Acasă Blog Pagina 5850

496 locuri de muncă pentru șomerii sibieni

0

SOMERI - MUNCA STRAINATATEȘomerii sibieni au la dispoziţie în această perioadă aproximativ 500 de locuri de muncă vacante, potrivit Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sibiu. Cele mai multe dintre acestea, 300 sunt diponibile în Sibiu, alte 105 slujbe sunt pentru Mediaş, 66 la Dumbrăveni, în timp ce 24 locuri sunt disponibile pentru Agnita și respectiv un singur loc la Avrig.

Din totalul locurilor de muncă, numai 67 se adresează persoanelor cu studii superioare, printre meseriile solicitate numarându-se cele de: administrator financiar, consilier juridic, dispecer, prezentator radio, programator, proiectant sisteme informatice, recepționer hotel, redactor, şef oficiu juridic sau specialist îmbunătăţire procese. În schimb, persoanele fără studii superioare au la dispoziţie 429 de slujbe. Cele mai multe sunt pentru: muncitor necalificat in industria confectiilor, operator mase plastice, femeie de serviciu, vulcanizator de produse industriale din cauciuc, ucenic, patiser, paznic, pavator, casier, manipulant mărfuri sau lucrător comercial.

Cei interesaţi pot afla mai multe informaţii din următoarele locaţii: Sibiu (Str.Morilor nr.51A; Tel.0269-210882;Fax.0269-230089); Mediaş (Str. Aurel Vlaicu nr.33; Tel.0269-843731; Fax.0269-846710); Avrig (Str.Spitalului nr.16; Tel.Fax.0269-512216); Avrig (Str. Gheorghe Lazăr nr. 41A;Tel.Fax.0269-524546); Cisnădie (Str.Ţesătorilor nr.1;Tel.0269-564532); iar pentru Dumbăveni şi Copşa Mică, la agenţia din Mediaș.

Centenar Gheorghe Pavelescu a ajuns la cea de-a XIV-a ediție

0

În perioada 15 – 18 octombrie, la Sibiu este organizată cea de-a XIV-a ediție a conferinței în domeniile Antropologie, Etnografie, Sociologie, Asistență Socială, sub genericul Centenar Gheorghe Pavelescu.
Gheorghe Pavelescu este discipol al unor personalități de marcă ale timpului, doctor în sociologie și estetică (1942), filosofia culturii (1942), etnografie și folclor (1945) și a fost profesor la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu. S-a remarcat în domeniul cercetărilor de teren, cu interes pentru magie, folclor, etnoiatrie, etnografie, grupuri etnice marginalizate, muzeologie și literatură. A publicat 20 de cărți și peste 200 de articole în reviste de specialitate.
Conferința este organizată de Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, împreună cu partenerii săi, Complexul Național Muzeal ASTRA din Sibiu, Centrul de Cultură Alba „Augustin Bena” și Universitatea „1 Decembrie 1918”, Alba Iulia. Evenimentul își propune să reunească specialiști cu preocupări similare și abordări personale, din spații geografice diferite, pe teme de interes contemporan, din perspectivă antropologică, etnografică și sociologică.
Deschiderea sesiunii de comunicări va avea loc mâine, 15 octombrie, de la ora 9:00 în Aula Magna a Universității „Lucian Blaga”.

Sibiul devine „capitala sportului de contact” mondial! Cei mai buni kickboxeri din lume vor lupta in Sala Transilvania

0

Albert KrausTimp de patru zile, Sibiul devine „capitala sportului de contact” mondial. Totul, datorită organizării a două evenimente de mare anvergură naţională şi internaţională, Gala ACB KB 3 şi Gala RXF 20. Prima se va desfăşura în 16 octombrie şi este o competiţie de kickbox. A doua va avea loc în 19 octombrie şi este un concurs de MMA (Mixt Martial Arts). Ambele întreceri vor avea loc în Sala Transilvania.
Albert Kraus, cel mai important luptător care va concura în Sibiu
Se anunţă a fi cel mai spectaculos show de kickbox al anului 2015. Main-event-ul galei din 16 octombrie îi va readuce faţă în faţă pe Albert Kraus şi Marius Tiţă. Primul, actualul campion K1 Max şi una din cele mai mari legende din istoria acestui sport. Un sportiv nemaipomenit care a avut lupte legendare la viaţa sa, şi a cucerit nenumărate trofee şi centuri individuale. El va rămâne pentru totdeauna în memoria iubitorilor acestui sport prin calităţile sale ieşite din comun. Mai mult, el este megastarul lunii octombrie în Sibiu, fiind de departe cel mai important sportiv care va concura în oraşul nostru şi, posibil, cel mai mare luptător care a venit vreodată la Sibiu. Asta, punând şi celelalte discipline precum boxul şi artele marţiale. De partea cealaltă, îndrăgitul competitor român, Marius Tiţă, doreşte să răzbune înfrângerea în faţa olandezului de la „Superkombat World Grand Prix Bucureşti 2011” şi să obţină cea mai importantă victorie din cariera sa. În afară de aceştia, vor mai intra în ring şi alţi luptători cunoscuţi fanilor sportului din ţara noastră. Sebastian Ciobanu, cel care a reuşit să îl învingă pe renumitul american Mighty Mo, iar în luna aprilie a acestui an s-a bătut cu extraordinarul turc, Gokhan Sakhi. Cunoscutul boxer Sorin „Pantera” Tănăsie îşi va face debutul în kickboxul profesionist exact la Sibiu. Brazilianul Jhonata Diniz s-a luptat în meciuri foarte importante în ultimii ani de zile, împotriva lui Daniel Ghiţă, Rico Verhoeven sau Igor Jurkovic. Biletul la eveniment va costa 15 lei şi reprezintă o şansă unică pentru sibieni să îl vadă la „treabă” pe Albert Kraus, oportunitate care nu o are oricine.
Facebook RXF„Prinţul kickboxului”, olandezul Rico Verhoeven intră în cuşcă pe 19 octombrie
Gala RXF din 19 octombrie îl aduce în cuşca din Transilvania pe „prinţul kickboxului”, Rico Verhoeven. Cel mai valoros kickboxer din lume în acest moment, olandezul a decis să facă pasul şi către artele marţiale mixte. El va avea primul meci din cariera sa în MMA, în România. Ţară care este foarte aproape de sufletul său, fiind locul unde a reuşit prima sa mare victorie în kickbox, în 2011, contra lui Hesdy Gerges. „Am studiat mai multe promoţii de MMA din Europa şi am ajuns la concluzia că RXF arată cel mai bine din toate punctele de vedere aşa că până la urmă nu a fost chiar o alegere dificilă. Poate că am fost şi un pic sentimental când m-am orientat către RXF pentru că prima mea victorie cu adevărat mare din cariera mea de kickboxer a fost obţinută la Bucureşti contra lui Hesdy Gerges, în 2011. Acum, intrând în MMA, am ocazia să dau curs unei noi provocări, iar faptul că îmi fac debutul într-un eveniment organizat în România sper să îmi poarte noroc şi să ajung un luptător de top în artele marţiale mixte”, a declarat sportivul batav. Oponentul său va fi rusul Viktor Bugutzki. În paralel, Verhoeven îşi va continua şi cariera de kickboxer în organizaţia olandeză Glory, cea mai puternică şi mai bogată promoţie de profil din lume. La 26 de ani, el este campionul en-titre al categoriei grele din Glory, iar în palmaresul său figurează victorii împotriva unor sportivi foarte bine cotaţi precum Gokhan Saki, Peter Aerts, Daniel Ghiţă, Errol Zimmerman, Hesdy Gerges, Sergei Kharitonov sau Benjamin Adegbuyi. Pe lângă olandez, vor mai intra în ring printre alţii, Ionuţ „Pitbul” Atodiresei, Tolea Ciumac, Ioan „Gerula” Vrânceanu, Sergiu Breb şi Ciprian Chiru. Biletele pentru RXF 20 vor costa 20 de lei. Ambele gale vor începe de la ora 19,30.

Descoperire importantă de gaze naturale pe platforma Mării Negre

0

gaze naturale27Companiile Lukoil, PanAtlantic și Romgaz au descoperit pe platforma continentală a României un zăcământ important de gaze. În luna Octombrie 2015 au fost finalizate lucrările la sonda de explorare LIRA 1X, lucrări care au dus la descoperirea unui important zăcământ de gaze, situat în sectorul românesc al Mării Negre, din cadrul Perimetrului EX30 Trident.

Adâncimea apei în cadrul perimetrului EX-30 Trident fluctuează de la 300 la 1200 metri. Suprafața perimetrului este de 1.006 km.p. Sonda LIRA – 1X este situată la aproximativ 170 km (90 milemarine) de la țărm, adâncimea apei fiind de aprox. 700 m. Sonda a fost forată până la adâncimea de 2.700 m (8.858 picioare), cu ajutorul platformei semisubmersibile de foraj marin ”Development Driller II”, aparținând companiei Transocean Ltd. La finalizarea lucrărilor de foraj, sonda a fost trecută în conservare, în vederea efectuării lucrărilor ulterioare de evaluare a zăcământului

Conform rezultatelor preliminare ale analizei datelor obținute în timpul forajului, precum și ale investigațiilor geofizice, sonda LIRA-1X a întâlnit un rezervor de gaze cu o grosime de 46 metri.

În conformitate cu datele seismice, suprafața zăcământului poate atinge 39 km² iar rezervele, care urmează a fi confirmate de forajul de evaluare, pot depăşi 30 miliarde metri cubi de gaze naturale. Succesul sondei LIR-1X a dus la o diminuare a riscurilor în ceea ce privește lucrările viitoare de investigații geologice pentru o serie de prospecte care reprezintă un potențial semnificativ în ceea ce privește conținutul de resurse, localizate atât în apropierea structurii LIRA, cât și în alte zone ale perimetrului. Programul lucrărilor viitoare, planificate pentru 2016, include o reprocesare a datelor seismice și forajul pe zăcământul LIRA a unei sonde de explorare evaluare, în vederea confirmării volumului descoperirii și a confirmării potențialului de hidrocarburi.

“Pentru Romgaz parteneriatul în explorarea platformelor din Marea Neagră reprezintă o direcţie nouă de dezvoltare a afacerii precum și a portofoliului de zăcăminte. Suntem o companie cu experiență de peste 100 de ani în lucrări on-shore, dar suntem deschiși pentru noile provocări ale lucrărilor off-shore şi ne bucurăm să avem parteneri cu experiență în domeniu”, a explicat Virgil Marius Metea, director general al SNGN Romgaz SA Mediaş.

Începând cu anul 2011, lucrările de explorare geologică din perimetrul EX-30 Trident sunt efectuate, în calitate de Operator, de compania LUKOIL Overseas Atash B.V. (care este deținută în proporție de 100% de Compania Publică pe Acțiuni LUKOIL) în baza Acordului de Concesiune încheiat cu Guvernul României. În acest moment cota de participare în Acordul de Concesiune este Romgaz S.A.-10%, LUKOIL deţine 72%, iar PanAtlantic Petroleum Ltd. 18% .

ISU face angajări

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Dumitru Croitoru” Sibiu, (ISU Sibiu) organizează concurs pentru ocuparea a 16 posturi vacante. Posturile sunt de subofițeri și ofițeri în domeniile asisitenți medicali, conducător auto, operativ și financiar. Recrutarea va fi din rândul personalului structurilor din domeniul apărării şi securităţii naţionale, care corespund cerinţelor postului şi pot fi transferaţi pe aceste posturi. Examenul se desfășoară în conformitate cu prevederile art. 6, alin. 1, lit. e din Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 665/2008.
Data limită pentru depunerea dosarelor este 22 octombrie. Toate datele şi informaţiile cu privire la organizarea şi desfăşurarea concursurilor au fost făcute publice prin pagina oficială de internet a instituţiei www.isusibiu.ro şi au fost afişate și la avizierul inspectoratului. Cei interesați se pot prezenta pentru informații și la sediul ISU aflat pe strada Vasile Cârlova Nr. 16 – 22.

Astra Film Festival 2015 în cifre

0

Cea de-a XXII-a ediție a Festivalului Internațional de Film ASTRA, desfășurat între 5 și 11 octombrie 2015, a transformat Sibiul într-un nod internațional al filmului de non-ficțiune. Timp de 7 zile centrul orașului a devenit un spațiu traversat și descoperit de zecile de mii de spectatori care au tranzitat între sălile de proiecții: Sala Thalia, Teatrul Gong, Astra Film Cinema, Aula Magna ULB, Sala Studio și Librăria Habitus – participând la peste 350 de evenimente cinematografice. Prezența festivalului s-a resimțit și în afara sălilor de cinema, cu ecranele outdoor care au oferit preview-uri de filme, fanfare și concerte cu muzică live de calitate în aer liber.
Cifrele ediției din 2015 arată în felul următor: peste 70.000 de spectatori, cu 15.000 de elevi și profesori participanți la Astra Film Junior; peste 1.500 de filme înscrise din 90 de țări, dintre care 130 de filme incluse în programul oficial AFF 2015 și 90 dintre ele prezentate în premieră națională sau absolută; 350 de evenimente cinematografice în 6 săli, 30 de concerte și spectacole outdoor, 150 de voluntari din Sibiu și din țară; peste 3.000 de apariții în presa națională și internațională care au strâns peste 2 milioane de vizualizări, site-ul www.astrafilm.ro a înregistrat 200.000 de afișări, iar postările distribuite pe pagina de facebook a festivalului au fost citite, apreciate, dezbătute sau redistribuite de 2 milioane de utilizatori din toată lumea.

„Acesta este un festival extrem de important pentru Europa. Documentarele sunt ca arta, iar aici pot fi văzute cele mai senzaționale documentare de pretutindeni. Faptul că se întâmplă de 22 de ani la Sibiu spune ceva” – Dan Perjovschi, artist

În cei 22 de ani de existență, Astra Film Festival a reușit să creeze o adevărată cultură cinematografică pentru filmul de non-ficțiune la Sibiu și în țară, devenind totodată un festival de renume internațional. Selecția filmelor se caracterizează prin diversitate și originalitate, acestea fiind completate de sesiuni de discuție și masterclass-uri, făcând din festival un spațiu viu pentru schimbul ideilor.

„Am participat și în urmă cu 6 ediții, dar acum am fost extraordinar de impresionat că documentarele selectate chiar provin din întreaga lume. Noi credeam că documentarele sunt ca o peninsulă, dar de fapt ele sunt ca un continent” – Thierry Garrel, membru al juriului AFF 2015

Din 1500 de filme înscrise din peste 90 de țări, unul singur a obținut Marele Premiu AFF 2015: Spartacus & Cassandra, în regia lui Ioannis Nuguet. În același timp, multe din celelalte filme proiectate, fie câștigătoare în categoria lor ori nu, s-au bucurat de o foarte mare apreciere a publicului. Printre favoritele spectatorilor s-au numărat: The Wolfpack, The Look of Silence, The Alphabet of Fear, fiind totodată proiectate în premieră națională la Astra Film Sibiu.

„Astra Film Festival este unul dintre cele mai importante festivaluri de film din lume, iar de-a lungul anilor a coagulat o comunitate de profesioniști în țară” – Cristi Puiu, regizor.

„După 22 de ani de la prima ediție, să fii prezent la Astra Film Festival, să ai un film în selecție sau să obții un premiu a devenit foarte important. Este un festival prestigios și este deja un brand nu numai pentru Sibiu, ci pentru toți iubitorii de film” – Ionuț Vulpescu, Ministrul Culturii

„A fost o ediție spectaculoasă de răsunet mondial. 7 zile la Astra Film Sibiu echivalează cu o experiență unică, o ocazie de a ne conecta la realitățile lumii pe undele filmului documentar” – Dumitru Budrala, director fondator AFF

Premieră absolută la Gong cu ocazia a 150 de ani de la publicarea romanului „Alice în Țara minunilor”

0

Cu ocazia a 150 de ani de la publicarea romanului „Alice în Țara minunilor”, Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu prezintă în premieră absolută spectacolul „Alice” de Yann Verburgh, în regia lui Eugen Jebeleanu. Evenimentul va avea loc duminică, 18 octombrie, de la ora 11:00.
Textul este o adaptare originală după cele două romane ale scriitorului englez „Lewis Caroll” – „Alice în Țara Minunilor” și „Alice în Țara Oglinzilor” – unde Alice este imaginea Wonderland („cea mai firmă dintre toate firmele’”) şi reprezintă idealul de frumuseţe feminină pentru tinerele adolescente.
„Mi-am pus multe întrebări abordând adaptarea unei poveşti pentru copii într-o piesă de teatru pentru publicul tânăr de azi. Mi-am dorit să creez un text care să trezească simţurile, care să pună întrebări şi să aibă atitudine. Am vrut să folosesc un limbaj modern, ritmat, haios şi care să lase loc atât visării, cât şi poeziei, un limbaj care să se adreseze publicului tânăr fără a-l considera inferior, ci egal. Am vrut să mă adresez copilului care am fost – copilul care nu este atât de străin adultului care am devenit, copilul care punea întrebări, care înţelegea lumea celor mari, le recunoştea minciunile, le vedea greşelile, le auzea secretele. Am imaginat un teatru pentru publicul tânăr care să nu păcălească, să nu ascundă, un teatru pentru publicul tânăr care să înalţe, să chestioneze lumea în care trăiesc tinerii de azi. În opera lui Lewis Carol, această Alice se regăseşte într-o zona a contestării unei anumite ordini stabilite a lumii reale, acolo unde imaginea tronează şi fuga după glorie ia locul fericirii”, a declarat Yann Verburgh, autorul textului.
Spectacolul o prezintă pe Nadia, o fetiţă din Sibiu, care devine Alice și care porrnește într-o aventură unde treptat se întâlnește cu o paletă largă de personaje (Iepurele Alb, Pisica de Chester, Regina de Cupă, Omida, Tweedledee şi Tweedledum, Pălărierul şi Iepurele de Martie). Personajele reflectă personalitatea apropiaţilor Nadiei din viaţa ei de zi cu zi (îndeosebi mama ei) şi care o vor supune unor probe de concurs spre a-i estima valoarea.
„Alice” este povestea tuturor copiilor care descoperă că ce îşi doresc părinţii de la ei pare a fi mai important decât ceea ce îşi doresc ei înșiși. În timpul aventurilor sale, Alice face cunoștință cu ea și înțelege că doar ea poate decide asupra propriei sale ființe.
Producția de la Sibiu va fi prezentată, de asemenea, în avanpremieră, sâmbătă, 17 octombrie, de la ora 18:00. Spectacolul are o durată de 1h10min și este recomandat celor cu vârsta peste 9 ani.
Din distribuția spectacolului fac parte actorii Anton Balint, Barbara Crișan, Charlie Fălămaș, Cristina Drăghici, Iustinian Turcu, Mihaela Grigoraș și Paul Bondane. Scenografia spectacolului poartă semnătura Velicăi Panduru, iar coloana sonoră a fost creată de Alex Halka, cu proiecții video concepute de Coralie de Gonzaga şi Silviu Naicu.
Intrarea la oricare dintre reprezentații se face pe baza biletelor puse în vânzare la sediul teatrului de miercuri până vineri între orele 11:00 – 18:00, sâmbăta între orele 10:00 – 18:00, duminica între orele 10:00 – 14:00 sau online prin teatrulgong.ro și eventim.ro sau în rețeaua Orange și Librăria Humanitas din Sibiu. Prețul unui bilet este de 10 lei, tarif unic. Pentru biletele achiziționate online sau în rețeaua Eventim se percepe un comision de 10%.

Deschiderea stagiunii Filarmonicii de Stat Sibiu

0

Cu 40 de concerte simfonice, 30 de recitaluri camerale, 15 concerte educative și 2 concerte vocal-simfonice, stagiunea 2015 – 2016 (octombrie 2015-iunie 2016) a Filarmonicii de Stat Sibiu se anunță a fi una memorabilă. Astfel, a 66-a stagiune a instituției îi va avea ca invitaţi, printre mulți alţii, pe dirijorii Alexandre Myrat (Franța), Marijn Simons (Olanda), Cristian Mandeal (România), Theo Wolters (Olanda), Gheorghe Costin (România), Horváth Gábor (Ungaria), Nicolas Krauze (Franța) şi soliştii Ilinca Dumitrescu, Remus Azoiței (Anglia), Ștefan Tarara (Germania), Răzvan Dragnea, Alexandru Tomescu, Irina Iordăchescu, Csíky Boldizsár (România), Ludwig Quandt (Germania), Oxana Corjos (România), Teodora Hristova (Bulgaria), Cristina Anghelescu și Ioana Goicea (România) ș.a.
Concertul de deschidere al noii stagiuni are loc joi, 15 octombrie de la ora 19.00, și cuprinde lucrări importante din repertoriul simfonic european: „Blumine” și Simfonia I, de Gustav Mahler şi Concertul nr. 1 pentru pian şi orchestră în sol minor, de Felix Mendelssohn-Bartholdy, în interpretarea pianistei Diana Ionescu. Conducerea muzicală se va afla sub bagheta prim-dirijorului orchestrei filarmonicii sibiene, Gabriel Bebeșelea, recent laureat cu Premiul I la Concursul Internațional de Dirijat „Lovro von Matačić” de la Zagreb (Croația).
Programele noii stagiuni urmăresc promovarea lucrărilor clasice sau moderne, chiar și contemporane, aflate la prime audiții locale sau absolute sau în cadrul unor reluări. Printre acestea din urmă se numără Simfonia a IV-a de Brahms, Simfonia a IV-a de Mendelssohn-Bartholdy, Simfonia a V-a de Beethoven, „Anotimpurile” de Vivaldi, Simfonia a IX-a de Dvořák, Concertele pentru vioară de Brahms, Mendelssohn sau Sibelius, Concertul nr. 1 pentru pian de Chopin), iar printre capodoperele mai puţin cunoscute menționăm „Pinii din Roma” și „Fântânile Romei” de Respighi, Simfonia a IV-a de Mahler, Concertul pentru 2 viori de Sarasate, „Concertino” pentru pian de Lipatti). „Warsaw Concerto” pentru pian și orchestră de Richard Addinsell sau Ciaccona pentru orchestră de Daan Manneke, sunt concertele în prime audiții la care spectatorii vor putea participa.
În primul trimestru al stagiunii vor avea loc 4 concerte extraordinare (Concertul omagial „Gheorghe Șoima”, un concert al tinerilor soliști, Concertul din data de 1 decembrie, dedicat Zilei Naţionale a României şi Concertul de Crăciun), iar pe 6 noiembrie orchestra Filarmonicii va participa cu un concert vocal-simfonic în cadrul celei de-a 40-a ediții a Festivalului Internațional „Timișoara muzicală”.
Biletele şi abonamentele pentru concertele din cadrul stagiunii se pot procura de la Casa de bilete aflată la sediul Filarmonicii de Stat Sibiu (Sala Thalia), de luni până joi, între orele 12:00-16:00.

Spectacolul „Dincolo de dans” premieră în România la Teatrul de Balet Sibiu

0

Davis Robertson, coregraf newyorkez și director artistic al Joffrey Ballet Concert Group, montează pentru prima dată în România, la Teatrul de Balet Sibiu, spectacolul neoclasic „Dincolo de dans”.
Spectacolul este a patra premieră prezentată în acest an de baletul sibian, după “Sînt o babă comunistă !”, “La fille mal gardee” şi “Geneza” și va avea loc astăzi, 14 octombrie 2015, de la ora 19:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor Sibiu.
Rolurile solistice vor fi interpretate de Gabriella Delgado Hughes (SUA), Yvonne Slingerland (Spania), Ovidiu Matei Iancu (România) şi Elliot Bourke (Australia). 
Născut în New York SUA, Davis Robertson este directorul artistic al renumitei școli de balet Joffrey Ballet Concert Group New York, unde a dansat de mai bine de zece ani. A interpretat roluri solistice în coregrafii create de coregrafi americani celebri Robert Joffrey, George Balanchine, John Cranko, Kurt Joos, David Parson și a jucat în filme, seriale de televiziune și spectacole pe Broadway.
A fost de asemenea membru al companiei de balet a Metropolitan Opera New York, perioadă în care a avut şansa să lucreze cu coregrafi cunoscuţi precum Anthony Minghella, Carolyn Choa, Julie Taymore, Christopher Wheeldon şi Alexei Ratmansky.
Tyler Gilstrap este membru fondator al Battleworks Dance Company, companie condusă de Robert Battle, iar În 2014 a fost coregraf asociat pentru ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Soci. Timp de trei ani consecutivi a semnat coregrafia pentru Festivalul de la San Remo, Italia. A dansat în calitate de artist invitat alături de Bavaria State Opera, New York Theatre Ballet, Amy Marshal Dance Company, Irish Modern Dance Theatre, etc. A predat cursuri de improvizaţie, dans contemporan şi dans modern în SUA, Germania, Italia, Rusia şi Ungaria.

O parte din autostrada Orăștie-Sibiu trebuie demolată. Cine plătește

Nu construim autostrăzi, noi le demolăm! O bucată din şoseaua Orăştie-Sibiu trebuie demolată şi reconstruită, după ce specialiştii au găsit apă la doar opt metri sub asfalt. Concluzia apare într-un document al Companiei de Autostrăzi, obţinut de cotidianul „România Liberă”. Şoseaua a fost inaugurată cu două zile înaintea prezidenţialelor de anul trecut, dar a fost deja închisă din cauza numeroaselor probleme care puneau în pericol viaţa şoferilor.

„De plătit, deocamdată, plătim noi. Şi prin nefolosirea autostrăzii, până la urmă plătim indecizia, incompetenţa de ambele părţi şi o legislaţie deficitară.

Citițí mai multe pe digi24.ro.

Actualizare / Percheziţii DNA la Primăria Şelimbăr

0

Procurorii DNA de la Alba Iulia fac astăzi percheziţii la Primăria Şelimbăr. Ancheta vizează fapte de corupţie săvârşite în perioada 2005-2015. Potrivit unor surse, ar fi vorba de retrocedări ilegale de terenuri în valoare de peste 114 milioane de euro. Totodată sunt vizaţi de anchetatori şi mai mulţi notari din Sibiu. Percheziţii sunt şi în alte trei judeţe.
„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Alba efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, comise în perioada 2005-2015. În cursul zilei de 14 octombrie 2015, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, se desfășoară percheziții domiciliare în 61 locații situate în județele: Sibiu, Brașov, Ilfov și Neamț, din care 2 sunt sediile unor instituții publice, restul reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice.” se arată într-un comunicat de presă al DNA.
Procurorii DNA beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.
Anchetatorii s-au deplasat și la sediul Oficiului de Cadastru și PUblicitate Imobiliară Sibiu, unde ai solicitat o serie de documente legate de restituirea proprietăților din Șelimbăr.
„Solicită nişte documente, în baza unui mandat de percheziţie emis de către judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Curtea de Apel Alba Iulia. Oamenii vin şi cer nişte documente pe care le avem noi arhivate aici pentru a pune cap la cap ce ştiu eu ce reclamaţii făcute, probabil, de cetăţenii României. Probabil că de la reclamaţii s-a pornit tot”, a declarat, miercuri, directorul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Sibiu, Puiu Fesan, citat de Mediafax.
Surse judiciare: Maricuța a primit drept mită apartamente în valoare de 1,8 milioane de euro
Potrivit unor surse judiciare, citate de Agerpres, primarul comunei Șelimbăr, Daniel Maricuța, ar fi eliberat autorizații de construcție pentru blocuri de locuințe față de un dezvoltator imobiliar, după ce a primit cu titlul de mită, apartamente în valoare totală de peste 1,8 milioane euro.
Sursele citate au precizat că niciunul dintre dezvoltatorii care au construit cartiere de case și blocuri pe raza localității Șelimbăr nu ar fi putut obține autorizație de construire, avize, decât dacă gruparea infracțională care ar fi condusă de Daniel Maricuța obținea foloase materiale.
Pe de altă parte, potrivit surselor, sumele de bani rezultate din valorificarea terenurilor ar fi fost supuse unor acțiuni de reciclare prin transferuri succesive între conturile oamenilor de încredere ai primarului, investite în acțiuni la fonduri de investiții. De asemenea, sume mari de bani ar fi fost scoase în numerar, parte dintre acestea fiind depuse în conturile lui Maricuța, precum și în cele ale societăților controlate de acesta cu diferite titluri (împrumut, creditare societate, depunere numerar).
Anchetatorii ar fi descoperit că extragerile de numerar s-au întins pe parcursul mai multor ani, scopul acestor operațiuni succesive fiind acela de a pierde urma banilor proveniți din infracțiuni pentru ca aceștia să dobândească aparența unei proveniențe licite.
Surse judiciare: Primarul și grupul infracțional format din apropiații săi au falsificat documente ale unor terenuri din zona comercială sau zona de centură

Anchetatorii susțin că primarul Daniel Maricuța, aflat la cel de-al patrulea mandat consecutiv, ar fi format împreună cu alte persoane din primărie un grup infracțional, având drept scop dobândirea de terenuri aflate pe raza comunei Șelimbăr de la persoane care aveau dreptul la retrocedare și ulterior la vindeau unor investitori la prețuri mult mai mari. Astfel, primarul de la Șelimbăr și alte două persoane membre ale grupului infracțional ar fi modificat și falsificat numeroase documente de punere în posesie pentru a putea face modificările în ceea ce privește amplasamentul și suprafața atribuită fiecărei persoane, astfel ca, prin interpuși, să devină proprietari ai acelor terenuri aflate în zona comercială sau zona de centură a orașului Sibiu pe care le-au valorificat ulterior la prețuri foarte mari, spun sursele citate.
Conform surselor, membrii grupului ar fi identificat persoane care aveau dreptul la reconstituirea sau la constituirea dreptului de proprietate pentru suprafețe mari de teren pe care le-au determinat să renunțe la dreptul lor pentru sume derizorii.
„Sătule de drumuri fără rezultat sau amenințate cu acordarea de despăgubiri infime, (…) aceste persoane au fost dispuse să cedeze dreptul lor primarului și celorlalți membri din grupul infracțional.Astfel, Melniciuc Maria (membră a comisiei comunale pentru Legea 18/1991—n.r.) s-a ocupat de modificarea tuturor amplasamentelor deja stabilite în fapt în 1991 (…) astfel încât terenul obținut în asemenea manieră să fie însumat într-un bloc compact, într-o zonă cu valoare mare (ex: centura orașului, zona comercială). Odată eliberat titlul de proprietate, acesta era vândut unui alt membru al grupării, pentru ca ulterior să facă obiectul mai multor acte translative de proprietate prin diferite persoane interpuse pentru a i se pierde urma.Ajuns în final în posesia numiților Iuga Ioan (fost consilier personal al primarului—n.r.) și Droc Emilian Petru, acesta era vândut pentru sume mari de bani investitorilor care au construit blocuri în zonă, centre comerciale”, spun sursele judiciare citate de Agerpres.
Pentru valorificarea terenurilor, Daniel Maricuța și Elena Scumpu, care aveau atribuții în eliberarea autorizațiilor și a documentațiilor de construcție, indicau potențialilor investitori să cumpere teren deținut de Ioan Iuga, la un preț peste cel al pieței, asigurându-le prin aceasta că nu vor avea probleme cu eliberarea documentelor și derularea investiției. În același scop, pentru a nu cumpăra teren de la alți proprietari, primarul ar fi dispus ca certificatele fiscale pentru aceștia din urmă să fie eliberate cu mențiunea interdicției de construire, susțin sursele citate.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii mai multor fapte penale, între care constituire de grup infracțional organizat, trafic de influență, abuz în serviciu și spălare de bani, în legătură cu dobândirea de terenuri pe raza comunei Șelimbăr de la persoane îndreptățite la reconstituire și la eliberarea titlurilor de proprietate, membrii grupului creându-și un avantaj patrimonial estimat la peste 114 milioane de euro.

Primarul Mediașului s-a decis pentru ce funcție va candida în 2016

neamtuEdilul-șef al municipiului de pe Târnava Mare s-a decis în ceea ce privește alegerile locale din anul 2016. Dacă în luna august a acestui an anunța că își dorește un nou mandat la primărie, două luni mai târziu lucrurile s-au schimbat. Neamțu spune că nu va mai candida pentru funcția de primar, pentru că fiecare om care are o anumită decență trebuie să se dea la o parte la un moment dat și să facă loc tinerilor.

În paralel, acesta a spus că își doreșe să candideze pentru un loc de consilier local, mai ales pentru că au existat multe voci care l-au îndemnat să candideze și că are o anumită experiență administrativă pe care poate să o pună în slujba viitorului primar.

„La anul pe vremea astea voi intra în al 63-lea an de viață. Cred că fiecare om care are o anume decență trebuie să se gândească să lase pe cineva mai tânăr, mai energic, cu mai multe idei sau cu o viziune mai modernă. Cred că aș putea continua ca și consilier local pentru că am o experiență și mulți mi-au reproșat și au spus că de ce să mă retrag când am o asemenea experiență, că pot să o pun la dispoziție și că pot să îl ajut pe viitorul primar. Mă mai gândesc, dar cred că am să particip în continuare la viața publică a municipiului”, a explicat Teodor Neamțu.

Citiți și: Primarul Mediașului își dorește un nou mandat la primărie