Şomerii sibieni au la dispoziţie în această perioadă aproximativ 400 de locuri de muncă vacante, potrivit Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sibiu. Cele mai multe dintre acestea, peste 250 sunt diponibile în Sibiu, alte 63 de slujbe sunt pentru Mediaş, în timp ce pentru Agnita sunt disponibile 31 de locuri şi respectiv 10 locuri în Avrig.
Din totalul locurilor de muncă, numai 58 se adresează persoanelor cu studii superioare, printre meseriile solicitate numarându-se cele de: şef serviciu resurse umane, kinetoterapeut, logistician gestiune flux, programator, proiectant inginer electromecanic, sef coloană auto, inginer, inspector resurse umane, economist sau consilier juridic. În schimb, persoanele fără studii superioare au la dispoziţie 335 de slujbe. Cele mai multe sunt pentru: muncitor necalificat în industria confecţiilor, zugrav, faianţar, operator, paznic, muncitor necalificat la ambalarea produselor solide şi semisolide, casier, ambalator manual sau montator subansamble.
Cei interesaţi pot afla mai multe informaţii din următoarele locaţii: Sibiu (Str.Morilor nr.51A; Tel.0269-210882;Fax.0269-230089); Mediaş (Str. Aurel Vlaicu nr.33; Tel.0269-843731; Fax.0269-846710); Avrig (Str.Spitalului nr.16; Tel.Fax.0269-512216); Avrig (Str. Gheorghe Lazăr nr. 41A;Tel.Fax.0269-524546); Cisnădie (Str.Ţesătorilor nr.1;Tel.0269-564532); iar pentru Dumbăveni şi Copşa Mică, la agenţia din Mediaş.
393 locuri de muncă pentru şomerii sibieni
FESTIVALUL MEDIEVAL „CETĂȚI TRANSILVANE” SIBIU, PROGRAMAT ÎN ULTIMELE 3 ZILE ALE LUI AUGUST
Teatru stradal, spectacole de muzică și dansuri medievale, parade, tabere medievale, care alegorice, iarmaroc și artiști din toată Europa. Acestea sunt ingredientele celei de-a 14-a ediții a Festivalului Medieval „Cetăți Transilvane” Sibiu. Evenimentul va avea loc în perioada 29-31 august și se desfășoară sub motto-ul „Bucuroși de oaspeți”. Potrivit organizatorilor, la festival vor participa Carros de Foc (Spania), una dintre cele mai cunoscute companii de teatru stradal din Europa, Obscurus Orbis (Letonia), Drachenmond (Germania), Novosadski Kamerni Hor (Serbia) şi Compania de Reconstituiri Istorice Chigot (Bulgaria). Prezente vor fi şi calfele călătoare, alături de numeroşi artişti şi ordine cavalereşti din Sibiu şi din România. Festivalul Medieval „Cetăți Transilvane” va fi transmis live pe livestream.com, fiind primul festival din Sibiu transmis LIVE pe internet.
Parada festivalului cheamă sibienii în Parcul Cetăţii
Festivalul va începe vineri, 29 august 2014 cu tradiţionala paradă de deschidere, la care participă toţi artiştii invitaţi anul acesta la Sibiu. Alături de aceştia sunt aşteptaţi să se alăture în paradă toţi sibienii care iubesc artele medievale. Parada festivalului va lua startul de la ora 21:00, din Parcul Cetăţii -Turnul Dulgherilor, urmând traseul Parcul Cetăţii – Bulverdul Nicolae Bălcescu – Piaţa Mare. Evenimentul va fi prezentat şi în acest an de tinerii actori sibieni Andrada Grosu şi Bogdan Sărătean.
Compania Carros de Foc Spania, cunoscută în întreaga lume pentru spectacolele impresionante cu marionete şi care alegorice supradimensionate, este prezentă în acest an, în programul Festivalului Medieval ‘Cetăţi Transilvane’ Sibiu, cu două spectacole de teatru stradal în premieră la Sibiu. Este vorba despre spectacolele ‘Salvador’, ce va avea loc vineri, 29 august, în deschiderea festivalului, cu începere de la ora 22,00 şi duminică, 31 august, în închiderea festivalului, de la ora 21,00 şi spectacolul ‘Druida de Jagul’, ce va avea loc sâmbătă, 30 august 2014, în a doua zi de festival, de la ora 21,00. Ambele spectacole poartă publicul într-o lume magică şi surprinzătoare. Primul spectacol al Companiei Carros de Foc va avea loc în Piaţa Mare, iar spectacolul programat pentru ziua de sâmbătă, 30 august va avea loc pe traseul Bulevardul Nicolae Bălcescu – Piaţa Mare.
Tabere medievale şi ateliere meşteşugăreşti în fiecare zi de festival
Pe parcursul celor trei zile de festival, în Piaţa Mare îşi vor instala taberele medievale Compania de Reconstituiri Istorice Chigot (Bulgaria), aflaţi anul acesta pentru a doua oară la Sibiu, Compania Arrany Griff Rend (Odorheiu Secuiesc), pentru prima dată în programul festivalului medieval sibian şi ordinul cavaleresc Anacronism Sibiu, ordin care s-a remarcat încă de la început prin atenţia deosebită acordată detaliilor, costumelor şi prezenţei scenice. Toate cele trei companii vor prezenta în taberele medievale demonstraţii de lupte cavalereşti, spectacole de animaţie stradală, spectacole de dans medieval, prezentări de arme şi armuri medievale. Calfele călătoare vor fi de asemenea prezente la Festivalul Medieval ‘Cetăţi Transilvane’ Sibiu, cu un număr de trei ateliere meşteşugăreşti, ce vor avea loc în Piaţa Mare: atelierul meşterului fierar, atelierul meşterului dulgher şi atelierul meşterului pietrar. Publicul va putea descoperi tehnici vechi de prelucrare a fierului, pietrei, lemnului.
Evul mediu şi poveştile lui urbane. Nouă conferinţe în programul festivalului
Programul festivalului este completat şi în acest an, pentru publicul pasionat de istoria Evului Mediu, de o serie de trei conferinţe de medievistică, susţinute de prof.univ.dr. Zeno Pinter. ‘Poveşti urbane ale Evului Mediu’, ”Războinicii Evului Mediu. Cavaleri. Fortificaţii. Conflicte” şi ‘Viaţa de zi cu zi în Sibiul Medieval. Alimentaţie. Educaţie. Credinţă. Bresle şi vecinătăţi’ sunt cele trei teme generale ce vor fi abordate în acest an în cadrul conferinţelor. Florinela Anca Vasilescu prezintă de asemenea în cele trei zile de festival trei conferinţe cu atelier: ‘Formula tainică a descântecului sau Cum se creează un cântec de leac’, ‘Arhitectura Tarotului – corespondenţa între semnele arcanelor şi principiile alchimiei’, ‘Poveşti despre remedii din reţetarele medievale’. Toate conferinţele vor avea loc la Casa Hermes, Sala Studio, Piaţa Mică, nr. 11.
Program interactiv pentru copii
O secţiune specială din programul Festivalului Medieval ‘Cetăţi Transilvane’ Sibiu este dedicată copiilor. Pentru aceştia, pe parcursul dimineţii, în zilele de sâmbătă, 30 august şi duminică, 31 august, sunt prezentate spectacole de teatru sau dans special create pentru copii. Este vorba despre spectacolul de dans ‘Dumbrava veseliei’, spectacol cu şi pentru copii şi spectacolele de teatru profesionist, susţinute de Compania de Teatru Interactiv Bucureşti, ‘Scăpărătoarea’ şi ‘Groaznicele peripeţii ale lui Dovlecel’. Un program interactiv pentru copii, în care aceştia sunt invitaţi să descopere semnele heraldice şi mişcări de dans medieval, va fi susţinut şi de compania de reconstituri istorice Arrany Griff Rend (Odorheiu Secuiesc).
Iarmaroc, statui vivante şi demonstraţii de dresură păsări de pradă
Atmosfera de vechi târg medieval va fi recreată la Sibiu prin organizarea şi în acest an a iarmarocului medieval, la care vor participa meşteşugari şi artizani din toată ţara. Asociaţia Culturală BIS va anima atmosfera din Piaţa Mare prin momente de statui vivante, prezentate şi în acest an în Piaţa Mare. După interesul maxim manifestat de public la ediţia din 2013 a evenimentului, a fost invitat şi în acest an la festival Grupul Axel Sibiu, care va oferi în cele trei zile de festival demonstraţii de dresură păsări de pradă.
Festivalul Medieval ‘Cetăţi Transilvane’ Sibiu este organizat în mod tradiţional, de paisprezece ani, în ultimul weekend complet din luna august. Evenimentul este organizat de Casa de Cultură a Municipiului Sibiu cu sprijinul Primăriei Municipiului Sibiu.
POȚI FI VOLUNTAR LA REFACEAREA MARCAJELOR DE PE TRASEELE MONTANE DIN MUNȚII FĂGĂRAȘ
Asociația Montană Carpați anunță că, în perioada 20-24 august are loc o acțiune de reînoire a marcajelor de pe traseele turistice montane. „Vor fi refăcute traseele turistice din partea estică a Munţilor Făgăraşului, traseele din zona Berevoescu şi Comisul care asigură accesul în creastă dinspre satele Sebeş, Hârseni, Recea şi Mărgineni. Munca efectivă va consta în revopsirea marcajelor, îndepărtarea obstacolelor de pe poteci, montarea unor stâlpi şi săgeţi indicatoare şi în reparaţii facute refugiilor”, spune Alex Pologea , membru al asociației.
Toți cei care vor să participe în mod voluntar la această acțiune se pot înscrie prin pagina de pe site-ul Asociaţiei Montane Carpaţi: sau prin contactarea Asociației Montane Carpați, până în ziua terminării acțiunii. Întreaga activitate este organizată de O.N. Cercetaşii României, C.L. Orion Miercurea Ciuc în colaborare cu Asociaţia SOS „Ţara Făgăraşului”, Asociaţia Montană Carpaţi şi Asociaţia Salvamont Victoria. Acţiunea de remarcare a traseelor turistice este o etapă inclusă în programul „Voluntar în Carpaţi 2014”.
ȘOFER PRINS DE RADAR PE DN1 CU 205 KM/H
10 conducători auto au rămas fără permis în numai două zile, peste 300 au fost amendați de polițiștii rutieri, iar un șofer a fost luat de radar în timp ce rula pe DN1 cu peste 200 km/h.
„Un conducător auto în vârstă de 32 de ani, domiciliat în Republica Moldova, a fost surprins şi înregistrat cu aparatul radar rulând cu viteza de 205 km/k. Conducătorul auto a fost surprins pe DN 1, pe segmentul de drum Sibiu – Sebeş, în afara localităţii Sălişte, sector de drum pe care limita de viteză maximă admisă este de 100 km/h. Este îngrijorător faptul că un conducător auto manifestă o asemenea atitudine în trafic, sfidând legea şi punând în pericol viaţa celorlalţi participanţi la trafic”, a declarat Luciana Balteș, putător de cuvânt IPJ Sibiu.
Șoferul vitezoman s-a ales cu o amendă în valoare de 810 lei, fiindu-i suspendat permisul de conducere pentru o perioadă de 90 de zile.
Potrivit IPJ Sibiu, depăşirea limitelor legale de viteză şi viteza neadaptată la condiţiile de trafic reprezintă unele din principalele cauze ale accidentelor rutiere grave produse pe drumurile publice.
Campania SPEED inițiată de Direcţia Rutieră din cadrul I.G.P.R., prin Serviciul Rutier Sibiu, are loc în perioada 18 – 24 august și presupune ample acţiuni pentru depistarea şi sancţionarea abaterilor rutiere, în special a celor privind nerespectarea regimului legal de viteză.
Raid aerian israelian ucigas in Gaza
Un raid aerian israelian in fasia Gaza a provocat decesul unei sotii si unei fiice a unui comandant militar al Hamas. Tragicul eveniment a fost comunicat de miscarea islamista palestiniana in aceasta dimineata. Moussa Abu Marzouk, al doilea oficial ca importanta din biroul politic Hamas, a postat un comunicat pe Facebook in care nu precizeaza si ce s-a intamplat cu Mohammed Deif, sotul si tatal victimelor. Marzouk a scris in schimb ca Israelul “cauta un pretext pentru a lua la tinta un oficial de rang inalt al Hamas”. Conform serviciilor de salvare palestiniene, este vorba nu de 3 morti, cum spusesera initial, ci de o femeie si o fetita in varsta de 2 ani, moarte in urma atacului asupra unei case din cartierul Sheikh Radwan, din orasul Gaza. In urma atacului s-au mai inregistrat si 45 de raniti.
Cititi mai mult pe Mediafax
Podul peste pârâul Moșnei din Mediaș a fost finalizat. Investiție de 1.1 milioane de lei
Lucrările la podul peste pârâul Moșnei din municipiul Mediaș au fost recent finalizate. Ultima dată când s-a intervenit la podul de pe strada Izvorului, a fost în urmă cu aproximativ 15 ani. În acest an s-au efectuat o serie de lucrări, constructorul reușind să le finalizeze cu 4 luni înainte de termenul prevăzut. Proaspătul pod a fost inaugurat miercuri, în prezența presei medieșene, de către viceprimarul municipiului, George Petrescu.
Acesta s-a arătat bucuros de modul în care arată, explicând că va urmări investiția, iar dacă vor fi probleme, constructorul le va remedia.
„A fost o investiție care a cuprins proiectarea și execuția, lucru care a determinat o durată de timp mai mică de execuție a acestei lucrări, ea fiind finalizată cu 4 luni mai repede. Podul a avut o structură învechită, ultima dată când a fost reabilitată o anumită porțiune, a fost acum aproximativ 15 ani. Astăzi, avem o structură formată din beton armat, 4 piloni la o adâncime de 20 de metri, părțile laterale fiind reabilitate și puse 9 grinzi din beton prefabricat, iar la final s-a turnat asfalt. Această investiție are o durată de viață de 50 de ani, garanția acesteia fiind de 2 ani. Vom urmări în timp investiția, iar dacă vor fi probleme, vom solicita constructorului să le remedieze”, ne-a spus George Petrescu, viceprimarul Mediașului.
Valoarea investiției se ridică la 1.1 milioane de lei.
Vezi galeria foto de mai jos:
ISU SIBIU VA AVEA O AUTOSPECIALA PENTRU INTERVENTII IN LOCURI GREU ACCESIBILE. NOILE PRIORITATI SUNT UN ELICOPTER SI O AUTOSCARA
De anul viitor, intervențiile în zonele greu accesibile vor fi mai eficiente, iar timpul de intervenție va fi redus. ISU Sibiu a obținut finanțare din fonduri europene pentru cumpărarea unei autospeciale complexe, ce va putea fi folosită în zonele montane abrupte sau în zone izolate din cauza înzăpezirilor sau ploilor.
Investiția a fost posibilă prin intermediul unui proiect depus de către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Centrul Transilvaniei, ai cărei membri sunt județele Regiunii Centru: Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu. Prin urmare, fiecare dintre aceste județe a primit câte o autospecială de intervenție, compusă dintr-un vehicul cu șenile/roți tip UTV cu capacitate mărită de trecere (autoșeniletă), autospecială cu rol tractor având în dotare echipamente speciale și o platformă de transport a autoșeniletei.
Valoarea totală a proiectului este de 2 687 266 de lei, din care finanțarea nerambursabilă a fost de 2 473 114 lei. Pentru județul Sibiu a fost alocată suma de 450 000 de lei, iar 30 000 a fost cofinanțarea asigurată din fondurile Consiliului Județean. Utilajul urmează să ajungă în dotarea ISU Sibiu în primul trimestru al anului viitor.
Prin utilizarea echipamentului, conceput pentru a se deplasa pe teren accidentat, pante abrupte și teren foarte dificil (zăpadă, teren mlăștinos), se dorește ca salvarea persoanelor, a mediului înconjurător și a bunurilor materiale din medii și condiții extreme să se realizeze eficient, iar timpul de răspuns al unităților mobile de intervenție în zonele rurale să scadă de la 24’32” la 22’40”.
„În sfârșit visul nostru devine realitate și de acum, în condiții grele de iarnă, de dărâmături sau inundații, putem beneficia de acest echipament și să salvam cetățenii județului și să intervenim cu ajutoare sau cu alte scopuri umanitare și de salvare”, a declarat col. Cosmin Balcu, inspector-șef ISU Sibiu.
Achiziționarea echipamentului se va face prin Programul Operaţional Regional 2007 – 2013, Axa prioritară 3 – ”Îmbunătățirea infrastructurii sociale”, cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu.
Următoarele priorități pentru dotarea Inspectoratului pentru Situații de Urgență sunt achiziționarea unei autoscări și a unui elicopter, pentru care se va urmări accesarea de fonduri europene alocate pentru finanțare în intervalul 2014-2020.
„Noi am avut câteva consultări cu factorii responsabili de la ISU, Poliție, Jandarmi, Salvamont și am ajuns la concluzia cu prefectul județului că ar fi două priorități pentru județul Sibiu, o scară de intervenție la înălțime pentru a interveni în clădirile înalte de 10 și mai multe nivele din Sibiu și al doilea, deoarece Sibiul are areroport, este aproape de zona montană, jumătatea de sud a județului e montană, dar ar putea deservi și județele Alba și Brașov, pentru intervenții în zone greu accesibile, este nevoie de un elicopter, care scurtează timpul de intervenție”, a declarat Ioan Cindrea, președinte CJ Sibiu.
Potrivit inspectorului șef al ISU Sibiu, col. Cosmin Balcu, actuala scară de intervenție la înălțime este din anul 1982 și nu mai poate fi folosită decât până la cel mult 20 de metri ( aproximativ o clădire cu 6 etaje). De asemenea, s-ar impune și achiziționarea unui elicopter propriu, întrucât săptămânal există pentru intervențiile în județul Sibiu aproximativ 5 solicitări ale elicopterului din Mureș.
Tanarul rom batut in Franta a iesit din spital
Tanarul de origine roma batut cu salbaticie in Seine-Sant-Denis in luna iunie a fost externat din spital luni. Acesta locuieste in strada, datorita faptului ca nu exista o locuinta suficient de mare pentru el si familia lui. Avocata sa, Julie Launois Flaceliere, a mentionat ca tanarul, pe numele sau Gheorghe (numit anterior Darius, in mod eronat), a iesit din coma si poate fi urmarit in regim ambulatoriu, avand 3 sedinte de recuperare pe saptamana. Acesta sufera din cauza a 3 factori majori: sechele neurologice, tulburari cognitive si calcificari la genunchi, ce inca nu au putut fi evaluate prea exact. Avocata a mai precizat ca, desi spitalul din Paris in care Gheorghe a fost internat a apelat la serviciile sociale pentru a-i gasi acestuia o locuinta, nu s-a ajuns la nici un rezultat concret, astfel ca tanarul se afla in continuare pe strada.
Cititi mai mult pe Mediafax
UNOPA SPUNE CĂ TRATAMENTUL BOLNAVILOR DE SIDA NU MAI ESTE ASIGURAT. SPINEAN PRECIZEAZĂ CĂ LA SIBIU NU SUNT PROBLEME
Uniunea Naţională a Organizaţiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA) a atras atenția într-un comunicat înaintat agențiilor de presă că bolnavii de SIDA din România, printre care se numără și cei din județul Sibiu se confruntă din nou cu o situație extremă. Conform organizației, de mai bine de o săptămână cei care suferă de această boală au aflat că tratamentul lor nu mai este asigurat. „De peste o săptămână, cei peste 2.000 de pacienţi care îşi primesc tratamentul la Institutul Naţional de Boli Infecţioase «Matei Balş» trăiesc un adevărat coşmar, pentru că tratamentul de care depinde viaţa lor nu mai este asigurat. Situaţia este una care se repetă. În luna iulie a mai fost o întrerupere de tratament la acelaşi spital, Ministerul Sănătăţii găsind cu greu atunci bani pentru doar două săptămâni de tratament. În aceeaşi situaţie se găsesc acum şi pacienţii din Vrancea, iar în ultima lună au fost întreruperi de tratament şi în judeţele Cluj, Galaţi, Sibiu, Olt”, spune Iulian Petre, director executiv al UNOPA. Organizația arată cauza acestei situații ca fiind lipsa alocărilor bugetare pentru Programul Naţional de Tratament HIV/SIDA de către Guvernul României, directorul Iulian Petre subliniind că bugetul alocat programului s-a terminat în luna iulie, înainte de rectificare. UNOPA solicită Guvernului mutarea imediată a Programului HIV de la Ministerul Sănătăţii la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, având în vedere că până în 2013 lucrurile au mers mult mai bine, fiind gestionate de CNAS.
În urma acestei sesizări făctute punblice, Spitalul Clinic Județean Sibiu a replicat într-un comunicat semnat de dr. Vasile Spinean, managerul SCJU: „ Ca urmare a comunicatului de presă al Federaţiei UNOPA (Uniunea Naţională a Organizaţiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA ), intitulat „Pacienţii cu HIV – victime ale iresponsabilităţii guvernanților”, publicat de AGERPRES, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu precizeză că, în luna august 2014, pacienţii cu HIV trataţi în cadrul instituţiei noastre au primit integral tratamentul corespunzător prin Programul Național de Tratament HIV/SIDA. Prin urmare, în luna august, în cadrul instituţiei noastre spitaliceşti, nu se înregistrează probleme în derularea schemelor de tratament pentru pacienţii cu HIV.”
Pe de altă parte, managerul Institutului „Matei Balş”, Adrian Streinu-Cercel, a explicat că pacienţii au primit tratament pentru jumătate de lună, iar de luni vor primi restul. De asemenea, reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au explicat situaţia alocărilor bugetare.
„În urma ultimei rectificări bugetare, din totalul fondurilor repartizate domeniului sanitar, Ministerul Sănătăţii a alocat 86.156.000 lei pentru derularea Programului naţional de prevenire, supraveghere şi control al infecţiei HIV/SIDA. Din această sumă, 19 milioane de lei au fost deja transferaţi către unităţile sanitare descentralizate. Celelalte fonduri destinate tratamentului pacienţilor în unităţile sanitare aflate în subordinea MS urmează fi repartizate în această săptămână, după aprobările primite din partea Ministerului de Finanţe”, se precizează în comunicatul Ministerului Sănătăţii.
Trotuarul de la Podul CFR din Mediaș se lasă tot mai mult, la nici două luni de la reabilitare
La începutul lunii iulie 2014 au fost finalizare lucrările la Podul CFR din municipiul de pe Târnava Mare, ca umare a avariei la conducta de alimentare cu apă din luna mai. Au fost executate lucrări de stabilizare și consolidare a terenului, a fost realizat un zid de sprijin pentru trotuar și s-a refăcut trotuarul cu pavaj. Costurile acestei lucrări s-au ridicat la 140.000 lei, potrivit reprezentanților municipalității.
Siguranța și protecția pietonilor este iarăși pusă în pericol, pentru că la nici o lună de la reabilitare, trotuarul a început să se lase. Au mai trecut două săptămâni, iar trotuarul se lasă tot mai mult.
Contactați pentru un punct de vedere cu privire la această situație, reprezentanții Apa Târnavei Mari, cei care se ocupă de respectiva lucrare, au declarat:
“Lucrările de remediere a porțiunii de trotuar afectate de alunecarea de teren produsă în luna mai 2014, vor demara în cursul săptămânii viitoare, termenul preconizat de finalizare fiind jumătatea lunii septembrie 2014″.
PRIMA EDIȚIE A „TÂRGULUI COMUNITTĂȚILOR LOCALE” ARE LOC ÎN MUZEUL SATULUI
În perioada 23 – 24 august, în Muzeul în Aer Liber din Dumbrava Sibiului are loc „Târgul comunităților locale”. Evenimentul se desfășoară între orele 10:00 și 18:00, aducând în prim plan comunitățile din Șeica Mică și Arpașu de Sus. Participă atât producători de preparate culinare tradiţionale, cât şi meşteri şi artişti populari din cele două zone turistice. Astfel, din Şeica Mică participă: Bacea Dan, crescător de ovine, Daramus Simion, apicultor si Bugner Mihail cu produse de patiserie, în timp ce zona etnografică Ţara Oltului va fi reprezentată de producători locali şi artişti populari din Arpaşu de Sus.Vizitatorii Muzeului vor putea să deguste produsele culinare tradiționale și să urmărească un program artistic.
Târgul se află la prima ediție, iar scopul lui este crearea unei legături între valorile pe care le propun comunităţile locale şi publicul larg. „Dorim să realizăm în Muzeul în aer liber un centru pentru activități și resurse regionale, care să reprezinte un pol de atracţie pentru publicul vizitator şi o esenţială punte de legătură între comunităţile locale, public şi Muzeu. Târgul comunităţilor locale precede şi susține realizarea acestui obiectiv.”, a declarat Ciprian Ştefan, directorul general al CNM Astra.
IOHANNIS: SIBIUL ESTE CARTEA MEA DE VIZITĂ. NIMENI NU POATE SĂ FACĂ O ȘCOALĂ DE PREȘEDINTE
Primarul Klaus Iohannis, lider PNL și candidat la prezidențiale din partea ACL, a declarat luni seara, într-o emisiune de televiziune, că o eventuală înfrângere în competiția pentru Cotroceani nu va rupe legătura sa cu PNL. Iohannis spune că va ramane co-presedinte al noului PNL, care va castiga alegerile parlamentare din anul 2016.
„Daca nu voi castiga, voi ramane co-presedintele noului PNL, voi merge mai departe impreuna cu partidul si vom castiga alegerile parlamentare din 2016”, a declarat liderul PNL, citat de Mediafax.
În aceeași emisiune, difuzată la postul de televiziune DiGI24, Iohannis a susținut că Sibiul este cartea sa de vizită, reușind să transforme „un oraș prăfuit în capitală europeană”.
„Ce am facut eu in Sibiu arata ce gandire am, iar ce am realizat in Sibiu este cartea mea de vizita, care este o carte de vizita de succes. Nimeni nu poate sa faca o scoala de presedinte, nu exista asa ceva, nimeni nu poate sa vina direct, din nimic, intr-o functie foarte mare. Daca luam candidatii si vedem un pic cine ce a facut, putem vedea prestatia Guvernului Ponta, care a reusit sa bage tara in recesiune. O carte de vizita deosebit de proasta. Vine Iohannis de la Sibiu, care a reusit sa transforme un oras prafuit in capitala culturala europeana. Iar oamenii asta urmaresc, important este sa vina cineva care are o carte de vizita de succes”, a mai spus Iohannis.
Liderul PNL a mai anunțat că în cursul săptămânii viitoare își va prezenta atât programul de candidat, cât și proiectul de țară.
„In cursul saptamanii viitoare voi prezenta programul meu de candidat si in scurt vom prezenta si proiectul de tara. Nu reinventam roata, majoritatea principiilor le-am prezentat. Nu doresc sa fac un spectacol inutil, nu vreau sa fac multa galagie, ci vreau sa prezint electoratului viziunea mea. Aceasta galagie din politica este una de fundal… oamenii asteapta altceva, asteapta normalitate. Noi romanii traim politica pe o tonalitate prea inalta. Eu cred ca dupa un deceniu de scandal, de galagie, romanii doresc un deceniu de normalitate. Eu vin cu oferta de normalitate”, a precizat candidatul ACL la președinție.









