Klaus Iohannis, candidatul PNL la presedintie, a declarat luni seara, in cadrul unei emisiuni la B1 TV, ca Victor Ponta a mintit atunci cand a spus ca au participat impreuna la o intalnire la sediul Grivco. Liberalul l-a provocat totodata pe Ponta sa aduca probe sau martori ai acestei presupuse intalniri. Iohannis s-a aratat de-a dreptul ofensat de afirmatia lui Ponta, declarand textual in acest sens: „Este o minciună sfruntată, i-o spun direct în faţă. Clar a minţit (…) Victor Ponta ştie foarte bine că nu am fost niciodată la Grivco, foarte bine ştie treaba asta”. Iohannis a continuat atacurile la premier spunand ca, in anul 2009, Victor Ponta era un personaj mai degraba secundar in cadrul echipei de negociere a PSD-ului.
Cititi mai multe pe Mediafax
Iohannis il face pe Ponta mincinos
Ucraina: Am distrus convoiul de blindate rus
Serviciul de presa al armatei ucrainiene, citat de agentia Ukrinform, a declarat ca aproape toate convoaiele de blindate rusesti ce au patruns in sudul Ucrainei au fost distruse de artileria si aviatia ucraineana. Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a intervenit insa si a precizat ca aceste declaratii cu privire la o prezenta a trupelor ruse pe teritoriul ucrainean nu reprezinta nimic altceva decat un simplu razboi informational. Ministrul rus e de parere ca presa prezinta informatii distorsionate, minciuni si zvonuri iar declaratiile Kievului in acest sens sunt edificatoare. Lavrov a mai adaugat ca: „Doua publicatii britanice au afirmat chiar ca angajatii lor au fost martori ai acestei incursiuni. Insa nu a fost prezentata nicio dovada care ar confirma aceste declaratii. Nici Departamentul de Stat American nu a putut confirma informatiile cu privire la acest incident”.
Cititi mai multe pe Mediafax
Daniel Natea este prezent la Campionatul Mondial de judo
Daniel Natea participă la Campionatul Mondial de judo. Competiţia are loc pe toată durata acestei săptămâni la Chelyabinsk (Rusia). Colosul va concura la categoria +100KG şi va intra pe tatami în ziua de sâmbătă. Până atunci, sibianul are un tur liber, aşteptând să înfrunte pe învingătorul dintre maghiarul Barna Bor şi uzbekul Abdullo Tangriev. Concursul este dotat cu premii în valoare totală de 200.000 de dolari în întrecerea individuală şi cu 100.000 de dolari la întrecerea pe echipe de duminică. Daniel Natea este unul din cei mai importanţi judokani ai României şi una din speranţele tricolorilor pentru Olimpiada din 2016.
FC Interstar a câştigat Cupa „Damila”
Ioan Bulea şi echipa sa de la FC Interstar au câştigat Cupa „Damila”. Grupa de 2002 a clubului sibian s-a impus la turneul organizat la Râmnicu Vâlcea, la sfârşitul week-end-ului trecut. Ei au învins rând pe rând pe CS Alma Sibiu (4-2), SCF Gheorghe Popescu (1-0) şi CSM Râmnicu Vâlcea (3-0), după un joc frumos şi mai ales eficient. Tehnicianul sibian a folosit următorul lot de jucători: Şerbu, Ghizdăvescu, Radu, Opriţa, Filip, Stoia-Zakel, Iaru, Tănasă, Rotaru A, Popa, Badea, Băcilă, Rotaru B, Muntean, Luca şi Tineiu. Ioan Bulea (antrenor FC Interstar ) : „A fost o competiţie binevenită. S-a desfăşurat în condiţii foarte bune. Nu pot decât să fiu bucuros şi să felicit copiii pentru acest rezultat. Aşteptăm începerea campionatului.”
S-a apropiat de Iisus un om… (Matei 19.16-26)
Evanghelia Duminicii acesteia se scrie între două reacții umane. Un tânăr care întreabă ce să facă pentru a moșteni viața veșnică. Și reacția lui Petru, maturul dintre Apostoli, care, auzind cât de grea e totuși mântuirea, întreabă ce răsplată vor avea ei, ucenicii, pentru urmarea Lui. (v. 27-28. În ambele situații Mântuitorul insistă să spună că, dincolo de efort personal, mântuirea e legată de o disponibilitate activă de a forța mâna lui Dumnezeu de a dărui veșnicia. Și că momentul judecății, atât de tandru numit de Hristos ca fiind „înnoirea tuturor lucrurilor” (v. 28), ține de iconomia lui Dumnezeu nu de economia faptelor noastre.
Sfântul Ioan Scărarul scria, referitor la osârdia pentru mântuire: „Atletul lui Hristos trebuie să cunoască cine sunt vrăjmașii cu care trebuie să se lupte, păstrând o oarecare distanță între ei și cu care poate să se războiască corp la corp. Uneori lupta ne încununează, alte ori părăsirea luptei ne face neiscusiți. Dar astfel de lucruri nu se pot învăța prin cuvânt, căci n-am fost creați toți pe aceeași măsură” (Scara, Timișoara, 1994, p.487). Mântuitorul spune că, în fond, mântuirea nu este o simplă înșiruire de cuvinte, de citări ori de filosofare întortocheată. Pentru a te mântui trebuie să faci ceva fundamental, să lași din viața ta deoparte o biruință personală la care ții, atât de mult încât aproape că ai senzația, fundamentală, că e singurul, unicul mod prin care ești reprezentat în viață. Bogăție, carieră, cultură acumulată, experiență…Dacă ele nu sunt dăruite săracilor și, prin ei, lui Dumnezeu, nu sunt prilejuri de mântuire ci de blocare a lucrării Duhului Sfânt. Cât de minunat surprinde aceasta Sf. Nicolae Velimirovici în cartea sa Dicționarul Vieții veșnice: „O coajă de pâine uscată din mâna lui Dumnezeu este mai dulce decât toată slava și decât toată stăpânirea lumii din mâna diavolului. Orice om care se ține cu orice preț de Dumnezeu este mai bogat și mai slăvit decât diavolul. Ce priveliște de râs, să caute un bogătaș să primească ceva din mâna unui cerșetor! Dumnezeu este cu adevărat bogat și după El, bogați sunt îngerii, apoi oamenii, apoi viețuitoarele, plantele, zăcămintele. Orice făptură a lui Dumnezu are ceva ce a primit din vistieriile Lui. Numai diavolul nu are nimic, nu are decât ce fură.”(op.cit, Egumenița, 2014, p.65)
Hristos îndeamnă să nu ne grijim de bogății și de răsplătiri. Să rămânem oamenii Lui, bogăția Sa ne este prea îndeajuns! Răsplata, Viața Veșnică!
Pr. Constantin Necula
EVENIMENTUL „SIBIUL DE ODINIOARĂ” ȘI-A ATINS SCOPUL. DE ATMOSFERA DE ALTĂ DATĂ S-AU BUCURAT PESTE 15.000 DE SPECTATORI
Peste 15.000 de participanți au trăit sau retrăit atmosfera anilor 70 – 80, la sfârșitul săptămânii trecute, în Pădurea Dumbrava – Camping. Evenimentul s-a desfășurat pe perioada a două zile, care s-au încheiat cu recitaluri oferite de artiști consacrați ai României. Printre ei s-au numărat Gabriel Dorobanțu, Marina Florea, Stela Enache, Marina Voica, Carmen Trandafir și Carmen Rădulescu. Cei prezenți au avut parte și de o seară dedicată folclorului românesc în care Junii Sibiului și nume cunoscute precum Gabriel Dumitru, Andreea Haisan, Paul Ananie, Stana Stepănescu, Daniel Pop, Codruța Rodean și Mariana Deac au oferit momente de excepție. Surprizele au fost însă mult mai multe. Copii s-au bucurat de ateliere tematice, cu jocuri specifice copilăriei de odinioară: „Țară, țară, vrem ostași”, „Mațele încurcate”, „Obligatea”, „Nouă cărămizi”, „Elasticul”, „Avioane”, „Flori, fete, filme sau băieți”, „Rațele și vânători” sau „Șotron, pară”. Au fost discoteci în aer liber cu muzică specifică anilor 70 – 80, broscuțe cochete în colțul retromobil, siropuri, prăjituri și dulciuri ca odinioară și plimbări cu bicicleta în aer liber pe trasee tematice.
Organizatorii evenimentului sunt de părere că scopul de a recrea fidel modalitățile de distracție ale generației anilor 70 – 80, a fost atins.
„Sibiul de odinioară” este o acțiune cofinanțată de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiului Sibiu.
AURA SEREA: „EXISTĂ ȘI ALTCEVA VALOROS DE ÎNVĂȚAT DINCOLO DE ȘCOALĂ”
Adolescenții din Centrele de plasament „Gulliver” și „Tavi Bucur” sunt învățați în această perioadă cum să își îmbunătățească competențele sociale, profesionale, dar și cum să își dezvolte creativitatea și să fie pregătiți pentru alegerea unei cariere. Atelierele interactive se desfășoară prin intermediul proiectului „Pregătit pentru mâine”, derulat de Asociația ReGenerația și Direcția Generală de Asistență Socială și Proiecția Copilului. Despre importanța educației non-formale în rândul tinerilor ce provin din categorii defavorizate ne vorbește Aura Serea, manager Asociația ReGenerația.
Ați alergat la semimaratonul umanitar organizat la Sibiu în luna mai ca să strângeți banii necesari pentru a veni în sprijinul tinerilor din centrele de plasament. De ce ați considerat că are o importanță esențială acest proiect?
Trăsătura principală a acestui proiect este accesibilitatea. Considerăm că accesul la educație non-formală este esențial pentru toți copiii și adolescenții, prin acest proiect ne propunem doar să ajungem și la acei copii care au poate mai puțină expunere la astfel de oportunități. Și este important să oferim câtor mai mulți copii posibilitatea să experimenteze acest fel de învățare.
Au susținut sibienii proiectul așa cum v-ați dorit?
Din păcate, cauza noastră a fost susținută mai degrabă de către prieteni și cunoscuți apropiați decât de sibianul de rând. Nu am reușit să ajungem la ei, poate și pentru că educația, de orice fel ar fi ea, nu are efecte imediate, așa că oamenii nu reacționează foarte prompt. Efectele se văd pe termen lung, când e prea târziu să mai schimbăm ceva, și ne plângem doar. Noi considerăm însă că și asta e o chestiune de obișnuință și educare a societății civile, în timp, vom ajunge cu toții să contribuim la una sau mai multe cauze care în final aduc beneficii pentru toată lumea.
Practic, vor fi abordate 3 teme pe parcursul întâlnirilor. Prietenie și anturaj, laborator de creativitate si dialog despre carieră. Pe ce pun accentul și cum se desfășoară?
Din păcate a trebuit să alegem dintr-o curriculă mult mai vastă și am ales aceste trei subiecte pentru că le vedem interconectate. Ele abordează competențe sociale esențiale, prin componenta de prietenie și anturaj, competențe profesionale prin atelierul de creativitate și competențe de viață prin combinarea celor două într-un atelier despre carieră. Atelierele sunt interactive, bazate pe exerciții practice, care folosesc metode bazate pe joc. Spre exemplu, în Laborator de creativitate vom aborda subiectul din perspectiva practica: unde putem găsi în exemple comune, de pe stradă, manifestarea creativității. Copiii vor avea la dispoziție materiale din cele mai diverse pentru a crea ceva unic în care își vor pune creativitatea la lucru: desen, design vestimentar, clipuri publicitare, anunțuri publicitare, inventarea de produse noi, articole de presă sau jocuri și jucării noi.
Săptămâna aceasta au avut loc primele întâlniri cu adolescenții celor două centre de plasament. Cum i-ați perceput, cum au reacționat, sunt interesați de mesajele transmise?
Copiii sunt extraordinari, deschiși, curioși, participativi. Din păcate proiectul acesta este destul de mic și tot ce reușim să facem este să zgâriem suprafața, să le arătăm că există și altceva valoros de învățat dincolo de școală. Să zicem că interesul lor este mai degrabă la nivelul atenției pe care o primesc și cred ca abia de la al 3lea, al 4lea atelier vom reusi să iîi focusăm pe subiecte si nu pe atelierele în sine.
Proiectul face parte din programul de educație non-formală EduAttica. Ce alte proiecte mai fac parte din program si cui se adreseaza?
Programul EduAttica este un program care se adresează tuturor copiilor și am început cu vârsta de liceu. Este un program care va reîncepe în toamnă cu un format nou și, sperăm, mai atrăgător pentru participanți. Practic, proiectul “Pregătit pentru mâine” are același scop ca și programul mare, cu singura deosebire că se adresează copiilor instituționalizați.
Cum apreciați interesul publicului sibian față de acest tip de activități?
Mi-ar plăcea ca lumea să fie mai interesată de ce se poate face în aria educației de către fiecare dintre noi. Când aud sau citesc de astfel de exemple, probabil de cele mai multe ori laudă inițiativa, însă mi-ar plăcea să meargă mai departe, să ia parte la această mișcare, pentru că educația non-formală e accesibilă oricui este dispus să citească și să aplice metodele. Cred că dacă fiecare părinte, fiecare bunic, fiecare student, fiecare angajat, ar fi mai proactivi în relație cu învățarea și dezvoltarea personală, astfel de activități ar fi mai larg răspândite și evident impactul lor ar fi mai mare și cu efecte benefice pe termen lung.
Ce rol credeti că va juca educația non-formală si dezvoltarea personală în devenirea viitorilor tineri?
După cum spuneam mai devreme, educația non-formală poate avea un rol esențial, aduce practic componenta aplicabilă peste teoria care stă la baza sistemului nostru educațional. Cu cât se răspândește mai mult și se întâmplă mai des, cu atât vom avea mai repede copii sau tineri mai pregătiți de viață, mai responsabili, cetățeni de bază pentru o țară care să crească.
RUINELE DE PE STRADA DOBRUN
Ruinele zidului fostei fabrici de bere de pe strada Dobrun conferă un aspect deplorabil întregii zone aflată în centrul Sibiului atât prin modul jalnic în care arată, cât și prin mirosul insuportabil pricinuit de resturile menajere și excrementele aflate în jur. În plus, tot mai multe cărămizi au început să se desprindă, punându-i în pericol pe trecători.
CLAUDIU HILA
Claudiu Hila, președintele Asociației „Al 6-lea Jucător” Sibiu, pentru organizarea Zilelor Baschetului, ediția a V-a, în perioada 22-24 august
SOCRATE
Educaţia este îmblânzirea unei flăcări, nu umplerea unui vas.
571
de elevi au susținut săptămâna aceasta probele orale ale Bacalaureatului
Klaus Iohannis iese la atac: Dacă voi fi ales preşedinte, Guvernul Ponta va fi schimbat
FOTO: Cotidianul.ro
Candidatul la preşedinţie din partea proaspetei Alianţe Creştin-Liberale, (PNL+PDL), Klaus Iohannis a ieşit pentru prima dată în precampania electorală la atac, deşi anterior a precizat ca nu va răspunde la ele. Iohannis a explicat că eventuala sa alegere în funcția de președinte al României ar aduce cu sine și schimbarea Guvernului Ponta.
„În condiţiile în care bătălia pentru Cotroceni se va da între mine şi premierul în funcţie, câştigarea de către mine a alegerilor prezidenţiale echivalează inclusiv cu o sancţiune a primului-ministru.Prezidenţialele reprezintă o nouă relegitimare şi o reaşezare a scenei politice. Dacă cetăţenii consideră că proiectul meu pentru România este mai potrivit decât cel al domnului Ponta, atunci Alianţa Creştin-Liberală va avea toată legitimitatea să formeze în jurul său o nouă majoritate parlamentară care, prin moţiune de cenzură, să dea jos Guvernul Ponta. În orice caz, vă asigur că, orice acţiune politică vom face, va fi constituţională şi în concordanţă cu voinţa alegătorilor”, a declarat Klaus Iohannis.
De asemenea, acesta a criticat și intenția PSD de a da dreptul primarilor, printr-o ordonanță de urgență, să treacă de la un partid la altul. În momentul de faţă, dacă un primar pleacă din partidul care l-a propus și susținut la alegeri pierde mandatul.
„Ar fi o eroare mare de tot dacă Guvernul Ponta ar da ordonanţă prin care s-ar aproba migraţia politică a primarilor. Ar fi o eroare la fel de mare ca acea lege a amnistiei şi a graţierii pe care şi-o doresc foarte mulţi din PSD. Eu sunt total împotriva unei astfel de înlesniri, sper că în ultimul moment Guvernul PSD se va trezi şi nu va da o astfel de ordonanţă. Eu vreau să schimb acest mod al PSD-ului de a face politică. Trebuie să terminăm odată cu migraţia politică, trebuie să facem politică pentru România, pentru români, pentru economie, şi nu de dragul grupurilor de interese oculte din interiorul partidelor. Din păcate, în această direcţie merge PSD-ul”, a conchis Klaus Iohannis.





