Unul din saloanele orientale ale Palatului Brukenthal este închis de peste 50 de ani și nu a mai fost vizitat de turiști pentru a conserva un tapet din hârtie unic în Europa.
„Este ultima clădire din Europa în care s-a păstrat tapetul original pe zid”
Aceasta este declarația managerului Muzeului Brukenthal din Sibiu, Sabin Luca.
Potrivit acestuia, sunt necesare lucrări urgente de restaurare a acestui tapet, dar şi a suportului pe care este montat.
„La tavan avem studiul făcut din 2006, sunt probleme de structură, adică trebuie dat jos şi repus, destul de grave problemele. Am plătit proiectul, am văzut despre ce este vorba şi nu putem lucra pentru că nu avem bani. Vă daţi seama că un astfel de proiect trebuie făcut în timpi”, a mai spus Sabin Luca.
„Prezintă rupturi ale întregului suport tapetar, pentru că acest tapet este caserat pe carton, cartonul lipit pe pânză, pânza întinsă pe cadre de lemn. Pe lângă îmbătrânirea naturală a tapetului există aceste foarte multe degradări fizico-chimice – rupturile, străpungerile tapetului, uzura mecanică, depunerile de murdărie, lemnul tot prezintă urmele unor vopseli neadecvate, pe lângă rupturile lemnului, fisuri cu lipsă de material”, a declarat Dorin Barbu.
În urmă cu două săptămâni, reprezentanții instituției au declanșat o o campanie de conştientizare în privinţa restaurării instituţiei. Prima acţiune din cadrul campaniei a fost lansarea unei petiţii on-line care a fost deja semnată de peste 5.000 de persoane. Peste 80 la sută dintre aceste persoane sunt din România, dar petiţia a fost semnată de oameni din 45 de ţări. Petiţia poate fi semnată online pe site-ul muzeului www.brukenthalmuseum.ro sau la sediile Muzeului Naţional Brukenthal.
Campania, intitulată „White palace – dark story”, şi-a propus în prima fază să atragă atenţia asupra problemelor pe care le are muzeul, urmând ca în cea de-a doua fază să se caute soluţii pentru finanţarea lucrărilor necesare. Costurile pentru restaurarea temeinică a clădirii s-ar putea ridica la sume cuprinse între 30 şi 50 de milioane de euro.
Sursa: Mediafax


Sala de sport „Gheorghe Muşan” din Copşa Mică a găzduit un adevărat regal sportiv dedicat badminton-ului, printr-un dublu eveniment, în care s-a desfășurat faza judeţeană a olimpiadei OMSS şi Cupa Primăverii 2015. La olimpiadă au participat elevi de la cinci unități de învățământ din judeţ: Şcoala gimnazială Copşa Mică, Mediaş (2 şcoli) şi Sibiu (3 şcoli).
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Dumitru Croitoru” al Judeţului Sibiu în colaborare cu „Fundaţia pentru SMURD” derulează până pe 20 mai 2014, o campanie de informare a cetăţenilor judeţului cu privire la posibilitatea direcţionării a 2% din impozitul pe venit pentru susţinerea activităţii Serviciului Mobil de Urgenţă Reanimare şi Descarcerare (SMURD).



Pentru al treilea an consecutiv, Caravana filmului românesc porneşte la drum și se îndreaptă, pentru început, la Mediaş. Astfel, în perioada 6-10 aprilie, copiii şi tinerii medieșeni, dar şi marele public iubitor de film, sunt invitaţi la Cinema Mediensis, unde pot să vizioneze filme îndrăgite care au bucurat copilăria multor generaţii de spectatori ce au crescut şi s-au maturizat păstrând în suflet personaje celebre precum Veronica, Harap Alb sau Nică, fiul lui Ştefan a Petrei şi al Smărăndiţei.
Cu prilejul Sărbătorilor Pascale, societatea de transport în comun din municipiul Mediaș în colaborare cu grădinițele din oraș, vor îmbrăca în haine de sărbătoare șase autobuze ale societății. Astfel, în zilele de 1,2 și 3 aprilie, reprezentanți ai societății Meditur vor fi prezenți la grădinițe pentru a prelua decorațiunile și desenele realizate de cei mici și pentru a-i răsplăti cu dulciuri din partea iepurașului pentru munca depusă.
Compania Națională de Transport Gaze Naturale, Transgaz Mediaş îşi doreşte înfiinţarea unui sediu secundar în municipiul de pe Târnava Mare.



