Acasă Blog Pagina 544

Varza este „vedetă” de 17 ani la Moșna. În weekend e sărbătoare în nordul județului Sibiu

Locuitorii din Moșna și nu numai sunt așteptați la sfârșitul acestei săptămâni la cel mai cunoscut eveniment al anului: Festivalul Verzei.

Manifestarea, ajunsă la ediția a 17-a, va avea loc sâmbătă, 12 octombrie, pe platoul din fața Căminului Cultural Moșna, începând cu ora 13.

Ca în fiecare an, în a doua săptămână din octombrie, la Moșna, se petrece și se gustă apetisante produse preparate cu și din varză de gospodinele din comunitate.

Manifestarea a devenit în ultimii 17 ani o adevărată tradiție, atât pentru produsele oferite vizitatorilor, cât și pentru programele artistice pregătite pentru această zi.

Programul artistic cuprinde nume importante ale folclorului românesc.

Vor fi prezenți la Moșna, printre alții, Sava Negrean Brudașcu, Mariana Anghel, Zorica Savu, Robert Târnăveanu, Ilie Medrea, Mirela Mănescu Felea, Alex de la Orăștie, Ionela Moruțan, Marcel Părău, Valerica Ianoși Marian, Aurica Bacea, Luminița Țicleanu, Costel Popa, Bianca și Diana Crețu, Silviu Avram, membrii Școlii de Dans „Vasile Stoia”, Bogdan Boeriu, Ansamblul „Cununița Moșna”, Filuț Tabără, Andrei Jata, Grupul Vocal „Bobocei de pe Târnave”, Daria Stoia și Formația de Dansuri „Stele Romani” din Moșna.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Mai știm ce mâncăm? Ce conțin parizerul, mușchiul de porc sau merele

Cristian Popescu Piedone a dezvăluit, la România TV, cum se produce, de fapt, unul dintre mezelurile preferate de români.

Fostul șef al ANPC a făcut dezvăluiri din perioada în care făcea controale în fabricile, magazinele și în unitățile alimentare din România.

Cristian Popescu Piedone amintește că parizerul este în continuare unul dintre alimentele preferate de români, în ciuda atenționărilor medicilor în privința valorii sale nutriționale reduse.

În urma experienței sale, acesta a explicat că mușchiul file de porc este injectat cu soluții care îi schimbă textura și calitatea, iar parizerul conține sare, apă și aditivi alimentari.

„Am fost prin fabrici și la mari producători de mezeluri, să văd cum se face parizerul, cum se procesează carnea… Mușchiul file de porc, un mușchi normal nu este mare, este mic.

Sunt injectate, sunt soluții legale, dar nu mai vorbim de natural. Se pun sare, apă, aditivi alimentari, care îl și conservă.

Lăsați o felie, dacă luați de la un producător local cu produse bio autentice, tăiați o felie de aceea și una din magazin.

Cel bio se strică, cel din magazin rezistă, curge apa din ele, iese sarea din el și are cu totul alt gust. Plus cu ce se afumă, fum rece, cald, dar toate sunt artificiale”, a spus Cristian Popescu Piedone la România TV.

Piedone a adus în discuție și subiectul merelor din comerț cu un aspect perfect.

„Le-am pus în cuptorul cu microunde, iar cele din import devin albe și cade toată ceara, efectiv unele sunt și vopsite cu colorant alimentar. Nu înseamnă că este otravă, dar înșală ochiul”, a mai precizat Piedone.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Sibiancă lovită sălbatic în cap și pe corp de iubit. A avut nevoie de îngrijiri medicale

O sibiancă a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce a fost lovită de partener în cap și pe corp cu un obiect din lemn.

Astfel, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au fost sesizați, prin apel 112, despre faptul că o femeie, în vârstă de 40 de ani, domiciliată în municipiul Sibiu ar fi fost agresată fizic de către concubinul său, un bărbat în vârstă de 44 de ani, domiciliat în județul Cluj.

„Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Sibiu s-au deplasat cu celeritate la fața locului, iar în urma verificărilor efectuate și a discuțiilor purtate cu victima, a reieșit faptul că, în timp ce se aflau lângă o locuință situată în municipiul Sibiu, partenerul acesteia ar fi lovit-o n zona capului și a corpului cu un obiect din lemn, victima fiind transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

În cauză s-a întocmit un dosar penal ce vizează săvârșirea infracțiunii de violență în familie, victima refuzând să completeze formularul de evaluare a riscului, în vederea emiterii unui ordin de protecție provizoriu„, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Luciana Lazăr.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Tânără din Șelimbăr bătută de iubit după o ceartă

O tânără din Șelimbăr a fost lovită în cap cu un obiect contondent de către iubitul ei în urma unor discuții în contradictoriu.

În weekend, polițiștii din cadrul Secției nr. 1 de Poliție Rurală Șelimbăr au fost sesizați, prin apel 112, de către o localnică în vârstă de 22 de ani, despre faptul că ar fi fost agresată fizic de către partenerul său, în vârstă de 24 de ani, domiciliat în aceeași localitate.

„Polițiștii s-au deplasat cu celeritate la fața locului, iar în urma verificărilor efectuate și a discuțiilor cu victima, s-a stabilit faptul că la aceeași dată, pe fondul consumului de alcool și a unor discuții în contradictoriu, partenerul ar fi lovit-o cu un obiect contondent dur în zona corpului.

Având în vedere cele constatate, polițiștii au întocmit formularul de evaluare a riscului, care a reieșit pozitiv pentru victimă, rezultând astfel un risc iminent pentru libertatea, viața și integritatea fizică a apelantei.

În cauză, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile împotriva tânărului”, spune Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Vrei să devii pompier? ISU Sibiu recrutează candidați

Scoala de Subofiteri Pompieri si Protectie Civila Pavel Zaganescu Boldesti scoate la concurs aproape 300 de locuri pentru cei care vor să facă parte dintr-o echipă de elită.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Căpitan Dumitru Croitoru” al Județului Sibiu, recrutează candidați, care au domiciliul sau reședința înscrisă în cartea de identitate în județul Sibiu, în vederea participării la concursul de admitere, în perioada septembrie – decembrie 2025, la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldești.

CALENDARUL ADMITERII:

1 octombrie – 17 octombrie 2025 – depunere cereri înscriere (on-line, inclusiv sâmbăta și duminică);

3 noiembrie 2025 – termen depunere documente în vederea constituirii dosarului de recrutare și termenul până la care se va desfășura activitatea de
evaluare psihologică;

7 – 12 noiembrie 2025 – evaluarea performanțelor fizice;

15 noiembrie 2025 – susținerea probei de evaluare a cunoștințelor;

24 noiembrie – 19 decembrie 2025 – examinare medicală (doar candidații care se încadrează în numărul locurilor scoase la concurs în ordinea descrescătoare a notelor finale);

24 decembrie 2025 – termen de afișare a rezultatelor finale pe site-ul unității de învățământ.

Documentele de înscriere se trimit pe adresa de e-mail: [email protected].

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Minorii până la 16 ani vor avea nevoie de acordul părinților pentru conturi personale și servicii online

Senatul a votat, luni, favorabil propunerea legislativă privind majoratul online, potrivit căreia minorul, până la împlinirea vârstei de 16 ani, accesează servicii online şi creează conturi personale, în nume propriu, numai în baza acordului parental verificabil.

„Noi stabilim vârsta majoratului online – 16 ani. Dacă avem o vârstă a majoratului în offline, în viaţa de zi cu zi, când copilul ajuns major poate să cumpere o revistă cu un alt conţinut, când poate să intre într-un bar, când îşi ia permisul de conducere, atunci şi în viaţa online, acolo unde stăm o perioadă foarte mare de timp, avem nevoie de reglementări să stabilim foarte clar care este vârsta de la care copiii noştri înţeleg explicit conţinutul care îl primesc pe aceste reţele”, a explicat preşedintele Comisiei de apărare, Nicoleta Pauliuc.

Ea a precizat că pentru aplicarea legii majoratului online ANCOM va institui nişte norme.

„Avem un regulament european care vorbeşte despre conţinut, ce ajunge la copiii noştri care să nu fie dăunător, anumite filtre, dar responsabilitatea, mecanismele le vor stabili cei de la ANCOM. Dăm şi un termen de şase luni de zile ca ei să facă normele şi să facă circuitul care ar trebui”, a adăugat Pauliuc.

Legea majoratului online, iniţiată de un grup de parlamentari PNL, PSD şi UDMR, are ca scop instituirea unor măsuri pentru protecţia minorilor împotriva conţinutului dăunător accesibil prin intermediul serviciilor online, în vederea asigurării dezvoltării fizice, mintale şi morale corespunzătoare a acestora.

Comisiile juridică, pentru comunicaţii şi de cultură au acordat, săptămâna trecută, raport de admitere acestui proiect de lege.

Legea a intrat la dezbatere și vot în Senat tot astăzi și a fost adoptată. Votul senatorilor: 123 pentru, 0 împotrivă și 6 abțineri.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Veşmântul Sf. Parascheva, la Biserica „Sf. Luca” din strada Lungă

Ca în fiecare an, credincioşii sibieni se pot închina la Veşmântul Sf. Parascheva, la Biserica „Sf. Luca” din str. Lungă, de sâmbătă (11 octombrie 2025) până marți (14 octombrie 2025), între orele 8-20.

Dimineața va fi Sf. Liturghie, iar seara, de la ora 18, Acatistul Sf. Parascheva. Marți seara, de la ora 18, va fi Sf. Maslu.

Vă așteptăm cu drag!
Pr. Irimie Marga și Pr. Florin Bleoca

„Matusalem 969”, o retrospectivă a artistului sibian Niu Herișanu

Artistul sibian, Niu Herișanu, organizează joi, 9 octombrie, ora 17:00, la Muzeul de Artă Contemporană – Muzeul Național Brukenthal – str. Tribunei, nr. 6, o expoziție proprie retrospectivă, intitulată: „Matusalem 969”. Curatorii vernisajului vor fi Alexandra Runcan și Alexandru Constantin Chituță.

Incursiune în universul artistului polivalent

Expoziția reunește lucrări reprezentative din diferite perioade de creație și propune o incursiune în universul sculptorului, ceramistului, dar și al poetului și muzicianului Niu Herișanu.

„Pentru Niu Herișanu, sculptura încă din copilărie: primele încercări de a modela forme apar la vârsta de 4–5 ani, iar prima lucrare expusă public a fost realizată la doar 9 ani, din cretă școlară, cu unelte improvizate. Această legătură organică cu materialul s-a consolidat în timp prin studiile la Școala de Arte din Timișoara, secția Sculptură–Ceramică, completate ulterior de formări în artă decorativă și design de interior la București. Cariera sa artistică s-a desfășurat de-a lungul a peste patru decenii, timp în care a realizat sculptură, ceramică, instalații și proiecte monumentale, dar și lucrări de restaurare și intervenții în spații publice. Niu Herișanu a avut cinci expoziții personale de sculptură și ceramică și a participat la peste 150 de expoziții colective, saloane și bienale, în țară și în străinătate. Lucrările sale se regăsesc astăzi în colecții particulare și publice din peste 30 de țări.

Expoziția de la Muzeul de Artă Contemporană Sibiu își propune să evidențieze această diversitate, dar și permanența unei căutări artistice ancorate în ideea de. Pentru Herișanu, sculptura nu este doar o tehnică, ci un mod de a exprima echilibrul dintre sensibilitate și forța expresivă a materialului, dintre tradiția artistică locală și limbajul vizual universal”, au transmis organizatorii evenimentului. „Această retrospectivă este o recunoaștere a unei cariere artistice solide și o invitație adresată publicului sibian și național de a (re)descoperi opera lui Niu Herișanu într-un context muzeal care îi pune în valoare întreaga complexitate”, continuă aceștia.

Expoziția va putea fi vizitată în perioada 9 octombrie – 2 noiembrie 2025, de miercuri până duminică, între orele 10:00 – 18:00.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

ULTIMA ORĂ: Lucrări în mai multe zone din Sibiu. Vor fi închideri și devieri de trafic în oraș

Comisia pentru sistematizarea circulației a avizat noi lucrări pe domeniul public, pentru reabilitarea rețelelor de utilități, prin avize stabilindu-se modalitatea de gestionare a traficului în zona lucrărilor, inclusiv semnalizarea pe care constructorii sunt obligați să o instaleze pentru a informa cetățenii și pentru a dirija traficul.

În următoarea perioadă constructorii angajați de companiile de utilități sau de beneficiari privați vor interveni în următoarele locații:

În perioada 8 octombrie – 15 noiembrie, în zona Spitalului Militar, se vor executa lucrări pentru alimentarea cu energie electrică a noului bloc chirurgical politraumă. Intervențiile se vor desfășura sub trafic, pe traseul: Pasajul Spitalului (în zona de parcare) – B-dul Victoriei (pe trotuarul dinspre Parc) – str. Gh. Șoima (zona de parcare) – str. M. Hochmeister (pe trotuar).

Pe b-dul C. Coposu, în perioada 8-23 octombrie se vor efectua refaceri pe carosabil și pe trotuar, în urma lucrărilor la rețeaua de gaz.

Vor fi închise consecutiv circulației tronsoane scurte de pe prima bandă a bulevardului, între trecerea de pietoni din fața Maternității și trecerea pentru pietoni semaforizată de la intrarea auto în Spital.

Refacerile la intersecția cu str. Independenței se vor efectua pe două tronsoane, sub trafic, prin crearea unui culoar de trecere pentru autovehicule.

În ceea ce privește circulația pe trotuarele pe care se va lucra, pietonii vor fi direcționați să utilizeze trotuarul de pe cealaltă parte a străzii.

Pe str. Turda, în perioada 8-31 octombrie, se va monta o linie electrică în subteran. Lucrările se vor efectua sub trafic, cu devierea traficului prin zona de parcare.

Pe Aleea Buia, între str. Oituz și zona de blocuri, în perioada 9-15 octombrie se vor continua lucrările de înlocuire a conductei de gaz.

Traversarea străzii Oituz la intersecția cu str. Aleea Buia, se va efectua sub trafic, iar cele de pe strada Aleea Buia vor necesita închiderea traficului rutier în zilele de 9 și 10 octombrie în intervalul orar 18:00-7:00.

Locurile de parcare se vor elibera pe rând, pe fiecare porțiune scurtă pe care se lucrează.

În perioada 10 octombrie – 15 noiembrie, pe str. Frigoriferului, se va realiza o rețea de canalizare pluvială, beneficiarul fiind SC Scandia România.

Lucrările se vor executa în carosabil pe o lungime de 30 m, de la intersecția cu Calea Turnișorului. Pentru siguranță, traficul rutier va fi închis pe str. Frigoriferului în perioada 10 octombrie, ora 09.00 – 11 octombrie, ora 24.00.

Apoi lucrările vor continua în zona de parcare pe o distanță de 160 m.

Pe str. Lacul Binder, în perioada 13-24 octombrie, se va extinde conducta de gaz. Lucrările se vor executa în carosabil, pe porțiuni mai scurte.

Nu va fi necesară închiderea traficului, dar acesta va fi deviat pe cealaltă bandă.

Pe str. Monaco, se va interveni în carosabil în perioada 13-27 octombrie, pe o porțiune de doar 10 m, sub trafic. Scopul este modificarea traseului conductei de gaz spre autobaza Tursib.

Din 13 octombrie încep lucrările de consolidare și extindere a sediului Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu de pe str. V. Cârlova.

Acestea se vor efectua fără închiderea traficului, însă parcarea din fața sediului ISU va fi indisponibilă până la finalizarea lucrărilor, prevăzută în aprilie 2027.

Și traficul pietonal va fi deviat de pe trotuarul din fața sediului, urmând să se amenajeze o trecere de pietoni la capătul parcării dinspre str. Transilvania.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

„Mahalaua Paradis”, o nouă expoziție la Muzeul Național Brukenthal

Muzeul Național Brukenthal organizează vineri, 10 octombrie, ora 16:00, la Palatul Brukenthal, Sala cu Coloane, o expoziție intitulată: „Mahalaua Paradis”. Lucrările aparțin artiștilor Lucian Binder-Catana, Sorin Han și Ciprian Muntiu. Curatorul evenimentului va fi Ilie Mitrea, iar Iulia Mesea va participa în calitate de critic de artă.

„Trei artiști legați iremediabil de Sibiu – Lucian Binder- Catana, Sorin Han și Ciprian Muntiu, dorim să oferim publicului, prin intermediul proiectului trei viziuni diferite, exprimate în maniere, tehnici diferite, structurate pe o bază triunghiulară cu accente pe experiența vizuală a privitorului.

Abordăm în această expoziție subiecte în care se citesc incertitudinea, apăsările, melancolia, singurătatea și controversele omului contemporan aruncat într-un spațiu pe care nu-l poate controla, un spațiu unde adaptarea înseamnă metamorfoză, un spațiu visat care dezamăgește și totodată hrănește dorința de speranță”, au transmis organizatorii evenimentului.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Primăria din Poiana Sibiului, atacată cu pietre

Un bărbat din Poiana Sibiului a fost reținut după ce a atacat cu pietre sediul primăriei din localitate, reușind să spargă câteva geamuri.

Polițiștii din cadrul Secției nr.6 de Poliție Rurală Orlat au reținut un bărbat în vârstă de 53 de ani, domiciliat în comuna Poiana Sibiului, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice.

„În fapt, la data de 03 octombrie a.c., bărbatul ar fi aruncat cu pietre spre sediul unei instituții publice și ar fi distrus 3 geamuri de termopan și o parte din fațada imobilului. Totodată prin acest comportament, bărbatul le-ar fi provocat o stare de temere angajaților instituției, care se aflau în interiorul clădirii la acel moment.

La data de 03 octombrie a.c., în baza probatoriului administrat, bărbatul în vârstă de 53 de ani a fost reținut pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Alba, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Săliște, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Ulterior, la 04 octombrie a.c., în baza probatoriului administrat, față de bărbatul în vârstă de 53 de ani s-a luat măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.

Cercetările în acest dosar sunt continuate la nivelul Poliției Orașului Săliște, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Săliște.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, spune Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Sibiul influențează mersul economiei naționale

Inflația în creștere, deficitul bugetar și lipsa de predictibilitate economică afectează competitivitatea industriei serviciilor pentru afaceri, limitând, astfel, investițiile noi, relevă o analiză a Asociației Business Service Leaders (ABSL) împreună cu Deloitte România, dată luni publicității.

Asociația Business Service Leaders în România reprezintă sectorul de business services, adunând în componența sa peste 80 de companii care își desfășoară activitatea în domenii precum Shared Services Center (SSC), Business Process Outsourcing (BPO), Information Technology Outsourcing (ITO), Research and Development (R&D). Din ABSL România fac parte atât companii autohtone, cât și multinaționale de profil, lideri regionali și globali. Potrivit asociației, cele mai multe companii din industrie activează în București, Cluj, Iași, Timișoara, Brașov și Sibiu.

România nu își poate permite să piardă investitori

Potrivit analiștilor, reducerea deficitului bugetar este o prioritate macroeconomică, dar sunt necesare și intervenții complementare pe plan fiscal și bugetar. Aceștia consideră că digitalizarea administrației fiscale ar îmbunătăți colectarea și ar reduce evaziunea, în timp ce eficientizarea cheltuielilor și atragerea fondurilor europene ar degreva bugetul de stat. Totodată, economia ar putea fi stimulată fără impact bugetar direct prin simplificarea procedurilor administrative pentru companii și antreprenori.

„Industria serviciilor pentru afaceri generează venituri importante la bugetul de stat, situându-se în top 5 sectoare ca pondere în PIB și angajând peste 200.000 de oameni. Forța de muncă din acest sector este înalt calificată și se situează printre cele mai bine remunerate din economie, contribuind la bugetul de stat atât prin taxe și impozite, cât și prin stimularea consumului intern. Într-o industrie în care relocarea este ușoară, către regiuni cu salarii mai mici sau medii fiscale și legislative mai atractive, România nu își poate permite să piardă acești investitori.

De aceea, Guvernul are nevoie nu doar de soluții pe termen scurt pentru reducerea deficitului bugetar, ci și de o strategie pe termen lung, care să protejeze o industrie cu valoare adăugată ridicată, conectată la cele mai noi tehnologii și care reține în țară unii dintre cei mai buni specialiști. Nu putem sacrifica această resursă strategică pentru câștiguri imediate, riscând să pierdem o întreagă industrie, veniturile generate și avantajul competitiv al României”, a declarat Cătălin Iorgulescu, vicepreședinte ABSL, citat în comunicatul organizației, potrivit agerpres.ro.

În ultimii ani, România a pierdut teren în fața țărilor vecine

Conform ABSL, industria serviciilor pentru afaceri este extrem de expusă la schimbările fiscale și legislative, dat fiind mediul competitiv global și ușurința relocării către regiuni mai atractive. În ultimii ani, România a pierdut teren în fața țărilor vecine, care dispun de programe consistente de sprijin – granturi, facilități fiscale și scheme de formare profesională. Introducerea de taxe suplimentare sau bariere administrative ar amplifica acest decalaj de competitivitate.

„Nu putem ignora reapariția inflației, deoarece, odată cu apropierea salariilor din România de media celor din regiune, o majorare a acestora în același ritm cu inflația devine tot mai dificil de susținut. Din acest motiv, observăm o atenție sporită din partea clienților noștri asupra costurilor totale, care, în cazul companiilor de servicii, sunt generate în principal de cheltuielile cu personalul (salarii, instruire etc.)”, a afirmat, de asemenea, Alexandra Smedoiu, partener Deloitte România, citat de agerpres.ro.

Analiștii susțin, totodată, că România are nevoie de facilități pentru angajarea tinerilor absolvenți, tot mai afectați de dispariția joburilor de început de carieră, preluate de soluții bazate pe inteligență artificială, precum și de scheme de stimulare a locurilor de muncă înalt calificate, care s-au dovedit eficiente în trecut. În prezent, există deja stimulente pentru activități de cercetare-dezvoltare (deducerea suplimentară de 50% a cheltuielilor eligibile și scutirea de impozit pe venit pentru angajați), însă acestea ar trebui consolidate și extinse.

Freelancerii sunt afectați și de noile reguli privind capitalizarea firmelor

În ultima perioadă, în România au crescut și taxele pentru freelanceri, prin ajustarea plafoanelor la normele de venit și la contribuția de sănătate. Statul pare să limiteze aceste activități, suspectate uneori că înlocuiesc contractele de muncă, iar controalele vor fi intensificate. Freelancerii sunt afectați și de noile reguli privind capitalizarea firmelor. Acest context afectează activitatea companiilor din industrie, procentul de companii care folosesc freelanceri în proiectele lor fiind de aproximativ 18%, conform raportului ABSL din 2024.
O măsură cu impact semnificativ asupra industriei este propunerea de a limita deductibilitatea serviciilor achiziționate de la entități afiliate nerezidente la maximum 1% din totalul cheltuielilor.

Având în vedere sfera foarte largă a acestei prevederi, care include cheltuieli de consultanță, management, precum și anumite drepturi de proprietate intelectuală, efectul anticipat este creșterea cotei efective de impozitare. Această evoluție ar putea diminua competitivitatea companiei în cadrul grupului, în special în raport cu centrele de servicii localizate în alte regiuni, și ar putea genera decizii de relocare către state cu un regim fiscal mai favorabil, se mai arată în analiza amintită.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.