Acasă Blog Pagina 6002

Asistentul social al anului 2014: Fiecare caz e o provocare, e unic

Loredana Botea, asistent social principal în cadrul Spitalului de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” din Sibiu a câştigat recent cel mai mare premiu la Gala de Excelență organizată de Colegiul Naţional al Asistenţilor Sociali. Fire creativă, cu multă iubire pentru semeni şi mereu în căutarea de noi soluţii pentru pacienţii ei, Loredana, care face de 14 ani munca de asistent social, spune că s-ar apuca de exact acelaşi lucru dacă ar fi să o ia de la capăt.
Născută în Braşov şi venită la 11 ani cu părinţii în Sibiu, Loredana şi-a dorit de mică să ajute. I-a plăcut întotdeauna să stea de vorba cu oamenii, în special cu vârstnicii, de la care şi acum spune că are ce învăţa. În plus, copil fiind, familia ei s-a confruntat cu o problemă şi atunci şi-a dat seama cât de important este ajutorul oferit atât pacienţilor, cât şi familiilor şi s-a hotărât să-şi dedice viaţa semenilor.
“Mie întotdeauna mi-a plăcut să vorbesc cu vârstnicii şi am avut şi o problemă în familie. Tatăl meu a avut o adicţie, este abstinent de ani buni şi am îmbrăţişat aşa asistenţa socială pentru că am vrut să ajut. Am trecut printr-o problemă şi cred că de acolo a pornit această dorinţă de a ajuta”, explică Loredana.
În munca sa i-au venit în sprijin creativitatea nativă, optimismul şi dorinţa de a face bine şi de a se implica. După ce a urmat cursurile şcolilor necesare a reuşit să devină asistent social, iar în timp s-a tot perfecţionat. În 2001 s-a angajat la Spitalul de Psihiatrie din Sibiu şi de atunci este alături de pacienţii care se internează aici, dar, mai ales, de familiile acestora.
Loredana povesteşte că în primul an de muncă a plans pentru fiecare caz de care s-a ocupat. Cu timpul, şi-a dat seama că această sensibilitate nu o va ajuta deloc şi şi-a impus să lase problemele de serviciu, la serviciu.
“Am zis că aşa este mai bine. E bine să fii sensibil în meseria asta, dar nu exagerat. Încerc să las problemele de serviciu la poarta spitalului, dar nu reuşeşti de fiecare dată. În definitiv, lucrezi cu oamenii, nu poţi fi de lemn”, spune Loredana.
Imediat după ce s-a angajat, Loredana s-a gândit că ar trebui să facă ceva pentru pacienţii din Spitalul de Psihiatrie, pentru a-i scoate din rutina zilnică. Aşa a început să conceapă diverse proiecte pe care le-a implementat împreună cu colegii.
Printre primele proiecte a fost Serbarea de Crăciun pe care o organizează în fiecare an.
“Sunt pacienţi care vin ciclic aici şi ştiu. Deja de organizează ei, cântă împreună, se pregătesc. Eu caut sponsori, fac pachetele, împodobim sala. Este altceva ce poți face pentru acești oameni”, spune Loredana.
LOREDANA BOTEA PREMIU
În munca de zi cu zi, ajunge, rând pe rând, să fie detectiv, duhovnic, confidentă, asistentă, sursa de informaţii a pacienţilor şi a familiilor lor.
Deseori la spital ajung bolnavi neidentificaţi, iar prima grijă ai ei este să-I identifice.
“Am avut un caz adus din Turnişor, un bolnav neidentificat. Cu acordul omului i-am făcut o poză cu telefonul, m-am dus în Turnişor şi am început să întreb pe acolo dacă nu-l cunoaşte cineva şi chiar a doua zi am reuşit să-l identific”, povesteşte Loredana.
O parte importantă a muncii sale este să îmbunătăţească relaţia pacientului bolnav psihic cu familia din care face parte.
“Familia este, de multe ori, atât de depăşită de problemele pe care le ridică un pacient cu o boală psihică şi oamenii au diferite reacţii. Sunt suprasolicitaţi şi depăşiţi de situaţie şi când vin la asistentul social îşi descarcă sufletul. Mie întotdeauna mi-a plăcut să-l ascult pe om. De multe ori faptul că-şi descarcă sufletul este un pas spre bine. În plus, le explic şi le scriu pe hârtie unde şi când trebuie să meargă, ce documente le trebuie, pentru că este multă documentaţie şi multă informaţie”, explică Loredana.
După 14 ani de carieră, Loredana spune că meseria pe care şi-a ales-o a fost exact aşa cum se aştepta: îţi oferă satisfacţii enorme, dar şi provocări pe măsură.
“În primul rând, satisfacţie e zâmbetul pacientului respectiv şi faptul că pot rezolva cazul care vine în spital. Văd zâmbetul pe faţa omului sau, de multe ori, pe aparţinători îi văd altfel…Eu cred că provocarea este să vii în fiecare zi la serviciu. Fiecare caz mi se pare o provocare, fiecare caz este unic.
Îmi place enorm ceea ce fac şi, dacă ar fi să o iau de la capăt, aș face exact același lucru”, spune Loredana Botea.
S-a ocupat de sute de pacienţi în cariera, dar are cazuri care au marcat-o pe viaţă şi care i-au rămas întipărite în minte. Un tânăr cu probleme psihice grave care nu vorbea deloc şi pe care l-a convins, după repetate încercări, să comunice cu ea în scris, acesta scriind pe mâinile ei cum îl cheamă, de unde este şi cum se numesc părinţii, dar şi o tânără neidentificată căreia a fost nevoită să-i dea o altă identitate şi i-a pus propria dată de naştere sunt două dintre cazurile care nu-i ies din minte şi care au impresionat-o cel mai mult.
Întrebată cum trebuie să fi în meseria asta şi ce i-ar recomanda unui tânăr asistent social la început de drum, Loredana spune: “În primul rând trebuie să fie creativ și să se înscrie în Colegiul Asistenţilor Sociali, care chiar îl reprezintă. I-aş mai spune să aibă încredere în el dacă asta este ceea ce-şi doreşte. Nu este un domeniu unde să faci şcoala doar de dragul de a avea o facultate. Trebuie să-ţi pese”.
În 2014, Loredana Botea s-a implicat în mai multe proiecte, iar acestea au diferențiat-o față de restul colegilor ei din țară. Împreună cu colegii, cu voluntarii, cu pacienții și familiile acestora s-au derulat proiectele “În Lumea Basmelor Terapeutice”, “Grădina Terapeutică“, “Ergomeșteșuguri”, “Bazar cu lucruri gratis”, dar si alte proiecte făcute cu și pentru pacienții din spital.  
Premiul “Asistentul social al anului 2014” Loredana Botea l-a primit după ce a fost nominalizată în competiţie de către preşedintele Colegiului Asistenţilor Sociali din Sibiu și a primit cele mai multe voturi, în urma prezentării tuturor proiectelor implementate în anul 2014.

Raluca Turcan: „Guvernul Ponta discriminează peste 60.000 de copii”

0

Raluca Turcan condamnă Guvernul Ponta, pe care îl acuză de discriminare, în urma aprobării Ordonanței 83/2014, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 925 din 18 decembrie 2014.
„Guvernul Ponta discriminează peste 60.000 de elevi din învăţământul privat. Am depus o sesizare la CNCD pentru neacordarea finanţării de bază pentru elevii din învăţământul privat şi pentru nerespecarea dreptului constituţional la învăţătură. Săptămâna aceasta, Camera Deputaţilor, cu majoritate PSD, a adoptat o ordonanță toxică și distrugătoare pentru sistemul public și pentru educație. OUG 83/2014 este cea care prorogă termenul de aplicare a LEN privind acordarea finanțării de bază pentru toți elevii din învățământul particular și confesional. Astfel, Guvernul Ponta şi deputaţii puterii ne spun că nu toți elevii sunt egali în faţa legii, şcolile private nu vor beneficia de finanțare, iar dreptul la învăţătură nu mai este unul garantat de Constituţie. Statul are obligația de a trata în mod egal toți elevii, are obligația de a asigura echitate în educație și acces egal la învățătură.”, a declarat deputatul într-o conferință de presă.
În această idee, Raluca Turcan a anunțat că PNL a sesizat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) în legătură cu discriminarea tuturor elevilor din invățământul particular. „În ciuda faptului că Victor Ponta a afirmat că începând din anul 2015 copiii vor primi finanțarea, suntem în al 3-lea an în care Guvernul amână cu încă un an alocarea banilor, încălcând atât legea cât și Constituția. Guvernul demonstreaza că investiția în educație este o povară pentru bugetul statului și nu este privită drept o investiție în dezvoltarea economică și socială a României. În același timp OUG 83/2014 este o ordonanță care îngheață salariile angajaților din administrația publică”, mai spune Turcan. A vorbit apoi de grevele fuccționarilor din administrația publică. „Acum două săptămâni au existat greve ale funcționarilor din administrația publică, pentru că salariile lor au fost înghețate la nivelul celor de la finalul anului trecut, li s-a tăiat tot ceea ce înseamnă bonificație și, în plus, suntem în situația anormală ca un absolvent cu studii superioare, care optează, prin concurs, să se angajeze în sistemul administrației publice, să plece acasă cu un salariu de 650 de lei sau 700 de lei, după o lună întreagă de muncă”.

Culmea răbdării

0

Cred că vă mai amintiţi de şarja de „culmi” care era odinioară la modă. Cum dădeai ochii cu vre-un prieten, hop şi întrebarea dacă ştii care e culmea vitezei, prostiei, atletismului … şi câte şi mai câte, în funcţie de imaginaţia şi umorul fiecăruia. Era una care nu-mi plăcea deloc – culmea neruşinării – pentru că răspunsul era crud şi barbar: s-o împingi pe bunică-ta pe scări şi s-o întrebi de ce se grăbeşte. Cine ar fi anticipat că va veni vremea când un astfel de gest va trece drept „sporty”, „cool”, „trendy” sau cum le-o mai zice tuturor deşănţărilor din vremurile noastre. Ca să nu mai vorbim că nimeni nu a avut un asemenea dar al previziunii încât să bănuiască măcar culmile pe care le vor atinge românii în democraţia lor originală!
Ştiţi care e culmea declasării ? Să fii asistentă medicală în sala de naşteri, FEMEIE !!! şi să ai inima de piatră aşezată în cotul în care te doare de copilul pe care ar trebui să-l ajuţi să vină pe lume! Ştiţi care e culmea meseriei ? S-o faci cu fundul cu care stai întoarsă la masa de naşteri şi în care oricum şi doar acolo te doare de miracolul vieţii, de mamă, de copil , de propria-ţi conştiinţă! Ştiţi care e culmea „scrofismului” ? Să laşi copilul să scape din burta mamei direct pe ciment şi s-o întrebi pe mumă-sa de ce se grăbeşte să nască! Scuzaţi inventivitatea lingvistică, dar n-are DEX-ul termen care să catalogheze muieretul ăsta cu pretenţii vocaţionale de asistente şi păros pe limbă, aşa că a trebuit să inventez unul, ca să nu mă sufoce revolta. Căci ştiţi care e culmea cinismului ? Să pui vina ta în cârca altuia, cu cea mai brutală neruşinare !! Şi mai ştiţi şi care este culmea funcţiei de director al spitalului în care s-au întâmplat deunăzi toate „culmile” astea ? Să-ţi aperi declasaţii în loc să le dai „delete”! Iar culmea impotenţei legislative în caz de malpraxis ştiţi care este ? Să nu le poţi face monstruoaselor ăstora nimic.
Ce dacă un nou născut în România avorturilor pe bandă se zbate între viaţă şi moarte ? Cine l-a pus să vină pe lume şi pe mumă-sa cine a pus-o să nască ? Cine a pus-o să creadă că are drepturi de om într-o lume fără frică de Dumnezeu? Ştiţi care e culmea concluziei la o astfel de ştire, care a şi trecut deja pe lângă noi ? Că cinismul se întinde ca o pecingine peste o Românie obosită de a mai fi. Iar culmea răbdării intr-o astfel de Românie ştiţi care este? Să fii Român !

Sinuzita – remedii medicale, naturiste și homeopate

Una dintre cele mai frecvente afecțiuni cu care ne confruntăm îndeosebi în sezonul rece este sinuzita, care apare de regulă ca o complicație a unei răceli. Potrivit medicilor, cele mai frecvente greșeli pe care le fac cei care suferă de sinuzită se numără fie întreruperea prematură a tratamentului, fie o medicație luată după ureche. În ambele cazuri, există riscul ca sinuzita să devină cronică. Ce simptome trebuie să ne trimită la medicul ORL-ist, care sunt modalitățile de tratament, în ce situații este nevoie de puncție și ce remedii naturiste există pentru tratarea sinuzitei, ne spune dr. Mihaela Chialda, medic primar ORL, homeopatie, acupunctură, șef secție ORL, la Spitalul Clinic Județean și de Urgență Sibiu.
Ce este sinuzita?
Inflamația mucoasei sinusale poartă denumirea de sinuzită. Sinusurile paranazale sunt cavităţi osoase pline cu aer, pereţii osoși fiind căptuşiţi de o mucoasă care se poate inflama în anumite condiţii patogenice . Există mai multe sinusuri – sinusuri maxilare, etmoidale, frontale şi sfenoidale localizate în jurul ochilor, obrajilor şi a nasului. Sinuzita poate să afecteze doar un sinus ( cum ar fi sinuzita maxilară) – este cea mai frecventă formă sau poate să afecteze toate sinusurile. Acesta poate să fie acută sau cronică. Sinuzita acută reprezintă inflamația mucoasei ce are debut brusc şi o durată de până la 3 săptămâni, iar sinuzita cronică reprezintă menţinerea inflamaţiei cu o durata peste 3 luni.
Care sunt simptomele care indică această afecţiune?
Durerea şi presiunea la nivelul feței împreună cu senzaţia de nas înfundat sau plin cu secreţii sunt simptomele cele mai comune. Se poate observa apariţia unor secreţii nazale galbene sau verzui. Aplecarea sau mişcarea capului deseori poate augmenta durerea facială şi presiunea. Durerea locală şi senzaţie de tensiunea locală, rinoree (scurgere de secreţii purulente sau apoase la nivelul foselor nazale), edem palpebral (edemul pleoapelor), sângerări nazale, hiposmie (scăderea mirosului), obstrucţie nazală, halenă (respiraţie) urât mirositoare, tuse productivă mucoasă, dureri dentare sunt toate simptome ce caracterizează sinuzita cu diferite grade de intensitate. Simptomele generale sunt cefaleea, febra, ameţeli, inapetenţă şi tulburările dispeptice (dificultate la înghiţire, senzaţie de greaţă, etc.).
Care sunt cauzele care duc la apariţia sinuzitei?
Cele mai frecvente cauze ale sinuzitei sunt infecţiile bacteriene, virale sau micotice, rinitele acute sau cronice, polipii nazali şi corpii străini (în special la copii), afecţiunile dentare nediagnosticate şi netratate la timp. Deviaţia de sept nazal poate fi un factor favorizant.
Alţi factori de risc sunt mediul toxic (pulberi, noxe), fumatul, alergeni, expunere îndelungată la frig sau aer condiţionat, utilizarea în exces a spray-urilor decongestionante, apă rece, schimbările bruşte de presiune (ca de exemplu în timpul zborului sau scufundărilor), înotul în apă contaminată, cât şi alte boli cronice ale pacienţilor (diabetul zaharat, avitaminoze) sau boli infecţioase ale căilor respiratorii superioare (gripă).
Prin ce procedee medicale se diagnostichează această afecţiune?
Diagnosticul se pune pe baza semnelor şi simptomelor specifice, a examenului clinic ORL ce poate arată deviaţia de sept nazal, hipertrofia şi congestia mucoasei nazale (creşterea în dimensiuni), prezenţa secrețiilor, cât şi pe baza examenelor paraclinice. Testele de laborator: exudatul din secreţiile nazale poate evidenţia cauza microbiană; Examenul radiologic al sinusurilor paranazale arată o creştere a densităţii sinuzale sau nivel lichidian; Examinarea endoscopică a sinusului (endoscopia nazală, sinusoscopie). Puncția sinusului confirmă diagnosticul de sinuzită care va fi urmată de o cultură obţinută din secreţiile sinusale pentru a depista bacteria sau fungii care cauzează afecţiunea. Scanarea prin rezonanţă magnetică (RMN) şi CT: o examinare RMN sau CT trebuie efectuată dacă există motive să se suspecteze că infecţia s-a răspândit la distanţă de sinusuri; pot fi utile pentru decelarea formaţiunilor sau tumorilor din interiorul foselor nazale sau a sinusurilor care pot menţine un proces inflamator.
Care sunt cele mai eficiente căi de tratament?
Tratamentul igieno-dietetic se face prin repaus, căldură locală, evitarea expunerii la frig, cât şi igienă locală corespunzătoare. Tratamentul medicamentos constă în administrarea de antibiotice, antivirale sau antimicotice în funcţie de agentul cauzal, antihistaminice, în cazul în care cauza este una alergică, decongestionante nazale, analgezice, antiinflamatorii, mucolititice şi secretolitice, vitamine: A, B, C. Tratamentul local se face prin administrare de spray vasoconstrictor, toaleta foselor nazale, aerosoli, inhalații, aspiraţii nazale ale secrețiilor. Tratamentul chirurgical presupune efectuarea puncției sinusale şi drenarea secrețiilor, corectarea chirurgicală a deviației de sept nazal sau cura chirurgicală a sinusului. Dacă se administrează antibiotice pentru sinuzita, se recomandă să nu se oprească tratamentul antibiotic mai devreme doar pentru că simptomele cedează la tratament. Trebuie să se ia în întregime regimul antibiotic recomandat. Infecţia poate să nu dispară dacă nu sunt luate toate antibioticele prescrise de medic.
În ce situaţii se recomandă puncția şi ce presupune acest procedeu?
Se efectuează atât în scop diagnostic, cât şi în scop curativ. Se efectuează la adulţi, în cazurile rebele la tratament cu antibiotice şi în caz de apariţie a complicaţiilor sau când pe radiografia de sinusuri avem nivel lichidian. Puncția reprezintă pătrunderea în cavitatea sinusală cu un ac steril de puncție, drenarea secrețiilor existente şi aplicarea unui tratament local. În medie, este nevoie de 10-15 puncții, maxim 20, efectuate zilnic sau o dată la două zile.
În general, care sunt cele mai frecvente complicaţii în cazul sinuzitei?
Netrată, sinuzita acută poate evolua spre sinuzita subacută şi cronică. Cele mai frecvente complicaţii se fac prin extinderea procesului infecţios la organele învecinate: otite, faringoamigdalite acute recidivante, laringite acute recidivante, traheobronșita prin drenarea secrețiilor purulente în spatele nasului; puroiul din sinus poate distruge pereţii sinusali pătrunzînd în vecinătate ajungîndu-se astfel la abces orbito-ocular, abces cerebral, meningoencefalite, pareze ale nervilor cranieni ce inervează faţă.
Cum putem ameliora durerile şi senzaţia de sufocare generate de nasul înfundat în perioada bolii?
Aceste simptome pot şi ameliorate ambulator prin:
– consumul unor cantităţi mari de fluide, care ajută la păstrarea mucusului diluat
– aplicarea de căldură umedă (utilizând un prosop fierbinte sau o pungă cu gel) pe faţă timp de 5-10 minute, de câteva ori pe zi;
– respirarea de aer cald, umed, de la un duș cu aburi, baie fierbinte sau dintr-o chiuvetă umplută cu apă; se evită aerul foarte rece şi uscat; se ia în considerare folosirea unui umidificator pentru a creşte umezeală aerului din interiorul casei;
– folosirea de spălături nazale cu apă sărată (lavaj salin sau irigaţii), pentru a păstra pasajul nazal deschis şi a elimina mucusul şi bacteriile;
– folosirea de medicamente prescrise ca şi antialgice şi decongestionante (că de exemplu spray-ul nazal) pentru a combate simptomele locale, inhalații, aerosoli;
– dacă este necesară suflarea nasului, aceasta se face blând; suflatul puternic poate forţa împingerea mucusului înapoi în sinusuri şi le poate bloca; se menţin ambele narine deschise în timpul suflatului nasului.
Există şi sinuzita cronică, manifestată îndeosebi prin dureri de cap şi oboseală. Poate fi tratată complet afecţiunea ajunsă în acest stadiu?
Sinuzita cronică este sinuzita în care procesul inflamator depăşeşte 3 luni. Evoluţia sinuzitei cronice este marcată de perioade în care boala se acutizează şi perioade de remisie. În perioadele de acutizare revin simptomele, iar în perioadele de remisie semnele şi simptomele dispar. Sinuzita cronică poate duce la apariţia modificărilor permanente ale membranei mucoase care căptuşeşte sinusurile şi predispune la acutizări repetate. În perioada de acutizare se recomandă tratamentul pentru o sinuzita acută, în rest, pacientului îi este recomandat un tratament de creştere a imunităţii locale ce are că scop prelungirea perioadelor de remisie. În procesul de cronicizare, un rol important îl au bolile asociate. La anumite persoane, sinuzitele pot fi cauzate de către fungi sau alte bacterii care nu sunt în mod obişnuit asociate sinuzitelor. Persoanele cu sistem imun deficitar (de exemplu, persoanele cu cancer, diabet zaharat, etc) prezintă risc pentru aceste infecţii neobişnuite, în acest grup fiind incluse şi persoanele care folosesc corticosteroizi pe cale orală sau inhalatorie (ca de exemplu prednison). Tratamentul chirurgical poate fi necesar dacă perioadele de remisie sunt tot mai mici şi s-au administrat antibiotice pentru o lungă perioadă de timp şi simptomele încă persistă sau când complicaţiile sunt iminente.
Sinuzita se poate trata şi numai pe cale naturistă sau homeopata, fără antibiotic?
Sinuzita se poate trata şi pe cale naturistă şi homeopata, dacă forma bolii nu este una gravă.
În acest sens se pot folosi uleiuri esenţiale cu proprietăţi antibacteriene: cimbru, măghiran, cuişoare, scorţişoară, decongestionante nazale: brad, pin, eucalypt, mentă, rozmarin, cu efecte foarte bune.
Alte produse naturiste în tratamentul sinuzitelor:
1. Hrean folosit în cataplasme locale , dar şi intern
2. Usturoi capsule sau tincturi
3. Propolis, miere
4. Echinaceea creşte imunitatea la nivelul aparatului respirator
5. Gheara pisicii cu efect antiinflamator, antimicrobian
6. Ceai de cimbru, ienupăr, muguri pin, coadă şoricelului, muşeţel, salvie
7. Pernă cu sare de mare
Gemoterapia – care reechilibrează sistemul energetic şi prin acesta generează vindecarea : Muguri de arin negru, Muguri de mesteacăn pufos, Muguri de nuc, Muguri de coacăz negru.
Tratamentul homeopatic nu tratează boala, ci pacientul – în funcţie de specificitatea simptomelor locale dar şi generale sau starea de spirit a pacientului.Principiul de acţiune al medicamentelor homeopate se bazează pe legea fundamentală, a homeopatiei “principiul similitudinii”: o substanţă care în doze mari poate produce un tablou clinic de boală la un om sănătos, poate vindeca în doze mici acelaşi tablou de boală, la o persoană bolnavă. Cele mai frecvente remedii homeopate folosite în rinosinuzita sunt: Kalium bicromicum, Hydrastis Canadensis, Dulcamara, Mezereum, Natrim sulfuricum, Silicea, Lachesis mutus, Thuya, Echinacea angustiflora. Acupunctura este o altă formă de tratament alternativ al sinuzitei.
Cum poate fi prevenită sinuzita?
– Pacientul trebuie să se adreseze medicului ORL în cazul apariţiei simptomelor pentru a putea pune un diagnostic şi a începe tratamentul cât mai repede. Trebuie tratată congestia nazală (nas înfundat) cauzată de răceală sau de alergii, putând astfel preveni infecţia bacteriană a sinusurilor.
– Evitarea contactului cu persoanele care prezintă răceală sau infecţii virale de căi respiratorii superioare; în cazul contactului cu astfel de persoane se recomandă spălarea mai des pe mâini, în special după contactul cu persoanele infectate.
Toaleta locală zilnică a foselor nazale poate preveni apariţia sinuzitei. Evitarea expunerii prelungite la frig, la aerul condiţionat sau noxe profesionale (folosirea măştilor de protecţie la locul de muncă).
Evitarea fumatului, fumatul cauzează şi irită suplimentar mucoasa inflamată ce căptuşeşte fosele nazale şi sinusurile. În cazul alergiilor, evitarea factorilor care declanşează atacurile alergice; se recomandă consultarea medicului specialist referitor la imunoterapie (tratament injectabil antialergic).
Evitarea respirării de aer uscat; este recomandat să se folosească aer umidificat atât la domiciliu cât şi la locul de muncă. Administrarea de medicamente şi suplimente alimentare pentru creşterea imunităţii locale şi sistemice. Cure balneare pentru creşterea imunității la persoanele predispuse (Băile Govora etc.).

Ștefan Firu rămâne la conducerea ISJ

0

Ștefan Firu este singurul profesor care și-a depus candidatura pentru funcția de inspector general, iar vineri 20 martie, a susținut la București, la sediul Ministerului Educației și Cercetării Științifice un examen, pe care a trebuit să-l promoveze ca să-și păstreze fotoliul de inspector general. În urmă cu aproximativ o lună, Ministerul Educației a anunțat că se vor organiza concursuri pentru ocuparea funcțiilor de inspectori generali, în toată țara. Cei interesați au depus dosarele în perioada 18 – 23 februarie 2015, la sediul Inspectoratului Școlar Județean (ISJ), singurul candidat fiind Ștefan Firu. Acesta ocupă fucția de inspector general din vara anului 2012. De asemenea, Ministerul a anunțat și susținerea unor examene pentru posturile de inspector general adjunct și director al Casei Corpului Didactic. Dosarele se depun în perioada 25 martie – 5 aprilie 2015, la sediul Inspectoratului Școlar Județean Sibiu. Probele de concurs se vor desfășura în perioada 20 aprilie – 29 mai 2015 tot la sediul Ministerului Educației și Cercetării Științifice.
Metodologia de concurs, bibliografia, modelele de curriculum vitae, declarația pe propria răspundere, fișele de evaluare a probelor, fișa cadru a postului de inspector școlar general adjunct și cea de director al Casei Corpului Didactic, precum și lista documentelor necesare înscrierii la concurs se afișează atât la sediul Ministerului Educației și Cercetării Științifice, cât și la sediul Inspectoratului Școlar Județean Sibiu.
La concurs poate candida personalul didactic care îndeplineşte, cumulativ, următoarele condiţii:
a) este membru al corpului naţional de experţi în managementul educaţional;
b) este absolvent al unei instituţii de învăţământ superior, cu diplomă de licenţă;
c) este personal didactic titular în învăţământ/ într-o unitate de învăţământ şi are gradul didactic I sau titlul ştiinţific de doctor;
d) are o vechime în învăţământul preuniversitar de cel puţin 8 ani dintre care cel puţin 5 în ultimii 10 ani;
e) a obţinut calificativul „foarte bine” în ultimii 5 ani şi nu a fost sancţionat disciplinar în anul şcolar curent;
f) are recomandare/caracterizare vizând calităţile profesionale, manageriale şi morale din partea consiliului profesoral al unităţii de învăţământ sau din partea consiliului de administraţie al inspectoratului şcolar ori recomandarea senatului universităţii sau al organului de conducere al instituţiei în care candidatul îşi desfăşoară activitatea la data înscrierii la concurs;
g) nu a desfăşurat poliţie politică şi nu a fost lipsit de dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în învăţământ prin hotărâre judecătorească definitivă de condamnare penală;
h) este apt din punct de vedere medical pentru îndeplinirea funcţiei, conform prevederilor articolului 234 alin. (1) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare;
i) la data susţinerii concursului nu a împlinit vârsta standard de pensionare.
De asemenea, informații suplimentare se pot obține la numărul de telefon 0269/210466, de luni până vineri, între orele 10 – 14.

Peste 100 de copii au fost premiați de „Apă Canal” Sibiu, cu ocazia Zilei Mondiale a Apei

0

Talentul copiilor a fost răsplătit cu jocuri, puzzel-uri si ghiozdane de SC „Apă Canal” SA Sibiu, care a acordat peste 300 de premii copiilor ce au semnat diferite creații artistice având ca temă apa. Vineri, 20 martie, la sediul operatorului sibian a fost organizată o expoziție reunind cele mai reușite lucrări realizate în cadrul unui concurs ce marchează Ziua Mondială a Apei, a cărui temă este ”Apa – Izvor de viață”.
Printre lucrările expuse se numără picturi, desene, lucrări grafice, poezii, esee și machete ce surprind importanța apei în viața de zi cu zi. Ele au fost realizate de elevi cu vârste cuprinse între 4 și 16 ani de la grădinițe, școli și licee din Sibiu, Miercurea Sibiului, Cristian, Avrig, Roșia și Slimnic. O prezență plăcută și, totodată suprinzătoare, a constituit-o participarea a 6 elevi de la Liceul Tehnologic Măneciu – Prahova, care au trimis la Sibiu desene pentru a fi înscrise în concurs.
Lucrările au fost realizate în perioada 2 – 18 martie, acțiunea fiind coordonată de Inspectoratul Școlar Județean Sibiu și „Apă Canal”. În același interval, „Apă Canal” a organizat proiecții de filme în școli din Cisnădie, Șelimbăr și Miercurea Sibiului, având ca temă criza mondială a apei, cu accent pe poluare și utilizarea fără discernământ a resurselor de apă. Elevii au primit informații legate de proiectele de investiții din fonduri europene pe care „Apă Canal” le realizează în aria de operare, cu beneficii directe pentru sănătatea și confortul a peste 245.000 de locuitori.
La premierea celor mai reușite lucrări au participat în jur de 100 de copii provenind de la Grădinița nr. 18 Sibiu, Școlile gimnaziale nr. 1, 2, 4, 18, 20, 23 și „Regina Maria” Sibiu, precum și ai Școlii gimnaziale Roșia. Copiii au vizitat expoziția „Apa – Izvor de viață”, putând admira creațiile proprii precum și ale altor copii de vârste similare pentru care apa rămâne un element esențial al vieții.
Premiile acordate au constat în jocuri educaționale „Salvează picătura !”, puzzel-uri „Drumul apei” și ghiozdane, oferite de „Apă Canal” Sibiu și Wilo România.
În zilele următoare, peste 200 de premii vor ajunge la elevii Școlilor gimnaziale nr. 10, „Nicolae Iorga” și „Radu Selejan”, ai Liceului de Artă Sibiu, Liceului „Gheorghe Lazăr” Avrig, Liceului Tehnologic Miercurea Sibiului, Liceului Tehnologic Măneciu – Prahova, Școlilor gimnaziale Șelimbăr și Cristian, care au realizat lucrări dedicate Zilei Mondiale a Apei.
Acțiunea derulată de „Apă Canal” Sibiu și Wilo România se înscrie în Proiectul „Prietenii apei” ce are ca scop principal educarea copiilor în spiritul respectului față de mediul înconjurător, de recunoștere a importanței pe care apa o are în apariția și menținerea vieții. Demarat în anul 2009, „Prietenii apei” a devenit cel mai amplu program educațional promovat de un operator de servicii din România, anual peste 4.000 de copii participând la activități ce au apa ca ”pesonaj principal” .
Următoarele activități programate în cadrul Proiectului „Prietenii apei” sunt: vizite la Uzinele de apă și Stațiile de epurare ale „Apă Canal” Sibiu în cadrul Săptămânii „Școala altfel” ( 6 – 10 aprilie) , Green Week ( 18 – 22 mai), Smart Park ( 31 mai – 1 iunie), Ziua Mediului (5 iunie), Ziua Mondială de Monitorizare a Calității Apei ( 10 noiembrie).

Târgul de Cariere: 25 de angajatori vor participa la cea mai mare ediție a târgului din Sibiu de până acum

Centrul de Afaceri Sibiu va deveni, în 25 și 26 martie, locul de întâlnire al companiilor angajatoare și al tinerilor sibieni cu studii absolvite sau în curs, cu sau fără experiență de muncă. Târgul de Cariere, aflat la a 12-a ediție în Sibiu, îi așteaptă anul acesta pe candidați cu locuri de muncă în domenii diverse: IT și software, automotive, serviciu clienți și servicii outsourcing.
Interesul companiilor de a participa la Târgul de Cariere este mai mare ca în alți ani. Reprezentanții Information Multimedia Communication declară că ”TdC permite firmelor o vizibilitate mai bună în rândul viitorilor angajați. Tinerii pot să își facă o idee despre angajatorii care există pe piață, chiar dacă nu își găsesc un job la târg. TdC oferă posibilitatea de a vedea candidatul înaintea CV-ului”.
Posturile disponibile vizează studenți sau absolvenți de studii superioare, cu sau fără experiență de muncă în poziția la care aplică, câteva companii fiind dispuse să pună la dispoziție și internship-uri pentru candidații care își doresc să dobândească experiență.
Se caută candidați pentru posturi de reprezentant serviciu clienți și suport tehnic, una din cerințele importante fiind cunoașterea unei limbi străine precum germană, franceză, italiană, spaniolă, olandeză sau maghiară, posturi în domeniul IT, precum software developer, designer, administrator de sistem, coordonator de proiect, dar și oportunități din domeniul ingineriei, pentru poziții ca inginer aeronautic, inginer calitate sau șef de echipă. Stagiile de practică, o parte dintre ele plătite, variază de la poziții în domeniul IT development, design, marketing, HR și recrutare, inginerie, control de calitate și logistică.
Autoliv, companie specializată în safety technology, oferă participanților TdC câteva detalii în plus despre internship-urile din cadrul companiei: ”Există programe de formare IT pe care le desfășurăm la sediul nostru pentru vorbitorii de limbi străine. În cadrul acestora, participanții beneficiază de pregatire tehnică timp de o săptămână, vizând familiarizarea cursanților cu domeniul nostru de activitate, dar și cu noțiuni de Hardware, Networking, Windows și Office. De asemenea, suntem la al 2-lea program de internship pe care îl desfășurăm în interiorul departamentului de recrutare, pentru cei atrași de acest domeniu.”
O parte dintre angajatorii prezenți în acest sezon la Târgul de Cariere Sibiu sunt interesați în a recruta tineri deschiși relocării, posturile fiind disponibile în București, Cluj-Napoca, Timișoara sau Brașov.
Afis TdC SibiuO noutate a acestei ediții este workshop-ul ”Angajatorul pe care mi-l doresc”, organizat de către Arvato Bertelsmann, companie specializată în servicii și BPO, eveniment care își propune să dezbată importanța contractului psihologic și a felului în care stabilirea clară a așteptărilor atât de partea angajatorului, cât și a angajatului, conduce la satisfacția la locul de muncă și la construirea unei relații bazată pe încredere și respect reciproc.
Workshop-ul care se adresează studenților, absolvenților, persoanelor cu experiență profesională și în general persoanelor vorbitoare de limbi străine la un nivel avansat, va fi susținut de către Adriana Samoilă, Specialist Resurse Umane în cadrul Arvato, la Centrul de Afaceri Sibiu (str. Nicolae Olahus nr. 5), etajul 2, pe 25 martie, ora 12:00, nefiind percepută nicio taxă de participare.
Partenerii Premium ai evenimentului sunt Arvato Bertelsmann, Romtex Anjou Aeronautique și Sykes, iar în calitate de parteneri s-au alăturat Târgului de Cariere companiile Autoliv, Bearing Point și Stefanini. Alături de aceștia, printre companiile care mai participă la Târgul de Cariere Sibiu se numără Ceprocs, CGS, Continental Sibiu, IMC, Keep Calling, Kromberg & Schubert, KUKA Systems România, Reken, Schaeffler România, Visma Services și Wenglor.
Târgul de Cariere este cea mai mare rețea de evenimente de carieră din România și Republica Moldova și aduce împreună, în fiecare an, sute de angajatori și zeci de mii de candidați. Proiectul, demarat în 2006 de Fapte, este organizat în fiecare primăvară și toamnă în marile orașe din România și Republica Moldova, adresându-se angajatorilor din domenii diverse și tinerilor talentați interesați de oportunități de carieră. Partenerii media ai Târgului de Cariere Sibiu sunt Kiss FM, Hotnews, Cariere, Wall-Street.ro, Zile și nopți, Ziare.com, Business 24, Sibiu 100% și Radio TV Sibiu. Evenimentul este organizat cu sprijinul asociațiilor studențești AIESEC, AEGEE, ELSA, Solidus, împreună cu partenerii instituționali strategici: Universitatea ”Lucian Blaga” Sibiu – Biroul Orientare în Carieră a Studenților, Consiliere Psihologică și ALUMNI, Universitatea ”Alma Mater” Sibiu, dar și AJOFM Sibiu.
Pentru informații suplimentare:
Alexandra Damian, PR Manager Fapte
tel.: 0724-071-422, email: [email protected]
site: www.targuldecariere.ro
Facebook: http://www.facebook.com/targuldecariere

VIDEO: Percheziții la membrii unor rețele de hackeri coordonate de la Sibiu

0

Procurorii DIICOT au făcut 20 de percheziții în Sibiu, Brașov, Vâlcea dar și în capitală pentru a destructura trei rețele specializate pe infracțiuni informatice și spălare de bani. Membrii acestora vindeau produse fictive pe internet. Hackerii aveau sprijinul unui polițist din Vâlcea.
„Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Sibiu împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzilor de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia şi Bucureşti şi Serviciilor de Combatere a Criminalităţii Organizate Sibiu şi Vâlcea au efectuat un număr de 20 percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Sibiu, Vâlcea, Braşov şi a municipiului Bucureşti, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea a trei grupări infracţionale organizate constituite în vederea săvârşirii de infracţiuni informatice şi spălare de bani. În cauză, există suspiciunea rezonabilă că în perioada ianuarie 2012 – decembrie 2014, mai multe persoane s-au constituit într-un grup infracţional organizat transfrontalier care a acţionat atât pe raza judeţului Sibiu cât şi pe teritoriul Marii Britanii, având ca principală preocupare infracţională intermedierea unor retrageri frauduloase de bani proveniți din săvârşirea de fraude informatice de către alţi membri ai unor grupări infracţionale.” se arată într-un comunicat de presă al DIICOT
Sumele de bani obținute din vânzări fictive pe internet erau transmise prin sisteme de transfer rapid iar ulterior erau ridicate de către persoane racolate de membrii grupării stabiliți în Marea Britanie, respectiv agenți autorizaţi să efectueze astfel de operaţiuni.
Procurorii DIICOT au aflat că gruparea din Sibiu a fost sprijinită de un ofițer de poliție de la Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Vâlcea. „S-a reţinut că în cursul anului 2014, suspectul P.G.A, în virtutea atribuţiilor de serviciu, a luat la cunoştinţă despre faptul că membrii grupării sunt cercetaţi pentru săvârşirea de infracţiuni în domeniul criminalităţii informatice. Din probele administrate în cauză, a rezultat că, ulterior, suspectul P.G.A i-a divulgat suspectului N. V. date confidențiale privind obiectul și existența acestui dosar penal precum şi faptul că urmează sa fie efectuate percheziţii domiciliare” se specifică în comunicatul DIICOT
În urma investigațiilor, procurorii au stabilit că au fost prejudiciate peste 580 de persoane cu o sumă totală de 850.000 de dolari.
Gruparea înființată la Sibiu coordona alte două grupări din Brșov și Râmnicu Vâlcea. „În cauză rezultă suspiciunea rezonabilă că în perioada ianurie 2012 – 2014, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, grupul infracţional organizat care a acţionat pe raza municipiului Braşov, a prejudiciat mai multe persoane vătămate din Europa de Est, prin introducerea, modificarea sau ştergerea de date informatice privind diverse bunuri ce erau postate fictiv spre vânzare pe site-uri de licitaţii online, în special din ţări din Europa de Est (Federaţia Rusă, Uzbekistan, Turkmenistan, Ucraina, Kazahstan), în scopul obţinerii de beneficii materiale ilicite. În ceea ce priveşte gruparea din Râmnicu Vâlcea, denumită „JUST”, aceasta era specializată în comiterea de fraude informatice prin intermediul unor site-uri de vânzări online din Spania, Portugalia, Brazilia, Mexic, S.U.A, în aceeaşi modalitate.” precizează procurorii DIICOT
33 de persoane au fost audiate în acest dosar.

Calea Guşteriţei intră în reparații. Un tronson va fi închis până la sfârşitul anului

Lucrările de modernizare a Căii Gușteriței încep în 23 martie, proiectul fiind finanțat din fonduri structurale. Tronsonul care va intra în reparații are aproximativ un km și este cuprins între sensul giratoriu de la Balanța și podul centurii ocolitoare peste râul Cibin. Celălalt tronson al străzii, cel dintre Balanţa şi Podul Gării, a fost reabilitat printr-un proiect anterior.
„Lucrările din cadrul contractului prezent au o valoare de 6.544.126,47 lei (TVA inclus) şi presupun modernizarea reţelelor de apă şi canalizare, a carosabilului şi trotuarelor, crearea de locuri de parcare şi trasarea de piste de biciclete pe ambele sensuri. Pe acest tronson este prevăzută şi modernizarea sistemului de iluminat public”, transmite Mirela Gligore, purtător de cuvânt Primăria Sibiu.
Trafic închis între podul centurii ocolitoare şi strada Ana Ipătescu
Constructorul va începe lucrul pe porţiunea dintre podul centurii ocolitoare şi strada Ana Ipătescu, iar pentru a permite execuţia lucrărilor, traficul se va închide de luni, 23 martie, până la sfârşitul anului. În prima etapă vor fi executate lucrări de apă şi reţele, apoi se va reabilita structura rutieră. Pe perioada închiderii traficului, Comisia de Circulaţie a aprobat ca rute ocolitoare strada Viitorului şi străzile secundare adiacente.
Trasee modificate pentru autobuzele 10,2, 118 și 115
Până la finalizarea lucrărilor, și mijloacele de transport public vor circula de asemenea pe un traseu modificat, oprindu-se la sensul giratoriu de la Balanţa. Autobuzele afectate de aceste schmbări sunte cele care circulă pe traseul 10, 2, 118 şi 115. Orarele modificate vor fi afişate şi în staţii, ele putând fi consultate și pe site-ul www.tursib.ro/news.

Liga 1: Doar o remiză, atât au reușit alb-negri cu CFR

0

gaz metan - cfr 2015-1Gaz Metan nu reușește să câștige nici cu CFR Cluj și este tot mai aproape de liga secundă. În minutul 23 Tahar l-a pus pentru prima dată la treabă pe Mincă, cel care a respins şutul medieşeanului în corner. Şapte minute mai tîrziu, Vitinho l-a pus şi el la încercare pe portarul ardelenilor.

Potrivit gsp.ro, momentul decisiv al jocului a fost în minutul 59, cînd Mincă a faultat în careu, iar arbitrul a arătat punctul cu var. Tahar a fost cel care şi-a asumat răspunderea execuţiei loviturii de pedeapsă, însă portarul fostei campioane a României a parat şutul fotbalistului şi meciul s-a terminat cum a început.

După această etapă Gaz Metan a urcat o poziţie şi a ajuns pe locul 13, cu 21 de puncte, în timp ce CFR Cluj a rămas „lanterna roşie” a Ligii 1, cu 12 puncte. Cele două echipe rămân fără victorie în acest an.

Transgaz plătește peste 500.000 de lei pentru căutarea scurgerilor de gaze cu laserul, din elicopter

0

gaze naturaleSocietatea Naţională de Transport Gaze Naturale „Transgaz” SA Mediaş a alocat o sumă de peste jumătate de milion de lei pentru contractarea unor ”servicii de aviație pentru detectarea aeriană, cu tehnologie laser, a scăpărilor de gaze pe conductele de transport gaze naturale”, conform caietului de sarcini depus pe site-ul licitatie.ro.

Operatorul medieșean caută o firmă care să dețină un elicopter dotat cu tehnologia aferentă detectării scurgerilor a unei suprafețe de peste 1.500 de km de conducte de transport gaze naturale, să facă dovada experienței anterioare în operațiuni de acest gen, cu tehnologie laser și experiență pentru piloți de minim 100 de ore de zbor.

”Echipamentul instalat pe elicopter pentru detectarea scurgerilor de gaze se va baza ca principiu de funcționare pe metoda detecției cu fascicul pulsatoriu direcționat, emis de o diodă laser și calibrat pe lungime de undă 1,65 μm, care corespunde benzii de absorbție a metanului”, se arată în caietul de sarcini al licitației.

Nu este prima dată când se încearcă găsirea unei firme care să corespundă cerințelor companiei, în luna februarie fiind programată o altă licitație, însă fără succes.

Perioada de depunere a ofertelor expiră pe data de 2 aprilie 2015.

Polițiștii locali medieșeni au înființat o Asociație Profesională

sigla asociatie politia locala mediasÎn conformitate cu legislaţia în vigoare, poliţiştii locali medieşeni au constituit Asociaţia Profesională a Poliţiştilor Locali “TÂRNAVA MARE” cu sediul în Mediaş, asociaţie care s-a afiliat la Federaţia Naţională a Poliţiştilor Locali din România.

Potrivit reprezentanților medieșeni, scopul Asociaţiei Profesionale este de a promova imaginea şi prestigiul Poliţiei Locale pe plan local şi naţional, organizarea de acţiuni cu caracter social, cultural, sportiv în conformitate cu statutul adoptat.