Conducerea Aeroportului Sibiu a lansat licitații pentru deschiderea de șapte noi curse către țări din Europa.
Companiile interesate vor primi ajutor financiar la deschiderea de noi rute cu plecare de pe Aeroportul Internațional Sibiu. Ajutorul financiar pentru rutele noi este acordat în baza schemei de ajutor aprobată prin Decizia Comisiei Europene C(2013) 3095.
Obiectul licitației îl constituie creșterea conexiunilor directe, respective destinații noi dintre județul Sibiu și o serie de destinații europene.
Procedura de selecție publică se organizează pentru deschiderea de noi rute, respective dezvoltarea de legături aeriene între Aeroportul Internațional Sibiu și următoarele destinații din Europa.
Destinații propuse:
1. Milano
2. Roma
3. Madrid
4. Barcelona
5. Paris
6. Memmingen
7. Nürnberg
Frecvențele minime săptămânale pentru noile destinații sunt 2 pentru fiecare rută. Rutele propuse sunt destinații care care nu au fost deservite de Aeroportul Sibiu în anul precedent.
Documentațiile pentru ofertanți se pot ridica gratuit, pe baza unei solicitări scrise însoțită de copia Certificatului de Operator Aerian și a Licenței de Operare în termen de valabilitate, de la sediul Consiliului Județean Sibiu începând cu data de 27.01.2016. De asemenea, tot pe baza unei solicitări scrise însoțită de copia Certificatului de Operator Aerian și Licența de Operare în termen de valabilitate, documentația poate fi transmisă în format electronic prin e-mail sau poștă/curierat la datele de contact ale solicitantului menționate în solicitarea scrisă.
Ofertele depuse vor fi deschise la sediul achizitorului, Consiliul Județean Sibiu în data de 25.02.2016, ora 12:00.
Licitații pentru curse către șapte destinații, lansate de Aeroportul Sibiu
Trei dintre universitarii chemați de Comisia de Etică a ULBS nu s-au prezentat
Trei dintre cei cinci profesori din cadrul ULBS care au coordonat lucrări ale unor deținuți și au fost convocați pentru marți, 26 ianuarie, în fața Comisiei de Etică nu s-au prezentat. Este vorba despre prof. univ. dr. ing. Valentin Petrescu, din cadrul Facultății de Inginerie, prof. univ. dr. Laurențiu Streza, Mitropolit al Ardealului, și conf. univ. Doru Poiană de la Facultatea de Drept.
Valentin Petrescu și Laurențiu Streza au transmis puncte de vedere în scris, lucru prevăzut de regulament, iar Doru Poiană a anunțat dinainte că nu va ajunge, având programat un proces la Curtea de Apel Alba-Iulia, în calitate de avocat.
”În cadrul ședinței din 26 ianuarie, în fața comisiei s-au prezentat conf. univ. dr. ing. Mirela Stanciu de la Facultatea de Știinte Agricole, Industrie Alimentară și Protecția Mediului și prof. univ. dr. ing. Gligor Ciortea, directorul general al Departamentului pentru Învățământ la Distanță și Frecvență Redusă. Comisia de Etică va stabili, împreună cu conf. univ. Doru Poiană, ziua din cursul acestei săptămâni, în care acesta urmează să se prezinte în fața Comisiei”, se arată într-un comunicat de prsă transmis de reprezentanții ULBS.
Potrivit documentului, Comisia de Etică a Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu a amânat luarea unei decizii în privința cadrelor didactice care s-au implicat în scrierea unor lucrării științifice de către persoane aflate în detenție, din cauza faptului că nu au putut fi audiați toți cei implicați.
”Comisia de Etică a ULBS precizează faptul că, potrivit art. 6, al. 5 din Regulamentul de organizare și funcționare, accesul terților la dosarul de caz este interzis, excepție făcând autoritățile competente ale Statului. După ce vor fi audiați toți cei implicați în acest caz, Comisia de Etică va lua o hotărâre, care va fi făcută publică în integralitate”, se mai arată în comunicat.
Potrivit unor surse, în documentul transmis Comisiei de Etică a ULBS, Mitropolitul Laurențiu Streza a precizat că nu este coordonatorul științific al lucrării scrise de george Becali și nu a făcut decât să dea ”o binecuvântare” lucrării respective.
În lista făcută publică de Ministerul Justiției, IPS Laurențiu Streza, Mitropolitul Ardealului, figurează ca și coordonator științific al lucrării ”Iubirea milostivă” scrisă de George Becali.
De asemenea, pe listă mai apar și universitari care aparțin de Universitatea Româno-Germană și de Universitatea Alma Mater din Sibiu.
Amenzi de peste 1,2 milione lei date de Poliția Locală, în 2015
Angajații Poliției Locale Sibiu au aplicat, în 2015, un număr de 5.655 de sancțiuni dintre care peste 1.400 de avertismente. Cele peste 4.200 de amenzi aplicate au însumat un total de 1,2 milioane lei.
În raportul pe care-l vor prezenta în ședința Consiliului Local de joi, 28 ianuarie, și care a fost postat pe site-ul Primăriei Sibiu, reprezentanții Poliției Locale Sibiu precizează că cel mai mare număr de procese verbale – peste 2.600 – au fost întocmite pentru încălcarea prevederilor HCL 210/2001 pentru aprobarea normelor şi regimul contravenţiilor privind gospodărirea, păstrarea ordinii şi liniştii publice, comerţ şi transport în municipiul Sibiu. Dintre acestea, 855 vizează accesul, staționarea și circulația autovehicolelor pe trotuare și zone verzi.
Un număr de 517 persoane au fost sancționate că au parcat pe locurile special amenajate pentru persoanele cu handicap, 197 pentru comerț neautorizat în zona centrală și 283 pentru cerșetorie.
De asemenea, au fost sancționate peste 120 de persoane pentru indisciplină în construcții, fie pentru că au efectuat lucrări fără autorizație, fie că nu au respectat prevederile autorizației.
În plus, polițiștii locali au depistat 20 de infracțiuni constând, în principal, în furt sau tentativă de furt.
Un procent de peste 5 la sută dintre amenzile aplicate au fost contestate în instanță, circa 2.100 au fost încasate, iar peste 1.800 de procese verbale, însumând aproape 600.000 de lei, au fost trimise către serviciile de executare silită, întrucât cei care au primit amenzile nu le-au achitat în termenul legal prevăzut.
Pregătiți să devină mici electroniști
Copiii cu vârste între 8 și 14 ani sunt inițiați în tainele electronicii și radio-comunicațiilor în cadrul unui proiect educațional inițiat de Clubul Micilor Electroniști. Proiectul a fost intitulat în prima etapă Clubul Tehnic Sibiu, a avut loc în perioada iulie-octombrie 2015 și a fost finanțat de către Fundația Comunitară Sibiu, prin programul Fondul Științescu. În cea de-a doua etapă, începută încă din luna octombrie , proiectul și-a schimbat numele în Clubul Micilor Electroniști, fiind reorganizat. În prezent sunt înscriși 14 copii, dar ținta organizatorilor este să ajungă la un număr de 24 de participanți.
„Am inițiat și continuat acest proiect în domeniul tehnologiei și al tehnicii (electronică, creație tehnică, radio-comunicații ) din dorința de a oferi o alternativă after-school la sistemul actual de învățământ primar și gimnazial. Copiii au posibilitatea de a afla răspunsuri la întrebări legate de tehnologia la care au acces nelimitat în ziua de azi și învață să înțeleagă și să construiască tot felul de dispozitive electronice”, spune Andrei Diaconu, unul dintre inițiatorii proiectului.
Copiii sunt organizați pe două grupe – formate din câte 8 copii (miercuri si joi, de la 17:30 la 19:30), dorindu-se înființarea unei noi grupe, marți, între aceleași ore. La aceste ateliere, micuții au posibilitatea să își dezvolte abilitățile tehnice prin experimente, mici concursuri teoretice și lucrări practice. „Suntem constienți că ne aflăm în situația în care nu putem să avem așteptări doar de la profesori și de la stat să facă anumite demersuri pentru educația alternativă. Copiii sunt la ora actuală asaltați de cantități enorme de informații și tehnologii avansate, atât acasă, cât și la școală. Din acest motiv ei nu reușesc să asimilieze în totalitate cunoștințele necesare dezvoltării lor și percep uneori aceste lucruri ca pe un stres suplimentar. În general, ei sunt interesați de tehnologie și sunt curioși de tot ce se întâmplă în jurul lor, dar lipsa timpului, a motivației precum și a unor persoane care să îi îndrume și să le ofere anumite răspunsuri în aceste direcții accentuează și mai mult problema educației lor pe viitor. Noi considerăm că programe educaționale de acest tip constituie o alternativă viabilă la educația din România”, afirmă şi Andrei Avîrvarei.
Pe lângă activitățile în domeniul electronicii, tehnologiei informației, acusticii, fizicii sau radio-comunicațiilor, în program vor fi realizate și lucrări de decorațiuni pe plastic și lemn, vopsitorie sau mecanică fină, toate construcțiile pe care le fac fiind luate ulterior acasă. În Clubul Micilor Electroniști se pot înscrie atât băieți, cât și fete, nefiind necesare cunoștințe tehnice de niciun fel în prealabil. Înscrierile se pot face atât prin e-mail, la adresa [email protected], cât și la tel. 0760 980 810. Detalii despre ateliere pot fi găsite și pe rețelele de socializare: pe Facebook – „Clubul Micilor Electroniști”, pe Twitter – „ClubulMicilorE” și Instagram – „CME”. De la începutul programului, aproximativ 50 copii din Sibiu au frecventat cursurile clubului.
Bugetul Mediașului pe anul 2016 a fost aprobat
Consilierii locali medieșeni au aprobat în cadrul ședinței ordinare de luni după-amiaza bugetul municipalității pe anul 2016, în valoare de 127 de milioane de lei.
Potrivit broșurii proiectului de buget pe anul 2016, banii vor fi împățiți astfel: Servicii publice generale (11,301.62 mii lei); Apărare, ordine și siguranță națională (2,631.60 mii lei); Cheltuieli social-culturale (59,239.55 mii lei); Servicii și dezvoltare publică (23,823.00 mii lei) și Acțiuni economice (30,820.50 mii lei).
Suma de 59,239.55 mii lei care este destinată cheltuielilor social-culturale, și totodată procentul cel mai mare din buget, se împarte astfel: Învățământ (30,661.00 mii lei); Sănătate (4,935.00 mii lei); Cultură-Religie (4,075.55 mii lei) și Asistență socială (19,568.00 mii lei).
Potrivit municipalității, banii vor fi repartizați în funcție de priorități pe toate departamentele primăriei.
Operatorul medieșean de transport în comun anunță două noi trasee, în 2016
Două trasee noi vor fi înființate pe parcursul anului în curs de către societatea de transport în comun Meditur SA. De acest lucru se vor bucura locuitorii străzii Panait Cerna și cei din cartierul Moșnei. Primul mijloc de transport va deservii medieșenii care locuiesc pe strada Panait Cerna, iar cel de-al doilea va circula din zona cartierului Moșnei până la Kaufland.
Potrivit conducerii Meditur, al doilea traseu ar putea deveni operațional la 1 martie 2016.
La nivelul municipiului Mediaș există în momentul de față 14 trasee.
Senatorul Ion Ariton nu scapă de control judiciar
Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins în ședința de luni, 25 ianuarie, contestația formulată de senatorul Ion Ariton. Acesta a solicitat în 14 decembrie 2015 să fie reevaluată decizia din 9 decembrie în dosarul nr. 1532/1/2015 prin care judecătorii au decis menținerea măsurii de control judiciar, pentru luare de mită, în dosarul Gala Bute. Ion Ariton a contestat decizia în acest dosar împreună cu alte două părți din dosar, Elena Udrea și Tudor Breazu.
„Respinge, ca nefondate, contestaţiile formulate de inculpaţii Breazu Liberiu Tudor, Udrea Elena Gabriela şi Ariton Ion împotriva încheierii de şedinţă din 9 decembrie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală în dosarul nr. 1532/1/2015. În baza art.275 alin.2 Cod procedură penală obligă contestatorii inculpaţi Breazu Liberiu Tudor şi Udrea Elena Gabriela la plata sumei de câte 240 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 40 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleşi, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei. În baza art.275 alin.2 Cod procedură penală obligă contestatorul inculpat Ariton Ion la plata sumei de 330 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 130 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei. Definitivă”, se arată pe site-ul ÎCCJ.
Ion Ariton a fost trimis în judecată pe 21 aprilie în dosarul „Gala Bute”, fiind acuzat că pe vremea când era munistru al Economiei a săvârșit mai multe infracțiuni, printre care luare de mită și abuz în serviciu.
În acest dosar mai sunt judecați Elena Udrea, fostul președinte al Federației Române de Box Rudel Obreja, Tudor Breazu — administratorul terenurilor de la Nana deținute de Elena Udrea, Ștefan Lungu — fost consilier al Elenei Udrea, Gheorghe Nastasia — fost secretar general în Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, Ana Maria Topoliceanu — fost director al Companiei Naționale de Investiții,
Patru universitari sibieni, în fața Comisiei de Etică
Cei patru profesori din cadrul ULBS care au coordonat lucrări ale unor deținuți apar astăzi în fața Comisiei de Etică. Membrii comisiei s-au reunit deja în Sala Senatului din cadrul Rectoratului Sibiu și urmează să-i audieze pe IPS Laurențiu Streza, Mitropolitul Ardealului, Gligor Ciortea, Valentin Petrescu și Mirela Stanciu.
Cei patru universitari vor fi audiați de către membrii comisiei și își vor prezenta punctele de vedere. După aceea, membrii Comisiei de Etică vor analiza situația, ulterior, urmând a se stabili dacă se impun sau nu măsuri în cazurile respective.
Din Comisia de Etică a ULBS fac parte cadre didactice, personal didactic auxiliar și un student.
Comisia de Etică a ULBS:
Cadre Didactice:
Conf.univ.dr.Marioara TICHINDELEAN – Facultatea de Drept
Prof.univ.dr. NICOLAE BALTEȘ – Facultatea de Științe Economice
Prof.univ.dr. RADU GEAMĂNU – Facultatea de Drept
Prof.univ.dr. LAUREAN BOGDAN – Facultatea de Inginerie
Personal didactic auxiliar:
RAMONA TODERICIU – Director General Administrativ adjunct
VALENTIN LUP -Administrativ
Student:
SMĂRĂNDOIU MARIUS – Facultatea de Medicină
Rectorul ULBS, Ioan Bondrea, a declarat, anterior, că ”publicarea unei lucrări în afara spațiului academic al Universității «Lucian Blaga» din Sibiu este un act personal”.
”Chiar dacă vorbim despre profesori universitari ai ULBS, instituția nu poate fi legată în niciun fel de acțiunile private pe care aceștia le întreprind”, a declarat Ioan Bondrea.
Rămâne de văzut care va fi poziția Comisiei de Etică la finalul audierilor de astăzi.
Potrivit listelor făcute publice de Ministerul Justiției, opt dintre universitarii sibieni au coordonat lucrări ale unor deținuți, patru dintre aceștia apaținând de ULBS, restul fiind de la Universitatea Română – Germană și de la Universitatea Alma Mater.
Ministrul Educaţiei, Adrian Curaj, a cerut, luni, 11 ianuarie, Consiliului Naţional al Rectorilor (CNR) să solicite universităţilor o analiză punctuală a cazurilor în care profesorilor din respectivele instituţii au dat recomandări pentru cărţi scrise de deţinuţi.
Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat, marţi, 12 ianuarie, că a deschis dosar penal în cazul cărţilor scrise de către deţinuţi şi face verificări privind favorizarea făptuitorului, fiind vizaţi profesori universitari care au coordonat sau validat lucrările.
Tot marţi, ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a anunţat că va propune Guvernului, în prima şedinţă din februarie, emiterea unei ordonanţe de urgenţă pentru abrogarea articolului din lege care prevede că deţinuţii care scriu lucrări ştiinţifice beneficiază de o reducere cu 30 de zile a pedepsei pentru fiecare carte.
Conform articolului 96 alineatul 1, litera f) din Legea 254/2013 privind executarea pedepselor, în cazul elaborării de lucrări ştiinţifice, se consideră 30 de zile executate pentru fiecare lucrare ştiinţifică.
Procesul lui Cindrea la ÎCCJ, amânat pentru luna februarie
Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) au amânat din nou contestația în anulare depusă de președintele CJ Ioan Cindrea, la decizia de condamnare la închisoare cu suspendare. Astfel, în ședința de judecată Completul de 5 judecători CC Penal 2, din 25 ianuarie, noul termen în această cauză a fost stabilit pentru 22 februarie.
„Respinge, ca nefondate, declaraţiile de abţinere formulate de domnii judecători Ilie Iulian Dragomir şi Valentin Horia Şelaru în cauza ce formează obiectul dosarului nr. 3370/1/2015 privind contestaţia în anulare formulată de inculpatull Cindrea Ioan împotriva deciziei penale nr.113 din 14 septembrie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. 2169/1/2015. Definitivă. Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 25 ianuarie 2016. Pentru a da posibilitatea contestatorului inculpat să ia cunoştinţă de conţinutul deciziei contestate, stabileşte termen la data de 22 februarie 2016, Camera de consiliu, Sala Secţiilor Unite – 103, orele 09,00”
, se arată în soluția publicată pe portalul ÎCCJ.
Ioan Cindrea a fost condamnat definitiv la un an de închisoare cu suspendare pentru conflict de interese, din cauză că în perioada 2009 – 2011 a angajat-o pe soția sa la biroul parlamentar, încasând ilegal salarii în valoare totală de aproximativ 35.000 de lei.
În octombrie 2015, Ioan Cindrea, a depus la ÎCCJ o contestaţie în anulare a acestei decizii, magistraţii fiind chemaţi să se pronunţe dacă acceptă sau nu această contestaţie.
Peste 270 de elevi, la concursul interdisciplinar organizat în week-end
Un număr de 273 de elevi de clasa a VI-a din județele Sibiu, Cluj și Alba au participat, sâmbătă, 23 ianuarie, la concursul interdisciplinar Mate-Bio-Fizică „Aurel Vlaicu”, organizat de Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr” Sibiu și Asociațiunea ASTRA. Elevii au provenit din 43 de unități de învățământ din cele trei județe. În urma competiției au fost acordate 4 premii I, 3 premii II, 2 premii III, 6 premii speciale, 11 mențiuni și 26 de mențiuni onorifice.
Elevii cu cele mai bune rezultate:
Bîrză Alexia Maria – Colegiul Național ,,Gheorghe Lazăr” Sibiu – Premiul I „Aurel Vlaicu”
Hrițuleac Sergiu – Liceul Teoretic „Gheorghe Lazar” Avrig – Premiul I
Ducu Diana-Andreea – Colegiul Național ”Samuel von Brukenthal” Sibiu – Premiul I
Goron Ana – Colegiul Național ,,Gheorghe Lazăr” Sibiu – Premiul I
Făgețan Radu Gabriel – Colegiul Național ,,Gheorghe Lazăr” Sibiu – Premiul II
Moro Alexandra Cristina – Colegiul Național ,,Gheorghe Lazăr” Sibiu – Premiul II
Maxim Thea Elena Maria – Liceul Teoretic ,,Petru Maior” Ocna Mureș – Premiul II
Mureșan Andrei Ioan – Colegiul Național ,,Gheorghe Lazăr” Sibiu – Premiul III
Nițu Dragoș Ștefan – Colegiul Național ,,Gheorghe Lazăr” Sibiu – Premiul III
Premiile, în valoare totală de 2.350 lei au fost asigurate de Asociațiunea ASTRA, Asociația „Gheorghe Lazăr Sibiu 2007” și Asociația Cultural Academică „Aurora Sitas” Cluj-Napoca.
Prestaţie de campioană! Andreea Dragoman, medalie de bronz în India
Realizare minunată pentru Andreea Dragoman! Cel mai bun sportiv al judeţului Sibiu în ultimii doi ani de zile a terminat pe podium la Turneul Campioanelor. Tenismena născută în Mediaş a obţinut medalia de bronz la turneul din India. Evenimentul s-a desfăşurat în perioada 22-24 ianuarie. Concursul a avut loc în oraşul Indore, cel mai mare din regiunea Madhya Pradesh. Manifestarea a reunit la start cele mai bune 16 jucătoare de tenis de masă, de la categoria junioarelor. Categorie unde eleva lui Gheorghe Vaida este în primul său an. Ea a pornit cu a 12-a şansă la ridicarea trofeului. Andreea a infirmat clasamentul prin jocul său de la masa de ping-pong. Ea a început grozav, cu trei victorii din tot atâtea posibile în grupe : 4-2 cu indianca Archana Kamath şi franţuzoaica Chasellin Pauline, şi 4-1 împotriva braziliencei Leticia Nakada. În sferturi, ea a dat piept cu o spaniolă de origine asiatică, Zhang Xuan. Oponentă care a solicitat-o la maxim, dar Andreea a găsit tăria să avanseze mai departe învingând în setul decisiv, scor 4-3. Drumul său fastuos în cea de-a doua ţară a lumii ca şi număr de locuitori s-a oprit în penultimul act al întrecerii. Semifinale, unde Andreea a fost învinsă de Zhu Cheng Zhu, adversară din Hong Kong. Asiatică ce s-a impus cu 4-0, dar meciul a fost mult mai echilibrat decât o arată scorul, trei seturi fiind câştigate la avantaj de către Zhu, 12-10.
A treia oară pe continentul Asiatic
Andreea Dragoman s-a aflat la cel de-al treilea drum al său pe continentul Asiatic. Continent ce i-a surâs de fiecare dată. Acum un an de zile, ea reuşea să câştige Openul Bahrainului. Apoi, în toamnă, jucătoarea de la CS Romgaz a fost într-un cantonament cu naţionala României. Cantonament care s-a dovedit extrem de benefic, rezultatele sale după fiind de-a dreptul fantastice.
Accident pe DN1, lângă Şelimbăr. Doi copii şi doi adulţi au fost răniţi
Accident grav pe DN1, lângă Şelimbăr. Două maşini s-au ciocnit puternic iar în urma impactului patru persoane au fost rănite, printre acestea şi doi copii de 6 şi, respectiv 10 ani.
Din primele cercetări ale poliţiştilor la faţa locului, accidentul s-a produs din cauza unui şofer de 53 de ani, din Târnava, care a ieşit din Şelimbăr în drumul naţional fără să se asigure iar maşina lui a fost lovită în plin de o altă maşină condusă regulamentar de o femeie de 37 de ani care circula spre Sibiu. În urma impactului violent, cei doi oferi au fost răniţi dar şi doi copii care se aflau în maşina femeii, o fetiţă de 10 ani şi un băiat de doar 6 ani. Cele patru persoane au fost prleuate de echipajele SMURD şi transportate la spital.







