Participările la turneele de pregătire şi jocurile oficiale ale echipei naţionale au devenit o obişnuinţă pentru Constantin Gîrjoabă. Jucătorul celor de la FC Interstar Sibiu se află în acest moment la Mogoşoaia, loc unde se antrenează cu formaţia de sub 17 a României. „Trupă” ce urmează a susţine două meciuri amicale împotriva reprezentativei Scoţiei, în data de 25 şi 27 august. Fotbaliştii pregătiţi de Adrian Boingiu au astfel şansa să arate încă o dată că jocul bazat pe tehnică şi fantezie al românilor este superior celui bazat pe forţă şi centrări în adâncime al britanicilor.
Un sibian în România-Scoţia! Constantin Gîrjoabă, o nouă prezenţă în tricolor
FC Interstar, locul II cu grupa de 2006 la Târnăveni
Victoriile cu echipe precum ASA Târgu Mureş (2-1), SCF Liviu Antal (4-0) şi Infinity Târnăveni (2-0) i-au ajutat pe fotbaliştii grupei de copii născuţi în anul 2006 ai FC Interstar Sibiu să termine pe poziţia secundă turneul „Fotbal la Infinit-Zilele Târnavei” (22-23 august). Elevii lui Daniel Murăşan au lăsat o impresie frumoasă pe teren şi au urcat pe treapta a doua a podiumului. Din echipa sibiană au făcut parte şapte jucători : Iustin Chirilă, Bogdan Stoica, Fabian Manta, Mark Şerbu, Andrei Gheroghe, Paul Moroian şi Denis Berţa.
Baschetbaliştii medieşeni s-au reunit în această dimineaţă
Luni dimineața a avut loc reunirea lotului echipei de baschet Gaz Metan. Jucătorii au efectuat un prim antrenament de pregătire pe stadionul municipal de fotbal. Mai mulți baschetbaliști sunt în probe în această perioadă, urmând să fie aleși cei care pot ajuta echipa în noul sezon.
Antrenorul principal al BC Gaz Metan, Ovidiu Teleabă a vorbit în cadrul unei conferințe de presă despre programul echipei, dar și despre obiectivul propus pentru noul campionat.
„Începem cu o întârziere mare, am pierdut o perioadă de pregătire care probabil se va simți către începutul campionatului. Sper să punem cât de cât pe picioare această echipă. O să începem cu o săptămână de pregătire fizică și o să lucrăm și cu mingea în sală. În 2 septembrie avem vizita medicală, iar după o zi un meci amical cu Sibiul la Mediaș. În continuare, în perioada 11-13 septembrie o să participăm la Cupa Mureș, iar după o săptămână sper să realizăm două meciuri de verificare la Craiova. Avem câțiva jucători în probe în această săptămână, am încercat și să păstrez un nucleu de jucători din sezonul trecut”, a explicat Ovidiu Teleabă.
Un sezon mai dificil
„Acest sezon va fi mult mai greu față de cel de anul trecut, mai ales având în vedere regula cu jucătorul român, 40 de minute în teren. Deci ne așteaptă un sezon extraordinar de greu, mai ales că am început și pregătirile foarte târziu. Mi-aș dori măcar locul nouă de anul trecut să îl obținem”, a conchis Teleabă.
Directori noi la două licee din Mediaş
Două unități de învățământ din municipiul de pe Târnava Mare au noi directori. Este vorba despre Şcoala Naţională de Gaz, unde fostul director Ștefan Valea a renunțat la funcție după 15 ani. Acesta are o activitate de aproape 40 de ani în învățământ și spune că este timpul pentru o nouă conducere, cu atât mai mult cu cât în anul școlar 2016-2017 cel mai probabil se va pensiona.
„S-au împlinit în această vară, pe 3 iulie, 15 ani de când am fost numit director la Școala Națională de Gaz. În urma unei bune gândiri și meditații, am socotit ca din acest an școlar să mă întorc de la 1 septembrie la catedră, ca profesor de matematică și să părăsesc postul de director al SNG Mediaș. Nu fac acest lucru din comoditate sau pentru a fugi de răspundere. Este un gest necesar, având în vedere că în anul școlar 2016-2017, am posibilitatea de a mă pensiona. Așa că m-am gândit că este bine să vină o echipă nouă, care poate beneficia de experiența pe care o am, 15 ani ca director și alți 3 ca director adjunct”, a explicat Ștefan Valea.
La catedră și funcția onorifică de consilier
„Din toamnă voi fi un simplu profesor, dar dacă colegii care vor veni la conducere vor avea nevoie de ajutor, aș putea avea și o funcție onorifică să zicem de consilier al acestei echipe. Sper să se continue munca începută de mine acum 15 ani, când am preluat o școală bună, pe care am căutat să o conduc în așa fel, încât să nu coboare. Am încercat în acest timp să ne adaptăm reformelor de învățământ care s-au produs și cred că rezultatele pe care le-am obținut arată că am reușit să ne adaptăm tuturor cerințelor”, a conchis Ștefan Valea.
Corina Custelcean este noul director al Școlii Naționale de Gaz, iar prof. Attila Csiki noul director adjunct.
De asemenea, la Liceul Teoretic „Axente Sever”, Eugenia Muntean s-a pensionat după 12 ani în care a condus unitatea de învăţământ, noul manager fiind Prof. Agîrbiceanu Ana-Maria.
Povestea celor 10.000 de dozatoare TEC: „A fost ceva unic în lume“
Marius Iliev, omul care a dezvoltat afacerea dozatoarelor, este şi acum consternat de succesul pe care l-a avut. „Obiceiul de a umple sticla la dozator a apărut în România. Modelul a fost încercat şi în alte ţări, dar n-a mers“. În urmă cu 25 de ani, România era mai mult decât o ţară însetată de libertate. 23 de milioane de oameni voiau să recupereze peste noapte toate privaţiunile pe care le înduraseră sub dictatură. Pe această sete de consum s-au clădit afaceri cu profituri uriaşe.
Pe piaţa răcoritoarelor, cererea era atât de mare încât americanii de la Coca-Cola (veniţi în România în 1991) au avut nevoie de patru ani pentru a ajunge cu producţia la nivelul solicitărilor din piaţă.
Citiți mai multe pe adevarul.ro.
Sibieni extrădați din Franța, în vederea executării pedepsei închisorii
Doi sibieni au fost extrădaţi în cursul lunii august din Franţa în vederea executării pedepsei închisorii, după ce au fost urmăriţi la nivel internaţional timp de mai mulţi ani. Potrivit IPJ Sibiu, în perioada 2013-2015, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu au desfăşurat ample activităţi în vederea identificării şi localizării a doi sibieni pe numele cărora autorităţile române au emis mandate de executare a pedepsei închisorii.
Este vorba despre un urmărit internaţional în vârstă de 34 de ani, domiciliat în localitatea Şeica Mare, pe numele căruia Judecătoria Mediaş a emis mai multe mandate de executare a pedepsei închisorii, în anii 2006, 2008 şi 2010, pentru săvârşirea mai multor infracţiuni cu violenţă: ultraj contra bunelor moravuri şi încăierare, violare de domiciliu în formă agravantă, vătămare corporală. În urma investigaţiilor operative desfăşurate de către poliţişti, în anul 2013 s-a reuşit localizarea bărbatului pe teritoriul Franţei.
„Graţie informaţiilor furnizate de către poliţiştii sibieni, autorităţile judiciare franceze au reuşit arestarea bărbatului în data de 07 august 2013. Întrucât bărbatul a săvârşit infracţiuni şi pe teritoriul Franţei, acesta a fost încarcerat în penitenciarele franceze până la data de 11 august 2015, când a fost preluat de escorta C.C.P.I.- Biroul Naţional Interpol România şi, ulterior, încarcerat în Penitenciarul Rahova pentru executarea pedepsei”, spun reprezentanții IPJ Sibiu.
Un alt urmărit internaţional a fost depistat pe teritoriul Franţei ca rezultat al colaborării poliţiştilor sibieni cu autorităţile judiciare franceze. Un bărbat în vârstă de 42 de ani, din localitatea Avrig, s-a sustras executării pedepsei închisorii, după ce, în anul 2014, Tribunalul Sibiu a hotărât condamnarea sa la 11 ani de închisoare ca urmare a săvârşirii infracţiunilor de trafic de persoane şi trafic de minori.
„În fapt, în cursul anilor 2010-2013, sibianul racola diferite persoane, majore şi minore, din judeţul Sibiu, persoane pe care le plasa în Spania sau Franţa pentru practicarea prostituţiei. Ca urmare a informaţiilor obţinute de către poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, în data de 23 iulie 2015, sibianul a fost identificat şi prins de autorităţile judiciare franceze, iar în data de 19 august 2015 a fost preluat de escorta C.C.P.I. – Biroul Naţional Interpol România şi, ulterior, încarcerat în Penitenciarul Rahova pentru executarea pedepsei”, au conchis reprezentanții IPJ Sibiu.
Steaua şi Dinamo vor fi prezente la „Memorialul Elemer Tordai”!
Steaua Bucureşti, Dinamo Bucureşti şi BCM Piteşti vor fi adversarele lui CSU Sibiu la cea de-a opta ediţie a „Memorialului Elemer Tordai”. Evenimentul se va desfăşura în Sala Transilvania în perioada 27-29 august. Manifestarea este o acţiune sportivă menită a-l celebra pe fostul dublu campion al României cu galben-albaştrii (1995 şi 1999), Elemer Tordai. Jucător legendar al „vulturilor” pe care fanii nu l-au uitat nici acum. El s-a stins din viaţă la numai 36 de ani, dar tricoul său veghează asupra sibienilor din înalturile Sălii Sporturilor. „Şi în acest an, Memorialul Tordai reprezintă un bun prilej pentru echipă de a se întâlni, pentru prima dată, cu suporterii sibieni. Vor fi prezente trei echipe foarte puternice din campionatul intern şi, cu siguranţă, suporterii vor avea parte de un spectacol baschetbalistic de un înalt nivel”, a declarat Horaţiu Floca, co-preşedinte al Secţie de Baschet al Clubului Sportiv Universitar Sibiu. Evenimentul este cofinanţat de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiului Sibiu. Concursul este inclus pe Agenda Sportivă a oraşului nostru.
Programul Festivalului „Cetăți Transilvane”
Vineri, 28 august 2015
10:00 – 23:00
Iarmaroc Medieval – Piața Mare
Tabără Medievală, Grupul de Reconstituire Istorică Terra Ultrasilvana (România), Piața Mare
Tabără Medievală, Compania de Reconstituiri Istorice Crux Alba (Ungaria), Piaţa Mare
Tabără Medievală, Compania de Reconstituiri Istorice Chigot (Bulgaria), Piața Mare
Tabără Medievală, Anacronism (România), Piața Mare
Tabără Medievală, Paladinii de Terra Medies (România), Piaţa Mare
Tabăra Medievală a celor mici, “Dumbrava Veseliei”, (România), Piața Mare
Atelierul meșterilor fierari – Asociația „Casa Calfelor” (România), Piața Mare
Atelierul meșterului dulgher – Asociația „Casa Calfelor” (România), Piața Mare
Atelierul meșterului pietrar – Asociația „Casa Calfelor” (România), Piața Mare
12:00 – „Oraş, târg, cetate”, conferinţă, Invitat: Profesor Universitar Doctor Zeno Pinter, Casa Hermes, Piaţa Mică, nr. 11 (sala studio), durată aproximativă 60’
18:00 – „Însemne heraldice personale şi familiale”, Florinela Anca Vasilescu, Consilier Cultural, conferință interactivă cu atelier, Casa Hermes, Piaţa Mică, nr. 11 (sala studio), durată aproximativă 90’
21:00 – PARADA FESTIVALULUI, TRASEU: PARCUL CETĂȚII (TURNUL DULGHERILOR) – BULEVARDUL NICOLAE BĂLCESCU – PIAȚA MARE
21:30 – Concert Ad Hoc şi Flavius Hosu – formulă scenică în premieră la Sibiu, Piața Mare (scenă), durată aproximativă 60′
22:30 – Spectacol pirotehnic, Crispus (România), Piaţa Mare, durată aproximativă 20′
Sâmbătă, 29 august 2015
10:00 – 23:00
Iarmaroc Medieval – Piața Mare
Tabără Medievală, Grupul de Reconstituire Istorică Terra Ultrasilvana (România), Piața Mare
Tabără Medievală, Compania de Reconstituiri Istorice Crux Alba (Ungaria), Piaţa Mare
Tabără Medievală, Compania de Reconstituiri Istorice Chigot (Bulgaria), Piața Mare
Tabără Medievală, Anacronism (România), Piața Mare
Tabără Medievală, Paladinii de Terra Medies (România), Piaţa Mare
Tabăra Medievală a celor mici, “Dumbrava Veseliei”, (România), Piața Mare
Atelierul meșterilor fierari – Asociația „Casa Calfelor” (România), Piața Mare
Atelierul meșterului dulgher – Asociația „Casa Calfelor” (România), Piața Mare
Atelierul meșterului pietrar – Asociația „Casa Calfelor” (România), Piața Mare
11:00
Festivalul celor mici: “Pinocchio”, spectacol de teatru interactiv pentru copii, Compania de Teatru Interactiv, (România), Piaţa Mare (scena din castel), durată aproximativă 40’
11:40
Spectacol de dans, Metaphoric, (România), Piaţa Mare (scenă), durată aproximativă 30’
12:00
„Cavalerii Evului Mediu – conflict şi organizare militară”, conferinţă, Invitat: Profesor Universitar Doctor Zeno Pinter, Casa Hermes, Piaţa Mică, nr. 11 (sala studio), durată aproximativă 60’
Concert Bordo Sarkany (Ungaria), Piaţa Mare, durată aproximativă 30’
Şcoala de dans medieval – Workshop interactiv, Nosa (România), Piaţa Mare, durată aproximativă 30’
12:30
Demonstrație dresură păsări de pradă: uliu mexican, bufniţă africană, Grupul Axel (România), Piaţa Mare, durată aproximativă 60′
Concert Nomen est Omen (România), Piaţa Mare (scenă), durată aproximativă 50’
13:30
“Dansul spadelor”, spectacol de dans, Anacronism (România), durată aproximativă 20’
14:00
Jocuri pentru copii şi adulţi, program interactiv, Grupul de Reconstituire Istorică Terra Ultrasilvana (România), Piaţa Mare, durată aproximativă 30’
Atelier pictură, Anacronism (România), Piaţa Mare (se desfăşoară în Tabăra Medievală Anacronism), durată aproximativă 120’
14:30
Spectacol de dansuri medievale, Nosa (România), Piaţa Mare (scenă), durată aproximativă 30’
“Căpitanul Andreas şi soţia sa Catarina”, animaţie stradală – păpuşi medievale uriaşe, Asociaţia Culturală Bistriţa Medievală (România), Piaţa Mare, durată aproximativă 30’
15:00
“Salvaţi cavalerul din turn”, spectacol de teatru stradal, Asociaţia Culturală Bistriţa Medievală (România), Piaţa Mare, durată aproximativă 30’
15:30
Spectacol de dansuri medievale, Paladinii de Terra Medies (România), Piaţa Mare, durată aproximativă 60’
16:30
Statui vivante, spectacol de animaţie teatrală, Asociaţia Culturală BIS (România), Piaţa Mare, durată aproximativă 60’
Demonstrație dresură păsări de pradă: uliu mexican, bufniţă africană, Grupul Axel (România), Piaţa Mare, durată aproximativă 60′
17:30
Demonstraţie tir cu arcul, Anacronism (România) – se desfăşoară în Tabăra Medievală Anacronism, durată aproximativă 120’
Expoziţie de arme şi armuri, program interactiv, Grupul de Reconstituire Istorică Terra Ultrasilvana, (România), Piaţa Mare (se desfăşoară în Tabăra Medievală Terra Ultrasilvana), durată aproximativă 30’
Prezentare arme medievale, program interactiv, Paladinii de Terra Medies (România), Piaţa Mare, durată aproximativă 30’ (se desfăşoară în Tabăra Medievală Paladinii de Terra Medies)
18:00
“Tarotul între oracol şi instrument de terapie medieval”, conferinţă cu atelier, Florinela Anca Vasilescu, Consilier cultural, Casa Hermes, Piaţa Mică, nr. 11 (sala studio), durată aproximativă 90’
19:00
“Visul lui Fundulea”, spectacol de Commedia dell’arte, Teatrul “Tony Bulandra” Târgovişte (România), Piaţa Mare (scenă), durată aproximativă 50’
Statui vivante, spectacol de animaţie teatrală, Asociaţia Culturală BIS (România), Piaţa Mare, durată aproximativă 60’
Prezentare costumaţie medievală, Paladinii de Terra Medies (România), Piaţa Mare, durată aproximativă 30’ (se desfăşoară în Tabăra Medievală Paladinii de Terra Medies)
20:00
Concert Bordo Sarkany (Ungaria), Piaţa Mare (scenă), durată aproximativă 70’
Spectacol de dansuri medievale, Nosa (România), Piaţa Mare, durată aproximativă 30’
“Căpitanul Andreas şi soţia sa Catarina”, animaţie stradală – păpuşi medievale uriaşe, Asociaţia Culturală Bistriţa Medievală (România), Piaţa Mare, durată aproximativă 30’
21:30
Concert Nomen est Omen, (România), Piaţa Mare (scenă), durată aproximativă 30’
Prezentare tabără medievală Crux Alba (Ungaria), Piaţa Mare, durată aproximativă 30’
Prezentare tabără medievală Compania de Reconstituri Istorice Chigot (Bulgaria), durată aproximativă 30’
“Misterele nopții”, spectacol de teatru stradal, Anacronism (România), Piaţa Mare, durată aproximativă 20’
22:15
Concert Obscurus Orbis (Letonia) – lansarea albumului “Secundum Artem”, Piaţa Mare (scenă), durată aproximativă 45’
Demonstraţie de lupte medievale, Companiile de Reconstituiri Istorice Crux Alba (Ungaria) şi Chigot (Bulgaria), durată aproximativă 30’
Spectacol pirotehnic, Fire Dream (România), Piaţa Mare, durată aproximativă 30’
23:00
Salve de tun, Compania de Reconstituiri Istorice “Crux Alba” (Ungaria), Piaţa Mare
Duminică, 30 august 2015
10:00 – 23:00
Iarmaroc Medieval – Piața Mare
Tabără Medievală, Grupul de Reconstituire Istorică Terra Ultrasilvana (România), Piața Mare
Tabără Medievală, Compania de Reconstituiri Istorice Crux Alba (Ungaria), Piaţa Mare
Tabără Medievală, Compania de Reconstituiri Istorice Chigot (Bulgaria), Piața Mare
Tabără Medievală, Anacronism (România), Piața Mare
Tabără Medievală, Paladinii de Terra Medies (România), Piaţa Mare
Tabăra Medievală a celor mici, “Dumbrava Veseliei”, (România), Piața Mare
Atelierul meșterilor fierari – Asociația „Casa Calfelor” (România), Piața Mare
Atelierul meșterului dulgher – Asociația „Casa Calfelor” (România), Piața Mare
Atelierul meșterului pietrar – Asociația „Casa Calfelor” (România), Piața Mare
12:00
“Breasla şi oraşele medievale”, conferinţă, invitat: Profesor Universitar Doctor Zeno Pinter, Casa Hermes, Piaţa Mică, nr. 11 (sala studio), durată aproximativă 60′
Statui vivante, spectacol de animaţie teatrală, Asociaţia Culturală BIS (România), Piaţa Mare, durată aproximativă 90’
Spectacol de dans, Metaphoric (România), Piaţa Mare (scenă), durată aproximativă 30’
Festivalul celor mici: “Aladin şi lampa fermecată”, spectacol de teatru pentru copii, Compania de Teatru Interactiv (România), Piaţa Mare (scena din castel), durată aproximativă 40’
12:30
“Căpitanul Andreas şi soţia sa Catarina”, animaţie stradală – păpuşi medievale uriaşe, Asociaţia Culturală Bistriţa Medievală (România), Piaţa Mare, durată aproximativa 30’
Spectacol de dansuri medievale, Nosa (România), Piaţa Mare (scenă), durată aproximativă 30’
“Salvaţi cavalerul din turn”, spectacol de teatru stradal, Asociaţia Culturală Bistriţa Medievală (România), Piaţa Mare, durată aproximativă 30’
Coifuri, zale, scuturi – atelier de fierărie, Anacronism (România), Piaţa Mare (se desfăşoară în Tabăra Medievală Anacronism), durată aproximativă 120’
Regi, lorzi, clerici, cavaleri. Probe de costume – program interactiv, Anacronism (România), Piaţa Mare (se desfăşoară în Tabăra Medievală Anacronism), durată aproximativă 120’
Arcuri şi săgeţi – atelier de dulgherie, Anacronism (România), Piaţa Mare (se desfăşoară în Tabăra Medievală Anacronism), durată aproximativă 120’
Concert Bordo Sarkany (Ungaria), Piaţa Mare (scenă), durată aproximativă 30’
13:00
Concert Nomen est Omen (România), Piaţa Mare (scena din castel), durată aproximativă 50’
Ateliere meşteşugăreşti: croitorie, tâmplărie, fierărie, dulgherie – program interactiv, Grupul de Reconstituire Istorică Terra Ultrasilvana (România), Piaţa Mare (se desfăşoară în Tabăra Medievală Terra Ultrasilvana), durată aproximativă 120’
Demonstrație dresură păsări de pradă: uliu mexican, bufniţă africană, Grupul Axel (România), Piaţa Mare, durată aproximativă 60′
Prezentare arme specifice perioadei medievale şi scurte lupte demonstrative cu fiecare armă în parte, Paladinii de Terra Medies (România), Piaţa Mare (se desfăşoară în Tabăra Medievală Paladinii de Terra Medies), durată aproximativă 45’
14:00
Prezentare dansuri medievale, Paladinii de Terra Medies (România), Piaţa Mare (se desfăşoară în Tabăra Medievală Paladinii de Terra Medies), durată aproximativă 30’
14:30
Demonstraţie de lupte medievale, Companiile de Reconstituiri Istorice Crux Alba (Ungaria) şi Chigot (Bulgaria), durată aproximativă 30’
Demonstraţie de tir cu arcul tradiţional – program interactiv, Grupul de Reconstituire Istorică Terra Ultrasilvana (România), Piaţa Mare (se desfăşoară în Tabăra Medievală Terra Ultrasilvana)
Spectacol de dans, Metaphoric (România), Piaţa Mare (scenă), durată aproximativă 30’
18:00
Demonstrație dresură păsări de pradă: uliu mexican, bufniţă africană, Grupul Axel (România), Piaţa Mare, durată aproximativă 60′
“Leacuri şi spiţeri de Ev Mediu”, conferinţă cu atelier, Florinela Anca Vasilescu, Consilier cultural, Casa Hermes, Piaţa Mică, nr. 11 (sala studio), durată aproximativă 90’
19:00
Concert Bordo Sarkany (Ungaria), Piaţa Mare (scenă), durată aproximativă 50’
Spectacol de dansuri medievale, Nosa (România), Piaţa Mare, durată aproximativă 30’
“D’ale lui Fundulea”, spectacol de teatru, Teatrul Patru (România), Piaţa Mare (scena din castel), durată aproximativă 50’
“Viclenia unui rege”, spectacol de teatru stradal, Anacronism (România), Piaţa Mare (se desfăşoară în tabăra medievală Anacronism), durată aproximativă 20’
Statui vivante, spectacol de animaţie teatrală, Asociaţia Culturală BIS (România), Piaţa Mare, durată aproximativă 60’
20:00
Concert Obscurus Orbis (Letonia), Piaţa Mare (scenă), durată aproximativă 45’
Şcoala cu spadă – program interactiv, Anacronism (România), Piaţa Mare (se desfăşoară în tabăra medievală Anacronism), durată aproximativă 60’
Lupte full contact în echipament medieval, lovituri reale … în deplină siguranţă, Paladinii de Terra Medies (România), Piaţa Mare (se desfăşoară în Tabăra Medievală Paladinii de Terra Medies), durată aproximativă 30’
21:00
Concert Lupus Dacus și Lupus Dacus Orchestra
Concert medieval – simfonic LIVE, în premieră la Sibiu
Piața Mare (scenă)
22:30
Spectacol pirotehnic, Crispus feat. Phlo & Roby & Pyro Events Team
Pirotehniștii oficiali ai festivalului
Piața Mare
Începe Festivalul Medieval “Cetăţi Transilvane” Sibiu
Anul acesta decorurile festivalului vor fi cu totul deosebite, un castel de Ev Mediu fiind construit special pentru această ediţie şi amplasat în Piaţa Mare din Sibiu. Actorii sibieni Andrada Grosu şi Bogdan Sărătean vor fi şi în acest an gazdele evenimentului.
Festivalul va începe cu tradiţionala paradă a participanţilor care va avea loc vineri, 28 august 2015, de la ora 21:00. Sibienii şi turiştii prezenţi la Sibiu vor putea admira anul acesta în paradă şase companii de reconstituire istorică şi ordine cavalereşti: Compania de Reconstituire Istorică „Crux Alba” (Ungaria), Grupul de Reconstituire Istorică Terra Ultrasilvana (România), Compania de Reconstituire Istorică Chigot (Bulgaria), Ordinul Cavalerilor Anacronişti (România), Paladinii de Terra Medies (România) şi Arany Griff Rend (România). Alături de cei aproape 100 de artişti ce vor da viaţă în acest an taberelor medievale, vor defila în paradă şi Obscurus Orbis (Letonia), Nomen est Omen (România), Bordo Sarkany (Ungaria), Novosadski Kamerni Hor (Serbia), Ad Hoc şi Flavius Hosu (România), Crispus (România), Teatrul „Tony Bulandra” Târgovişte, Compania de Teatru Interactiv şi Teatrul Patru (România), Asociaţia Culturală Bistriţa Medievală, Asociaţia Culturală BIS, Metaphoric şi Nosa – ansambluri de dansuri medievale, Casa Calfelor (România). Punctul de întâlnire a artiştilor cu publicul este Turnul Dulgherilor (Parcul Cetăţii), traseul paradei fiind următorul: Turnul Dulgherilor – Parcul Cetăţii – Bulevardul Nicolae Bălcescu – Piaţa Mare.
Vineri, 28 august 2015, formația de muzică medievală, Ad Hoc, împreună cu Flavius Hosu vor susține pentru prima dată în Sibiu, un concert în deschiderea festivalului. Câștigător al trofeului Next Star, Flavius Hosu, în vârstă de numai 14 ani este în prezent toboșarul trupei Phoenix.
Anul acesta îşi vor instala tabăra medievală în Piaţa Mare şase companii de reconstituire istorică din România, Ungaria şi Bulgaria, care împreună însumează nu mai puţin de 100 de artişti. Timp de 3 zile, Companiile Crux Alba (Ungaria), Chigot (Bulgaria), Ordinul Cavalerilor Anacronişti, Paladinii de Terra Medies, Terra Ultrasilvana şi Arany Griff Rend (România) vor oferi spectatorilor o incursiune în istoria Evului Mediu, iar publicul va putea participa la demonstraţii de lupte medievale, expoziţii de arme, armuri, scuturi medievale, ateliere de mânuire a armelor medievale, ateliere meşteşugăreşti (croitorie, fierărie, dulgherie, pictură, etc). Tabăra medievală instalată în acest an în Piaţa Mare este una dintre cele mai mari tabere prezente în festival, ocupând o suprafaţă de aproximativ 500 de metri pătraţi. Și Asociaţia „Casa Calfelor” se va alătura anul acesta festivalului unde vor prezental cinci ateliere meşteşugăreşti de fierărie, dulgherie şi prelucrare a pietrei.
Duminică, 30 august 2015, de la ora 21:00, formaţia de muzică medievală Lupus Dacus și Lupus Dacus Orchestra, formulă artistică ce numără treizeci şi unu de muzicieni români aflaţi în premieră la Sibiu, vor susţine un concert medieval – simfonic de excepţie. Orchestra simfonică „Lupus Dacus” este condusă de dirijorul Cosmin Hărșian – Lect. Univ. Dr. al Facultății de Muzică Timișoara. Concertul Lupus Dacus de duminică seara va fi urmat de un spectacol pirotehnic Crispus, pirotehniştii oficiali ai festivalului, care vor performa alături de artiştii Phlo şi Robi – membri ai trupei Sistem.
O româncă şi o cipriotă, aur în Grecia. Raluca Oprea şi Eleni Louca, învingătoarele probei de dublu la turneul de la Koufalia
Raluca Floca Oprea nu se dezminte în întrecerile din străinătate. După câştigarea primului turneu din carieră (luna iulie, Furstenfeld, Austria), sportiva legitimată la CSŞ Mediaş continuă a aduna victorii după victorii la turneele de afară. Săptămâna aceasta a venit rândul trofeului din localitatea grecească Koufalia, în proba de dublu. Românca noastră s-a impus împreună cu jucătoarea de origine cipriotă, Eleni Louca. Competiţia a fost Under 16 şi a adunat la start şaisprezece tenisemene, din zece ţări diferite. Raluca a jucat şi la simplu, dar a fost nevoită să abandoneze încă din primul tur, datorită unor probleme de sănătate. Şi-a revenit foarte repede, şi a intrat la dublu, iar restul a fost istorie. „Koufalia Cup” a început în 17 august şi continuă până în ziua de 23, inclusiv. Raluca Oprea este pregătită de antrenorul Cristian Luca.
FOTO: Un șofer beat trece peste pista de bibiclete și intră în coliziune cu o conductă de gaz
Autoaccident produs de un șofer beat. Un sibian în vârstă de 67 de ani care circula spre localitatea Rășinari, aflat în stare de ebrietate în zona Muzeului Astra, a pierdut controlul volanului, a ieșit în afara părții carosabile, a trecut peste pista de biciclete și a intrat în coliziune cu o conductă de gaz, nefisurată.
Potrivit IPJ Sibiu, accidentul s-a petrecut pe fondul vitezei excesive și alcoolului. Bărbatul avea o alcoolemie de 0,78 alcool pur în aerul expirat.

Un alt eveniment rutier s-a petrecut în această dimineață pe Drumul Național 1, la ieșire din localitatea Bradu spre Sibiu. Un conducător auto de 41 de ani, în timp ce circula spre Sibiu, pe fondul neatenției, a pierdut controlul mașinii, a lovit un cap de pod și s-a răsturnat în șanțul din dreapta drumului.
În autoturism mai erau două pasagere de 14 și respectiv 41 de ani, din Vaslui. Acestea au suferit răni ușoare.
„Trofeul PRO AS” la tenis de câmp, premii totale în valoare de 10000 de dolari
Municipiul Mediaş găzduieşte în această săptămâna „Trofeul PRO AS” la tenis de câmp. Turneul este unul internaţional şi de mare tradiţie în România. Evenimentul se organizează în oraşul de pe Târnava Mare, încă din anul 2005. Participă jucători din zece ţări europene. Premiile totale ale competiţiei sunt în valoare de 10.000 de dolari. Întrecerea se desfăşoară la terenurile Dafora, iar sâmbătă (22 august) şi duminică (23 august) vor avea loc ultimele faze ale competiţiei la simplu şi dublu masculin. „Ca şi participare este foarte bine pentru oraş în primul rând pentru că sunt foarte mulţi jucători străini. Chiar mai mult decât tenismeni români. Premiile totale sunt în valoare de 10000 de dolari”, a declarat pentru Nova TV, Tony Gaşpar, organizator al competiţiei.





















