Copiii din Mediaș și Ighișul Nou, care provin din familii nevoiașe, vor avea parte de o surpriză înainte de Sărbătorile Pascale. Consiliul Local al Tinerilor Mediaș a început de joi o nouă ediție a campaniei „Hrănește un Zâmbet”, care își propune de două ori pe an să le ofere copiilor săraci o surpriză înaintea celor două mari sărbători de peste an: Învierea Domnului și Crăciunului. „”Consiliul Local al Tinerilor dă startul celei de a 13-a ediții a campaniei umanitare „Hrănește un zâmbet”. Evenimentul se va desfășura în perioada 17 martie-18 aprilie 2016. Această campanie are ca si scop „hrănirea” zâmbetelor elevilor din municipiul Mediaș și din satul aparținător, Ighisul Nou cu rezultate bune la învățătura, dar cu o situatie materială precară. În acest sens, s-au amplasat în supermarketurile din oraș coşuri special amenajate în care medieşenii pot dona alimente neperisabile şi produse de igienă”, a declarat Silvia Sas, „primarul” Consiliului Local al Tinerilor Mediaș.
Aparatură în valoare de aproape un milion de lei donată de Romgaz Spitalului Județean Sibiu
Un sistem de radiologie digitală și 4 ecografe performante au fost achiziționate de Spitalului Județean Sibiu, în urma donațiilor pe care Romgaz le-a făcut către instituția medicală. Ecografele au fost repartizate către secțiile Cardiologie II, A.T.I., Neurologie și Obstetrică-Ginecologie, iar sistemul de radiologie digitală, cel mai scump dintre aparatele achiziționate, cu o valoare de aproape 680.000 de lei, a fost cumpărat pentru secția de Neurologie. Valoarea totală a investiției a fost de 980.000 de lei.
Cele patru ecografe performante sunt deja montate şi utilizate în cadrul secţiilor unde au fost repartizate iar pentru aparatul de radiodiagnostic
digital au fost obținute autorizaţiile emise de către Comisia Naţională Pentru Controlul Activităţilor Nucleare și se derulează proceduri de asamblare și montaj, în vederea punerii sale în funcțiune.
„Sponsorizarea acordată Spitalul Clinic Județean de Urgenţă Sibiu pentru dotarea unităţii cu aparatură medicală de înaltă performanţă, reprezintă un sprijin acordat la scară naţională autorităţilor care se confruntă cu dificultăţi în abordarea eficientă a sistemului medical atât de necesar unei populaţii sănătoase. Pe această cale ne exprimăm aprecierea faţă de eforturile depuse de Spitalul Clinic Județean de Urgenţă Sibiu, de a căuta soluţii pentru îmbunătăţirea serviciilor medicale de care beneficiază populaţia. Romgaz consideră implicarea socială drept parte integrantă a strategiei sale, astfel susținerea sistemului de sănătate pe plan local prin sprijinirea acestui proiect sustenabil, confirmă preocuparea companiei de a se alinia la principiile bunelor practici internaţionale. ”, a declarat Virgil Marius Metea, Director general Romgaz.
„În primul rând mulţumim Romgaz pentru această sponsorizare deosebit de generoasă care ne–a dat posibilitatea să îmbunătăţim dotarea materială a patru secţii clinice deosebit de importante ale spitalului judeţean, cu o adresabilitate ridicată şi o patologie complexă. Cele patru ecografe achiziționate, deja montate şi funcţionale, precum și aparatul de radiodiagnostic, pentru care derulăm proceduri de asamblare și montaj, contribuie la creşterea calităţii serviciilor acordate pacienţilor şi facilitează activitatea personalului medical în demersul de acordare a unor îngrijiri de calitate, moderne şi a unor terapii noi, mai eficiente. Sperăm și ne dorim ca acest parteneriat cu Romgaz să fie doar începutul și relația dintre cele două instituții să continue prin sprijinirea instituției noastre și a tuturor cetățenilor care au nevoie de servicii medicale performate. Totodată, invităm alături de noi şi alte companii din mediul de afaceri care doresc să contribuie la dezvoltarea acestui domeniu prioritar care este sănătatea populaţiei”, a declarat Dr. Vasile Spinean, managerul SCJU Sibiu.
S.N.G.N. ROMGAZ S.A. este cel mai mare producător şi principal furnizor de gaze naturale din România, acționar principal fiind statul român, cu o participaţie de 70%. Romgaz a mai sponsorizat spitalele din Mediaș, Târgu Mureș și Cluj, construind și un dispensar în Delta Dunării, la Mila 23.
Peste 100 de înotători se întrec, în weekend, la Mediaș
Peste 100 de copii din Mediaș, cu vârste cuprinse între 7 și 14 ani, vor participa în weekend la un concurs de înot. Concursul se constituie într-un test de verificare a potențialului copiilor, cu 3 luni înaintea unui concurs de la Sibiu. În luna iunie, tinerii înotători din municipiul Mediaș au fost invitați la un concurs de înot în Sibiu. „Este un concurs intern, la care participă membrii clubului nostru. Este un concurs de verificare să vedem unde ne aflăm față de concursul anterior și să știm încotro ne îndreptăm. La acest conurs vor participa aproximativ 100-120 de copii. Este primul concurs din acest an și sperăm ca în luna iunie să ne deplasăm la Sibiu, de unde am primit o invitație pentru a participa la un concurs alături de cei din Sibiu”, a declarat Karl-Heinz Pelger, instructor de înot și administratorul bazinului Delphin Mediaș.
Numai 5 din cele 19 izvoare publice din Mediaș sunt potabile
Situație cel puțin alarmantă în Mediaș. Numai 5 dintre cele 19 izvoare publice de pe raza orașului au apă potabilă, potrivit ultimelor analize. În ciuda acestui fapt, mii de medieșeni continuă să consume zilnic apa din respectivele izvoare, ignorând pericolul la care se expun. Cu ozacia Zilei Mondiale a Apei, 22 martie, membrii Dianthus Mediaș, o asociație de ecologie din oraș, alături de reprezentanții Apa Târnavei Mari, vor monta plăcuțe cu analizele la zi la un număr de 5izvoare din oraș. În plus, cele 5 izvoare vor fi igienizate și curățate. „Dacă anii trecuți am participat la acțiuni de igienizare a maluriulor râului Târnava Mare sau am avut campanii online și offline de conștientizare, anul acesta ne-am gândit să acționăm la nivelul a 5 izvoare publice din oraș. După ultimele analize, știm că în Mediaș doar 4 din cele 19 izvoare publice au apă potabilă. Cu sprijinul Apa Târnavei Mari vom face analizele pentru principalele 5 izvoare din oraș și anume Izvorul Dorului, izvorul din Greweln, izvorul de pe strada Moșnei, izvorul de pe strada Stadionului și izvorul de la ieșirea spre Sibiu. Aceste rezultate le vom afișa prin plăcuțe la fiecare izvor și mai mult decât atât vom curăța și vărui aceste izvoare împreună cu voluntarii noștri și partenerii de la Apa Târnavei Mari” , explică Feri Teglaș, președintele Dianthus Mediaș.
O tânără de 17 ani s-a spânzurat după o ceartă cu părinții
„Dacă eu într-o zi nu voi mai fi, aminteste-ți de zilele frumoase, pline de râsete, de zilele în care stăteam de dimineața până seara uitându-ne la faze tari pe net! :)) de anii liceului …de orele de mate, de română, de chiuluriile pe care le trăgeam împreună!”. Acesta a fost ultimul mesaj postat pe rețeaua de socializare Facebook de către o tânără de 17 ani din Valea Viilor înainte să se sinucidă. Miercuri seara, aceasta și-a pus capăt zilelor, fiind găsită spânzurată lângă un cimitir din localitatea Valea Viilor. Potrivit unor surse, fata s-a certat cu părinții ei și pe fondul unor neînțelegeri cu aceștia a decis să își pună capăt zilelor. La locul nenorocirii a ajuns și o echipă de criminaliști, iar după ce au examinat cadavrul nu au găsit urme de violență pe corpul fetei. Trupul neînsuflețit al acesteia va fi transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea autopsiei și stabilirea cauzelor decesului.
Prieteni șocați
Colegii și prietenii tinerei care s-a spânzurat au fost șocați de gestul acesteia. Aceștia au postat pe pagina de Facebook a fetei mai multe mesaje de condoleanțe. „Râsete… Minuni …certuri..toate au ramas în urmă..ai preferat sa pleci dintre doi.. Sa ne punem mii de întrebari.. De ce tu? De ce? Doar tu ști suflet bun! Dumnezeu să te ierte”, este unul dintre mesaje. „Ai lasat in sufletul nostru un adevarat gol!! Numi vine sa cred ca ai putut face asta!! Dumnezeu sa te odihneasca in pace!!”, scrie un alt prieten al fetei”. „Ai fost o fată bună, uneori poate prea bună și mereu erai cu zâmbetul și cu râsul tău ce ne făcea pe toți sa râdem. O să ne lipsești mult Ela. Dumnezeu să te odihnească în pace!”, scrie o altă prietenă de-a tinerei.
Copil de 5 ani și adolescentă de 15, bolnavi de gripă
În a doua săptămână din luna martie s-au confirmat două noi cazuri de gripă în județ. Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică (DSP) Sibiu au anunțat că în perioada 7 – 13 martie s-au raportat 26 de cazuri de suspiciuni de gripă la pacienți care au prezentat simptome specifice. La trei dintre aceștia, care erau internați în spital, medicii au prelevat probe de laborator, într-un caz fiind deja confirmat diagnosticul de gripă.
„O probă a fost pozitivă pentru virus gripal B , la o adolescentă de 15 ani, din Loamneş, elevă la un liceu din Sibiu, iar două probe sunt în curs de investigare”, au precizat reprezentanții DSP Sibiu.
Potrivit acestora, s-a mai recoltat o probă de la un pacient, dar care nu era internat în spital și aceasta fiind pozitivă pentru virus gripal tip A H1 pandemic 2009. Acest caz s-a înregistrat la un copil de 5 ani, din satul Metiş, comuna Mihăileni.
În total, de la începutul anului, în județul Sibiu s-au confirmat 17 cazuri de gripă, de diferite tipuri, iar două persoane cu acest diagnostic au decedat.
În ceea ce privește infecțiile respiratorii, DSP Sibiu a anunțat că numărul acestora a scăzut ușor în a doua săptămână din martie, cu puțin peste 2 la sută față de cazurile înregistrate cu o săptămână mai devreme, ajungând la 2.386. Chiar și așa, numărul virozelor este cu aproape 5 la sută mai mare decât în a doua săptămână din martie anul trecut.
Teatrul Gong invită adolescenții la teatru
Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” prezintă marți, 22 martie, ora 18:00, spectacolul „Nu cred că o să-mi treacă vreodată”, eveniment în cadrul programului TROC – rețea de teatru educativ.
„Nu cred că o să-mi treacă vreodată” urmărește experiențele a trei adolesencenți și scoate în evidență manifestările contradictorii ale acestora. Tinerii organizează trei petreceri, iar pe parcursul piesei, acestea ajung să se suprapună, scena devenind un spațiu al confesiunilor și întrebărilor existențiale. „Cine ne spune și nouă care e treaba cu noi? De ce nu știm ce urmează să facem? De ce nu contăm niciodată decât în nenorocita aia de bancă? De ce nu contăm decât pentru noi înșine în serile de vineri, când școala s-a terminat și tot tre’ să răspundem la tot felul de întrebări?” sunt o parte din întrebările pe care Raul Coldea, Oana Mardare și Doru Taleș le transpun în scenă ca rezultat al unui proces colectiv de lucru bazat pe experiențe personale.
Spectacolul „Nu cred că o să-mi treacă vreodată” are o durată de aproximativ 1h15min și este o producție semnată REACTOR de creație și experiment Cluj Napoca, după o idee și un concept de Raul Coldea și Petro Ionescu. Evenimentul este recomandat tinerilor cu vârsta peste 12 ani, iar intrarea la spectacol este gratuită, în limita locurilor disponibile.
TROC atrage atenția asupra impactului pe care o au teatrul educativ și educația prin teatru asupra incluziunii și echilibrului social și încurajează mobilitatea culturală, copiii și tinerii având posibilitatea să urmărească un tip de teatru în care problemele lor sunt dezbătute într-un limbaj contemporan. Asociația Reciproca (Cluj), Asociația Reactor de creație și experiment (Cluj), Centrul de Teatru Educațional Replika (București) și Teatrul Gong (Sibiu) sunt cele patru entități reunite sub umbrela TROC.
Doi cetățeni straini care au încercat să intre în țară prin Aeroportul Sibiu, opriți de Poliția de Frontieră
Doi cetățeni straini care au încercat să intre în România prin Aeroportul Sibiu, venind de la Viena, au fost depistați de către Poliția de Frontieră și sunt opriți, joi, în zona de transit a aeroportului, urmând a fi trimiși înapoi.
Purtătorul de cuvânt al Aeroportului Sibiu, Nicoleta Boborodea, a declarat, joi, că doi cetățeni străini se află în zona de tranzit a aeroportului.
„Pe Aeroprotul Sibiu se află, în zona de tranzit (nu au intrat oficial în țară – n.r) două persoane, cetățeni străini care nu întrunesc condițiile. Cele două persoane vor fi returnate astăzi (joi – n.r) pe aeroportul de proveniență”, a declarat Nicoleta Boborodea.
Potrivit acesteia, cei doi au sosit, miercuri după-amiaza, cu o cursă de la Viena și vor fi trimiși înapoi.
Cei doi au fost depistați de Poliția de Frontieră care nu le-a permis accesul în țară.
Surse oficiale au declarat că cei doi se pare că au acte false, cu acestea reușind să treacă de controlul autorităților din Viena.
Editia a XII-a – „Festivalul Tinereții”
În perioada 1-15 august 2016 va avea loc la Mangalia o nouă ediție a Festivalului Internațional de Muzică Ușoară și Folclor „Festivalul Tinereții”. Spectacolele vor avea loc în fiecare zi, începând cu ora 20:00, pe scena plutitoare din Portul Turistic Mangalia. La festival participă tineri artiști din România și din străinătate, într-o competiție de creație și interpretare de muzică populară și ușoară.
Festivalul Tineretii Mangalia 1-15 august 2016
Programul manifestărilor este următorul:
In datele de 1 si 8 august 2016 vor avea loc tragerile la sorti pentru ordinea intrării in concurs, in statiunea Mangalia.
Muzica usoara
• 1 august ziua 1: cazare si tragerea la sorţi sectiunea muzică uşoară, repetiţii
• 2 august ziua 2: Sectiunea muzică uşoară categoria de vârstă 6 – 9 ani + Recital
• 3 august ziua 3: Secţiunea muzică uşoară categoria de vârstă 10 -14 ani + Recital
• 4 august 4: Secţiunea muzică uşoară categoria de vârstă 15 – 25 ani + Recital
• 5 august ziua 5: Secţiunea muzică uşoară peste 25 ani program de promovare
• 6 august ziua 6: Secţiunea de prezentare a creaţiilor în primă audiţie + recitaluri
• 7 august ziua 7: Gala Laureaţilor muzică uşoară, Premiere + Recitaluri
Folclor
• 8 august ziua 1: cazarea si tragerea la sorţi, repetiţii
• 9 august 2: Secţiunea folclor categoria de vârstă 6 – 9 ani + Recital
• 10 august ziua 3: Secţiunea folclor categoria de vârstă 10 -14 ani + Recital
• 11 august ziua 4: Secţiunea folclor categoria de vârstă 15– 25 ani + recital
• 12 august ziua 5: sectiunea peste 25 ani program de promovare
• 13 august ziua 6: Categoria ansambluri artistice si instrumental
• 14 august ziua 7: Gala Laureatilor folclor, premiere + recital
Mai multe detalii găsiți pe pagina de facebook.
Peste 400 de chitariști vor cânta la unison la Sibiu Guitar Meeting 2016
În toamna acestui an, peste 400 de chitariști din toată țara, se vor reuni la Sibiu, la cel mai mare concert colectiv de chitară din România. În Piața Mică din Sibiu vor răsuna din nou chitările, recordul stabilit anul trecut – când 215 oameni au cântat împreună hituri care au făcut istorie – va fi cu siguranță depășit.
Peste 150 de chitariști s-au înscris deja la Sibiu Guitar Meeting, eveniment în cadrul proiectului „Pune mâna pe chitară” dezvoltat de Asociația Culturala PLAY. Înscrierile vor continua, la nivel național, până la finalul verii.
In urma unui sondaj național, la care au participat peste 800 de persoane interesate de proiectul „Pune mâna pe Chitară”, au foste selectate 7 piese care să completeze – alături de alte 4 piese populare din repertoriul de anul trecut – programul Sibiu Guitar Meeting 2016.
Proiectul „Pune Mâna pe Chitară” a fost inițiat și derulat de Asociația Culturală Play cu scopul de a crea o comunitate și de a oferi o alternativă în educație copiilor.
„Muzica trebuie să fie accesibilă tuturor, indiferent de vârstă, educație, situație financiară sau socială. Copiii sunt stimulați activ în a face muzică, mult peste ceea ce înseamnă a asculta muzică. Ei învață, astfel, să se exprime, să comunice într-o manieră diferită de cea tradițională, prin arta sunetelor. Câștigul lor imediat este un hobby, care în timp poate deveni o profesie”, spune Anamaria Brumar din partea Asociației Play.
Proiectul „Pune mâna pe chitară” include activități precum:
Dezvoltarea și distribuirea Kitului Educațional „Pune mâna pe chitară” – material didactic adaptat și oferit gratuit, sub forma unui tutorial, cu adresabilitate generală, pentru o plajă largă de vârste și niveluri.
Cercurile „Pune mâna pe chitară” – copiii din Sibiu vor învăța piesele pentru Sibiu Guitar Meeting și vor aprofunda instrumentul pe baza materialelor didactice concepute prin acest proiect, în cadrul a 5 Cercuri Comunitare “Pune mâna pe chitară”.
Taberele Sibiu Guitar Summer Camp – programe de studiu intensiv, de educație muzicală, socială și nonformală desfășurate pe perioada vacanței de vară. Vor fi organizate 3 tabere/școli de vară de studiu al chitarei, pentru copii și tineri.
Tutorialele celor 10 piese vor fi lansate pe canalul Youtube/punemanapechitara în următoarea săptămână, iar o parte din piesele din program vor fi interpretate, chiar de către soliștii trupelor care le-au lansat, vedete consacrate confirmând deja participarea la eveniment.
În cele două zile din cadrul „Sibiu Guitar Meetinv” vor avea loc workshop-uri, masterclass-uri de chitară, expoziții, mini-concerte, vizionări de filme despre mari chitariști ai lumii, activități dedicate deopotrivă amatorilor, pasionaților și profesioniștilor.
Teatrul „Radu Stanca” petrece luna martie în turneu
În luna martie, Teatrul Național „Radu Stanca” se află în turneu în mai multe țări din Europa și Asia, reprezentând Sibiul și România la Stuttgart, Luxemburg, Beijing, Oslo și Budapesta.
Zilele acestea, actorii sibieni aduc în Germania spectacolul „Nathan înțeleptul”, de G. E. Lessing, în regia lui Armin Petras, spectacol rezultat în urma colaborării cu Teatrul Național din Stuttgart și realizat cu actori din ambele teatre. Spectacolul a avut premiera în luna iunie a anului 2015, în cadrul celei de-a XXII-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, iar în data de 20 martie, la Stuttgart va avea loc o a doua reprezentație.
Spectacolul regizat de Armin Petras urmărește scopuri concrete, punând accent pe dimensiunea socială a terorismului, înfățișând perspectiva dezbaterilor pe tema violenței din Europa de astăzi. În „Nathan înțeleptul”, Lessing ledează pentru respectul și recunoașterea religiilor care se luptă între ele – iudaismul, creștinismul și islamismul.
„Vedem cum religii diferite, etnii diferite se întâlnesc și dau naștere unor fenomene care ne influențează pe toți, de aceea avem nevoie de dialog. Despre dialog este vorba în acest spectacol” – Constantin Chiriac.
„Este un subiect foarte delicat, iar abordarea terorismului prin teatru este destul de dificilă. Nu a fost ușor, deoarece a existat o barieră lingvistică. (…) Este cel mai interesant spectacol la care am lucrat în ultimii ani, iar trupa de la Sibiu este formată din actori excepționali, rar am întâlnit o trupă care să se bucure atât de mult de lucrul la un spectacol” – Armin Petras
Turneul TNRS la Stuttgart este realizat cu sprijinul ICR Berlin.
Tot în luna martie, în zilele de 18 și 19 martie, o parte din trupa naționalului sibian se va deplasa la Luxemburg pentru două reprezentații ale spectacolului „Marat/Sade” în regia lui Charles Muller. Acestea vor avea loc la Teatrului Municipal din Esch.
Pinocchio vine la Teatrul Gong de Ziua Mondială a Teatrului pentru Păpuși
De Ziua Mondială a Teatrului pentru Păpuși, Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” prezintă luni, 21 martie, ora 18:00, spectacolul „Pinocchio” în regia lui Lilly Krauss Kalmar.
La inițiativa Teatrului de Păpuși „Dzhivada Zolfagariho” din Iran, Consiliul Internațional UNIMA din iunie 2002, de la Atlanta, a stabilit data de 21 martie pentru celebrarea Zilei Mondiale a Teatrului de Păpuși. Marionetele au devenit formă autonomă de expresie artistică, păpușarii reușind să transmită vise și emoții, inspirând creativitate și descoperind noi forme ale frumuseții și armoniei.
Bine-cunoscuta carte pentru copii, „Le avventure di Pinocchio” de Carlo Collodi spune povestea marionetei lui Geppetto care prinde viața și trece prin tot felul de aventuri până înțelege ce înseamnă să fii un băiețel adevărat. Alături de el se află greierul sfătuitor, o adevărată „a doua conștiință” care veghează mereu asupra lui.
Spectacolul „Pinocchio” în regia semnată de Lilly Krauss-Kalmár, scenografia de Anca Dumitru și muzica compusă de Petre Manzur a fost pus în scenă în anul 2000. Din distribuția spectacolului fac parte Jenö Major, Angela Páskuy, Monica Baldea, Claudia Stühler, Adrian Prohaska, Daniela Dragomir, Nicolae Suciu, Gabriela Mitrea și Andrei Hansel.
La finalul reprezentației copiii se vor putea bucura de un candy-bar oferit de Boromir și Feleacul.
Prețul unui bilet este de 7 lei, tarif unic.


