Un cioban de 55 de ani din județul Neamț, angajat la o stână din Micăsasa a fost dat dispărut de către stăpânul său. Bărbatul a plecat în urmă cu aproape trei săptămâni și nu s-a mai întors. Bărbatul a mai plecat de la stână însă s-a întors de fiecare dată.
„Poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale desfăşoară activităţi specifice în vederea identificării unui bărbat, Tănasă Dumitru, în vârstă de 55 de ani, domiciliat în judeţul Neamţ, după ce în data de 5 februarie a plecat din localitatea Micăsasa, unde era angajat ca cioban, fără a mai reveni. Angajatorul acestuia a precizat că bărbatul obişnuia să mai plece însă revenea după câteva zile.” a declarat Luciana Balteș, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu
Bărbatul are 1,80 m înălţime, 85-90 kg, constituţie atletică, ochi căprui, calviţie frontală și poartă mustaţă. La data dispariţiei purta o geacă, pantalon de stofă, cizme de cauciuc şi căciulă de blană, toate de culoare neagră.
Toți cei care pot oferi informații despre acest bărbat sunt rugați să sune imediat la numărul unic de urgență 112.
Un cioban de la o stână din Micăsasa a fost dat dispărut
Cristi Pustai, al patrulea antrenor rapidist din istorie ce a câştigat în Ghencea
Cristian Pustai a devenit cel de-al patrulea tehnician al Rapidului care a triumfat cu formaţia sa în Ghencea. Alb-vişinii au câştigat meciul de duminică seara cu scorul de 1-0. De la mutarea Stelei (acum FC SB) pe stadionul Ghencea, în anul 1974, giuleştenii au învins numai de patru ori, fiecare din acele victorii având un alt antrenor pe bancă. Aşadar, Pustai i-a succedat pe Mircea Lucescu, Viorel Hizo şi Marian Rada, tehnicieni care au făcut bucuroşi întreaga suflare rapidistă, câştigând în fieful roş-albaştrilor. Cele patru reuşite ale Rapidului pe Ghencea au fost următoarele :
Steaua Bucureşti 1–3 Rapid Bucureşti (07.08.1999), antrenor Mircea Lucescu
Steaua Bucureşti 1-2 Rapid Bucureşti (15.05.2009), antrenor Viorel Hizo
Steaua Bucureşti 0-1 Rapid Bucureşti (04.05.2011), antrenor Marian Rada
FC SB 0-1 Rapid Bucureşti (22.02.2015), antrenor Cristian Pustai
Primăria va finanța proiecte propuse de comunitate
Pe lângă agenda culturală şi sportivă, Sibiul va avea şi o agendă a comunităţii, unde municipalitatea își propune să finanțeze proiectele propuse pentru dezvoltarea comunității locale. Pentru proiectele selectate pe această agendă în anul 2015 au fost alocați 500 000 de lei. Banii vor merge pentru cofinanțarea inițiativelor asociațiilor non-profit, pentru activități de dezvoltare comunitară, contribuția proprie fiind de minimum 10%. Suma maximă nerambursabilă de la bugetul local va fi de 35 000 de lei.
„De ce Agenda Comunității? Pentru că asociaţiile non-profit din Sibiu se dovedesc foarte active şi au arătat o dorinţă foarte clară de a contribui pozitiv în viaţa comunităţii. Este modul Primăriei Sibiu de a încuraja dezvoltarea comunităţii prin proiecte de care beneficiază sibienii şi care aduc comunitatea laolaltă”, a motivat primarul interimar Astrid Fodor acest nou proiect.
Agenda Comunităţii a fost gândită să acopere trei dintre temele stabilite de Ghidul de Dezvoltare al Municipiului Sibiu: Sibiu – oraş inovativ şi prosper, Sibiu – oraş verde şi responsabil, Sibiu – oraş al comunităţilor.
Astfel, pot fi depuse „proiecte care promovează voluntariatul, proiecte care vizează diversificarea ofertei de servicii şi dotări destinate petrecerii timpului liber în oraş, dar şi în cartiere, creşterea calităţii vieţii persoanelor vârstnice prin implicarea acestora în activităţi de tip recreativ, crearea de micro-comunităţi ce generează un impact pozitiv asupra identităţii oraşului sau asupra sentimentului de apartenenţă locală, creşterea numărului de deplasări şi a siguranţei în deplasarea cu bicicleta, extinderea şi protejarea zonelor verzi, proiecte de conştientizare şi educare a populaţiei, încurajarea educaţiei vocaţionale şi a educării prin expunerea constantă la diferite forme de cultură formală sau non – formală, exploatarea potenţialului regional în definirea unor oferte turistice integrate şi promovarea acestei oferte turistice prin noile tehnologii de comunicare”, se arată în proiectul ce va fi supus aprobării în ședința Consiliului Local din luna martie.
Zeci de persoane din județ s-au ales cu amenzi pentru pescuit ilegal, iar o persoană cu dosar penal
Mai multe persoane din județul Sibiu și județele limitrofe au fost sancționate contravențional de jandarmii sibieni pentru fapte de pescuit prin mijloace ilicite ori fără a deține permis în acest sens. Într-un caz au fost întocmite documente de constatare a faptei de pescuit ilicit, care ulterior au fost predate organelor abilitate să continue cercetările.
Acțiunile au fost desfășurate pe râul Olt, în apropierea localităţilor Turnu Roşu, Boiţa respectiv în zona oraşului Avrig și au avut drept scop verificarea respectării legislației în vigoare privind pescuitul.
În urma verificărilor, echipele mixte au controlat aproximativ 100 de persoane cu privire la deţinerea documentelor necesare pescuitului şi a modului de efectuare a acestuia și au aplicat în 13 situații sancțiunea contravențională cu avertisment, iar în 33 de cazuri jandarmii au aplicat amenzi în valoare de 13.150 lei pentru pescuit fără documente de autorizare sau prin mijloace interzise de lege, în baza O.U.G. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, pentru pescuit fără a deţine permis în acest sens şi pescuit cu unelte de plasă.
De la începutul anului 2015, ca urmare a peste 20 de acțiuni desfășurate de echipe mixte jandarmi-reprezentanți ai Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi, au fost aplicate 46 de sancțiuni contravenționale și într-un caz a fost constatată o faptă de natură penală în domeniul legislației de resort: O.U.G. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura.
Spectacol culinar la Hotelul de Gheață de la Bâlea Lac
Spectacol culinar la Hotelul de Gheață de la Bâlea Lac. Celebrul maestru bucătar, Jakob Hausmann, va urca la cota 2000 în munții Făgăraș și va găti pentru turiști în renumitul hotel de gheață construit pentru al 10-lea an consecutiv.
„Celebrul maestru bucătar, Jakob Hausmann, va urca la Bâlea Lac pentru trei spectacole culinare deosebite în sezonul de iarnă 2014-2015. Evenimentele vor avea loc sâmbătă 28 februarie, 14 martie și 4 aprilie. Astfel, Ice Restaurant Bâlea Lac va intra în circuitul internațional al turismului
culinar. Chef Jakob Hausmann este cunoscut ca maestrul șef al restaurantului Mica Elveție, din Centrul Istoric al Capitalei, fiind una dintre vedetele preferate ale presei culinare din țară și din străinătate.” a de clarat Anca Scarlat, reprezentant Ice Hotel
La primul spectacol culinar ce va avea loc în acest sfârșit de săptămână, celebrul bucătar va pregăti un meniu deosebit. Jakob Hausmann va găti supă de orz în stil elvețian, somon graved marinat cu Cous-Cous și aromatizat cu fructe citrice, mușchi de porc cu sos fondue, cu legume blanchate și cartofi noi dar și brânză elvețiană cu roșii Cherry dulci și Panna Cotta cu fructe de pădure flambate.
Hotel of Ice Bâlea Lac sărbătorește cea de-a zecea ediție în acest sezon de iarnă, prin tema Zodiac, imprimată în sculpturile și basoreliefurile de gheață ale fiecărei camere. Complexul turistic de gheață de la Bâlea Lac a fost inaugurat oficial după finalizarea Bisericii de Gheață, a Igluurilor și a deja celebrului Winter Park Bâlea Lac.
Duminică, au ars satele sibiene. Galerie Foto de excepție
Duminică, 22 februarie, în mai multe localități din județil Sibiu, Lăsatul secului pentru Postul Mare al Sfintelor Paști a fost marcat, ca în fiecare an, prin aprinderea unor focuri ritual, numite „Mătăuze”. Focurile se aprind pe coastele dealurilor din apropierea satelor sibiene. Acest obicei este vechi de sute de ani și are multiple semnificații. Pe lângă anunțarea începerii postului, mai semnifică și sfârșitul perioadei în care se pot face nunți, dar și apropierea primăverii. Aprinderea focurilor rituale este un obicei păgân la origini prin care oamenii îi invocă pe zeul soarelui și pe cel al focului, care îi ajută să aibă o recoltă bogată. De asemenea, potrivit tradiției, localnicii alungă spiritele rele și se purifică pentru cele 48 de zile de post. Urmariți o galerie foto de excepție, realizată de Ovidiu Matiu și publicată pe Mediafax, AICI.
Minor internat într-un centru de reeducare, după mai multe infracțiuni de furt calificat
Poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale Mediaş au desfășurat luni, mai multe activități specifice planului de lucru, identificând și reținând un minor de 15 ani, față de care instanţa a luat măsura de plasare într-un centru educativ pe o perioadă de 1 an.
Minorul este din Mediaș, iar Judecătoria din oraș a luat această măsură prin sentinţa penală din 17 februarie. Acesta a fost cercetat penal pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de furt calificat.
Acum urmează a fi internat în Centrul de Reeducare Minori Buziaş, judeţul Timiş.
Noi fonduri europene pentru tinerii fermieri
Joi, 26 februarie, se dă startul unei noi etape de accesare a fondurilor europene pe măsura 112, „Instalarea tinerilor fermieri”. Cei interesați își pot depune dosarele până în data de 9 martie, la secretariatul Grupului de Acțiune Locală Microregiunea Hârtibaciu, din orașul Agnita ( str. Avram Iancu, nr.66A), în fiecare zi lucrătoare, între orele 9 și 14. Finanțarea nerambursabilă oferită prin această măsură este de 100% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, sumele ce pot fi accesate pornind de la 12 000 de Euro și putând ajunge până la maximum 40 000 de euro pentru o exploatație agricolă. „Beneficiarii eligibili pot fi persoane fizice; persoana fizica înregistrata si autorizata în conformitate cu OUG. 44/ 2008, cu modificarile si completarile ulterioare: individual si independent, ca persoana fizica autorizata; ca întreprinzator titular al unei întreprinderi individuale;asociat si administrator unic al unui SRL. Și pentru măsura 112, informații detaliate privind accesarea si derularea masurilor puteți găsi în ghidurile solicitanților aferente fiecărei măsuri, disponibile în format electronic pe site-ul www.apdrp.ro. ”, se specifică în comunicatul de presă transmis de reprezentanții GAL Microregiunea Hârtibaciu. Mai multe informații sunt disponibile pe site-ul GAL Microregiunea Hartibaciu, www.gal-mh.eu .
Doar jumătate din companiile mari din județul Sibiu au trecut, statistic, peste criză! Atenție la riscurile fiscale! (Advertorial)
Partenerul tău pentru Transfer Pricing în Siguranţă Soluţii pentru Protecţie si Reacţie Fiscală
Din cele mai mari 260 de companii din județul Sibiu (după cifra de afaceri), aproape 80% au raportat în 2013 vânzări peste nivelul din 2008, de la începutul crizei. Dar, din același grup, doar jumătate din companii pot spune că au ieșit din criză, având, pe lângă o creștere a vânzărilor, și o creștere a profitului net peste nivelul din 2008. Cele mai multe companii din acestă categorie se regăsesc în domeniile transporturi rutiere de mărfuri, fabricare de piese și accesorii pentru autovehicule, fabricare de pâine etc.
Aceste rezultate sunt cuprinse în cea mai nouă analiză statistică realizată de Transfer Pricing Services – lider național în consultanța pe domeniul fiscalității grupurilor de companii.
Analiza a ținut cont de structura acționariatului (rezident/nerezident) și a mers dintr-un subgrup de companii în altul pentru a vedea în câte cazuri această revenire a vânzărilor și profiturilor s-a realizat cu noi angajați, au crescut salariile ori s-au angajat împrumuturi – semnele reale ale unei “afaceri în creștere”. Cifrele arată un fapt îmbucurător pentru piața muncii, faptul că, în marea majoritate a cazurilor, profitul a venit la pachet cu locurile de muncă și salariile (păstrate cel puțin la nivelul din 2008).
Un alt fapt îmbucurător este că majoritatea companiilor au făcut eforturi pentru a nu înregistra pierderi mai mult de 1-2 ani în intervalul analizat, astfel că 14% au înregistrat pierderi nete timp de cel puțin patru ani și doar 6% timp de 5 ani.
Analiza a fost prezentată la începutul săptămânii în seminarul ”Prețurile de transfer – un risc pentru afacerea ta?”, pe teme de fiscalitatea grupurilor de firme, organizat la Sibiu de TPS și la care au participat peste 40 de companii și consultanți fiscali din piața locală.
”Sibiul este o piață tot mai competitivă, cu actori economici, naționali și multinaționali, tot mai dinamici, cu multe ”vedete”, am putea spune. Și, nu-i așa, chiar și Fiscului îi plac vedetele! Este tocmai mesajul pe care am vrut să-l transmitem companiilor – să-și înțeleagă riscurile fiscale, la ce trebuie să se aștepte în noul context, intern, dar și internațional”, spune Adrian Luca, directorul TPS.
Consultantul TPS atrage atenția că și inspectorul fiscal își face, la rândul său, propriile analize de risc și va considera suspecte situațiile creșterii vânzărilor multianuale fără un profit corespunzător sau, mai grav, cu pierderi cronice. Va face comparații între comportamentul și rezultatele companiilor afiliate grupurilor cu cele independente din industria respectivă, între rezultale companiilor cu acționariat majoritar rezident, comparativ cu acționariatul nerezident etc. Se va întreba dacă tranzacțiile au sau nu substanță economică (mai ales când e vorba de servicii), dacă se aplică sau nu prețuri în marja pieței, dacă s-a încercat sau nu erodarea artificială a bazei de impozitare, în scopul mutării abuzive a profitului în altă jurisdicție. De altfel, acesta este curentul general în rând autorităților fiscale din întreaga lume, vorbindu-se chiar de o nouă ordine în fiscalitatea grupurilor de companii.
Acest curent se va regăsi și în noile Coduri (fiscal și de procedură fiscală) ceea ce reclamă din partea contribuabilului o responsabilitate mai mare în a-și fundamenta corect deciziile de business și de a cântări atent orice acțiune de optimizare fiscală.
Notă: Analiza TPS a utilizat baza de date TPSoft.ro, pornind de la primele 10.000 de întreprinderi active din economia națională, ordonate descrescător după cifra de afaceri din 2013 (cele mai noi date disponibile în acest moment), din care s-au selectat companiile înregistrate în județul Sibiu (în număr de 263). Rezultatele complete se găsesc pe www.transferpricing.ro, atât la nivelul județului Sibiu, cât și la nivel național.
Despre Transfer Pricing Services
TPS este cea mai importantă firmă independentă de consultanță în domeniul prețurilor de transfer, recunoscută pentru furnizarea de soluții inovative de gestionare eficientă a riscurilor și disputelor în materie. TPSoft.ro este cea mai cuprinzătoare bază de date la nivel național care permite realizarea online a studiilor de comparabilitate pentru tranzacțiile intra-grup.
TPS a fost înființat de Adrian Luca, unul din primii specialiști din România în domeniul prețurilor de transfer, participant la introducerea în legislația națională a standardelor OCDE în materie. În prezent, echipa TPS numără 10 consultanți, fiecare fiind certificat sau student ADIT (Advanced Diploma in International Taxation) și/sau ACCA (Association of Chartered Certified Accountants).
Standardul TPS este recunoscut prin premii internaționale prestigioase, precum Compania anului în Europa Centrală în domeniul preţurilor de transfer (International Tax Review, 2011 și Deal Makers Annual Tax Review 2012), Specialiştii anului în România pe probleme de preţuri de transfer (Acquisition International M&A, categoriile Financial Advisory şi Legal Advisory, 2012), Compania anului în Europa Centrală în domeniul preţurilor de transfer (International M&A, 2013) sau Consultantul anului în transfer pricing in România (Worldwide Financial Advisor Magazine, 2014).
TPS este afiliată internaţional la reţeaua Transfer Pricing Associates (www.tpa-global.com).
Pentru mai multe detalii, vă rugăm să consultaţi – www.transferpricing.ro şi www.tpsoft.ro.
Coliziune între două autoturisme pe DN 14, o persoană încarcerată
Un grav accident de ciruclație s-a produs marți dimineața la ieșirea din Mediaș spre localitatea Tîrnava. Șoferul unei mașini nu a adaptat viteza la carosabilul umed și a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu un alt autoturism care circula regulamentar.
În urma impactului, șoferul mașinii care a pătruns pe contrasens este rănit grav și a rămas încarcerat, alte două persoane fiind rănite ușor.
Intervine SMURD-ul și descarcerarea
„Un echipaj de descarcerare și un echipaj SMURD acționează pentru salvarea unor persoane ce au fost implicate într-un accident rutier, la ieșire din Mediaș spre Tîrnava. Din primele informații, sunt două victime, din care una încarcerată”, a declarat Bianca Săbău, purtător de cuvânt al ISU Sibiu.
Cauza accidentului, neadaptarea vitezei la condițiile meteo
„Accidentul s-a produs pe fondul neadaptării vitezei la condițiile meteo, pe un carosabil umed. Șoferul mașinii care a pătruns pe contrasens este rănit grav, iar alți dou sunt răniți ușor”, a explicat Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.
Traficul pe DN 14 s-a desfășurat zeci de minute pe un singur sens.
Câți profesori titulari de religie avem în școli și câți elevi participă la ora de religie
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a precizat că opţiunile părinţilor privind ora de religie vor fi centralizate până pe 6 martie, în condiţiile în care decizia Curţii Constituţionale, în urma căreia elevii care vor să participe la ora de religie, respectiv părinţii lor trebuie să facă cerere în acest sens, devine executorie pe 9 martie.
Ulterior, vor fi căutate soluţii pentru organizarea claselor pe baza modificărilor aduse de Parlament Legii educaţiei.
Citiți mai multe pe activenews.ro
Condiții moderne de studiu pentru 51.000 elevi din România
Un număr de 102 unități de învățământ din 72 de orașe din România vor fi conectate la tehnologie prin intermediul programului ”Ajutăm împreună”, desfășurat de Școala de Valori în parteneriat cu Edu Apps și un important lanţ de hipermarketuri din România.
Practic, se dorește dotarea laboratorului de informatică pentru a desfășura activitatea educațională în condiții optime, astfel încât tinerii să profite de noile tehnologii pentru a-şi dezvolta abilităţi care să-i ajute în viitor. În acest sens, în perioada februarie-martie 2015, vor fi dotate laboratoarele de informatică a 102 școli, cu 3.060 calculatoare şi softuri performante.
„Laboratoarele echipate cu noile computere vor fi accesibile unui număr aproximativ de 51.000 de elevi, care învață în cadrul celor 102 școli înscrise în program. Astfel, ne propunem să susţinem o parte din şcolile din toată ţara pentru ca acestea să poată oferi copiilor condiţii moderne de studiu. Astfel, fiecare laborator va primi 30 de calculatoare, precum şi acces la aplicaţii şi platforme online interactive care îmbunătăţesc metodele de predare-învăţare. Şcolile vor beneficia de asemenea de un sistem online de management educaţional performant, ADMA™, dezvoltat de compania Edu Apps. Aceasta oferă o soluţie sincronizată cu Google Apps for Education™, instrument utilizat de peste 40 de milioane de profesori, elevi şi studenţi din întreaga lume. Cu ajutorul aplicaţiilor şi platformelor online, profesorii pot elabora fişe de lucru, teme sau teste, îşi pot gestiona planurile de lecţii şi pot chiar să realizeze câte un site pentru disciplina pe care o predau, toate acestea în beneficiul elevilor”, explică organizatorii.
Programul ”Ajutăm împreună” va fi lansat joi, 26 februarie, în Școala Gimnazială Nr. 5, Mediaș, după ce anterior, în 19 februarie 2015, Școala Gimnazială Nr. 21 Sibiu, a primit o serie de 30 de calculatoare în cadrul aceluiași program.


