Între 22 decembrie 2014 – 6 ianuarie 2015, Palatul Brukenthal şi Casa Albastră sunt închise pentru lucrările anuale de conservare şi restaurare.
În această perioadă, în Palatul Brukenthal, poate fi vizitată doar expoziţia Aurul şi argintul antic al României, după următorul program:
22 – 26 decembrie 2014 –închis
27 – 28 decembrie 2014 – deschis, orele 10.00-18.00
29 decembrie 2014 – 2 ianuarie 2015 – închis
3 – 4 ianuarie 2015 – deschis, orele 10.00-18.00.
5-6 ianuarie 2015-închis.
În perioada sărbătorilor de iarnă, programul de funcţionare al Muzeului de Istorie Casa Altemberger şi al Muzeului de Istorie Naturală este următorul:
22 – 26 decembrie 2014 –închis
27 – 28 decembrie 2014- deschis, orele 10.00-18.00
29 decembrie 2014 – 2 ianuarie 2015 – închis
3 – 4 ianuarie 2015 – deschis, orele 10.00-18.00
5-6 ianuarie 2015-închis.
Între 22 decembrie 2014 – 6 ianuarie 2015, Muzeul de Artă Contemporană, Muzeul de Istoria Farmaciei, Muzeul de Vânătoare şi Sala cu Frescă sunt închise pentru lucrările anuale de conservare şi restaurare.
Program de sărbători la Palatul Brukenthal
Accident între Săliște și Vale, un bărbat s-a răsturnat cu mașina
Accident între localitățile Săliște și Vale. Un bărbat de 71 de ani din Gura Râului, a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat cu mașina în afara carosabilului. În autoturism se aflau încă trei persoane iar una dintre acestea a fost rănită, din fericire a suferit răni ușoare.
„Între localităţile Sălişte şi Vale, un conducător auto în vârstă de 71 de ani, din Gura Rîului, în timp ce conducea autoturismul dinspre Sălişte, în timpul efectuării manevrei de depăşire, nu a adaptat viteza în condiţii de carosabil umed, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi s-a răsturnat în afara carosabilului, în partea stângă a sensului său de deplasare.” a declarat Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu
În autoturism se aflau patru persoane, una singură fiind rănită uşor. Este vorba de un bărbat în vârstă de 27 de ani, din Cisnădie, care ocupa unul din locurile din spate.
Șoferului i s-a întocmit dosar penal și este cercetat pentru vătămare corporală din culpă, iar poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea circumstanţelor în care s-a produs evenimentul.
Modificări temporare de trafic în zona Compa. Sens unic pe str. Gen. Ioan Dragalina
Lucrările pentru modernizarea străzii Oțelarilor vor aduce o serie de reglementări în trafic în zona Compa, începând de săptămâna viitoare. Astfel, pe strada Henri Coandă se va institui sens dublu pe toată lungimea străzii, inclusiv pe tronsonul dintre strada Forjorilor şi strada Maşiniştilor. De asemenea, pe strada Maşiniştilor se va circula în dublu sens pe porţiunea dintre strada Henri Coandă şi strada Strungului, pe porţiunea dintre strada Strungului şi strada Oţelarilor urmând să se instituie sensul unic dinspre strada Strungului spre strada Oţelarilor. De săptămâna viitoare se va muta şi staţia Tursib de pe strada Oţelarilor pe strada Macaralei, în zona intersecţiei cu strada Maşiniştilor.
De asemenea, din data de 17 decembrie, a intervernit o modificare în trafic și pe strada Gen. Ioan Dragalina. Pe această stradă nu se mai circulă în dublu sens, ci a fost instituit sens unic pe tronsonul dintre strada Copernic şi strada Litovoi Vodă.
CSU Sibiu îşi premiază echipele de juniori pentru rezultatele obţinute în 2014
Clubul Sportiv Universitar Sibiu a decis să răsplătească performanțele juniorilor săi, la final de an! Copiii din loturile de Minibaschet, Baby Baschet, U13, U14 si U16, vor primi cadouri pentru rezultatele obţinute în anul 2014. Premierea va avea loc în pauza meciului de mâine, dintre CSU şi BCM Piteşti (începere de la ora 18,00). Ei s-au remarcat prin calificarea în primele 16 echipe ale ţării, iar lotul de minibaschet a reuşit ca în această vară să se claseze pe locul 6 din peste 100 de echipe. Aşadar, cei aproape 100 de tineri pregătiţi de tehnicienii Alexandru Kovacs şi Alexandru Rubint, îşi vor primi recompensa în faţa publicului, pentru a fi aplaudaţi de sute sau chiar mii de suporteri prezenţi la meci. ”Îi felicit pe toți acești tineri sportivi și pe antrenorii lor, pentru ceea ce fac și pentru rezultatele pe care le-au obținut până acum. Sper să ne facă tot mai mândri de ei! Le doresc mult succes mai departe și sper ca, peste câțiva ani, să avem cât mai mulți dintre ei în echipa mare. Atât sportivilor, cât și părinților lor, le doresc Sărbători fericite și un An Nou plin de succese!”, a declarat Mircea Vulc, directorul CSU Sibiu.
Andreea Dragoman a fost desemnată cea mai bună sportivă a judeţului Sibiu
Mediaşul îşi continuă supremaţia pe Sibiu şi în 2014. Andreea Dragoman a fost desemnată cea mai bună sportivă din judeţul nostru. Ea a fost răsplătită pentru sezonul fabulos ca rezultate şi performanţe la tenis de masă, la „Gala Sportului Sibian” (12 decembrie). Andreea le succede pe atletele Anca Bunea (2012) şi Daniela Loghin (2013), alergătoare care au ţinut sus, stindardul oraşului de pe Târnava Mare. Pentru a ajunge aici, Andreea Dragoman a impresionat prin consistenţă şi rezultate, în fiecare lună. Ea este legitimată la CS Romgaz Mediaş. Are 14 ani şi este antrenată de Gheorghe Vaida, antrenorul anului.
Clasament Olimpici
1. Andreea Dragoman (CS Romgaz Mediaş), tenis de masă, antrenor Gheorghe Vaida
2. Andreea Necşoiu (CSŞ Şoimii Sibiu), atletism, antrenori Manu Petre şi Ligia Cuciorovschi
3. Daniela Loghin (CSŞ Mediaş), atletism, antrenor Vasile Ibăşfălean
4. Iulia Zudor (CSŞ Mediaş), atletism, antrenor Vasile Hermann
5. Lucian Logigan (CS Pro Cycling), ciclism, antrenor Mauro Calzzoni
6. Elena Constantin (CSŞ Şoimii Sibiu şi CS Temerarul Sibiu), judo, antrenori Ionel Chioveanu şi Ionaş Ovidiu
7. Tudor Oprea (CS Pro Cycling), ciclism, antrenor Mauro Calzzoni, şi Raluca Oprica (CSŞ Şoimii Sibiu), atletism, antrenor Adrian Toma
8. Andreea Bejan (CSŞ Şoimii Sibiu), atletism, antrenor Adrian Toma, şi Alexandru Roman (CSŞ Şoimii Sibiu), judo, antrenor Vălean Purece
9. Andrei Damian (CSM Sibiu), sărituri în apă, antrenoare Elisabeta Kopatz
10. Cristina Zdrenghea (CSŞ Sibiu), patinaj viteză, antrenoare Cristina Andrei
Au vrut dar nu au putut! Alba Blaj a încheiat meciurile în Europa şi la Sibiu cu o victorie cu scorul de 3-2, rezultat insuficient pentru a accede mai departe
CS Volei Alba Blaj şi-a încheiat periplul european. Aseară, jucătoarele pregătite de Darko Zakoc nu au putut întoarce calificarea în favoarea lor contra polonezelor de la Tauron MSK Dabrowa Gornicza. Blăjencele s-au impus în Sala Transilvania cu scorul de 3-2, rezultat care nu a fost suficient pentru a trece mai departe, în tur scorul fusese 3-1 pentru oaspete. Meciul nu a avut poveste, echipa care a început bine setul a luat un avans hotărâtor, iar soarta acestuia a fost determinată. Astfel, Blajul a câştigat setul 1, 3 şi 5 după ce au pornit cu un avantaj bun, iar Tauron, „nivelul” 2 şi 4. Singurul moment în care totul părea că s-ar putea schimba a fost în setul 3, după 20-11 pentru oaspete, româncele s-au apropiat la 18-21, sala a erupt şi totul părea că se poate. Din păcate pentru ele şi cei peste 1400 de spectatori, nu au reuşit şi astfel totul s-a terminat. A fost o victorie de palmares, la prima participare în cupele europene. Adina Salaoru (CS Volei Alba Blaj) : „Sunt foarte supărată pentru că ne-am dorit să ne calificăm şi am făcut tot ce a depins de noi. A fost o diferenţă foarte mare între seturi, după unul bun a urmat unul exact opus. Am crezut până la sfârşit dar nu a fost să fie. Avem de învăţat din această competiţie. A fost o experienţă frumoasă şi benefică. Este alt nivel, se joacă altceva în Europa. A fost una din cele mai amare victorii din cariera mea. Vrem să le mulţumim suporterilor pentru că au fost alături de noi şi ne-au încurajat”.
Scoala de Fotbal Demian Adrian, locul 4 la puternicul turneu de la Arad
Şcoala de Fotbal Demian Adrian s-a întors cu un rezultat bun de la Arad. Fotbaliştii primei echipe sibiene (albastru) au terminat pe poziţia a patra, având 4 victorii, un egal şi o înfrângere. Ei au fost extrem de aproape de a lupta pentru locul I la „Cupa de Crăciun ATLETICO”, dar nu au reuşit să înscrie contra viitorilor campioni de la Atletico Arad, deşi i-au dominat de o manieră mai rar întâlnită, având 32 de faze de poartă. Turneul a fost unul foarte puternic şi o şansă bună pentru tânărul club din oraşul nostru pentru a se măsura cu cele mai bune formaţii din ţară şi din ţara vecină (Serbia), LPS Banatul Timişoara, Vojvodina Novi Sad, Vrsac United, etc. Şcoala de Fotbal Demian Adrian a fost alcătuită din următorii componenţi : Radu Alexandru, Darius Dragomir, Alex Păculea, Robert Pârvu, Roberto Răcean, Narcis Manea, Vlad Grigorescu, Andrei Mureşan la echipa albastră, şi Andrei Băluţă, Raul Cotoară, Rareş Neamţu, Adrian bican, Dan Luca, Iulian Ganu, Raul Prodea, Raul Roşca. Întrecerea s-a desfăşurat în perioada 5-7 decembrie. Adrian Demian (antrenor) : „Competiţia a reprezentat o socializare foarte bună pentru copii. Meciuri foarte disputate cu echipe sârbeşti şi româneşti, şi ocazia de a crea prietenii cu aceştia. Jocurile au plăcut publicului şi am reprezentat cu cinstea echipa noastră”.


Performanţă incredibilă! Andreea Dragoman a câştigat Cupa României la seniori
Andreea Dragoman scrie istorie pentru tenisul de masă din Mediaş. Uluitoarea sportivă de la CS Romgaz a câştigat medalia de aur la Cupa României de seniori, rezultat incredibil. La numai 14 ani, medieşanca a uimit pe toată lumea şi a urcat pe prima treaptă a podiumului. Ea a fost urmată de Andreea Zanfir de la Dumbraviţa şi Anamaria Sebe de la Farul Constanţa. Rezultatul este cu atât mai uluitor având în vedere faptul că a învins competitoare mult mai mari ca ea, printre care şi una de 28 de ani, dublul vârstei sale. Competiţia s-a desfăşurat la Bistriţa în perioada 12-14 decembrie. Aşadar, ea a completat un an de-a dreptul fantastic, cucerind aurul la cadete, junioare şi senioare. Andreea Dragoman este antrenată de către Gheorghe Vaida.

Meci de fotbal caritabil „Speranță pentru Veronica”, la Mediaș
Sala Polivalentă din Municipiul de pe Târnava Mare va găzdui la finele acestui an, un meci de fotbal în scop caritabil pentru Veronica, o fetiță de doar 9 ani, care suferă de Sindrom Mielodispastic. Partida de fotbal este organizată de doi foști fotbaliști ai Gazului Metan, Eric de Oliveira și Paul Pârvulescu.
Intrarea la meci este liberă, iar în sală vor fi urne în care medieșenii pot dona, fiecare cât dorește. Toți banii strânși vor intra în conturile fetiței, pentru a putea plăti tratamentul, transportul și costul intervenției pentru transplantul medular de care are nevoie urgent.
„Această fată minunată se numește Horinceanu Veronica, are 9 anișorii și suferă de o boală care se numește Sindrom Mielodispastic. Vom ajuta această fată frumoasă să aibă un Crăciun mai bun și să trăiască cât mai mult. Pe data de 28 decembrie 2014, va avea loc un meci caritabil de fotbal, „Prietenii lui Eric și prietenii lui Pârvulescu”, la Sala Polivalentă din Mediaș, unde intrarea va fi liberă. Vom avea niște urne, unde puteți să donați cât doriți, pentru a o ajuta pe Veronica. Vă mulțumesc de atenție și hai să dovedim încă o dată că Mediaș este un oraș căruia îi pasă”, a scris Eric pe pagina sa de Facebook.
Partida de fotbal „Prietenii lui Eric și prietenii lui Pârvulescu” are loc în Sala Polivalentă din Mediaș, duminică, 28 decembrie 2014, începând cu ora 17:00.
Veronica are 9 ani și suferă de anemie aplastică severă. Nu doare, dar ucide. Are nevoie de un transplant medular urgent. Costurile intervenției au fost estimate la 104.000 euro.
O puteți ajuta pe Veronica donând în următoarele conturi deschise la BCR, sucursala Sighișoara:
HORINCEANU MARICEL
cont in RON – RO12RNCB0191015746950002
cont in EURO – RO82RNCB0191015746950003
cont in USD – RO55RNCB0191015746950004
SWIFT: RNCB ROBU
Fii generos de Crăciun și donează o jucărie! O campanie a Crucii Roșii
Crucea Roșie strânge jucării pentru copiii nevoiași. Astfel a fost amplasată o urnă în Mall-ul din oraș, unde toți cei care vor să facă o bucurie micuților din familii defavorizate pot dona o câte o ucărie. Acțiunea face parte din campania „Fii generos de Crăciun” demarată de Crucea Roșie Sibiu, Shopping City și Biteco Cleaning Service.
„Este al patrulea an în care derulăm această campanie de întrajutorare a copiilor nevoiași din județul Sibiu. Cei care doresc să contribuie, o pot face donând jucării sau rechizite în urna amplasată lângă Bradul împodobit cu jucării de pluș din incinta Mallului sibian.” a declarat Raluca Morar, director Crucea Roșie Sibiu
Shopping City Sibiu va dona 100 de jucării copiilor nevoiași, Biteco Cleaning Service va curăța toate jucăriile de pluș pe care le vor dona sibienii iar ulterior voluntarii Crucii Roșii vor duce copiilor darurile.
În acest an, jucăriile donate vor ajunge la copiii din centrele de zi care funcționează pe lângă bisericile
din Turnișor, Valea Aurie și Ștefan cel Mare.
Cei care vor să doneze câte o jucărie pentru această campanie de ajutorare o pot face până pe data de 21 decembrie, inclusiv.
FOTO: Moș Crăciun a ajuns la Sibiu cu avionul, copiii l-au așteptat nerăbdători la aeroport
De câteva zile circulau diferite zvonuri prin oraș. Ba că nu e zăpadă, ba că de unde sanie, ba că nu se prea găsesc reni pe aici … Cu mare îngrijorare, o mulțime de copii se întrebau cum mai poate ajunge Moș Crăciun la Sibiu.
Și pentru că nu se poate ca Moșul să lipsească de la sărbatorile de anul acesta, noi, cei mari, l-am invitat să vină … cu avionul! Toată suflarea s-a mobilizat pentru ca Mosul să ajungă de la Dortmund la Sibiu, cu aeronava Wizz Air.
Ne-am pus pe treabă, am împodobit brăduțul și am adunat aproape 200 de copii de toate vârstele în jurul lui. Copii au cântat și s-au jucat, în compania tinerilor actori de la Teatrul Vostru, pâna când aeronava a aterizat. Apoi au ieșit pe platformă și au urmărit, curioși, cum Moșul coboară cu greu din avion, sub povara sacului cu daruri.
Fericiți că a sosit, în sfarșit, l-au condus la căldura, lânga brad, i-au adus ceai și turtă dulce și l-au lăsat, doar puțin, să-și tragă sufletul. Și-au așteptat darul cuminți și au scotocit curioși prin pachete, s-au mai jucat în jurul bradului, apoi au plecat spre casă. Nu înainte de a se asigura că Moșul mai zăbovește câteva zile prin oraș, ca să ajungă și pe la ceilalți copii. Și, cel mai important, că se mai întoarce și anul viitor.
Expoziția cu vânzare „Mineralia”, la Muzeul Național Brukenthal
Un cadou inedit pentru sărbătorile care se apropie poate fi găsit la expoziția „Mineralia”, de la Muzeul Național Brukenthal. În perioada 19-21 decembrie 2014, noua ediție a expoziției aduce vizitatorilor obiecte din cristal și pietre naturale.
Găsim podoabe şi bijuterii realizate din cuarţ transparent, jasp, ametist mov, chihlimbar galben, coral roşu, malachit verde intens, jad, turcoaz sau turmalina multicoloră, precum şi eşantioane minerale de colecţie şi obiecte ornamentale.
Astfel, mergând printre obiectele expuse, putem învăța lucruri noi despre caracteristicile fiecărei roci sau a fiecărui cristal și totodată să găsim un cadou cu totul special pentru cei dragi. Expoziția este deschisă pe perioada 19-21 decembrie, între orele 10-18.









