau a reprograma.
Tipurile de documente pentru care se pot face programări online:
– eliberarea primului act de identitate la împlinirea varstei de 14 ani,
– eliberarea unui nou act de identitate ca urmare a expirării pierderii/furtului/distrugerii/dereriorării celui anterior sau ca urmare a schimbării domiciliului, numelui/prenumelui, a denumirii străzilor/renumerotării imobilelor:
– înscrierea mențiunii de stabilire a reședintei pe actul de identitate – (flotant)
– eliberarea unei cărți de identitate provizorii în cazul persoanelor domiciliate în străinătate care locuiesc temporar în România
Persoanele programate online vor depune actele la ghișeul nr. 1 din sediul de pe bulevardul Victoriei, nr. 1-3. Această nouă metodă nu elimină posibilitatea prezentării direct la ghișeu și obținerii unui bon de ordine de la aparatul amplasat în zona ghișeelor. Persoanele care utilizează această metodă vor depune documentele la celelalte ghișee disponibile.
În scurt timp aplicația electronică se va extinde pentru a permite programarea online și pentru înregistrarea nașterilor, transcrierea certificatelor de naștere, schimbarea numelui pe cale administrativă, stabilirea filiației sau rectificarea actelor de stare civilă

Expoziția „Sârmă și Vin” la Muzeul de Artă Contemporană Sibiu

Valeriu Sepi, artist complex și membru fondator al trupei Phoenix, expune la Muzeul de Artă Contemporană din cadrul Muzeului Național Brukenthal. Expoziția „Sârmă și Vin” reînvie nostalgia unor vremuri când lupta pentru frumos și libertate era reală, când spiritele libere erau fabricate după moda occidentală însă, potrivit sufletului românesc, în creuzete autohtone.
Artistul propune publicului sibian o expoziție frontieră în care desenul și pictura se alătură materialelor audio-video, autobiograficul se alătură fantasticului de factură mitologică iar trecutul se alătură prezentului.
Vernisajul va avea loc miercuri, 4 aprilie, orele 17:00 la Muzeul de Artă Contemporană de pe Str. Tribunei, Nr. 4, urmând ca expoziția să poată fi vizitată până în data de 30 aprilie, 2018.

Premii de la ”Apă Canal” pentru clienții cu plata la zi

Urmare a extragerii din data de 2 aprilie 2018, desfășurată la casieriile societății „Apă Canal” SA, câştigătorii lunii sunt:
-Municipiul Sibiu: Ioan Chirilă, str. Piața Aurarilor nr.2, Sibiu; Niculaie Stoica, str. Galileo Galilei nr. 9, Sibiu; Dumitru Munthiu, str. Nicolae Bălcescu nr.36, Sibiu;
– Municipiul Făgăraş: Vija Sorin, str. Libertății nr.19 A; Marcu Ioana Adriana, str. Oxigenului nr. 10; Csok Tibor, str. Câmpului Bl. G. Ap.17;
-Oraşul Avrig: Ranga Vasile, str. Prundu Mare nr. 16, Avrig; Buta Dorin, str. Prundu Mic, nr. 54, Avrig; Iosif Mihai, str. S. Brukenthal bl. C, ap. 19, Avrig;
-Oraşul Cisnădie: Mădălina Păuna, str. Unirii nr 35; Mihaiu Petru, str. Filatorilor nr. 2; Notar Dorina, str. Măgurii nr. 86;
-Oraşul Ocna Sibiului: Răulea Ioan, str. Olarilor nr. 44; Turoczi Ștefan, str. M. Viteazu, nr. 43; Negrilă Radu, str. M. Viteazu nr. 47;
-Comuna Șelimbăr: Bratu Stan, str. V. Dobrian, nr. 16, ap. 4; Hampu Radu, Veștem nr. 267; Voichița Vieru, Veștem nr. 435;
Premiile acordate constau într-o baterie de cadă-duş pentru locurile I, o baterie de lavoar pentru locurile II și un joc educațional „Drumul apei” pentru locurile III. Câştigătorii sunt aşteptaţi să-şi ridice premiile la sediile „Apă Canal” din localităţile participante. La extragerea din 2 aprilie 2018 a Concursului „Apa este viaţa” organizat de „Apă Canal” SA Sibiu au participat aproximativ 2800 persoane, care au achitat factura lunii martie 2018 şi au completat taloane de participare distribuite în casierii. Următoarea extragere va avea loc , miercuri 2 mai ac, orele 9,30, putând participa toţi abonaţii cu plata la zi a serviciilor de apă şi canalizare.

FOTO – Sprijin pentru fermierul Călin Naiță care și-a pierdut animalele în incendiul din 23 martie

Un incendiu violent a izbucnit în seara zilei de vineri 23 martie 2018 la un saivan din localitatea Şura Mică din judeţul Sibiu. Aproximativ 100 de animale, oi şi miei au pierit în flăcări. Fermierul Călin Naiță a încercat să-şi salveze oile dar ele s-au speriat şi s-au strâns într-un colţ fiind astfel cuprinse de flăcări. Impresionat de drama bietului fermier sibian care a mai rămas cu doar 40 de oi, ministrul agriculturii Petre Daea l-a contactat telefonic asigurându-l de tot sprijinul făcând apel la crescătorii din judeţul Sibiu şi din ţară să fie solidari şi să doneze animale fermierului din Şura Mică pentru a atenua pierderea suferită de acesta.
Aşa s-a ajuns la faptul că fermierul care şi-a pierdut animalele în incendiu să fie ajutat de cel puţin 31 de fermieri din întreaga ţară aceştia donându-i din propriile animale. Ministrul agriculturii Petre Daea a trimis un berbec cu certificat de origine, pe care l-a cumpărat zilele trecute de la un fermier din Nădlac, iar senatorul Nicolae Avrama cumpărat chiar din incinta târgului ,,Expoziţie de ovine crescute ecologic cu vânzare,, un miel pe care i la oferit lui Călin Naiță. Prin sprijinul astfel oferit, fermierul Călin Naiță şi-a refăcut efectivul de animale.
Animalele au fost predate bărbatului duminică, 1 aprilie, când a avut loc expoziția de ovine crescute ecologic cu vânzare, de la Vurpăr. De acolo, ovinele au fost transportate în mod gratuit spre Șura Mică de către Hortensia Mununar, o crescătoare de animale din Bradu.
Vizibil emoționat, Călin Naiță le-a mulţumit celor ce au făcut posibilă minunea de a-şi reîntregi turma de mioare care era singura sa sursă de venit.

Minor prins conducând un moped neînmatriculat

În cursul weekend-ului, pe raza orașului Dumbrăveni, a fost depistat un tânăr în vârstă de 17 ani, domiciliat în localitatea Hoghilag care conducea un moped neînmatriculat. Pe numele persoanei în cauză s-a întocmit dosar penal de cercetare sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.

Medieșean băut, tras pe drepta de polițiștii rutieri

Duminică seara în jurul orei 20,15, în municipiul Mediaș, un localnic în vârstă de 42 de ani a condus autoturismul pe strada Moșnei având o îmbibație alcoolică în aerul expirat de 0,80 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. Pe numele medieșeanului s-a întocmit dosar penal de cercetare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Băut bine și fără permis, oprit la timp de polițiștii locali

Sâmbătă seara, în municipiul Mediaș, un echipaj al Direcției Poliției Locale Mediaș a oprit pentru control un autoturism condus pe strada Margaretelor de către un localnic în vârstă de 53 de ani. Întrucât șoferul emana halenă alcoolică, la fața locului a fost solicitat sprijinul polițiștilor rutieri, care l-au testat pe bărbat, rezultatul fiind de 0,98 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. De asemenea, s-a constatat că cel aflat la volan nu deține permis, astfel încât, pe numele medieșeanului, s-a întocmit dosar penal de cercetare sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducere sub influența alcoolului.

Augustin Lazăr cere preşedintelui urmărirea penală faţă de Ion Iliescu, Petre Roman şi Gelu Voican Voiculescu

Procurorul general Augustin Lazăr a transmis preşedintelui Klaus Iohannis cererea de efectuare a urmăririi penale, în dosarul Revoluţiei, în legătură cu săvârşirea infracţiunii contra umanităţii, faţă de Ion Iliescu, Petre Roman şi Gelu Voican Voiculescu, scrie www.digi24.ro.
Comunicatul Ministerului Public:
„Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a adresat președintelui României o solicitare de exercitare a prerogativelor constituționale și legale privind cererea de urmărire penală în legătură cu săvârșirea infracțiunii contra umanității, prev. de art. 439 alin. (1) lit. a, g, i și k Cod penal cu aplicarea art. 5 Cod penal. față de:
– ILIESCU ION, membru și președinte al Consiliului Frontului Salvării Naționale (din 22 decembrie 1989), organism care de facto a exercitat puterea executivă și legislativă centrală, comportându-se ca un Guvern până la apariția Decretului-Lege nr. 2 din 27 decembrie 1989, când președintele consiliului a primit rolul unui șef de stat, iar atribuțiile legislative ale consiliului au fost separate de cele executive, ce necesită autorizare pentru intervalul 22-27 decembrie 1989,
– ROMAN PETRE, membru al Consiliului Frontului Salvării Naționale, din 22 decembrie 1989, numit oficial prim-ministru al Guvernului României prin Decretul nr. 1 din 26 decembrie 1989, ce necesită autorizare pentru perioada 22-31 decembrie 1989 și
– VOICULESCU GELU-VOICAN, membru al Consiliului Frontului Salvării Naționale din 22 decembrie 1989, numit oficial vice prim-ministru al Guvernului României prin Decretul nr. 5 din 28 decembrie 1989, ce necesită autorizare pentru perioada în perioada 22-31 decembrie 1989.
Solicitarea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție se întemeiază pe prevederile constituționale și legale (art. 109 alin. 2 din Constituția României, respectiv art. 12 și 19 din Legea nr. 115/1999), precum și pe Decizia Curții Constituționale nr. 270 din 10 martie 2008.”
Procurorii anunțau la finalul anului trecut că s-a avansat mult în dosarul Revoluției din 1989.
Procurorul militar Marian Lazăr spunea în decembrie 2017 că anchetatorii au identificat sursa zgomotului din timpul ultimului discurs al dictatorului Nicolae Ceaușescu, dar și faptul că s-au distrus probe în legătură cu organizarea Revoluției. Un alt aspect important, procurorii au găsit dovezi că „până la execuția celor doi, survenită la data de 25 decembrie 1989, au fost identificate trei tentative de lichidare fizică” a soților Ceaușescu. Totodată, anchetatorii au stabilit că nu a existat un vid de putere, aceasta fiind preluată în timp scurt.
Procurorii au decis audierea sau reaudierea a numeroși martori, dar și colaborarea cu istorici, scriitori și jurnaliști care au documentat subiectul evenimentelor din decembrie 1989 și folosirea eficientă a datelor și informațiilor relevante apărute în vasta literatură care a avut ca obiect Revoluția din Decembrie 1989. În plus, s-a mai decis verificarea și exploatarea arhivelor militare și civile, precum și fișarea, scanarea, analizarea și valorificarea vastei arhive a Senatului României care a stat la baza elaborării Raportului Comisiei Senatoriale privind Revoluția Română din Decembrie 1989.

Bărbat din Săliște prins la volan aproape în comă alcoolica

0

 
 
 
Un șofer din Săliște a fost prins de polițiști aproape în comă alcoolică. Bărbatul de 41 de ani avea o alcoolemie uriașă, de 1,59 mg/l alcool pur în aerul expirat.
”La data de 1 aprilie, în jurul orei 02,00, în localitatea Săliște, un șofer a fost depistat conducând sub influența alcoolului. La testarea alcoolscopică, bărbatul, în vârstă de 41 de ani, localnic, a prezentat rezultatul de 1,59 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto s-a ales cu dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.” a declarat Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu
Alți doi șoferi s-au ales în weekend cu dosare penale după ce au fost prinși băuți la volan. Nu aveau alcoolemie atât de mare ca bărbatul din Săliște însă nu aveau nici un drept să conducă. Unul dintre ei, în vârstă de 35 de ani, este din Cârța și a fost prins cu mașina în localitate. El avea o alcoolemie de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat. Celălalt șofer băut este din județul Vâlcea. Bărbatul de 41 de ani a fost oprit de oamenii legii pe DN7, în localitatea Tălmaciu iar la testarea cu aparatul etilotest  s-a stabilit că era băut. Acesta avea o alcoolemie de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat.
 
 
 
 
 
 

UPDATE: Accident de munca la Mall, doi bărbați sunt răniți

UPDATE: Cei doi muncitori au fost transportați la spital pentru mai multe investigații. ”Cei doi bărbați sunt transportați UPU Sibiu. Unul dintre ei a suferit o fractură de femur, iar celalalt are contuzie și posibil fractură de membru inferior.” a declarat Liliana Blaga, purtător de cuvânt al Serviciului Județean de Ambulanță Sibiu
Știrea inițială.
Accident de muncă la Mall. Doi bărbați au fost răniți la picioare de o placă de beton care a căzut peste ei. Colegii lor au sunat la 112 iar imediat la fața locului au ajuns două echipaje de la SMURD și de la Serviciul de Ambulanță pentru a le acorda îngrijiri medicale. Cei doi bărbați sunt conștienți.
”În exteriorul Mall-lui unde se fac lucrări pentru modernizare, doi muncitori au fost loviți la picioare de căderea unor elemente de construcție. A fost trimis și un echipaj SAJ și se intervine pentru acordarea îngrijirilor medicale de urgență iar dacă va fi nevoie vor fi transportați la spital.” a declarat Ramona Nistor, purtător de cuvânt al ISU Sibiu
Cei doi bărbați de 40 și, respectiv 45 de ani, au suferit traumatisme iar din fericire, sunt conștienți.

FOTO – Bărbat posibil căzut în Olt, căutat de pompierii sibieni

ACTUALIZARE MARȚI, 3 APRILIE – 5 pompieri cu o autospecială și o barcă pneumatică au reluat, marți dimineața, căutările bărbatului despre care se presupune că a căzut în râul Olt.
ACTUALIZARE – Bărbatul, în vârstă de 43 de ani, s-a r fi certat duminicăsearacu soția, astfel încât potrivit unor surse, anchetatorii iau în calcul și o posibilă sinucidere.
Pompierii din cadrul Punctului de Lucru Avrig caută, luni dimineața, un bărbat căzut în râul Olt, în zona Cârța. Pompierii s-au deplasat la locul intervenției cu două autospeciale și o barcă. Câțiva localnici au observat pe malul Oltului câteva obiecte de îmbrăcăminte și o bicicletă și au sunat la 112. Vom reveni cu detalii.
FOTO – ISU Sibiu

FOTO – Elevii din Copșa Mică au făcut Curățenia Generală înainte de Paști

Elevii școlilor gimnaziale și de la liceul din Copșa Mică au organizat, în colaborare cu Primăria oraşului Copşa Mică, o acţiune de ecologizare a oraşului, pentru a putea întâmpina Sfintele Sărbători de Paşti aşa cum se cuvine. Cei peste 300 de elevi, organizaţi pe echipe şi-au împărţit oraşul pe zone de acţiune, pe care le-au ecologizat exemplar. “Înarmaţi cu mănuşi, saci menajeri şi multă veselie, elevii au reuşit, în timp record, să adune o remorcă plină cu saci de gunoi. În acelaşi timp au dat un exemplu pozitiv tuturor locuitorilor oraşului care, impulsionaţi de entuziasmul copiilor, le-au sărit în ajutor. Acţiunea a fost supervizată de cadrele didactice din unităţile de învăţământ locale, de reprezentanţi ai Primăriei, de pompierii voluntari ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Copşa Mică şi de poliţişti locali. Mulţumim tuturor celor prezenţi la acţiunea de ecologizare, elevi şi cetaţeni, care au decis să dea un exemplu de hărnicie şi au dat o mână de ajutor autorităţilor pentru a întâmpina Sărbătorile de Paşti cu un oraş mai curat. Domnul primar doreşte să mulţumească tuturor voluntarilor prezenţi la acţiunea de curăţenie, pentru că şi-au sacrificat puţin din timpul lor liber pentru binele comunităţii”, spun responsabili din cadrul Primăriei Copșa Mică.