Acasă Blog Pagina 6191

ÎNCEPÂND DE LUNI, 25 AUGUST, COPIII RESTANȚIERI POT FI VACCINAȚI ANTITUBERCULOZĂ

0

Părinții își vor putea vaccina în mod gratuit copiii, antituberculoză (BCG), începând de luni, 25 august, într-o campanie de recuperare a restanţierilor la BCG, organizată de Ministerul Sănătății. Este vorba despre micuții născuți în perioada iunie-august 2014, care nu au fost vaccinați până acum. Vaccinul achiziționat de Minister este produs în Canada.
Direcția de Sănătate Publică Sibiu anunță că în județ, recuperarea se va desfăşura de preferinţă în maternităţile unde s-au născut copiii. „Vaccinul BCG necesită o tehnică specială pentru pregătire şi administrare; din acest motiv, vaccinarea va fi efectuată doar de personal instruit, cu experienţă în vaccinarea BCG, din maternităţi. Pentru a se evita aglomeraţiile şi pentru utilizarea eficientă a vaccinului repartizat, vaccinarea se va face conform programării comunicate de către medicul de familie. Părinţii sunt rugaţi aşadar, să se adreseze medicului de familie al copilului, pentru consultaţie, programare şi adeverinţa medicală ce atestă că sugarul este apt pentru vaccinare”, se arată în comunicat. Dacă există situaţii în care părinţii doresc să facă vaccinarea la o altă maternitate, mai apropiată de domiciliu, vor solicita medicului de familie o programare specială.
Atunci când merg cu cei mici la vaccinare, părinții trebuie să aibă la ei Carnetul de vaccinare primit în Maternitate (la naştere).

DR.Maria Rotaru, despre caderea parului

Mâncărimi, căderi abundente ale părului, îngrășare excesivă sau un păr foarte uscat. Iată doar câteva dintre problemele cu care ne confruntăm la nivelul părului și pielii capului în anotimpul cald. Ce este de făcut atunci când părul cade abundent, ce modalități de tratament există dar și care sunt cele mai eficiente măști ce pot fi aplicate și acasă ne spune Conf. Univ. Dr. Maria Rotaru, Şef Secţie Clinică Dermatovenerologie, Spitalul Clinic Judeţean Sibiu.
Ce e de făcut când părul a fost ars de soare şi cade masiv?
Trebuie intervenit terapeutic cât mai rapid pentru a se stimula regenerarea părului, atât cu tratament local cu loţiuni sau soluţii şi șampoane de stimulare a regenerării, cât şi cu tratament intern pentru regenerarea părului, cu suplimente alimentare. Acestea se gasesc sub forma de capsule sau tablete a caror compozitie pe baza de metionina, cistina, colina, silciu, seleniu fier , zinc, biotina, vitamina E , vitamine grupul B , vitamina C, peptide de colagen sunt ideale pentru regenerarea parului.
Care sunt cele mai frecvente afecţiuni care se pot dezvolta în timpul verii la nivelul părului şi pielii capului?
Pe perioada verii, la nivelul pelii capului pot să apară foliculite, adică infecţii la baza firului de păr de la nivelul scalpului sub forma unor coşuri care se înmulţesc rapid şi pot deveni dureroase. Foliculitele sunt cel mai adesea produse de o bacterie, stafilococul auriu, care se dezvoltă frecvent, mai ales în perioada caldă.
Mai pot să apară şi infecţii de tip micotic, care uneori pot fi contactate din mediul rural, de la animale de companie sau animale mari, viţei, cai. Micozele pielii capului duc la căderea masivă, dar de regulă localizată a părului, care nu mai are un aspect sănătos în zona afectată.
Să nu uităm şi riscul apariţiei păduchilor, mai ales dacă există focare de infecţie în jur, în condiţii de călătorie. Alte afecţiuni ale scalpului şi părului ce pot să se manifeste şi pe perioada verii sunt: dermatita seboreică cu producerea de scuame sau coji alb –gălbui, cu îngrăşarea firului de păr şi acompaniate uneori de senzaţia de mâncărime.
De asemenea, la nivelul pielii capului poate să apară şi psoriazisul scalpului, cu toate că în timpul verii această patologie este mai puţin manifestă. O altă patologie a părului care poate să apară în tot timpul anului este pelada sau alopecia areată, caracterizată prin căderea parcelară a firului de păr din una sau mai multe zone ale scalpului.
Căderea părului poate să fie favorizată şi de anumite boli infecţioase, anemii, dereglări endocrine, tulburări hormonale, mai ales din sfera ginecologică sau tiroidiană. De asemenea, stresul este o cauză frecventă de cădere a părului. Unele medicamente pot să favorizeze căderea trecătoare a părului, dintre care în prima linie sunt tratamentele citostatice sau imunosupresive sau tratamentul cu derivati sintetici de vitamina A, unii dintre acestia folositi in dermatologie in tratamentul unor forme severe de acnee.
Cum pot fi tratate fiecare dintre acestea?
Tratamentul este ţintit pentru fiecare tip de afecţiune. De exemplu, pentru foliculita stafilococică a pielii capului se recomandă o cură de antibioterapie orală şi tratamente locale cu loţiuni pe bază de eritromicină, cel mai frecvent .
Pentru dermatita seboreică există şampoane antiseboreice pe bază de sulfură de seleniu, zinc, piritinol,ichtiol, iar pentru psoriazis, de asemenea, şampoane keratolitice cu acid salicilic sau care conţin diverse substanţe reductoare, gudroane. Micozele şi parazitozele pelii capului trebuie tratate specific cu tratamente antimicotice sau cu deparazitare, de regulă în urma unei consultaţii la specialistul dermatolog pentru stabilirea diagnosticului. Este foarte importantă şi depistarea sursei de infecţie. Fiecare din celelalte forme de cădere a părului necesită un tratament complex. În primul rând, se face tratamentul cauzei care a declanşat căderea părului, in paralel cu tratamentul medicamentos intern prin suplimentele alimentare asociat cu tratamentul local cu lotiuni si sampoane de stimulare a regenerarii. Numai diagnosticul si tratamentul cauzei nu e suficient pentru regenerarea parului cazut, de aceea este foarte indicata vizita la specialistul dermatolog cat mai aproape de perioada de incepere a caderii marcate a parulul. Ca recomandare as putea sa mentionez ca daca procesul de cadere al parului dureaza mai mult de 2 luni atunci ar trebui neaparat consultat specialistul dermatolog, considerandu-se patologic o cadere mai mare de 100 fire pe zi.
Pe lângă produsele din farmacii, ce remedii naturiste recomandaţi?
Este folositoare spălarea părului cu ceai verde, care are proprietăţi antioxidante puternice sau cu ceai de urzică sau aplicaţia de loţiuni pe bază de acid hialuronic sau pe bază de ulei de argan sau de măsline, de asemenea, substanţe cu rol de fortifiere a părului pe baza de petrol, dar cele sub forma standardizate gata preparate ce se gasesc in farmaciile naturiste si nu aplicarea pura a acestei substante care poate sa produca arsuri severe ale pielii capului si un efect contrar celui dorit.
Ce măşti pot fi preparate şi aplicate acasă, în funcţie de tipul de păr?
În primul rând sunt maştile pe bază de keratină, acid hialuronic, vitamina E, ulei de Jojoba sau de avocado, care să refacă firul de păr afectat şi măştile pe bază de ulei de argan, ulei de măsline, ulei de cocos, îmbogăţite cu complex de vitamine grupul B, lecitină sau uleiuri omega . De asemenea, măştile pe bază de gălbenuş de ou îmbogăţit cu uleiuri şi cu miere de albină au un rol de nutriţie asupra firului de păr.
La ce intervale recomandaţi spălarea părului, având în vedere că poate intra în contact cu apa sărată ( la mare, la Ocna Sibiului) sau se transpiră mai mult?
Cred că vara, pentru aceste motive, părul trebuie spălat cel puţin de 2-3 ori pe săptămână, iar la persoanele care prezintă dermatită seboreică ( persoanele la care părul se uleiază repede) sau pacienţii cu psoriazis al pielii capului, chiar spălarea zilnică.
Cât de nocive sunt vopsirile în timpul verii, repetate în fiecare lună, pentru colorarea rădăcinilor părului alb? Ce măsuri suplimentare de protecţie pot fi luate?
Sigur că o vopsire mai frecventă, asociată cu agresiunea radiaţiilor UV asupra firului de păr poate să aibă un efect mai agresiv asupra părului. Dar dacă se folosesc balsamuri şi măşti pentru păr, pe bază de keratină şi vitamine pentru întărirea părului, acest efect poate fi atenuat.
Ajută tunderea părului mai scurt pentru o regenerare mai rapidă?
Tunderea scurtă a părului nu ajută la o regenerare mai rapidă în sensul strict al cuvântului, dar ajută la efectuarea mai uşoară a unui tratament local şi la îngrijirea părului. În plus, firele de păr lungi nu mai rămân căzute peste tot, ceea ce dă un efect psihic mai confortabil atât celui în cauză, cât şi anturajului.
Ce alimente sunt recomandate pentru fortificarea părului şi încetarea căderii acestuia?
Pentru întreţinerea stării de sănătate a părului, în primul rând este nevoie de o dietă bogată în antioxidanţi, şi anume cât mai multe fructe şi legume. O dietă foarte „colorată” dă keratinei părului o strălucire deosebită. Este cunoscut efectul dezastruos al curelor de slăbire asupra părului. Ca urmare, se recomandă o alimentaţie sănătoasă, din care să nu lipsească, pe lângă antioxidanţi şi produsele bogate în proteine şi calciu, magneziu, zinc, seleniu, cupru, Vitamina E etc. Să nu uităm că, de fapt, firul de păr este format dintr-o scleroproteină foarte puternică şi rezistentă, de aceea e necesar acest aport echilibrat de principii alimentare.
Este un mit faptul că loţiunea solară poate fi aplicată şi pe păr?
În general nu se foloseşte pentru că este foarte incomod, dar se poate folosi protecţia vestimentară cu acoperirea capului prin pălării sau şepci. De asemenea, se aplică mai frecvent măştile pe bază de cheratină îmbogăţite cu diverşi nutrienţi şi oligoelemente, acid hialuronic, tocmai cu scopul de a reduce agresiunea radiaţiei UV asupra firului de păr.
Cât de importantă este hidratarea pentru menţinerea sănătăţii părului?
Ca şi pentru sănătatea întregului organism, deci şi a pielii şi părului, hidratarea este esenţială în menţinerea sănătăţii părului.
Cât de eficiente sunt suplimentele alimentare existente în farmacii, cu scopul de a stopa căderea părului?
Există o gamă variată de produse, atât sub formă de capsule care conţin biotină, metionină , cisteină, zinc, seleniu, cupru, peptide de colagen, aminoacizi esențiali, extracte de struguri cu efect antioxidant, Fe şi alte oligoelemente, cât şi vitamine, în special vitmina E, A, complexul B, esenţiale în menţinerea stării de sănătate a podoabei capilare. Pentru a se observa efectul benefic al unui tratament este nevoie de cel puţin 2-3 luni de tratament susţinut, atât cu suplimente administrate oral, cât şi cu tratament local sau extern. Se poate asocia un tratament intensiv, mai ales atunci când căderea părului este mai accentuată, cu mezoterapie care constă în injectarea unor substanţe active la rădăcina părului sau cu laser-terapie care nu este dureroasă, este mult mai uşor acceptată de bolnav şi are un efect de stimulare a creşterii părului.
Despre eficienţă se poate vorbi dacă se efectuează un tratament la momentul potrivit, adică atunci când se observă căderea mai importantă a părului şi nu la câţiva ani după ce acesta deja şi-a redus volumul semnificativ.

Ce recomandări aveţi pentru a preveni problemele apărute la nivelul părului şi pielii capului în timpul verii?

Pe lângă toate recomandările făcute, aş mai menţiona protecţia părului pe perioada verii cu pălărioare sau cu şepci pentru a reduce agresiunea radiaţiei UV asupra acestuia. De asemenea, o îngrijire potrivită tipului de păr şi o alimentaţie cât mai sănătoasă, mai ales că anotimpul însorit ne oferă această posibilitate.

TRATAMENTUL BOLNAVILOR INFECTAȚI CU VIRUSUL HIV, ASIGURAT PÂNĂ LA FINALUL ANULUI

Direcția de Sănătate Publică Sibiu anunță că un milion de lei au fost alocați pentru județul nostru prin Programul de prevenire, supraveghere şi control al infecţiei HIV, în trimestrul IV, ca urmare a suplimentării bugetului Programelor Naționale de Sănătate, de către Minister. „Această sumă, adăugată suplimentării de buget de 435 mii lei, aferentă trimestrului III, este suficientă pentru asigurarea tratamentului tuturor bolnavilor, până la sfârşitul anului”, spune dr. Simona Berariu, purtător de cuvânt în cadrul instituției. Precizarea vine în contextul în care Uniunea Naţională a Organizaţiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA) a publicat, la începutul săptămânii, un comunicat prin care se atrăgea atenția că bolnavii de SIDA din România, printre care și cei din județul Sibiu nu mai au tratamentul asigurat de mai bine de o săptămână. Organizația arăta cauza acestei situații ca fiind lipsa alocărilor bugetare pentru Programul Naţional de Tratament HIV/SIDA de către Guvernul României, directorul UNOPA, Iulian Petre subliniind că bugetul alocat programului s-a terminat în luna iulie, înainte de rectificare. De asemenea, se solicita Guvernului mutarea imediată a Programului HIV de la Ministerul Sănătăţii la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. În urma acestui comunicat, Vasile Spinean, managerul Spitalului Clinic Județean Sibiu, declara că „… în luna august 2014, pacienţii cu HIV trataţi în cadrul instituţiei noastre au primit integral tratamentul corespunzător prin Programul Național de Tratament HIV/SIDA. Prin urmare, în luna august, în cadrul instituţiei noastre spitaliceşti, nu se înregistrează probleme în derularea schemelor de tratament pentru pacienţii cu HIV.”

NOI DEVIERI DE TRAFIC ÎN PERIOADA URMĂTOARE

O serie de noi lucrări de canalizare, dar și care țin de rețelele electrice vor aduce cu ele restricționări de trafic, devieri și chiar închideri de trafic. Astfel, sibienii sunt anunțați că în zilele de sâmbătă, 23 august şi duminică, 24 august sensul giratoriu de la intersecţia bulevardului Corneliu Coposu cu strada Constituţiei şi strada Hermann Oberth va fi afectat de o serie de lucrări la reţeaua de canalizare.Traficul în această zonă nu va fi întrerupt, însă se va circula cu devieri care se anunță a fi semnalizate corespunzător. De asemenea, în zona Dioda, SC Apă Canal SA va începe de luni, 25 august lucrările de modernizare a reţelei de distribuţie a apei potabile, lucrări ce vor dura aproximativ 3 luni. Pentru a permite accesul locatarilor, traficul şi parcarea vor fi restricţionate pe porţiuni mici. Prima porţiune în care se vor executa astfel de lucrări este cea din spatele clădirii Administraţiei Financiare Sibiu. Și SC Electrica SA va efectua o serie de lucrări la reţeaua proprie. Astfel, în data de 26 august se vor demonta cablurile electrice suspendate pe faţadele imobilelor de pe strada General Magheru (tronsonul dintre strada Gh. Lazăr şi Biserica Ursuline), în data de 27 august se va lucra pe străzile Şelarilor, Bărbierilor şi Manejului, iar în data de 28 august acelaşi tip de lucrări vor fi efectuate pe strada Felinarului. Aici traficul va fi închis.

STRADA 9 MAI DESCHISĂ OFICIAL, DUPĂ O INVESTIȚIE DE APROAPE 2,8 MILIOANE DE LEI

Strada 9 Mai a fost deschisă oficial vineri, 22 august, fiind redată traficului după o perioadă de aproape un an de la închidere. Artera rutieră a fost reabilitată complet, din fonduri structurale, valoarea investiției fiind de 2,79 de milioane de lei, fără TVA. Aceasta este cea de-a patra stradă din Orașul de Jos modernizată în ultimii 2 ani, după străzile Faurului, Ocnei și Turnului.
Porivit primarului Klaus Iohannis, acesta a fost cel mai mare șantier deschis în Orașul de Jos, iar odată cu reabilitarea străzii, se așteaptă ca și atitudinea sibienilor să se schimbe.
„Am constatat că în momentul în care am reabilitat o stradă sau o zonă și atitudinea sibienilor se schimbă automat, vad si ei că ar fi bine să își pună la punct casa, să se îngrijească de ea, să țină curățenie. Ba chiar observ cu plăcere că, dacă trasăm linii albe în parcare, oamenii își parchează mașinile între liniile albe, se observă clar un efect de revigorare a întregii zone și este de dorit. Acum, dacă ne uităm, apare o anumită ordine și dacă vă amintiți cum arăta strada înainte, veți constata că este o diferență foarte mare, nu numai la modul că a fost reabilitată, ci și la modul cum funcționează”, a declarat Klaus Iohannis, la deschiderea oficială.
Constructorul a amenajat aici o nouă rețea de distribuție a apei potabile, o rețea de canalizare menajeră și un nou sistem de colectare și evacuare a apelor pluviale. Contractul a inclus şi modernizarea carosabilului şi trotuarelor, fiind amenajate 138 de locuri de parcare pe o zonă de pavaj creată între carosabil şi trotuar. Strada are de acum și un sistem de iluminat public modern, trecându-se de la iluminatul cu corpuri suspendate la corpurile de iluminat instalate pe stâlpi metalici.
zona dragoner 9 mai
O amenajare specială a fost prevăzută pentru intersecţia străzii 9 Mai cu strada Ocnei, zona numită Piaţa Dragonilor, după Straja Dragonilor (Dragonerwache) care a funcţionat aici intre 1687-1710. Clădirea a fost demolată în anii 1980’, iar amenajarea inclusă în prezentul contract marchează conturul amplasamentului fostei clădiri.
„Conceptul reprezintă o legătură cu trecutul, reprezentat prin acea elevație care urmărește exact conturul clădirii demolate în 1980, realizată din piatră spartă. Zona are şi o funcţiune de loc de odihnă, aici fiind instalate bănci şi un iluminat arhitectural special”, a declarat arhitectul Victor Moraru .
Contractul pentru modernizarea străzii 9 Mai a fost semnat în luna martie 2013, durata prevăzută pentru execuţia lucrărilor a fost de 18 luni, iar termenul de garanţie pentru acestea este de 5 ani.

Elicopter al armatei ucrainene doborat de rebeli.

Doi piloti ai armatei ucrainene au fost ucisi miercuri lângă bastionul rebel Lugansk, deasupra localităţii Gheorghivka, de catre insurgenţii proruşi din estul Ucrainei.
Cititi mai multe pe mediafax.ro

ONU: „Paralizia internaţională” încurajează asasinii în conflictul din Siria. Peste 190.000 de oameni ucisi.

„Este scandalos că în pofida enormelor suferinţe, situaţia dificilă a răniţilor, strămutaţilor, deţinuţilor şi familiilor persoanelor ucise sau dispărute nu mai atrage deloc atenţia”.
„Asasinii, distrugătorii şi torţionarii din Siria şi Irak au fost încurajaţi şi întăriţi de paralizia internaţională”, a denunţat Înaltul Comisar ONU pentru Drepturile Omului, Navi Pillay
Desi potrivit ONU numarul deceselor din Siria inregistrate în perioada martie 2011 şi sfârşitul lui aprilie 2014 este mult mai mic decat situatia reala, la periferia Damascului au fost consemnate 39.393 cazuri, in Apel 31.932, in Homs 28.186 persoane ucise iar in Idlib s-au inregistrat 20.040 victime.
Desi varsta vicitimelor nu este documentata in majoritatea cazurilor iar situatia bilantului este mult mai mare, sunt mentionate 2.1655 victime sub 10 ani din totalul de 8.803 minori.
Cititi mai multe pe mediafax.ro

Prodecanul Facultăţii de Finanţe-Bănci din ASE a fost trimis în judecată.

Iuliu Cosmin Şerbănescu – Prodecanul Facultăţii de Finanţe-Bănci din ASE Bucureşti, a fost trimis în judecată pentru 42 de fapte de luare de mita si 2 fapte de trafic de influenta, fiind acuzat că a primit bani de la studenţi pentru lucrări de licenţă şi le-a promis acestora note corespunzătoare.
In perioada ianuarie 2012 – mai 2014, a pretins şi primit sume de bani, cuprinse între 500 de lei şi 500 de euro, de la studenţi sau masteranzi ai FFABBV, oferind acestora lucrări de licenţă sau lucrări de disertaţie, gata elaborate, în formă digitală, asigurându-i totodată că, în calitate de membru şi al comisiei de licenţă/coordonator al lucrării de disertaţie, le va asigura nota corespunzătoare promovării examenului de licenţă/ master, arată procurorii.
În baza art. 112 lit. e din Codul penal, art. 289 alin. 3 din Codul penal şi art. 19 din Legea nr. 78/2000, sumele de bani obţinute de Şerbănescu din comiterea celor 42 de infracţiuni de luare de mită, respectiv 9.730 de euro, 1.525 de lei şi 1.300 de dolari, urmează a fi confiscate.
Pe 21 iulie, s-a dispus sechestru asupra sumei de 650 euro, ridicată cu prilejul percheziţiei domiciliare efectuate la locuinţa inculpatului, precum şi asupra apartamentului acestuia. Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Tribunalului Bucureşti. Şerbănescu a fost arestat preventiv în 19 iulie.
Cititi mai multe pe zf.ro

Record mondial pentru cea mai mare încărcătură transportată pe mare

AP Moeller Maersk, o companie de transport containere şi produse petroliere a inregistrat un nou record mondial prin incarcarea unei nave de tip cargo cu 17.603 containere. Capacitatea maxima a acestei nave fiind de 18.270 containere.
Intreaga incarcatura a fost transportata pe apă de nava Maersk Triple-E care a plecat din portul Algeciras, Spania, cu destinaţia Tanjung Pelepas, Malaezia.
Compania daneza a inregistrat recordul în data de 21 iulie 2014 conform World News Maritime.

Adrian Nastase a fost eliberat

Adrian Nastase a iesit din penitenciarul Jilava joi seara. El a fost asteptat de cei doi fii ai sai. Nastase a declarat presei ca a ramas acelasi si ca ultimii ani petrecuti la inchisoare l-au intarit, el mai adaugand ca are diverse idei extravagante, pe care insa nu le va dezvalui momentan. El a mai relatat presei despre faptul ca a primit oferte de la multinationale, ca si-ar dori sa devina consultant politic si ca scrie o carte intitulata “Traversarea desertului”. Nastase a explicat urmatoarele: „Ştiţi foarte bine că în următorii nouă ani eu practic nu voi putea să ocup funcţii publice şi, din acest punct de vedere, mi-a făcut mare plăcere să primesc diverse oferte de la nişte societăţi multinaţionale şi de la un guvern străin. Să nu mă întrebaţi de unde pentru că oricum nu o să vă spun. Dar dacă nu mai este nevoie de mine în România, aşa cum au hotărât instanţele, în mod evident va trebui să găsesc un drum pentru viitor”.
Cititi mai multe pe Mediafax

Furtuna de joi după-amiaza a creat probleme și disconfort, la Mediaș și Ighișul Nou

gheata roata furtunaVremea capricioasă de joi după-amiaza a creat probleme și disconfort în municipiul de pe Târnava Mare și satul aparținător Mediașului, Ighișul Nou. Pompierii au intervenit în centrul istoric al orașului, în Piața George Enescu, unde furtuna puternică a smuls și aruncat țiglele de pe acoperiș. S-a acționat pentru prevenirea unor evenimente nedorite, securizând zona, din fericire nimeni nu a fost lovit.

În cartierul Moșnei, ploaia cu gheață a distrus mai multe grădini, iar un copac amplasat în parcul din Orășelul Copiilor a fost doborât de vânt și a ajuns pe unul din aparatele de joacă pentru copii.

La Ighișul Nou a plouat câteva minute cu gheață, reușind să distrugă culturile din grădinile localnicilor.

Vezi galeria foto de mai jos. 

Mediașul ar putea avea un Centru Social, destinat copiilor defavorizați

cantina socialaMunicipiul de pe Târnava Mare ar putea beneficia de un proiect extrem de ambițios și util în același timp. Fundaţia germană Vergessene Kinder solicită acordarea unui spaţiu pe strada Honterus din oraș, în vederea amenajării unui punct de ajutor social, unde un număr de copii care provin din familii nevoiaşe, să beneficieze de o masă caldă, să fie sprijiniţi în realizarea temelor şi să dezvolte activităţi extraşcolare de petrecere a timpului liber.

Potrivit proiectului de hotărâre aflat pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local din această lună, el va fi derulat în perioada 1 septembrie 2014-1 august 2016 și își propune stoparea abandonului şcolar.