Acasă Blog Pagina 5775

Facebook va lansa o platformă dedicată sportului

0

Reţeaua de socializare Facebook a anunţat joi că va lansa o platformă de ştiri sportive, care le va permite utilizatorilor să comunice şi să comenteze pe marginea evenimentelor preferate din acest domeniu, transmite AFP. 
Facebook Sports Stadium va oferi în direct scoruri ale meciurilor, va posta texte ale unor prieteni şi comentatori, precum şi link-uri pentru ca unele evenimente să poată fi urmărite în direct. 
Noua platformă va fi „un loc dedicat experienţei sporturilor în timp real cu prietenii dvs. din lumea întreagă”, spune şeful departamentului produse al Facebook, Steve Kafka, pe un blog oficial, citat de AGERPRES.
„Cu 650 de milioane de fani ai sporturilor, Facebook este cel mai mare stadion din lume. Oamenii se îndreaptă deja spre Facebook pentru a sărbători, deplânge şi vorbi cu prietenii lor şi alţi fani”, adaugă el, precizând că platforma „dă senzaţia că te uiţi la meci cu prietenii, chiar şi când nu sunteţi împreună”. 
Serviciul va fi lansat în curând pentru fotbalul american, urmând să fie disponibil ulterior şi pentru ale sporturi, cum ar fi baschetul sau fotbalul. Va fi accesibil pe iPhone şi pe alte aparate în următoarele săptămâni, a promis Seva Kafka

ISU: 42 de unități de învățământ, fără autorizație de incendiu

ISU și Inspectoratul Școlar Sibiu au verificat toate unitățile din județ pentru a vedea dacă au autorizație de securitate la incendiu.
În urma verificării s-a stabilit că 42 de unități de învățământ din județ, însumânt un total de 55 de clădiri, nu au o astfel de autorizație.
”De asemenea, peste 400 de clădiri nu necesită autorizarea, deoarece acestea au fost finalizate înainte de anul 1998.Totodată, facem precizarea că procesul de modernizare și autorizare a unităților de învățământ este unul dinamic, existând numeroase lucrări în derulare, atât în sensul realizării documentațiilor pentru autorizarea lucrărilor finalizate, cât și în sensul derulării de lucrări de investiție care, în momentul finalizării, se vor supune procesului de autorizare”, anunță oficialii ISU Sibiu.
Aceștia au precizat că vor acorda tot sprijinul unităților de învățământ pentru a obține autorizațiile, în vederea creșterii gradului de siguranță a elevilor pe timpul participării la activitățile școlare.

Bugetul județean este de 295,3 milioane de lei

Bugetul Consiliului Județean pentru anul 2016 a fost votat în unanimitate de către consilierii întruniți în prima ședință ordinară din acest an, joi, 21 ianuarie. Astfel, în anul 2016, Consiliul Judeţean Sibiu va avea un buget de 295,3 milioane de lei, 16% din bani fiind direcționați pentru investiții.
Întrucât veniturile bugetului județean preconizate pentru anul 2016 sunt estimate la numai 265,1 milioane de lei, deficitul bugetar de 30,2 milioane de lei va fi acoperit din excedentul înregistrat la sfârșitul anului trecut.
Cheltuielile sunt împărţite în două secţiuni: funcţionare – 248,7 milioane lei, ceea ce reprezintă 84 % din buget din care: Asistență socială: 115,8 milioane lei (46,5%), Cultură: 38,6 milioane lei (15,5%), Transporturi: 33,5 milioane lei (13,5%), Învățământ: 33,1 milioane lei (13,4%), Autorități publice – CJS: 11,9 milioane lei (4,7%), alte servicii (Salvamont, evidența populației, rezerva bugetară): 8,2 milioane lei (3,2%), Sănătate: 4,4 milioane lei (1,8%), Dobânzi și rate: 1,5 milioane lei (0,6%) și dezvoltare (investiții), în bugetul din acest an sunt prevăzute 46,6 milioane lei, reprezentând 16 % din buget, cu 25 % mai mici, comparativ cu anul 2015, din care: Transporturi: 23,4 milioane lei (50,2%), Sănătate: 11,8 milioane lei (25,3%), Asistență socială: 6,5 milioane lei (14%), Cultură: 2,2 milioane lei (4,7%), Autorități publice – CJS: 0,9 milioane lei (1,9%). „Bugetul anului 2016 continuă să fie un buget al dezvoltării și să asigure parametrii optimi, în concordanță cu Strategia de dezvoltare socio-economică a județului, adoptată la începutul acestui mandat. Astfel, vom continua proiectele aflate în derulare, dar vom începe și noi investiții în infrastructură, cu atenție deosebită pentru drumurile județene și comunale, în sănătate, asistență socială sau cultură, la care se va adăuga și atragerea de noi fonduri europene pentru alte proiecte importante. Consilierii județeni, conducerea administrației județene și întreaga echipă a Consiliului Județean Sibiu au lucrat la acest buget pentru a ajunge la rezultatul pe care ni l-am propus încă din 2012: dezvoltarea temeinică, durabilă a tuturor zonelor și creșterea nivelului de trai al tuturor locuitorilor județului Sibiu”, a declarat Ioan Cindrea, președinte CJ Sibiu.
Cele mai importante investiții sunt pentru modernizarea și reabilitarea CITO Dumbrăveni, CIA Agnita și Centrul de plasament Agîrbiciu, pentru care se alocă anul acesta un total de 3,7 milioane lei.
De asemenea, în continuarea programului multianual privind reabilitarea drumurilor comunale, Consiliul Judeţean Sibiu va realiza în anul 2016 aproximativ 121 km pe 21 drumuri comunale cu o valoare estimată de peste 8,8 milioane lei: DC5 Seica Mare-Petiş, DC7+DC7A Motiş-Metiş, DC22 Dupuş-Biertan, DC23 DJ142E-Ernea,DC24 Biertan-Copşa Mare-Valchid, DC34 DJ106-Beneşti-DC35, DC35 Nocrich-DJ106, DC39 Nocrich-Ghijasa, DC44 DJ106-Fofeldea, DC60 DC59-Turnu Roşu, DC68 Sibiel-Crinţ, DC72 Apoldu de Jos-Sângătin, DC79 Seica Mica-Şoroştin, DC80 Şoroştin-lim.jud.Alba, DC2 Slimnic-Pădureni, DC26 Laslea-Malâncrav, DC45 DJ106-Hosman, DC48 Arpaşu de Jos-Cârţişoara, DC54 DJ106S-Nou (DJ104G), DC81 Turnu Roşu-Mănăstirea Turnu Roşu, DC82 Sibiel (DC68)-Cabana Oţetea.
Printre lucrările în infrastructura de drumuri judeţene se numără continuarea modernizării a patru drumuri judeţene: DJ 105D Săsăuş-Agnita, inclusiv poduri şi podeţe – 16 km, DJ 104 G Săcădate-Nou, inclusiv poduri şi podeţe – 18,86 km, DJ 142 B Blăjel-Bazna-Boian – lim.jud Alba, inclusiv poduri şi podeţe – 3,43 km, DJ 142 J Şeica Mare-Şeica Mică – 7,85 km. De asemenea, se vor realiza şi lucrări noi, printre care: pod la Bogatu Român, consolidare Jina-Şugag, consolidare versant 105 D la km 150 + 300, precum și înlocuire traversare LEA (linie electrică aeriană) 400 Kv în zona stâlpilor nr.119-200 a DJ 142 J Şeica Mare – Şeica Mică.
Pentru Programul anual privind lucrările de reparaţii şi întreţinere a drumurilor judeţene şi comunale, Consiliul Judeţean a alocat peste 16 milioane lei, în program fiind cuprinse 55 de drumuri judeţene și comunale. Investiții majore sunt prevăzute și în Sănătate: la Spitalul Clinic Județean de Urgență au fost alocate 7,8 milioane de lei ( Execuție stație nouă oxigen, modernizarea Secției ORL, continuare reabilitare imobil Spital nou-secțiile Cardiologie I și II, Obstetrică, Ginecologie, Farmacie, Laborator,Spălătorie și Bloc alimentar), pentru Spitalul de Psihiatrie – 2 milioane de lei (reabilitare mai multe pavilioane), iar la Spitalul de Pneumoftiziologie – 1,5 milioane de lei. Alte investiții sunt prevăzute pentru un nou sediu Salvamont – 500.000 de lei, reparații la Sala Transilvania – 400.000 de lei, finalizare reabilitare Cabanei Andrei Oțetea de la Sibiel – 210.000 de lei.

Aproape 1200 de sibieni primesc ajutor pentru încălzirea locuinţei

Până la data de 31.12.2016 au fost înregistrate 1.212 de cereri şi declaraţii pe propria răspundere pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţei, din care au fost aprobate un număr de 1.169 dosare.
Potrivit reprezentanților Primăriei Sibiu, au fost aprobate 1.044 dosare pentru încălzirea locuinţei cu gaze naturale, 48 pentru încălzirea locuinţei cu lemne, 21 pentru încălzirea locuinţei cu energie electrică și 56 pentru încălzirea locuinţei cu energie termică.
Dosarele pentru obţinerea ajutorului pentru încălzirea locuinţei pentru sezonul rece 1 noiembrie 2015 – 31 martie 2016 se primesc în continuare la Serviciul Public de Asistenţă Socială din Sibiu, B-dul Victoriei 1-3, cam. S02.
Dreptul la acest ajutor se constituie începând cu luna depunerii cererii, pentru cei care au depus documentele până la data de 20 a lunii respective şi începând cu luna următoare, pentru cei care au depus documentele după data de 20 a lunii. În cazul persoanelor care primesc dreptul la ajutor social, ajutorul pentru încălzirea locuinţei se va acorda începând cu luna respectivă.
”Precizăm că în acest sezon, spre deosebire de cel precedent, alocaţia de stat pentru copii nu se mai ia în calcul la stabilirea venitului net pe membru de familie, acest lucru venind în avantajul solicitantului, determinând o creştere a ajutorului pentru încălzirea locuinţei”, anunță reprezentanții primăriei.
Ajutorul pentru încălzirea locuinţei se acordă familiilor şi persoanelor singure, cetăţeni români sau străini cu domiciliul sau, după caz, reşedinţa în municipiul Sibiu, diferenţiat în raport cu venitul net mediu lunar pe membru de familie respectiv al persoanei singure, precum şi de sistemul de încălzire – gaze naturale, energie termică, energie electrică, lemne, cărbuni, combustibili petrolieri. Ajutorul pentru încălzirea locuinţei se acordă familiilor, respectiv persoanelor singure numai pentru locuinţa de domiciliu sau, după caz, de reşedinţă a acestora.
Pentru mai multe informaţii în ceea ce priveşte întocmirea dosarului, actele doveditoare necesare, formularul tipizat, consultarea listei cu bunuri care conduc la excluderea de la acordarea acestui ajutor, persoanele interesate se pot adresa Servciului Asistenţă Socială de pe bulevardul Victoriei 1-3, cam. S02 de luni până joi, între orele 8 – 15, iar vineri între orele 8 – 12 sau pot accesa site-ul instituţiei, la secţiunea “Anunţuri publice”: http://www.sibiu.ro/index.php/primaria/anunt/2896

Concurs interdisciplinar pentru elevii clasei a VI-a

0

Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr” Sibiu și Asociațiunea ASTRA organizează ediția a III-a a Concursului Interdisciplinar Mate-Bio-Fizică „Aurel Vlaicu”. Consursul face parte din Proiectul „Aurel Vlaicu”, propus în Calendarul Activităților Educative Regionale al Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice.
Concursul se adresează elevilor de clasa a VI-a și va avea loc în data de 23.01.2016 la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” Sibiu.
Organizatorii propun elevilor de clasa a VI-a, părinților și profesorilor acestora un concurs cu o abordare interdisciplinară, diferită de cele tradiționale. În cadrul probei unice de concurs cu durata de 1 oră sunt evaluate cunoştinţe de matematică, biologie şi fizică ale elevilor şi capacitatea lor de a aplica aceste cunoştinţe în diferite situaţii.
Concursul poartă numele lui Aurel Vlaicu, inginer, inventator şi pionier al aviaţiei româneşti şi mondiale, absolvent 1902 al Liceului de Stat din Sibiu, denumit în prezent Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”.

APM Sibiu –  prima instituţie deconcentrată certificată EMAS

Agenţia pentru Protecţia Mediului Sibiu împreună cu Parohia Evanghelică CA Sibiu şi Muzeul Național Brukenthal au derulat proiectul “Tichia Verde – Management, Comunicare de Mediu și Artă la Parohia Evanghelică, Agenția pentru Protecția Mediului Sibiu și Muzeul Național Brukenthal”.
În urma implementării acestui proiect, APM Sibiu a devenit prima instituție publică din țară care a obținut certificarea EMAS.
“Agenţia pentru Protecţia Mediului Sibiu este prima instituţie deconcentrată din subordinea Guvernului care a obţinut înregistrarea EMAS, Sistem de Management de Mediu şi Audit. În cadrul procedurii de certificare EMAS, s-a obţinut şi certificarea ISO 14001:2004 – Sistem de Management de Mediu. Acest sistem presupune implicarea tuturor angajaţilor, astfel încât indicatorii de performanţă propuşi să fie atinşi: reducerea consumului de energie electrică, gaz natural, apă potabilă, a cantitatii de deşeuri generate, dezvoltarea gradului de informare şi conştientizare”, a declarat Bogdan Trif, directorul APM Sibiu, într-o conferință de presă.
Proiectul “Tichia Verde”a fost iniţiat de Parohia Evanghelică CA Sibiu împreună cu APM Sibiu şi Muzeul Național Brukenthal, fiind finanţat prin Fundaţia Germană de Mediu şi Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor. Valoarea totală a proiectului a fost de 200.976 EURO, din care 119.986 EURO finanţarea de la Fundaţia Germană de Mediu, 18.500 EURO de la Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, iar 62.490 EURO de la ceilalţi parteneri din proiect.
În cadrul proiectului s-au organizat 4 expoziţii de artă în cadrul Muzeului Național Brukenthal, cu tematică de mediu, 3 workshop-uri cu privire la cerinţele Sistemului de Management de Mediu şi Audit EMAS şi 6 workshop-uri cu teme diverse – metode de conservare, ecologie, artă și o campanie de colectare deşeuri de echipamente electrice şi electronice, în care s-au colectat peste 2.500 de kilograme de deșeuri. În această campanie de strângere de deșeuri au mai fost cooptate 23 de instituţii, printre care Consiliul Judeţean Sibiu, Instituţia Prefectului, Primăria Sibiu, Comisariatul Judeţean al Gărzii de Mediu.
Pentru implicarea în proiecte de mediu, primpreotul Parohiei Evanghelice CA Sibiu, Kilian Dorr, a primit din partea APM Sibiu o diplomă de onoare ”pentru merite deosebite în promovarea conceptului ecologic prin credinţă şi educaţie”.
”Suntem încântaţi că din nou APM Sibiu este deschizătoare de drumuri, fiind un exemplu de conduită ecologică, toate aceste reuşite datorându-se profesionalismului întregului colectiv. Mulţumim Parohiei Evanghelice Sibiu şi Fundaţiei Germane de Mediu pentru parteneriatul din acest proiect şi cu siguranţă că pe viitor vom continua şi extinde această colaborare” a mai declarat Bogdan Trif.

Descinderi la Primăria Târgu Mureș și la Romgaz, într-un dosar privind o serie de lucrări de investiții

0

DNAProcurori din cadrul Serviciului Teritorial Târgu Mureș a Direcției Naționale Anticorupție au descins, joi, la Primăria Târgu Mureș și la filiala Romgaz din oraș, într-un dosar privind o serie de lucrări efectuate de Societatea Națională de Gaze Naturale Romgaz în cartierul Belvedere, precizează surse judiciare, pentru Agerpres.

Descinderile au vizat Direcția Arhitect șef, precum și Compartimentul de investiții, pentru a se stabili modul în care Romgaz a efectuat o serie de lucrări, constând în devieri de conducte, în zona cartierului Belvedere din Târgu Mureș.

Sursele au precizat că procurorii DNA au solicitat de la administrația publică locale documente referitoare la avizele pentru lucrarea respectivă, întrucât ar exista bănuiala că SNGN Romgaz nu ar fi avut în planul de investiții acea deviere de conducte.

Primăria Târgu Mureș a confirmat, joi, că DNA a solicitat documente referitoare la o serie de lucrări de investiții în zona Cartierului Belvedere, referitoare la societățile Gascop, Bența Contrascom și Romgaz.

Edilul-șef din Târgu Mureș, Dorin Florea este deja urmărit penal de DNA pentru abuz în serviciu, fiind acuzat că ar fi alocat ilegal 4 milioane de lei echipei de fotbal din oraş, deşi aceasta avea datorii către stat.

În urma adoptării criteriilor de integritate, PNL nu îl mai poate susţine pentru un nou mandat, însă edilul vrea să candideze.

Telecabina de la Bâlea, defectă în continuare

0

Telecabina de la Bâlea este în continuare defectă, echipele de intervenție lucrând, joi, la remedierea problemei.
”Încă se lucrează la sistem. Cu siguranță în cursul zilei de joi această defecțiune nu va fi remediată. Așteptăm ca inspectori ISCIR să urce la Bâlea pentru a evalua situația”, a declarat Lidia Bădilă, purtătorul de cuvânt al firmei care administrează telecabina de la Bâlea.
Potrivit acesteia, rezervările la Hotelul de Gheață și la cabana administrată de firmă au fost anulate pentru acest sfârșit de săptămână.
”Toate rezervările au fost anulate și au fost amânate pentru luna februarie. În funcție de cum evoluează situația luăm în calcul și anularea tuturor rezervărilor până la finalul lunii ianuarie”, a mai declarat Lidia Bădilă.
Telecabina este, în această perioadă a anului, singura modalitate de a ajunge la peste 2.000 de metri altitudine, la Bâlea Lac.
Șeful Serviciului Salvamont Sibiu, Adrian David, a precizat că la Bâlea Lac sunt în prezent 22 de salvamontiști care participă la un curs, personalul cabanelor, jandarmii montani și angajații stației meteorologice.
”Sunt 22 de salvamontiști care participă la un curs de salvare din avalanșă. Pentru noi nu este o problemă că nu funcționează telecabina pentru că putem merge pe jos. Nu știu exact câte persoane sunt la cabane, dar mai sunt doi angajați ai staței meteo și jandarmii montani”, a declarat Adrian David.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Bianca Săbău, a precizat că niciuna dintre persoanele de la Bâlea Lac nu prezintă vreo situație de urgență care să necesite intervenție.

29 proiecte de hotărâre pe ordinea de zi a Consiliului Local Mediaș

sedinta cl medias doi.jpgConsilierii locali medieşeni au pregătite în mapele de lucru, în această lună, un număr de 29 proiecte de hotărâre, care vor fi supuse spre aprobare în sedinţa de consiliu de la începutul săptămânii viitoare.

Printre cele mai importante se află proiectul de hotărâre privind aprobarea bugetului local şi a listei de investiţii pe anul 2016, un proiect de hotărâre privind aprobarea Proiectului Tehnic şi a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul „Reparaţie zid de sprijin” la imobilul situat în Mediaş str. Constantin Brâncoveanu nr. 2 și proiectul de hotărâre privind repartizarea unor locuinţe pentru tineri construite prin ANL în regim de închiriere.

De asemenea, pe ordinea de zi de luna aceasta a legislativului medieșean se află și proiectul de hotărâre privind stabilirea destinaţiei unui spaţiu din cadrul imobilului situat administrativ în Mediaş Aleea Comandor Dimitrie Moraru nr. 7, de „Centru pentru regim permise de conducere şi înmatriculare vehicule” şi amenajarea acestuia, proiectul de hotărâre privind stabilirea cuantumului şi numărul burselor elevilor din învăţământul preuniversitar de stat din municipiul Mediaş pentru anul 2015 și un proiect de hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli şi a Programului anual de investiţii al Meditur SA Mediaş pentru anul 2016.

Şedinţa Consiliului Local Mediaş este publică şi va avea loc luni, 25 ianuarie 2016, începând cu ora 16:00, în sala “Daniel Thellmann” a municipalităţii medieşene.

Primul multiplex din Sibiu se va deschide la Shopping City Sibiu

0

Primul multiplex din oraș se va deschide anul acesta la Shopping City Sibiu. Lanțul internațional de cinematografe Cine Grand va inaugura în 2016 cel de al treilea cinematograf din România și primul din Sibiu, în cadrul Shopping City Sibiu.
Deschiderea unui cinematograf în incinta Shopping City Sibiu face parte din planurile de dezvoltare ale parcului de retail, care își propune să le ofere locuitorilor orașului Sibiu o gamă largă de servicii și oportunități de petrecere a timpului liber.
„Unul dintre principalele obiective ale Shopping City Sibiu este să răspundă nevoilor clienților noștri, mai ales când vine vorba de petrecerea timpului liber. În acest context, decizia de a deschide un multiplex în cadrul centrului nostru comercial a venit oarecum natural și ne-am dorit să oferim un cinematograf de calitate sibienilor. De aceea, suntem convinși că publicul nostru va primi cu bucurie serviciile oferite de compania Cine Grand” a declarat Dorinel Udma, Center Manager Shopping City Sibiu.
Prin inaugurarea cinematografului din Shopping City Sibiu, Cine Grand continuă să investească în România.
”Așa cum ne-am propus încă de când brandul nostru a intrat pe piața românească, vom crește numărul de cinematografe Cine Grand, prin deschiderea unui nou multiplex, anul acesta, în Sibiu” a declarat Amitabh Vardhan, CEO Cine Grand.
Prin deschiderea cinematografului anul acesta, Shopping City Sibiu își consolidează brand-ul în piața de retail, menținându-și poziția dominantă în regiune.
Despre Shopping City Sibiu
Shopping City Sibiu face parte din portofoliul fondului britanic de investiţii Argo Real Estate Opportunities Fund (ARGO), unul dintre cei mai mari proprietari de parcuri de retail și centre comerciale din Europa Centrală şi de Sud- Est, cumulând peste 340.000 mp.
Cu o suprafaţă totală de închiriat de 80.000 mp, Shopping City Sibiu este cel de-al treilea parc de profil din România şi cea mai importanta zonă comercială din oraş, atât ca dimensiune, cât şi ca mix al retailerilor ancoră: două hypermarket-uri Auchan şi, respectiv, Carrefour, Mobexpert, Leroy Merlin, Altex, Flanco, Domo, Hervis, C&A, New Yorker, Deichmann, Humanic, DM, Takko, Douglas, Orsay şi H&M. În ansamblul său, parcul comercial reuneşte un mix de retaileri reprezentativi internaţionali şi locali, care definesc Shopping City Sibiu drept principala destinaţie de shopping din oras si imprejurimi. În plus, zona de  food oferă o varietate gastronomică apreciabilă, într-un spaţiu potrivit pentru a petrece timpul liber împreună cu familia sau prietenii.
Shopping City Sibiu este situat la 5 minute de centrul oraşului, lângă DN1, şi dispune de 2.500 de locuri de parcare.
Alături de Shopping City Sibiu, portofoliul Argo Real Estate Opportunities Fund (AREOF)din România  include Shopping City Suceava, Era Shopping Park Oradea şi Era Shopping Park Iaşi
Despre Cine Grand
Cine Grand este parte a lanțului internațional Cine Grand Network, rețea fondată de un grup de profesioniști cu zeci de ani experiență în domeniile administrației și proiecției cinematografice. Pe lângă locațiile recent deschise în România și Bulgaria, compania are cinematografe și în Europa, Asia și SUA. Totodată, compania este în curs de a-şi consolida prezenţa pe pieţele din India, Bulgaria, România, China, America de Sud şi America de Nord.

Medieșenii vor păti mai puțin la factura de apă și canalizare

0

apaOperatorul regional de apă-canal, Apa Târnavei Mari informează clienții că, începând cu luna ianuarie 2016, preţul la apa potabilă conţine TVA în cotă de 9%, iar tariful la canalizare conţine TVA în cotă de 20%, în conformitate cu prevederile Legii nr. 227 / 2015 privind Codul Fiscal, art. 291, alin. (1), lit. a). şi alin. (2), lit. g)., referitoare la modificarea cotelor TVA, şi ale Avizului ANRSC nr. 400129 / 2016 privind modificarea preţului la apa potabilă şi a tarifului la canalizare pentru întreaga arie de operare a societății.

„Menţionăm că nivelul preţului pentru serviciul de alimentare cu apă potabilă, respectiv cel al tarifului pentru serviciul de canalizare se menţine acelaşi, schimbarea survenind exclusiv datorită aplicării noilor cote de TVA”, explică reprezentanții Apa Târnavei Mari Mediaș.

Astfel, începând cu 1 ianuarie 2016, prețul pentru apa potabilă este de 3,48 lei/mc (3,19+TVA de 9%) și respectiv 3,68 lei/mc (3,07+TVA de 20 %) pentru canalizare.

Cei patru membri ai Trupei Abba reuniți timp de o seară la Stockholm

0

Cei patru membri ai trupei ABBA s-au reunit sub acelaşi acoperiş miercuri la Stockholm, cu ocazia deschiderii unui restaurant, dar au ţinut să precizeze că nu vor mai urca împreună pe o scenă, relatează AFP.

Întrebat de presă, unul dintre ei, Benny Andersson, a spus că „nu crede” că se vor mai afla împreună pe o scenă.

„Suntem aici pentru a sărbători”, a declarat şi Bjoern Ulvaeus.

Membrii ABBA, idoli ai muzicii disco din anii 70, cu ţinutele lor de scenă exuberante şi prezenţa lor antrenantă, nu au mai fost văzuţi în acelaşi loc din 2008, când au venit separat, având mare grijă să nu fie fotografiaţi împreună.

Din 1974, grupul care a cântat împreună timp de zece ani, ar fi vândut peste 380 de milioane de albume în întreaga lume.

Sursă text: Agerpress.