În cadrul Festivalului Tânăr de la Sibiu, Teatrul Gong prezintă sâmbătă, 3 octombrie, concertul Țapinarii. Cosmin Covei și Adrian Tănase, membrii trupei Țapinarii, vor urca pe scenă la ora 20:00.
Încă din 2001, stilul celor doi oscilează între muzica folk și stand-up comedy, stil pe care l-au denumit ulterior folk alternativ, fiind singura trupă care are un turneu național Anti-Valentine’s Day. Au 9 materiale discografice dintre care un best of în 50.000 de exemplare lansat în 2010 si cel mai recent, „Visul Romanesc” a fost lansat în 20.000 de exemplare.
Trupa a fost invitată la cele mai importante festivaluri din România, precum Folk You, TIFF Cluj, Bucharest Comedy Week. De asemenea, cei doi au colaborat cu artiști neconvenționali, printre care se numară Florin Piersic Jr, Ada Milea sau Florin Chilian.
Țapinarii concertează la Festivalul Tânăr de la Sibiu!
FOTO: Sărbătoare mare în Piaţa Mare. S-a deschis noul an universitar
Sărbătoare mare în Piaţa Mare. Mii de studenţi dela Universitatea Lucian Blaga dar şi de la Academia Forţelor Terestre au participat la deschiderea oficială a noului an universitar. Nu au lipsit autorităţile locale, politicienii din Sibiu şi reprezentanţii bisericii. Deasemenea a fost prezent ministrul educaţiei, Mihai Câmpeanu şi ministrul apărării, Mircea Duşa.
Evenimentul a fost deschis cu un moment artistic de către studenţii de la actorie iar ulterior, oficialităţile au urcat rând pe rând pe scenă. „Sibiu se animă această piaţă este iarăşi martoră a unui nou început, începutul anului universitar 2015-2016. Sălile de curs, amfiteatrele, spaţiile de învăţământ ale Universităţii Lucian Blaga au devenit neîncăpătoare pentru tinerii care au venit să studieze în Sibiu. Suntem la un început de an universitar în care spun că acest parteneriat al Universităţii Lucian Blaga din Sibiu cu Academia Forţelor Terestre continuă şi se dezvoltă pentru a arăta nu numai Sibiului dar şi lumii academice din România că într-o lume în care mai mult e monolog şi puţină comunicare există la Sibiu o platformă colaborativă, academică şi ştiinţifică, o platformă care îşi asumă rolul de motor de dezvoltare al Sibiului.” a declarat Ioan Bondrea, rectorul ULBS
Primarul interimar al Sibiului, le-a vorbit studenţilor despre Sibiu şi cum trebuie să fe oraşul ca să atragă tineri dar şi despre standardele înalte ale univeristăţilor de aici. „Universitatea Lucian Blaga şi Academia Forţelor terestre nu mai are nevoie de nici o preyentare pentru că fie sunteţi studenţi de cel puţin un an şi cunoaşteţi nivelul de pregătire oferit de cele două universităţi, fie sunteţi boboci şi atunci ştiţi de ce aţi ales să studiaţi la una din cele două. Sunt convinsă că aţi făcut-o după o analiză profundă şi în deplină cunoştinţă de cauză.” a spus în faţa celor prezenţi, Astrid Fodor, primarul interimar al Sibiului
Ministrul educaţiei a urcat şi el pe scenă şi a vorbit de evoluţia universităţilor din Sibiu. „Evoluţia celor două universităţi din Sibiu este impresionantă, în condiţiil eîn care la nivel naţional ne confruntăm cu o scădere a numărului de studenţi, cele două universităţi demonstrează că Sibiul este un centru universitar puternic. Este un centru universitar care prin ceea ce oferă studenţilor generează atractivitate ce se poate traduce şi prin creşterea numărului de studenţi.” a spus Mihai Câmpeanu, ministrul educaţiei
Deasemenea ministrul educaţiei a venit şi cu o veste bună pentru Universitatea Lucian Blaga din Sibiu. Din acest an, universitatea va avea domeniu de doctorat şi pentru teatru şi artele spectacolului.
Ministrul Apărării s-a arătat mândru de studenţii militari. „Suntem mandri de tinerii nostri studenti ilitari. Ei si-au pus responsabilitatea si onoarea în slujba României. Sunt singura categorie profesională care jură că îşi va apăra ţara chiar cu preţul vieţii şi de aceea trebuie să-i onorăm şi să îi respectăm.” a spus pe scenă, Mircea Duşa, ministrul apărării naţionale
Univeristatea Lucian Blaga din Sibiu are în acest an aproape 5000 de boboci iar la Academia Forţelor Terestre aproape 250 de tineri vor învăţa în anul întâi.
Cinci medalii şi speranţe de viitor pentru noua generaţie de tenismene pregătite de Gheorghe Vaida la Mediaş
Anul competiţional 2015-2016 a adus rezultate excelente pentru cele mai mici jucătoare antrenate de Gheorghe Vaida. La finalul competiţiilor, fetiţele de la CS Romgaz Mediaş au contabilizat cinci medalii la turneele importante avute în acest sezon de tenis de masă. Performanţele lor sunt următoarele :
Alina Moca, locul II la Cupa României şi Campionatul Naţional
Beatrice Hila, locul III la Campionatul Naţional şi locul IV la „Top12”
Mara Moca, locul II la Campionatul Naţional şi locul I la „Paleta de Argint” pe echipe
Alina Moca, Beatrice Hila şi Mara Moca fac parte din noua generaţie pregătită de cel mai bun tehnician al anului 2014 în judeţul Sibiu, Gheorghe Vaida. Ele sunt jucătoarele de viitor pe care antrenorul din Mediaş se bazează să se lupte în anii următori pentru supremaţia pe ţară la cadete şi junioare, în proba individuală şi pe echipe.
FOTO: Poliţiştii cer sprijin pentru identificarea unor hoţi
Poliţiştii cer sprijin pentru identificarea unor hoţi. Aceştia au intrat într-un magazin din Sibiu şi au furat peste 2.000 de lei din sertarul casei de marcat. Tinerii au fost suprinşi în imagini pe camerele de supraveghere.
„Poliţia Municipiului Sibiu a fost sesizată cu privire la faptul că în data de 12 septembrie, în jurul orei 16.30, persoane necunoscute au pătruns în incinta unei societăţi comerciale situate în municipiul Sibiu, de unde au sustras 2.250 lei. O cameră de supraveghere video montată la intrarea în societatea respectivă surprinde în imagini persoanele bănuite de săvârşirea faptei.” se arată într-un comunict de presă al IPJ Sibiu
Este vorba de trei tineri care au intrat în magazin, doi dintre ei i-au distras vânzătoarei atenţia iar cel de-al treilea a luat banii din sertarul casei de marcat.
Oricine îii recunoaşte sau poate oferi informaţii despre cei trei tineri sunt rugaţi să apeleze numărul unic de urgenţă 112 sau să sune la numărul de telefon fix 0269/212260.
Un tanar de 20 de ani vindea cărţi de patrimoniu în Piaţa Obor. El a fost prins de poliţişti
Un tânăr de 20 de ani din localitatea Dobârca a fost prins de poliţişti în timp ce vindea cărţi bisericeşti de patrimoniu în Târgul Obor. Cărţile au fost confiscate iar tânărul a fost amendat.
„În urma activităţilor preventive desfăşurate de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu, în municipiul Sibiu, zona Târgului Obor, pe linia protejării patrimoniului cultural naţional, a fost identificat un tânăr în vârstă de 20 de ani, domiciliat în localitatea Dobârca, în timp ce oferea spre vânzare cărţi vechi bisericeşti de patrimoniu. Persoana în cauză a fost sancţionată contravenţional pentru comercializarea de bunuri fără respectarea prevederilor legale, iar cărţile au fost ridicate în vederea confiscării.”a declarat Luciana Lazăr, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu
Poliţiştii continuă cercetările în acets caz pentru a afla cum a ajuns tânărul în posesia obiectelor de patrimoniu. Cărţile vor fi ulterior încredinţate proprietarilor de drept.
În Muzeul Astra a început cea de-a VI-a ediție a sesiunii de comunicări Marketingul şi educaţia în muzee
Joi, 1 octombrie 2015, Muzeul ASTRA dă startul celei de-a VI-a ediţii a sesiunii de comunicări Marketingul şi educaţia în muzee. La acest eveniment participă 45 muzeografi din cele mai importante instituţii şi organizaţii muzeale din ţară. Aceşti specialişti vor prezenta aici programe, proiecte şi strategii educaţionale. Toate prezentările au ca ţintă principală atragerea unui public numeros, de toate vârstele. În acest mod, consideră experţii, patrimoniul cultural-muzeal pe care îl deţine un muzeu este mult mai vizibil şi promovat cum trebuie. Un alt scop la fel de important al evenimentului este realizarea unui schimb de experienţă între participanţii care vin din zone şi muzee diferite.
Programul Evenimentului
Joi, 1 octombrie 2015
Centrul ASTRA pentru Patrimoniu, sala de conferință (Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, intrarea a treia – str. Pădurea Dumbrava nr. 16-20)
Orele 15,00 – 17.00
Moderatori: Raluca Ioana Andrei și Mihaela Murgoci
15,00 – 15,05 Mirela IANCU, Director Departament Marketing Cultural, Complexul Național Muzeal ASTRA – Cuvânt de bun venit
15,05 – 15,10 dr. George TOMEGEA, Director Muzeul Civilizației Populare Tradiționale ASTRA, Complexul Național Muzeal ASTRA – Cuvânt de bun venit
15,10 – 15,25 Diana BRAGA, Roxana CORNEA, Muzeul de Etnografie Brașov, Arta lucrului manual – workshop de promovare a împâslitului artistic la Muzeul de Etnografie Brașov
Workshop-ul desfășurat în premieră la Muzeul de Etnografie Brașov își propune promovarea împâslitului artistic, a creațiilor artizanale din fetru în rândul copiilor și tinerilor. Artistul handmade invitat de către muzeu să susțină acest atelier interactiv este Electra Ghiza. Participanții realizează diverse accesorii din fetru cu scopul dezvoltării creativității și îndemânării.
15,25 – 15,40 Magdalena TRĂISTARU, Relaţii Publice, Marketing Cultural şi Pedagogie Muzeală, Muzeul Regiunii Porţilor de Fier, Drobeta Turnu Severin, Școala de vară la Muzeul Regiunii Porților de Fier – ediția a VI-a – 2015
Chiar dacă suntem în proces de reabilitare, Muzeul Regiunii Porțile de Fier organizează în fiecare vară activități practice și educative ce cuprind informații legate de istorie, etnografie, științe ale naturii, etc. Anul acesta am încheiat un parteneriat cu firma „Happy Town” care ne-a susținut în realizarea acestor activități.
15,40 – 15,55 Lucian Nicolae ROBU, Complexul Național Muzeal ASTRA, Muzeul Civilizației Populare Tradiționale ASTRA, Prezentarea programului „Şcoala în satul tradiţional” în 2015
Complexul Naţional Muzeal ASTRA a demarat un proiect multianual de educaţie pentru patrimoniu, prin activităţi practice, interactive, care să pună în valoare monumentele şi obiectele de patrimoniu, reinterpretând funcţiile acestora prin ateliere meşteşugăreşti, de dans popular, de muzică tradiţională, expoziţii temporare, scenarii inspirate din evenimente specifice comunităţilor tradiţionale.
15,55 – 16,10 Liviu-Răzvan PRIPON, Gabriela CUZEPAN, Bianca DRĂGHICIU, Muzeul de Istorie Naturală – Muzeul Naţional Brukenthal, Şcoala Gimnazială cu cl I-VIII Nr. 2 Sibiu, Vizitatori de Iarnă în Grădina Muzeului de Istorie Naturală din Sibiu
Proiectul educaţional Vizitatori de Iarnă în Grădina Muzeului de Istorie Naturală şi-a propus să facă cunoscute participanţilor specii comune de păsări, întâlnite în oraşe pe perioada iernii. Am avut ca
punct de pornire construirea unei hrănitori pentru păsări menită să asigure hrana pe perioada iernii şi să fie bază pentru activităţile educaţionale.
16,10 – 16,25 Elena Elisabeta PLENICEANU, Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, Școala de vară – Vacanță de poveste
S-au organizat cursuri de confecționare accesorii textile și ceramice în lunile iulie și august cu un număr de 34 de copii, câte 16 ore pentru fiecare copil. Piesele executate s-au vândut în cadrul unui târg, iar banii obținuți au fost donați Asociației Micului Prinț- asociație pentru copii autiști.
16,25 – 16,40 Ionuț Gabriel DUMITRESCU, șef secție, Muzeul Satului Vâlcean (Bujoreni), Proiectul educaţional ,,Viaţa la ţară la 1900”
În vara anului 2015 s-a desfăşurat la Muzeul Satului Vâlcean proiectul educaţional Viaţa la ţară la 1900, proiect adresat copiilor cu vârste cuprinse între 6 şi 14 ani. Programul s-a finalizat prin realizarea unui film documentar în limba engleză, partener în derularea acestui proiect fiind organizaţia nonguvernamentală Prietenul cel Mare.
16.40 – 17.00 Discuții – final prima parte
Orele 17,30 – 19,20
Moderatori: Irina-Eliza PENCIU și dr. Valer RUS
17,30 – 17,45 dr. Irina CÎRSTINA, Complexul National Muzeal „Curtea Domnească” din Târgoviște, Joc prin labirint la Muzeul de Istorie. Programul „Vacanţă la muzeu”
O vizită ghidată în muzeu devine preambul pentru un joc interesant şi atractiv pentru şcolari cu vârste cuprinse între 7 şi 12 ani. Ghicitori, mici povestioare ascunse meşteşugit în cadrul expoziţiei îi provoacă să descopere şi să înveţe prin joc, comoara de la final dovedindu-se binemeritată.
17,45 – 18,00 Adriana HERMANN, Centrul pentru Formarea Continuă în Limba Germană CFCLG Mediaş, dr. Ghizela VONICA, Muzeul Național Brukenthal, Muzeul de Istorie Naturală, Ghid în lumea animalelor
Ghid în lumea animalelor este un proiect educaţional al Muzeului de Istorie Naturală din Sibiu în colaborare cu Centrul pentru Formarea Continuă în Limba Germană Mediaş (CFCLG) şi Colegiul Naţional “Samuel von Brukenthal” Sibiu (CNSB). Scopul acestui proiect este de a aprofunda informaţia primită de elevi în învăţământul formal. Un nucleu de 15 elevi-ghizi prezintă grupelor vorbitoare de germană (preşcolari, şcolari şi elevi de gimnaziu) expoziţia de bază.
18,00 – 18,15 Ion CATANĂ, Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefănescu”, Festivalul Copiilor „Maria Lătăreţu” ediţia a IV-a, la Muzeul Gorjului
Copii talentați din Oltenia și-au disputat marele premiu al Festivalului Copiilor ,,Maria Lătărețu”, organizat de către Consiliul Județean Gorj, Muzeul Județean ,,Alexandru Ștefulescu”, Școala Populară de Artă din Târgu Jiu și Asociația Culturală ,,Doruleț din România”.
18,15 – 18,30 Prof. Dr. Adriana MISACHEVICI, Colegiul Tehnic „Independenţa” Sibiu – Cercul de Geografie Sibiu, Educaţia ecologică în şi prin muzeu-reciclarea deşeurilor
Intercondiţionarea educativă Şcoală-Muzeu are la bază soluţia: Reducere-Refolosire-Reciclare.
18,30 – 18,45 Mihaela MURGOCI, Muzeul Municipiului București, Andreea ROMEGHE, Asociația Translucid, Istorii din cartier
Proiectul Istorii din cartier își propune să ducă inițiativele culturale dincolo de spațiu central al Bucureștiului, creând astfel premiza implicării locuitorilor unei zone în acțiuni culturale din cartierul în care locuiesc.
18,45 – 19,00 Rareș DINA, Muzeul National al Satului “Dimitrie Gusti”, Collage.Art…under construction
„Collage. Art… under construction” este un experiment muzeografic, o expoziţie care se naşte şi prinde contur pe zi ce trece în faţa publicului. Istoria şi patrimoniul Muzeului Satului reprezintă punctul de pornire într-o călătorie prin forme artistice contemporane dintre cele mai diverse, un hibrid de elemente de street art şi installation art.
19.00 – 19.15 Discuții – final a doua parte
Vineri, 2 octombrie 2015
Centrul ASTRA pentru Patrimoniu, sala de conferință (Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, intrarea a treia – str. Pădurea Dumbrava nr. 16-20)
Orele 9,00 – 11,15
Moderatori: Angelica IACOB și dr. George TOMEGEA
9,00 – 9,15 dr. Irina CÎRSTINA, Camelia NIȚĂ, Complexul National Muzeal „Curtea Domnească” din Târgoviște, Fereastră în timp. Cancelaria domnească de la Târgovişte pe înţelesul copiilor
Un proiect educativ creat special pentru copiii din ciclul primar s-a dovedit inspirat şi facil de realizat şi în alte spaţii decât cele ale muzeului. Dincolo de „Școala Altfel” sau „Vacanţă la Muzeu”, proiectul a fost realizat în şcoli din mediul rural, acolo unde copiii nu participaseră la niciun atelier şi, în general, nu vizitaseră şi nu cunoaşteau muzeele.
9,15 – 9,30 Cornel DUMITRESCU, Andreea MAJURU, Andreea NANCIU, Muzeul Satului București, Muzeul National al Satului “Dimitrie Gusti”, Câteva aspecte despre voluntariat la Muzeul Satului din București – o abordare sociologică. Activități educativ-muzeale – voluntariat
Muzeul Național al Satului “Dimitrie Gusti” Bucureşti dezvoltă de câţiva ani programe culturale şi de educaţie muzeală pentru tânăra generaţie, punând accent pe relaţionare cu obiectele de patrimoniu material, dar şi imaterial. Faţă de educaţia formală, care are loc în şcoală, unde se acumulează cunoştinţe de bază, educaţia nonformală, ce se realizează în muzeu, adresată voluntarilor, este văzută ca o implicare activă, dinamică, unde elevii învaţă observând, descriind, stabilind corelaţii între obiecte şi între obiecte şi propria lor experienţă de viaţă.
9,30 – 9,45 Anca ZAHANICIUC, Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Cluj-Napoca, Tabăra Etnografică de Vară organizată de Muzeul Etnografic al Transilvaniei
Tabăra Etnografică, adresată copiilor, este o activitate de succes, în care se îmbină armonios tradiția, noutatea, creativitatea, lucrul și relaxarea. Participanții au vârsta între 7 și 16 ani și pot desfășura activități în cadrul atelierelor organizate în prezent: confecționare podoabe din mărgele, realizare de icoane pe sticlă și modelaj în lut.
9,45 – 10,00 Nicolae FURTUNĂ, Ela CIORÎŢĂ, Muzeul Național Brukenthal, Muzeul de Vânătoare “August von Spiss”, Grădinile viitorului în spațiul urban. Proiect educațional la Muzeul de Vânătoare “August von Spiss”
Proiectul “Grădinile viitorului în spaţiul urban” a fost finanţat prin Fondul Ştiinţescu, coordonat de Fundaţia Comunitara Sibiu şi desfăşurat în colaborare cu Muzeul de Vânătoare în perioada 1 mai – 30 septembrie 2015, la care au participat 6 echipe conduse din elevi de liceu şi profesorii lor. Grădinile verticale premiate au fost etalate în grădina Muzeului de Vânătoare.
10,00 – 10,15 Adriana AVRAM, Complexul Național Muzeal ASTRA, Muzeul de Etnografie Universală „Franz Binder”, Re-construirea unui muzeu. De la etnografie universală la muzeu al culturilor lumii.
Idei pentru noua expoziție de bază a Muzeului „Franz Binder” din cadrul C.N.M. ASTRA, Sibiu. Listă deschisă pentru un concept curatorial deschis. Limitări și provocări în planificarea unui nou spațiu pentru edutainment.
10,15 – 10,30 Voica BACIU, Muzeul Județean de Istorie Brașov, Manuscrisele iluminate în viziunea copiilor
Comunicarea prezintă atât activităţile educaţionale desfăşurate, cât şi rezultatele obţinute în cadrul proiectului „O pagină de carte – Manuscrisele Iluminate în viziunea copiilor”, proiect care a avut ca scop dezvoltarea interesului elevilor pentru istoria scrisului şi a cărţii prin implicare în activităţi de informare, documentare şi realizare de pagini de “manuscris iluminat”.
10,30 – 10,45 Elena GĂVAN, Complexul Național Muzeal ASTRA, Muzeul Civilizației Transilvane ASTRA, ”Jocul de acasă – Transilvania” o nouă perspectivă de revitalizare a costumului tradițional în rândul tinerilor
Prin Jocul de acasă – Transilvania, Muzeul ASTRA și Fundația pentru Meșteșuguri București propune promovarea patrimoniului cultural material şi imaterial din Transilvania (zona etnografică Sibiu) prin mijloacele teatrului de animaţie întrucât prin joacă, observație și recunoaștere publicul țintă fie el tânăr sau vârstnic se poate identifica, învăța, percepe și redobândii emoția și identitatea pierdută.
10,45 – 11,00 Laura COLTOFEAN, Alexandru-Ilie MUNTEANU, Muzeul Național Brukenthal, Palatul Brukenthal prin obiectiv. Filmele campaniei “White Palace – Dark Story”
Scopul acestei comunicări este de a prezenta etapele de producție ale celor patru scurtmetraje low-budget realizate în cadrul campaniei White Palace – Dark Story, desfășurată în perioada martie – mai 2015 de Muzeul Național Brukenthal, pentru restaurarea Palatului Brukenthal.
11,00 – 11,15 Mihai DRAGOMIR, Amalia ALEXANDRU, Asociația MIORITICS, Valorificarea patrimoniului cultural prin conceptul de living history
Proiectul Reconstituirea Istorică – instrument de valorificare culturală şi dezvoltare durabilă a comunităţii locale, derulat de Asociaţia Mioritics în parteneriat cu Primăria Râşnov şi Trondheim Vikinglag, propune o implementare a conceptului de living history în spaţiul Cetăţii Râşnov, pentru a facilita interacţiunea publicului cu evenimentele istorice şi pentru a promova patrimoniul unei zone într-o manieră ludică.
11,15 – 11,45 discuții – final a treia parte
Orele 11,45 – 14,00
Moderatori: Irina CÎRSTINA și Lucian ROBU
11.45 – 12,00 Mihaela MURGOCI, Angelica IACOB, Ioana TARĂU, Global Mindscape, Patrimoniul muzeal – instrument de învățare
Proiectul ”Patrimoniul muzeal – instrument de învățare” propune o abordare nouă a patrimoniului deținut de un muzeu, nu din perspectiva specificității acelui muzeu, ci din perspectiva disciplinelor studiate la școală.
12,00 – 12,15 Maria Claudia NEACȘU, Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” din Târgoviște, Săptămâna artelor din Programul „Vacanța la muzeu” de la Târgoviște
În acest an s-a desfășurat la Complexul Național Muzeal Curtea Domnească Târgoviște, pe parcursul lunilor iulie și august, programul Vacanța la muzeu. Astfel, copiii, începând cu vârsta de 5 ani, au fost invitați să ia parte la activitățile cu specific artistic, precum: „Roșu sangvină, negru cărbune”, „Fresca – artă și măiestrie” , „O poveste cu flori de porțelan”, „Artă și fotografie” și „Sculptura și artistul Vasile Blendea”.
12,15 – 12,30 Ciprian CRIȘAN, Complexul Astronomic Baia Mare, Astromania la Baia mare: program educațional de vacanță
Derulat în perioada 18 – 30 iulie 2015, pe două grupe de vârstă, acest program educațional s-a dorit a fi un curs intensiv de introducere în astronomie, o tabără tematică, o școală de vară și o zonă de recreere și mobilitate în același timp. Educativ, interactiv, recreativ, demonstrativ, inspirativ, distractiv!
12,30 – 12,45 Luminița ANGHELESCU, Daniela ILIE, Complexul National Muzeal „Curtea Domnească” din Târgoviște, Moştenirea noastră brâncovenească- proiect educaţional.
Proiectul educaţional „Moştenirea noastră brâncovenească” a fost organizat cu prilejul comemorării a 300 de ani de la martiriul Brâncovenilor. Obiectivele proiectului au fost următoarele: Promovarea patrimoniului din perioada brâncovenească, din colecţiile muzeului, prin organizarea unei expoziţii temporare; Facilitarea accesului adolescenţilor, la cunoaşterea ctitoriillor brâncoveneşti din judeţ;
12,45– 13,00 dr. Florina DIACONU, Muzeul Regiunii Porțile de Fier, Drobeta Turnu Severin, Proiect educaţional „Mărturiile timpului – fosilele”
Muzeul Regiunii Porţilor de Fier în colaborare cu Muzeul Olteniei din Craiova şi Colegiul Naţional Traian din Drobeta Turnu Severin au realizat proiectul educaţional „Mărturiile timpului-fosilele”. Scopul acestui proiect a fost conştientizarea elevilor prin activităţi interactive privind importanţa conservării patrimoniului paleontologic din regiunea Oltenia.
13,00 – 13,15 dr. Valer RUS, Muzeul „Casa Mureșenilor”, Brașov, Arts&History – O nouă viziune muzeală
Muzeul „Casa Mureșenilor” din Brașov este unul dintre cele mai importante muzee memoriale din România. După ce s-a consacrat în ultimul deceniu prin activitățile educaționale și proiectele comunitare de excelență, începând cu anul 2015, muzeul se reorientează spre o mai intensă promovare a culturii și artelor contemporane, păstrând totodată componenta de valorificare a patrimoniului clasic. Lucrarea prezintă modul de reorganizare a spațiilor muzeale, respectiv campania de repoziționare/rebranding.
13,15 – 13,30 dr. Maria BARNA, Muzeul Naţional Brukenthal, Strategii de diseminare online a informaţiei în campania White Palace-Dark Story
Studiul îşi propune să prezinte strategiile din sfera comunicare mediată de computer, utilizate în campania de conştientizare White Palace-Dark Story a Muzeului Naţional Brukenthal. Acestea au fost create pe baza a trei factori – adaptabilitate, costuri minime, rezultate maxime – şi au avut ca scop diseminarea informaţiei către un public ţintă foarte eterogen.
13,30 – 13,45 Baptiste DELAUNAY-LEBRUN, University Rennes 2 – Departament of Social Sciences, The opportunity of new technologies in open air museums
Through the example Museum of the Traditional Folk Civilisation will be presented the different opportunities of introduction of new technologies in an open air museum, their benefits, and the conditions of their success. This presentation will introduce some concrete innovations concerning the use of technologies in this specific environment.
13,45 – 14,00 Irina-Eliza PENCIU, Complexul Național Muzeal ASTRA, Departament Marketing Cultural, Zece ani de Ziua Sugarului la Muzeul ASTRA – 2006 – 2015
Prezentarea expune istoria primului deceniu al evenimentului care se desfăşoară în prima duminică a lunii iulie, a fiecărui an, în Muzeul Civilizației Populare Tradiționale ASTRA., Ziua Sugarului. Evenimentul cultural, educativ şi de divertisment se adresează unui grup-ţintă foarte puţin explorat de muzeele româneşti: familiile cu copii a căror vârstă este cuprinsă între o zi și 2 ani…iar surprizele plăcute nu încetează să apară…an de an.
14,00 – 14,15 Discuții final sesiune de comunicări
Notă: Timpul alocat fiecărei prezentări este de maxim 10 minute, urmate de 5 minute de discuţii.
14,30 – 16,00 Prânz
HANUL DIN TULGHEȘ – Muzeul în aer liber – Poarta a II-a
16,00 – 18,00 – Activități educaționale
Muzeul Civilizației Populare Tradiționale ASTRA, Școala din Ticera
Vizitarea expoziției Focul și iasca. De la „omul culegător” la moștenitorul Darului lui Prometeu
Drumeție montană spre Bâlea Lac
Sâmbătă, 3 octombrie, iubitorii muntelui sunt invitați la o drumeție în Munții Făgăraș, pe Valea Doamnei, spre golul alpin Bâlea, la 2 400 de metri altitudine. Acțiunea face parte din seria Zilelor Culturale ale Județului Sibiu, în perioada 3-4 octombrie, acestea fiind organizate în Țara Oltului.
„Veţi admira poate cel mai spectaculos peisaj alpin din Munţii Făgăraş, cu piscuri ascuţite şi pleşuve, văi şi lacuri glaciare, cascade repezi, abisuri şi panorame de neuitat. Drumeția propriu-zisă începe din apropierea cabanei Bâlea Cascadă (1234 m), continuă pe Valea Doamnei, spre Şaua Domnei, Vf. Paltinu (2399), Şaua Capra, până la Bâlea Lac (2034 m)”, transmite Simina Manea, director Asociația Județeană de Turism Sibiu.
Traseul are o dificultate medie spre avansată, durata drumeției este de aproximativ 7 ore, iar echipamentul specific mersului pe munte este obligatoriu – bocanci, hanorac, pelerină de ploaie, apă și alimente. Potrivit organizatorilor, de la Bâlea Lac se va coborî cu mașina. Plecarea are loc la ora 8:00, din parcarea Sălii Thalia Sibiu, ora de întoarcere estimată fiind 19:00. Participarea este gratuită și se face pe bază de înscriere la adresa [email protected].
Zilele Culturale continuă și duminică, 4 octombrie, la căminul cultural din Cârţişoara, unde va avea loc un spectacol folcloric susţinut de ansamblul profesionist „Cindrelul – Junii Sibiului” şi soliştii Viorica Telcean, Răzvan Năstăsescu, Alina Pinca, Mariana Anghel şi de formaţia de dansuri populare „Bujorei de Bâlea”. La standul Info Turistice, participanții vor primi sugestii de călătorie în Țara Oltului, iar copiii vor fi antrenaţi în ateliere de confecţionat jucării tradiţionale. De asemenea, turiștii vor avea posibilitatea să cumpere cu produse locale de sezon.
Cei interesaţi se pot alătura caravanei „Zilelor culturale ale județului Sibiu” pentru a participa la programul cultural din Cârţişoara. Caravana porneşte la ora 12.00 din parcarea Sălii Thalia şi se întoarce la ora 17.00. Participarea este gratuită și se face pe bază de înscriere la e-mail [email protected].
Mai multe informații despre întregul program al Zilelor Culturale ale Județului Sibiu găsiţi pe www.sibiu-turism.ro.
Câștigătorii la plata facturii pentru apă, în urma extragerii din 1 octombrie
Reprezentanții societății Apă Canal S.A. anunță câștigătorii la plata facturii pentru apă, în urma extragerii din data de 1 octombrie. Aceștia sunt:
Municipiul Sibiu: Banea Traian, str. Călțun nr.25, Stătică Gheorghe, str. C.Noica nr.18 și Mușescu Maria, str. Mașiniștilor nr.12
Municipiul Făgăraş: Zori Ilie, str. Clorului nr.1, Metea Maria, str. C.Dragușanu nr.19A și Cornea Laurențiu, str. Dr.I.Șenchea nr.49
Oraşul Avrig: Buta Dorin, str. Prundul Mic nr.54, Mereș Cristian, str. Cloșca nr.22 și Opișcan Stelian, str. S.Brukenthal nr.65
Oraşul Cisnădie: Humuzeu Ilie, str.Țesătorilor 26, Mancea Vasile, str. Lungă nr.72 și Bitu Andrei, str. C.Thiery nr.47
Oraşul Ocna Sibiului: Toader Gheorghe, str. I.Creangă nr.20, Luca I.Nicolae, str. Șesul Mare nr.1 și Nemeș Vasile, str. P.Șandor nr.3
Comuna Şelimbăr: Căpușan Silvia, str. M.Viteazu nr.33, Cordunescu Constantin, str. Triajului nr.16 și Gligor Dan, str. 1 Decembrie nr.76
Premiile acordate constau într-o baterie de cadă-duş pentru locurile I, o baterie de lavoar pentru locurile II și un joc educațional „Salvează picătura” pentru locurile III. Câştigătorii sunt aşteptaţi să-şi ridice premiile la sediile „Apă Canal” din localităţile participante.
La extragerea din 1 octombrie 2015 a Concursului „Apa este viaţa” organizat de „Apă Canal” SA Sibiu au participat 3.120 persoane, care au achitat factura lunii septembrie 2015 şi au completat taloane de participare distribuite în casierii.
Următoarea extragere va avea loc luni 2 noiembrie 2015, orele 9:30 putând participa toţi abonaţii cu plata la zi a serviciilor de apă şi canalizare.
Doamna Munților, Lucreția Ciobanu a încetat din viață la 91 de ani
Celebra cântăreaţă de muzică populară, Lucreția Ciobanu s-a stins din viață la vârsta de 91 de ani. S-a născut în 27 octombrie 1924, în localitatea Topârcea, județul Sibiu și a fost cunoscută în special pentru promovarea timp de mai multe decenii a folclorului sibian, având o activitate de aproximativ 60 de ani în ceea ce făcea din suflet, pentru suflete.
Laureată a Festivalului Mondial al Tineretului în anul 1953, intepreta a fost numită Doamna Munților, datorită repertoriului păstoresc pe care l-a abordat. A dus cântecele din Mărginimea Sibiului până departe în America de Nord, mai exact în Statele Unite ale Americii și Canada.
Potrivit wikipedia, președintele României Ion Iliescu i-a conferit artistei Lucreția Ciobanu la 29 noiembrie 2002 Crucea națională Serviciul Credincios clasa a III-a, „pentru crearea și transmiterea cu talent și dăruire a unor opere literare semnificative pentru civilizația românească și universală”. Ulterior, el i-a conferit la 7 februarie 2004 și Ordinul Meritul Cultural în grad de Mare Ofițer, Categoria D – „Arta Spectacolului”, „în semn de apreciere a întregii activități și pentru dăruirea și talentul interpretativ pus în slujba artei scenice și a spectacolului”.
În ziua de 2 august 2013, într-o ceremonie care a avut loc în Piața Mare din municipiul Sibiu în cadrul celei de-a XXI-a ediții a festivalului de folclor Cântecele Munților, apreciata solistă a primit titlul onorific de Cetățean de Onoare al județului Sibiu.
„Se spune că oamenii mor de două ori: o dată fizic şi o dată când li se rosteşte numele pentru ultima oară. Din punctul ăsta de vedere, pentru tine nu e niciun pericol, bunica mea. Îţi mulţumesc pentru cei 40 de ani în care mi-ai fost mereu şi necondiţionat alături. Odihneşte-te în pace, Lucreţia Ciobanu, „Doamna munţilor””, a scris nepotul cântăreţei pe Facebook.
Mesaj de condoleanțe din partea Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului”
„De astăzi, doamna Lucreția Ciobanu își va cânta dorurile în ceruri. Cu durere în suflet, Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului” aduce un pios omagiu Lucreției Ciobanu, Doamna Munților, cea care a dus fala Mărginimii în lumea întreagă, prin cântecele și interpretarea deosebite. Dumnezeu să o ierte și să o odihnească! Sincere condoleanțe familiei”.
România a pierdut încă o voce de aur, pentru că acum Doamna Munților va cânta îngerilor.
Dumnezeu să o odihnească în pace!
Citiți și: Doamna Munţilor a aniversat luni 90 de ani
Lucreția Ciobanu și Ion Besoiu, cetățeni de onoare. Cei doi artiști au făcut spectacol pe scenă
Marcel Piteiu, Cetățean de Onoare Post Mortem al Mediașului
Fostul director al societății Romgaz Mediaș, Marcel Piteiu va deveni în perioada următoare Cetățean de Onoare Post Mortem al municipiului Mediaș. Primarul Mediașului, Teodor Neamțu a anunțat că va propune acordarea acestui titlu într-una din următoarele ședințe ale legislativului medieșean. Ulterior, distincția o să fie acordată membrilor familiei în luna decembrie.
„Am să ridic această problemă, a acordării titlului de Cetățean de Onoare Post Mortem domnului Marcel Piteiu, în Consiliul Local. Consilierii locali vor hotărî. De regulă, organizăm astfel de ședințe de decernare a titlurilor înainte de Paști și de Crăciun”, a explicat edilul-șef al Mediașului, Teodor Neamțu.
Nici de această dată, operatorul medieșean de drumuri nu și-a respectat promisiunea
„Încercăm o abordare nouă, eficientă, bazată pe profesionalism și pe produse de calitate”. Declarația îi aparține fostului director al Gospodăriei Comunale, Gabriel Hoisan, actual purtător de cuvânt al societății, care explica în data de 27 august 2015, în cadrul unei conferințe de presă, cum medieșenii o să rămână din nou cu buza umflată.
În fapt, a fost vorba despre a patra promisiune de începere de asfaltare a unor străzi din oraș, parțial sau integral. Mai precis, Gabriel Hoisan a precizat că:
„În luna septembrie vor fi aşternute covoare asfaltice pe străzile Brateiului-integral, Axente Sever de la intersecţia cu strada Păcii până la intersecţia cu strada Avram Iancu, Târgului-parţial de la numărul 40 al străzii Buzdului până la intrarea în strada Gheorghe Lazăr. De asemenea, strada Ioan Corvin va fi asfaltată integral, urmând să fie înlocuite bordurile şi trotuarul, la fel şi pe strada Dârstei, care va fi asfaltată integral, iar bordurile şi trotuarul vor fi înlocuite. Asfaltată integral va fi şi strada Timiş, iar strada Turda va fi asfaltată parţial de la intrarea de pe strada Clujului până la intersecţia cu strada Feleac”.
Luna septembrie s-a încheiat, iar promisiunea nu a fost onorată nici de această dată și probabil că nici nu va fi anul acesta, având în vedere condițiile meteorologice anunțate de ANM.
Reprezentanții presei locale au încercat în zadar să obțină un punct de vedere cu privire la cele menționate anterior, însă purtătorul de cuvânt, Gabriel Hoisan a avut telefonul închis, marți, 29 septembrie 2015, în timpului programului de serviciu, miercuri, 30 septembrie, nu a răspuns la telefon.
De-a lungul timpului, medieșenii au avut ocazia să vadă asfaltări de ploaie sau ninsoare, marcaje rutiere peste gropi, treceri de pietoni cu sfârşit în zid, şanţ, ori cap de pod, treceri de pietoni care pleacă din rondul de flori şi se sfârşeşte în acelaşi loc, stradă care a crăpat la doar două luni de la asfaltare sau indicator “Parcare” între două indicatoare de „Oprirea interzisă”.
Mediașul găzduiește o nouă ediție „Turneul Regilor”
Municipiul de pe Târnava Mare este gazda celei de-a IX-a ediţii a Turneului Regilor la Șah. Acesta se va desfășura în perioada 29 octombrie-4 noiembrie 2015, în locația deja tradițională, Casa Gazelor Naturale din Mediaș.
În această ediție, România va juca împotriva selecțtionatei Germaniei pe parcursul a cinci runde. Echipele vor fi formate din 5 jucatori și vor include și un junior.
Din echipa României vor face parte Constantin Lupulescu, Mihail Marin, Mircea Parligras, Nevednichy Vladislav și Bogdan-Daniel Deac, iar din cea a Germaniei: Daniel Fridman, Rainer Buhmann, Dennis Wagner, Matthias Bluebaum și Alexander Donchenko.

















