Cristi Bud a revenit în Liga I. Fostul atacant al lui Gaz Metan Mediaş s-a întors la CFR Cluj, trupă la care a evoluat şi în trecut. La primul joc înapoi, înaintaşul vişiniilor a adus victoria formaţiei sale, pe terenul celor de la CSU Craiova. Bud a marcat unicul gol al disputei de aseară, din Bănie, în minutul 80. Asta, la numai şase minute după ce a intrat în teren. El a înscris cu un şut de la 10 metri. În ciuda succesului, CFR va juca în play-out, la fel ca şi oltenii. „Ma bucur foarte mult pentru acest gol, contează foarte mult pentru moral. Vreau să dedic golul familiei mele, care a fost alături de mine în tot acest timp. Vreau să inscriu cât mai multe goluri şi să îmi ajut echipa. Nu avem emoţii cu retrogradarea, nu vrem sa ne gândim la aşa ceva. Obiectivul nostru este să câştigăm cât mai multe puncte şi să luăm Cupa României”, a declarat Bud pentru Digi Sport.
Cristi Bud a revenit cu gol în Liga I! Fostul atacant lui Gazului a adus victoria formaţiei sale, pe terenul lui CSU Craiova
Înfrângere în ultimele secunde! Gaz Metan a pierdut la Timişoara
Baschetbaliştii lui Mihai Popa nu au putut dubla victoria de etapa trecută. „Lupii negri” au pierdut la Timişoara, scor 84 la 86, după ce în runda I învingeau surprinzător pe Dinamo Bucureşti. Aşadar, ei puteau egala cele două victorii reuşite în întreg campionatul, în primele două etape ale fazei a doua din Liga Naţională. Meciul de pe „Bega” a fost la îndemâna gazdelor timp de trei reprize, sferturi câştigate de aceştia la două (s1 şi s2) şi trei puncte (s3). În ultimele zece minute, gaziştii au revenit excepţional, au egalat la 78, 82 şi 84, dar bănăţenii au preluat din nou conducerea, cu 15 secunde rămase până la final. Navickas a ratat aruncarea din afara careului, iar Gazul a plecat fără puncte din vestul ţării.
Clasament Faza a II-a, grupa II valorică
1. Dinamo Bucureşti – 12 victorii, 12 eşecuri
2. Energia Târgu Jiu – 10 victorii, 14 eşecuri
3. Phoenix Galaţi – 10 victorii, 14 eşecuri
4. BCM Piteşti – 9 victorii, 15 eşecuri
5. BC Timişoara – 6 victorii, 18 eşecuri
6. Gaz Metan Mediaş – 3 victorii, 21 eşecuri
Un bărbat a furat 15 mii de euro dintr-o maşină parcată. A fost prins de poliţişti în scurt timp
Un bărbat de 42 de ani din Arad a furat 15.000 de euro dintr-o maşină parcată pe strada Putnei în Sibiu. Poliţiştii au reuşit să îl prindă repede pe hoţ şi au recuperat toţi banii. Individul a fost reţinut însă, ulterior magistraţii au hotărât să îl elibereze, fiind cercetat sub control judiciar.
„Poliția Municipiului Sibiu a fost sesizată telefonic că o persoană de sex masculin a pătruns într-un autoturism ce se afla parcat pe str. Putnei din municipiul Sibiu, iar din interior a sustras bunuri. La fața locului a fost direcționat cel mai apropiat echipaj de poliție care, în urma activităților specifice desfășurate, a reușit în câteva minute identificarea și prinderea persoanei suspecte pe str. Dima, în curtea unui imobil în care funcționa o societate comercială.” a declarat Luciana Lazăr, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu
Individul avea asupra lui cei 15.000 de euro pe care i-a furat din maşină iar banii au fost înapoiaţi proprietarului. Bărbatul de 42 de ani din Arad a fost reţinut d epoliţişti şi prezentat apoi instanţei cu propunere de arestare preventivă. Magistraţii au respins însă această măsură şi au hotărât să îl eibereze. El fiind cercetat acum sub control judiciar.
Meciul final spre turneul semifinal! CSŞ Sibiu înfruntă ASC Juvenil Braşov
Voleibalistele de la CSŞ Sibiu încheie prima fază a campionatului naţional de junioare pe teren propriu. Duminică, de la ora 12,30, jucătoarele noastre primesc vizita braşovencelor de la ASC Juvenil Nicolae Titulescu, în Sala Mică de lângă Teatrul Radu Stanca. Partida va conta pentru etapa a opta a competiţiei. Întrecere unde elevele lui Traian Prişcă sunt neînvinse în cele şapte partide disputate, şi unde s-au calificat la turneul semifinal încă de runda trecută. De partea cealaltă, oponentele lor se află pe locul secund cu 4 victorii şi 3 eşecuri.
Execuţia splendidă a lui Liviu Băjenaru a adus prima victorie din 2016 pentru Gaz Metan
Gaz Metan Mediaş a început 2016 cu o victorie. În direct la Dolce Sport 2, fotbaliştii pregătiţi de Leo Grozavu au trecut de primul test oficial al anului 2016, Olimpia Satu Mare. Alb-negri s-au impus pe teren propriu cu scorul de 1 la 0. Unicul gol al partidei de pe Târnava Mare a fost marcat de Liviu Băjenaru, în minutul 22. Mijlocaşul gazist a prins un şut de senzaţie de la 25 de metri, execuţie splendidă care s-a dus sub transversala porţii apărate de Băican. Goalkeeper al sătmărenilor care nu a avut ce să facă decât să se recunoască învins. Meciul a fost la discreţia gazdelor, formaţie care a fost net superioară vizitatorilor. Drept urmare a acestui rezultat, medieşenii au acumulat 34 de puncte, cu unul mai puţin decât primele două clasate, FCM Baia Mare şi CSM Râmnicu Vâlcea. De partea cealaltă, Olimpia a rămas cu 26 de puncte şi ocupă locul al nouălea.
Cei doi antrenori au introdus următorii jucători :
Gaz Metan : Albuţ, Stancu, Cristea, Cazan, Neagu, Bic, Băjenaru (Tîrcoveanu 90′), Iacob, Munteanu, Buziuc (Staicu 73′) şi Gavra (Figliomeni 54′) ; antrenor Leontin Grozavu.
Olimpia Satu Mare : Băican, Muntean, Iuhas, Mureşan, Bura (Ciul 64′), Sălăgeanu, Lukacs, Onicaş, Brata (Ianc 75′), Buhăescu şi Mărkuş (Faur 72′) ; antrenor Tiberiu Csik.
VIDEO: Geci contrafăcute într-un magazin din Mall
Peste 100 de geci contrafăcute au fost confiscate de poliţişti dintr-un magazin din Mall care pretinde că vinde produse originale. Gecile aveau aplicate etichetele cu adeziv iar valoarea acestora la vânzare se ridică la peste 35.000 de lei.
Polițiștii de investigare a criminalității economice Sibiu au făcut verificări în incinta Shopping City la un magazin viazat că face comerţ cu produse contrafăcute. „În urma verificării efectuate la o societate comercială, polițiștii au descoperit 115 geci oferite spre comercializare, etichetate cu marca unui brand cunoscut, etichetele fiind însă aplicate cu adeziv peste locul unde inițial exista eticheta firmei producătoare a gecii, alta decât brandul care apărea la momentul verificării. De asemenea, polițiștii au identificat o plasă cu etichete cu privire la care există suspiciunea rezonabilă că urmau a fi folosite în eventualitatea în care cele aplicate cu adeziv se dezlipeau.” a declarat Luciana Lazăr, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu
Mai mult decât atât, reprezentanţii firmei nu au putut justifica provenienţa gecilor contrafăcute pe care urmau să le vândă. Toate aceste articole vestimentare au fost confiscate de poliţişti pentru examinare şi expertizare.
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice sfătuiesc cumpărătorii să nu se lase impresionați de eticheta viu colorata și de prețul scăzut al unui produs de brand, ci să fie atenți la detaliile pe care le poate prezenta un produs original, respectiv că este lucrat cu precizie la cele mai mici detalii, prezenta însemnelor și detaliilor de pe cutia sau ambalajul original al produsului, existența certificatelor de autenticitate, la toate detaliile produsului pe care reprezentanții magazinelor trebuie să le prezinte cumpărătorilor.
Dr. Bogdan Păcală despre SCHIZOFRENIE: Cu cât pacientul este mai afectat şi mai rupt de realitate, cu atât el se consideră mai normal
Persoane cu dublă personalitate, care aud voci, care consideră că cineva îi persecută, retrase social ori depresive. Iată doar câteva dintre simptomele pe care le produce una dintre cele mai grave boli psihice ale zilelor noastre: Schizofrenia. Despre simptomele acestei afecțiuni, cauze și modalități de tratament vorbește dr. Bogdan Păcal, medic primar psihiatru, Spitalul de Psihiatrie „Dr.Gh.Preda” Sibiu.
Care sunt primele semne ale schizofreniei ?
Există mai multe modalităţi de debut al bolii. Cel mai frecvent întâlnit este debutul psihotic acut, sub formă unui episod psihotic debutat relativ brusc, cu halucinaţii, ideație delirantă, destructurarea comportamentului, agitaţie psihomotorie, uneori agresivitate faţă de propria persoană sau anturaj. Este o situaţie “ favorabilă” dacă se poate spune aşa pentru prognosticul terapeutic deoarece, atât diagnosticul cât şi tratamentul, sunt precoce . Un alt tip de debut este aşa-numitul debut “ pseudo-nevrotic” în care boală debutează că o nevroză de tip anxios, depresiv sau obsesivo-fobic pentru ca după un timp de luni sau ani să apară şi simptomele caracteristice schizofreniei. Există şi aşa-numitul debut “medico-legal” în care o persoană necunoscută până atunci ca fiind bolnavă psihic şi relativ bine integrată în familie şi comunitate, săvârșește un act medico-legal, cel mai frecvent agresiune sau crimă. În acest caz, diagnosticul se pune prin analiză în Comisie de expertiză medico-legală a faptei comise, care cel mai adesea se produce în context halucinator delirant. În fine, o ultima modalitate de debut este debutul insidios ce caracterizează formele aşa zis “ simple” de schizofrenie în care are loc în timp o modificare progresivă a personalităţi pacientului, o retragere socială, neglijarea serviciului, familiei şi, cu timpul, a propriei persoane, închiderea în sine – fenomene ce evoluează în mod silenţios pe durata a câtorva ani de zile, fără să fie luate foarte în serios de către cei din jur astfel încât în acest caz prezentarea la medic şi diagnosticul se pun cu mare întârziere având drept consecinţă un prognostic mult mai rezervat.
La ce vârste debutează în general un episod de schizofrenie ?
Cel mai adesea schizofrenia debutează la vârste tinere 16-30 ani : în cazul bărbaţilor debutul este în general mai precoce (16-25 ani), la femei fiind ceva mai tardiv (25-30 ani). Cu cât debutul se face la o vârstă mai tânără, când personalitatea nu este încă formată şi achiziţiile şcolare şi profesionale nu sunt definitivate, cu atât prognosticul bolii pe termen lung este mai rezervat.
Prin ce caracterizează acesta boală?
Nu există un singur tip de schizofrenie, ci mai multe, în funcţie de simptomele care sunt pe primul plan. Există patru categorii de simptome care sunt evaluate în cadrul diagnosticului de schizofrenie:
a. Simptome “pozitive” – cel mai frecvent întâlnite în puseele acute ale bolii dar uneori şi în remisiunile parţiale dintre episoadele acute. Este vorba despre halucinaţii (de exemplu pacienţii aud voci pe care cei din jurul lor nu le aud sau văd imagini, personaje care nu există în realitate) , idei delirante (pacientul este convins că alte persoane îi doresc răul, îl urmăresc, îi fac farmece, îl supraveghează prin diverse aparate, îi fură sau transmit de la distanţă gândurile – în mod evident aceste convingeri nu sunt expresia unei situaţii reale ci rodul imaginaţiei pacientului), comportament dezorganizat de tip halucinator-delirant (în funcţie de “ ameninţările” halucinatorii sau ideile delirante pacientul îşi ia măsuri de precauţie, se izolează, sau dimpotrivă devine agresiv cu potenţialii agresori, distruge bunuri sau atacă persoane , uneori din propria familie).
b. Simptome “negative” – este vorba aici de o restrângere progresivă a interacţiunilor sociale, a iniţiativelor, a sferei de interese, tendinţa la izolare şi pasivitate, dezinteresul pentru mediul înconjurător şi cu timpul şi faţă de propria persoană, lentoare psihică şi fizică.
c. Simptome “ afective” – fie o afectivitate paradoxală (aşa numită “inversiune afectivă” în care pacientul urăşte o persoană apropiată, cel mai adesea mama, pe care în mod normal ar trebui să o iubească) , fie o afectivitate discordantă (în care există o discordantă , o nepotrivire între ceea ce gândeşte pacientul şi ceea ce exprimă la nivel de emoţie) fie o aplatizare, o tocire afectivă în care rezonanţa afectivă, reactivitatea emoţională la evenimentele din mediul înconjurător se reduce progresiv, mergând până la indiferenţă şi dezinteres total.
d. Simptome “cognitive” – dificultăţi în a se concentra şi a menţine focalizată atenţia asupra unei sarcini, dificultăţi de recunoaştere a identităţii şi expresivităţii feței altora, dificultăţi de autoevaluare.
Cum îi putem ajută pe cei afectaţi să recunoască realitatea, faţă de ceea ce aude şi vede el în timpul halucinațiilor ?
Esenţa bolii, cel puţin pe durata puseului acut este tocmai pierderea contactului cu realitatea şi construirea de către pacient a unei realităţi proprii de tip halucinator-delirant, realitate intangibilă şi de neînţeles pentru cei din jurul sau. Singurul ajutor eficient în această etapă este tratamentul medicamentos corect administrat şi individualizat în funcţie de particularităţile cazului, tratament ce are ca scop corectarea dezechilibrelor neurobiochimice ce apar la nivelul creierului. Paradoxul acestei boli este însă că, cu cât pacientul este mai afectat şi mai rupt de realitate, el se consideră cu atât mai normal şi nu este capabil să-şi evalueze realist propria condiţie mentală (evaluarea numită “ insight” din limba engleză) astfel încât adesea el refuză prezentarea la medic şi implicit şi tratamentul.
Cum se diagnostichează această boală?
Există la ora actuală două sisteme diagnostice care în mare măsură se suprapun – Sistemul European – Clasificarea Internaţională a Maladiilor ediţia a X – a şi cel american folosit la noi în special în scopuri de cercetare – DSM V (Manualul Diagnostic şi Statistic ediţia a V- a). Ambele sisteme permit punerea diagnosticului de schizofrenie în funcţie de 3 parametri: Prezenţa unui set de simptome din cele 4 categorii prezentate anterior; O anumită durata minimă în timp a acestor simptome şi perturbarea semnificativă a nivelului de funcţionarea a pacientului; Excluderea unei alte patologi psihiatrice, cu o menţiune specială în ceea ce priveşte consumul de droguri (amfetamine, etnobotanice etc.).
Care este situaţia la Sibiu, câte internări aveţi lunar în Spitalul de Psihiatrie Dr. Gh.Preda Sibiu ?
Ca prevalenţă a bolii, Sibiul nu este diferit de celelalte judeţe însă în ceea ce priveşte reţeaua de tratament psihiatric consider că avem o situaţie privilegiată, deoarece putem asigura întreaga gamă de tratamente şi servicii necesare, în toate fazele evolutive a bolii. Dacă doriţi pot să va dau datele statistice ale anului 2015: 106 cazuri noi în judeţul Sibiu, 584 de pacienţi spitalizaţi c u acest diagnostic dintre care 282 de bărbaţi şi 302 femei, 688 de pacienţi în evidenţa spitalului (aici vorbim doar de pacienţii care se prezintă în mod regulat la control dar în realitate numărul este mai mare).
Care sunt cauzele care duc la apariţia schizofreniei ?
Nu se cunosc la ora actuală foarte precis cauzele schizofreniei. Există 3 mari teorii – teoria biologică, teoria psihosocială şi teoria vulnerabilitate/stress. Teoria biologică ia în considerare două componente – una, Genetică : s-au descoperit o serie de gene care au rolul de a codifica proteine cu rol în neurodezvoltare, transmisia sinaptică sau în autoimunitate aceste fiind implicate în vulnerabilitatea de a face schizofrenie;
– alta, Biochimică – există la nivelul creierului substanţe numite neuromediatori, care asigura transmiterea sinaptică a impulsului nervos şi a căror dezechilibru reciproc este susceptibil de a produce modificări iniţial funcţionale ulterior structurale la nivelul creierului. În schizofrenie este în special vorba de dezechilibrul dopaminei care este crescută în anumite zone de creier şi scăzută în altele acestea ducând la apariţia simptomelor “ pozitive” respectiv “ negative” de care aminteam anterior.
Teoria Psihosocială pune apariţia schizofreniei pe seama unor disfuncţionalităţi comunicaţionale la nivelul familiei viitorului pacient şi aici avem două aspecte dezbătute sistematic – emotionalitatea exprimată şi deviantă comunicaţională. Emotionalitatea exprimată este un concept care măsoară caracterul negativ al comunicării la nivel familial implicând trei componente majore : criticismul, ostilitatea şi supra-implicarea emoţională. Devianța comunicaţională presupune un grad scăzut de abilitate de a se acorda empatic cu interlocutorul, dacă vreţi, de a fi pe aceeaşi “ lungime de undă” .
În fine, teoria vulnerabilitate/stress dă o importanță crescută “ terenului “ pe care apare boala, considerând apariţia bolii ca o întâlnire între o personalitate vulnerabilă, predispusă şi stimulii psihostressanti din mediul înconjurător fie familial, fie socio-profesional. Mai există aici o multitudine de ipoteze cu privire la etiologia schizofreniei dar nici una nu poate explica în întregime un fenomen cu o cauzalitate complexă, multifacțională.
Cum se tratează această afecţiune psihică?
În principal, abordarea terapeutică este de două tipuri – medicamentoasă şi psihosocială. Tratamentul medicamentos este primordial deoarece este cel ce permite corectarea dezechilibrelor biochimice la nivelul creierului ceea ce are drept consecinţă normalizarea gândirii, afectivităţii şi implicit comportamentului şi prin urmare revenirea pacientului în familie şi societate. Nu îmi propun aici să menţionez toate clasele de medicamente antipsihotice folosite însă afirmativ doar că tratamentul trebuie adaptat în funcţie de particularităţile fiecărui caz astfel încât să obţinem un efect rapid cu un maxim de efecte terapeutice şi un minim de efecte adverse.
Terapiile psihosociale intervin în faza de remisiune a bolii când se asociază tratamentului medicamentos şi au drept scop de a ajuta pacientul să-şi înţeleagă boală, să trăiască cu ea descoperind noi cai de adaptare psihologică şi socială. Sunt disponibile numeroase forme de terapii psihosociale (psihoterapii individuale sau de grup, psihoeducație, ergoterapii, terapii ocupaţionale, etc.) toate acestea urmărind să susţină persoană astfel încât să gândească şi să se comporte cât mai normal, inbunatatind abilitatea de a de a funcţiona social în medii precum spitalul, comunitata, acasă sau la locul de muncă.
Se cunoaşte faptul că tratamentul are efecte secundare. Cum pot fi reduse riscurile acestora ?
Generaţia actuală de medicamente antipsihotice folosite în tratamentul schizofreniei este mult mai bine tolerată şi produce mult mai puţine efecte adverse faţă de primele medicamente apărute pe piaţă.
Cum afirmăm însă tratamentul trebuie individualizat în funcţie de particularităţile cazului iar pacientul trebuie atent monitorizat periodic (cel mai adesea lunar) de către medic şi echipa terapeutică astfel încât dacă apar efecte adverse nedorite şi deranjante pentru pacient ele să poate fi precoce depistate şi corectate. În cazul în care ele nu pot fi rezolvate se impune schimbarea schemei de tratament. Este foarte important pentru pacient un raport optim între efectele terapeutice şi efectele adverse deoarece tratamentul trebuie urmat pe termen lung , uneori toată viaţă şi de un tratament adecvat depinde în mare măsură complianţa terapeutică a pacientului şi implicit evoluţia bolii.
Schizofrenia poate fi vindecată complet ?
În general nu folosim termenul de vindecare ci mai de grabă stabilizarea sau remisiune sub tratament. Vindecarea ar însemna o evoluţie de minim cinci ani fără să existe niciun simptom (nici măcar rezidual) de boală, situaţie care din nefericire este extrem de rar întâlnită în realitate. Totuşi, cu un tratament corect urmat şi monitorizat o majoritate a pacienţilor pot să ducă o viaţă relativ normală în familie şi societate.
Ce trebuie să ştie familia unui bolnav de schizofrenie ?
Atât pacientul cât şi familia trebuie să cunoască simptomele bolii, în special aşa-numite semne “ prodromale” , care pot anunţa o iminentă decompensare a afecţiunii (cefalee, insomii, irascililitate, suspiciozitate, ostilitate, etc. ) astfel încât să consulte de îndată medicul pentru a se lua măsurile necesare. Comportamentul membrilor familiei schizofrenului trebuie să fie pe cât posibil de înţelegere, acceptare, calm, încurajare şi de – stigmatzare, cu o expresivitate emoţională adecvată (ştiindu-se că fie ostilitatea fie hiper implicarea emoţională a familiei pot duce la decompensarea bolii).
Ce activităţi îl poate ajută pe un bolnav de schizofrenie să lupte mai eficient cu boală, astfel încât perioada în care nu se manifestă simptomele, aşa- numită remisie, să fie cât mai lungă ?
Obiectivul terapiilor în schiofrenie este obţinerea unei remisiuni cât mai bine astfel încât pacientul să revină la statutul sau anterior socio-profesioal, deci să-şi reintegreze activitatea şi locul de muncă. În timp, odată cu cronicizarea afecţiunii capacitatea funcţională restanţă se diminuează ceea ce impune pensionarea şi restrângerea opţiunilor profesionale. Pacientul trebuie încurajat să ducă o viaţă cât mai aproape de normal, să se implice în activităţi de petrecerea timpului liber, să participe la un program de psihoterapie individuală sau de grup, ergoterapie, activităţi recreaţionale , muncă în ateliere protejate, să-şi menţină formă fizică printr-o dietă adecvată şi activităţi fizice constante. Toate acestea au rolul de a reduce izolarea, sentimentele de teamă,de stigmatizare şi discriminare la care adesea sunt victime pacienţii cu schizofrenie din partea unei societăţi adesea insuficient educată şi pregătită să accepte boală psihică.
Dan Popescu: România, slabă economic – o veritabilă hemoragie a ignoranței ( partea II)
Potrivit ultimelor statistici, economia României a înregistrat în 2015 o creștere economică de 3,7% față de anul 2014. Cu toate acestea, pe harta economică există numeroase puncte negre, un risc crescut menținându-se în viitor pe fondul crizei forței de muncă, al slabei atrageri a fondurilor europene, cât și al numărului redus de salariați raportat la numărul pensionarilor. Despre intens controversata lege a dării în plată, despre realitățile, duritățile și speranțele economiei românești, cât și despre amenințarea unei noi crize mondiale, vorbește prof.univ. dr. Dan Popescu.
(continuare din numărul trecut)
Cât de împovărătoare apreciați că sunt taxele fiscale plătite de români, comparativ cu alte state europene?
Cred că taxele fiscale, mă rog, într-o categorie mai amplă, impozitele și taxele, nu sunt mari sau mici prin ele ca atare. Ci prin ceea ce populația obține prin plata lor: infrastructuri evolutiv performante, un sistem de învățământ bine finanțat și cu rezultate, protecția sănătății și preventiv și curativ de bună calitate, un sistem cultural, activități culturale atrăgătoare și benefice pentru toți, în fapt politici publice performante, specialiști stimulați în toate aceste direcții. Dacă le avem, și ne bucurăm astfel, plătim corespunzător. Dacă nu, plătim ca atare, însă obținem, ca pandant, foarte puțin. Ceea ce nu este în regulă: unde sunt, totuși, banii, atâția câți au fost și câți sunt? Sunt marginile în care „se joacă” pe acest teren…
De altfel, eficiența sistemului de sănătate și a sistemului de învățământ se calculează eronat. Și sănătatea și învățământul, susținute cu precădere din bani publici, dar nu numai, constituie externalități pozitive – prezintă mari efecte pozitive de multiplicare (de exemplu, nu este vorba doar de prevenirea unei îmbolnăviri, ci și de prevenirea îmbolnăvirii tuturor ce vin în contact cu cel ce nu s-a îmbolnăvit). Ca atare, acestea se impun „internalizate”. Încă de mai multă vreme, în UE, deficitele respective – atunci când se vădesc – sunt înlăturate de o astfel de concepție și aplicarea ei în practică. Ceea ce au încercat să facă, pentru sănătate, și americanii. Și, se pare, că vor reuși.
Pe viitor, este de așteptat ca sistemul de pensii să sufere modificări, numărul celor care muncesc fiind în continuă scădere. Credeți că măsura egalizării vârstei de pensionare pentru bărbați și femei este eficientă sau este nevoie de o altă strategie pentru acest segment?
Poblema pensiilor este o problemă reală, chiar gravă, și nu doar la noi. La noi, pe fond de precaritate economică, și mai mult. Nu cred că chestiunea egalizării vârstei de pensionare dintre bărbați și femei este esențială astfel. În fapt, bărbații nici nu mai fac armata obligatoriu și nici nu nasc. N-au născut niciodată… Vitală este însă producția, vitală este crearea locurilor de muncă chiar dacă un loc de muncă astăzi solicită, nu de puține ori, cheltuieli de multe ori mai mult decât în trecut. Este o dificultate reală, să-i credem pe întreprinzătorii cinstiți și harnici… Trebuie să facem însă față. Din punct de vedere european, se vorbea la un moment dat de un „venit minim” în cadrul UE, chestiune antamată, chiar dacă indirect, încă prin Tratatul de la Roma, din 1957. Ceea ce, pentru români, ar stimula propriile eforturi. Văd însă că pista a fost părăsită, nu se mai discută. Evident că e complicat, dar ce nu e complicat astăzi…
Este clar, cred eu, pentru pensii sunt hotărâtoare – repet – producția în condiții de competitivitate, o productivitate corespunzătoare, deci locurile de muncă mai multe, deci mai mulți plătitori de CAS. Cine știe și poate stimula în acest sens, să guverneze. Cine nu… Desigur, că mediul de afaceri este esențial. Nu cu vorbe, și nici cu lamentări, creștem numărul plătitorilor de CAS. Trebuie văzut și cum au fost prăduite fondurile CAS anterioare. Și recuperat. Pensiile pe bază de contributivitate nu au cum să nu fie plătite. Este o datorie sfântă a statului să dea înapoi oamenilor ceea ce ei au dat la vremea respectivă… Suntem țara a cel puțin două paradoxuri pe care le aflăm doar în economiile din stratul mai de jos al (sub)dezvoltării. Anume: a) pensiile pentru cei foarte mulți sunt atât de mici încât, practic, nu se poate trăi cât de cât din ele. Ar rămâne ca dramele bătrânilor să fie atenuate de sprijinul familiilor și al statului. De multe ori, din nou nu sunt resurse. Ce se întâmplă atunci? Numărul celor în pensie scade, deseori, abrupt.Nu că ar dori ei… b) de altfel, pentru însăși o mare parte din salariați nu se poate trăi din salariu – al doilea paradox – când tocmai acesta este rostul salariului: să poți trăi din el (s-a luat în calcul, un coș minim vital de produse și servicii și la a) și la b). Desigur, producție, productivitate… este adevărat. Să nu uităm însă că am sărăcit pe fondul în care „miliardarii de carton” au șifonat și șifonează uriașe sume din banul public în propriile conturi, iar nu puțini dintre politicieni au fost verigă intermediară. Odată mai mult, „banii înapoi” și investiții cu profit individual și social. Cred că ar trebui reconsiderat – cât mai grabnic – și raportul dintre salarii și unele profituri, iar, pentru sectorul public, raporturile dintre salarii ca atare. Într-un minister performant nu doar ministrul este bun… Să ne apropiem, cât de cât, de nivelurile europene. Măcar ca tendință…
Statisticile arată că aproape 25% dintre români depind de o formă de ajutor social, România îmbătrânește, natalitatea este în scădere, populația este tot mai bolnavă. Ce ar trebui schimbat la nivelul mentalității românilor?
Datele dumneavoastră nu mi se par foarte relevante. Nu spun, însă, că nu sunt multe acordări exagerate, mincinoase, ale acestui ajutor. Este, totuși, o problemă de sistem… Un cunoscut om politic român de la sfârșitul secolului XIX și primele decenii ale secolului XX, Alexandru Marghiloman, mare moșier și proprietar de cai de curse, șeful unui anume fel de guvern în Bucureștiul și teritoriul românesc ocupate de trupele germane în 1916-1918, afirma că „românul s-a născut bursier, trăiește funcționar și moare pensionar”. Firește, exagerare. De pildă, de unde, atunci, atâtea burse, atâția funcționari, atâția pensionari? Dar un sâmbure de adevăr există astfel, vine dintr-o anume istorie a noastră, din domniile fanariote, din multele ocupații armate, suzeranități otomane și protectorate (rusești, de exemplu, dar și austriece, etc.). „Sâmburele” de care vorbesc este, însă, foarte, foarte mic. Pe de o parte, tot asemenea conjuncturii ne-am făcut să fim, după caz, mai luptători, mai muncitori. Iar pe de altă parte, în alte sisteme, unde s-a încurajat munca și nu s-au stimulat furtul, corupția, vorbele goale, escrocherile, românii, chiar cu educația lor inițială ca atare, înclusiv cea din vechiul sistem, au reușit și reușesc, de multe ori, admirabil. Cred, totuși, că în mentalitatea generală trebuie schimbat câte ceva: mai multă muncă, mai multă luptă, mai multă hotărâre, mai multă decizie, mai multă răspundere. Sistemul educațional are, și în acest sens, imensul său rol. Și nu doar școala, ci și biserica, familia.Tot imens… Să nu ne autojignim, pentru prea puțin. Nu cred că suntem cu nimic inferiori, intrinsec, altor nații…
România a rămas ultima la absorbția fondurilor UE, la gradul de corupție la achizițiile publice și la kilometrii de autostradă construiți. Ce e de făcut?
Activitățile profesionale, un control strict, stimuli pe măsură, dar și o puniție pe măsură. Când se afirmă – și se afirmă mereu, la toate nivelurile – că nu puțini, deloc puțini dintre cei cu mari averi, le-au făcut în relație cu statul, cu factorul public, cu furtul amplu de la stat, de la factorul public, cu corupție, etc., dar finalizările la „cei mari”, mai ales, sunt, nu o dată, încete, greoaie, uneori nule, evident că un anume tip de atitudine, negativă social, este încurajată. Să sperăm, însă, mai ales din perspectiva unor măsuri în ultimul timp… Zic să sperăm, mai ales pentru cei care vor veni.
Suntem în plin an electoral, iar românii par să nu mai aibă încredere în actuala clasă politică. Ce tip de politician considerați că ar fi eficient pentru ca România să crească din punct de vedere economic?
Personal, eu nu am o percepție clară în ce privește definirea „clasei politice”. Cine intră aici? Doar foștii, actualii politicieni, chiar dovediți incorecți, necinstiți, ignoranți, versatili, incompetenți? Cred însă că, vorbind de o clasă politică, este vorba de un segment de oameni, de specialiști, care se primenește mereu. Cu cei cu har, cu dedicație în ce privește așezarea lor în slujba cetății, cu putința de a voi, a știi, a putea să fie servitorii națiunii și nu stăpânii ei, profitorii ei. Lucruri demonstrate și nu doar clamate. Cei care vor să facă asta, care știu să facă asta, care pot să facă asta, care au studii pentru a face asta. Poți fi chiar un mare artist, un cântăreț prețuit, și câte și mai câte, dar incapabil de a înțelege politica, de a o face. Dar atunci când nu esti nici măcar un „mare”, ci un „banal”, un „mediocru”? Iar dacă ești egoist, rapace, strângător doar pentru tine, nu mai intră în discuție… Un distins filolog român, cu studii strălucitoare făcute în Germania, în anii de început ai secolului trecut, scria în „Memoriile” sale, ca o reflecție a sejurului său german de atunci, că oricine vrea să fie politician trebuie să aibă și studii de „social” și de „politologie”, de „științe politice”. O fi exagerat academicianul nostru? Poate, dar, văzând tabloul nostru politic de astăzi, îmi vine, mai degrabă, să cred că nu…
Mai este o problemă. Nu doar în politică, ci în general. La noi, mai mult, dar, uneori, și la alții. Promoția funcție de criteriile de valoare, în funcție de ce relevă piața valorilor. Procesul este încă binișor decalat de sistemul de pile, de sistemul de nepotisme, de complicități de un fel sau altul, de fidelitatea exclusivă, cu sau fără motiv, față de șef, de sistemul de „alcov” chiar. De fapt, acest ultim element, pe diferite niveluri, a fost vizibil de când lumea, și, cu siguranță, există, va mai exista. Aproape peste tot. Dacă-l vom întreba pe scriitorul francez de umor fin, Guy Breton, autorul unei lucrări monumentale, „Histoires d′amour de l′histoire de France”, va fi de acord cu ce spunem. Problema nu o văd, totuși, esențial aici, ci, cu precădere, având în vedere ce se petrece după ce „relațiile” se consolidează astfel, înlesnind corupția, incorectitudinile, furturile, apele tulburi… Poate nu toți sunt „răi”, dar având în vedere cele arătate, cum să se mai „strecoare” cât de cât „valori ca atare, fără susțineri”?
Să sperăm, totuși, în mai bine.
Elena Tudorache, fondator Fundația UCOS: Sibieni dragi, vă rugăm, lăsați banii dumneavoastră să ajute copiii din Sibiu și nu donați în alte județe
Fundatia „Un copil, o speranță” (UCOS), organizație neguvernamentală înființată la Sibiu în urmă cu 18 ani, a ajutat de-a lungul timpului mii de familii în suferință, îndeosebi pe cele care aveau copii cu dizabilități. Totuși, în ciuda diverselor parteneriate pe care le au cu instituțiile statului, reprezentanții centrului spun că sprijinul sibienilor, cu precădere prin donarea procentului de 2% din impozitul pe salariu, ar aduce mai multe raze de speranțe pentru familiile greu încercate din Sibiu.
Săptămâna viitoare, chiar de 1 martie, împliniți 18 ani de existență. Cu ce gând special ați deschis această fundație, pentru cine ați gândit acest cadou de Mărțișor, acum aproape două decenii?
Crezul Fundaţiei UCOS şi al meu, desigur, a fost că putem avea viitorul aşa cum ni-l construim şi atunci ea s-a investit pentru crezul ei. Când spui copil, spui viitor, aşa cum atunci când pui seminţe, te aştepţi la o cultură rodnică. Am investit în copii şi în familiile lor în perioade diferite, în funcţie de nevoile lor: în perioada de tranziţie aveau nevoie de hrană şi viaţă armonioasă, de stimularea şi chiar condiţionarea învăţământului; apoi, familiile au avut nevoie de consiliere şi sprijin pentru depăşirea unor situaţii de criză cărora nu le puteau face faţă singuri; când am văzut că viitorul care ne aşteaptă este presărat de abandon şcolar, de creşterea numărului copiilor de rromi neşcolarizaţi şi needucaţi pentru viitorul demn pe care îl merită, de copii cu dizabilităţi nerecuperați pentru a avea o viaţă autonomă am acţionat pe toate aceste arii. Iar acum, la 1 martie, Fundaţia „Un copil, o speranță” împlineşte 18 ani de când s-a înfiinţat pentru a oferi servicii sociale copiilor şi familiilor din Sibiu. A fost un drum lung, plin de eforturi, cu rezultate încununate de succes.
Aveți o estimare a numărului familiilor pe care le-ați ajutat de-a lungul timpului?
Peste 6800 de familii au fost sprijinite în această perioada pentru a putea oferi copiilor lor un trăi mai bun, dar mai ales pentru a participa la crearea unei noi generaţii – a viitorului nostru al tuturor- demnă de respect şi plină de împliniri. Noi am completat sau am suplinit serviciile publice sociale, care nu puteau sau nu erau pregătite pentru a face faţă acestor situaţii.
În timp, v-ați concentrat activitatea cu precădere pe sprijinul copiilor cu handicap şi al familiilor lor. Este un segment pentru care statul oferă prea puține soluții?
Încetul cu încetul, s-a dovedit că cel mai greu pentru serviciile publice este să facă faţă provocărilor din comunitate şi anume să răspundă familiilor care au copii cu dizabilităţi, care, disperate, căutau servicii de terapie şi recuperare, care doreau pentru copiii lor să ajungă să aibă o viaţă independenţa, să fie şcolarizaţi, incluși social şi să poată avea o profesie atunci când devin adulţi. Acest obectiv a devenit o provocare şi pentru Fundaţia UCOS, care a înţeles foarte repede că există discriminare faţă de handicap, că sunt copii neacceptați în învăţământul de masă pentru că aveau o dizabilitate, că trăim într-o comunitate care acceptă dificil diferenţa umană, existența ei în afara dorinţei noastre sau a familiei copiilor cu handicap.
„Mă implic fiindcă simt că pot să o fac şi că ei merită dăruire şi implicare. O fac fiindcă ştiu şi simt că orice copil recuperat va fi un câştig pentru familie şi comunitate nu va deveni o povara pentru generaţiile ce vin, că nu vor fi clienţii unui cămin spital. O fac fiindcă am privit ochii disperaţi ai părinţilor cu copii cu dizabilităţi. O fac fiindcă e un serviciu greu, enorm de greu care nu poate fi dus, încă, de un serviciu public”
Din 2001 am devenit purtători de cuvânt al copiilor cu dizabilităţi şi al familiilor lor. Din 2006 am înţeles riscul enorm dat de existența tot mai numeroasă a copiilor autişti. Am creat servicii pentru copii cu handicap psiho-neuro-motor, apoi pentru copiii autişti. Au urmat bolile reare, boală Down. Aceste situaţii curg atunci când eşti preocupată de ele. Ştii că există şi nu poţi sta nepăsător. Multă lume întreba: aveţi un copil cu dizabilităţi, de asta vă investiţi pentru ei? Iar eu le spun “Nu, mă implic fiindcă simt că pot să o fac şi că ei merită dăruire şi implicare. O fac fiindcă ştiu şi simt că orice copil recuperat va fi un câştig pentru familie şi comunitate nu va deveni o povara pentru generaţiile ce vin, că nu vor fi clienţii unui cămin spital. O fac fiindcă am privit ochii disperaţi ai părinţilor cu copii cu dizabilităţi. O fac fiindcă e un serviciu greu, enorm de greu care nu poate fi dus, încă, de un serviciu public”. Nu acuz sectorul public, dar motivarea trebuie să existe într-un astfel de serviciu. E mai simplu într-un ONG care e suplu în decizii şi intervenţie. Aşa e deocamdată construită societatea. Serviciile publice fac ce pot, sectorul privat de servicii sociale face tot ce se poate, face cu inima şi ştiinţa dată de formări multiple, de atragerea celor mai buni specialist, în care investeşti încredere şi îi faci să creadă în ceea ce crezi.
Cum va finanţaţi? Sunteţi un serviciu privat, iar situaţiile familiilor cu copii cu dizabilităţi sunt frecvent dificile.
De 18 ani încercăm să găsim fonduri de finanţare, e dificil, desigur. Actual avem 60 de copii cu dizabilităţi cu multiple nevoi. În spatele lor sunt 60 de familii şi ele cu nevoile lor, dar mai ales cu neputinţa de a plăti serviciile de recuperare furnizate de cei 16 specialişti şi 4 persoane administrative. Fiecare copil primeşte servicii de la 3-5 specialişti zilnic, pentru a asigura recuperare rapidă şi la maximul potenţialului copilului cu dizabilităţi. Pentru fiecare copil se intervine adaptat nevoii lui. E o activitate pasionantă, dar costisitoare. Statul investeşte puţin. Fiind ONG de Utilitate publică avem parteneriat cu serviciile publice, dar finanţarea de funcţionare depinde de noi.
Comunitatea sibiană vă poate ajuta?
Da, mult. Sunt câteva posibilităţi legale de sprijin, fără ca cei care participă să dea bani personali: donarea de 2% din impozitul personal pe anul trecut, completând un formular 230 prin care salariatul îşi dă acceptul că 2% din impozitul său pe profit poate fi donat Fundaţiei „Un copil o speranţă”. Trebuie completat în acel formular că persoana impozitată acceptă 2% din impozit pentru Fundaţia „Un copil, o speranţă” cod fiscal 10705769, Banca Transilvania, IBAN: RO98 BTRL 0330 1205 6709 77XX. Cei care doresc să ne susţină pot să apeleze tel. 0269 232 773 sau 0745 036 007 şi cineva se va deplasa la persoanele dornice să doneze cu formularul precompletat şi îl vor depune la ANAF.
Există şi posibilitatea sprijinirii din partea fimelor prin donarea de 20% din impozitul pe profit, deductibil, cf. Codului fiscal. Asta înseamnă că oamenii sau firmele pot sprijini fără să dea bani personali.
Avem nevoie de acest spijin. Ne este tot mai dificil să facem faţă cheltuielilor de funcţionare. Sibieni dragi, Fundaţia „Un copil, o speranţă” este made in Sibiu! Vă rugăm, lăsaţi banii dumneavoastră să ajute copiii din Sibiu şi nu donaţi în alte judeţe sau la alte entităţi care nu sunt made in Sibiu. E nevoie să ne sprijinim, să fim împreună, pentru copiii noștri.
O reformă fără sfârșit
Noul ministru al Educației a intrat în buna tradiție a predecesorilor săi, venind cu nemaipomenita idee de schimbare în sistemul de învățământ românesc, cum altfel, dacă nu printr-o … reformă? Nu există un fir comun mai consistent care să-i lege în cuget și-n viziune pe toți cei peste 20 de miniștri care s-au perindat după Revoluție în domeniul educației, ca această fabuloasă preocupare pentru „reformă”, concretizată în ultimii 25 de ani prin aproximativ 70 de modificări ale Legii Educației.
Timp de o lună, s-a aflat în dezbatere un nou plan-cadru pentru ciclul gimnazial. Au fost 3 variante pentru care cei care au dorit să se implice au putut opta. 18.255 de participanți (părinți, elevi, profesori etc.) au intrat în această dezbatere publică, preferată de cei mai mulți fiind a doua variantă de plan-cadru, cu 39,7% din opțiuni. Această variantă promovează o introducere timpurie a unor discipline din domeniul științelor (fizică și chimie). În prima variantă a planului-cadru, pentru care au optat 19,4% din participanți, se prevedea un număr mai mic de ore la clasa a V-a, pentru o tranziție mai ușoară între ciclul primar și ciclul gimnazial, iar 27,4% au preferat a treia variantă propusă, ce reechilibra numărul orelor alocate pentru Istorie și Geografie, plus o oră pe săptămână de opțional din aria Om și Societate. În varianta optată de majoritate sunt prevăzute și cursuri precum Educație pentru drepturile copilului, Educatie interculturală sau Educație eocnomică. Mai puțin s-au luat însă în discuție aspecte precum redobândirea motivației elevilor pentru frecventarea școlii, stilul de predare al acestor conținuturi de către profesori, metodele învechite care îi plictisesc pe copii, obligați să rețină date științifice complexe, stilul traumatizant în care elevul trece de la clasele primare la cele de gimnaziu, abandonul școlar sau salarizarea mizeră a dascălilor.
Și, tocmai din cauza acestor reforme ce generează atât un sistem de educație incoerent, cât și o slabă sincronizare între locurile de muncă existente pe piață și cunoștințele dobândite în școli și facultăți am ajuns aproape la coada tuturor clasamentelor în domeniu. Educația din România se află abia pe locul 32 din 40, în topul celor mai bune sisteme de învățământ din lume, în urma testelor PISA a reieșit că elevii români au cea mai slabă motivație pentru învățare, iar la teste internaționale precum ELLI (European Lifelong Learning Indicators), ce se referă la învățarea pe tot parcursul vieții, suntem pe ultimul loc.
Găuri mai mult sau mai puțin negre
Acum un secol oamenii de știință considerau universul cunoscut doar galaxia noastră. A fost nevoie de telescoape noi și multă investigație științifică pentru a ajunge azi să confirmăm teoriile spectaculoase ale lui Albert Einstein. Până acum două decenii în astrofizică a existat universul vizibil. Acum știm că galaxiile nu sunt decât un procent minuscul din „ceea ce există”. Universul este dominat de invizibil, de materie întunecată și energie neagră.Societatea românească pare influențată de forțe ce ne captează atenția: Iohannis, Godină, Cioloș, Dragnea… Acesta e spectrul vizibil al celor ce nu își declară interesul pentru chiloțăreala intensă de la emisiunile lui Capatos sau „marile revoluții” digitale de pe Facebook. În tigaia încinsă a statului român nu sfârâie doar untura gușată a politicianului român anacronic sau silicoanele de pițipoancă sexy de la TV. Există de asemenea o dominantă de masă și gravitație ce transformă statuia Codruței Kovesi într-un idol de lut poleit strălucitor, sau pe Klaus Iohannis în ceea ce este – un actor mediocru aflat accidental în pauzele dintre concedii la Cotroceni. Forța din afara acestor personaje cuprinse de autoadorație a devenit vizibilă în 2012. În plin scandal politic al suspendării președintelui de atunci și teatralitatea jucată impecabil de prost de USL, un incident bizar s-a petrecut la aeroportul Otopeni. Ministrul de Externe al Marii Britanii, revenind dintr-o importantă vizită la Ankara, a făcut o escală neașteptată la București. Premierul Victor Ponta a fost convocat de urgență la scara avionului pentru explicații, unde de altfel s-a și prezentat. Aerul de sfidare, înjurăturile și independența clamată dinspre decedatul USL, sau Antena 3 la adresa cancelarului german Merkel sau a Comisiei Europene s-au evaporat subit. Teatralitatea și cărțile de vizită ale preaimportantului președinte interimar Antonescu s-au evaporat. Actualul consilier prezidențial și fost greu pesedist năstăsian Mihalache s-a trezit zburat din guvernul USL când și-a declarat disprețul la adresa Departamentului de Stat și al acordului strategic cu Statele Unite. Deloc întâmplător, ambasadorul american la București îl trimite recent la colț pe excelent consiliatul președintele al României și îl laudă pe premierul Cioloș pentru atitudinea manifestată în scandalul politic ANAF – Intact. Pieptul politicianului român, al naționalistului de cafenea, al tuturor ultragiaților de modul de gestiune al Germaniei în politicile pentru refugiați merită să le reamintim punctul de vedere american față de estul Uniunii Europene după dificila criză ucraineană. Minciunile unor politruci (ca cei moldoveni) au adus o abordare pragmatică directă, dar binevenită pentru est sau pentru corupta societate românească. Putem să ne dăm mari, să îl salvăm pe Voicu sau Vosganian în Parlament, dar telefonul venit de la Berlin, Bruxelles sau Washington va bate de departe proba de microfon de la Palatul Victoria sau Cotroceni. De aceea putem să tratăm ceva mai relaxat marțea neagră împotriva justiției, legea defăimării sau schimbarea termenului rom în țigan. Sunt perdele de fum ce se disipează rapid, în ciuda prostiei politice românești, iar asta e foarte bine.
Sfat de taină, la ceas de cumpănă
Aşa se intitulează interviul realizat în iunie, 2oo1 cu un mare duhovnic, Părintele Iustin Pârvu, interviu pe care-l credeam pierdut. Ce s-a spus atunci, azi nu mai poate fi rostit în spaţiul public, fără ca oprobiului public să nu-ţi pună eticheta de „dus cu pluta”. Părintele, însă, nu mai poate fi jignit, căci slujeşte Sfânta Liturghie în Împărăţia lui Dumnezeu şi doar cine are urechi de auzit, va auzi, dincolo de gâlceava năimiţilor întru scoaterea istoriei naţionale din şcoli şi a lui Hristos din inima românilor.
„Cel care luptă, chiar singur pentru Dumnezeu şi neamul său, nu va fi învins niciodată! Câteodată, pe această linie a neamului se ridică numai indivizi izolaţi, părăsiţi de generaţiile lor. În momentul acela ei sunt neamul. Ei vorbesc în numele lui. Cu ei sunt toate milioanele de morţi şi de martiri ai trecutului şi viaţa de mâine a neamului. Nu părerile majorităţii determină această linie de viaţă a neamului! Ele, majorităţile, se pot numai apropia sau îndepărta de ea, după starea lor de conştiinţă şi virtute sau de inconştienţă şi decădere.
Neamul nostru n-a trăit prin robi care şi-au pus gâtul în jugul străinilor. Ci prin Horia, prin Avram Iancu, prin Tudor, prin Iancu Jianu, prin toţi haiducii care, în faţa jugului străin nu s-au supus, ci şi-au pus flinta-n spate şi s-au ridicat pe potecile munţilor, ducând cu ei onoarea şi scânteia libertăţii. Prin ei a vorbit atunci neamul nostru, iar nu prin „majorităţile” laşe şi „cuminţi”. Ei înving sau mor, indiferent. Pentru că atunci când mor, neamul trăieşte întreg din moartea lor şi se onorează din onoarea lor. Ei strălucesc în istorie ca nişte chipuri de aur care, fiind pe înălţimi, sunt bătute în amurg de lumina soarelui, în timp ce peste întinderile trădărilor de jos se aşterne întunericul uitării şi al morţii.
Aparţine istoriei naţionale, nu acela care va trăi sau va învinge – cu sacrificarea vieţii neamului – ci acela care, indiferent dacă va învinge sau nu, se va menţine pe această linie ! …
Ţelul final nu este viaţa, ci Învierea ! Învierea neamurilor în numele Mântuitorului Iisus Hristos!
Va veni o vreme când tote neamurile pământului vor învia, cu toţi morţii şi cu toţi regii şi împăraţii lor, având fiecare neam locul său înaintea tronului lui Dumnezeu. Acest moment final, Învierea din morţi, este ţelul cel mai înalt şi mai sublim către care se poate înălţa un neam.”
Iată o frântură din cele rostite în urmă cu 15 ani de Părintele Iustin. Iar eu, reporterul de atunci adaug acum: rămâne de văzut cum se va prezenta neamul nostru şi mai ales cum se vor prezenta „ regii” şi „împăraţii” săi la Marea Judecată!
