Acasă Blog Pagina 5571

Intreruperi de curent in Sibiu

Pentru efectuarea unor lucrări programate, se va întrerupe furnizarea energiei electrice, după cum urmează:

VINERI, 15 IULIE 2016

  • între orele 0900 – 1300 în localitatea SIBIU, strazile: Panzarilor, Masarilor (partial), Alee Filozofilor, Piata Armelor.

  • între orele 1300 – 1500 în localitatea SIBIU, strazile: Cojocarilor, Masarilor (partial).

In cazul apariţiei unor situaţii neprevăzute, lucrările pot fi reprogramate.

Informaţii actualizate despre întreruperile programate sunt disponibile şi pe pagina de web a societăţii: www.electricats.ro rubrica „Întreruperi programate – Sucursala Sibiu” sau la „Call Center”, telefon 0800-801-929.

O femeie a murit din cauza administrarii gresite de sange

O femeie a murit la Spitalul de Arşi din Bucureşti, după ce grupa de sânge i-a fost determinată incorect şi i-a fost administrată altă grupă decât cea pe care o avea, a confirmat miercuri, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, Laurenţiu Colintineanu.
„Incidentul a fost în data de 13 iunie şi a fost raportat în 27 iunie. Este vorba despre o femeie în vârstă. În urma transfuziei femeia a intrat în şoc postransfuzional”, a spus purtătorul de cuvânt.
Colintineanu a precizat că MS a dispus Inspecţiei Sanitare efectuarea unui control, în urma verificărilor fiind suspendată activitatea unităţii de transfuzii a spitalului.
„Am dispus controale Inspecţiei Sanitare, am tras concluzii şi am suspendat activitatea unităţii de transfuzii. În acest moment, dacă un pacient are nevoie de transfuzie trebuie să se ia legătura cu Centrul de transfuzii Bucureşti pentru ca specialiştii acestuia să vină să le facă testele de grupă şi să le livreze sângele numai pentru acel pacient. Activitatea unităţii de transfuzii de la Spitalul de Arşi a fost suspendată din cauză că aceasta funcţiona fără autorizare. Controlul a avut loc pe 1 iulie. Pe data de 8 iulie s-a suspendat activitatea”, a explicat purtătorul de cuvânt.
Sursa: Agerpres

Valer Dorneanu, ales preşedinte al Curţii Constituţionale

Valer Dorneanu a fost ales, miercuri, preşedinte al Curţii Constituţionale pentru un mandat de 3 ani.
Mandatul de preşedinte al Curţii Constituţionale (CCR) este de 3 ani şi poate fi reînnoit.
Valer Dorneanu a fost ales preşedinte al CCR într-o şedinţă cu uşile închise a Curţii în noua componenţă, după ce Livia Stanciu, Attila Varga şi Marian Enache au depus jurământul ca judecători.
Plenul Curţii Constituţionale s-a reunit miercuri, la ora 14.00, pentru prima dată după reînnoirea CCR cu trei judecători, pentru a alege, prin vot, noul preşedinte al forului. Conform unor surse politice, Livia Stanciu, propusă de Preşedinţie, şi Valer Dorneanu, propus de Camera Deputalor, au candidat pentru funcţia de preşedinte al CCR.
Surse politice au declarat pentru News.ro că votul a fost şase la trei în favoarea lui Valer Dorneanu.
Cei trei noi judecători ai Curţii Constituţionale, Livia Stanciu, Attila Varga şi Marian Enache, au depus jurământul, miercuri, la Palatul Cotroceni. Livia Stanciu a fost propusă în CCR de către preşedintele Klaus Iohannis, Attila Varga a fost propus de Camera Deputaţilor, iar Marian Enache, de Senat.
În urma noilor numiri, în componenţa Curţii Constituţionale sunt patru judecători susţinuţi de PSD (Marian Enache, Attila Varga, Valer Dorneanu şi Simona Maya Teodorescu), doi desemnaţi de Parlament la propunerea PNL (Mona Pivniceru şi Ştefan Minea – acesta din urmă fiind numit cu susţinerea fostului PDL), doi judecători numiţi de către fostul preşedinte Traian Băsescu (Daniel Morar şi Petre Lăzăroiu) şi unul, Livia Stanciu, desemnat de actualul preşedinte, Klaus Iohannis.
Judecătorii CCR sunt numiţi pe o perioadă de 9 ani, înnoirea mandatelor având loc o dată la trei ani pentru un număr de trei membri. Aceştia sunt numiţi de Camera Deputaţilor, Senat şi Preşedinţie.
Valer Dorneau şi-a început mandatul de judecător la Curtea Constituţională în anul 2013, astfel că urmează să îl încheie în anul 2022.
În vârstă de 71 de ani, Dorneanu a fost, în perioada 1967-1974, procuror la Procuraturile locale ale sectoarelor 5 şi 6 din Municipiul Bucureşti, iar până în 1980 a fost expert pe probleme de legislaţia muncii în Uniunea Generală a Sindicatelor din România. Pentru următorii 5 ani, Dorneanu a fost procuror la Direcţia Recursuri Extraordinare Civile din Procuratura Generală. Apoi, până în 1989, a fost consilier la Consiliul Legislativ.
După Revoluţie, Valer Dorneanu a fost membru în Comisia juridică şi Constituţională a Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională (CPUN), iar în perioada 1990-1992, consilier pe probleme de legislaţie la Preşedinţie.
În perioada 1992-1995, Dorneanu a fost ministru pentru Relaţia cu Parlamentul, iar în perioada 1995-2000 a fost preşedintele Consiliului Legislativ.
Valer Dorneanu a fost membru PSD, fiind deputat în două legislaturi, din 2000 până în 2008. În legislatura 2000-2004, Valer Dorneanu a fost preşedintele Camerei Deputaţilor.
La alegerile parlamentare din 2008, a candidat pentru un nou mandat de deputat, însă nu a fost ales. El a deţinut însă, până în 2010, funcţia de secretar general adjunct al Camerei Deputaţilor.
În perioada 2010-2013, a fost adjunct al Avocatului Poporului, iar în iulie 2012 a fost numit interimar la conducerea instituţiei, după revocarea lui Gheorghe Iancu.
Valer Dorneanu este doctor în Drept.
Sursa: News.ro

Jina se pregateste de festival

Cea mai înaltă comună din județul Sibiu, Jina, se pregatește de festival. La finalul lunii iulie va avea loc cea de-a 46-a ediție a Festivalului folcloric „Sus pe muntele din Jina”. 

„Este o ocazie perfectă pentru toți locuitorii comunei să se reunească și să participe la un eveniment care produce bucurie tuturor. De asemenea, e prilejul să primim oaspeți din întreg județul, dar și din țară și să le arătăm muzica, portul, mâncărurile noastre tradiționale”, a declarat Gheorghe Beschiu, primarul comunei Jina.

Timp de două zile, vor avea loc spectacole de muzică și dans, demonstrații culinare și târguri de produse tradiționale. Comuna are 4.000 de locuitori, iar lafestival participă cu mic cu mare.

Evenimentul are loc în perioada 30 – 31 iulie și este organizat de Primăria Jina, Consiliul Local Jina, Căminul Cultural Jina și Centrul Creaţiei Populare Sibiu.

534_463b7fcdec55d770db60c01c0fd03c06

Program:

Sâmbătă 30.07.2016

Ora 1830: Grupul instrumental „Codru de România” având ca solişti pe: Traian Jurchelea, Ionuţ Fulea, Mariana Anghel, Adina Hada, Oana Bozga Pintea, Traian Stoiţă.

Ora 2130: Ionică Beschiu- fluier, Ansamblul folcloric de dansuri „Purtata Avrigului”, Vasile Coca, Maria Constantin şi invitat special Văru Săndel.

Ora 2400: Foc de artificii

Duminică 31.07.2016

Ora 1130: Primirea oficialităţilor

Ora 1200: Festivitatea de deschidere

Ora 1230: Program artistic:

  • Fanfara din Jina

  • Formaţia de fluieraşi din Jina

  • Solişti locali: Ionela Stani, Cosmin Prode, Elena Olariu, Dumitru Stroie, Jeni Banea, Andrei Morariu, Mitică Bebeşelea.

  • Formaţia de fluieraşi Şugag

Ora 1330: Spectacol folcloric susţinut de Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul- Junii Sibiului” – Veteranii „Junii Sibiului” , Ansamblul Folcloric „Ceata Junilor” alături de soliştii vocali: Bogdan Toma, Vlăduţa Lupău,, Gabriel Dumitru, Ina Todoran, Paul Ananie, Ionela Sterp, Daniel Pop, Mădălina Mîrza, Răzvan Năstăsescu, Andreea Vulcu, Tudor Furdui Iancu, Ilie Medrea şi Daniel Rosalim.

Invitaţi speciali: Nicoleta Voica şi Stana Stepanescu.

 

Talentele Casei de Cultură a Studenţilor pleacă în Serbia

Cei mai tineri membri ai Ansamblului Folcloric Ardealul din cadrul Casei de Cultură a Studenţilor din Sibiu participă la tradiţionalul Carnaval de la Vrnjcka Banja (Serbia).
Tinerele talente vor prezenta ceva diferit faţă de ce au făcut până acum, aşa că în acest an nu vor prezenta dansuri şi obiceiuri din folclorul romȃnesc, aşa cum sunt obişnuiţi, ci au pus ȋn scenă un dans de inspiraţie Sud Americană, care promovează ideea de unitate, dragoste, toleranţă şi legătura omului cu natura. Dansul este realizat sub ȋndrumarea coregrafului Miky Stoica.
Programul dezvoltat de Oficiul de Turism din Vrnjcka Banja reuşeşte să prezinte anual celor peste 50.000 de spectatori momente artistice deosebite a iubitorilor de dans sosiţi din ȋntreaga lume.
Carnavalul se desfăşoară ȋn perioada 15-17 iulie 2016.

Joburi pentru toată lumea. Peste 1.200 de posturi în județ

0

Șomerii din Sibiu și județ au parte de o ofertă consistentă de locuri de muncă în această perioadă a anului. La nivelul judeţului sunt disponibile 1.244  locuri de muncă vacante oferite de 69 angajatori. Dintre joburile oferite, 105 de posturi se adresează persoanelor cu studii superioare respectiv, asistent manager, contabil, funcţionar asdministrativ, grafician, inginer electronist transporturi, telecomunicaţii, inginer mecanic, inginer producţie, manager de zonă,  medic veterinar, proiectant inginer mecanic sau programator, în timp ce 1.139 de posturi sunt pentru persoanele cu studii primare, gimnaziale, profesionale, liceale, post-liceale sau fără studii.
49 de joburi pentru șoferi de autoturisme, camionete și autobuze, iar 72 de posturi sunt oferite pentru montatorii de subansamble. Alte 42 de locuri de muncă disponibile sunt pentru casieri, iar 28 de locuri de muncă pentru lucrătorii comerciali. 81 de posturi sunt oferite muncitorilor necalificați în industria confecțiilor, iar 29 de locuri de muncă sunt pentru magazineri. Ofertă bogată de locuri de muncă se înregistrează și la confecționerii-asamblori articole din textile, unde sunt oferite 100 de locuri de muncă, 93 de locuri de muncă fiind oferite și pentru muncitorii necalificați la asamblarea și montarea pieselor. În același timp sunt oferite 40 de posturi pentru operator confecționer industrial îmbrăcăminte din țesături, tricotaje și materiale sintetice și 243 de joburi pentru operator montaj linii automate. Sibienii aflați în cautarea unei slujbe mai au la dispoziție posturi de marochineri-confecționeri marochinărie după comandă, magazineri, inspectori de asigurări, ingineri electromecanici sau îngrijitori spații verzi.
Lista completă a posturilor disponibile poate fi consultată la sediul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Sibiu, strada Morilor numărul 51 A.

Tinerii din Sibiu și Mediaș, la consultări în rețeaua tineREȚEA

0

Tineri din toată țara au ocazia să participe în cadrul unor evenimente de consultări din sfera dialogului structurat în perioada iunie – noiembrie 2016. Ministerul Tineretului şi Sportului a creat o rețea de lucrători de tineret, denumită tineREȚEA, care organizează la nivel național de evenimente de consultare. Scopul rețelei este de a identifica nevoile reale ale tinerilor punând în practică dialogul structurat. Totodată își propune să formeze tinerii pentru a fi implicați în activități de tineret și voluntariat. La nivelul fiecărui județ rețeaua de lucrători de tineret va realiza 4 activităţi din sfera consultării și a dialogului structurat și o activitate de formare în comunitățile în care sunt activi. “Preconizăm astfel 168 de evenimente și 42 de cursuri în toată țara la care sunt așteptați aproximativ 3000 tineri. Rezultate discuțiilor vor constitui baza pentru întocmirea raportului de țară care contribuie la recomandările finale pe componenta de tineret ale TRIO-ul Presedenției Olanda, Slovacia și Malta. Proiectul Dialog Structurat 2016 este co-finanțat prin Programul Erasmus+ al Comisiei Europene”, explică organizatorii.
Prin activitățile propuse se urmăresc creşterea numărului de tineri implicați în evenimente de consultare și formare, creşterea calităţii evenimentelor de tineret cu privire la consultarea publică, participare și dialog structurat, asigurarea unei reprezentativități geografice echilibrate, din perspectiva participării tinerilor în procesele de consultare ca parte a dialogului structurat și activități de participare și învățare non-formală.
În județul Sibiu, cei 2 voluntari lucrători de tineret alături de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret, Sâmbeteanu Constantin și Șurubaru Ioana, vor pune în practică dialogul structurat pentru a identifica nevoile reale ale tinerilor la nivel judeţean și vor învăța tinerii să se implice în activități de tineret și voluntariat., iar la Mediaș se va ocupa de organizarea celor patru consultări și a cursului de formare pentru tineri, Antonela Sofia Barb – formator voluntar.
În Medias, primul eveniment din sfera consultării este „Cafeneaua Publică – Tu ești parte din comunitate” va fi organizat în data de 15 iulie, la Casa Schuller, de la ora 17, iar la Sibiu, prima întâlnire cu tinerii și reprezentanți ai ONG-urilor va avea loc la data de 20 iulie, de la ora 16, la Centrul de Tineret AICI Sibiu, strada Nicolae Teclu numărul 41.
Activitățile fac parte din proiectele Lucrătorul de tineret finanțat de Ministerul Tineretului și Sportului și Dialog Structurat cu tinerii 2016 co-finanțat de Comisia Europeană prin programul Erasmus +.

80 de tineri la Tabăra de Înot a tinerilor maghiari din Mediaș

0

Asociația Tinerilor Maghiari din Mediaș dă startul celei de a VI-a ediții a Taberei de Înot, organizat în cadrul proiectului „Europa Minorităților” în perioada 17 iulie – 23 iulie 2016. Aflat la cea de a 6-a ediție, proiectul se va desfășura în localitatea Vlăhița, Campingul Napsugár din județul Harghita. Anul acesta tabăra are 80 de protagoniști, care vor avea ocazia să işi însușească cel puțin unul din cele patru stiluri de înot.
Programul taberei include ore de înot, jocuri în echipă, sesiuni cultural-educative, artistice şi foc de tabără. „Scopul proiectului a rămas neschimbat față de edițiile precedente, tema principală fiind înotul, însă în același timp se pune accentul și pe situația actuală a tinerilor privind implicarea acestora în viața comunității, precum dezvoltarea şi diversificarea acțiunilor de timp liber și implicit prezentarea unui stil de viață sănătos”, a declarat Balázs Botond președintele asociației.
Unul dintre cele mai importante aspecte pe care pun accentul tinerii organizatori este întărirea şi dezvoltarea relațiilor dintre tinerii maghiari din județul Sibiu, menținerea unei nevoi de comunicare pe care acești tineri o pot dezvolta în limba maternă, și schimbului de experiență dintre ei.

Amenzi de la 3.000 la 50.000 de lei pentru neîntreținerea clădirilor și terenurilor

0

Pe medieșeni îi așteaptă amenzi uriașe dacă nu își mențin în stare bună clădirile în care locuiesc sau terenurile pe care le dețin în intravilanul orașului. Poliția Locală Mediaș a demarat recent un proiect amplu de informare cu privire la obligativitatea respectării prevederilor legale în vigoare pe linia păstrării curățeniei la nivelul municipiului, sens în care s-au desfășurat o serie de acțiuni în care au fost incluse atât persoanele fizice cât și reprezentanți ai agenţilor economici din zona centrală a municipiului. “Un aspect prioritar al acestor interacțiuni a fost cel referitor la obligaţia pe care o au persoanele menționate anterior de a efectua lucrări de întreţinere şi curăţenie a clădirilor aflate în proprietatea sau în folosinţa lor, a anexelor acestora, a incintelor, împrejmuirilor, precum şi a oricăror alte spaţii utilizate de acestea. Activități similare se vor desfășura pe toată raza municipiului Mediaș și a localității Ighișul Nou”, explică reprezentanții Poliției Locale Mediaș
Aspectele urmărite de polițiștii locali medieșeni se referă și la întreținerea spațiilor verzi, curățenia stradală, dar și întreținerea aspectului clădirilor, curților sau căilor de acces. Agentii economici pot apela la servicii de curatenie asigurate de firme private pentru cladirile de birouri, asa cum se intampla, de exemplu, in Bucuresti.  În cazul în care medieșenii nu își întrețin în stare bună clădirile în care locuiesc, sunt pasibili de amenzi cuprinse între 300 și 500 de lei. Aceleași amenzi se aplică și pentru aspectul necorespunzător al curților, spațiilor verzi sau căilor de acces.
Mult mai mari sunt amenzile pentru medieșenii și societățile din oraș care nu întrețin terenurile intravilane. Sancțiunile pentru persoane fizice sunt cuprinse între 3.000 și 6.000 de lei, în timp ce pentru persoanele juridice pornesc de la 25.000 și ajung la 50.000 de lei.

Peste 600 de contestatii depuse la BAC

Un numar de 605 contestatii au fost depuse la examenul de bacalaureat in judetul SIbiu.
Potrivit Inspectoratului Școlar s-au depus 294 de contestații la Română, 173 la proba la alegere, 128 la Istorie și Matematică și 10 la Germană.
Acestea vor fi soluționate până în 16 iulie când trebuie să fie afișate rezultatele finale ale acestui examen.
Înaintea contestațiilor, promovabilitatea în județ a fost de 77,69 %,  județul mentinându –se, ca şi anul trecut, pe locul IV la nivel national, dar în creştere cu 0,09% faţă de anul precedent.
Pe primele trei locuri în ierarhia judeţului Sibiu cu rezultate foarte bune la exameul de bacalaureat se situează Colegiul Naţional “O.Goga” Sibiu, Colegiul Naţional „Samuel von Brukenthal” Sibiu şi Colegiul Naţional „Gh. Lazăr” Sibiu.
„2 eleve din judeţul Sibiu (Cristina Maria Făgeţan şi Alexandra Maria Simion– absolvente ale Colegiului Naţional „Gh. Lazăr” Sibiu) au obţinut media 10 la acest examen al maturităţii lucru care ne bucură şi ne face să fim mândri de rezultatele elevilor nostri, de calitatea muncii profesorilor şi directorilor din judeţul nostru”, au precizat reprezentanții Inspectoratului Școlar Sibiu. 
 
 

Nou regulament de refacere a carosabilului, dupa lucrari

Noul regulament privind refacerea infrastructurii domeniului public și privat al municipiului Sibiu a fost aprobat de Consiliul Local Sibiu în ședința din luna iunie și a intrat în vigoare. Un exemplar al acestuia va fi transmis societăților deținătoare de rețele de utilități, dar și constructorilor cu care lucrează municipalitatea.

Prezentul document specifică mai clar procedurile pentru refacerea domeniului public, conține prevederi privind calitatea lucrărilor de refacere, dar și cu privire la execuția cât mai rapidă a acestora pentru a nu prelungi disconfortul cetățenilor. Regulamentul prevede atât amenzile, cât și sarcina Direcției Tehnice de a monitoriza lucrările de refacere. Rezultatul pe care îl estimăm este un sistem mai ordonat de intervenție în carosabil și trotuare, o refacere mai rapidă și de mai bună calitate a domeniului public și astfel scăderea disconfortului locuitorilor”, a declarat Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu. 

Printre altele, documentul conține următoarele informații:

  • Prevederi speciale privind intervențiile la rețele pe străzile proaspăt reabilitate, aflate în garanție; în cazul acestora suprafața afectată se va reface integral de către societatea care a intervenit la rețele, pe toată lățimea carosabilului și/sau trotuarului din porțiunea afectată, nu doar șanțul respectiv

  • Monitorizarea de către Primăria Sibiu a lucrărilor de refacere pentru a asigura respectarea tehnologiei de lucru

  • Presemnalizarea și semnalizarea acestor lucrări în conformitate cu legislația în vigoare

  • Amenzile prevăzute în cazul nerespectării obligațiilor din acest regulament; acestea pot ajunge până la 2.500 de lei, în funcție de contravenția constatată

  • Tehnologia de refacere, adică specificațiile tehnice cu privire la calitatea materialelor și procedurile de așternere a straturilor de material

Prevederile regulamentului se aplică atât lucrărilor executate de constructorii angajați de societățile de rețele utilitare, cât și în cazul celor executate de persoane fizice.

În cazul lucrărilor efectuate de persoane fizice, regulamentul conține o noutate fata de vechiul regulament: beneficiarul poate plati o taxa la Primarie, iar municipalitatea repara drumul. Prevederea se aplica in cazul in care suprafata afectata este mai mica de 40 de mp. 

Potrivi noului regulament, in cazul în care lucrările al căror beneficiar este o persoană fizică afectează o suprafață mai mică de 40 mp, respectivul cetățean are două posibilități de a efectua refacerile

  • Fie încheie contract cu o firmă specializată și îl prezintă pentru emiterea avizului de săpătură

  • Fie plătește municipalității o taxă de refacere, Primăria urmând să efectueze aceste refaceri. Taxa de refacere variază în funcție de tipul de carosabil: 13 lei/mp în cazul străzilor pavate cu piatră spartă, 80 lei/mp pentru refacerea carosabilului cu îmbrăcăminți asfaltice și 156 de lei/mp în cazul refacerii carosabilului din piatră cubică sau pavele. Această variantă permite Primăriei Sibiu monitorizarea mai îndeaproape a calității lucrărilor de refacere și tragerea la răspundere a constructorului în cazul execuției defectuoase a acestora.

În cazul în care suprafața afectată de lucrări depășește 40 mp, pentru obținerea avizului de săpătură beneficiarul persoană fizică va prezenta un contract încheiat cu o firmă specializată. In acest caz, Primaria va urmari realizarea reparatiei in termenul cat mai scurt. 

Cablurile coboară în subteran pe cinci străzi principale

Primăria Municipiului Sibiu continuă lucrările în cadrul proiectului Calea Verde pentru Dezvoltare Durabilă. Proiectul este finanțat din bugetul local al municipiului Sibiu cu 6,7 milioane de lei, la această sumă adăugându-se o finanțare nerambursabilă în valoare de 4,8 milioane de lei.
Scopul acestui proiect este amenajarea tubulaturii pentru introducerea cablurilor suspendate pe cinci artere principale ale Sibiului: Bulevardul Corneliu Coposu, Calea Dumbrăvii, Șoseaua Alba Iulia, Bulevardul Vasile Milea și Bulevardul Victoriei. Tubulatura este amenajată în trotuarele sau pe zonele verzi de pe ambele părți ale străzilor menționate și presupune săpături pe o lungime totală de peste 16.000 de metri.
„Chiar dacă există un disconfort ca urmare a acestor lucrări, câștigul mare este eliberarea de cablurile suspendate și, deci, un Sibiu mai puțin împânzit de cabluri și colaci de fibră agățați de stâlpi. Vorbim de cinci dintre principalele străzi ale orașului, iar, prin proiect, aspectul acestora se va îmbunătăți mult”, a declarat Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.
Lucrările descrise mai sus se vor executa pe următoarele porțiuni ale străzilor enumerate:
Bulevardul Victoriei: de la intersecția cu str. Andrei Șaguna până la intersecția cu str. Transilvaniei;
Bulevardul Vasile Milea: de la intersecția cu str. Semaforului până la intersecția cu Calea Dumbrăvii;
Bulevardul Corneliu Coposu: din Piața Unirii până la intersecția cu str. Constituției;
Șoseaua Alba Iulia: de la intersecția cu str. Turismului până la intersecția cu str. Turda;
Calea Dumbrăvii: de la intersecția cu bulevardul Vasile Milea până la Cimitirul Municipal.
Stadiul lucrărilor în prezent:
Pe bulevardul Corneliu Coposu lucrările au început din Piața Unirii și sunt deja efectuate pe partea stângă, până în zona parcării de la Sala Thalia. Pe această arteră săpăturile s-au realizat în marea majoritate în zona verde de lângă Zidul Cetății. Termenul de finalizare al lucrării este 1 noiembrie 2016.
Pe șoseaua Alba Iulia lucrările au început din zona sensului giratoriu de la Metro, pe trotuarele de pe ambele părți ale străzii. Pe partea dreaptă în sensul de mers spre oraș lucrările au fost deja efectuate până în zona Lidl, iar pe partea stângă se lucrează la intersecția cu strada Grâului. Termenul de finalizare a lucrării este 8 noiembrie 2016.
Pe Calea Dumbrăvii săpăturile au început de la sensul giratoriu de la Cimitirul Municipal și au înaintat pe partea dreaptă până la intersecția cu strada Lămâiței. Pe trotuarele de pe cealaltă parte a străzii s-au executat deja lucrările pe porțiunea dintre strada Dimitrie Anghel și strada Mihail Sebastian. Pe această stradă săpăturile s-au realizat preponderent în trotuar. Termenul de finalizare a lucrării este 8 noiembrie 2016.
Săptămâna aceasta vor începe lucrările și pe ultimele două artere incluse în acest proiect, bulevardul Victoriei și bulevardul Vasile Milea.